Europa – centrul sportului mondial

Anul 2012 este unul foarte important pentru Europa. Pe lângă lunga serie de alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale în multe ţări şi rezolvarea problemelor financiare, alte două mari evenimente vor avea loc pe continentul european. Primul va fi Campionatul European de Fotbal UEFA 2012, care se va disputa în Polonia şi Ucraina. Este pentru a treia oară când două ţări organizează un campionat european de fotbal după Belgia şi Olanda în anul 2000 şi Austria şi Elveţia în anul 2008. Surpriza este poate apariţia Ucrainei, o ţară care încă nu este atât de stabilă social şi politic, dar iată că participă ca un mare organizator într-un eveniment cu o foarte mare notorietate în Europa. Polonia pe de altă parte, membră a UE, cu un alt statut internaţional i se alătură.

Al doilea eveniment major sunt Jocurile Olimpice de la Londra. Este pentru a treia oară când oraşul britanic organizează Jocurile Olimpice de vară după cele din 1908 şi 1948. Trebuie să înţelegem că nu doar simplele manifestări sportive sunt importante, dar şi impactul economic şi social pe care aceste evenimente le vor avea după anul 2012. Anul acesta, în urma unui curs urmat la Universitatea din Konstanz, în Germania (“Life in Germany after World War II”), am scris un eseu despre Jocurile Olimpice din anul 1972, care s-au desfăşurat la Munchen, Germania de Vest în acel moment şi a permis o relansare prin diplomaţia sportivă a Germaniei Federale să primească un feedback şi să îi fie iertate o parte din păcatele celui de al doilea război. Titlul eseului este “A perspective on modern Germany after WW II – The Olympic Games and the Football World Cup, Model of Diplomacy in Sport”. Poate titlul este pompos, dar am încercat în cele aproximativ 11 pagini să explic de ce un fenomen sportiv, cum sunt Jocurile Olimpice, sau un campionat de fotbal, dezvoltă un sistem al diplomaţiei sportive mai puţin văzut şi înţeles.

Europa va fi timp de trei luni în centrul atenţiei. Londra va dori să demonstreze că este capabilă să îşi relanseze poziţia de stat puternic dezvoltat economic. Ucraina va încerca să demonstreze că se poate alinia la standardele internaţionale, dar mai important, cele europene, ca o posibilă ţară care poate fi membră a UE, iar Polonia va arăta că este un puternic stat, consecvent din zona estică a Europei. Sportul este un bun aducător de pace, unitate, dezvoltare economică şi de ce să nu recunoaştem, influenţă politică. Fiind absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport şi urmând cursurile specializării în relaţii internaţionale şi studii europene, diplomaţia sportivă a fost un domeniu pe care am încercat să îl explic şi să înţeleg fenomenul mondial sportiv din alte perspective. Ce se va întâmpla în viitor rămâne să vedem, iar eu voi încerca să explica ipotezele dacă va fi necesar.

 

Interviu Larisa Dumitriu – Psiholog

Trăim într-o lume mai puţin aranjată în decorul conştiinţelor şi a trăirilor şi pentru asta ni se spune că o să avem nevoie tot mai mult de psihologi, datorită depresiilor, a frustrărilor, a familiei care pierde în faţa consumerismului şi a construirii unei cariere profesionale etc. Dacă în trecutul Greciei Antice filozofia ţinea locul tuturor ştiinţelor de a cunoaşte omul, natura, universul, astăzi avem o profesionalizare pentru fiecare domeniu în parte. Am apelat la Dumitriu Larisa să ne vorbească despre psihologie, despre oamenii de astăzi, despre valori şi cărţi.

