RSS

Arhive pe categorii: Atitudini educate

Orice ar fi, decizii trebuie să luăm în viață

Economistul și psihologul Daniel Kahneman, primește în anul 2012 premiul Nobel în Științele economiei. Cunoscut pentru impresionantele cercetări despre cum iau oamenii deciziile și care este psihologia judecăților, la Editura Publica îi este tradusă în anul 2015 cartea, Gândirea rapidă, gândirea lentă. Împreună cu psihologul Alexandru-Ioan Crețu, vă propunem un dialog despre această lucrare minunată și poate vă facem curioși să o și citiți.

Dragoș Preutescu: Alex, cu puțin timp în urmă, am mai scris un alt dialog despre felul în care luăm decizii, vorbind despre cartea Când. Secretele științifice ale momentului perfect, apărută tot la Editura Publica în anul 2018. Dacă autorul Daniel Pink s-a concentrat pe momentul ideal de a lua o decizie, analizând fiecare părticică a momentelor care ne duc la acea decizie, Daniel Kahneman are o abordare și mai directă, arătând că mintea noastră este partajată în zone funcționale, capabile să ajungă la deciziile cele mai bune, unele mai rapide, altele mai lente. De fapt, cu ce se ocupă mintea noastră? Ea există doar pentru a lua decizii? Sunt oamenii de știință mai aproape de „enigmele” acestui monumental organ-sistem al omului?

90217608_734564500281958_4453537840755638272_n

Alexandru Crețu: Sunt întrebări excelente, Dragoș. Mintea umană, în general, și mecanismele cognitive ale luării deciziilor, în particular, au atras atenția psihologilor încă de la începuturile psihologiei. Psihologia luării deciziilor sau a planificării a atras atenția cercetătorilor datorită caracterului său contradictoriu: pe de o parte există un consens științific conform căruia psihicul uman este capabil de organizări complexe ale informației și de utilizare a lor într-o manieră care ne permite transformarea mediului și perfecționarea minții noastre, însă pe de altă parte avem dovezi conform cărora același aparat psihic complex poate comite erori precum: lapsusuri, ignorarea stimulilor irelevanți din fața noastră, preziceri incorecte, stereotipizări, gânduri distorsionate precum saltul la concluzii și așa mai departe. Mintea umană nu se rezumă doar la luarea de decizii, întrucât acest proces depinde de alte procese precum atenția, memoria sau percepția, însă luarea de decizii este o resursă critică a proceselor de învățare, de relaționare, de adaptare la mediu sau chiar de supraviețuire. Cum luăm deciziile… ei bine, o să aflăm pe parcursul dialogului cât de complicată este de fapt situația.

Dragoș Preutescu: Trăind într-o lume hiperconectată, oamenii iau decizii în maniere rapide. Atenția și memoria sunt (sub)solicitate și ne găsim ancorați în cele mai simple activități umane. După cum afirmă și Manfred Spitzer în cartea Demența digitală, oamenii de azi sunt mai proști decât oamenii din trecut și le este afectată mintea într-un mod negativ. Ei se folosesc doar de sistemul 1 (gândirea rapidă) identificat de D. Kahneman, care nu solicită eforturi ale minții. Mai mult, se pare că supraviețuirea speciei noastre se datorează acestui sistem 1: „Alocarea sofisticată a atenției a fost șlefuită într-o lungă istorie evolutivă. Orientarea și reacția rapidă față de cele mai grave amenințări sau cele mai promițătoare oportunități au sporit șansele de supraviețuire, iar această capacitate nu se restrânge, desigur, la oameni” (p. 61). În același timp, sistemul 2 (gândirea lentă), așa cum îl identifică Daniel Kahneman, se preocupă de rațiune, gânduri, construcții mentale complexe. Te întreb, cei care suferă de anxietate, depresie, panică, ce tip de gândire au mai activă, rapidă sau lentă?

Alexandru Crețu: Cele două sisteme – S1 și S2 – sunt implicate în luarea de decizii: Sistemul 1 (S1) vizează luarea de decizii pe baza informațiilor deja existente sau a celor deja percepute, într-o manieră automată, rapidă, în timp ce Sistemul 2 (S2) presupune utilizarea calculată și atentă a resurselor cognitive în vederea rezolvării unor probleme noi, complexe și care nu poate fi rezolvată prin soluții obișnuite. Ambele sisteme au valori adaptative pentru om, dar S1 este cel care domină procesul luării deciziilor și asta pentru că este automat, rapid și consumă puține resurse mentale, spre deosebire de S2, care este lent și costisitor. Așadar avem o minte care efectiv ar funcționa pe pilot automat care ne permite să evaluăm mediul și să luăm decizii în mod rapid și automat, însă cu riscul de a interpreta în mod eronat majoritatea situațiilor. Consecințele sunt diverse: apariția stereotipurilor de gândire, formarea unor convingeri rigide și greu de schimbat, salturi la concluzii, formularea de interpretări pornind de la puține dovezi sau formularea de cauze pentru evenimente care nu pot fi explicate altfel. În cazul anxietății, de exemplu, S1 intervine activ: el percepe orice stimul ca fiind periculos și va împinge resursele mentale și comportamentale în direcția evitării acestora, chiar dacă la o analiză logică acești stimuli ar putea să nu fie atât de periculoși precum se credea inițial.

