Generaţia Liberală

Idei libere fără constrângeri instituționale, individuale, partinice sau de grup. Nu vrem să gândim la fel, vrem doar să simțim aceleași concepte generale de cultură politică și democrație consolidată.

Dragoş-Andrei Preutescu: Cu siguranță simțim nevoia să vorbim despre noi și generația noastră, așa cum o fac eu de multe ori. Nu vine dintr-o nevoie prostească de a crea imagini, sentimente, teorii inutile, despre ce suntem sau ce devenim. Este o incursiune în realitățile pe care foarte mulți dintre noi nu le conștientizăm. Cine ne conduce, cum funcționează această enigmă a „liberei inițiative”, care ne mai sunt credințele ce ne ghidează și ce reprezentăm noi într- societate? Sunt multe întrebări firești la care majoritatea nu este parte. Urmând câteva idei ale lui Mircea Vulcănescu, care în 1934 ține un discurs despre „Tendințele tinerei generații”, îmi permit să mai încep acest dialog cu încă două întrebări: care sunt dimensiunile generației noastre? Ce tip de caractere formează atitudinile noastre? Știu că de multe ori trebuie să privim în spatele și înaintea noastră. În spate nu vrem să observăm, pentru că au furat alții funcțiile istoriei, iar înaintea noastră nu vedem nimic, pentru că suntem dezorientați, manipulați, închiși în sisteme sociale prefabricate.

Vasile Brașovanu: Aş începe dialogul nostru aducând în discuție o frază rămasă celebră în istorie, ce îi aparţine unei personalităţi cum rar mai întâlnim în ziua de astăzi, şi anume Winston Churchill: “Defectul inerent al capitalismului este o inegală împărțire a binecuvântărilor, în timp ce defectul inerent al comunismului este o distribuire egală a mizeriei.” Generaţia despre care vorbim s-a născut şi a crescut în spiritul valorilor de suprafaţă, de tranziţie. În ultimii 20 de ani nu am avut parte de un capitalism aşa cum îl putem întâlni în Occident. Am renunţat la comunism în favoarea pieţei libere, chiar dacă o bună perioadă de timp am definit vag acest concept şi am acţionat haotic, dând frâu liber intereselor particulare egoiste. Aşa cum era de aşteptat (chiar dacă pentru unii consecinţele la nivel macro nu sunt de luat în seamă) generaţia noastră a crescut şi s-a dezvoltat într-o perioadă în care valorile s-au aflat sub semnul incertitudinii, a demagogiei, a banului câştigat într-un mod cât mai uşor (nu mijloacele şi modalitaţile de câştig sunt importante, cât apetitul pentru un trai extravagant, lipsit de griji, în care munca să fie doar pentru cei pe care „nu i-a dus destul capul”). Dacă ne vom referi la  educaţia instituţionalizată, care după anii ’90 s-a aflat într-un proces de reformare, vom putea observa că cei care au fost beneficiarii acestui tip de educaţie în tot acest timp nu au avut parte de o continuitate. În ultimii ani asistăm la o adevărată tragedie. Rezultatele de la examenele de bacalaureat arată proporţiile dezastrului: zeci de mii de tineri care nu reuşesc să treacă de testul maturităţii, neavând prea multe şanse de viitor. Stai şi te întrebi, ce au făcut aceşti tineri în cei 12 sau 13 ani de școală. Au fost generaţia pe care s-au făcut experimente: începând cu evaluarea naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a, continuând cu schimbările aduse curriculumului în cei patru ani de liceu, şi nu în ultimul rând, examenul de bacalaureat. La acestea putem adăuga o clasă politică imatură ce nu s-a interesat de modalităţile prin care tânăra generaţie să poată reuşi în câmpul muncii. Scandalurile politice, reflectate în ziarele de cancan atât de citite şi răsfoite, apariţiile televizate ale unor domni şi domnişoare care îşi etaleză nu atât cunoştinţele şi abilităţile, cât părţi ale corpului care să atragă privirea, toate acestea plus multe altele au creat o cultură a prostului gust, o cultură a asistaţilor sociali. Asistăm la o adevărată imbecilizare prin televiziune aşa cum spune Giovanni Sartori, în a sa „Homo videns”. Avem însă şi excepţii: tineri dornici de a face performanţă, elevi şi studenţi cu idei şi proiecte ce îşi propun să aducă un plus de valoare comunităţilor. Vedem totodată tineri, care se află la început de drum şi care descurajaţi de atitudinile şi comportamentele pe care le întâlnesc în propria ţară preferă să i-a calea străinătăţii. Aş reveni acum la citatul pe care l-am supus atenţiei la începutul discuţiei noastre. Trăim într-o societate în care ne putem bucura de drepturi şi libertăţi, însă ne bucurăm tot mai puţin de demnitate, responsabilitate, atitudine civică, spirit naţional, iar acest lucru nu este atât vina noastră, cât vina unei societăţi care în ultimele 2 decenii nu s-a putut bucura de modele pe care să le poată urma cu succes, nu s-a bucurat de un spirit întreprinzător. Am continuat să ne dezvoltăm într-o societate parohială, aşteptând parcă o acţiune divină care să ne schimbe mersul. Schimbarea însă eu consider că o putem aduce noi, generaţia liberală, o generaţie ce îşi doreşte mai mult ca orice scoaterea omului de sub vălul ignoranţei şi implicarea lui activă în viaţa comunităţii prin crearea unei culturi participative mature. 