1. Ce ne poţi spune despre tine şi despre domeniul pe care îl studiezi? Ai o definiţie personală a PSIHOLOGIEI?

Despre mine pot să vă spun că profesez ca psiholog, urmez un master în Psihologie clinică şi Psihoterapie la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’. Activitatea de psiholog o desfăşor în domeniul autismului, a terapiei ocupaţionale a tinerilor şi adulţilor cu autism. Imi place ceea ce fac, depun mult suflet în toate. Fără să te dedici, fără să-ţi placă ceea ce faci nu poţi trăi cu adevărat satisfacţiile ce apar. Aş putea să spun multe despre mine şi nu pentru că îmi place să mă laud, ci pentru că îmi place să mă implic în multe acţiuni care vizează oamenii. Îi iubesc şi sunt dependentă de contactul cu aceştia, chiar dacă uneori nu este deloc uşor să-i înţelegi, dar munca de psiholog presupune un antrenament continuu, în primul rând cu propria persoană pentru optimizarea contactelor interpersonale. Domeniul psihologiei este unul vast în cadrul căruia intâlnim multe abordari şi aş aminti aici câteva: abordarea Psihodinamică, abordarea Cognitivă, abordarea Comportamentală, abordarea Umanistă, etc. Fiecare dintre noi rezonăm cu o anumită abordare, în special, sau cu anumite părţi din cadrul mai multor abordări. Eu mă situez în cea de a doua categorie deoarece ca specialist agreez o abordare în ansamblu, integrativă. În plus, fiecare fiinţă umană este unică şi intervenţia psihologică ar fi necesar să fie facută în mod adaptat acesteia. Nu poţi selecta clienţii, pacienţii în funcţie de preferinţa lor pentru o anumită abordare sau alta, ci trebuie să le poţi oferi tuturor ajutorul de care au nevoie indiferent de toate acestea, în limitele impuse de competenţele pe care le are fiecare specialist.

Nu am o definiţie personală a Psihologiei şi aceasta poate din cauza faptului că viziunea mea cu privire la acest domeniu, asa cum spuneam şi mai sus, este integrativă şi ar fi dificil să pot îngloba într-o definiţie mai multe abordări ale Psihologiei. Nu doresc să nedreptăţesc pe una sau pe alta deoarece fiecare are importanţa sa. Dacă este să fac totuşi abstracţie de definiţiile (şi nu sunt puţine) pe care le-am învăţat în anii de facultate şi să consider ca fiind un punct de vedere personal, ce pot spune este că pentru mine, cea care sunt acum şi cea care voi fi, Psihologia este un mod de viaţă.

2. Între psihologie şi filozofie ce ai alege? Este o întrebare pe care o pun în toate cercurile de prieteni, iar răspunsurile mi s-au părut de o abordare interdisciplinară minunată, însă răspunsul tău trebuie să fie unul cât mai convingător, pentru că din punctul meu de vedere oamenii au nevoie de mai multă filozofie decât psihologie.

Deja eu am ales. Am ales Psihologia. De ce? Din dorinţa de a cunoaşte mai bine omul, de a-l înţelege, de a mă dezvolta la rândul meu. Cred în evoluţia în bine a noastră, ca fiinţe umane şi ar fi necesar ca acest lucru să ne preocupe în permanenţă. De ce nu am ales Filozofia? Sunt mult prea practică pentru aceasta, nu i-am văzut caracterul aplicativ, dar face parte din cultura mea ca psiholog. La facultatea de Psihologie, în anul I nu lipsesc opere filozofice ca: ,,De Anima’’ – Aristotel, ,,Fenomenologia spiritului’’ – Hegel, ,,Critica raţiunii pure’’ – Immanuel Kant. Deşi la un moment Filozofia dat a deţinut supremaţia, Psihologia fiind considerată doar o mică parte din aceasta, partea pragmatică dobânditâ în timp de Psihologie m-a atras mai mult. Cum spuneam şi la întrebarea anterioară, anumite alegeri le facem în funcţie de cum o anumită structură psihică din noi rezonează cu acestea. Probabil structura mea practică m-a determinat să optez pentru Psihologie şi nu pentru Filozofie.