Dragoș Preutescu: Iată că trăim și vremuri însemnate care ne aduc în situația de a acționa instinctiv, rapid, activând sistemul 1. Și în aceste momente, cred cu destulă măsură de siguranță, că avem mai multă nevoie de un sistem 2, de o gândire calculată, strategică, pentru a evita unele colapsuri ale vieții cotidiene. Oare timpul liber pe care îl vom avea la dispoziție, ne va ajuta să consumăm eficient capacitatea acestei gândiri lente? Putem fi capabili de o „participare lipsită de efort (flow)”? Pe de altă parte, mă gândesc la situația personală, când sunt prea rațional, când analizez totul prea mult, și acest lucru duce la egoepuizare, cum ne spun autorii. Dacă oamenii antici, cei virtuoși sau care au gândit virtuțile, găseau în sistemele lor de gândire că e necesar să se ajungă la cumpătare, la înțelepciune, răbdare, mă gândesc că nu puteau face asta fără un efort. Azi vorbim despre autocontrol, voință, capacitate, flexibilitate. Sunt acestea virtuți mai importante pentru secolul nostru? Mie îmi place să mă gândesc la cumpătare și mai puțin la autocontrol. Pare puțin mai etic față de viață.

Alexandru Crețu: Având în vedere faptul că trăim într-o perioadă caracterizată prin grad crescut de mobilitate, acces sporit la informație, grad rapid de răspândire a informațiilor noi, precum și a dependenței noastre de tehnologie, cred că este necesar să ne antrenăm capacitatea de a gândi lent, respectiv de a ne controla reacțiile, de a prelua controlul gândirii automate înainte de a lua desfășura noi acțiuni, de a analiza atent informațiile care sunt puse în fața noastră înainte de a le considera ca fiind adevărate sau pentru a lua decizii eficiente. Din păcate, nu putem vorbi de o viață dominată de un Sistem 2, pentru că Sistemul 2 cu toate beneficiile sale are și limite : este lent, este mare consumator de energie și nu gestionează eficient schimbările bruște cum o face Sistemul 1, ceea ce înseamnă că un stil de gândire lent deși va fi mai eficient nu va fi la fel de rapid. Cred că soluția constă mai degrabă în antrenarea minții astfel încât să utilizăm concomitent ambele sisteme în circumstanțe diferite, respectiv să folosim Sistemul 1 pentru a lua decizii critice sau importante numai după ce îl antrenăm să ia în considerare mai multe alternative, respectiv să ne antrenăm Sistemul 2 astfel încât să opereze prin antrenament mintal mai rapid și mai eficient prin tehnici precum strategii de învățare prin organizare sau tehnici de memorare prin mnemotehnici.

Dragoș Preutescu: Dar în aceste momente de criză, de incertitudine, apar cel mai frecvent erorile de judecată. Chiar și cei mai raționali oameni, pot face în astfel de situații, erori de gândire. Îți dau dreptate că e necesar să ne folosim de ambele sisteme în momentele dificile, pentru că trebuie să acționezi și instinctiv și să fii capabil să iei decizii complexe. O temă rămâne importantă în cercetarea acestor sisteme de gândire: cum evaluăm ce este viața și ce anume trebuie să decidem pentru a evalua corect viața noastră? Și când spun evaluare, mă refer la orice sistem de referință, de valori, de experiențe, care ne pot spune ceva despre ce suntem și unde suntem. Autorii construiesc și o idee care explică mai coerent ceea ce am spus: „o explicație a corelațiilor scăzute dintre împrejurările vieții indivizilor și satisfacția lor față de propria viață este faptul că atât experiența fericirii, cât și satisfacția vieții sunt determinate de genetica temperamentului” (p. 621). Întreb, temperamentul nu este ceva construit în timp? Sau este ceva înnăscut?

Alexandru Crețu: Da, temperamentul și aptitudinile sunt înnăscute. Însă formele lor de manifestare, respectiv felurile în care se manifestă acestea în conduita omului sunt învățate, dezvoltate prin exersare și învățare. Doar pentru că ne naștem într-un fel nu înseamnă că și așa vom fi. În cazul gândirii, sunt de părere, ca și Kahneman, că nu este important ca noi să încercăm să suprimăm un stil de gândire și să îl supunem celuilalt (S1 să fie supus lui S2), ci mai degrabă să ne informăm despre cum funcționează amândouă astfel încât să știm să le folosim în mod optim în situații diferite. Un exemplu ar fi încrederea în propriile raționamente: conform studiilor realizate de Kahneman și de ceilalți colegi, se pare că supraestimăm cunoștințele noastre despre trecut, ceea ce în schimb va duce la supraestimarea capacității de a prezice evenimente viitoare. Asta nu înseamnă că producem numai erori, afirmă autorul, ci că acestea sunt imprevizibile într-o lume incertă și schimbătoare, iar primul pas de a realiza decizii mai raționale și mai eficiente este să punem întrebări și să privim cu scepticism orice informație care o vedem sau auzim din diverse surse și mai ales informațiile pe care le avem deja stocate în memorie. Este un demers dificil, deoarece Sistemul 1 dorește consistență și stabilitate, însă primul pas spre a fi persoane mai raționale, mai critice și mai înțelepte este acela de a renunța la certitudini și de a îmbrățișa necunoscutul, hazardul. Ele sunt înspăimântătoare, dar oferă mai multe perspective de înțelegere și implict mai multe variante de acțiune, ceea ce nu este tocmai un lucru rău.

