RSS

Arhive pe categorii: Interviu

Arta de a călători – Interviu cu Apostol Ștefan – planificator de călătorii

Să călătorim pare a fi o necesitate tot mai mare pentru mulți dintre noi, însă de puține ori putem ieși de sub influența turismului marketizat, care ne face să mergem acolo unde nu am vrea, dar trebuie, să vizităm ce trebuie, dar care nu ne este necesar. Formele și felurile în care poți călători s-au diversificat, și tot mai mulți încearcă să se regăsească sau să cunoască realitatea exterioară prin aceste „ieșiri” din spațiul confortului personal, dar nu foarte mulți călătoresc în adevăratul sens al cuvântului. Se întâmplă astfel, pentru că atunci când vrei să călătorești trebuie să îți asumi niște riscuri. Lumea este vastă, cu oameni și locuri, iar noi nu trebuie decât să ne bucurăm de toate acestea și nu neapărat cu resurse financiare imense. Interviul cu Ștefan Apostol, vine să contureze o imagine personală a ideii de călător și să scoată în evidență această necesitate existentă încă din vechi timpuri.

  1. Nu știu dacă „planificator de călătorii” este cea mai bună titulară aleasă pentru tine, dar mi-ar plăcea să ne spui de ce Apostol Ștefan este un călător și cum au început toate aceste aventuri?

Consider că cea mai bună titulatură care mi se potrivește este „un călător ce primește lumină de la Dumnezeu și are menirea să o împrăștie pe pământ”. A venit un moment în această viață când am văzut cel mai frumos răsărit de soare: cel al cunoașterii de sine. Mi-am dat seama că viața este ca un munte. Suișurile, coborâșurile, avalanșele sau crevasele, sunt toate elemente care fac parte din viață. Mi-am dorit atunci un singur lucru: să pornesc în călătoria din mine însumi, o călătorie care are ca scop cucerirea vârfului din sufletul meu. Așa a început totul.

dscf4820

2. Știu că ai scris o teză de licență despre oceane și mediile lor naturale. Ne poți povesti puțin despre această aventură studențească?

Teza de licență…amintiri frumoase. Mulțumesc, Dragoș. Îmi amintesc că eram în anul I de facultate și în momentul în care ni s-a spus ca vom avea o licență de dat la finalul celor 3 ani de studii, am știut imediat despre ce trebuie să scriu. Ce nu știam însă era că voi avea o temă cu un impact deosebit asupra mea în viitor. Am ales transporturile în primă fază. Toate. Domnul profesor îndrumător mi-a spus ca e prea mult și atunci m-a rugat să aleg unul dintre ele. A fost cea mai simplă alegere făcută în viață. Tema mea s-a numit „Turismul de croazieră pe mări și oceane”. O incursiune în istoria omenirii, o aventură în toate porturile lumii, o reîntoarcere pe Titanic. Emoție, curiozitate și performanță (am avut o vară la dispoziție și am lucrat între 10 și 12 ore pe zi). Așa mi-aș putea descrie lucrarea de licență.

3. Unde ai călătorit prima dată? Sau prima dată ți-ai exercitat calitatea de turist și abia apoi ai devenit un călător?

Mulți ani de zile am fost turist. Din ce îmi amintesc am mers fie la Borca, fie la o mănăstire din Bucovina. Când am început Facultatea de Geografie însă, în 2005, am învățat ce înseamnă să fii cu adevărat un călător. N-avea să mai dureze mult și făceam următorul pas: acela de a deveni explorator.

dsc_0717

4. Care a fost cea mai lungă călătorie?

Am făcut două călătorii foarte lungi în doi ani consecutivi: 2010 și 2011, ambele cu o distanță medie de 10500-11200 km. Romania – Ungaria – Austria – Germania – Olanda – Danemarca – Suedia – Italia – Elveția – Austria – Ungaria – Romania și Romania – Ungaria – Austria – Germania – Danemarca – Suedia – Norvegia – Germania – Austria – Ungaria – Romania. Total 22985 km parcurși cu trenul, autocarul și feribotul. La care se adaugă 62 de trenuri schimbate.

Cea mai lungă călătorie ca durată a fost de 22 ore și a fost făcută între Stockholm și Narvik, orășel situat în interiorul Cercului Polar de Nord.

5. Ce ai căutat în călătoriile tale? De ce ai vrut să ajungi în locurile pe care le-ai vizitat?

În călătoriile mele am căutat să mă cunosc. Să învăț cine sunt și ce sunt. Să aflu răspunsul la întrebarea care este menirea mea pe această lume. În explorările mele de asemenea am căutat să îmi depășesc limitele. Să găsesc acel curaj și acea motivație pentru a sparge cu viteza luminii tot ce mă împiedicase până atunci să duc o viață așa cum îmi doresc. I did it!

6. De multe ori tragem destule învățăminte de pe urma călătoriile pe care le avem. Ce ai învățat tu cel mai mult din propriile călătorii?

Așa este. Am învățat că doar în noi stă puterea de a ne dezvolta. Am învățat că fiecare dintre noi poartă cu sine o torță a biruinței, o torță care ne va lumina pașii în drumul nostru spre vârf. Când vom avea răspunsul la întrebarea „ești pregătit?” atunci aventura noastră va începe.

6

7. Ai o formă preferată de a călători (avion, tren, mașină etc.) sau lași totul să vină de la sine?

Până acum am călătorit cu trenul, cu autocarul și cu feribotul în străinătate. În țara noastră am călătorit cu mașina, cu trenul și cu autocarul. Consider că fiecare mijloc de transport are ceva minunat de oferit, dar trebuie să recunosc, am două mari pasiuni: vaporul și trenul.

8. Oamenii sunt o resursă inepuizabilă. Ce fel de oameni ai întâlnit în drumurile tale?

În drumul meu îmi place să cred că am întâlnit oameni de toate felurile. De la cei timizi la cei deschiși ca o carte, de la cei demni la cei cu două fețe. Am întâlnit în traseele mele în străinătate oameni foarte deschiși și curajoși. Vietnam, Statele Unite ale Americii, Ecuador, Suedia, Singapore, Malaesya sau China. Toate persoanele cu care am avut onoarea să conversez venite din aceste țări au reprezentat pentru mine o minunată provocare.

9. Ai scris despre călătoriile tale, sau intenționezi să faci asta?

Am scris un articol despre una dintre călătorii și intenționez pe viitor să scriu o carte.

10. La final, te invit să lași un mesaj generației noastre.

Alegeți-vă un munte și cuceriți-l. Credeți în voi înșivă. Sunteți plini de resurse și aveți capacitatea de a câștiga orice fel de bătălie. Aveți limite sau aveți temeri? Uitați de ele. Limita voastră trebuie să fie cerul și Groapa Marianelor. Sunteți proprii voștri campioni. Aveți tot ce vă este necesar pentru a porni astăzi în drumul spre cucerirea propriului vostru munte. Înarmați-vă cu un singur gând: eu pot, eu voi reuși, eu am reușit. Și veți învinge!

Vă doresc succes!

Foto 1: Copenhaga-Danemarca

Foto 2: Finse-Norvegia si Amalienburg Castle

Foto 3:  Bad Ischl-Austria

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , ,

Distracții nocturne – Interviu cu Andrei Ichim – Flair Bartender

Oamenii au inventat întotdeauna modalități de a petrece și pentru a se distra, fie că vorbim de locurile unde aceștia doresc să servească diferite băuturi, să danseze, sau pur și simplu să interacționeze, până la a asista în aceste spații la spectacole de lumini, de film, de acrobații. Interviul cu Andrei Ichim dorește să aducă în atenție o meserie, în spațiul social al distracțiilor, ce capătă tot mai multă atenție din partea participanților și anume cea de Barman. Flair bartender este denumirea mai soft dată barmanilor care se ocupă cu oferirea de momente artistice pentru a întreține o atmosferă de distracție a celor care sunt prezenți în cluburi, restaurante sau spații dedicate unor astfel de manifestări. Așadar, un interviu despre lumea clubbingului, a băuturilor soft preparate de barmani și a unei noi meserii ce pare a deveni artă a mânuirii sticlelor și paharelor. Recunosc, nu sunt un participant înfocat în cluburi, dar am fost curios să aflu și să observ viața din interiorul acestor spații, iar aceea a barmanilor mi-a atras atenția întotdeauna.

  1. Cine este Andrei Ichim și de unde pasiunea pentru meseria de barman? Mă interesează să aflu care este motivația ce stă în spatele practicării acestei meserii.

Man… Andrei Ichim sunt eu, sau Andi, cum îmi spun apropiaṭii; un flǎcău de-un sfert de secol, încă imatur, puţin iresponsabil şi mândru din cale-afară.

Chestia cu bărmănia… man, nu m-am gândit niciodată că voi face asta. Eram în primul an de facultate, aveam nevoie de un job şi m-am dus la un club unde ştiam că se caută dealeri de biliard, însă în urma interviului, owner-ul locaţiei mi-a spus că m-aş potrivi mai bine în bar. Şi uite aşa am ajuns barman; ceea ce-mi întăreşte şi mai mult credinţa că meseria este cea care te alege pe tine, nu invers.

12208339_1163905243639591_4559948394309074015_n

Pasiunea pentru această meserie? Man, am deprins-o pe parcurs… Eram la început de drum şi nu vroiam decât să mă fac remarcat cumva (oricare ar fi fost domeniul în care aş fi activat), şi am început să investesc în mine: seminarii, training-uri, ore de antrenament, ore petrecute în faţa youtube-ului…. băi şi a început să-mi placă. Băi chiar al naibii de mult… adică m-am lăsat chiar şi de facultate numa’ să mă focusez complet asupra a ceea ce am decis că vreau să fac de acum. Şi uite aşa activitatea din spatele barului, iniţial o ambiţie, a devenit o pasiune.

