RSS

Arhive pe etichete: Inteligenţă

Poveste despre Om și Univers

Omul a fost pe rând: povestitor, filosof, credincios, sociolog, psiholog, cercetător, dar în final a ajuns să încerce să determine orice amănunt din viața sa. Iar acum se simte Singur.

„Multe probleme dificile se ivesc în legătură cu procesul de cunoaștere. Este dificilă definirea cunoașterii, este dificil să decidem dacă posedăm vreo cunoștință și, chiar dacă se acceptă că uneori avem cunoștințe, este dificil să descoperim dacă putem vreodată să știm că suntem în posesia unei cunoștințe într-un caz particular sau în altul.” [1]

De aceea, „orice om are de ales între a respira prin invidie și ură, ori prin admirație și iubire”. [2]

20190902_111031

„Dacă, de exemplu, bun înseamnă inteligent, iar virtutea înseamnă înțelepciune; dacă oamenii ar putea fi învățați să-și vadă singuri de propriile interese, să vadă efectele pe termen lung ale faptelor lor, să-și critice și să-și coordoneze dorințele, astfel încât dintr-un haos al autoanulării să rezulte o armonie intenționată și creativă, poate că, doar așa, omul educat și sofisticat va găsi acea moralitate care, pentru cel lipsit de educație, stă în precepte și constrângeri exterioare. Poate că toate păcatele nu sunt altceva decât eroare, vedere fragmentară, nebunie? Omul inteligent poate avea aceleași impulsuri violente și antisociale ca și cel ignorant, dar, cu siguranță, le va controla mai bine și va ceda mai rar tentațiilor grosiere din el. Iar într-o societate administrată inteligent – una care mai mult îi restituie individului puterea decât îi restrânge libertatea – avantajul fiecăruia dintre indivizi ar consta într-o conduită loială și doar o vedere clară ar fi necesară pentru a asigura pacea, ordinea și bunăvoința.” [3]

Deci, să nu uităm că omul a fost la început un povestitor și că dincolo de el este Universul și adevărul liber pe care îl putem găsi acolo.

Referințe

[1] Russell, Bertrand, Credința unui om liber. Scrieri esențiale, vol. 1, Traducere din limba engleză de Dan Crăciun, Editura Vellant, București, 2018, pp. 162-163.

[2] Liiceanu, Gabriel, Caiet de ricoșat gânduri sau despre misterioasa circulație a ideilor de-a lungul timpului, Editura Humanitas, București, 2019, p. 272.

[3] Durant, Will, Povestea filosofiei. Viețile și ideile celor mai importanți filosofi occidentali, Traducere din limba engleză de Doru Căstăian, Editura Herald, București, 2019, pp. 25-26.

EDUCAȚIA NU SE CUMPĂRĂ. SE CITEȘTE.

Susține proiectul Idei și Efecte.

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Adevăratul capital sunt oamenii (orice ar fi!?)

Într-o lume în care se abuzează de nevoi, așteptări, recunoașteri sociale, invidii, trebuie să acceptăm că orice îndreptare spre mai bine vine tot de la oameni. Orice am încerca să ascundem despre oameni, oricât am dori să nu mai credem în noi, oamenii, suntem singurii capabili să construim și să facem ca viața să fie mult mai primitoare, nu primitivă.

Capitalul cel mai important nu sunt obiectele, banii, sunt oamenii. Am să vorbesc despre rănile pe care le avem astăzi (și pe care ni le provocăm singuri) și calitățile de care avem nevoie pentru a fi mai bine (fie că vorbim de politică, economie, mediul social, cultural etc.).

Rănile omului contemporan

  1. Oamenii acționează prea mult unii împotriva celorlalți, nu interacționează între ei. Ne-am construit capacități să acționăm și să facem rău celorlalți. Îmi este greu că înțeleg de ce un om vrea să facă rău unui alt om fără niciun motiv întemeiat.
  2. Nu mai reușim să creăm intimități între noi (totul e cât mai individual și dacă se poate, online). Totul trebuie să fie afișat, arătat. Moderația nu ar fi ceva de care să fugim.
  3. Suntem predispuși la o „aglomerare a spiritului” (colectăm informații inutile; avem tot mai multe gânduri dramatice; suntem nevoiți să ne facem constant recunoscuți de grup sau de către cineva; suntem nevoiți să ne afirmăm constant). Ne extidem prea mult. Vrem prea multă identitate și asta ne epuizează și ne face să fim mai răi. „Aglomerarea duce la însingurare și la indiferența față de celălalt” (K. Lorenz).
  4. Nu mai găsim locuri unde să existăm împreună.

