RSS

Arhivele lunare: Noiembrie 2012

Între prea multe femei

Luptă

Stăpân, călău, slugă mincinoasă

Evitarea femeilor

Bărbatul este un naiv

Poezie sau proză

Punct și de la capăt…

Ce pot avea oare în comun toate cuvintele de mai sus? Vă spun eu: “prea multe femei”. Premiera piesei de teatru de la Ateneul Tătărași, “Un bărbat și cam…multe femei”, în regia lui Bogdan Ulmu a oferit momente de umor al clasicului conflict dintre femeie și bărbat. Regizorul ne spune: “Piesa de la care am pornit, spectatorule (a lui Leonid Zorin), are (cel puţin) două calităţi: pune o problemă importantă – fericirea; şi alternează umorul şi tristeţea cu măiestrie de valoros dramaturg.”

Despre actori:

Erica Moldovan m-a fascinat din nou. Am văzut-o prima dată în piesa “Tango în fum de țigare” și încă mi-au rămas în minte imaginile unor scene de acolo. Acum și-a asumat mai multe roluri, pe care le-a interpretat minunat. Este singura care a menținut un echilibru actoricesc în toată piesa.

Aurelian Bălăiță și Laura Bilic au avut câteva scăpări, dar au reușit să le evite cu bine. Rolul interpretat de Aurelian a fost presant și energic, iar consumul actorului a fost evident. Laura, la fel ca Erica, a fost nevoită să interpreteze mai multe roluri. Pentru unele a reușit foarte bine (rolul de soție în mod special).

Roxana Durneac a jucat rolurile unor personaje secundare, dar nu mai puțin importante.

Revenind la piesă, întrebarea principală de la care pot porni este următoarea: îmbătrânim atunci când nu mai iubim? Se pare că da. Personajul interpretat de Aurelian este de multe ori criticat de femeile apărute în calea lui că a îmbătrânit, că este lipsit de vlagă, chiar are unele manifestări și comportamente haotice etc.. Toate ne sunt utile pentru a da un răspuns, mai ales când ASG se luminează și prinde viață după întâlnirea unei poete, din timpul unei vacanțe-tratament de la un sanatoriu din Crimeea.

Rezultatul piesei ne spune ce este femeia, sau ce sunt femeile în raport cu un bărbat. Cum spunea prof. univ. dr. Tiberiu Brăilean la o conferință, femeia este un “complex de paradoxuri”. Acelaşi profesor a identificat şi patru dimensiuni la o femeie:

“Are capacitate de îndurare,

Un pic de frumuseţe,

credinţă rituală,

abilitatea de a înmulţi puţinul.”

După mine, întotdeauna o femeie va da naştere unor sentimente extreme. Poate fi iubitoare şi melancolică şi imediat se transformă în rea şi tragică, poate fi geloasă sau total dezinteresată de bărbat, poate fi egoistă sau o altruistă, trăsăturile feminităţii şi le poate exprima natural sau le poate duce la exagerări neînţelese. Femeia este întotdeauna modelul viu şi unicat în Univers, ce poate inspira extaz, agonie, tristeţe, fericire, împlinire, orânduire, simbol, ruşine, adevăr sau plăcere.

Dar care poate fi calea cea mai bună de comunicare dintre un bărbat și o femeie? Este “lupta”. Lupta este primul element care îl pune pe ASG în poziția de a lua parte, sau de a nega existența femeii, așa cum este ea cu toate atributele posibile. El învață să “lupte” prin arta seducerii, dezvoltată în momentul unor trăiri poetice pe versurile unei la fel de nebune femei, scriitoare, întâlnită de el în timpul vacanței-tratament.

Ajunge fără să știe, intrând în lumea bârfelor, un “stăpân, călău și slugă mincinoasă”. Sunt cele trei impostaze în care se poate găsi un bărbat. Un stăpân pentru că încearcă să evite femeile și să nu fie dependent de ele, că le poate domina cu un raționament și spirit tipic bărbătesc; un călău pentru că știe să taie elanul simbolic în devenire al femeii și slugă mincinoasă pentru că ajunge la momentul de maximă nesiguranță când nu mai înțelege transformările femeii și este nevoie să mintă, să disimuleze. Ultima ipostază e cea mai dificilă și chinuitoare, pentru că femeia este sigură că poate exagera, poate căuta mai mult decât a apreciat și primit la început, vrea să se desăvârșească într-o relație.