        2. Există o diferență între a fi barman și a fi un flair bartender, sau e unul și același lucru?

Bro, pentru a fi flair bartender trebuie să fii  barman; pentru a fi barman nu trebuie sǎ fii şi flair bartender.

       3. Cum a ajuns această meserie de flair bartender în România și care este feedbackul celor care asistă la astfel de spectacole?

Datorită pilonilor noştri români în flair bartending care l-au promovat şi exploatat atât naţional cât şi internaţional.

Feedback? Man, având în vedere că în ultima vreme nu prea mai există eveniment fără ca cineva să mixeze nişte băuturi şi să arunce cu sticle în aer, îi clar că lumea reacţionează pozitiv la acest fenomen. Şi da, este un fenomen, pentru că în ultimii ani flair bartending-ul a căpătat în ţară la noi o notorietate extraordinară.

      4. Putem spune că meseria de flair bartending este o artă? De ce? Citind despre această meseria am aflat că barmanilor li se aduce titulatura de „artist al băuturilor”.

Pentru aţi menţine flow-ul, atât în flair cât şi în mixology, trebuie să creezi continuu, iar prin definiţie un artist este un creator. Deci da, suntem artişti.

11025805_866834500027054_3163774422550318632_n

         5. La nivel național și internațional se organizează concursuri pentru barmani. Ai participat la astfel de evenimente sau intenționezi să participi?

Am ceva concursuri la activ, atât de flair cât şi de mixology. La toate am reuşit să intru în top 10 România, la două de flair am urcat pe podium, iar la ultimul concurs (de mixology) am ieşit campion naţional.

14572840_1860821104153190_9200785671919553104_n

La nivel internaţional? Voi fi în decembrie, când voi reprezenta România la faza globală, în Paris, unde am să le arăt cam de ce-s în stare moldovenii.

        6. Îmi imaginez că în timpul spectacolelor pe care le oferi ai parte și de momente mai haioase sau mai neobișnuite. Ne poți povesti un astfel de eveniment? Cum ai reacționat în acel moment?

Atunci când eşti pe scenă sau în timpul actului, trebuie să îţi iasă totul ţiplă, trebuie să livrezi 100%, să fie un moment neobişnuit (cum ai spus tu), dar pentru ei. Bine, se mai întamplă să ai şi vreun drop, două pe parcursul rutinei, dar aici ţine totul de spontaneitatea şi carisma ta să transformi această mică chestiuţă într-un moment haios atât pentru tine cât şi pentru public.

      7. Care este cel mai bun cocktail pe care l-ai preparat de-alungul timpului sau ce anume ai recomanda unor băutori de soft drinks?

GREEN APPLE!

    :)) glumesc…

Nu există cel mai bun cocktail. Majoritatea băuturilor pe care le-am preparat au fost cele mai bune băuturi la momentul respectiv. Şi nu pentru cǎ am avut cele mai tari ingrediente sau cea mai inspiraţională situaţie… ci pentru că ofer, pe lângă preparatul respectiv, o stare de spirit, o trăire.

      8. Ne poți spune care este cea mai ciudată responsabilitate pe care o ai trecută în fișa postului?

Să nu mai destrăm relaţii şi căsnicii.

:)) glumesc din nou…

Toate cerinţele din fişa postului ţin de buna conduită a barului, nimic deplasat.

        9. Care este locul unde dorești să ajungi pentru a oferi un spectacol de bartending?

Pe un stadion. Plin.

      10. Te invit să lași un mesaj generației noastre și să ne spui cum trebuie să ne gestionăm pasiunile și visele indiferent de meseria pe care dorim să o avem.

Tati… Cum ar zice-o Jay Z: “Don’t ever go with the flow. Be the flow.”

Sursă foto: Andrei Ichim

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11/11/2016 în Artă, Interviu

 

Etichete: , , , , , ,

Oameni care își dansează viața – interviu cu Marius Turcu – instructor și coregraf (Dansatorii Anonimi)

Nu cu foarte mult timp în urmă, în cadrul unui proiect din Armenia, am primit indicația să ofer o idee despre viață și oameni, alegând un cartonaș din celebrul joc DIXIT. Am ales cartonașul și am făcut următoarea afirmație: „Viața pe care o are fiecare, e în funcție de instrumentul la care cântă”. Dar azi sunt tot mai convins că această afirmație li se potrivește de minune și dansatorilor: au viața precum o dansează. Jorge Luis Borges spunea că Paradisul este, în viziunea lui, o bibliotecă. Eu am să merg pe același fir al imaginației, spunând că Paradisul este acolo unde oamenii dansează. Mulți spun că dansatorii iscusiți sunt cei care muncesc și repetă foarte mult. Nu pot fi de acord în totalitate cu această afirmație. Pot renunța la ideea de talent, dar nu pot renunța la ideea că dansul este o stare de spirit în mișcare. Dansul este întotdeauna un spectacol, văzut sau nevăzut de ochii lumii. Nu poți pretinde că dansezi pentru orice altceva decât pentru a face un spectacol. Spectacolul de a te bucura de capacitatea corpului de a genera mișcări pe orice ritm muzical. Oameni care își dansează viața, este un interviu în oglindă, realizat cu trei tineri ieșeni, Irina Nistor (Salsa Amazing), Cosmin Ioneasa (Elegance) și Marius Turcu (Dansatorii Anonimi), ce au ca pasiune dansul (salsa, kizomba, bachata, semba, Cha-Cha) și sunt în același timp instructori și coregrafi.

Am decis să realizez acest set de interviuri pentru că apreciez oamenii care prin artă, fie că e vorba de dans, fotografie, film, pictură, dau un sens plăcut vieții. Dansul este o artă, o formă de amuzament, un sport, o formă de explorare a propriului corp, un legământ cu muzica de orice fel, un mod de existență încă din cele mai vechi timpuri. Toate cele trei interviuri sunt postate separat, unul după altul. Interviurile au același set de întrebări pentru cei trei tineri instructori și coregrafi.

  1. Viață, dans și oameni! Descrie puțin viziunea proprie asupra vieții din perspectiva dansului și expune câteva idei despre tine.

Hmm.. Viziunea proprie asupra vieţii? Aş putea să dau citate găsite pe Google, sau să mă gândesc la vreo formulare plăcută, dar care ar fi ambiguă şi nu ar însemna mare lucru. Personal am multe etape prestabilite pe care trebuie să le parcurg, scopuri de atins, un vis de realizat şi apoi de menţinut până la sfârşitul vieţii. Într-un cuvânt: dansul. Vreau să fiu mai bun în toate aspectele ce mă vor ajuta să realizez ce am scris mai sus deoarece corpul îmi este teacă, dansul este sabia, şi lumea este arena. În privinţa ultimei, nu depinde de mine, tot ce pot să fac este să o cunosc cât mai bine, dar pot construi cea mai bună şi puternică teacă, şi pot învăţa să fiu cel mai bun spadasin. Restul sunt detalii care se schimbă de la o zi la alta. Asta este viziunea mea asupra vieţii. Viaţa în sine e o luptă. De ce să nu aleg eu cum lupt? Dansul mă face fericit, îmi aduce victoriile dorite şi împlinirile visate. Vreau să fiu cea mai bună versiune a mea şi să îi fac şi pe cei din jurul meu să îşi dorească să fie, la rândul lor, cea mai bună versiune a lor.

Câteva idei despre mine?

*Îmi plac oamenii care îşi doresc ceva şi luptă, muncesc pentru acel lucru. Acţiunile din spatele dorinţei reprezintă înfăptuirea ei.

*Consider că este loc sub soare pentru toţi. Prefer să îmi petrec timpul făcând ceea ce ştiu că mă va duce acolo unde vreau. Dacă pot să îi ajut şi pe ceilalţi pe parcurs, cu atât mai bine.

Marius Turcu 2

*Mereu voi avea ceva de învăţat.

*Îmi place să fiu înconjurat de oameni care evoluează şi îşi doresc, lupta pentru înfăptuirea imposibilului.

*Câteodată mă pierd. Mă agit prea mult. Parcă se întunecă afară, dar am învăţat că aceste momente sunt acolo doar ca să îţi arate dacă vrei cu adevărat ceva sau doar este o fază. Cei mai mulţi renunţă la prima furtună.

2. Ce comunică sau ar trebui să comunice dansul? Pot oamenii socializa, iubi, prin dans?

Ce comunică dansul în sine? Habar n-am. Ştiu în schimb ce încerc eu să comunic şi ce reprezintă pentru mine. Mulţi au încercat să dea o explicaţie generală dar, inevitabil, toţi au ajuns doar să îşi spună propria părere. Asta voi face şi eu.

Ce consider eu că ar trebui să exprime, să comunice dansul? Respect, încredere, creativitate, jovialitate, apropiere, înţelegere, compasiune, empatie, grijă, siguranţă. Lista ar putea continua la nesfârşit. Din punctul meu de vedere dansul este modalitatea perfectă de a comunica cu cineva fără a rosti nici măcar un cuvânt. Ambiguitatea verbală sau scrisă nu există în dans.  Bineînţeles că pe câte bune şi atâtea rele. În funcţie de fiecare, la fel cum un cuvânt poate face şi bine şi rău, şi prin dans poţi comunica lucruri „rele”. Dansul este ca o pensulă. Poţi crea o operă de artă sau poţi înjunghia pe cineva, dar nu pensula este de vină, ci deţinătorul ei.