Articole similare care te pot interesa

Idei și Efecte – retrospectiva anului 2019

„Furtul” – un roman al percepției

„Stăpânirea” inteligentă a deciziilor

„Statut și anxietate” – cum ne provocăm singuri răni și cum le putem vindeca

Trăim în cutii de imagini care ne modelează gândirea

Realitate și percepție – cât de pregătiți suntem să înfruntăm ceea ce nu știm?

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Idei și Efecte – retrospectiva anului 2020

CREDEM ÎN DESTINELE OAMENILOR CARE CITESC.

Toate edițiile Idei și Efecte filmate în anul 2020.

Un proiect cultural ce susține dialogul și lectura.

1. Ficțiune și biografie – construcții ale cunoașterii

 

 

 

2. Omul și cunoașterea socială – tema anului 2020

 

 

 

3. Argoul și limbajul ascuns

 

 

 

 

Anul 2020 în dialoguri

1. Cernobîl. Iubire și moarte

2. Orice ar fi, decizii trebuie să luăm în viață

3. A trăi, prin urmare, e o chestiune de timp, de moment

4.E inutil să mai vorbim despre destin. Să vorbim despre noi.

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Psihologia românilor în 5 cărți

Mi-a plăcut să urmăresc care sunt tendințele de lectură ale românilor, mai ales în ceea ce privește „cele mai vândute cărți” (bestsellers), pentru că aceste tendințe dau o notă suficient de coerentă despre ceea ce gândim, ce simțim, ce ne dorim față de noi și față de ceilalți. De aceea, îmi permit să fac un portret psihologic (cu îngăduința specialiștilor din acest domeniu) al românilor în funcție de cele mai citite cărți (tendința lecturilor care spun totul despre toate și te „bucură”). Iată aceste 5 cărți:

Creierul și mintea universului de Constantin Dumitru Dulcan

Publicul pentru această carte este impresionant de divers, dar cea mai bună descriere a ceea ce reprezintă cartea pentru ei, mi-a fost relatată de o doamnă la vreo 70 de ani, ce căuta neobosit cartea: „- Îmi place de Dulcan? Băiat deștept. La vârsta lui își permite. Și-a dat seama despre ce trebuie să scrie. Câte un pic de aici, un pic de acolo și face ca totul să fie scris frumos și să îți placă”. Pe mine unul m-a impresionat doamna, pentru că mi-am dat seama cât de ușor se lasă impresionați românii și că își stabilesc un standard al inteligenței. Cu siguranță ați auzit următoarea replică în diferite ocazii (eu da, și nu mă încurajează deloc): „- Ce inteligent ești! Mi-ar plăcea să fiu ca tine”. Cartea lui Constantin Dulcan, ca de altfel toate celelalte, vorbesc despre energii, despre Dumnezeu, despre conexiunile noastre cu divinul și universul în același timp, despre răspunsurile pe care le putem găsi în aceste orizonturi nemărginite ale vieții etc. etc. Tu, cel care citești cartea, ești important, atât pentru Univers, cât și pentru Dumnezeu. Ai inteligența de care ai nevoie ca să înțelegi toate acestea. Frumos, spun eu.

Tu ai iubi un om ca tine? de Cristi Grosaru

O carte ce prezintă interes în mod special pentru adolescenți și tipele trecute puțin de 20 de ani (cu dorințe). Aici avem o combinație între un fel de filosofie despre natura umană și despre ceva ce dă un sens vieții, o raportare la iubire ca la un ocol în jurul dorințelor, suferințelor, secrete de viață. Fii prezent! Evaluările în viață se fac în funcție de oamenii din jurul tău, tu pari a fi o problemă pe care trebuie să o rezolvi. Recunosc, titlul cărții mă fascinează. Poți lua întrebarea ca pe o răutate a celor din jurul tău, sau poți lua întrebarea ca pe cea mai destoinică vină a ta ca persoană ce există (să îi spunem introspecție nevinovată). Îmi aduc aminte de titlul unui articol scris de Cătălin Ștefănescu, „Jefuitorii de sens”.