Fie că este înșelat, fie că este intrigat, depășit, sau confuz, un bărbat ajunge de fiecare dată, dar absolut de fiecare dată un adevărat NAIV. Numai și numai bărbatul se poate regăsi în situația de a nu ști cum să procedeze, cum să mențină echilibrul. Cum poate un “stăpân, un călău și o slugă mincinoasă”, să ajungă întotdeauna un naiv? O întrebare la care sincer să fiu, nu am un răspuns.

Îmi aduc aminte de venirea lui Dan C. Mihăileascu la Iași, pentru a vorbi într-o conferință despre “totalitatea feminității”. A făcut atunci o comparație impecabilă, cu două repere de reprezentare a femeii, Mihai Eminescu şi I.L. Caragiale, punând femeia între două coordonate: angelică şi demonică/drăcească. Mai întâi apare forma angelică a femeii la M. Eminescu, unde autorul, prin romantism, pasiune, plăcerea de a iubi o femeie, o arată lumii astfel prin poeziile sale (“Iubită dulce, o, mă lasă / Să privesc faţa-ţi, ochiul tău ceresc …Privindu-te, de-amor să nebunesc!”, Iubită dulce, o, mă lasă; “Cu roze să-ncununi fruntea-mi pălită / Zâmbind să mă săruţi, amorul meu… Că-n veci visez la ochii tă cei vii”, Iubitei). La I. L. Caragiale apare tipul misogin de reprezentare a unei femei, drăcească, se arată cum “joacă bărbatul”, un exemplu fiind Zoe din piesa “O scrisoare pierdută”. Majoritatea personajelor feminine din opera lui Caragiale au o faţă mai demonică.

Merită să vă destindeți cu o piesă de teatru, unde bărbatul și femeia capătă forme umane recunoscute, dar puțin împărtășite. Nu am găsit informații foarte multe despre scriitorul Leonid Zorin, ca să îmi ofer un reper de siguranță cu privire la ce a gândit dramaturgul.

În final, pot spune că bărbatul merge întotdeauna pe o variantă tragico-comică atunci când vine vorba de femei și putem vedea asta din versurile scrise de mari poeți. De exemplu: “Fii tu păşunea mea / Iar eu boul tău să o pasc”, sau “Un bou o iubea pe Luminița. Boul eram eu”. Și de ce nu așa:

“Două ciori, zburau deasupra unei gări.

La un moment dat ele văd o altă cioară pe calea ferată, sfâşiată, tăiată în bucăţi.

Una dintre ciorile care zburau, mai flegmatică, spune:

– Ei ce să spun: Anna Karenina!” (în varianta Dan. C Mihăilescu)

De aici se și vede de ce într-un loc este poezie și în altul proză. Cine se revendică mai bine la cele două dimensiuni, dintre femeie și bărbat?

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Singurătatea ca libertate totală

Cine nu se gândește din timp în timp la libertatea deplină, fără să fie constrâns de un sistem (un establishment), să nu aibă o grijă a zilei de mâine, să meargă oriunde și oricum, cu oricine, să nu se gândească la un posibil viitor mai bun, să nu lupte pentru acumularea de venituri și alte multe nesăbuite realități? E posibil, dar așa cum s-a menționat în filmul, Sans toit ni loi (fără acoperiș și fără lege), primul difuzat la Festivalul de Film Francez, despre care voi vorbi în rândurile următoare, “libertatea totală, deplină, duce la singurătate”. O dramă din anul 1985, regizată de Agnes Varda, cunoscută pentru filmele ei care prezintă o realitate pură, experimentală, distinctivă și egală de multe ori în nivelul afecțiunilor.

Pentru mine altceva devine mai important la început, este de condamnat un astfel de comportament, o ieșire din uzualul cotidian, sau fiecare decide pentru propria libertate? E de înțeles că a trăi într-un tip de libertate, deplină, trebuie să nu afecteze libertatea celorlați, ea se poate manifesta doar în cercurile unde și alții sunt dependenți sau aderă la ea, restul rămân la mână celebrului “contract social” propus de multă vreme de J. J. Rousseau (este interesantă povestea din spatele acestui concept apărut în anul 1762).