De ce m-am dus în această direcţie? Pentru că mă confrunt, şi nu sunt singurul, cu pervertirea dansului. Dansul în sine este ceva minunat, dar ceea ce fac oamenii cu el, de multe ori îţi poate lăsa un gust amar în gură. La rândul meu am trecut prin experienţe care, pe cât de frumoasă partea de dans, pe atât de amară partea ce ţine de oameni. Şi nu poate exista dans fără oameni. Inevitabil treci prin ambele. Cei care au probleme cu încrederea de sine, care nu se cred destul de buni, care sunt emotivi, chiar şi bolnavi, pot să îşi îmbunătăţească viaţa prin dans. DRASTIC! Pot socializa, pot crea prietenii, dansul poate aduce doi oameni împreună pentru tot restul vieţii. Dansul îţi poate reda sănătatea, cheful de viaţă, speranţa. Îţi poate da tot ceea ce ai crezut că ai pierdut sau că nu vei găsi niciodată. Prin dans am întâlnit persoanele ce mi-au marcat viaţa.

Dansul este frumos. Dansul este peste tot. Elimini dansul, elimini şi muzica. Ai eliminat viaţa.

3. Sunt curios ce anume urmărește un dansator/ instructor/ coregraf: perfecțiunea, prestigiul, improvizația, transmiterea unor emoții, sociabilitatea sau o dinamică existențială?

Există diferenţe între un dansator, instructor şi coregraf. Poţi fi unul, două sau toate trei. Dar există diferenţe. Din punctul meu de vedere, un dansator caută să danseze cât mai bine. Să se îmbunătăţească. Poate căuta prestigiul, perfecţiunea, improvizaţia, transmiterea unor emoţii, sociabilitatea sau dinamica existenţială. În fond, dansatorul este cel activ, cel implicat. În funcţie de stil sau scop, poate să caute totul sau doar ceva anume.

Marius Turcu 4

Un instructor, la fel ca şi dansatorul, le poate urmări pe toate. Dar consider că el ar trebui să se axeze mult mai mult pe partea de „instrucţie”. Poţi învăţa pe cineva să facă 10 piruete, chiar dacă tu nu mai poţi. Din punctul meu de vedere, un instructor este instrumentul deblocării potenţialului unui dansator. Instructorul poate fi, la rândul său, dansator sau nu.

Un coregraf, deşi poate fi şi dansator şi instructor, consider că este setat pe creaţie, perfecţiune, prestigiu, transmiterea de emoţii. Am văzut dansuri care m-au făcut să casc deşi cei care erau pe scenă erau nişte dansatori excepţionali. Şi am văzut dansuri care aveau elemente relativ simple dar erau atât de frumos îmbinate încât m-au emoţionat. Când este implicat şi publicul, trebuie să fii un creator bun. Trebuie să ştii lucruri pe care un dansator sau un instructor le ignoră.

Bineînţeles că lucrurile nu sunt atât de simple. Totul se intercalează. Poţi fi un dansator bun şi un instructor slab. Sau invers. Poţi coregrafia de pe un scaun, sau poţi crea în mod activ ca dansator. Cu cât cauţi mai mult cu atât descoperi mai multe lucruri.

Eu personal caut, ca dansator să transmit şi să improvizez (să creez) pe loc. Nu-mi place să coregrafiez dansurile sociale. Îmi place să scriu povestea în timp ce o citesc. Ca instructor, scopul meu este să ofer toate informaţiile pentru ca cel din faţa mea (dansatorul) să devină cât mai bun într-un timp cât mai scurt. Iar ca şi coregraf, pe scurt, să creez emoţii puternice în cei care privesc, pe mine sau trupa. Toate acestea pentru mine reprezintă perfecţiunea.

4. Având un acces liber la informații și materiale video online, dar și capacitatea de a călători pentru a explora diverse forme ale dansului, care este nivelul de receptare al tinerilor (și nu numai) cu privire la practicarea dansului?

Într-un cuvânt: Slab. Ştii cum e? Activezi într-un domeniu, şi vezi domeniul ăla peste tot. Aşa e şi cu dansul. Eu îl văd peste tot, dar asta din cauză că sunt „abonat” fizic şi psihic la tot ce înseamnă dans. În acelaşi timp nu văd pe nimeni care joacă fotbal, pentru că sunt total deconectat de la acest domeniu. Deşi avem acces liber la informaţii, trebuie să vrem să le căutăm. Nu ajunge doar să ai ceva, ci trebuie să vrei să şi foloseşti acel ceva. Când vine vorba de practicarea dansului, foarte puţini caută şi pun în practică.

Alături de prietenii mei: Elena Radu, Cristina Bereghici şi Alin Danita, am înfiinţat Dansatorii Anonimi. Acum suntem 6 oameni care împărtăşim tot ceea ce ştim (Florin Ghioc şi Lavinia Paladi se ocupa de partea de Kizomba). Avem o trupă de 17 persoane şi număram 30 de membri. Pe toţi ne caracterizează dorinţa de evoluţie. Personal, poate e un plan „grandios” de a schimba situaţia dansului în Iaşi, dar în mai puţin de 6 luni, majoritatea celor care ne-au cunoscut şi ne-au trecut prin „mâna” ne-au spus că într-adevăr schimbăm lucrurile. Forţăm evoluţia acolo unde nu exista nici măcar dorinţa. „Growing by Sharing” înseamnă să facem oamenii să vadă că pot mai mult, să schimbăm experienţe, să dăm toate secretele, să ne ajutăm unii pe alţii, să punem cot la cot pentru un loc şi o societate mai bună, prin dans si nu în ultimul rând să oferim toate detaliile, informaţiile şi tehnicile care sunt ignorate de ceilalţi.

D.A. reprezintă tot ceea ce ne-am dorit, noi 4, de la dans: Evoluţie, Informaţie, Calitate, Dăruire. Am dorit să creăm un mediu în care cei care doresc să evolueze să o poată face, nestingheriţi şi suprimaţi de alţii sau de condiţiile potrivnice întâlnite pe parcurs. La rândul meu am fost dezamăgit profund de alţii şi pe plan personal vreau să ofer celor care vor, posibilitatea de mai mult, mai bine.

Motto-ul nostru este „Growing by Sharing”, pentru că nu poţi creşte dacă ţii doar pentru tine.

Împlinirea vine din a da mai departe.

5. Te rog să ne povestești una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-ai avut ca instructor, coregraf sau simplu practicant, în lumea dansului. Ce învățăminte putem extrage din experiența ta?

Încă de pe vremea când învăţam stiluri de dans din cultura hip-hop mă uitam la filmuleţe pe internet cu Daniel şi Desiree. Pe atunci habar nu aveam cine sunt, sau ce este Bachata. Atunci mâncam pe pâine „street dance”, dar îmi plăcea la nebunie cum dansau. Îmi doream să îi cunosc. Asta se întâmpla pe la 18 ani. Pe la 22 de ani am luat contact cu Salsa şi Bachata. Deşi le-am învăţat destul de rapid având deja experienţa ca dansator, abia după 1 an parcă a explodat ceva în mine legat de Bachata. Şi tot la Daniel şi Desiree mă uitam. Am vrut mai mult. A mai trecut timpul şi mi-am dorit să merg la concursuri. La 24 de ani am devenit campion naţional la Bachata şi în 2015, vicecampion. Cu titlul de campion nu mă laud pentru că circumstanţele au fost „mai puţin decât plăcute”, dar cu cel de vicecampion mă mândresc pentru că ne-am bătut, eu şi Cristina, cu cei mai buni.

Revenind, în 2014, i-am întâlnit pe Daniel & Desiree. Am dansat cu ea. Atunci mi se îndepliniseră 4 vise: să câştig un concurs, să îi întâlnesc pe ei doi, să dansez cu ea Bachata şi cu el „street dance”.

Este şi o parte amuzantă care face şi mai frumoasă această experienţă. Bineînţeles că atât timp cât cei doi erau pe ringul de dans, erau asaltaţi de dansatori. Eu am zis să nu îi sufoc şi eu şi voi aştepta până mai târziu când se mai liniştesc treburile şi apoi o voi invita la dans. Doar că mai târziu, dispăruseră. Parcă murisem. Visul de a dansa cu ea era atât de aproape şi l-am ratat. Apoi m-am gândit că poate s-au dus sus (ringul de dans era la subsol) şi speram cu fiecare treaptă, să nu fi plecat. Nu era posibil ca visul meu să rămână doar atât – un vis. Şi odată ajuns sus, i-am văzut jucând bowling. Erau toţi invitaţii: Korke şi Judith, Jorjet, Daniel şi Desiree. Şi jucau, şi jucau, şi jucau şi eu aşteptam şi aşteptam şi aşteptam. De nerăbdare începusem şi eu să joc cu nişte prieteni. Termină ei (cred că trecuse o oră în total) şi imediat după, văd că se pregătesc să plece. Iar visul meu se năruia, nu mai coborau să danseze. La naiba. Ce fac? Ce fac? Ce fac? Partea bună e că dansul, printre altele, m-a învăţat să lupt pentru ceea ce vreau. M-am dus ţintă la Daniel şi l-am întrebat dacă pot dansa cu partenera sa. El a început să zâmbească, a spus: „DA”. Apoi am întrebat-o pe ea. Era în ghete şi cu fularul la gât. Mă întreabă: „Aşa?” Şi eu: „Da!”. Daniel murea de râs. Partea amuzantă este că am dansat cu ea o Bachata pe melodia lui Moga – Pe barba mea. Daniel ne privea. Zâmbea. Nu ştiu de ce, dar cred că fix scena asta nu li s-a întâmplat de prea multe ori până acum.