20200205_103220

Fluturi de Irina Binder

Oare cine nu cunoaște acest volum și toate celelalte care i-au urmat? Publicul este unul minunat de extins, mai ales doamnele și bărbații (care trebuie să le cumpere doamnelor aceste cărți, uimiți că nu pot înțelege de unde atâta fervoare de a fi citită cartea). Fluturi născocește în tine toate relele și suferințele de care poți avea parte. Tema centrală este iubirea, eterna și fascinanta iubire, care nu e cum vrem noi, nu o putem găsi la oamenii de lângă noi. Iubirea, iubirea, iubirea. Recunosc, am început să citesc cartea (curiozitatea, nimic altceva) și am tot dat să înțeleg, să înțeleg, cine e vinovat? Sper că nu iubirea. Efemeritatea vieții! Românilor le place să trăiască între melancolie, victimizare și lamentație. Arăți că te strădui să lupți cu viața, să lupți pentru iubire. Descrierea cărții mi se pare una imensă: „Citind cartea Fluturi, te bucuri de un univers plin de emoții și te regăsești în fiecare zbucium. Iar la finalul poveștii, te bucuri că Fluturi nu este doar o poveste, regăsind părți din sufletul tău ascunse acolo, între pagini. La sfârșit, te bucuri, zâmbești și multumești pentru tot: că ai cunoscut și trăit iubirea cu toți fluturii și cu toate lacrimile ei, că ai avut parte de prietenii adevărate și sincere, că ai crescut printre cei mai minunați și delicați oameni, că te-ai pierdut ca să te regăsești, pentru că toate au un rost și pentru că nimic nu este întâmplător…”. Pare destul de clar.

Poartă-te ca o doamnă, gândește ca un bărbat de Steve Harvey

Publicul (în proporție de 90% format din doamne) încearcă să găsească cele mai subtile răspunsuri despre mintea bărbaților. Noi bărbații nici nu încercăm să facem asta față de femei, recunosc. Avantajul pentru cititoare este că autorul e un bărbat, altfel nu știu ce putea ieși. E o carte ce explică să nu se mai caute vinovății, ci soluții pentru a păstra și întreține o relație. Dar cum oamenii (bărbații) sunt atât de diferiți, nu ai cum să prizezi toate cele spune acolo. Încercarea merită. Întotdeauna merită să încerci să înveți ceva despre relații, despre comunicare. E îmbucurător că răspunsurile pot fi găsite într-o carte (sincer vorbind). Ușurează căile existenței. Totul devine sigur, fără incertitudini și frustrări. Dar mie parcă mi se pare cam ușor (din perspectiva unui bărbat, evident).

Suge-o (Ramona și Andrei) de Andrei Ciobanu

Un clasic al cărților foarte bine vândute, Suge-o face o conversie nemaipomenită de la lumea online la cea offline. O carte despre maturitatea sexuală și relațională, o carte cu bune și rele, cum ar spune cei mai avizați cititori. O carte ce pune din nou pe tavă o lume în care trăim noi și pe care nu o înțelegem. Iubirea, certurile, relațiile. Nu avem cum să scăpăm ne-consumați.

Mi-a trebuit mult curaj să scriu articolul, pentru că mulți din cititorii acestor cărți se vor simți ofensați, jigniți, că nimeni nu are dreptul să le judece orientările în materie de lectură, dar răspunsul meu este următorul: Nu despre asta e vorba. E doar psihologia noastră ca cititori.

Să recapitulăm cele cinci caracteristici ale psihologiei românilor prin cele 5 cărți amintite.

  1. Românii caută standarde ale inteligenței.
  2. Noi suntem răul din viața altora și a noastră.
  3. Iubirea e un zbucium (suferință, lamentație, victimizare) și orice am face tot acolo ajungem.
  4. Românul e iubitor de soluții în materie de relații.
  5. Iubim poveștile simple care ne dau impresia că ne maturizăm față de ceva.

Articole similare care te pot interesa

„Furtul” – un roman al percepției

„Stăpânirea” inteligentă a deciziilor

„Statut și anxietate” – cum ne provocăm singuri răni și cum le putem vindeca

Trăim în cutii de imagini care ne modelează gândirea

Realitate și percepție – cât de pregătiți suntem să înfruntăm ceea ce nu știm?

 

 
Comentarii închise la Psihologia românilor în 5 cărți

Scris de pe 02/05/2020 în Atitudini educate, Aviz Teoretic, Idei și Efecte

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

„Iluzia cunoașterii” și de ce e bine să gândim și singuri uneori

Omul a generat cunoaștere și și-a crescut rata de inteligență încă de la primele conștientizări de sine. Suntem în pragul în care inteligența nativă va întâlni un adversar interesant – inteligența artificială. Cheia viitorului nostru stă în ideea că trebuie să înțelegem pentru a cunoaște. Iluzia cunoașterii. De ce nu gândim niciodată singuri de Steven Sloman și Philip Fernbach (Editura Publica, 2017) explorează, prin povești, teorii și date științifice, capacitățile noastre (individuale și colective) de a cunoaște și de a înțelege. Vă invit la un dialog despre acest volum, realizat împreună cu Cezara Dima, absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași.

