RSS

Arhivele lunare: Decembrie 2012

Timp, eficienţă, principii, virtuţi – Interviu Prof. Ilie Istrati

Timpul devine un bun arbitru astăzi, sau pare că se întâmplă aşa, atunci când vorbim despre eficienţă, coerenţă, pragmatism, petrecerea timpului liber, selectarea informaţiilor la care dorim să avem acces şi care ne sunt folositoare, educaţie etc.. În ajutorul celor mai sus menţionate, fără o consolidare prin acceptarea şi cunoaşterea unor norme morale sociale şi personale bazate pe aprobarea unor principii şi virtuţi, nu vom reuşi să găsim loc de ce este mai bun, mai frumos şi mai concret. Interviul de faţă este realizat cu domnul profesor de latină şi greacă veche, Ilie Istrati, coordonator al Revistei Şcolare “Tracitas atque Latinitas” şi un bun cunoscător al unor valori ce mulţi dintre noi ducem lipsă de ele.

1. Domnule profesor, ştiu că dumneavoastră urmaţi o virtute romană ce vizează un model de împărţire a timpului, temperantia et moderatio, ne puteţi explica care este filosofia din spatele acestei virtuţi şi ce perspectivă oferă, sau poate oferi ea tinerilor astăzi?

Răspuns: La prima vedere par două virtuţi temperantia et moderatio dar în realitate sunt două părţi ale aceleiaşi virtuţi “moderaţie”. Temperantia ”înseamnă stăpânire de sine, cumpătare” şi se referă la suflet. A fi cumpătat înseamnă a nu ne bucura prea mult de un  succes prea mare, dar şi a nu ne întrista prea mult când ne aflăm în faţa unui dezastru de nesuportat care ni se poate întâmpla. Noi, sufletul nostru şi corpul nostru au o limită pe care o pot suporta fie în bucurie, fie în durere. Dacă  depăşim acest echilibru sufletesc sau fizic putem muri. De aceea este necesară temperanţa ca stăpânire de sine, ca echilibru. A doua parte a acestei virtuţi este “moderaţie” în toate, acel echilibru care ne poate da bucurie şi mulțumire în suflet pentru viaţa pe care o trăim. Proverbul latin spune: “există o măsură în lucruri peste care binele nu are ce căuta”. Şi într-adevăr cui ar aduce o mare plăcere să lucreze douăsprezece ore pe zi? Acela nu ar avea timp să citească o carte sau să vizioneze un film. Dacă ar dormi numai şase ore pe noapte cât de odihnit s-ar simţi? De aceea, această virtute numită moderaţie ne învaţă să împarţim timpul în trei părţi egal echilibrat. Romanii, părinţii noştri împărţeau timpul în două părţi : negotium / adică labor- lucrul, utilul din care am putea duce o viaţă materială bună şi plăcută din punct de vedere material. A doua parte a timpului romanii o numeau “otium”- adică – odihna activă, timp în care am putea să ne bucurăm de lectura unei cărţi interesante, de vizionarea unui film, de jocul de şah, de elaborarea unei opere literare, etc. Acest timp era numit “otium” sau plăcerea spirituală în care sufletul nostru nu lâncezeşte ci se poate relaxa sau se poate perfecţiona moral. Atunci noi ne simţim fericiţi când avem timp liber şi pentru noi. Din îmbinarea acestor două principii romane s-a născut un alt proverb latin, frumos: a îmbina utilul cu plăcutul. A treia parte a timpului este somnul care ne ajută să ne refacem forţele spirituale cât şi cele fizice. A spune că îţi este destul să dormi cinci ore pe noapte înseamnă a nu-ţi dori binele, sănătatea de care ai nevoie. Dacă te orientezi la o viaţă de cincizeci, şaizeci de ani, sigur că poţi dormi şi câte patru ore pe noapte. Dar dacă vorbim de o viaţă frumoasă, sănătoasă, este necesar să dormim numărul de ore necesar nouă. Astfel vom putea constata că dorinţa noastră de viaţă nu va  mai fi de  şaizeci de ani, ci de o sută douăzeci, o sută treizeci de ani de viaţă fericită trăită frumos, nu chinuită. În concluzie ca să putem trăi conform cu vitutea “temperantia et moderatio” avem nevoie să împărţim timpul zilei şi al nopţii în trei  părţi de câte opt ore. Negotium– lucrul util vom încerca să-l limităm întotdeauna la opt ore. Otium– odihna activă, plăcerea va fi de opt ore. Somnul la fel va fi de opt ore. Datoria noastră va fi să spunem nu abuzului şi nedreptăţii împotriva noastră pe care îl facem fără să ne dăm seama făcând mereu concesii sau căutând mereu pretexte să muncim mai mult. Dar nu ne întrebăm întotdeauna când ne vom odihni mai  mult. De aceea sensul unei vieţi frumoase şi fericite constă în cumpătare, în echilibru, în moderaţie. Să fim cum este aurul neschimbător. Adică să ne facem un mod de viaţă în a respecta acest echilibru de opt ore pentru fiecare parte a timpului şi vom avea mângâierea sufletească de a fi înţelepţi şi feriţi de rele, trăind în virtute şi cumpătare alături de Divinitate care ne iubește şi este întotdeuna alături de noi.