Cu ea am simţit pentru prima oară ce înseamnă ca partenera să se conecteze cu tine din prima secundă şi în mod total. Parcă îmi cunoştea toate mişcările, parcă îmi citea gândurile. A fost inimaginabil de frumos pentru mine.

A doua zi am dansat un mic „battle” cu Daniel. Ne-am „rupt” în figuri de bboy-ing, câteva simple, căci amândoi alesesem Bachata ca dans de suflet şi am cam ruginit pe partea de „hip-hop”.

Ce se poate învăţa din această experienţă? Nu renunţa la visele tale, şi luptă mereu pentru ele. Se vor îndeplini. Şi vor fi al naibii de dulci în zilele amare.

6. Un citat mi-a atras atenția încă din timpul liceului – „Viața fără un pic de nebunie ar fi ca un act vulgar”. Trebuie un pic de nebunie (în sensul bun al cuvântului) în lumea dansului?

Oho, şi încă cum! Nu poţi reuşi în lumea dansului dacă nu ai multă imaginaţie şi ceva nebunie. Dansul înseamnă viaţă. Imaginează-ţi o viaţă monotonă, în care respecţi toate regulile. „Nebunia” face viaţa mai frumoasă.

Marius Turcu 3

7. Ajută dânsul la construirea unor identități sociale și la stabilirea unor raporturi sociale între oameni, mai deschise și mai virtuoase? De ce se întâmplă astfel?

Da. Ajută. Dansul înseamnă comunicare, respect, încredere, colaborare, perseverenţă. Nu asta înseamnă şi o societate mai deschisă şi virtuoasă? Dansul, alături de toate celelalte arte, a contribuit la evoluţia umanităţii. Direct sau indirect.

De ce se întâmplă astfel? Pentru că dansul în sine înseamnă evoluţie, dezvoltare personală. Dacă scopul tău este să devii mai bun, o persoană mai bună, dansul îţi poate oferi asta. Atât timpul cât scopul tău nu sunt banii sau manipularea oamenilor (gândeşte-te la toţi dansatorii care folosesc dansul pentru a obţine altceva), te poţi schimba radical. Poate e neplăcut ceea ce scriu, dar la fel ca în orice domeniu, dacă faci ceva pentru scopurile greşite, nu vei ajunge prea departe.

Cum îţi dai seama că scopul tău e greşit? Simplu, nu evoluezi sau o faci foarte foarte greu.

8. Atunci când  ești instructor/ coregraf, tot timpul ești înconjurat de oameni,  de aceea te voi întreba, care a fost cel mai plăcut sau neplăcut mesaj pe care l-ai primit din partea cuiva, în activitatea pe care o desfășori?

Din fericire, raportul mesaje plăcute/mesaje neplăcute, este în favoarea celor plăcute. Am primit multe mesaje, dar cel mai fain pentru mine a fost când mi s-a spus că am schimbat viaţa acelei persoane în bine. Cele neplăcute nu le iau în considerare, căci vin din invidie. Celelalte tipuri de mesaje sunt constructive.

9. Existând o varietate de dansuri, și o întreagă creație de dansuri prin combinarea diferitelor stiluri și tehnici, nu îmi voi permite să te întreb ce stil de dans te reprezintă, însă ar fi plăcut să știm ce anume ai imagina în materie de dans și cum s-ar numi propriul tău stil de dans?

Cândva am fost întrebat: De ce vrei să dansezi? Răspunsul meu a fost: pentru că vreau să fiu un dansator complet. Fiecare persoană îşi creează propriul stil ce nu poate fi reprodus de altcineva. Poţi învăţa mişcările, dar nu şi esenţa, pentru că aceasta vine din tine.

Legat de o denumire a stilului, momentan sunt în stadiul în care văd cum apar zeci de denumiri pentru acelaşi lucru, poate puţin modificat. E marketing pur. Momentan nu-mi bat capul cu „inventarea” unui nou stil de dans. Ce mă reprezintă este Bachata – Bachata mea. Combin tot ce ştiu, de la dans sportiv până la dansurile din cultura hip-hop. Imi imaginez o Bachata foarte frumoasă, atât de dansat cât şi de privit, care o poate învăţa oricine şi poate fi condusă de oricine. În prezent, majoritatea figurilor frumoase sunt dificile. Eu vreau să le înţeleg, să le descompun în elementele lor şi să le reconstruiesc astfel încât oricine le poate face.

10. Prin dans, am căutat personal să răspund la o componentă social-relațională foarte importantă, aceea dintre bărbat și femeie. În viziunea ta, cum se transpune acest tip de relație prin dans?

Pentru mine cheia unei relaţii reuşite este comunicarea. De acolo pleacă toate celelalte: respect, încredere, fidelitate, compasiune. Atunci când dansez caut şi ofer aceleaşi lucruri. Din punctul meu de vedere dansul poate completa legătura dintre un bărbat şi o femeie. Iar legătura dintre ei poate completa dansul. E ca un fel de Ying-Yang. Una e să vezi doi oameni oarecare dansând şi alta este să vezi doi iubiţi dansând. Şi aici mă refer strict la legătura dintre cele două persoane, nu la perfecţiunea executării mişcării sau complexitatea lor.

Marius Turcu 1

11. În final, te voi ruga să ne oferi câteva definiții personale, sau simple descrieri, pentru următoarele stiluri de dans:

Salsa – Energie, Putere, Spectacol, Distracţie.

Bachata – Apropiere, Încredere, Poveste, Iubire, Flexibilitate.

Kizomba – Control, Improvizaţie, Respect.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 03/14/2016 în Artă, Interviu

 

Etichete: , , , , , , ,

Oameni care își dansează viața – interviu cu Ștefan-Cosmin Ioneasa – instructor și coregraf (Elegance Iași)

  1. Viață, dans și oameni! Descrie puțin viziunea proprie asupra vieții din perspectiva dansului și expune câteva idei despre tine.

Dansul, prin definiție este un act cultural artistic, ce presupune emanciparea laturii interioare umane, prin conturarea emoțiilor cu ajutorul mișcării, nu orice mișcare, ci una care să rezoneze cu ceea ce vrem să transmitem. Cu alte cuvine dansul este  un mod în care alegi să trăiești, să te dedici, să creezi prin prisma dansului. Dansez când stau la masă, când ies în oraș și aud muzică, aduc dansul în tot ceea ce fac, e mai mult decât o pasiune, e un mod de a comunica și de a înțelege oamenii.

cosmin 3

Vorbind din prisma dansului, am fost educat de mic să trăiesc în acest mod, să mă dezvolt, să muncesc, să creez și să transpir emoție indiferent că este un pas,  o mână întinsă, o piruetă sau o încrucișare de picioare.

Acest act cultural artistic nu este doar un sport, o întreținere de rutină a fizicului, ci mai degrabă o întreținere a intelectului și a sufletului – dansul face bine și la fizic, dar și la suflet.

2. Ce comunică sau ar trebui să comunice dansul? Pot oamenii socializa, iubi, prin dans?

Oamenii comunică ceea ce simt în momentul respectiv, și da, oamenii pot socializa la nivel de impulsuri, de preferat ar fi să nu fie o comunicare verbală. Dacă pot iubi prin dans? Cu siguranță, te poți îndrăgosti, poți transmite sentimente, prin orice mișcare, gest sau privire. Nu cred că există un tipar care să ne spună ce ar trebui să comunice dansul, pentru că fiecare dintre noi exprimă anumite trăiri în momentul în care dansează, dar cred totuși că ar fi de preferat să comunice prin dans sentimente pozitive, dansul ar trebui să transmită poate ceea ce nu avem noi curaj să verbalizăm, deși cunoaștem care este diferența dintre a explica o îmbrățișare și a oferi una, uneori unele lucruri nu se pot verbaliza, dar se pot simți, iar dansul este una din modalitățile prin care putem face acest lucru.

3. Sunt curios ce anume urmărește un dansator/ instructor/ coregraf: perfecțiunea, prestigiul, improvizația, transmiterea unor emoții, sociabilitatea sau o dinamică existențială?

Cred că în tot ce întreprindem în viață căutăm perfecțiunea sub un chip sau altul, în dans, cred că perfecțiunea se află într-un echilibru, pentru că e inutil să ai prestigiu, performanță, dacă nu transmiți nimic prin dans. Cea mai mare bucurie este atunci când dansez, și reușesc să transmit celor ce privesc sau sunt în jurul meu emoția pe care o am în momentul dansului cu partenera mea. Pentru că dansul nu mai este dans dacă nu transmiți, celelalte apar pe parcurs, însă transmiterea emoțiilor, după părerea mea este cea mai complexă și mai fascinantă parte a dansului.

cosmin 2

Mai presus de toate suntem ființe construite pe bază de sentimente. Cea mai mare performanță în dans în opinia mea este emoția, pe care dacă reușești să o comunici mai departe, publicul este target-ul, potrivit căruia este cel care reflectă și răspunde la trăirea pe care o emancipăm pe scenă, pe stradă, în mall, oriunde în lumea aceasta.

4. Având un acces liber la informații și materiale video online, dar și capacitatea de a călători pentru a explora diverse forme ale dansului, care este nivelul de receptare al tinerilor (și nu numai) cu privire la practicarea dansului?

Există o oarecare reticență, sunt promovate clipuri cu oameni profesioniști, și din start se pornește de la ideea că dacă nu ajungi la fel de bun nu are sens să dansezi, sau eventual, că dacă nu arată așa produsul finit al muncii tale de tânăr începător, atunci nu are sens. Ideea de bază e că dansul reprezintă altceva pentru fiecare om în parte, iar stilurile de dans pe care le abordăm chiar dacă pare impropriu spus sunt direct proporționale cu numărul oamenilor care dansează, pentru că în dans este inutil să copiezi, o să pierzi esența, în dans este de preferat să fii original, să exprimi ceea ce sufletul tău dorește să exprime, nu ceea ce alții au exprimat deja.