Dragoș Preutescu: Oare putem ajunge la o cunoaștere clară, perfectă, limpede, sau să avem o gândire perfectă? Cunoașterea, cel puțin în ziua de astăzi, este o adevărată știință. Informațiile sunt de n ori multiplicate, cuvintele sunt folosite în n contexte și cu n înțelesuri, iar oamenii comunică într-o diversitate nemaipomenită și sigur nu ne vom opri aici. A cunoaște devine o întreagă rețea de analiză, percepție, empatie, comunicare. Suntem nevoiți în urma acestor schimbări majore, să creăm sisteme de cunoaștere, sau sisteme de gândire a cunoașterii. De aceea, volumul Iluzia cunoașterii. De ce nu gândim niciodată singuri de Steven Sloman și Philip Fernbach, încearcă să ne aducă mai aproape de momentele cunoașterii. Așa cum spun autorii, „mintea omenească este deopotrivă genială și jalnică, sclipitoare și idioată. Oamenii sunt capabili de cele mai remarcabile isprăvi, realizări care îi sfidează pe zei” (p. 11). Omul este singura ființă care poate gândi pentru a construi cunoaștere, ce îi va fi tot de trebuință lui.

20191210_082439

Cezara Dima: Nu cred că se poate ajunge vreodată la ceva asemănător unei gândiri perfecte. Așa cum creierul nostru nu se poate compara cu memoria procesată de computere, nici acestea nu sunt infailibile la rândul lor, deținând o capacitate limitată de memorare și existând mereu o marjă de eroare a  comenzilor procesate. De asemenea, cum poți ști că o decizie pe care o iei este cea corectă, cea morală, cea mai bună dintre toate variantele, în condițiile în care noi nu suntem capabili de obiectivitate pură și perspectivele noastre vor fi întotdeauna limitate? Toate aceste întrebări sunt discutate în Iluzia cunoașterii, încercând să aducă mai multă lumină în această dilemă umană a dorinței de cunoaștere absolută. Ce am apreciat cel mai mult a fost explicarea faptului că cea mai apropiată de absolut este cunoașterea colectivă în detrimentul cunoașterii individuale. Fiecare parte din societatea noastră este o urmare a lucrului în echipă, a multiplelor cunoștințe și perspective ale diverselor minți. Așa cum au arătat și autorii, oamenii foarte încrezători în cunoștințele lor au tendința să creadă că pot explica cu exactitate noțiuni din domenii în care nu sunt specializați, dar pe care le consideră banale, precum funcționarea unui fermoar sau a unei biciclete, doar pentru a li se demonstra contrariul.

Dragoș Preutescu: Rațiunea este cea care îți dă capacitatea de a lua o decizie bună. Rațiunea ține de înțelegere și de contextualizare. Pot fi doar până la un punct de acord cu cei doi autori, care spun că o cunoaștere colectivă este absolută, dar să nu uităm că marile progrese ale umanității s-au realizat în urma unor cunoașteri individuale. Până la urmă ce înseamnă cunoaștere individuală? Este capacitatea de a gândi singur, de a raționa, de a imagina și crea, atât pentru folosul tău, cât și pentru grupul / comunitatea din care faci parte. Cum ar fi arătat lumea dacă Giordano Bruno, Baruch Spinoza, Galileo Galilei, Isaac Newton și mulți alții ar fi urmat cunoașterea colectivă? De altfel, nu pot fi în totalitate de acord cu subtitlul cărții, de ce nu gândim niciodată singuri. E adevărat, o gândire independentă ține cont de variabilele externe (oameni, evenimente, fenomene, opinii etc.) pentru a ajunge la un raționament sau cunoaștere obiectivă, așa cum o numești. Libertatea de gândire este cea care dă valoare unei cunoașteri  individuale, ca mai apoi să se transforme în una colectivă. Explicația nu poate exista în afara înțelegerii. Asta spun eu că este esența ideii de cunoaștere.

Cezara Dima: Tocmai datorită faptului că există oameni talentați, oameni geniali în anumite domenii, omenirea a putut ajunge la mari progrese, într-adevăr. Dar până și astfel de minți au nevoie de ajutor pentru ca ideea lor să se impună. Giordano Bruno, de exemplu, nu ar fi putut să își dezvolte teoriile cu privire la pluralismul cosmologic dacă nu ar fi avut înaintea sa puternica influență a studiilor lui Copernic și a ideilor care circulau în mediul academic în perioada șederii sale în Anglia. De asemenea, persoana care a putut demonstra cu ajutorul formulelor fizice fenomenele planetelor a fost Galilei. Abilitățile lui axate pe științele exacte au putut demonstra aplicat ceea ce Bruno, specialistul în filosofie, a putut doar teoretiza. De aceea autorii vorbesc despre cunoaștere ca un proces care funcționează cel mai bine doar în momentul în care ideile se ciocnesc și devin complementare. Cunoașterea colectivă nu este promovată sub forma unui sistem în care toți oamenii gândesc și acționează la fel, neavând voie să se abată de la normă, ci sub forma unei munci de echipă, în care fiecare om joacă un rol crucial, oricât de mărunt ar părea acesta. Așa cum teoria planetelor care se învârt în jurul unui centru solar ar fi fost, probabil, mai ușor demonstrată și acceptată dacă trei oameni talentați precum Copernic, Bruno și Galilei ar fi putut lucra împreună, și un obiect banal precum un hanorac are nevoie de efortul comun al unui croitor și al mai multor lucrători textilieri care să conceapă bucăți precum un șnur sau un fermoar. De aceea cred că ceea ce încearcă autorii să ne spună nu este că gândim cel mai bine împreună, ci că dacă ne încăpățânăm să gândim și să acționăm singuri, fără idei contradictorii sau suport, nu suntem capabili de a face un lucru complex și complet. Dar probabil că mă abat prea mult de la subiect. Mai devreme ai vorbit despre capacitatea oamenilor de a raționa. Ce părere ai despre capitolul în care se discută despre raționamentul cauzal?

