RSS

Arhivele lunare: martie 2020

Amintiri din librărie

Am făcut o selecție a celor mai amuzante momente din librărie.

– Bună ziua. Aveți cărți ieftine și care să arate mai deosebit?

– Avem.

– Noi vrem să le punem pentru design într-o bibliotecă.

Am îndrăznit să le arăt și o carte de Norman Manea, Despre clovni. Era o carte foarte ieftină și m-am gândit că ar da bine ca design. În câteva secunde nu le-am mai văzut pe cele două domnișoare în librărie.

91328255_211734920052414_4588524737268809728_n

– Bună ziua.

– Bună ziua.

– Căciulițe pentru înot, aveți?

– …. ăăă, nu.

Niciodată nu am înțeles de ce o librărie trebuie să fie magazinul tuturor posibilităților.

 

– Alo! Bună, mama! Pot să îmi cumpăr cartea, De ce greșim? Nu mai mănânc în oraș. Da, da, e o carte foarte bună. Te învață despre erori și altele….. Mulțumesc!

Se mai întâmplă ca adolescenții să renunțe la mâncare pentru cărți. Sună bine, nu?

 

– Bună ziua.

– Bună ziua.

– Puteți să îmi recomandați un pachet cu cărți?

– Pe ce subiect să fie cărțile?

– Poker.

 

Până acum existau doar fanele Irinei Binder. Știai una și bună. Acum, mai nou, au apărut fanele Niculinei Gheorghiță, mult mai agresive și mai în vârstă. Ce să faci? Vedetele își povestesc viața, iar posibilii cititori se dau de ceasul morții.

 

– Bună ziua.

– Bună ziua.

– Ce îmi puteți recomanda pentru o fetiță de 7 ani? Din start mi-a spus fără cărți.

– Din start ne-ați blocat.

 

– Despre ce e vorba în cărțile astea, Pisicile războinice?

– E un fel de Game of Thrones, dar cu mâțe.

 

– Bună ziua.

– Bună ziua.

– Aveți vreo carte cu depresii?

– Sigur, avem.

Presupun că cineva voia să le învețe din timp.

 

Două idei la care merită să ne gândim:

  1. „O generație analfabetă în gândire”
  2. „Dematerializarea efortului”

 

– Bună ziua.

– Bună ziua

– Aveți stilou din acela cu peniță care intră într-un tubuleț și apoi….

Uite așa ai parte de momente când te întrebi de ce ai citit un Paul Ricoeur, un Bertrand Russell și tot așa. Cerința simplă a unui copil te poate bloca complet în gândire.

 

– Ai auzit ultima știre internațională importantă?

– Nu. Care este?

– Cică au trimis numai femei în spațiu. E o premieră.

– Aoleu, asta nu e de bine.

– De ce?

– Păi o să înceapă și acolo cu bârfele, dramele existențiale, telenovele. Se va prăbuși Universul.
– Să sperăm că vom supraviețui și acestei schimbări majore din existența umană.

 

Titluri faine ale unor cărți pentru copii:

  1. Reverie cu flori de cireș
  2. Ne vedem în Cosmos, prieteni!
  3. 25 de grame de fericire
  4. Ai o pasăre pe cap!
  5. Cum să fentezi blestemul unui dragon
  6. Melciclopedia
  7. Cei șapte papă-lapte
  8. Cei trei măgăruși și cartea fermecată
  9. Girafele nu știu să danseze

 

– Ce faci? De ce ești așa de posomorâtă?

– Sunt obosită. Am zăcut toată noaptea.

– Grea e viața asta. De-ar trece o dată ca să scăpăm de chin.

– Nu. De ce spui asta? Niciodată nu știi ce va fi după.

– Cum să nu? Îți spun eu: petrecere în pijamale.

 

– Caut cărți pentru fata mea de 14 ani.

– Vă recomand Lumea Sofiei.

– (după ce doamna cercetează atent cartea) Nu, nu vreau să îi dau idei fetei.

Totul trebuie ținut sub control. E important să nu le vină idei , să încerce să digere doar ce vor cei mari. Așa se fuge de citit.