Dacă este să ne întoarcem puţin în timp, Psihologia este foarte veche gândindu-ne la ea ca preocupare a omului pentru explicarea şi înţelegerea vieţii sufleteşti. Omul, pe lângă întrebările pe care le avea în legătură cu procesele şi fenomenele din natură, avea şi întrebări ce vizau propria viaţă sufletească şi chiar propria conduită. Prin urmare, privind această perspectivă, Psihologia este la fel de veche ca şi fizica, matematica, astronomia.

Dificultăţile Psihologiei au fost cele legate de caracterul ei ştiinţific, nu era considerată ştiinţă de sine stătătoare deoarece nu satisfăcea cerinţele modelului logic de circumscriere şi definire a unei ştiinţe, şi anume: obiectivitatea, măsurabilitatea şi caracterul cuantificabil a fenomenelor ce urmau a fi supuse studiului. Immanuel Kant în ,,Critica raţiunii pure’’ a avut o întreagă pledoarie pentru a demonstra că Psihologia nu este o ştiinţă de sine stătătoare atât timp cât nu se putea face apel la calculul matematic. Totuşi, acesta a recunoscut singura dimensiune a proceselor psihice –durata (dimensiunea temporală).

Sunt recunoscute patru etape în evoluţia istorică a cunoaşterii Psihologiei (Golu, 2007, p. 15-18):

1. Etapa preştiinţifică
2. Etapa filozofică
3. Etapa ştiinţifică, analitică şi intern-contradictorie
4. Etapa ştiinţifică integrativ-sistemică

Nu voi vorbi despre toate etapele, ci aş dori să mă opresc puţin asupra etapei cu numărul trei, cea ştiinţifică, analitică şi intern contradictorie. În anul 1879, savantul Wilhelm Wundt înfiinţa la Leipzig primul laborator de psihologie experimentală. În această perioadă pentru prima dată, s-a dovedit posibilitatea de aplicare sistematică a metodei experimentului obiectiv în studiul fenomenelor psihice şi al stărilor subiective interne. Prin înfiinţarea acestui laborator se face desprinderea Psihologiei de Filozofie şi constituirea ei în ştiinţă independentă. Ca urmare a acestui fapt se va înregistra un proces accelerat de desfăşurare a cercetărilor psihice concrete şi de acumulare a unor date şi fapte experimentale obiectiv constatate privind conţinutul, dinamica şi mecanismul diferitelor funcţii şi procese psihice particulare.

În următoarea etapă, studiul vieţii psihice se axează şi mai mult pe metodologie, etapă care se află în continuă desfăşurare şi în zilele noastre.

În concluzie, chiar dacă Psihologia a trecut prin chinurile facerii, iată că în zilele noastre aceasta se bucură de locul meritat având la baza cercetării metode ca şi alte ştiinte. Caracterul obiectiv, măsurabil şi cuantificabil nu mai este considerat inexistent, contestat, si cei care urmează facultatea de Psihologie simt aceasta din plin studiind materii ce vizează cercetarea.

3. Cum arată omul de astăzi, cum mai percepe viaţa, familia, prietenii? Cine îl mai influenţează şi de ce?

Omul de astăzi este omul practic, omul de consum care are nevoie în permanenţă să fie stimulat. Sistemul său axiologic a suferit o inversiune şi cu tristeţe spun acest lucru deoarece consecinţele sunt observate de către noi toţi. Valorile familiale nu mai ocupă un rol important, nu mai sunt preţuite şi la acest fapt asistăm cu toţii în fiecare zi. Ca o specificitate a zilelor noastre, omul de astăzi este influenţat de latura materială. Viaţa o percepe în termeni de câştig sau nu, relaţiile cu prietenii în mare parte au la bază aspectul material şi nu în ultimul rând, multe mariaje sunt constituite tot pe acest cadru al materialismului. Dacă în urmă cu mulţi zeci de ani, pentru cuvinte ca onoare, dreptate, oamenii chiar se şi duelau, acum acestea şi-au pierdut esenţa. Îmi vine acum în minte editorialul scris de Mihai Eminescu acum 131 de ani ,,Patologia societăţii noastre’’ publicat în ziarul ,,Timpul’’ în care poetul făcea referire tocmai la valorile societăţii referindu-se în special la clasa politică de atunci. Citindu-l ai impresia că este scris în zilele noastre. Fără a dori să fac politică deşi am o implicaţie şi în acest sens, pot spune că ceea ce se petrece cu omul zilelor noastre la nivelul sistemului axiologic, mai exact la nivelul inversiunii acestuia, se reflectă şi în viaţa politică din ţara nostră, alegerile fiind făcute de către oameni. Dacă nu va avea loc o reaşezare a sistemului de valori acordând locurile fruntaşe valorilor spirituale, valorilor naţionale şi să nu mai fie influenţat doar de materialismul agresiv care i-a invadat viaţa, cred că acest om are toate şansele să îşi piardă spiritul viu de fiinţă umană.