Calitățile necesare omului de astăzi

  1. Inteligența – trebuie să fim dispuși să depășim barierele impuse de manipulări și de oamenii cu rele intenții. O întrebare trebuie să fie în mintea noastră tot timpul: de cât timp avem nevoie pentru a fi inteligenți?
  2. Încrederea – trăim într-o dezamăgire continuă față de om și față de noi înșine.
  3. Curajul – peste tot întâlnesc oameni care îmi spun că și-au pierdut curajul, că sufletul îi doare, că nu mai găsesc o cale de ieșire. Pentru toate acestea avem nevoie de curaj.

Dacă nu reușim să găsim oameni în viața reală (ceea ce îmi este greu să cred) pentru a interacționa, pentru a crea intimități, pentru a scăpa de aglomerări, o soluție foarte bună este să îi căutăm în cărți. Cărțile sunt o sursă impresionantă de a cunoaște oameni și de a interacționa cu oameni. Cine are curajul să încerce o cură  de Fernando Pessoa, Albert Camus și Feodor Dostoievski?

Bibliografie (pentru a înțelege mai bine)

  1. Yalom, Irvin, Psihoterapie existențială, Editura Trei, București, 2010.
  2. Botton, de Alain, Statut și anxietate, Editura Vellant, București, 2019.
  3. Weisman, Alan, Lumea fără noi, Editura ART, București, 2018.
  4. Lorenz, Konrad, Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, Editura Humanitas, București, 2017.

Un articol marca Idei și efecte.

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Feminism şi Bărbătism

Iată un nou interviu, realizat cu Oana Cristina Moga, o persoană dezinvoltă, adeptă a gândirii filosofice şi dedicată domeniului comunicării şi relaţiilor publice. Temele principale ale acestui interviu sunt femeia, bărbatul şi iubirea. Dacă poate exista un trend de bărbatism, răspunsul poate fi găsit mai jos.

  1. Ce ne poţi spune despre tine Oana? E ceva special ce trebuie ştim despre o persoană dezinvoltă, dezinteresată de fricile lumeşti?

Despre mine pot spune că sunt o fiinţă îndrăgostită de viaţă şi de oameni. Îmi place să descopăr misterul şi complexitatea vieţii, fiind pasionată de ştiinţele socio-umane, o iubitoare de artă şi tot ce înseamnă creaţie. Sunt o dependentă de comunicare, absolvind Facultatea de Comunicare şi  Relaţii Publice. În prezent, urmez un program masteral pe Managementul Resurselor Umane. Nu ştiu dacă diplomele sunt importante în această viaţă, pentru că nişte bucăţi de hârtie, statutul social, nu definesc un om. Omul nu înseamnă doar o fiinţă socială, condiţionată de anumite norme sociale şi credinţe. Consider că toţi oamenii sunt speciali. Poate nu toţi conştientizează acea esenţă din ei, care îi face atât de speciali. Personal, acea esenţă îmi place să o simt la un om cu care interacţionez. Acea sclipire care îl face atât de special, pe care nu o pot chiar descrie în cuvinte, ci doar o simt. Sunt bogăţii ascunse ce rămân nevăzute în ochii noştri, ce aşteaptă să fie descoperite. Frica este instinctuală, o iluzie, o otravă ce nu ne lasă să vedem frumuseţiile vieţii. Câteodată frica e benefică, câteodată e chiar distrugătoare, pentru că ne poate arunca într-un cotidian iluzoriu. E adevărat când se spune că, dacă vrei să scapi de frici, trebuie să intri direct în ele. Dar pentru asta e necesar să te cunoşti pe tine însuţi, să te descoperi pe tine însuţi, ca mai apoi să descoperi şi lumea dincolo de condiţionările sociale. Eu trec printr-o continuă dezvoltare a fiinţei mele, descoperindu-mi chiar şi impulsul de a scrie gânduri, versuri. Şi dacă ar fi să spun ceva despre mine, într-un singur cuvânt, acesta ar fi marea. Acest univers ne oferă multe lumi colorate, dar trebuie să fim pregătiţi să le primim şi abia apoi să le înţelegem.