 

– Se complică treaba cu Universul. Cică s-au găsit mai multe tipuri de galaxii, diferite tipuri de stele. Sunt trimise informații noi de pe sateliți. Astăzi a trecut un meteorit între Lună și Pământ. Se îndrepta spre noi, dar în ultimul moment a deviat de la traseu. Probabil voia să ajungă la Dăncilă, dar a renunțat.

– Au scăpat încă o dată. Mi se pare singura soluție să mai scăpăm de Dăncilă și neamul corupților, doar fiind loviți de un meteorit.

 

Povești cu religioși de toate zilele (1)

– Anul ăsta nu mai dau de pomană. Anul trecut i-am dat lui Parasca 50 de kile de varză.

– Și?

– Și acu’ se dă mare cucoană.

 

– Domnule, aveți o mulțime de cărți despre sex. Despre agricultură nu prea aveți.

– Păi, în funcție de necesități.

– Sexul pare că ține mai bine de foame.

– Așa se pare.

Deci, sex sau agricultură?

 

– Dar tu unde te-ai născut de ești așa de plin de tine?

– La rădăcina <Teiului lui Eminescu>. Când eram tânăr, chefuiam cu Ursachi prin Copou în fiecare seară. Când îi apăruseră firele de păr în barbă lui Brumaru, eu eram deja un Don Juan al Ieșilor.

 

Cele mai amuzante titluri din medicină alternativă și nutriție:

  1. Gata cu grăsimea încăpățânată! (când o zbura shaorma, poate atunci).
  2. Mi-e poftă! Ce mă fac?
  3. Homo carnivorus
  4. Eliberarea de gluten
  5. Doctorul cuantic (Einstein ar fi invidios)
  6. Soluția pentru glicemie (mai puțini politicieni corupți în țară)
  7. Creierul din burtă (dacă ar fi și acolo un creier, trăiam deja pe Marte)
  8. Revoluția de 22 de zile (la noi a fost chiar mai bine. Am făcut revoluția în maxim 5 zile)
  9. Șarmul discret al intenstinului

 

– Încep să mă îndrăgostesc tot mai mult de un cuvânt.

– Ce cuvânt?

– INEPȚIE.

– Ce te-a făcut să ajungi la această stare sufletească?

– Văd și aud destule în jurul meu încât nu mă pot îndrăgosti de altceva.

– Și cum o să trăiești cu inepția lângă tine?

– Va fi o bună oportunitate să scriu „o istorie a inepției”.

– Asta e cu adevărat ceva. Una e să trăiești cu hoția sau prostia lângă tine, altceva e să trăiești cu inepția.

– Am sesizat o oarecare evoluție a acțiunii umane. Mai întâi apare prostia, apoi evoluează în hoție. După hoție vine cu mult curaj inepția. Intuiesc ce urmează după inepție, dar încă nu vreau să mă pronunț.

 

Mereu am fost fascinat de titlurile poeziilor sau volumelor de poezii. Dacă ar fi să citesc poezie contemporană, doar titlurile m-ar interesa. Iată câteva:

  1. Sinistra
  2. Mai sincer ca Himalaya
  3. E timpul să visăm un măcel
  4. Liniște, pace, perversiuni, heppiend
  5. Ascultă cum plâng parantezele
  6. Labirint cu pereții sparți
  7. O cameră mai mare decât pâinea
  8. O să mă știi de undeva
  9. Zarathustra e femeie
  10. Soare cu piper

 

Vă recomand o carte vindecătoare: Terapia prin ciocănituri. O metodă revoluționară de a-ți trăi viața fără stres.

Doar că trebuie aplicată cu grijă această terapie pentru că există mai multe tipuri de „ciocănituri”.

 

– Domnule, ce mai citesc poeții în ziua de azi?

– Nu prea mai citesc.

– De ce?

– Unii spun că așa își pierd din autenticitate. Ei doar scriu și atât.

– Și despre ce scriu?

– Drept să fiu, nu prea știu. La Emil Brumaru știam temele de interes, dar poeții din ziua de azi îmi par că se luptă în continuu cu cineva.

– Ciudat.

– Nu chiar. Ciudat este că avem prea multă poezie și prea puțini poeți.