Vagabondajul (filmul are titlul de Vagabond în limba engleză) este o formă a singuratății, un tip de libertate acceptată. Dacă o să consultăm definițiile din dicționar iată ce ni se spune:

VAGABÓND, -Ă – (Cel) care rătăcește fără rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de așezare, meserie precisă, existență stabilă. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus <vagari – a rătăci]. 

VAGABONDÁJ s. n. Vagabondare; starea celui care vagabondează. ♦ Infracțiune comisă de omul capabil de muncă ce refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsit de mijloace cinstite de trai. – Din fr. vagabondage. 

VAGABONDÁJ s. 1. v. hoinăreală. 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondare. (Un ~ din loc în loc.) 

Sursa: DEX ’98 (1998)

După cum se observă și definițiile oferă o reprezentare negativă, sumbră a omului vagabond. Înțelegem că nu este un om care să aibă o meserie stabilă, o locuință, dar nu înțeleg de ce trebuie să fie un “om de nimic”? Este vagabondajul o infracțiune? E posibil să rătăcești cu rost, sau fără rost? Sunt întrebări oneste la care e nevoie să găsim niște răspunsuri. Cu adevărat avem mai multe forme de manifestare a vagabondajului, cum ar fi cerșetoria, infracțiunea etc., dar câteva diferențe se fac văzute.

Fără să mai continui cu o analiză socio-politică, filmul Sans toit ni loi, depășește barierele la care ne gândim atunci când reducem totul la un simplu termen. Până și celelalte personaje, admit, mai mult sau mai puțin onest, că ar dori să aibă același curaj pentru a trăi liberi. Curajul pare a fi ultima frontieră de acceptare a unei asemenea condiții și la drept vorbind este. Curajul se pierde când ai câștigat o stare de bine, confortabilă, fără prea multe riscuri, un fel de bunăstare, o acumulare de ceva, (a unui rost!?). Ce se întâmplă când nu le ai, sau nu le dorești? Cauți o scăpare. Personajul principal nu trăiește din milă, sau ca într-o tragedie. Muncește pentru banii câștigați, încearcă să iubească, adoră muzica și pare să accepte toate acestea. Se folosește de singurătate pentru a nu păcătui, a nu fi dependentă, amenințată de depresii, sau alte nevoi articifiale numite “dorințe”. Nu pare a trăi pentru un scop, pentru cineva, nu distruge, nu consumă exagerat, nu o interesează aspectele sociale care o înconjoară. Iată libertatea deplină!

La Clubul “Opinia Educată, ne-am asumat riscul să analizăm un articol despre singurătate și pot spune că personajul filmului acceptă doar o singurătate fizică, care este “o constantă cu viața noastră, cu scopul de a menține o lume de relații plină și de a nu pierde lupta ce ne-ar arunca în pragul incertitudinii, unde își dau întâlnire cele două lumi în care trăim: în una ne aflăm mereu, în cealaltă din când în când. Cea dintotdeauna, cea interioară, este cea adevărată; cealaltă, exterioară, este trecătoare.” Dar pentru a veni în aliniere cu starea interioară, trebuie să îți creezi mediul, ambientul. Exteriorul este un element solid, iar schimbarea lui duce la cele mai diferite stări, pe care le dorești pentru totdeauna, sau doar vrei să le experimentezi.

Așadar, contrar stării de libertate deplină (în cazul de față vagabondajul), este omul stabil, cel cu rost. Supraviețuirea și conviețuirea se contrazic de foarte multe ori și totuși există împreună, sunt interdependente, nu se pot separa, indiferent în care stare te regăsești, liber, sau cu un contract. Filmul nu face o pledoarie sau o critică asupra vreunui sistem (politic, economic, moral), dar arată că realitatea este mai presus de concepte și definiții, că omul este o făptură creată și condusă de stări împlinite sau neîmplinite, că el poate deveni un mijloc, sau un element.

 

Etichete: , , , , ,

IUVENTA 10

După doi ani de activitate, iată că numărul 10 al Revistei IUVENTA care își propune să abordeze cultura din perspectiva plasării acesteia la granița dintre afaceri și perspective societale și-a făcut apariția.