  1. Văd zi de zi o ascensiune a miracolului feminist. Pe când apare şi un trend de bărbătism? Ce poate fi bărbătismul?

Da, şi eu observ acest fapt. Această luptă dintre femei vs. bărbaţi, e atât de veche, încât o poţi dezbate ore în şir şi, poate nici atunci nu ajungi la o finalitate concisă. Succesiunea istorică a matriarhatului şi patriarhatului lasă, bineînţeles, multe lipsuri, plusuri şi semne de întrebare, zic eu. Poate că în momentul actual, se impune o mai mare ascensiune a feminismului. Este nevoie de o sensibilitate mai mare în această societate ieşită din ţâţâni, pe care doar o femeie o deţine. Există diferenţe de ordin biologic, psihologic şi social, între femei şi bărbaţi. Trendul bărbatismului cred că există deja, dar nu a fost probabil accentuat. Cred că este doar o clasificare, un contra-atac, chiar comprimare a identităţii masculine, apărută după această ascensiune a feminismului. Cu siguranţă viaţa în comun ar fi mai uşoară dacă fiecare bărbat şi femeie ar înţelege că amândoi sunt de aceeaşi parte, şi nu ar mai încerca să se domine unul pe altul. Până atunci, vom asista în continuare la separarea făcută de propria minte şi de social, dintre femeie şi bărbat.

  1. Sincer vorbind, mişcarea feministă are conotaţii politice sau strict sociale?

Dacă spunem social, nu putem să nu spunem şi politic. Politica este prima putere în stat. În acest caz consider că este vorba mai mult despre conotaţii sociale. Poate se reîncearcă o reorganizare a memoriei sociale. Psihologia colectivă este prezentă, mentalul colectiv lasă amprente în evoluţia societăţii. Este tot timpul cauză şi efect. Noi observăm efectele, ca să cercetăm şi să descoperim cauzele.

  1. Care este formula corectă: Om-suferinţă-iubire, suferinţă-Om-iubire sau poate suferinţă-iubire-Om? De ce?

Formulă corectă este pentru fiecare persoană în parte. Personal, consider că este suferinţă-om-iubire.  Acum depinde şi care iubire. Prin starea de suferinţă se poate ajunge la om, şi abia apoi la iubire. Omul se poate depăşi  prin iubire. Fericirea şi iubirea sunt stări evoluate ale omului, poate chiar stări naturale. Şi totuşi, omul trebuie depăşit ca să ajungă la uman, lărgind câmpul conştiinţei. Să fie conştient de el şi de realitatea în care trăieşte. În societatea de astăzi, omul s-a pierdut pe sine. Majoritatea se lasă condus de indiferenţă, nesinceritate, orgoliu, invidie, frică, gelozie, laşitate, nestăpânire, ipocrizie, lene, vanitate, sete de răzbunare şi de intrigă. Se observă prezenţa unui caracter neîngrijit, care s-a tranfosmat într-unul de proastă calitate. Oamenii au uitat să se crească, să se educe, chiar să gândească. Parcă au devenit nişte roboţi, dependenţi de plăceri efemere, condiţionaţi de mituri sociale. Întreaga ţară suferă de o criză morală şi culturală, iar prea mulţi citesc în Cancan şi alte stupizenii. Uşor brutală, dar face parte din realitatea socială de azi.

  1. Există vreo diferenţă între Feminitate şi Feminism? Care mai este locul femeii astăzi în societate?

Bineînţeles că există. Feminismul este conceptul teoretic, doctrina poziţionării faţă de drepturile şi rolurile femeii în societate. Este ca un fel de asediu mai puţin agresiv, ce luptă şi promovează afirmarea glasului femeii în realitatea socială. Şi când spun feminism, mă gândesc bineînţeles la Simone de Beauvoir, pioniera feminismului. Feminitatea e ceva viu, ca un diamant ce se descoperă şi se lasă să strălucească. Feminitatea se reflectă în exterior, doar dacă curge pe dinăuntru. Consider că este descoperirea propriei fiinţe, încrederea în tine, frumuseţea interioară, parfumul acelei flori gingaşe şi puternice în acelaşi timp,  misterul fiecărei femei. Feminitatea nu este frumuseţe fizică, dar aşa este percepută de majoritatea femeilor, deoarece frumuseţea fizică vinde în această societate capitalistă. O femeie fără trăsături fizice deosebite poate fi extrem de feminină, în schimb una ce prezintă doar o frumuseţe fizică, păleşte, în faţa feminităţii.

Locul femeii în societate încă este desconsiderat. Acum depinde dacă acea femeie trăieşte pentru ea sau caută valorizare exterioară, adică aprobare socială. Fiecare femeie îşi defineşte propriul rol în societate.

  1. Ce înseamnă pentru tine viaţa? Care sunt cele trei cuvinte definitorii pentru ea?

Viaţa pentru mine este un proces de evoluţie şi creaţie. E ca un dans de copil prin furtună, cu acele pietricele şi bolovani, cu acea lumină şi întuneric, cu acele întrebări care te închid şi deschid. Viaţa:  emoţie, profunzime, joc.

