RSS

Arhivele lunare: martie 2012

Japonia – între dezastrul din anul 2011 şi diplomaţia internaţională

Asociaţia Româno-Japoneză “Himawari” a organizat în data de 28.03.2012 Conferinţa cu titlul – Dincolo de marele cutremur din Estul Japoniei – Renaşterea sub semnul spiritualităţii tradiţionale şi al diplomaţiei internaţionale, invitat special fiind domnul Hiroshi Kudo – Secretar I, Ambasada Japoniei în România.

Într-o atmosferă calmă, cu oameni liniştiţi, am urmărit discursul domnului Hiroshi Kudo care a vorbit despre capacitatea acestei ţări de reîntregire şi reconstrucţie a comunităţii după marele cutremur, care pe data de 11 martie 2011 a lovit Japonia, fiind urmat de alte două mari catastrofe, Tsunami şi explozia nucleară de la Fukushima. Am rămas uimiţi de perioada scurtă în care au reuşit să construiască sau să repare distrugerile. Câteva exemple: Aeroportul Sendai a fost reparat într-o lună; gara de metrou Tohoku Shinkansen a avut nevoie tot de o lună pentru reparaţii, dar nu o să vă vină să credeţi în cât timp a fost reparată autostrada – o săptămână.

Totul se bazează pe 3 principii bine conectate şi promovate – “Armonie, Perseverenţă, Hărnicie”. Toate însumează alte câteva zeci de principii şi valori, iar rezultatul se vede. Mergând pe partea cooperării bilaterale dintre România şi Japonia, din datele prezentate există 160 de companii japoneze în România. Pe acest subiect am adresat şi o întrebare ce viza posibile investiţii ale companiilor japoneze în partea de Nord-Est a ţării. Nu am primit un răspuns concret, pentru că situaţia politică, administrativă (o să iau exemplul Iaşului) nu este atât de strălucită încât să avem perspective de investiţii străine. La cum îi cunosc eu pe japonezi, deprinşi în arta colectărilor de date, meticuloşi, buni negociatori, aici nu prea îşi găsesc un tărâm fertil. Rămâne să vedem ce ne rezervă viitorul.

Mi-a plăcut motto-ul după care se ghidează aceste mecanism de cooperare româno-japonez – “dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor între parteneri importanţi, care împărtăşesc aceleaşi valori fundamentale.” Trebuie să fim sinceri şi să spunem că România nu este un punct strategic important pentru Japonia, dar eu apreciez iniţiativa colegilor de la “Himawari” (şi nu este singura) care reuşesc să aducă în oraşul nostru persoane în funcţii importante. Păcat de locul şi peisajul Iaşiului, să nu mai vorbesc de Corpul R acolo unde a fost susţinută conferinţa.

Japonia încearcă să negocieze un parteneriat cu UE (Parteneriatul Trans-Pacific) sau să adere la el, pentru că există din anul 2005 din câte îmi aduc aminte. De altfel Japonia are câteva iniţiative în zona Orientului Mijlociu unde încearcă să construiască un “coridor pentru pace şi prosperitate între israelieni, palestinieni şi iordanieni.” Poate cea mai interesantă iniţiativă a Japoniei a fost cea din anul 2004 de la Summit-ul G8 unde au lansat “Iniţiativa 3R” – (reducere, reutilizare şi reciclare), “3R” fiind un program de mediu, pentru reciclare. Din nou trebuie să fim sinceri şi să menţionăm că Japonia încalcă unele reguli privind mediul înconjurător pe plan internaţional, dar şi pe plan intern. Pot aminti de marile defrişări din Japonia, de problema pescuitului în abundenţă (tonul este pe cale de epuizare), de alte probleme privind reducerea poluării aerului etc.

În cadrul conferinţei nu au existat foarte multe intervenţii din partea publicului, tocmai din acest motiv fiind de scurtă durată şi fără o arie largă a subiectelor ce puteau fi discutate. Aşteptăm să vedem ce mai pregătesc colegii de la Asociaţia Româno-Japoneză “Himawari” pe viitor, iar eu vă invit să vizitaţi site-ul oficial şi secţiunea “Literatură Japoneză”, unde puteţi citi recenzii şi opinii personale din lumea cărţilor japoneze.