Cititorii vor descoperi în paginile numărului 10 răspunsuri la întrebarea cheie: ce ne lipsește în drumul spre reușită? Se ridică această problemă, deoarece nu au fost încă identificate strategiile, căile cu ajutorul cărora se produc câștiguri de pe urma culturii. Dacă există o strategie de marketing sau doar este vorba despre o focusare a atenției asupra culturii, cititorii vor avea prilejul să discearnă în „Cauzele percepției culturii ca afacere”, „Cât primim și cât dăm în cultură”.

În componența revistei, intră și interviul despre „puterea cuvintelor”, acestea din urmă fiind transformate apoi în „Poezie”, un alt interviu despre oameni și „dreptul la VIS”, iar secțiunea „Drept și societate” prezintă „Poziția potrivită” asupra problematicii stereotipurilor de gen.

Afacerea în cultură astăzi s-a transformat într-un fel de bazar, comercianţii fiind cei care au în mâini sume imense de bani (pentru a investi, pardon, a cumpăra), pentru a coordona, pentru a iniţia etc. Când vorbesc de “perspective societale” fac referire la dorinţa de recunoaştere a celor cu potenţial, a creatorilor, a modelelor, a unor principii pe care le acordăm felului de a ne manifesta civilizat. Cultura nu poate fi ghidată sistematic, fie că eşti creatorul sau spectatorul, ea trebuie să vină natural, prin oameni, prin idei, concepte.”

Dragoș Preutescu, redactor-șef al Revistei Iuventa 

IUVENTA, revistă cultural-artistică, este un proiect lansat în Iaşi în anul 2010, iar în timp au scris tineri din mai multe oraşe ale ţării și din străinătate. Fiecare număr al revistei tratează o altă temă de actualitate, probând diversitate, complexitate și inovație.

Citește revista pe www.revistaiuventa.ro

 

Etichete: , , ,

Interviu Andreea Epure – coregraf

Ne apropiem prin acest interviu de ceea ce este mai tradițional, într-un loc unde dansul popular, obiceiurile sunt cele ce fac să calculăm identitățile unui loc și ale oamenilor de acolo. Din inima Gorjului, Andreea Epure, coordonatoarea unui ansamblu folcloric din Polovragi, “Cheile Oltețului”, ne va răspunde la câteva întrebări menite să limpezească tendințele nocive ale cotidianului de astăzi. Nu este un interviu pentru nemurirea sufletelor moarte, nu este un interviu pentru cei sălbăticiți de nesiguranța aprecierii unor istorii uitate, dar este un interviu pentru cei care apreciază frumosul și istoria dansului tradițional.

  1. Andreea, aș dori să ne spui mai multe despre tine și despre interesul pentru dansul popular românesc. De unde a început toată povestea?

Ce aș putea să vă zic despre mine? Mă consider o persoană care își cunoaște limitele, sunt pasionată de călătorii, muzică și dans, acestea din urmă fiind cele mai mari pasiuni ale mele. Sunt studentă în anul 2 la Facultatea de Teologie ’’Andrei Șaguna’’ din Sibiu, specializarea teologie-asistență socială. Mândria poporului român şi a rădăcinilor mele se reflectă cel mai bine în dansul popular. Este o lume încărcată de istorie, tradiţie şi voie bună, o lume creată special pentru a trezi conștiința fiecăruia dintre noi, cu privire la ceea ce am fost, suntem şi tindem să devenim. Dragostea pentru tot ceea ce înseamnă tradiţie, arta și dans popular mi-a fost insuflată de către tatăl meu. Asistând la una dintre repetițiile ansamblului al cărei membră sunt și al cărei membru a fost și tatăl meu, acum fiind instructorul acestuia, am descoperit plăcerea de a dansa. Felul în care membrii ansamblului de atunci repetau câte 4 ore în  fiecare seară numai pentru a învata un dans, m-a ajutat să realizez cât de frumoasă este arta dansului popular românesc. Am început să dansez de mică, de la vârsta de 7 ani, în cadrul grupului format la Școala Generală din Polovragi, de învățătoarea mea, d-na Doina Bălan (căreia doresc să-i mulțumesc pentru încurajare și sprijinul acordat atunci și acum). Cu timpul, pasiunea mea pentru dans s-a amplificat, așa că tatăl meu m-a inițiat în ansamblul în care era și el membru, dar în trupa mică de dans (cei cu vârste între 6 și 14 ani). O dată cu trecerea anilor, foarte mulți dintre colegii mei au renunțat la dans, însă eu am continuat să explorez pur şi simplu plăcerea de a dansa. Mai târziu, am conştientizat că este mai mult decât o pasiune trecătoare, este o modalitate de a nu lăsa pradă uitării zestrea naţională, de a ,,exporta” dansul popular românesc. Eu în dans îmi găsesc liniștea și uneori tind să cred că poate așa a fost să fie.