– O să suferim din această cauză.

– Deja suntem bolnavi.

 

Un bătrânel, pe la vreo 70 de ani, vine constant în librărie și citește cu o pasiune uimitoare enciclopedii despre Univers și evoluțiile naturii. Astăzi își punea întrebarea: cum de au reușit oamenii de știință să calculeze ritmul de deplasare al Australiei către nord (2.3 cm pe oră)?

– Mă „lupt” cu Pacificul acum. E mai ceva ca în filme. Un grup de cinci insule au devenit 20 și ceva. Cum iau pensia vin și vi le „fur”.

Ceea ce e frumos la acest bătrânel și de la care învăț foarte multe, este cât de viu și uimit rămâne și la această vârstă față de Viața de pe Pământ. Folosește ceea ce cunoaște doar pentru a se educa și pentru a învăța despre mediul înconjurător și oameni. Să citești trebuie să fie o plăcere și o bucurie pentru a te educa.

Morala: longevitatea ține de uimirea și bucuria continuă față de ceea ce ne pot oferi viața și cărțile.

 

– De ce nu aveți un raft gol unde să își pună doamnele geanta?

– Pe vremea comunismului la fiecare magazin, primul raft era gol pentru geanta doamnelor. Astăzi trebuie să ne ținem gențile între picioare.

– Să înțeleg că în democrație doamnele își țin geanta între picioare, iar pe timpul comunismului geanta putea fi pusă pe raft?

– (doamna râde) Cam ceva de genul.

Așadar, ce este mai bine, pe raft sau între picioare?

 

– Ai auzit de „curcan umplut cu castane”?

– Ce e asta, o fabulă?

– Nu. O rețetă.

– Dar „friptură de rață sau boboc de gâscă umplută cu fructe de vară”?

– Altă fabulă gastronomică?

 

Oare ce poate fi mai greu de citit? Ce te poate zăpăci cu siguranță? Un Tratat de psihologie clinică și psihopatologie, sau Critica rațiunii pure?

Devin tot mai convins că un tratat de psihologie clinică l-ar fi zăpăcit până și pe marele Kant.

 

Un coleg se tot întreabă de ce toată lumea vrea să scrie o carte, să fie scriitor. O întrebare justă atât timp cât avem poezie fără rimă și beletristică de pe Messenger. Nu oricine poate fi scriitor, dar e o dorință care nu poate mai prejos de celebritate.

Peste 15 ani o să scriu și eu o carte. O să fiu un nimeni, un mediocru, dar cartea va avea titlul: VIAȚA MEA. Poate lumea e interesată de viața mea. Nu ai de unde să știi.

Eu i-am sugerat colegului un alt titlu care poate fi la fel de potrivit: CINE AM FOST.

 

– De ce citești atât? Ce găsești tu în toate cărțile astea?

– Vreau să supraviețuiesc, să mă salvez.

– De la ce să te salvezi?

– Să mă salvez de timp. Să salvez ceea ce nu se vede și se simte.

– Și te mulțumești cu atât?

– Citind, nu pot avea nici cea mai mică ezitare în a crede.

 

– Dacă este să alegi o viață făcută din CITATE sau să faci din viață o ARTĂ, ce ai alege?

– Fără nicio ezitare aleg a doua variantă.

– Și cum se face viața artă?

– Nu e simplu. Trebuie să privești, să simți și să lupți să realizezi ceea ce vezi și simți.

– Iar cei care nu reușesc să facă asta?

– Aceștia doar vor citi și nu vor trăi nimic din toate acestea. Vor cita.

 

– De ce oamenilor le este mai frică astăzi ca niciodată altcândva?

– Pentru că azi oamenii vor să fie proprietari pe absolut orice: un moment, o imagine, o felie de pâine, o persoană, o sticlă de vin, o carte. Ei nu se mai lasă educați de toate acestea, ei devin simpli „proprietari”.

– Și acesta nu e un important atribut al vieții libere?

– Te înșeli. Când devii proprietar peste absolut orice, devii mai fricos, pentru că simți că ai putea pierde ceea ce deții.

– Ne putem elibera de această condiție?