2. Tipicul organizării la români e constrâns de două modele: Amânarea sau abandonul. De ce este nevoie să fim eficienţi în tot ceea ce facem, profesionişti şi cum poate filosofia şi sistemul social roman ajuta să conştientizăm necesitatea acestui demers?

Răspuns: Amânarea şi abandonul  sunt două slăbiciuni ale sufletului nostru şi se datorează unui viciu numit laşitate, teamă. Amânarea unui lucru important de către unele persoane se datorează faptului că atunci când își asumă un lucru pe care intenţionează să-l facă, nu-şi calculează efortul pe care trebuie să-l utilizeze la îndeplinirea cu succes a acestuia. De aici vine şi amânarea scopului propus pentru sine die. Acelaşi lucru se poate spune şi despre o persoană care doreşte să facă un lucru dar cunoştinţele şi forţa fizică nu îi sunt suficiente pentru a-şi îndeplini obiectivul. Atunci din frică sau laşitate consideră că e mai bine să abandoneze scopul pe care şi l-a propus. Astfel de persoane nu vor realiza niciodată lucruri mari din cauza laşităţii, fricii. În acest caz ar trebui să se înarmeze cu virtutea romană  numită – „audacia- curaj”. Această virtute ne învaţă să selectăm lucrurile importante de cele neimportante şi modul de a le duce până la capăt. Ea ne arată şi suferinţele pe care le vom avea ducând la capăt scopul propus. Curajul se manifestă prin promptitudine şi fermitate. Atunci când doreşti să realizezi ceva îţi spui: acum şi aici şi nu te mai gândeşti la nimic, la nicio greutate, la niciun obstacol dacă tu ţii la demnitatea ta. Dacă eşti fricos, nu-ţi doreşti nimic şi laşi deoparte tot ce începi găsind mereu scuze pentru toate din laşitate. De ce este nevoie să fim eficienţi, profesionişti în tot ceea ce trebuie să facem, nu este un moft sau o prostie ci este o necesitate pentru omul onest şi curajos. În lume Divinitatea ne-a făcut  oameni şi nu zei ca să avem nevoie unul de altul pentru a duce o viaţă utilă şi fericită. Oare ce om ne este de folos dacă nu poate să ne spună o vorbă bună sau să facă o faptă  bună? Oare ce medic şi-ar îndeplini misiunea pe care şi-o alege în viaţă dacă nu poate să vindece un om? Oare ce fel de profesor ar fi dacă n-ar putea învăţa un copil? Oare ce pâine am putea mânca dacă brutarul nu ar şti să o pregătească? Şi exemple pot urma o mulţime. Dar însăşi filosofia numită înţelepciune ne îndeamnă să ne cunoaştem destinul sau profesia pe care ne-o alegem în viaţă pentru a ne putea realiza profesional ca medic, profesor, brutar. Atunci când ne alegem singuri meseria sau profesia când în viaţă ne urmăm destinul sau vocaţia, vom fi provocaţi de Destin prin curaj, ambiţie, curiozitate, să fim un medic, un profesor sau un brutar de cea mai bună calitate. Să lăsăm Destinul să ne conducă în viaţă şi nu sfatul unuia sau altuia care mai mult ne dezorientează decât ne ajută să ne alegem menirea noastră în viaţă. De aceea doar Destinul, filosofia romană şi greacă cu virtuţile ei ne pot face fericiţi când lucrăm în viaţă pentru binele altuia şi nu doar pentru binele nostru, ci pentru binele tuturor, pentru că Divinitatea  ne-a trimis pe pământ să ne îndeplinim misiunea noastră şi nu pentru a duce o viaţă egoistă şi retrasă.