  1. De ce dansul popular românesc a pierdut și încă pierde atât de mulți adepți? Ce alte “peisaje” ne fură imaginația și plăcerea de a face, poate ceva mult mai natural?

Adepții s-au pierdut și încă se pierd deoarece generația noastră caută ceva nou, au înclinații spre muzica ușoară (manele, disco, hip-hop etc.), astfel dansul popular ajungând să fie considerat demodat și chiar învechit. La noi, în această zonă a Gorjului, tineretul a preferat să meargă la oraș, din nevoie de bani și în căutarea unei vieți mai bune și astfel, automat, tradiția se pierde, dar cine este cu adevărat pasionat de dansul popular, undeva acolo în inima sa, nu uită ceea ce îi place și mai ales nu uită de unde a plecat.

  1.  Ne poți spune cinci cuvinte reprezentative pentru dansul popular românesc? Și de ce le-ai ales tocmai pe acestea?

Muncă, pasiune, talent, dragoste și tradiție. Reuşita în dansul popular înseamnă, în primul rând, foarte multă muncă şi dragoste pentru ceea ce faci. Consider că principala trăsătură pe care trebuie s-o îndeplinească cineva care practică și predă dansul, este dragostea față de folclor, respectul față de tradiție, de acei oameni care păstrează, conservă și promovează dansul și muzica populară, tradițiile și obiceiurile populare autentice. Toate acestea pot fi însușite și transmise doar cu inima!

  1. Cum este zona Gorjului, mai ales cea din Polovragi? Care este cea mai frumoasă legendă din minunata zona a României pe care ne-ai descris-o?

Se zice că zona comunei Polovragi este un loc presărat cu legende. O legendă care mie îmi place foarte mult este aceea potrivit căreia liderul spiritual al geto-dacilor, Zalmoxe, ar fi locuit în peștera Polovragi. Tot aici, vracii prelucrau o plantă rară, numită polovraga, folosită ca remediu împotriva bolilor. Este posibil ca denumirea localității și implicit a peșterii și mănăstirii să fie de origine dacică, referindu-se la credința lor religioasă, sau la practicile medicale din viața lor. Această legendă apare în „România Pitorească” (1901) a lui Alexandru Vlahuță, prin descrierea zeului protector Zamolxe care îndemna poporul dac la luptă, iar „stropii ce se preling și picură și azi din steiurile acestea sunt lacrimile lui”, care deplâng soarta poporului dac cucerit de romani. În apropiere de peșteră, arheologii au descoperit urmele unei cetăți dacice.

  1. Ce ne poți spune despre dansurile pe care ansamblul folcloric Cheile Oltețului” le prezintă în spectacole?

Dansurile pe care noi le prezentăm în spectacole sunt din zona noastră, a Gorjului, dar avem și câteva suite specifice mărginenilor. Pot spune că ceea ce prezentăm pe scenă sunt dansuri care încă se mai joacă la noi în Polovragi și pe care noi încercăm să le transmitem mai departe generației următoare.

  1. Ce le transmiți celor care vor să facă parte, sau fac deja parte din ansamblul folcloric “Cheile Oltețului”? Ce îi atrage pe ei să fie dansatori?

Ei știu deja ce trebuie să știe. Colegii mei vin la repetiții din pură pasiune. Aici învaţă tainele dansului popular, aici fac primii paşi. Învaţă despre elementele costumului popular, care la noi în ţară este foarte diferit şi frumos, despre celelalte zone folclorice şi cel mai important, învaţă să danseze. Această activitate le prinde bine, mai ales că în viaţă mai trebuie să fii şi altfel: pozitiv, vesel, să nu ai trac. Cei mai apreciaţi sunt aceia care ies pe scenă şi au aceste calităţi. Ei deja au făcut asta de nenumărate ori şi ştiu ce înseamnă un act artistic, devin mai responsabili şi, în general, devin mai atenţi cu persoana  lor.