– Putem afla asta prin felul în care ne trăim simplele momente ale vieții. Este prima cerință. Nu trebuie nimic inventat.

 

– Știți de ce cafeaua bună nu se poate servi decât în proporții mici și delicate?

– Nu m-am gândit niciodată la asta.

– Dar beți cafea?

– Doar atunci când mă găsesc în palmele fragede și vii ale vieții.

– Totuși, am să vă răspund eu. Sunteți prea romantic și visător.

– Cafeaua se bea în proporții mici și delicate pentru că astfel ți se dă șansa să nu te mai crezi un nemuritor și ca să mai ironizezi destinul, care cică ți s-a dat. Dacă aveți încredere în cafea, atunci Umanitatea are o șansă.

– Și cu vinul ce facem?

– Asta e treaba Universului.

 

– Domnule, cum se mântuiesc Oamenii?

– Prin hărnicie. Hărnicia sufletului, hărnicia inimii, hărnicia privirii, hărnicia dăruirii, hărnicia iubirii.
– Sunteți sigur?

– Nu mai am cum să ezit în această privință.

 

– Aveți cărți pentru copii de 1-2 ani care au imagini cu animale?

– Sigur.

Îi arăt clientului un produs, îl studiază atent și spune:

– Da, dar imagine cu Porcul nu este.

Caut un alt produs. La fel, nu există imaginea cu Porcul. Într-un final ajungem să găsim și Porcul.
Mulțumit, clientul respiră ușurat ca îi va arăta Porcul propriului copil.

Se pare că e un animal reprezentativ pentru spațiul nostru cultural-educativ. Dacă nu e Porcul, atunci ce e? Cu ce putem înlocui Porcul?

 

EL și-a cumpărat următoarele cărți: Nu ajunge să spui Nu (despre șocul politic numit Donald Trump) și Istorie și conștiință de clasă (o interpretare a operei lui Marx).

EA și-a cumpărat următoarea carte: Cincizeci de umbre întunecate (despre anumite preferințe speciale).

 

– Mi-a lăsat tata o avere!

– Ce ți-a lăsat?

– Pofta de a munci.

– Când eram mic pășteam un berbec și o capră, iar când am crescut, tata m-a promovat la boi.
– Păi și acuma tot boi paștem.

 

– Bună! Aveți doar Codul de procedură penală, fără Codul penal?

– Nu, avem doar Codul de procedură civilă separat. Se pare că avem doar „civili”, „fără penali”.

 

– Bună dimineața!

– Bună dimineața!

– Aveți, „Jurnalul de la Pleșcoi”?

– Nu cred că există această carte.

Căutăm pe internet să verificăm.

– Poate vreți să spuneți, Jurnalul de la Păltiniș!

– Da, da. Așa este. Am greșit eu.

Cand se confundă Păltinișul cu Pleșcoiul, nu prea suntem într-o stare culturală bună. Oricum, ne gândim tot mai serios să îi scriem filozofului Gabriel Liiceanu să încerce totuși să scrie și un „Jurnal de la Pleșcoi”. Trăim alte timpuri, avem alte gusturi.

Repet, ca librar nu trebuie să te surprindă nimic. Când cineva vine cu o încredere atât de mare să îți ceară un Pleșcoi, șansele de a exista sunt imense.

Trăiască! Trăiască! Trăiască!

 

– Odată am omorât un gândac cu o carte.

– Cu ce carte?

Despre Dumnezeu și om.

 

De multe ori rămân surprins de cerințele pe care le au unii oameni de la o librărie. De exemplu, astăzi am fost întrebați dacă avem lanterne pentru biciclete. Ne-am uitat în jur și am constatat că nu avem (chiar și noi am fost surprinși că nu avem printre atâtea cărți și niște lanterne). Totuși, am încercat să îl ajutăm pe om și să-l îndrumăm spre acea locație unde poate găsi lanterne pentru biciclete. Ca librar poți salva multe minți și destine. Nu e doar despre a recomanda cărți.

 

Din categoria, „Realități obeze”:

– Aveti Mein Kampf?

– Nu avem. O vei găsi doar la anticariat.

– Am auzit că e o carte foarte bună.