  1. Întrebare capcană: Filosofi sau Psihologi? De ce?

Filosofi. Tocmai din cauza acestui „de ce”, care m-a urmărit de mic copil. Căutătorul de adevăr e viu. Mi-aş dori să văd cât mai mulţi oameni care, îşi amintesc de copilul din ei.

  1. Jocul dintre o femeie şi un bărbat este Iubirea? Sau este vorba de o dispută a orgoliilor bazate pe concepte diferite ale compasiunii şi înţelegerii?

Nu se poate chiar reduce şi generaliza jocul dintre un bărbat şi o femeie. Iubirea matură este jocul real, care poate dura sau nu toată viaţa. Orice bărbat şi femeie, trebuie să fie conştienţi că o singură fiinţă, nu le va putea satisface nevoile şi dorinţele toată viaţa. În mare parte relaţia de cuplu este trăită ca o dispută continuă a ego-urilor. Şi, bineînţeles, în orice fel de relaţie va exista tot timpul un schimb subtil de putere. Se întâmplă mai rar ca partenerii să se perceapă la acelaşi nivel, cu aceleaşi atribute, adică pe o poziţie de egalitate. Aceasta ar fi o relaţie sănătoasă, unde se simt cât mai puţin urmele de supunere şi dominare, unde aceste roluri sunt jucate alternativ. Făcând o analogie cu celebrele filme, dacă nu e “Fight Club”, e “The Hunger Games”. Să nu uităm că prima lecţie de iubire se învaţă în copilărie. Mama este mai degrabă cea care ne învaţă ce este iubirea. Iubirile viitoare vor fi condiţionate tocmai de relaţia mamă-copil. Mulţi oameni iubesc imatur, din cauză că au fost insuficient iubiţi în copilărie, sau au fost prea copleşiţi cu iubire. Aceştia vor ajunge să iubească infantil, unde iubirea este doar o nevoie, o lipsă, pe care vor încerca să o umple cu orice preţ.

  1. Pe ce se bazează activitatea sau acţiunea umană: egoism, cunoaştere sau necesitate?

Dintr-o viziune reducţionistă, motoarele naturii umane sunt fricile şi interesele. Egoismul este genetic, deci fiecare om este egoist. Poate suntem chiar conduşi doar de egoism şi hedonism. Dintr-o viziune istorică, evoluţia societăţii umane s-a datorat psihopaţiilor şi geniilor. Concluzionând, aş putea accepta că se bazează pe necesitate (nevoie, lipsă), unde egoismul şi cunoaşterea sunt un fel de extensii. Nu consider că ar trebui să reducem omul doar la instincte şi nici să negăm natura reală a omului. Omul poate deveni mai mult decât un instinctual. Şi aici nu mă rever neapărat la valul spiritualităţii ipocrite, adoptată de multă lume. Mă refer la o sinceritate trecută de aprobarea socială, dincolo de iluziile cu care omul obişnuit se hrăneşte zilnic. Omul poate deveni real, capabil să-şi explice realitatea în care trăieşte. Cu părere de rău, societatea capitalistă asta a făcut din om, l-a redus la instincte. E ca şi cum l-a virusat în inconştient, ca să-l poată controla.

  1. Inteligenţă, pasiune sau cumpătare? Care este mesajul tău pentru generaţia noastră?

INTELIGENŢĂ. Inteligenţa pură, e doar a copilului care am fost. Până omul nu îl recunoaşte, şi îl lasă liber să cerceteze, nu va ajunge la inteligenţă. Inteligenţa este înnăscută, şi purtătorul o poate într-adevăr antrena, sau ucide. Societatea cu normele, îndoctrinările şi condiţionările sale, este a doua care ucide inteligenţa. Primii care ucid inteligenţa copilului sunt părinţii. Trist, dar adevărat. Realitatea nu e frumoasă, este foarte dură, de aceea mulţi preferă să plutească într-o lume iluzorie. Încerc să nu devin foarte sarcastică, dar mulţi au devenit nişte drogaţi care aleargă după “lideri”, mai ceva ca nemţii după Hitler. Poate că unii au devenit incapabili să mai gândească pentru ei, și au nevoie de alții ca să gândească pentru ei. Mulțimea cere “lideri”, pentru că doar așa, ei pot fi siguri, pot avea certitudine. Doar așa, mulțimea poate să vadă singuranța pe care ar trebui să o aibă în viață. Or, ca să ceri singuranţă vieţii, înseamnă să te minţi singur. Pentru cine are ochi să vadă dincolo de cuvinte este altceva. Majoritatea a devenit incapabilă să aleagă pentru ea. Deşi, ideea liberului arbitru este şi ea doar o iluzie. Singura entitate care alege pentru un om, este inconştientul său. Alegerile raţionale sunt prea puţine. Se refugiază în plăceri efemere, acestea fiind singura scăpare. Au ajuns să trăiască în lumea imaginară, prinşi în trecut sau în viitor. Nu degeaba a ajuns Freud la concluzia că oamenii trăiesc după două principii: principiul realității și principiul plăcerii. Poate că și el era nebun, la fel ca Einstein.  Aş vrea să cerceteze mai mult şi să nu mai creadă orice aud şi văd, fară să aibă o bază reală. Să-şi descopere curajul din ei, să analizeze şi să gândească mai mult, să devină mici cercetători. Omule, îndrăznește să cauți în lume, lumi nebănuite! Oamenii fără curaj sunt cei care și-au închis copilul din ei!