Dragoş-Andrei Preutescu: Analizând ceea ce spunea Winston Churchill, până și acest capitalism de care vorbește, prin binecuvântări, la început are nevoie de o serie de principii pentru a funcționa. Dar revenind la ideile generației liberale, este bine să nu ne camuflăm în același limbaj și în aceleași tente de orientări televizionale despre ce fel de societate avem și cine face parte din ea. Pe mine mă interesează fondul concret al acestei generații. Cine și cum îl dă? Formele le vedem și le putem imediat desena, dar fondurile? Nu fac asta pentru a reveni la ideile lui Maiorescu, care sunt cât se poate de valabile, dar mai degrabă încerc să văd care sunt dimensiunile și tipurile de caracter de care avem nevoie. Dimensiunile tragice despre bacalaureatul fraudat, scandalurile politice regizate de ieri și de azi, educația făcută în sanțurile unui anume minister, sunt convins că suntem familiarizați cu acestea. Primul pas este să vedem dacă putem avea o „minoritate conștientă”, dintre noi tinerii din generația liberală, care să demareze promovarea fondurilor ce duce la o societate matură și implicată. Această minoritate trebuie să se asigure că nu există o „fragmentare” a relațiilor sociale, manipulate de unii și de alții. Apoi trebuie să nu cădem în patima unor două posibile direcții (după același Mircea Vulcănescu): un activism prin disperare, care este caracterizat de o disciplină de tip militar și un sprijin al turmei sau un istorism prin resemnare („parcă era mai bine atunci”, „așa e la noi”, „trebuie să fim doar conduși cu mâna dură a profetului”, „degeaba mergi la școală și faci facultăți” etc. etc. – modele de sinucidere a spiritului în cea mai estetică formă). Fondul pe care îl prevăd eu poate începe prin delimitarea de cele două direcții eronate și evitarea lor. Care este fondul pe care o generație liberală trebuie să își croiască drumul societal, în viziunea ta? De fapt, ar trebui să caracterizăm sintetic generația liberală. Punct cu punct.

Vasile Brașovanu: De 23 de ani reexperimentăm regimul democratic. Am avut parte de democraţie originală, la începutul anilor ’90 pe care cu siguranţă nu ne-o mai dorim, am avut parte de guverne slabe care nu au reuşit să ducă la bun sfârşit procesul privatizării marilor companii de stat ce ar fi putut aduce României locuri de muncă asigurate de mediul privat, avem cea mai scumpă autostradă din Europa care nici măcar nu este finalizată. Pe lângă toate acestea însă avem şi o generaţie tânără, postdecembristă care a învăţat din greşelile fostei şi actualei clase politice. Avem parte de o generaţie care în ciuda culturii parohiale ce nu o lasă să se dezvolte, ea continuă să spere şi să aducă un plus de normalitate comunităţii. Generaţia liberală aş caracteriza-o ca fiind golanii din Piaţa Universităţii, golani care însă nu mai sunt naivi şi nu se prezintă în faţa celor mulţi cu imnuri revoluţionare, ci în spiritul unui raţionalism umanizat, promovează prin proiectele lor, fie că vorbim de iniţiative civice, fie că vorbim de iniţiative de afaceri din mediul privat, libertatea de gândire, libertatea de a acţiona,  responsabilitatea corelată cu participarea. Generaţia liberală din care consider că şi eu la rându-mi fac parte este o generaţie ce doreşte schimbarea prin formarea unui culturi politice mature. E adevărat că nu o schimbare radicală (aşa cum au practicat-o socialiştii) ci una pas cu pas, o schimbare ce se poate realiza revenind la discursul ideologic, pentru că, de ce să nu recunoaştem, societatea actuală renunţă la doctrine politice, în favoarea unui limbaj comun, uneori trivial ce vine în întâmpinarea nevoilor pe termen scurt. Consider că această generaţie este cea care poate aduce continuitate şi stabilitate într-un mediu politico-social aflat în tranziţie, prin valorile, credinţele, curajul, responsabilitatea, morala de la care nu face rabat.