4. Care este psihologul român pe care îl apreciezi cel mai mult şi de ce?

Îmi este dificil să pot alege doar unul, mai ales că multe personalităţi marcante au avut scrieri valoroase în domeniul Psihologiei, aceştia neavând neapărat diplomă în acest domeniu, de exemplu, Mircea Eliade, Nicolae Steinhardt. Totuşi, gândindu-mă la un psiholog român pe care îl apreciez, aş aminti aici pe Vasile Pavelcu pentru că scrierile lui tratează teme foarte dragi mie, dintre care: personalitatea, identificarea suportului afectiv al comportamentului, cunoaşterea de sine.

5. Ne poţi recomanda 3 cărţi din domeniul psihologiei pe care ar trebui să le citim şi care crezi că ne pot învăţa ceva special?

Iarăşi sunt pusă în dificultate deoarece sunt foarte multe cărţi din domeniul Psihologiei, unele se adresează în mod special celor cu studii în acest domeniu, altele sunt concepute în aşa fel încât să poată fi înţelese şi de cineva care a studiat cu totul altceva. Voi enumera trei cărţi care să facă parte dintr-o categorie sau alta:

1. ,,A deveni o persoană’’– Carl Rogers

2. ,,Motivaţie şi personalitate’’ – A. H. Maslow

3. ,,Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile’’ – F. Lelord, C. Andre

6. La ce proiect important lucrezi sau ai lucrat şi consideri că te-a schimbat sau ţi-a schimbat percepţia asupra oamenilor?

În timpul facultăţii am lucrat la mai multe proiecte, dar unul anume a fost marcant pentru mine şi mă refer la un proiect de voluntariat care a durat trei ani. Am lucrat cu persoanele bolnave de schizofrenie, atunci punându-mi şi mai mult întrebarea asupra relativităţii normalităţii. Acest proiect m-a schimbat prin prisma faptului ca m-a ajutat să-mi dezvolt abilităţile necesare în lucrul cu pacienţii speciali, o condiţie sine-qua-non pentru a deveni un bun psiholog deoarece te ajută să-ţi lărgeşti orizonturile cunoaşterii, a percepţiei asupra oamenilor, a ceea ce este considerat normal sau anormal de către societate şi de ce nu, de capacitatea noastră de a accepta ceea ce este diferit de noi.

7. Este omul un “animal social” cum ne spune Aristotel, sau un animal care face promisiuni pentru a fi acceptat de societate şi pentru a nu fi pedepsit aşa cum ne spune Nietzsche? Ce spui de abordarea conceptului de “comportament uman condiţionat” lansat de Ivan Pavlov?

Cred că omul este un ,,animal social’’ deoarece acesta nu poate exista în afara societăţii, relaţiile cu ceilalţi fiindu-i indispensabile pentru dezvoltarea sa. Avem multe exemple în acest sens, printre care cele ale copiilor din sălbăticie. Îmi vine acum în minte o scenă dintr-un film cu Tom Hanks, al cărui titlu nu mi-l amintesc acum. Protagonistul filmului este la un moment dat pe o insulă pustie şi la un moment dat găseşte un balon, ca o minge. Pentru că nu mai suporta singurătatea pe insulă, bărbatul găseşte ceva cu care desenează pe balon ochi, gură, nas şi începe să converseze cu acesta aşa cum ar fi făcut-o cu un om. Alt exemplu care îmi vine în minte este cel din ,,Cartea junglei’’, şi anume că deşi Mowgli avea mulţi prieteni în junglă, tot prefera să mai fugă în sat la semenii săi. Exemplele care au scos în evidenţă faptul că omul este un ,,animal social’’ pot continua, dar ca o mărturisire de final, pot să spun că şi eu sunt o dovadă a acestui fapt. La începutul interviului chiar m-am declarat dependentă de oameni şi nu aş putea trăi în afara societăţii.