5. Te rog să ne povestești una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-ai avut ca instructor, coregraf sau simplu practicant, în lumea dansului. Ce învățăminte putem extrage din experiența ta?

O experiență formidabilă pentru mine a fost momentul în care am reprezentat România la Festivalul Internațional de Dans pentru Tineret din Macao, China  în 2010 și 2012.

Am fost singurii din țară care am fost aleși să reprezentăm patrimoniul prin această artă. Cu arsenalul pregătit, Elegance-ul a triumfat în 2010, având și aprecierile Ambasadorului României din Hong Kong de partea noastră. Astfel în 2012 am fost invitați de onoare și am făcut deschiderea oficială a Festivalului de Dans. A fost un adevărat succes, dovedindu-se a fi o performanță fără precedent.

Prin Elegance se poate înțelege tradiție, experiență, profesionalism. Cât de mult ne-am dori să ajungem undeva, să ne atingem un țel, personal am învățat și experimentat că dansul este un bun prilej de a dobândi un lucru, un sentiment, de a întreține relațiile interumane.

6. Un citat mi-a atras atenția încă din timpul liceului – „Viața fără un pic de nebunie ar fi ca un act vulgar”. Trebuie un pic de nebunie (în sensul bun al cuvântului) în lumea dansului?

Dansul fără un pic de nebunie este ca mâncarea fără sare, fără gust, dansul trebuie particularizat, după nebunia fiecăruia.

7. Ajută dansul la construirea unor identități sociale și la stabilirea unor raporturi sociale între oameni, mai deschise și mai virtuoase? De ce se întâmplă astfel?

Nu doar că ajută, uneori le creează. Cei ce dansează nu sunt chiar atât de puțini, și cu siguranță nu aparțin acelorași grupuri, unii sunt ingineri, alții medici, sau avocați, și așa mai departe, însă tot au un punct comun, și anume dansul, prin dans cum am spus mai sus se poate și comunica, și de preferat ar fi să fie o comunicare verbalizată, dar doar după încheierea dansului. Cunoscând atâta lume este normal să ne deschidem orizonturi.

8. Atunci când  ești instructor/ coregraf, tot timpul ești înconjurat de oameni,  de aceea te voi întreba, care a fost cel mai plăcut sau neplăcut mesaj pe care l-ai primit din partea cuiva, în activitatea pe care o desfășori?

Cel mai plăcut mesaj a fost: „Se vede că iubești ceea ce faci, transpui prea bine ceea ce simți în dans, ești o parte din el și el este o parte din tine. Emani energie, pozitivism, zâmbet, ne faci să ne simțim extraordinar după ce plecăm de la curs. Câtă energie poți să mai ai după o zi în care muncești atât în sală?”

Cel mai puțin plăcut mesaj l-am primit mai degrabă ca o adresare descurajantă: „Te-ai apucat de dansuri..și? ce crezi că ai să faci cu el? Crezi că ajungi ceva sau crezi că poți face ceva în viață asta atârnând doar de dans?”

9. Existând o varietate de dansuri, și o întreagă creație de dansuri prin combinarea diferitelor stiluri și tehnici, nu îmi voi permite să te întreb ce stil de dans te reprezintă, însă ar fi plăcut să știm ce anume ai imagina în materie de dans și cum s-ar numi propriul tău stil de dans?

Nu am un stil aparte pe care îl îndrăgesc în mod expres. Pot spune că empatizez mai ușor și mă pot deschide mai mult în dans, prin Tango, indiferent că este Argentinian sau Angolez. Dacă m-aș raporta la caracterul meu, m-ar reprezenta mai bine Samba: energie, dinamism, extravaganță.

Propriul meu stil de dans…o denumire aparte nu aș putea să-i dau, dar aș ști exact din ce ar putea fi compus: show, fun, passion, dinamism.

10. Prin dans, am căutat personal să răspund la o componentă social-relațională foarte importantă, aceea dintre bărbat și femeie. În viziunea ta, cum se transpune acest tip de relație prin dans?

Prin dans se realizează cele mai mari apropieri între oameni, deopotrivă bărbații cu femeile. Ca primă intenție, dansul are la bază apropierea a două corpuri și îmbinarea într-un tot, într-un singur element. Cei 2 vor deveni 1, se vor comporta și vor acționa ca unul singur. Apoi se nasc ușor ușor sentimentele, radiază, se creează o aură de protecție în jurul lor și dacă vor, manifestă și în exterior (depinde de stilul de dans pe care îl abordează) sau păstrează pentru ei. Poate fi un „element” introvertit sau extrovertit.

cosmin 1

11. În final, te voi ruga să ne oferi câteva definiții personale, sau simple descrieri, pentru următoarele stiluri de dans:

Salsa – foarte mult dinamism, un dans mai ludic uneori, alteori extenuant, iar de cele mai multe ori plin de prize spectaculoase, un show în adevăratul sens al cuvântului.

Bachata- senzualitate și grație, un dans elegant, grațios.

Kizomba – o conexiune extrem de puternică, dansul în care devii un tot, o conștientizare a dăruirii încrederii femeii în ceea ce privește calitatea bărbatului de a o conduce.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 03/14/2016 în Artă, Interviu

 

Etichete: , , , , , ,

Oameni care își dansează viața – interviu cu Irina Nistor – instructor și coregraf (Salsa Amazing)

1. Viață, dans și oameni! Descrie puțin viziunea proprie asupra vieții din perspectiva dansului și expune câteva idei despre tine.

Dansul pentru mine este un mod de viață, un mod frumos de a trăi, de a cunoaște oameni, de a socializa, de a te bucura de viață, de a-ți exprima atitudinea, stilul propriu pe ringul de dans, de a trăi cu pasiune fiecare moment, dansul mă face să mă simt liberă, să uit de griji și înseamnă o provocare de fiecare dată. Dansul pentru mine se traduce în pasiune. Pasiune pentru ce faci, pasiune pentru viață și trăire pur și simplu. Dacă nu dansezi din pasiune, nu mai dansa deloc. În dans trebuie să te dăruiești complet, să simți ritmul până în măduva oaselor și înapoi, până în vârful degetelor. În momentul de față nu aș putea trăi fără dans, fără să predau, fără să fiu pe scenă, fără să mă fac remarcată prin experiența acumulată în dans. Dansul îmi dă energia de care am nevoie zi de zi și mă face să mă simt liberă și să iubesc ceea ce fac.

Ce fată nu-și dorește să fie frumoasă, elegantă, admirată și plăcută de toată lumea? Nici eu nu am făcut excepție. Ușoara mea timiditate mă încurca uneori și mă înfuria. Doream să am farmec și să nu mă mai pierd cu firea când îmi era lumea mai dragă…. și am descoperit Salsa, care a devenit bucuria mea zilnică, prietena mea secretă și confidenta mea. Acum îmi cunosc puterea de a mă adapta, de a fi fermă și încrezătoare. Dansul mi-a schimbat atitudinea, mi-a dat încredere și m-a făcut să mă simt frumoasă și elegantă. Mi-a dat distincție și rafinament  în mișcări, și așa am ajuns să mă îndrăgostesc de acest dans, precum o adevărată declarație de dragoste.

irina nistor 3

2. Ce comunică sau ar trebui să comunice dansul? Pot oamenii socializa, iubi, prin dans?

Dansul exprimă pasiune, trăire și cu siguranță îmbunătățește comunicarea interpersonală. Este cel mai plăcut mod de ați face prieteni noi cu care să ieși, cu care să te distrezi, cu care să te bucuri de viață, ajută la menținerea unei siluete frumoase, crește stima de sine. Dansul reprezintă una din cele mai bune metode dovedite împotriva stresului. Nu în ultimul rând prin dans lumea își exprimă iubirea, transmite emoții, multe cupluri s-au format pe ringul de dans, ajungând la căsătorie, deci are mari beneficii asupra vieții în general.

3. Sunt curios ce anume urmărește un dansator/ instructor/ coregraf: perfecțiunea, prestigiul, improvizația, transmiterea unor emoții, sociabilitatea sau o dinamică existențială?

Un dansator urmărește să învețe figuri de dans, tehnici la cursurile de dans pe care să le expună pe ringul de dans, să îți exprime emoțiile, personalitatea, să fie remarcat, să improvizeze, să creeze o poveste timp de 3 minute cu oricine dansează.

Ca instructor sau coregraf lucrurile sunt văzute altfel, îți dorești să oferi cei mai bun pentru cursanții tăi, să îi îndrumi să evolueze ca dansatori, să își înfrângă timiditatea, să aibă încredere în sine, să cunoască tehnicile de muzicalitate, să interpreteze, să se perfecționeze, să meargă la congrese, festivaluri. Cel mai frumos lucru ca instructor este  ideea de a împărtăși pasiunea și mici secrete ale dansului cu toți cei care pășesc pragul și ajung în sala de dans.

irina nistor 4

Au început participările la workshopuri, cursuri, festivaluri în România și în străinătate, unde erau asemenea activități, apoi au venit premiile și diplomele la concursuri. Dorința de a fi mai buni a găsit răspunsul și în afara țării, la congresele de la Berlin, Roma, Varna, Madrid, Istanbul, Borovets. Aceste participări ne-au ajutat să ne găsim un drum propriu, pe care îl căutam de la început. Am simțit  că  ne dorim mai mult și am ajuns la Salsa Amazing, am început să facem diferența! Simțim că avem ceva de spus, ceva ce nu s-a spus încă, ceva ce ne face diferiți!