– Eu spun că nu e atât de bună pe cât pare sau se aude.

– E o carte șmecheră. Chiar dacă a fost folosită în alt scop…

Noi, librarii, am încercat să îi explicăm de ce nu e bună. Reacția finală a fost „fatală” pentru noi:

– Hitler a fost șmecher dacă a ajuns unde a ajuns.

Îmi scapă mie ceva și eu nu știu?

 
 

Etichete: , , , , , , , , ,

Orice ar fi, decizii trebuie să luăm în viață

Economistul și psihologul Daniel Kahneman, primește în anul 2012 premiul Nobel în Științele economiei. Cunoscut pentru impresionantele cercetări despre cum iau oamenii deciziile și care este psihologia judecăților, la Editura Publica îi este tradusă în anul 2015 cartea, Gândirea rapidă, gândirea lentă. Împreună cu psihologul Alexandru-Ioan Crețu, vă propunem un dialog despre această lucrare minunată și poate vă facem curioși să o și citiți.

Dragoș Preutescu: Alex, cu puțin timp în urmă, am mai scris un alt dialog despre felul în care luăm decizii, vorbind despre cartea Când. Secretele științifice ale momentului perfect, apărută tot la Editura Publica în anul 2018. Dacă autorul Daniel Pink s-a concentrat pe momentul ideal de a lua o decizie, analizând fiecare părticică a momentelor care ne duc la acea decizie, Daniel Kahneman are o abordare și mai directă, arătând că mintea noastră este partajată în zone funcționale, capabile să ajungă la deciziile cele mai bune, unele mai rapide, altele mai lente. De fapt, cu ce se ocupă mintea noastră? Ea există doar pentru a lua decizii? Sunt oamenii de știință mai aproape de „enigmele” acestui monumental organ-sistem al omului?

90217608_734564500281958_4453537840755638272_n

Alexandru Crețu: Sunt întrebări excelente, Dragoș. Mintea umană, în general, și mecanismele cognitive ale luării deciziilor, în particular, au atras atenția psihologilor încă de la începuturile psihologiei. Psihologia luării deciziilor sau a planificării a atras atenția cercetătorilor datorită caracterului său contradictoriu: pe de o parte există un consens științific conform căruia psihicul uman este capabil de organizări complexe ale informației și de utilizare a lor într-o manieră care ne permite transformarea mediului și perfecționarea minții noastre, însă pe de altă parte avem dovezi conform cărora același aparat psihic complex poate comite erori precum: lapsusuri, ignorarea stimulilor irelevanți din fața noastră, preziceri incorecte, stereotipizări, gânduri distorsionate precum saltul la concluzii și așa mai departe. Mintea umană nu se rezumă doar la luarea de decizii, întrucât acest proces depinde de alte procese precum atenția, memoria sau percepția, însă luarea de decizii este o resursă critică a proceselor de învățare, de relaționare, de adaptare la mediu sau chiar de supraviețuire. Cum luăm deciziile… ei bine, o să aflăm pe parcursul dialogului cât de complicată este de fapt situația.

Dragoș Preutescu: Trăind într-o lume hiperconectată, oamenii iau decizii în maniere rapide. Atenția și memoria sunt (sub)solicitate și ne găsim ancorați în cele mai simple activități umane. După cum afirmă și Manfred Spitzer în cartea Demența digitală, oamenii de azi sunt mai proști decât oamenii din trecut și le este afectată mintea într-un mod negativ. Ei se folosesc doar de sistemul 1 (gândirea rapidă) identificat de D. Kahneman, care nu solicită eforturi ale minții. Mai mult, se pare că supraviețuirea speciei noastre se datorează acestui sistem 1: „Alocarea sofisticată a atenției a fost șlefuită într-o lungă istorie evolutivă. Orientarea și reacția rapidă față de cele mai grave amenințări sau cele mai promițătoare oportunități au sporit șansele de supraviețuire, iar această capacitate nu se restrânge, desigur, la oameni” (p. 61). În același timp, sistemul 2 (gândirea lentă), așa cum îl identifică Daniel Kahneman, se preocupă de rațiune, gânduri, construcții mentale complexe. Te întreb, cei care suferă de anxietate, depresie, panică, ce tip de gândire au mai activă, rapidă sau lentă?