Conceptul lui Ivan Pavlov a fost foarte apreciat atunci cand a fost constituit, el stând şi astăzi la baza multor metode de intervenţie în Psihologie, de exemplu, în domeniul autismului.

8. Se tot vorbeşte despre o influenţă colectivă a reţelelor sociale în rândul oamenilor. Într-o balanţă “negativ-pozitiv” ce ne poate spune psihologia despre aceste noi tehnologii comunicaţionale?

Ca în orice, există această polaritate pozitiv-negativ şi în cazul reţelelor sociale. Cred că problema nu este existenţa acestora, ci faptul că atunci când viaţa ta se desfăşoară doar în mediul virtual îşi pierde din farmec, trăirile dintre oameni devenind superficiale. Aş vrea în mod deosebit să accentuez faptul că efectele negative pe care le au aceste reţele se fac mai mult resimţite în rândul copiilor, adolescenţilor şi iar îmi vine în minte un film pe care îl recomand datorită caracterului său educaţional cu privire la reţelele de socializare, ce se intitulează ,,Megan is missing”, care scoate în evidenţă faptul că niciodată nu poţi fi sigur de cine este dincolo de monitor, iar consecinţele în cazul copiilor, adolescenţilor pot fi foarte grave. Cred că un control riguros al categoriilor de vârstă vulnerabile în ceea ce priveşte accesul la acestea ar putea să mai diminueze din partea negativă. Să nu uităm partea pozitivă a acestora, faptul că putem avea acces la foarte multe informaţii, că putem comunica instant oricând şi cu oricine dorim. Vă mărturisesc că eu am găsit anunţul de angajare pentru postul de psiholog chiar pe o astfel de reţea de socializare. Nu mai zic de faptul ca interviul de faţă (râd) a fost mijlocit tot de aceeaşi retea de socializare, deci cred că partea pozitivă sau negativă a acestor reţele este influenţată de scopul pe care ne axăm atunci când apelăm la acestea.

9. Dintre următoarele trei valori, Motivaţie, Inteligenţă şi Empatie, pe care o apreciezi cel mai mult?

Apreciez Inteligenţa. Empatia se poate antrena, chiar daca nu te naşti cu ea, motivaţia oricum există în fiecare dintre noi, fie ea intrinsecă sau extrinsecă. Aşa cum spun şi studiile, inteligenţa generală sau factorul G aşa cum se mai spune in Psihologie, cred şi eu că stă la baza succesului în orice domeniu.

10. Cum se poate cunoaşte omul mai bine? Prin contacte interpersonale, experienţe culturale, familie, proiecte şi activităţi? Prin adevăr şi dreptate? Prin defecte, credinţe şi valori personale?

Alegerile, acţiunile, contactele interpersonale, sistemul axiologic spun foarte multe despre om, despre acel om care a făcut o alegere sau alta, care a întreprins o acţiune sau alta, care are un anume sistem de valori, etc. Nu pot spune că îl poţi cunoaşte mai bine sau mai puţin bine, ci doar poti avea prin intermediul acestora informaţii despre acel om. În ceea ce priveşte adevărul, dreptatea, acestea sunt relative. Ceea ce este adevăr, dreptate pentru un om, poate să nu fie pentru altul. Noţiunea de defecte nu există pentru un psiholog. Oamenii sunt diferiţi, unici. Ceea ce este diferit nu înseamnă că este greşit.