3. Ce este viaţa în concepţia dumneavoastră?

Răspuns: Viaţa este o călătorie frumoasă şi utilă dusă de oameni pe pământ pentru fericirea şi prosperitatea noastră comună. Cred că ilustrul orator roman Cicero, „In visul lui Scipio”, a definit cel mai bine ce este viaţa şi scopul ei pe pământ. El a spus: ”Omul este un mic zeu trimis de mari Zei să impună ordinea şi legea divină pe Pământ, să facă precum în cer aşa şi pre pământ, să conducă în numele Zeilor mari pământul, să facă dreptate şi egalitate faţă de semenii săi şi faţă de animale, iar la sfârşitul vieţii să se întoarcă în Cer la zeii, părinţii săi de unde a fost trimis după ce şi-a îndeplinit misiunea sa pe pământ”. Sunt de acord întru  totul cu Cicero în privinţa aceasta.

4. Ce a fost prima dată, principiul, sau virtutea? Noi ştim că virtutea este cumva “mama” unui principiu, sau a unor principii.

Răspuns: Dacă principiu înseamnă o idee, o părere atunci cu siguranţă virtutea este mama principiilor. Principiu este o idee principală desprinsă dintr-o virtute. Un om poate acţiona după principiul dreptăţii într-un lucru sau altul. El va da un exemplu de dreptate dar nu va învăţa pe un om rău ce înseamnă dreptatea. Virtutea, de exemplu “iustitia- dreptate” este o învăţătură complexă faţă de principiu. Astfel, dreptatea se manifestă prin dreptate şi egalitate. Ea ne învaţă că atât în problemele personale cât şi în cele sociale să ne purtăm cu respect, dreptate şi egalitate faţă de oameni. Sallustius istoricul roman spunea: “dacă nu doreşti să umileşti pe cineva fă-l egalul tău”. Justiţia ne învaţă să ne pastrăm obligaţiile şi angajamentul nu numai faţă de un om mai puternic decât noi de care ne temem, ci mai ales să ne respectăm angajamentele faţă de un om mai slab ca noi, pentru că faţă de omul mai slab ca noi se face de obicei cea mai mare nedreptate. Să se dea fiecăruia ce-i aparţine şi să nu râvnim la bunurile altuia. Acesta este învăţătura virtuţii dreptate, care este o virtute foarte importantă pentru fericirea şi prosperitatea oamenilor pe pământ.