Dragoş-Andrei Preutescu: Sunt perfect de acord cu ceea ce ai punctat anterior, dar îmi permit să adaug două puncte cardinale pe care o generație liberală, fie că e în devenire, fie că are nevoie doar de un anumit timp pentru a se coaliza, trebuie să le îndeplinească:

–          Trebuie să unim ideile fondatoare ale democrației sub un singur concept. Am avut o democrație originală, poate o democrație particularizată (simt că astfel e și acum), una falsificată, alta controlată, dar tendința noastră este să stabilim prin acele idei de libertate (individuală, de gândire, de acțiune, de responsabilitate) rolul democrației într-o societate maturizată și cu o cultură politică a participării consolidată.

–          Avem nevoie să le permitem oamenilor cu spirit, creativi, inovatori, liberi să facă parte din viața comunității. Nu trebuie să mai stea ascunși sau să fugă de șacalii, hienele, lupii sau pitpalacii care controlează orice dimensiune societală de astăzi. Este exact cum spunea Hayek în Drumul către servitute: „…cel mai mic numitor comun este acela care unește cel mai extins grup de oameni” (p. 158). Numitorul comun sunt oamenii cu spirit. Nu se mai poate ca o majoritate absolut necalificată (prin educație, valori, trăsături comune) să legitimeze și să ofere libertatea celor care caută asta. Trebuie să existe prin acest numitor comun al oamenilor cu spirit un „sentiment al eliberării de constrângeri și al siguranței de sine” (Stefan Zweig). Nu poți face politică dacă ești constrâns din punct de vedere politic, nu poți face educație dacă nu ai siguranță și stimă de sine, nu poți avea inițiativă antreprenorială dacă ești încurcat de constrângerile legislative și planurile oligarhice.

Iată, deci, care sunt cele două puncte cardinale, caracteristici pe care o generație liberală trebuie să le îndeplinească. Ce mai poate fi adăugat la toate acestea, evitând bineînțeles temele deja cunoscute și răstălmăcite de tot felul de experți? Este timpul să ne configurăm noi existența și să acționăm.

Vasile Braşovanu: Aşa cum ai spus şi tu e nevoie să ne restabilim priorităţile. E timpul ca oameni cu viziune, spirit liber şi întreprinzător să ajungă la decizii comune considerate ca fiind obligatorii pentru comunitate. Acest proces, politica în sine, implică arta negocierii pentru a se ajunge la un bine comun. Cu alte cuvinte e nevoie să acordăm încrederea unor adevăraţi lideri ce să reprezinte întradevăr întreaga comunitate, comunitate ce şi ea la rându-i are datoria să participe la viaţa cetăţii. Iată că astfel se găseşte şi locul generaţiei liberale. Prin calităţile ei, prin profesionalismul şi seriozitatea ei, prin competenţa şi dedicarea faţă de oameni, o astfel de generaţie poate reuşi să facă din democraţie nu doar un deziderat, ci o realitate. Cred că o generaţie liberală care readuce în prim plan valori precum libertatea, drepturi egale, promovarea responsabilităţii în rândul comunităţii, reîntoarcerea către oameni, este cea care poate face din fericire un rod al înţelepciunii. Consider că această generaţie mai mult ca oricare are datoria de a readuce libertatea de manifestare din câmpul ideilor în câmpul social. Toleranţa este lecţia care ne poate face să readucem nu doar pacea şi buna înţelegere, ci chiar fericirea. Educaţia, gândirea critică la modul constructiv, bunul simţ, respectul faţă de lege şi oameni, implicarea activă în rândul societăţii, ieşirea de sub obscuritatea manipulării în masă, încurajarea dreptului de a gândi liber. Iată doar câteva dintre caracteristicile unei generaţii ce are menirea cred eu de a face dintr-un popor aflat aşa cum se grăbesc unii să spună la marginea civilizaţiei, un popor ce îşi cunoaşte priorităţile, menirea, de ce nu. Iată ce spune Alice Germain în prologul cărţii „Cea mai frumoasă istorie a fericirii”: „Nu este suficient să trăieşti. Trebuie să trăieşti şi fericit. Existenţa nu are culoare şi sens decât dacă devine locul şi timpul fericirii. Atât de mult aşteptăm ca viaţa să ne dea fericirea, încât uneori ne trece viaţa aşteptând-o.” Închei prin a spune că a venit vremea să conştientizăm că fericirea nu vine prin declaraţii politice sau constituţii (că tot avem parte de un proces de revizuire constituţională). Fericirea vine din atitudinile şi comportamentele noastre: „Constituţia doar dă oamenilor dreptul la fericire. Trebuie însă să o găseşti singur.” – Benjamin Flanklin

 

Discurs – ‘Generaţia între paradoxuri’

Discursul a fost ţinut în faţa colegilor de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, în cadrul cursului festiv dedicat absolvirii celor trei ani de facultate. Redau mai jos textul acestui discurs:

            ‘Salut prezenţa voastră aici, a rudelor, familiilor, prietenilor şi îi mulţumim domnului profesor pentru dispoziţia de a fi astăzi alături de noi şi pentru ceilalţi profesori, care sunt prezenţi, sunt sigur, cu sufletul la acest eveniment.