Fotografiile au fost realizate de Sorin Mazilu

Reclame
 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Revista IUVENTA – numărul 8

Realitatea culturală reprezintă o arie pe cât de interesantă, pe atât de importantă pentru a intra în contact cu –Tinerii de astăzi, cu perspectivele şi obstacolele pe care le întâmpină-, subiect ce reprezintă şi nucleul tematic pentru numărul 8 al Revistei Iuventa. Valenţele informative prezentate prin intermediul articolelor susţin şi plămădesc noi direcţii pentru cunoaşterea realităţii actuale.

Prin lectura articolelor revistei vom afla câteva aspecte generale privind Noul Cod Penal, care sunt implicaţiile multiculturalităţii şi interculturalităţii în diversitate, ce presupune aria „Înăuntrul şi în afara opţiunilor”, cum se raportează tinerii la procesul de cunoaştere, care sunt oportunităţile pe care le putem fructifica după terminarea facultăţii şi de ce. Articolele sunt scrise atât în limba română cât şi în limba franceză, iar tinerii care au făcut posibilă o concretizare metodic selecţionată a subiectelor propuse provin din România, Germania, Franţa, Togo, Portugalia.

Scris atent şi cu vădit ataşament pentru subiect, sperăm ca numărul 8 al Revistei Iuventa să aducă un aport călduros în calea adevărului şi a culturii.

Revista poate fi citită pe site-ul www.revistaiuventa.ro sau la secţiunea „Revista IUVENTA” de pe aceste blog.

 

Etichete: , , , ,

În căutarea Statului de Drept

Institutul von Hayek din Iaşi a organizat de curând o conferinţă cu tema „Statul de Drept – între statul poliţienesc şi statul social”, invitat fiind lect. Univ. Dr. Marius Nicolae Bălan. După o introducere despre rolul statului într-o abordare din câte a părut juridică şi să fiu sincer o pledoarie interesantă cu două citate, unul dintre ele din Nietzsche (“Aşa grăit-a Zarathustra”) în încercarea de a afla ce este statul sau ce nu este el: „Statul este cel mai nesimţitor dintre nesimţitorii monştri. Nesimţitor, chiar şi când minte. Şi iată ce minciună îi scapă din gură: „Eu, Statul, sunt poporul”, au încins dezbaterea în ultima parte a conferinţei.

“Doar cei slabi caută refugiul în Stat”

Abordarea teoretică şi interpretativă a statului a fost baza dezbaterii. Fie că vorbim de un “monstru”, de un spaţiu fictiv, de o ascensiune a unor puteri pe umerii acestei instituţii de societate, nimeni nu ştie exact ce mai reprezintă astăzi în România statul. Ştim că statul de drept este forma în care se asigură un echilibru între cei ce conduc şi cei care sunt conduşi (dar cu puteri magice de partea celor mulţi).

Lect. Univ. Dr. Marius Bălan ne spune că dezvoltarea şi modernizarea vine cu un preţ şi anume interzicerea (unor libertăţi?), mai multe legi etc. Şi cum noi suntem într-o continuă modernizare, tranziţie, trăim şi supravieţuim doar dacă apar legi sau ni se impun reguli? Nu este o justificare logică. Nivelul de civilizaţie nu se măsoară în numărul de legi.

Cel care vrea să ne facă fericiţi cu forţa este un Tiran” – Statul poliţienesc

Cine face astăzi controlul? Şi cum se face? Se pare că totul trebuie să fie justificat prin lege. Bine sau mai puţin bine, legea (indiferent cine o face) atribuie legitimitate celor care vor să controleze. Dar ce se întâmplă când nici măcar acele legi date de personajele politice (reprezentanţi ai statului) nu respectă legile? Haos, incertitudine, incoerenţă, confuzie. Tocmai de aceea noi nu ne dăm seama în ce fel de stat trăim. Poate fi unul social, poliţienesc, minimal, nu ne se oferă nici măcar acest drept pentru a şti cum să reacţionăm şi să decidem. Aici este secretul celor care controlează, ambiguitatea e ordinea clară. Avem aşadar un stat de tip “cocitură”.

Astăzi avem un guvern condus de un fost şef de servicii secrete. Discuţiile au fost abordate şi pe această problemă (este o problemă?) Domnul Marius Bălan a venit în pledoaria sa cu momentul în care Hitler ajunge la putere şi cum în perioada decembrie 1932 – ianuarie 1933, premierul german a fost un fost şef de servicii secrete. Este şi exemplul dat de premierul român Mihai Răzvan Ungureanu după emisiunea de la Antena 3.