5. Care sunt cele mai importante patru virtuţi pe care dumneavoastră le urmaţi aproape zi de zi?

Răspuns: Prima virtute este „sapientia – înţelepciune”. Aceasta se manifestă prin sfat bun şi înţelegere. Ea ne învaţă lucrurile utile pe cere trebuie să le îndeplinim, cât şi lucrurile inutile pe care trebuie să le evităm cât şi lucrurile care nu au nici o importanţă pentru noi. A doua vitute este „iustitia- justiţie, dreptate”. Aceasta se manifestă prin dreptate şi egalitate. Ea ne învaţă să ne purtăm în problemele personale cât şi în cele sociale cu dreptate şi egalitate faţă de oameni. A treia virtute este „audacia- curajul”. Aceasta se manifestă prin promptitudine şi fermitate. Ea ne învaţă să selectăm lucrurille cele mai importante faţă de cele neimportante şi modul de a le duce până la capăt. A patra virtute este ”temperantia et moderatio”. Ea  se manifestă prin ordine şi disciplină. Ea ne ajută să ne păstrăm libertatea în faţa obsesiilor şi exceselor. Acestea sunt patru virtuţi recunoscute de către toate şcolile de filosofie greacă. Virtuţile romane sunt: Virtus- Virtute. Atunci când avem o problemă sau un necaz ne vom înarma cu: respect, curaj faţă de lege şi legea onoarei. Apoi ne vom înarma cu înţelepciune. Vom da o soluţie înţeleaptă la problema, necazul, greutatea pe care le-am întâlnit. După aceea  ne vom înarma cu temperanţă şi moderaţie… A doua virtute romană este “Pietas – pietatea”. Aceasta  presupune  trei etape: Respectarea majestăţii zeilor, cunoaşterea religiei romane, respectarea sărbătorilor romane. Dragostea de patrie se manifestă prin servirea patriei prin îndeplinirea unui serviciu util pentru poporul şi ţara ta. Iubirea de familie se manifestă prin dragoste şi respect între pater familias – tatăl familiei, mater familias – mama familiei şi pueri familiae – copiii familiei. A treia virtute romană este ”Fides- Credinţa”. Aceasta  se manifestă în trei etape: Relaţia între oameni se bazează pe credinţă, bună–credinţă, fidelitate. Relaţia între oameni se bazează pe respect reciproc, adică fiecare om are o valoare pe care celălalt nu o are. Relaţia între oameni se bazează pe cuvântul promis. A patra virtute romană este „Libertas – libertate”. Libertatea omului de a cugeta, de a se exrprima, de a acţiona se bazează pe lege şi pe decenţă.

6. Mai este virtutea o valoare personală şi socială astăzi? De ce trebuie să fie aşa?

Răspuns: Sigur ca da. Virtutea este o învăţătură trimisă oamenilor pentru a trăi fericiţi, în armonie cu Divinitatea şi cu oamenii. Cei care acceptă virtuţile duc o viaţă înţeleaptă şi fericită. Aceştia sunt numiţi oameni înţelepţi şi sunt, de obicei, fericiţi, iar oamenii care nu primesc această învăţătură divină sunt oamenii săraci cu sufletul, adică nefericiţi şi străini de Dumnezeu. Numai înţeleptul poate fi fericit, prostul niciodată fiindcă el nu are simţul măsurii şi al raţiunii divine care este virtutea.

7. Există o definiţie personală pentru “omul cu principii”? Ce avem de câştigat din respectarea unor legături morale cu tot ceea ce facem?

Raspuns: Nu toate principiile duc spre fericire. Pentru că sunt principii negative care duc la discordie şi ură între oameni. Adevăratele principii sunt cele care se bazează pe virtuţi. De exemplu, noi avem libertatea de a cugeta, de a ne exprima şi de a acţiona. Ce face un om cu libertatea lui care nu se bazează pe lege şi decenţă? În primul rând nimeni nu-i va putea controla gândurile, nici Divinitatea care acţionează prin virtute, nici legea care nu-i poate controla gândurile, nici oamenii. Şi omul părăsit de Divinitate, de legi şi de oameni buni, cade pradă gândurilor nocive, perverse. Şi de la gândurile rele se nasc crimele, lipsa de respect faţă de Dumnezeu, de oameni şi de tot ce e sfânt. Atunci acest om cade pradă oamenilor răi care îl fac o unealtă a răului sau acest om disperat se sinucide şi astfel se termină viaţa acestui om nefericit. Libertatea de a ne exprima este îngăduită de lege şi de decenţă. Dacă omul foloseşte libertatea sa fără să ţină cont de lege şi de legea decenţei, el îşi sfârşeşte viaţa sa în mod tragic: fie ajunge la puşcărie făcând lucruri rele, fie din lipsa decenţei şi a bunului simţ va fi detestat de toţi şi va sfârşi în singurătate cumplită care nu-i va aduce nici o bucurie. Dacă va vorbi lucururi urâte lui Dumnezeu şi oamenilor neavând bunul-simţ sau decenţă, sau nu va respecta legea îndemnând la rebeliune contra oamenilor şi contra legilor, punctul final al acestui om va fi oprobiul tuturor.