Alexandru Crețu: Cele două sisteme – S1 și S2 – sunt implicate în luarea de decizii: Sistemul 1 (S1) vizează luarea de decizii pe baza informațiilor deja existente sau a celor deja percepute, într-o manieră automată, rapidă, în timp ce Sistemul 2 (S2) presupune utilizarea calculată și atentă a resurselor cognitive în vederea rezolvării unor probleme noi, complexe și care nu poate fi rezolvată prin soluții obișnuite. Ambele sisteme au valori adaptative pentru om, dar S1 este cel care domină procesul luării deciziilor și asta pentru că este automat, rapid și consumă puține resurse mentale, spre deosebire de S2, care este lent și costisitor. Așadar avem o minte care efectiv ar funcționa pe pilot automat care ne permite să evaluăm mediul și să luăm decizii în mod rapid și automat, însă cu riscul de a interpreta în mod eronat majoritatea situațiilor. Consecințele sunt diverse: apariția stereotipurilor de gândire, formarea unor convingeri rigide și greu de schimbat, salturi la concluzii, formularea de interpretări pornind de la puține dovezi sau formularea de cauze pentru evenimente care nu pot fi explicate altfel. În cazul anxietății, de exemplu, S1 intervine activ: el percepe orice stimul ca fiind periculos și va împinge resursele mentale și comportamentale în direcția evitării acestora, chiar dacă la o analiză logică acești stimuli ar putea să nu fie atât de periculoși precum se credea inițial.

Dragoș Preutescu: Iată că trăim și vremuri însemnate care ne aduc în situația de a acționa instinctiv, rapid, activând sistemul 1. Și în aceste momente, cred cu destulă măsură de siguranță, că avem mai multă nevoie de un sistem 2, de o gândire calculată, strategică, pentru a evita unele colapsuri ale vieții cotidiene. Oare timpul liber pe care îl vom avea la dispoziție, ne va ajuta să consumăm eficient capacitatea acestei gândiri lente? Putem fi capabili de o „participare lipsită de efort (flow)”? Pe de altă parte, mă gândesc la situația personală, când sunt prea rațional, când analizez totul prea mult, și acest lucru duce la egoepuizare, cum ne spun autorii. Dacă oamenii antici, cei virtuoși sau care au gândit virtuțile, găseau în sistemele lor de gândire că e necesar să se ajungă la cumpătare, la înțelepciune, răbdare, mă gândesc că nu puteau face asta fără un efort. Azi vorbim despre autocontrol, voință, capacitate, flexibilitate. Sunt acestea virtuți mai importante pentru secolul nostru? Mie îmi place să mă gândesc la cumpătare și mai puțin la autocontrol. Pare puțin mai etic față de viață.

Alexandru Crețu: Având în vedere faptul că trăim într-o perioadă caracterizată prin grad crescut de mobilitate, acces sporit la informație, grad rapid de răspândire a informațiilor noi, precum și a dependenței noastre de tehnologie, cred că este necesar să ne antrenăm capacitatea de a gândi lent, respectiv de a ne controla reacțiile, de a prelua controlul gândirii automate înainte de a lua desfășura noi acțiuni, de a analiza atent informațiile care sunt puse în fața noastră înainte de a le considera ca fiind adevărate sau pentru a lua decizii eficiente. Din păcate, nu putem vorbi de o viață dominată de un Sistem 2, pentru că Sistemul 2 cu toate beneficiile sale are și limite : este lent, este mare consumator de energie și nu gestionează eficient schimbările bruște cum o face Sistemul 1, ceea ce înseamnă că un stil de gândire lent deși va fi mai eficient nu va fi la fel de rapid. Cred că soluția constă mai degrabă în antrenarea minții astfel încât să utilizăm concomitent ambele sisteme în circumstanțe diferite, respectiv să folosim Sistemul 1 pentru a lua decizii critice sau importante numai după ce îl antrenăm să ia în considerare mai multe alternative, respectiv să ne antrenăm Sistemul 2 astfel încât să opereze prin antrenament mintal mai rapid și mai eficient prin tehnici precum strategii de învățare prin organizare sau tehnici de memorare prin mnemotehnici.

