Lipsa de originalitate (creativitate) ne va face o societate mediocră

Știți acei oameni care se dau mari cu realizările altora? Acele persoane care nu știu să stea bine pe propriile picioare și deodată devin mari? Poate cunoașteți și ziare care “excelează” în articole nemaipomenite?

Societatea românească nu a fost capabilă să facă o clară departajare între a imita și a lua ca model. Țin minte că la ultimele două training-uri pe care le-am susținut am vorbit și despre cele două forme foarte nuanțate în mintea noastră.

Chiar și fondatorii Junimii, au remarcat acest aspect, că totul la noi este bazat pe copiere, o imitație perfectă, nici măcar nu putem vorbi de o adaptare (ar fi fost bine). Cine stă să verifice de unde a venit ideea, modelul creat, originalitatea, autenticitatea? Nimeni. Tocmai de aceea avem personaje mistificate de darul de a imita până la refuz cu scopul de a spune “eu am făcut asta”, “sunt deștept foc și uite ce am realizat”, “mi-a venit o idée de proiect”, “vreau să ajut, să fac că e bine” etc.

Când vorbim de imitatori, facem referire la acele persoane care nu vor recunoaște că altcineva a fost în spatele acelei “idei bune” sau „idei mari”. El va mușamaliza foarte bine produsul finit, îl va ambala până îi ies ochii din orbită ca să aibă pieptul mare. Și uite așa devenim mediocri și înceți la minte. Niște mimi ce excelează în săli de spectacole care ar trebui să fie goale, dar de fapt sunt pline de cei care abia așteaptă la rând să devină imitatori şi să aprecieze “munca mimilor”.

Cei care iau un model își recunosc sursa de informare, îi recunosc pe creator. Originalitatea și creativitatea nu mai este un plus pentru cel care le creează, doar dacă și le ține foarte bine păzite. Persoana care imită nu va ajunge niciodată cu bine la punctul final, pentru că nu are în minte viziunea creatorului. Se va cufunda în reușite fantastice și se va “înneca ca țiganul la mal”.

Să luăm exemplul unui ziar. Dacă mie îmi vine ideea să vorbesc creativ despre X situație, cine mă cunoaște pe mine atât de mult încât să îmi recunoască munca? Dar dacă la ziar scrie nenea Y, om de cultură, cunoscut pe acel subiect, după două zile, altfel stă treaba. La oamenii politicieni nu mai spun. Așteaptă comentariile, analizele, experiențele pentru a vedea care e direcţia pentru viitor, înșelând minți și suflete cu idei copiate, dar transportate de gândiri vulgare și meschine, hai să zicem mitocani sau mitocane. Nu îi vedeţi? acum vorbesc despre cultură, cărţi citite, sport, politică externă. Dar ei nu sunt vinovaţi, ei îşi urmează destinul fals, mitic şi depravat. Vinovaţii sunt cei care îi ascultă, îi ridică în slăvi. O să vă miraţi când o să ştiţi ce de adulatori există. Soluţia: oamenii de bună-credinţă, cunoscători, cei care apreciază autenticul şi dezvoltarea ideilor în locuri neînrădăcinate cu proaste obiceiuri meschine trebuie să renască, atunci avem o şansă. Exemple am cu sutele, dar cine mă crede pe mine? Mai degrabă ascultaţi un specialist în Z, W, M domeniu, decât un simplu cetăţean care se chinuie şi face muncă voluntară. Specialiştii ăştia apar ca omizile. Hop, na că sunt specialist!

Astăzi e mai simplu pentru mimi şi imitatori. Sursele de informare şi căutarea unei idei profunde sunt mai uşor de găsit. O persoană din T orăşel transmite un mesaj pe FB, TW, blog (nesemnificat am spune, pentru că persoana este nesemnificativă), dar la colţ stă un Raptosaurus gata să triumfe. Tocmai de aceea critic reţelele sociale şi am început nici în puterea blogurilor să nu mai cred. Majoritatea bloggerilor suferă de un sindrom al “marketing-ului online”, sunt un fel de pseudo-economişti, sau pseudo-promotori, pseudo-muncitori.

Cicero, mare gânditor antic, ne învaţă cum să facem diferenţa între adevărata virtute şi imitarea acesteia.

“Trebuie, însă, distinse cu atenţie, ca să nu ne amăgească acele vicii care par a imita virtutea. Căcirăutatea imită prudenţa, sălbăticia în alungarea plăcerilor imită temperanţa, trufia care se înalţă prea mult imită mărinimia sufletului şi risipa imită dărnicia, îndrăzneala imită curajul, duritatea sălbatică imită răbdarea, cruzimea imită dreptatea, superstiţia imită religia, moliciunea sufletului imită blândeţea, timiditatea imită sfiiciunea, cearta şi capcana cuvintelor imită înţelepciunea disputelor şi fluxul gol al rostirii imită forţa oratorică. Toate cele exagerate în acest gen par asemănătoare străduinţelor bune.”

Ca să depăşim momentele de felul “toată lumea este rea”, “cine să mai creadă?”, “nu mai sunt prieteni adevăraţi” şi multe altele, e nevoie să învăţăm corect o virtute, asta doar dacă vrem. Trebuie să ştim care ne sunt valorile şi principiile. Trebuie să fim recunoscători și sinceri cu ideile și faptele noastre. Sinceritatea! Principiile! Recunoștință! Ce abstract sună pentru viețile celor sălbăticiți de notorietatea făcută de munca neajutoraților căutători de dreptate și cultură civică. Părerea mea nu contează pentru că eu nu sunt un specialist, un foarte bun cunoscător, un internaut care fur vizualizări ca să arăt ce vizitat sunt eu şi citit. Trebuie să învăţăm să facem distincţia între cel care creează şi cel care imită.