Dragoș Preutescu: Dacă ne gândim la cunoașterea colectivă ca la ceva ce s-a acumulat de-alungul timpului, atunci da, ai dreptate despre felul în a evoluat cunoașterea și gândirea, pentru a da ceva umanității. Una este evoluția cunoașterii și alta este cunoașterea colectivă. Dar ceea ce rămâne valabil, este că prin gândire cunoașterea se maturizează și oricât am încerca să susținem gândirea colectivă, nu este tocmai o realitate. Cât privește întrebarea ta, trebuie să menționez că modelul cauzal la care fac referire cei doi autori, este un amănunt științific al posibilităților date de rațiunea (gândirea) umană. Dar, putem observa că mulți oameni se raportează diferit la această parte a felului de a cunoaște – fenomenul social este motivul pentru care se construiește o cunoaștere socială  de tipul cauză – efect. În primul rând, realitatea este una divizată astăzi, mai puțin concretă și directă, tocmai din acest motiv nu văd raționamentul cauzal un model de cunoaștere colectivă. Noi cunoaștem fenomene (luând în considerare și răspândirea eficientă a informațiilor prin diversele canale de comunicare) ca modele de raționalitate. Dacă observăm că există o mișcare feministă în Germania, atunci construim o gândire care provoacă un anumit tip de rațiune. Raționamentul cauzal este un model bun oferit de autori care confirmă ipoteza lor, că nu gândim niciodată singuri, dar asta nu înseamnă că e singurul model. Acum, te întreb (urmărind și evoluția cărții), crezi că astăzi, noi oamenii, avem un deficit de gândire sau un deficit de cunoaștere?

Cezara Dima: Aș zice că nivelul de cunoaștere al unei persoane, comunități sau societăți este direct proporțional cu disponibilitatea de a gândi. Odată ce decizi că nu merită să îți bați capul prea mult cu o situație, limitându-te astfel la ceea ce știai până în acel punct, ajungi să îngrădești și aria potențială de cunoaștere. Studiile prezentate de cei doi autori demonstrează cum refuzul de a înțelege mai mult dintr-o situație sau din lumea înconjurătoare poate duce la erori și la consecințe destul de grave. Fie că e vorba de inabilitatea noastră de a cere sfatul altei persoane sau de respingerea progresului intelectual, situații precum o neînțelegere în familie, un diagnostic medical, o cercetare științifică sau chiar o criză militară, cer ca noi să ne depășim zona de confort a cunoașterii și să alegem mai des să cooperăm în folosul nostru și al binelui comun.

Dragoș Preutescu: Cunoașterea înseamnă în primul rând dorință de înțelegere. Acest lucru se poate aplica și la nivel colectiv. Mă pot gândi la toate mișcările sociale care au loc în lume. Putem afirma că oamenii au intuit (fiecare în felul lui) că sistemele politice și economice au generat crize imense, unele de încredere, dar nu putem confirma că acești oameni cunosc și de ce s-a ajuns la aceste crize. Dar o idee la care și autorii apelează, este aceea de a vedea „cum îi facem pe oameni mai inteligenți”. Să ne gândim la educație? La instituțiile sociale? La comunitățile de interacțiune la care luăm parte? La internetul care poate fi folosit mai inteligent? Nu știu dacă există un model sigur în această privință, dar te asigur că e foarte greu să îi faci pe oameni să înțeleagă (adică să vadă și să accepte adevărul, schimbarea, lipsa de gândire etc.). Cunoașterea rămâne un subiect deschis și foarte important pentru viitorul omenirii. Să sperăm că nu vom fi învățați să înțelegem și să cunoaștem de roboții încărcați cu inteligență. Mulțumesc pentru frumosul dialog.

Articole similare care te pot interesa

„Furtul” – un roman al percepției

„Stăpânirea” inteligentă a deciziilor

„Statut și anxietate” – cum ne provocăm singuri răni și cum le putem vindeca

Trăim în cutii de imagini care ne modelează gândirea

Realitate și percepție – cât de pregătiți suntem să înfruntăm ceea ce nu știm?

 

Un dialog ce face parte din proiectul Idei și Efecte.

EDUCAȚIA NU SE CUMPĂRĂ. SE CITEȘTE.

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Ce vrem de la cărți?

Cu ceva zile în urmă am propus un sondaj, unde întrebam pentru ce motiv citește fiecare dintre noi:

Există mai multe motive pentru a invoca nevoia de a citi sau de a recomanda cuiva să citească o carte. Sunt curios ce alegeți (doar o singură variantă):
  1. „Cine are carte are parte”
  2. „Cine citește are parte de vindecare”
  3. „Cititul este un dialog cu noi înșine”
  4. „Cititul este un dialog social”
Recunosc, pentru această postare am fost inspirat de un articol scris de Matei Vișniec.