  1. Oare reușim noi să găsim o alternativă curată la toată tranziția cotidiană de care avem parte, prin dansul popular? Ce putem regăsi în el: tradiție, istorie, identitate, simplitate, continuitate?

Suntem obișnuiți ca traiul cotidian să ne ofere o multitudine de mijloace cu ajutotul cărora să reușim să dobândim un trai de viață cât mai bun. Din păcate însă, cotidianul ne absoarbe cu totul și uităm de latura spirituală a vieții, de tradiție și de cele mai multe ori chiar de cultură. Dansul popular ar putea fi un mod de evadare din ritmul nostru obișnuit, reprezentând un stil inedit de reintegrare în tradiția bogată și puternic înrădăcinată în spiritualitatea poporului român. Eu cred că dansul popular ne oferă nu doar o alternativă de evadare de la toată tranziția cotidiană, ci reprezintă o necesitate de asumare a istoriei și a tradiției strămoșești care ne alcătuiește ca indivizi ai acestui popor. Astfel, dansul popular devine un curs introductiv în valorile tradiționale oferind în schimb atât identitate, cât și simplitate, asigurând implicit continuitatea poporului român.

  1. După părerea ta, care este cel mai frumos dans popular românesc?

Sinceră să fiu nu m-am gândit niciodată la asta. Pentru mine toate dansurile populare sunt frumoase. Nu cred că aș putea să aleg unul anume.

  1. Ce mesaj le transmiți tinerilor din generația noastră? Unde ne aflăm și unde trebuie să ajungem?

În plină creștere a audienței manelelor, muzicii hip-hop și dansurilor aferente, puțini mai sunt cei care își amintesc de tradiția folclorică românească. Fiecare ascultă ce vrea, ce-i place, dar eu cred că tot mai bine ar fi să predomine muzica populară, pentru că este mai frumoasa, mai dulce, pentru că este a noastră. Dansul popular românesc este unul dintre cele mai spectaculoase dansuri din lume și apreciat peste tot în lume. Arta noastră populară, manifestată sub toate aspectele ei, prezintă o bogăție neprețuită pentru toți cei care își iubesc țara si neamul.

Dansul popular împreună cu cântecul și cu strigăturile ce îl însoțesc, formează un tot armonios ce nu poate fi despărțit. Jocurile populare românești, prin frumusețea costumelor și a melodiei, prin suplețea și expresivitatea mișcărilor, prin voiciunea pe care o imprimă oamenilor, contribuie în mare măsura la realizarea educației estetice. Folclorul este unul dintre elementele fundamentale care au determinat păstrarea entității noastre naționale, chiar dacă apare divizat pe zone geografice.

  1. În final aș dori să ne spui ce simți atunci când te afli pe scenă și îți dai seama că reprezinți o parte din istoria unui loc, ale unor generații întregi care au creat dansul popular românesc?

Când dansezi, scopul tău nu este să ajungi într-un loc anume, ci este să te bucuri de fiecare pas pe care îl faci. Toată lumea ştie să se simtă bine, să se exteriorizeze prin dans, dar nu toată lumea dansează bine, nu toată lumea se exteriorizează cum trebuie. Dansul este o artă capabilă să emoţioneze pe oricine, indiferent de vârstă sau de nivelul de pregătire. Cu toţii sunt impresionaţi de arta dansului, se spune că fiecare dintre noi am dansat încă de mici pe diferite stiluri de muzică, după preferinţe. Cu toţii am fost surprinşi în încercarea de a crea o coregrafie a noastră, unii dintre noi au şi visat, au şi ajuns cunoscuti, datorită acestei pasiuni a dansului. Ba mai mult, dansul dezvoltă talentul şi impune eleganţă şi ţinută. Indiferent că eşti începător sau că ai puține cunoştinţe despre dans, tot trebuie să înveţi câteva elemente de bază. Lecţiile de dans ne învaţă dobândirea unei poziţii corecte a corpului în timpul dansului, muzicalitatea, coordonarea şi uşurinţa în mişcare.Când dansez, mă simt liberă.

 
Un comentariu

Scris de pe 11/02/2012 în Interviu

 

Etichete: , , , , ,