 

Un experiment (fără FB) şi activismul civic în social-media

De ceva vreme îmi doream să renunţ la a mai folosi reţelele sociale Facebook şi Twitter. Am aproape 4 zile de când nu le mai utilizez. Nu mi s-a întâmplat nimic. Nu sunt foarte curios să aflu ce mai e nou pe social-media, nu consider că pierd contactul cu realitatea, într-un cuvânt e foarte bine. Am decis să încep experimentul cu un număr de 7 zile fără social-media (e adevărat, la mijloc este şi un pariu cu miză mare). Chiar astăzi citesc în presă că se răspândeşte o malarie-boală-virus (nu se ştie exact) pe FB. Ce bine că nu sunt pe acolo! Glumesc. Dar nu este o glumă să ne dăm seamă cam până unde este cu adevărat o reţea de socializare FB-ul şi până unde este manipulare şi dependenţă. Pe viitor intenţionez (dacă rămân sănătos după experimentul meu) să cresc numărul de zile în care să nu vizitez reţelele sociale.

Activismul civic în social-media

“Social media can’t provide what social change has always required.”

Pot conduce reţelele de social-media, sau pot ele construi un activism civic cu privire la anumite probleme sociale? Ei bine se pare că nu. Ultimul exemplu a fost aşa numitul protest Anti-ACTA în România şi ţările din Europa. Dar mă voi referi strict la România. La Iaşi pe FB şi-au anunţat prezenţa în jur de 10.000 de persoane. Au fost doar câteva zeci. În celelalte oraşe situaţia nu a fost mai diferită. Unde se mai găseşte utilitatea implicării? Unde se construiesc mişcările sociale? Nu pe FB sau TW. În ultima perioadă am tot scris şi criticat impactul reţelelor sociale în societate şi în modul de a privi relaţiile interumane. Malcolm Gladwell are un articol mai mult decât eficient în care explică contradicţia dintre adevărata mişcare socială şi falsa mişcare socială creată pe FB de exemplu.  “Small Change – Why the revolution will not be tweeted” este titlul articolului apărut în The New Yorker în 2010.  El pune problema în felul următor: care este rolul social-media în mişcările sociale? Nu joacă un rol important pentru că nu implică un sacrificiu din partea celor care protestează. Ei nu participă direct la crearea unei mişcări sociale. A da “like” sau “accept” pentru un eveniment nu este de ajuns. Mai mult, social-media nu este capabilă să dezvolte un activism coerent în privinţa unor probleme. Este doar un fals angajament şi iluzoriu al celor care se declară participanţi la o mişcare virtuală. Al treilea aspect este că social-media creează legături slabe între potenţialii protestatari. Ei nu comunică, nu se cunosc, nu se ştie dacă împărtăşesc aceleaşi valori, sentimente şi nu sunt convinşi că va exista o rezolvare a problemei pentru care protestează, pentru că nu cred cu adevărat în ceea ce fac. Legătura nu s-a creat pe încredere, coerenţă, sentimente şi emoţii. E vorba doar de un contact virtual care se epuizează la primul plictis. 

Mai important, social-media nu creează ierarhii sau forme de leadership. Nimeni nu ştie cine conduce, de ce, cine reprezintă pe cine etc. Relaţiile între persoane sunt create artificial de butoanele calculatoarelor. E adevărat, este şi aceasta un protest să faci parte şi să susţii o ”cauză” pe net. Dar nu e de ajuns şi este nesemnificativ. Nu pot să îmi dau seama dacă în alte ţări conexiunile între persoane sunt mai apropiate decât cele create pe internet. Fie au grupuri bine organizate cu lideri, fie pur şi simplu sunt mai activi social. Aici în Konstanz nu a fost o mare agitaţie. Oraşul este mic, totul a fost anunţat pe internet. Singura diferenţă este că presa din câte îmi aduc aminte şi alte persoane importante au luat parte la eveniment.

La fel s-a întâmplat cu protestele împotriva politicienilor. Traian Băsescu avea la un moment dat mai mulţi susţinători (“like-uri”) pe FB decât cei care protestau împotriva lui şi a guvernului. “Facebook activism succeeds not by motivating people to make a real sacrifice but by motivating them to do things that people do when they are not motivated enough to make a real sacrifice.” Foarte simplu! Ştii ce este ACTA? ai citit documentul? (nici eu nu am găsit forma finală a Tratatului ca să pot comenta îndeajuns de mult). Crezi în ceea ce pretinzi că vrei să schimbi? Dacă nu, atunci nu se validează nimic. Să nu se creadă că sunt un adept al protestului fizic. Nicidecum. Sunt adeptul dialogului şi al bunului mod de a înţelege o problemă. Doar în cazuri extreme intervine forma finală, cea a protestului.

În concluzie, social-media rar poate crea o coerenţă în activismul publicului pentru rezolvarea unor probleme. Legăturile nu se fac virtual, dialogul nu se poartă prin simplul “like” sau acceptarea unei “cauze”, ci implică mai mult decât atât: soluţii, sacrificiu, lideri etc. etc.