Domnul Prof. Univ. Dr. Ion Pohoaţă a venit cu întrebarea firească: “Unde mă aflu eu? În ce fel de stat?” Răspunsul este simplu: stat pe loc, stat în bancă, stat în tranziţie. Ce suntem şi ce facem numai cei care ne conduc ştiu.

Intervenţia cea mai provocatoarea a fost a domnului Conf. Univ. Dr. Ilie Fârte care a spus că nu vrea să facă parte din acest stat. Nu recunoaşte datoriile publice şi nu acceptă să fie taxat pentru greşelile făcute de guvernanţi. Logica este cât se poate de corectă. Dar controversele au planat în jurul căutării unei definiţii a statului. Ce este statul? nimeni nu ştie concret. Fie este “o corporaţie, o ficţiune, controlată de oameni”, sau revenind la Nietzsche este o “bestie blondă” (“blonde beasts”, vezi “On the Genealogy of Morals” pag. 86) răspunsul nu există.

Suntem oare în perioada de semnare a unor noi termeni privind contractul social lansat de Rousseau? Suntem supuşi în totalitate? Cine se simte bine aşa? De ce alţii îşi iau dreptul să ne facă fericiţi? Ce este dreptatea (cea care nu se confundă întotdeauna cu adevărul)? Pe ce logică universală suntem nevoiţi să plătim taxe pe proprietăţi personale o dată ce le-am cumpărat? Ce este legea şi cine face legea?

Concluzia pe care o consider onestă în urma aceste dezbateri este următoarea: gazeta şi politicul prostesc. Suntem importanţi până la vot şi apoi nu mai contăm şi nu mai putem reacţiona. Eu nu vreau acest tip de politică.

Până la urmă ce este Statul? Ce este Statul de drept?

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Realităţi obeze – cazul Flăcăilor

Zi de zi ne confruntăm cu diferite probleme, întâlnim diferite personaje (luate ca din basme scrise fără noimă), ne întâlnim cu forme de canibalism împotriva moralei şi avem parte de indecişi sufleteşte. Pentru toate astea suferă ceilalţi, cei care se luptă cu ele, cei care mai au simţul răspunderii şi al lucrului bine ştiut, făcut şi învăţat. Şi totuşi, avem şansa să izbândim.

Prima poveste (fictiv sau real – după percepţiile voastre)

În sala de curs, la una dintre universităţile importante din ţară, un grup de studenţi îl aşteaptă pe domnul profesor (aflat într-o şedinţă importantă) să susţină următoarea prelegere. Nimic neobişnuit până aici, dar la un moment dat îşi fac apariţia în atmosfera abătută (probabil din cauza vremii) doi flăcăi, cu atitudini smechereşti (unul dintre ei învârtind şi aruncând un pumn de chei în aer – semn de superioritate şi comportament flegmatic). Băieţii căutau o telecomandă, (telecomanda unui videoproiector), dar nu au găsit nimic. Din acest moment începe:

Flăcăul nr. 1: “Aveţi oră cu domnul profesor X?”

Vocea studenţilor din sală: “Da!”

Flăcăul nr. 1: “Foarte tare frate!”

Flăcăul nr. 1: “Aveţi un număr de telefon, ceva?”

Un student din sală care nu prea agrea atitudinea şmecherească pe care o aveau cei doi inculpaţi răspunde:

Studentul indignat: “Daţi un search pe Google.”

Flăcăul nr. 1: “Aaa, presupun că tu eşti ăla Deşteptul?”

Studentul indignat (se uita direct în ochii zurbagiului): “Şi presupun că tu eşti ăla cu Tupeu, nu?”

Flăcăul nr. 1: “…daa?”

Studentul indignat: “Păi aşa este într-o societate democratică, suntem împărţiţi în cei Deştepţi şi cei cu Tupeu.”

Flăcăul nr. 1 (plecând capul în jos şi cu un surâns ironic pe faţă): “Societate democratică? Uăi băiete!”