 
2 comentarii

Scris de pe 06/04/2012 în Interviu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Interviu Larisa Dumitriu – Psiholog

Trăim într-o lume mai puţin aranjată în decorul conştiinţelor şi a trăirilor şi pentru asta ni se spune că o să avem nevoie tot mai mult de psihologi, datorită depresiilor, a frustrărilor, a familiei care pierde în faţa consumerismului şi a construirii unei cariere profesionale etc. Dacă în trecutul Greciei Antice filozofia ţinea locul tuturor ştiinţelor de a cunoaşte omul, natura, universul, astăzi avem o profesionalizare pentru fiecare domeniu în parte. Am apelat la Dumitriu Larisa să ne vorbească despre psihologie, despre oamenii de astăzi, despre valori şi cărţi.

  1. Ce ne poţi spune despre tine şi despre domeniul pe care îl studiezi? Ai o definiţie personală a PSIHOLOGIEI?

Despre mine pot să vă spun că profesez ca psiholog, urmez un master în Psihologie clinică şi Psihoterapie la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’. Activitatea de psiholog o desfăşor în domeniul autismului, a terapiei ocupaţionale a tinerilor şi adulţilor cu autism. Imi place ceea ce fac, depun mult suflet în toate. Fără să te dedici, fără să-ţi placă ceea ce faci nu poţi trăi cu adevărat satisfacţiile ce apar. Aş putea să spun multe despre mine şi nu pentru că îmi place să mă laud, ci pentru că îmi place să mă implic în multe acţiuni care vizează oamenii. Îi iubesc şi sunt dependentă de contactul cu aceştia, chiar dacă uneori nu este deloc uşor să-i înţelegi, dar munca de psiholog presupune un antrenament continuu, în primul rând cu propria persoană pentru optimizarea contactelor interpersonale. Domeniul psihologiei este unul vast în cadrul căruia intâlnim multe abordari şi aş aminti aici câteva: abordarea Psihodinamică, abordarea Cognitivă, abordarea Comportamentală, abordarea Umanistă, etc. Fiecare dintre noi rezonăm cu o anumită abordare, în special, sau cu anumite părţi din cadrul mai multor abordări. Eu mă situez în cea de a doua categorie deoarece ca specialist agreez o abordare în ansamblu, integrativă. În plus, fiecare fiinţă umană este unică şi intervenţia psihologică ar fi necesar să fie facută în mod adaptat acesteia. Nu poţi selecta clienţii, pacienţii în funcţie de preferinţa lor pentru o anumită abordare sau alta, ci trebuie să le poţi oferi tuturor ajutorul de care au nevoie indiferent de toate acestea, în limitele impuse de competenţele pe care le are fiecare specialist.

Nu am o definiţie personală a Psihologiei şi aceasta poate din cauza faptului că viziunea mea cu privire la acest domeniu, asa cum spuneam şi mai sus, este integrativă şi ar fi dificil să pot îngloba într-o definiţie mai multe abordări ale Psihologiei. Nu doresc să nedreptăţesc pe una sau pe alta deoarece fiecare are importanţa sa. Dacă este să fac totuşi abstracţie de definiţiile (şi nu sunt puţine) pe care le-am învăţat în anii de facultate şi să consider ca fiind un punct de vedere personal, ce pot spune este că pentru mine, cea care sunt acum şi cea care voi fi, Psihologia este un mod de viaţă.