Prima variantă nu a primit niciun vot. Celebrul proverb românesc, „Ai carte, ai parte”, rămâne doar o frumoasă zicere în folclorul și gândirea românilor. În primul rând nu există aplicabilitate pentru această formulă, nu este reală cu ceea ce ne propunem prin lectură, iar promovarea valorilor sau a unui model de atitudine socială nu mai reprezintă ceva semnificativ. Meritocrația nu mai contează, educația este o variabilă ce iese în evidență în situațiile sociale (multe de comentat aici). Chiar dacă formula apare în Transilvania prin secolul XIX (conform unor teorii), care nu avea neapărat legătură cu cititul și educația, mi-a plăcut să văd că ne-am îndepărtat de ceea ce ni se tot repeta de bunici și părinți.

20191208_184333

Varianta 4„Cititul este un dialog social”, primește doar două voturi. Cu adevărat, putem spune că se scrie pentru a comunica, pentru a transmite un model de viață, pentru a propune idei, teorii, personaje, povești, posibilități ale lumilor viitoare, dar puțini dintre noi vedem în citit o modalitate de a interpreta lumea socială și un mod de a oferi feedback, de a raționa, sau de a reacționa. Citești pentru a fi critic, pentru a cunoaște, pentru a răspunde inteligent, cu raționalitate la niște stimuli exteriori, cauți răspunsuri la cei care vin către tine cu povești. Doar cluburile de carte, unde întâlnirile sunt frecvente, mai dau o notă pozitivă acestei variante de viziune asupra cititului.

Varianta 3„Cititul este un dialog cu noi înșine”, primește patru voturi. Una dintre funcțiile esențiale ale cititului, acela de a ne pune întrebări, pentru a ne cunoaște, pentru a ne înțelege pe noi ca indivizi, este important de avut în vedere. Pare o atitudine egoistă, dar este una care nu are cum lipsi din motivațiile cititorilor. Interogația propriei gândiri și a propriilor sentimente prin citit, este benefică.

Varianta 2„Cine citește are parte de vindecare”, primește cele mai multe voturi (11) din cele exprimate. Este varianta pentru care optez chiar și eu. Sunt mai multe motive pentru care cititul este o formă de a te vindeca, unde includ și „dialogul cu noi înșine”. Cotidianitatea frustrantă, schimbătoare, lipsită de valori și repere, fugitivitatea informațiilor și a ideilor în spațiile virtuale de comunicare, lipsa contactelor sociale offline, ne îmbolnăvesc și la propriu și la figurat. Cititul te învață să te vindeci de aceste îmbolnăviri, prin moderație, prin lipsa dependențelor, prin răbdare, prin adecvarea răspunsurilor la realităților sociale, prin reducerea deficiențelor de gândire și limbaj etc. Cititul este un medicament, un tratament și o modalitate de a cunoaște pentru a înțelege. Sunt bucuros să văd că reușim să găsim în citit un fond bun pentru vindecare.

Alte articole care te pot interesa

Poveste despre Om și Univers

Gânduri și idei despre târgul de carte „Gaudeamus” 2019

„Machitorii” de cărți

 

EDUCAȚIA NU SE CUMPĂRĂ. SE CITEȘTE.

Acest articol face parte din proiectul Idei și Efecte.

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Gânduri și idei despre târgul de carte „Gaudeamus” 2019

Timp de două zile am fost prezent la Târgul de carte „Gaudeamus”, ce s-a desfășurat în perioada 20-24 noiembrie 2019 în București. Cunoscut ca fiind cel mai mare târg de carte organizat în România, nu pot spune că cele văzute acolo au ajuns la nivelul așteptărilor avute de mine. Am reușit să fiu prezent la câteva lansări de carte, foarte diverse prin ceea doresc să ofere cititorilor. Lansările de carte la care am participat, sunt următoarele:

  • Romaero. 1951-2008 de Traian Doman (Editura Vremea). Dacă este cineva curios de evoluția aeronautică din România, cartea se bazează pe documente din arhiva companiei românești.
  • 24 martie. Cronica infernului kosovar. Povestire, jurnal, meditație de Fehmi Ajvazi. Editura Corint a venit cu cel mai bine amenajat spațiu pentru lansări și evenimente, dar și cu o ofertă de carte (prin reduceri) foarte bine gândită. Am fost prezent și la alte lansări de la această editură și pot spune că m-am simțit minunat.

20191122_105438

  • Filosofi și teologi actuali de Andrei Marga (Editura Meteor Publishing). Cu un public numeros, dar și o „echipă” de prezentare a cărții reușită, cartea domnului Andrei Marga face o evaluare a felului în care filosofia poate să redevină un punct important în gândirea „actualității”. Nu sunt un mare fan al domnului Andrei Marga, dar apreciez felul în care scrie și gândește filosofic.