4. Având un acces liber la informații și materiale video online, dar și capacitatea de a călători pentru a explora diverse forme ale dansului, care este nivelul de receptare al tinerilor (și nu numai) cu privire la practicarea dansului?

Dansul se știe că este prezent în lumea oamenilor de mult timp, este un mod plăcut din viața fiecăruia pentru distracție, socializare, iubire și ia amploare din ce în ce mai mult atât pe plan național, cât și internațional. Pot afirma din propria experiență că am rămas plăcut surprinsă la Berlin Salsa Congres, în 2012, când am văzut peste 3000 de oameni plini de viață, energici, dansând cu pasiune. De asemeni în Italia, Madrid, Istanbul sunt foarte mulți dansatori cu care creezi o legătură fără nici măcar să știi cum îi cheamă, câți ani au sau alte informații. O formă intelectuală de cunoaștere a lumii dansului, a muzicii și a prieteniei care se naște între practicanții acestui stil de dans latino! Este un „exercitiu fizic” potrivit pentru orice vârstă. Câștigăm, prin salsa, încredere, curaj, mobilitate și atitudine…și, nu în ultimul rând, prieteni…prieteni legați de bucuria de a dansa, împreună.

5. Te rog să ne povestești una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-ai avut ca instructor, coregraf sau simplu practicant, în lumea dansului. Ce învățăminte putem extrage din experiența ta?

Cea mai frumoasă experiență a fost atunci când am câștigat prima cupă la Latin Fever Fest, Constanța 2012 și prima medalie. Sentimentul de pe scenă este unic și greu de exprimat în cuvinte. Cel mai important aspect și totodată, motivul pentru care m-am îndrăgostit de scenă este atmosfera care se creează între cel care oferă spectacolul (eu) și cel care savurează spectacolul (publicul). Emoții, adrenalină, devotament, toate acestea însoțite de aplauze, realizează o conexiune cu publicul care DOAR se simte și nu necesită cuvinte.

irina nistor 2

Dansul este o artă, dansul înseamnă emoție, cucerirea spațiului, curajul de a depăși mobilitatea, ne învață să fim armonioși în întreg limbajul gesturilor. Frumusețea dansului reușește să lase oamenilor trăirile pe care nu numai că le-au simțit, ci știu că nimic altceva nu le poate înlocui sau exprima.

Îndrăzniți să dansați, vă promit că n-o să regretați nicio clipă.

6. Un citat mi-a atras atenția încă din timpul liceului – „Viața fără un pic de nebunie ar fi ca un act vulgar”. Trebuie un pic de nebunie (în sensul bun al cuvântului) în lumea dansului?

Trebuie un pic de nebunie în viața fiecăruia, mai ales a celui care se exprimă prin dans. Pe ringul de dans suntem liberi să creăm, să ne simțim bine, fără reguli, fără stres, doar cu veselie și bună dispoziție.

Irina Nistor 1

7. Ajută dansul la construirea unor identități sociale și la stabilirea unor raporturi sociale între oameni, mai deschise și mai virtuoase? De ce se întâmplă astfel?

Dansul ajută la construirea unei identități sociale și îmbunătățește comunicarea interpersonală. Dansul este un limbaj comun oriunde ai merge, la un congres, la un festival, la o petrecere latino, nu trebuie să cunoști pe cineva ca să poți merge la un astfel de party, trebuie doar să știi să dansezi. Dansul înseamnă apropiere față de ceilalți. Când mergi într-un club de dans, pot pune pariu că nu știi pe nimeni de acolo decât pe cei cu care ai venit, când mergi într-un club de salsa, deja cunoști mai bine de un sfert din oamenii de acolo de la cursuri, workshop-uri sau festivaluri de gen, iar până pleci acasă o să mai cunoști încă pe atâția. Astfel până la sfârșitul serii este imposibil să nu îți faci prieteni noi și să te simți în largul tău cc și cum ai cunoaște pe toată lumea.

8. Atunci când  ești instructor/ coregraf, tot timpul ești înconjurat de oameni,  de aceea te voi întreba, care a fost cel mai plăcut sau neplăcut mesaj pe care l-ai primit din partea cuiva, în activitatea pe care o desfășori?

Cel mai frumos mesaj primit din partea cursanților sunt aplauzele de la sfârșitul fiecărui curs, asta înseamnă respect și un lucru clar – că ceea ce faci e bine. Menționez și faptul că dacă pui pasiune în ceea ce faci, zâmbești și ești dispus să explici orice nelămurire, e cea mai mare mulțumire ca instructor, și astfel nu întârzie să apără mesajul „vreau să dansez și eu ca tine”.

9. Existând o varietate de dansuri, și o întreagă creație de dansuri prin combinarea diferitelor stiluri și tehnici, nu îmi voi permite să te întreb ce stil de dans te reprezintă, însă ar fi plăcut să știm ce anume ai imagina în materie de dans și cum s-ar numi propriul tău stil de dans?

Ca și o ierarhie în ceea ce privește stilurile de dans pot spune că SALSA ocupă locul 1, urmată de bachata, cha-cha, kizomba. La momentul acesta am un stil propriu creat, ceea ce mă face diferită pe ringul de dans și bineînțeles remarcată, de aici și numele școlii pe care o dețin este SALSA AMAZING. Lady styling-ul este o componentă importantă în viața oricărei dansatoare, pentru mine înseamnă senzualitate, atitudine, eleganță. Stilul meu de dans se poate exprima într un singur cuvânt: AMAZING!

10. Prin dans, am căutat personal să răspund la o componentă social-relațională foarte importantă, aceea dintre bărbat și femeie. În viziunea ta, cum se transpune acest tip de relație prin dans?

Dansul înseamnă pentru mine senzualitate. Vreți să fiți femei senzuale, sexy și să atrageți atenția unui bărbat dintr-o simplă mișcare?! Ei bine, puteți să faceți asta la modul cel mai propriu- în dans puteți avea toată atenția unui bărbat dintr-o mișcare a mâinii, când vă lăsați tot corpul să vorbească, limita o puneți doar voi.

11. În final, te voi ruga să ne oferi câteva definiții personale, sau simple descrieri, pentru următoarele stiluri de dans:

Salsa – Este cea mai populară variație a unui dans latino și s-a dezvoltat rapid într-un fenomen internațional. Tehnic, salsa se dansează în 8 timpi, însă practic se calcă doar 6 pași, 2 fiind pauze. Se poate dansa fără partener, însă de obicei se dansează în cuplu, bărbatul fiind cel care conduce și dirijează mișcările femeii. Mișcările picioarelor (pașilor) sunt lente în comparație cu mișcările brațelor, care trimit în permanență diferite semnale partenerei: semnal de piruetă pe stânga, pe dreapta.

Bachata – Bachata este considerat cel mai senzual dans. De ce? Pentru că partenerii stau foarte apropiați (normal, acest lucru nu este obligatoriu, dar totuși vorbim despre un dans pasional), iar în poziția de bază genunchii fetei țin cât de cât strâns genunchiul băiatului. Astfel picioarele ei se mulează pe piciorul drept al partenerului și acestuia îi va fi mai ușor să o conducă.

Kizomba – Kizomba ca stil de dans a fost influențat major de Semba și Tango-ul argentinian. Partenerii dansează într-o poziție apropiată (close embrace), utilizând în general timpii accentuați (uneori sunt folosiți și pași sincopați). Datorită poziției apropiate a partenerilor, Kizomba reprezintă unul dintre cele mai senzuale dansuri în pereche, conexiunea dintre parteneri formându-se încă de la primele acorduri ale unei melodii. Datorită ritmului simplu și fiind un dans bazat pe mers, Kizomba este un stil care „prinde” partenerii încă de la prima melodie.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 03/14/2016 în Artă, Interviu

 

Etichete: , , , , , , , ,

Filme și alte stări – interviu cu Agatha Ioana Păltinel – regizor și scenarist

Putem include filmul, alături de fotografie, în lista artelor frumoase și „împlinite” ce construiesc simțurile și gândurile noastre vizuale ale secolului XXI. Dansul, muzica, pictura, teatrul, cunoscute ca forme „vechi” în domeniul artelor, sunt completate aproape firesc de cinematografie și fotografie. Producția cinematografică este tot mai consistentă, diversă, cu un public numeros și care acaparează tehnologii ale vizualului într-o viteză nemaipomenită. Agatha Ioana Păltinel este absolventă a Universității de Teatru și Film „Ion Luca Caragiale”, din București, secția Regie de Film, iar interviul dorește să evidențieze aspectele unei activități studențești în lumea filmului.

1. De ce Agatha Ioana Păltinel a făcut o trecere importantă de la impulsurile regizorale, la cele de studierea medicinei? Cine este Agatha, într-un scurt scenariu cu posibile noțiuni medicale?