  1. Între psihologie şi filozofie ce ai alege? Este o întrebare pe care o pun în toate cercurile de prieteni, iar răspunsurile mi s-au părut de o abordare interdisciplinară minunată, însă răspunsul tău trebuie să fie unul cât mai convingător, pentru că din punctul meu de vedere oamenii au nevoie de mai multă filozofie decât psihologie.

Deja eu am ales. Am ales Psihologia. De ce? Din dorinţa de a cunoaşte mai bine omul, de a-l înţelege, de a mă dezvolta la rândul meu. Cred în evoluţia în bine a noastră, ca fiinţe umane şi ar fi necesar ca acest lucru să ne preocupe în permanenţă. De ce nu am ales Filozofia? Sunt mult prea practică pentru aceasta, nu i-am văzut caracterul aplicativ, dar face parte din cultura mea ca psiholog. La facultatea de Psihologie, în anul I nu lipsesc opere filozofice ca: ,,De Anima’’ – Aristotel, ,,Fenomenologia spiritului’’ – Hegel, ,,Critica raţiunii pure’’ – Immanuel Kant. Deşi la un moment Filozofia dat a deţinut supremaţia, Psihologia fiind considerată doar o mică parte din aceasta, partea pragmatică dobânditâ în timp de Psihologie m-a atras mai mult. Cum spuneam şi la întrebarea anterioară, anumite alegeri le facem în funcţie de cum o anumită structură psihică din noi rezonează cu acestea. Probabil structura mea practică m-a determinat să optez pentru Psihologie şi nu pentru Filozofie.

Dacă este să ne întoarcem puţin în timp, Psihologia este foarte veche gândindu-ne la ea ca preocupare a omului pentru explicarea şi înţelegerea vieţii sufleteşti. Omul, pe lângă întrebările pe care le avea în legătură cu procesele şi fenomenele din natură, avea şi întrebări ce vizau propria viaţă sufletească şi chiar propria conduită. Prin urmare, privind această perspectivă, Psihologia este la fel de veche ca şi fizica, matematica, astronomia.

Dificultăţile Psihologiei au fost cele legate de caracterul ei ştiinţific, nu era considerată ştiinţă de sine stătătoare deoarece nu satisfăcea cerinţele modelului logic de circumscriere şi definire a unei ştiinţe, şi anume: obiectivitatea, măsurabilitatea şi caracterul cuantificabil a fenomenelor ce urmau a fi supuse studiului. Immanuel Kant în ,,Critica raţiunii pure’’ a avut o întreagă pledoarie pentru a demonstra că Psihologia nu este o ştiinţă de sine stătătoare atât timp cât nu se putea face apel la calculul matematic. Totuşi, acesta a recunoscut singura dimensiune a proceselor psihice –durata (dimensiunea temporală).

Sunt recunoscute patru etape în evoluţia istorică a cunoaşterii Psihologiei (Golu, 2007, p. 15-18):

  1. Etapa preştiinţifică
  2. Etapa filozofică
  3. Etapa ştiinţifică, analitică şi intern-contradictorie
  4. Etapa ştiinţifică integrativ-sistemică

Nu voi vorbi despre toate etapele, ci aş dori să mă opresc puţin asupra etapei cu numărul trei, cea ştiinţifică, analitică şi intern contradictorie. În anul 1879, savantul Wilhelm Wundt înfiinţa la Leipzig primul laborator de psihologie experimentală. În această perioadă pentru prima dată, s-a dovedit posibilitatea de aplicare sistematică a metodei experimentului obiectiv în studiul fenomenelor psihice şi al stărilor subiective interne. Prin înfiinţarea acestui laborator se face desprinderea Psihologiei de Filozofie şi constituirea ei în ştiinţă independentă. Ca urmare a acestui fapt se va înregistra un proces accelerat de desfăşurare a cercetărilor psihice concrete şi de acumulare a unor date şi fapte experimentale obiectiv constatate privind conţinutul, dinamica şi mecanismul diferitelor funcţii şi procese psihice particulare.

În următoarea etapă, studiul vieţii psihice se axează şi mai mult pe metodologie, etapă care se află în continuă desfăşurare şi în zilele noastre.

În concluzie, chiar dacă Psihologia a trecut prin chinurile facerii, iată că în zilele noastre aceasta se bucură de locul meritat având la baza cercetării metode ca şi alte ştiinte. Caracterul obiectiv, măsurabil şi cuantificabil nu mai este considerat inexistent, contestat, si cei care urmează facultatea de Psihologie simt aceasta din plin studiind materii ce vizează cercetarea.