Permiteţi-mi să vă vorbesc, nu din poziţia de şef de an, cât mai degrabă, din postura unui amic, poate a unui prieten pentru unii dintre voi şi bineînţeles, ca student pentru domnul profesor.

Ideile de astăzi se vor concentra pe tema generaţiei noastre aflată între paradoxurile cotidiene. O generaţie nu între tranziţii, reforme sau regimuri politice/sociale – nu mai sunt de mult cuvinte valabile, ci doar abuzuri dialectice.

O constatare importantă despre noi, tinerii, este că nu mai credem în nimic. Este un mare păcat să nu mai avem orizonturi şi viziuni, nu doar despre societate, dar cel puţin pentru propria noastră viaţă. Într-o ţară unde:

–        Încă îl mai alegem pe Barabas în locul lui Iisus, făcând din puşcărie spaţiu de pelerinaj şi loc pentru căutarea de noi eroi naţionali;

–          Unde acordăm premii de excelenţă în educaţie pentru cei suspectaţi de plagiat sau unii care deja au fost dovediţi plagiatori;

–          Unde magnaţi din mass-media şi căutători de putere comodă, ne fac legile şi ne povestesc despre valori şi principii – doar ne „povestesc”;

–        Unde Constituţia se face la o ţigară şi la un pahar cu vin între moştenitorii patriei ce nu-şi legitimează existenţa nici în cel mai mic amănunt.

Pentru toate cele menţionate mai sus şi multe altele, ne întrebăm cu ce mai poate contribui generaţia noastră între aceste paradoxuri?

Am avut parte de o călătorie academică de trei ani de zile. Emoţii, încercări, tendinţe de performanţă – unii au reuşit, alţii mai puţin – şi profesori pe care poate nu o să-i uităm. Acum, suntem absolvenţi, încă tineri – pentru că unii la vârsta noastră au ajuns bătrâni – cu speranţe, neliniştiţi, romantici, însă trebuie să intervenim între aceste paradoxuri. Din acest motiv, Luaţi-vă Libertatea:

–        De a nu accepta abuzurile şi nedreptăţile perfecţionate de unii prin media, prin propriile lor sisteme de educaţie, prin puterea lor de a vă domina;

–          Să interveniţi acolo unde ridicolul şi prostia caută pături pentru a se înveli;

–       De a nu cădea în patima ŞOMAJULUI; aveţi propriile voastre iniţiative şi construiţi totul prin muncă şi demnitate;

–          Să iubiţi şi să suferiţi;

–          De a face parte din cercuri VIRTUOASE şi evitaţi-le pe cele VICIOASE. Nimic nu este mai simplu decât să fii comod, iraţional, fără afectivitate şi predispus la a face rău celorlalţi.

Nu vă fie frică să aveţi idealuri, ambiţii, vise şi nu în ultimul rând, nu îngăduiţi nimic din ce este exces de înşelătorie cotidiană, pentru ca mai târziu să nu aveţi pentru ce să pătimiţi.

Pentru a combate existenţa noastră între paradoxurile de astăzi, putem urma o simplă deviză:

„Să te străduieşti, să cauţi, să nu găseşti şi să nu te dai bătut niciodată”.

Nu trebuie să fim resemnaţi şi să acţionăm în disperare.

Închei prin a vă spune că:

„Teama noastră cea mai profundă nu e că suntem incapabili. Teama noastră cea mai profundă este că suntem mult prea puternici. Ne sperie cel mai mult lumina din noi, nu întunericul. Dacă ești neînsemnat, nu aduci servicii nimănui. Nu vei câștiga nimic dacă te faci mic, ca ceilalți oameni să nu se simtă nesiguri în preajma ta. Toți avem o aură strălucitoare, precum copiii. Nu e doar apanajul unora, ci al tuturor. Dacă propria lumină va străluci fără să vrem, vom permite celorlalți să facă la fel. Dacă ne eliberăm de propriile temeri, prezența noastră îi va elibera și pe ceilalți” (Coach Carter)’