8. Ce ne împiedică astăzi să acceptăm anumite principii, sau virtuţi?

Răspuns: Omul vede întotdeauna duşmanii fizici, dar nu şi pe cei spirituali. Omul are trei duşmani  foarte periculoşi din cauza cărora nu poate fi fericit, neputând accepta principiile bune şi virtuţile. Aceştia sunt: ignoranţa, indiferenţa şi răutatea.

Ignoranţa îl face de multe ori pe om să creadă că ştie totul şi nu mai are nevoie de nimic. Dar aceasta este învăţătura ignoranţei, care de fapt este lipsa de carte, de ştiinţă, de virtute. În ignoranţa lui omul face rău pentru că nu ştie ce este răul decât dacă nu-l suferă din partea altuia. Ignorantul nu are nevoie de principii, de înţelepciune, de virtute, de Divinitate, de oamenii buni. Pentru că ignoranţa este o ceaţă pe ochii omului şi numai când nenorocirea se abate asupra lui atunci el apelează la adevărata învăţătură, înţelepciunea, virtuţile şi principiile unei vieţi echilibrate şi fericite. De obicei, cei mai mulţi ignoranţi îşi duc viaţa în întuneric şi întru-un egoism feroce care nu le aduce nici o bucurie. Lor li se potriveşte expresia: „I-a deschis Dumnezeu ochii”. Indiferenţa este un alt duşman care ruinează fericirea omului. Omul indiferent se crede fericit şi mulţumit. Dacă cineva suferă un rău, un neajuns sau suferă de foame, nu-i pasă, doar nu lui îi este rău. Indiferenţa lui este atât de mare încât nu se vede decât pe el însuşi. Restul oamenilor nu au nici valoare spirituală în ochii lui. Dar el pentru egoismul şi indiferenţa lui plăteşte mai târziu când răul se abate asupra lui şi îşi vede greşeala dar e târziu. Din cauza indiferenţei, mor oameni de foame, sunt copii nefericiţi pentru că indiferenţa părinţilor este prea mare şi nu au timp pentru ei. Dar Divinitatea la momentul potrivit abate asupra omului indiferent o nenorocire şi abia atunci i se deschid acestui om, ochii la viaţa reală şi îşi dă seama de greşeala pe care a comis-o dar e târziu. La aceştia li se aplică expresia: ”L-a învăţat Dumnezeu minte”. Al treilea duşman al omului este Răutatea. Omul rău se bucură de nenorocirea vecinului, de nefericirea altuia. El însă nu-şi dă seama de răutatea lui, crede că a te bucura de nenorocirea unui om sărman este ceva firesc, a umili pe cineva gratuit, a insulta pe cineva fară motiv este absolut normal. Se adună cu oamenii răi şi face planuri rele. Dar Divinitatea, ca să-l înveţe minte, îi trimite o nenorocire şi atunci el ajunge pedepsit de lege, de oameni şi de Divinitate, luându-i-se  tot ce are prin furt, sau incendiu sau tot prin oameni răi . Lor li se potriveşte expresia : „Dumnezeu nu bate cu băţul”.

9. Un mesaj pentru tinerii şi toţi românii care iubesc cultura, arta, frumosul şi valoarea lucrului bine făcut.

Raspuns: Să acţioneze cum au făcut odinioară strămoşii noştri latini şi traci: să apeleze la filosofia romană şi greacă care este o învăţătură divină. Să-şi modeleze sufletul după virtuţile romane şi greceşti şi să iubească artele. Să facă din virtute un mod de viaţă. Să-şi amintească mereu de fii zeilor înţelepţi oamenilor precum au fost: Pelasgus, Ianus, Saturnus, Oenotrus, Italus, Latinus, Aenaeas, Romulus, Numa Pompilus, Pitagora, Orfeus, Zalmoxe, Socrate, Platon, Zenon, Burebista, Caesar, Augustus, Vespasian, Traian. Virtutea şi artele ne apropie de Divinitate, ne organizează  mintea, ne ajută să ne facem o viaţă fericită şi armonioasă. Ita nos adiuvat Deus Fidius – Aşa să ne ajute Dumnezeul Bunei–Credinţe.

Anunțuri
 
5 comentarii

Scris de pe 12/27/2012 în Interviu

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,