  1. Cum arată omul de astăzi, cum mai percepe viaţa, familia, prietenii? Cine îl mai influenţează şi de ce?

Omul de astăzi este omul practic, omul de consum care are nevoie în permanenţă să fie stimulat. Sistemul său axiologic a suferit o inversiune şi cu tristeţe spun acest lucru deoarece consecinţele sunt observate de către noi toţi. Valorile familiale nu mai ocupă un rol important, nu mai sunt preţuite şi la acest fapt asistăm cu toţii în fiecare zi. Ca o specificitate a zilelor noastre, omul de astăzi este influenţat de latura materială. Viaţa o percepe în termeni de câştig sau nu, relaţiile cu prietenii în mare parte au la bază aspectul material şi nu în ultimul rând, multe mariaje sunt constituite tot pe acest cadru al materialismului. Dacă în urmă cu mulţi zeci de ani, pentru cuvinte ca onoare, dreptate, oamenii chiar se şi duelau, acum acestea şi-au pierdut esenţa. Îmi vine acum în minte editorialul scris de Mihai Eminescu acum 131 de ani ,,Patologia societăţii noastre’’ publicat în ziarul ,,Timpul’’ în care poetul făcea referire tocmai la valorile societăţii referindu-se în special la clasa politică de atunci. Citindu-l ai impresia că este scris în zilele noastre. Fără a dori să fac politică deşi am o implicaţie şi în acest sens, pot spune că ceea ce se petrece cu omul zilelor noastre la nivelul sistemului axiologic, mai exact la nivelul inversiunii acestuia, se reflectă şi în viaţa politică din ţara nostră, alegerile fiind făcute de către oameni. Dacă nu va avea loc o reaşezare a sistemului de valori acordând locurile fruntaşe valorilor spirituale, valorilor naţionale şi să nu mai fie influenţat doar de materialismul agresiv care i-a invadat viaţa, cred că acest om are toate şansele să îşi piardă spiritul viu de fiinţă umană.

  1. Care este psihologul român pe care îl apreciezi cel mai mult şi de ce?

Îmi este dificil să pot alege doar unul, mai ales că multe personalităţi marcante au avut scrieri valoroase în domeniul Psihologiei, aceştia neavând neapărat diplomă în acest domeniu, de exemplu, Mircea Eliade, Nicolae Steinhardt. Totuşi, gândindu-mă la un psiholog român pe care îl apreciez, aş aminti aici pe Vasile Pavelcu pentru că scrierile lui tratează teme foarte dragi mie, dintre care: personalitatea, identificarea suportului afectiv al comportamentului, cunoaşterea de sine.

  1. Ne poţi recomanda 3 cărţi din domeniul psihologiei pe care ar trebui să le citim şi care crezi că ne pot învăţa ceva special?

Iarăşi sunt pusă în dificultate deoarece sunt foarte multe cărţi din domeniul Psihologiei, unele se adresează în mod special celor cu studii în acest domeniu, altele sunt concepute în aşa fel încât să poată fi înţelese şi de cineva care a studiat cu totul altceva. Voi enumera trei cărţi care să facă parte dintr-o categorie sau alta:

1. ,,A deveni o persoană’’– Carl Rogers

2. ,,Motivaţie şi personalitate’’ – A. H. Maslow

3. ,,Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile’’ – F. Lelord, C. Andre

  1. La ce proiect important lucrezi sau ai lucrat şi consideri că te-a schimbat sau ţi-a schimbat percepţia asupra oamenilor?

În timpul facultăţii am lucrat la mai multe proiecte, dar unul anume a fost marcant pentru mine şi mă refer la un proiect de voluntariat care a durat trei ani. Am lucrat cu persoanele bolnave de schizofrenie, atunci punându-mi şi mai mult întrebarea asupra relativităţii normalităţii. Acest proiect m-a schimbat prin prisma faptului ca m-a ajutat să-mi dezvolt abilităţile necesare în lucrul cu pacienţii speciali, o condiţie sine-qua-non pentru a deveni un bun psiholog deoarece te ajută să-ţi lărgeşti orizonturile cunoaşterii, a percepţiei asupra oamenilor, a ceea ce este considerat normal sau anormal de către societate şi de ce nu, de capacitatea noastră de a accepta ceea ce este diferit de noi.

  1. Este omul un “animal social” cum ne spune Aristotel, sau un animal care face promisiuni pentru a fi acceptat de societate şi pentru a nu fi pedepsit aşa cum ne spune Nietzsche? Ce spui de abordarea conceptului de “comportament uman condiţionat” lansat de Ivan Pavlov?