De ce? Pentru că am vrut să fac şi asta. Ba chiar încă de prin anul doi de facultate  la UNATC mă gândeam să dau admitere şi la medicină, însă mi se părea atât de prostesc acel gând, încât încercam să mi-l scot din minte. M-a atras întotdeauna şi profesia de medic, doar că nu am avut suficient de mult curaj şi aveam prea mulţi „fluturi” în cap cu arta la 18 ani ca să mă pot gândi la ceva serios. Dacă nu aş fi intrat la UNATC aş fi dat admitere cu siguranţă la medicină. În plus, oricât de clişeistic ar suna, vreau să fac medicină înainte de toate ca să ajut oameni. Filmul a fost o facultate pe care am făcut-o strict pentru mine şi care mi-a dezvoltat înfiorător de mult ego-ul şi hedonismul. Arta în general este o lume care te transformă fără să-ţi dai seama chiar, într-un om individualist. Există o aşa-numită „dezumanizare”, o alienare şi o îndepărtare de  tot ceea ce înseamnă „frumos” în lumea artistică de astăzi, amplificată tot mai mult de ideile de „extravaganţă”, „vulgaritate” şi de „compromis”, idei  de care se lovesc tot mai mulţi, fie că vor sau nu. Dacă eşti actor,eşti nevoit să joci în diverse producţii comerciale de genul „reclamă la iaurt” ca să te poţi întreţine, iar dacă eşti regizor trebuie să tot faci asistenţe şi alte munci de „sclav pe plantaţie” tot în zona de producţii comerciale. Şi tot ca regizor, în cel mai fericit caz poţi să faci un film plin cap-coadă de înjurături şi timp de un an de zile ai dat lovitura în marile festivaluri. Aş fi putut lejer să mă conformez sistemului şi să fac şi eu asta, dar mi-am dat seama că timpul e scurt și că nu voi avea o viaţă 20 de ani şi important este cu ce voi rămâne mai târziu. În aceste condiţii am decis şi simt că e momentul să îmi aleg o meserie de viitor în care să mă pot „păstra” pe mine însumi aşa cum sunt, în care să pot să ajut oamenii să-şi redobândească sănătatea fizică, în care să mă dezvolt permament şi în care să pot învăţa zilnic lucruri noi despre cum funcţionează această operă măreaţă a Creatorului, corpul uman. Şi în medicină se întâmplă „nasoale”, sunt oameni şi oameni peste tot, însă eu personal de când sunt în această facultate simt deja că am schimbat „aerul” într-un sens foarte bun. Îmi era dor de acea autenticitate şi inocenţă a oamenilor care nu sunt artişti. Acei copii care învaţă pe brânci că să ajungă viitori medici, acei copii care numai ei ştiu câte ore dorm că să poată învăţa pentru un examen şi care învaţă să devină tot mai responsabili pe măsură ce trec anii. Acei copii, studenţi la medicină, sunt cei mai sinceri şi mă bucur nespus să mă aflu printre ei. În plus, nu sunt chiar singurul om din lumea asta care s-a hotărât să mai facă încă o facultate. Sunt unii care s-au dus să facă Regie de film după medicină, cum este Andrei Negoiţă Zagorodnâi, regizorul filmului „7 Cuvinte”. Am cunoscut şi cazuri de oameni care s-au lăsat încă de prin anul întâi de film sau de teatru şi s-au apucat de medicină şi de asemenea cazuri, de oameni din cu totul alte profesii care au venit să facă film. Când eram eu în anul doi, am avut un coleg la Regie în anul întâi care era de profesie procuror. Aşadar, se poate. Important este să vrei şi să-ţi placă, restul lucrurilor se întâmplă de la sine. De asemenea, de când sunt în această facultate am cunoscut şi mulţi artişti. Oameni cu voci deosebite, oameni care au jucat teatru, oameni pasionaţi de fotografie, oameni care compun muzică, oameni care cântă la un instrument, oameni care pictează, etc. Ba chiar am şi un coleg de serie absolvent de Conservator, cu doctorat în muzică. Agatha, într-un scurt scenariu cu posibile noţiuni medicale, este o fată a cărei dorinţă în momentul acesta este să treacă de prima sesiune cu examenele luate la anatomie, biochimie şi fiziologie. Prima sesiune, pe urmă a două, anul doi şi abia din anul trei voi putea îndrăzni să-mi fac planuri de viitor în domeniul medical.

agatha

2. Cum ar fi arătat lumea dacă prima dată ar fi fost inventat filmul și abia apoi oamenii s-ar fi apucat de scris poezie?

Hm, filme inspirate din poezii sunt multe. Poezii inspirate din filme, nu prea. Sau probabil că or fi existând în literatura neomodernistă, însă eu nu cunosc. Aşa încât, dacă oamenii nu s-ar fi apucat să scrie poezie înaintea apariţiei filmului, cu siguranţă ar fi trebuit să o facă. Cu atât mai mult cu cât rolul poeziei în dezvoltarea cinematografului de artă este aproape incontestabil. Dacă nu ar fi fost poezia probabil că filmele din „Realismul poetic” ale lui Jean Vigo, Jean Renoir şi Marcel Carné, urmate de filmele lui Tarkovsky, Parajanov şi Sokurov  nu ar mai fi avut acelaşi „gust”. Şi ca să-ţi răspund la întrebare, ţinând cont de faptul că primul film din istorie a fost realizat pe la 1888 în Marea Britanie de către inventatorul Louis le Prince, cu 7 ani înaintea apariţiei filmului fraţilor Lumière, probabil că până la vremea respectivă lumea ar fi fost cu siguranţă mult mai săracă din punct de vedere cultural şi mult mai puţin evoluată pe plan spiritual, fără existenţa poeziei. Cu alte cuvinte, în opinia mea, poezia a reprezentat un prag necesar în pregătirea şi aşa-numita „sensibilizare” atât culturală, socială şi spirituală a viitorului consumator de cinema de la acele vremuri şi până în zilele noastre.

3. Dacă ar fi să faci o serie de asemănări între o poezie și un film (exemplificate), care ar fi acelea?

The Raven din 1935 cu Bela Lugosi și Boris Karloff, film bazat pe poemul „Corbul” al lui Edgar Allan Poe, bineînțeles.

4. Știu că ai o pasiune aparte pentru filmul documentar. Cum a evoluat această „specie” cinematografică în ultimii ani și care îi este menirea în domeniul cunoașterii și al simțurilor (istorice, politice, culturale, economice)?

Da, am o pasiune şi pentru filmul documentar, deşi în ultima vreme nu am mai avut timp să văd filme, cu atât mai mult documentare. Filmul documentar a evoluat şi evoluează. În Bucureşti se organizează anual festivaluri pentru acest gen unde se remarcă din ce în ce mai multe producţii bune. Dintre cele mai importante festivaluri de film documentar ar fi Docu’Art şi One world Romania, cel din urmă cu tematică bazată pe drepturile omului. În cadrul One world am reuşit să văd nişte filme documentare deosebite pe care le mai ţin minte şi acum: Anton’s right here, Matthew’s laws, The act of killing, Fortress şi Winter, Go away, sunt doar câteva dintre producţiile care m-au impresionat la una dintre ediţiile acestui festival. Consider că la capitolul film documentar România a stat dintotdeauna bine, avem oameni foarte talentaţi în domeniu. În facultate am avut chiar şi doi colegi care au luat premii cu filme documentare realizate de ei. Acestea ar fi „City tour”, în regia lui Andrei Teodorescu şi „RIO”, de Bianca Rotaru, două filme documentare „fresh” pe care le recomand. Avem atât regizori cu experienţă cât şi regizori tineri studenţi care excelează în acest domeniu cinematografic, deci, evoluţia documentarului în zilele noastre este de la bine spre foarte bine. În general, regizorii care sunt foarte buni pe film de ficţiune, regizează şi documentare de excepţie. Totodată, filmul documentar reprezintă şi o manieră unică şi modernă de a prezenta pe ecran lucrurile aşa cum sunt. Personal consider că publicul român ar trebui să acorde o mai mare consideraţie acestui gen pentru că de multe ori un film documentar poate fi mult mai „încărcat” din toate punctele de vedere decât un film de ficţiune. Şi gândiţi-vă că în acest caz, în mare parte, este vorba despre o poveste reală.

5. Dintre filmele de scurt metraj la care ai lucrat, numește unul dintre ele care a avut un impact mai puternic asupra ta. De ce s-a întâmplat astfel?

Filmul de licenţă, „N-ai fost acolo”, ultimul scurt metraj pe care l-am realizat, mi-a fost cel mai drag. Am avut o echipă de oameni deosebiţi care şi-au făcut treaba impecabil şi s-au implicat intens. Cred că singura părere de rău că am renunţat la UNATC, este aceea că m-am retras fix în momentul în care am reuşit să-mi formez echipa de filmare ideală. Până în anul trei am tot schimbat oameni şi abia în anul trei mi-am descoperit „sufletele pereche” cu care aş fi putut să fac mega-filmele care să „radă” tot la Cannes. Glumesc, nu mi-am dorit să fac filme pentru premii, însă mi-am dorit încă din anul întâi de facultate o echipa omogenă de oameni serioşi, talentaţi şi dedicaţi cum a fost cea de la scurtul de licenţă. Mereu am mizat şi mizez pe oameni. Numai când am avut în jur oameni „compatibili” lucrurile au mers ca pe roate.

6. Cum te descurci cu măștile sociale din societatea noastră și cum reușești să le faci față? Suntem legați între noi prin crearea măștilor sociale, sau de valori și idei despre viață și oameni?

Apropos de măşti, primul meu film pe care l-am realizat pentru examenul din semestrul I, anul I de la Regie, s-a numit „Masca”. Tema filmului a fost „autoportret”, iar scurt-metrajul experimental „Masca” a fost fix despre măştile acestea cu care te întâlneşti şi pe care uneori eşti obligat să le porţi ca să poţi să te integrezi în societate. Când am realizat acel film eram puţin obsedată de teoria conspiraţiei, aveam  19 ani şi o puternică tendinţă, tipică vârstei, de a duce lucrurile la extrem. Acum tind să văd totul mult mai deschis şi mai relaxat. Dacă cineva poartă o mască şi tu îţi dai seama de chestia asta, nu înseamnă că trebuie să-l tratezi diferit de ceilalţi, fără respect sau cu desconsideraţie. Cu precauţie însă, da. Cu măşti sau fără, suntem toţi oameni până la urmă, iar acest lucru nu ar trebui uitat, indiferent de clasa socială, orientare politică sau religioasă. Prin crearea unor măşti sociale nu ştiu cât suntem sau nu de legaţi, personal am deprins să fiu eu însămi în toate circumstanţele, însă de valori şi idei suntem legaţi în mod sigur. Tindem să fim mai apropiaţi de oamenii cu care împărtăşim idei şi valori comune, nu? Sau cel puţin este nevoie de măcar unul sau două lucruri în comun, restul sunt „contraste” care se atrag.