20191121_172912

  • Doamna Rodica Baconsky este o traducătoare puțin cunoscută în rândul tinerilor. De fapt, puțini dintre noi acordăm o atenție deosebită traducătorilor, celor care încearcă să ne aducă mai aproape de scrierile străinilor. În prezența traducătoarei deja menționate, am avut parte de o frumoasă prezentare a mai multor cărți traduse de doamna Baconsky: De te duci peste râu de Genevieve Damas (Editura Școala Ardeleană), Dezmoșteniții. Transmiterea – extrema urgență de Francois-Xavier Bellamy (Editura Casa Cărții de Știință),  O limbă venită de departe de Akira Mizubayashi (Editura Casa Cărții de Știință). Am văzut cât de importantă este conexiunea traducător – scriitor, pentru că astfel se pot transmite cât mai bine ideile pe care un scriitor străin le aduce prin cărțile sale.

20191122_133442

Câteva idei importante despre acest târg:

  • Am constatat o lipsă a marcajelor și a spațiilor pentru evenimentele organizate. Fiecare editură a încercat să organizeze lansări și conferințe la propriile standuri. Mulți dintre vizitatori erau dezorientați.
  • Toate editurile au încercat să ofere reduceri consistente pentru cărți.
  • Ploaia și condițiile climatice au reușit să îi oprească pe mulți să vină la acest târg.
  • Editura Corint a venit cu cea mai consistentă ofertă de reduceri pentru cărți.
  • Editura Baroque Books & Arts a avut cea mai frumoasă amenajare a spațiului pentru prezentarea cărților. Este de altfel o editură care se remarcă prin eleganță și stil.
  • Greta Thunberg a fost personajul cel mai important (ca model) pentru cei mici. Meritul pentru acest lucru trebuie să i se acorde Editurii Seneca, editură care a tradus și a publicat sub forma unei cărțulii, mare parte din discursurile acestui tânăr lider care luptă pentru protejarea și conservarea naturii.
  • Este important de știut că unele edituri au reușit să întrețină o atmosferă foarte bună în relația lor cu clienții, fie prin oferta de carte, fie prin evenimente, fie prin scriitorii sau alte personaje prezente la standurile lor.
  • Cele mai consistente oferte de carte (NOUTĂȚI) au venit venit din partea Editurii Litera, Editura ART, Editura Publica și Editura Baroque Books & Arts.

20191122_134040

  • Este o experiență pe care merită să o încercați dacă aveți timpul necesar și plăcerea de a vedea care sunt cele mai importante edituri din țară (mai toate sunt prezente la acest târg) și cu ce oferte vin acestea pentru cititorii lor.

20191126_141541

EDUCAȚIA NU SE CUMPĂRĂ. SE CITEȘTE.

Acest articol face parte din proiectul Idei și Efecte.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Poveste despre Om și Univers

Omul a fost pe rând: povestitor, filosof, credincios, sociolog, psiholog, cercetător, dar în final a ajuns să încerce să determine orice amănunt din viața sa. Iar acum se simte Singur.

„Multe probleme dificile se ivesc în legătură cu procesul de cunoaștere. Este dificilă definirea cunoașterii, este dificil să decidem dacă posedăm vreo cunoștință și, chiar dacă se acceptă că uneori avem cunoștințe, este dificil să descoperim dacă putem vreodată să știm că suntem în posesia unei cunoștințe într-un caz particular sau în altul.” [1]

De aceea, „orice om are de ales între a respira prin invidie și ură, ori prin admirație și iubire”. [2]

20190902_111031

„Dacă, de exemplu, bun înseamnă inteligent, iar virtutea înseamnă înțelepciune; dacă oamenii ar putea fi învățați să-și vadă singuri de propriile interese, să vadă efectele pe termen lung ale faptelor lor, să-și critice și să-și coordoneze dorințele, astfel încât dintr-un haos al autoanulării să rezulte o armonie intenționată și creativă, poate că, doar așa, omul educat și sofisticat va găsi acea moralitate care, pentru cel lipsit de educație, stă în precepte și constrângeri exterioare. Poate că toate păcatele nu sunt altceva decât eroare, vedere fragmentară, nebunie? Omul inteligent poate avea aceleași impulsuri violente și antisociale ca și cel ignorant, dar, cu siguranță, le va controla mai bine și va ceda mai rar tentațiilor grosiere din el. Iar într-o societate administrată inteligent – una care mai mult îi restituie individului puterea decât îi restrânge libertatea – avantajul fiecăruia dintre indivizi ar consta într-o conduită loială și doar o vedere clară ar fi necesară pentru a asigura pacea, ordinea și bunăvoința.” [3]

Deci, să nu uităm că omul a fost la început un povestitor și că dincolo de el este Universul și adevărul liber pe care îl putem găsi acolo.

Referințe

[1] Russell, Bertrand, Credința unui om liber. Scrieri esențiale, vol. 1, Traducere din limba engleză de Dan Crăciun, Editura Vellant, București, 2018, pp. 162-163.

[2] Liiceanu, Gabriel, Caiet de ricoșat gânduri sau despre misterioasa circulație a ideilor de-a lungul timpului, Editura Humanitas, București, 2019, p. 272.

[3] Durant, Will, Povestea filosofiei. Viețile și ideile celor mai importanți filosofi occidentali, Traducere din limba engleză de Doru Căstăian, Editura Herald, București, 2019, pp. 25-26.

EDUCAȚIA NU SE CUMPĂRĂ. SE CITEȘTE.

Susține proiectul Idei și Efecte.

 

Etichete: , , , , , , , , , ,