Cred că omul este un ,,animal social’’ deoarece acesta nu poate exista în afara societăţii, relaţiile cu ceilalţi fiindu-i indispensabile pentru dezvoltarea sa. Avem multe exemple în acest sens, printre care cele ale copiilor din sălbăticie. Îmi vine acum în minte o scenă dintr-un film cu Tom Hanks, al cărui titlu nu mi-l amintesc acum. Protagonistul filmului este la un moment dat pe o insulă pustie şi la un moment dat găseşte un balon, ca o minge. Pentru că nu mai suporta singurătatea pe insulă, bărbatul găseşte ceva cu care desenează pe balon ochi, gură, nas şi începe să converseze cu acesta aşa cum ar fi făcut-o cu un om. Alt exemplu care îmi vine în minte este cel din ,,Cartea junglei’’, şi anume că deşi Mowgli avea mulţi prieteni în junglă, tot prefera să mai fugă în sat la semenii săi. Exemplele care au scos în evidenţă faptul că omul este un ,,animal social’’ pot continua, dar ca o mărturisire de final, pot să spun că şi eu sunt o dovadă a acestui fapt. La începutul interviului chiar m-am declarat dependentă de oameni şi nu aş putea trăi în afara societăţii.

Conceptul lui Ivan Pavlov a fost foarte apreciat atunci cand a fost constituit, el stând şi astăzi la baza multor metode de intervenţie în Psihologie, de exemplu, în domeniul autismului.

  1. Se tot vorbeşte despre o influenţă colectivă a reţelelor sociale în rândul oamenilor. Într-o balanţă “negativ-pozitiv” ce ne poate spune psihologia despre aceste noi tehnologii comunicaţionale?

Ca în orice, există această polaritate pozitiv-negativ şi în cazul reţelelor sociale. Cred că problema nu este existenţa acestora, ci faptul că atunci când viaţa ta se desfăşoară doar în mediul virtual îşi pierde din farmec, trăirile dintre oameni devenind superficiale. Aş vrea în mod deosebit să accentuez faptul că efectele negative pe care le au aceste reţele se fac mai mult resimţite în rândul copiilor, adolescenţilor şi iar îmi vine în minte un film pe care îl recomand datorită caracterului său educaţional cu privire la reţelele de socializare, ce se intitulează ,,Megan is missing”, care scoate în evidenţă faptul că niciodată nu poţi fi sigur de cine este dincolo de monitor, iar consecinţele în cazul copiilor, adolescenţilor pot fi foarte grave. Cred că un control riguros al categoriilor de vârstă vulnerabile în ceea ce priveşte accesul la acestea ar putea să mai diminueze din partea negativă. Să nu uităm partea pozitivă a acestora, faptul că putem avea acces la foarte multe informaţii, că putem comunica instant oricând şi cu oricine dorim. Vă mărturisesc că eu am găsit anunţul de angajare pentru postul de psiholog chiar pe o astfel de reţea de socializare. Nu mai zic de faptul ca interviul de faţă (râd) a fost mijlocit tot de aceeaşi retea de socializare, deci cred că partea pozitivă sau negativă a acestor reţele este influenţată de scopul pe care ne axăm atunci când apelăm la acestea.

  1. Dintre următoarele trei valori, Motivaţie, Inteligenţă şi Empatie, pe care o apreciezi cel mai mult?

Apreciez Inteligenţa. Empatia se poate antrena, chiar daca nu te naşti cu ea, motivaţia oricum există în fiecare dintre noi, fie ea intrinsecă sau extrinsecă. Aşa cum spun şi studiile, inteligenţa generală sau factorul G aşa cum se mai spune in Psihologie, cred şi eu că stă la baza succesului în orice domeniu.

  1. Cum se poate cunoaşte omul mai bine? Prin contacte interpersonale, experienţe culturale, familie, proiecte şi activităţi? Prin adevăr şi dreptate? Prin defecte, credinţe şi valori personale?

Alegerile, acţiunile, contactele interpersonale, sistemul axiologic spun foarte multe despre om, despre acel om care a făcut o alegere sau alta, care a întreprins o acţiune sau alta, care are un anume sistem de valori, etc. Nu pot spune că îl poţi cunoaşte mai bine sau mai puţin bine, ci doar poti avea prin intermediul acestora informaţii despre acel om. În ceea ce priveşte adevărul, dreptatea, acestea sunt relative. Ceea ce este adevăr, dreptate pentru un om, poate să nu fie pentru altul. Noţiunea de defecte nu există pentru un psiholog. Oamenii sunt diferiţi, unici. Ceea ce este diferit nu înseamnă că este greşit.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 04/19/2012 în Interviu

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,