Flăcăul după ultimul cuvânt se întoarce şi pleacă fără să mai continue conversaţia, ce părea că îl epuizează de forţa şmecherească. Aşadar iată unde stau principiile democraţiei de o parte şi de alta a unor atitudini mai educate, mai puţin educate sau bolnave de ciuma contemporaneităţii care se bazează pe grosolănie, barbarie şi  inflexiuni mintale.  Voi ce spuneţi, cum e treaba cu democraţia?

Ştiţi cum este, şi treaba asta cu şmecheria are o valoare, dar când nu îţi mai vezi de “lungul nasului” şi te fandoseşti în faţa altora care poate nu vor să te accepte, o păţeşti. Pe viitor o să încerc să vă redau aceste poveşti (repet, fictive sau reale – depinde cum le percepeţi voi) şi poate reuşim să îi învăţăm şi pe alţii că a trăi într-o societate e mai mult decât o şmecherie.

PS: Flăcăul nr. 2 a părăsit încăperea încă de la începutul conversaţiei, ştia că nu e de bine ce va urma.

PS 2: Am uitat să menţionez că în ziua de astăzi, prin facultăţi se plimbă tot felul zurbagii (şi zurbagiste – oare aşa este pluralul la feminin?) care vor să promoveze cu note mari (plini fiind de “conoştinţe”) şi apoi atunci să vedeţi voi democraţie.

 

Etichete: , , , , ,

“Iaşul meu din suflet” – oare?

Oraşul Iaşi nu a mai rămas decât în sufletele noastre. Afirmaţia îi aparţine unui tânăr preparator de la facultate. Cu un entuziasm  specific nouă tinerilor, încearca să facă o comparaţie între un oraş german, Dresda şi Iaşi, ca fiind foarte arhitecturale şi culturale. Excepţia este oraşul nostru care nu a mai rămas decît “în poze, filmuleţe şi cărţi” un oraş al “marilor iubiri”, al marilor evenimente istorice şi culturale.

Ca să pot trece peste mormanele de gunoi de prin oraş, de marile gropi din centru, cu muncitori în plin trafic rutier, ca să mă fac că nu văd incompetenţa politicienilor sau că unele clădiri de patrimoniu sunt în renovare/reconstrucţie de vreo 7 ani, că mijloacele de transport în comun sunt buncăre de stress şi tortură (pentru care plătesc), soluţia este să port în buzunarele hainelor poze cu Iaşul pe care îl doresc şi vreau să îl simt. Oare? Mie personal nu îmi plac iluziile. Pot să îmi ofer astfel de momente ca să îmi stăpânesc furia faţă de incompetenţa administraţiei şi toată gruparea politică multicoloră a oraşului care aplică venin pe tot ce este natural şi istoric în Iaşi.

Recent am participat la un eveniment organizat de PRIME Iaşi numit “PR OUTlook – The Essentials of Intitutional PR.” Invitatul acestei ediţii a fost Kenneth Wetzel, Şeful Biroului de Presă al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti. Dumnealui spunea că este de 6 luni în România şi pentru prima dată în oraşul nostru. A afirmat că avem un oraş frumos şi cultural. Bine, a fost destul de diplomat în aceste afirmaţii. Sunt convins că marile găuri din jurul Corpului R al Universităţii “Al. I. Cuza”, străzile ciopârţite şi mormanele de pământ amestecate cu zăpadă i-au dat o altă impresie. Dacă aş fi avut poze cu oraşul Iaşi din vechile timpuri la mine să i le arăt! Dar nu am avut.

Vine campania electorală. Să vedeţi ce le vor curge sânge din nas distinşilor noştri “candedaţi”, care or să mai vrea alţi patru ani, pentru alte 12 proiecte importante ale oraşului. Nu schimbăm nimic cu aceeaşi cerneală expirată scrisă pe hârtii creponate. Le recomand oamenilor competenţi vizionari şi educaţi care se pricep la administraţie publică să iasă din cochilii!

Îmi cer scuze faţă de cei care îmi citesc blogul că trebuie să scriu despre politică şi politicieni, dar altfel nu rezolvăm problemele, iar eu personal nu vreau să trăiesc într-un oraş al iluziilor şi să fiu minţit an de an. Să nu mai vorbesc de bătaia de joc prin serviciile publice oferite. Voi ce doriţi, un oraş real sau un oraş al fotografiilor?

 

Etichete: , , , , , , , , ,