Dragoș Preutescu: Dar în aceste momente de criză, de incertitudine, apar cel mai frecvent erorile de judecată. Chiar și cei mai raționali oameni, pot face în astfel de situații, erori de gândire. Îți dau dreptate că e necesar să ne folosim de ambele sisteme în momentele dificile, pentru că trebuie să acționezi și instinctiv și să fii capabil să iei decizii complexe. O temă rămâne importantă în cercetarea acestor sisteme de gândire: cum evaluăm ce este viața și ce anume trebuie să decidem pentru a evalua corect viața noastră? Și când spun evaluare, mă refer la orice sistem de referință, de valori, de experiențe, care ne pot spune ceva despre ce suntem și unde suntem. Autorii construiesc și o idee care explică mai coerent ceea ce am spus: „o explicație a corelațiilor scăzute dintre împrejurările vieții indivizilor și satisfacția lor față de propria viață este faptul că atât experiența fericirii, cât și satisfacția vieții sunt determinate de genetica temperamentului” (p. 621). Întreb, temperamentul nu este ceva construit în timp? Sau este ceva înnăscut?

Alexandru Crețu: Da, temperamentul și aptitudinile sunt înnăscute. Însă formele lor de manifestare, respectiv felurile în care se manifestă acestea în conduita omului sunt învățate, dezvoltate prin exersare și învățare. Doar pentru că ne naștem într-un fel nu înseamnă că și așa vom fi. În cazul gândirii, sunt de părere, ca și Kahneman, că nu este important ca noi să încercăm să suprimăm un stil de gândire și să îl supunem celuilalt (S1 să fie supus lui S2), ci mai degrabă să ne informăm despre cum funcționează amândouă astfel încât să știm să le folosim în mod optim în situații diferite. Un exemplu ar fi încrederea în propriile raționamente: conform studiilor realizate de Kahneman și de ceilalți colegi, se pare că supraestimăm cunoștințele noastre despre trecut, ceea ce în schimb va duce la supraestimarea capacității de a prezice evenimente viitoare. Asta nu înseamnă că producem numai erori, afirmă autorul, ci că acestea sunt imprevizibile într-o lume incertă și schimbătoare, iar primul pas de a realiza decizii mai raționale și mai eficiente este să punem întrebări și să privim cu scepticism orice informație care o vedem sau auzim din diverse surse și mai ales informațiile pe care le avem deja stocate în memorie. Este un demers dificil, deoarece Sistemul 1 dorește consistență și stabilitate, însă primul pas spre a fi persoane mai raționale, mai critice și mai înțelepte este acela de a renunța la certitudini și de a îmbrățișa necunoscutul, hazardul. Ele sunt înspăimântătoare, dar oferă mai multe perspective de înțelegere și implict mai multe variante de acțiune, ceea ce nu este tocmai un lucru rău.

Articole similare care te pot interesa

Idei și Efecte – retrospectiva anului 2019

„Furtul” – un roman al percepției

„Stăpânirea” inteligentă a deciziilor

„Statut și anxietate” – cum ne provocăm singuri răni și cum le putem vindeca

Trăim în cutii de imagini care ne modelează gândirea

Realitate și percepție – cât de pregătiți suntem să înfruntăm ceea ce nu știm?

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Idei și Efecte – retrospectiva anului 2020

CREDEM ÎN DESTINELE OAMENILOR CARE CITESC.

Toate edițiile Idei și Efecte filmate în anul 2020.

Un proiect cultural ce susține dialogul și lectura.

1. Ficțiune și biografie – construcții ale cunoașterii

 

 

 

2. Omul și cunoașterea socială – tema anului 2020

 

 

 

3. Argoul și limbajul ascuns

 

 

 

 

Anul 2020 în dialoguri

1. Cernobîl. Iubire și moarte

2. Orice ar fi, decizii trebuie să luăm în viață

3. A trăi, prin urmare, e o chestiune de timp, de moment

4.E inutil să mai vorbim despre destin. Să vorbim despre noi.

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,