7. Filmul vechi sau filmul modern ce folosește tot mai multe tehnologii de realizare a imaginii? De ce?

Atât filmul vechi cât şi filmul modern au folosit tehnicile de realizare a imaginii atât cât le-a permis bugetul şi tehnologia vremii respective. Au fost filme foarte bune din punct de vedere tehnic şi în până în anii 90’, cum ar fi „Last year at Marienbad”(1961), film care se remarcă prin tehnicile de montaj, imagine, machiaj, costume şi până la decoruri expresioniste sau „Citizen Kane”(1941), acesta din urmă fiind considerat de criticul Roger Ebert „cel mai bun film al tuturor timpurilor”. Însă cel mai elocvent exemplu de evoluţie tehnologică în cinematografie este reprezentat de Star Wars, combinaţia perfectă între vechi şi nou. Diferenţa de mijloace tehnice este remarcabilă între cele două serii, cea din 1977-1980 şi seria din 1999-2005, culminând cu episodul 7 din 2015. Tehnologia 3D şi-a spus cu desăvârșire cuvântul, în cazul unui film SF, cum este filmul lui George Lucas, fiind mai mult decât necesară. Personal, recunosc, îmi place mai mult ultima serie, deoarece efectele speciale, calitatea vibrantă a imaginii şi a montajului conturează mult mai bine atmosfera din film, locaţiile unde se desfăşoară acţiunea şi personajele. Evoluţia tehnologică în cinematografie a venit să facă mai uşoară munca realizatorilor prin mijloace tehnice de ultimă generaţie care se pretează la fel de bine atât în filme futuriste  3D sau 4D, precum şi în filme alb-negru care se mai produc şi în zilele noastre, şi printre care se numără The Artist (2011), Blancanieves (2013), sau Ida (2013).

8. Nu te voi întreba de regizori și filme preferate, dar în schimb te-aș ruga să ne povestești despre replici din filme care au avut o însemnătate pentru tine.

Nu am replici din filme care au avut însemnătate pentru mine, aș putea doar  să enumăr câteva replici din filme care mi-au plăcut, pe care le-am reținut și de care îmi mai amintesc cu drag:

 “I’m the captain of my faith, i’m the master of my soul” (Invictus, 2009, de Clint Eastwood)

“I see dead people” (The sixth sense, 1999, de M. Night Shyamalan)

“- Of course i can make the giraffe vanish!

– Then make me vanish too.” (La grande bellezza, 2013, de Paolo Sorrentino)

“Laugh, and the world laughs with you. Weep, and you weep alone.” (Oldboy, 2013, de Chan-Wook Park)

 “You know hope is a mistake. If tou can’t fix what’s broken, you’ll go insane” (Mad Max, 2015, de George Miller)

“I suppose in the end the whole of life becomes an act of letting go” (Life of PI, 2012, de Ang Lee)

“I see now death is easy. It is love that is hard” (Restless, 2011, de Gus Von Sant)

“When my love turns to hate i’ll wear a cap as i go” (Tirrez sur la pianiste, 1960, unul din filmele mele preferate în regia lui Francois Truffaut)

“I was born inside the movie of my life…I don’t remember how i got into the movie, but it continues to entertain me.” (Roger Ebert in Life itself, 2014,  regia Steve James)

“You remain dead for all eternity but you’re alive only for a brief moment” (Lilya4ever, 2002, de Lukas Moodysson)

“I don’t remember the film either, but I remember the feelings” (Amour, 2012, de Michael Haneke)

Și bineînțeles, “May the force be with you!” și „Do, or do not. There is no try” (Star Wars)

9. De curând ai început să realizezi o scurtă emisiune despre film la Radio U. Care sunt intențiile acestei emisiuni și cui i se adresează?

Emisiunea se numeşte Film U, iar intenţiile ei sunt de a aduce la cunoştinţă ascultătorilor care sunt cele mai bune producţii actuale de film şi dacă ele merită sau nu să fie văzute la cinema. Conceptul emisiunii a pornit de la faptul că şi eu mă gândeam de multe ori înainte să merg la un film dacă  merită sau nu, citeam cronici, mă uităm pe IMDB, şi negăsind ceva suficient de convingător sfârşeam de multe ori prin a merge la filme care mă dezamăgeau. Există filme care merită să fie văzute acasă şi filme care merită cu orice preţ să fie văzute într-o sală de cinema, pentru imagine, tehnică sonoră, efecte speciale, s.a. Aceste detalii fac diferenţa. Tocmai de aceea cred că ar fi utilă o astfel de emisiune prin care să-i spui omului  ce merită şi ce nu merită să vadă pe ecran mare. Emisiunea se adresează tuturor celor care au internet şi 10 minute libere să acceseze online siteul http://radio-u.umfiasi.ro.

10. Te rog să adresezi un mesaj generației noastre și să ne spui dacă viața poate fi trăită și prin film, așa cum nu de mult ni se spunea că viața poate fi trăită și prin cărțile citite.

Nu ştiu cât de în măsură sunt eu să adresez mesaje generaţiei noastre, nu sunt nici formator de opinie şi nici vreo altă personalitate influentă, ca mesajul meu să conteze sau să aibă vreun impact. Însă ca de la un simplu tânăr student, la alţi tineri ca mine pot doar să transmit următoarele: nu va lăsaţi manipulaţi, informaţi-vă constant despre ce se întâmplă în jurul vostru, vedeţi filme, consumaţi artă în general, credeţi cu tărie în ceva, citiţi şi altceva în afară de ce vi se cere la facultate, fiţi mai aspri cu voi înşivă şi mai îngăduitori cu ceilalţi; mai uşor cu spiritul de turmă şi copy-paste-ul şi mai mult cu originalitatea şi iniţiativa personală. Cam acesta ar fi mesajul. Practic, e fix ceea ce-mi sugerez şi mie. Cât despre viaţă care ar putea fi trăită prin film… E o mare diferenţă între a-ţi asemăna viaţa cu un film sau cu o carte şi a trăi prin filme văzute sau cărţi citite. Trebuie să învăţăm să facem totuşi diferenţa între ficţiune şi realitate, nu? Altfel am ajunge cu toţii nişte lunatici care se îmbracă şi se comportă aşa cum văd la actorii din filme şi care vorbesc numai cu replici din romane poliţiste.

De vizualizat:

Masca

N-ai fost acolo

Filme recomandate de Agatha:

Legile lui Matei                                 Du-te, iarna!

Anton chiar aici                                Fortăreața

Actul de a ucide                                 City Tour

Rio 2016

 

Etichete: , , , , ,

Interviu Victoria Baltag – regizoare și producătoare de film

Cum se naște răul

Perioada regimului comunist în România a însemnat o grotescă formă de manipulare și tortură fizică și spirituală a oamenilor. Cât de multe știm sau cât de mult curaj ne trebuie pentru a afla despre aceste erori, ține și de puterea noastră de a suporta, dar mai mult, de a cerceta și combate orice formă de dictatură fizică, spirituală și politică. Mă bucur pentru tinerii care încearcă să arate cum se naște și trăiește răul. Un astfel de episod, al nașterii răului, va fi pregătit pe viitor, prin realizarea unei docu drame, însă este nevoie și de sprijinul nostru. Interviul este realizat pentru a cunoaște răul (pe cât este posibil), a-l identifica (atunci când este cazul) și combate înainte de a ne subjuga (atât în trecut, cât și pe viitor).

1. Cine este Victoria Baltag în activitatea de regizare și producere de film?

Sunt o iubitoare de film.  Cu toate acestea, în copilărie mergeam rareori la cinema, poate doar în vacanța de vara. În liceu îmi strângeam bani din timp ca să prind anumite filme în cinematografe. M-a atras dintotdeauna domeniul, însă nu vedeam o posibilitate în carieră în ceea ce privește producția de film. Jonglam mai mult cu teatrul. Anii de liceu și mai apoi de facultate, i-am petrecut în sălile de teatru și operă. Eram nelipsită la fiece nouă piesă.

După Jurnalism și Sociologie, am urmat un master în film. Am început cu scurt metraje, mai apoi documentare. Îmi place istoria. Sunt pasionată de studiul antropologiei. Mă fascinează mintea omenească. În filmele mele,  mă folosesc de toate aceste surse de inspirație. Povestea lui Herman se încadrează perfect în tipologia amintită mai sus.

victoria baltag poza

2. Ce te-a determinat să lucrezi pentru un film care scoate în evidență impunerea răului prin forță?

Este foarte delicat. Să spun că a fost un rău impus prin forță? DA! Așa a fost,  și mă bucur că m-ai întrebat. Trăim într-o societate în care ura și răzbunarea primează (și nu mă refer doar la România). Ne place să judecăm și să tragem concluzii mai înainte de a analiza lucrurile. Cine ar crede că torționarul Herman era un student eminent, un lider cu potențial, un tata model și un soț iubitor? Cine l-a transformat și de ce? Este vorba tocmai de acest ‚rău prin forță’ instalat cu noua doctrină politică.

Despre ‚Fenomenul Pitești’ (1949-1951) nu se cunosc prea multe informații. A fost pusă povestea sub tăcere ani de-a rândul. Este o bucată din istorie care trebuie spusă și care întrece cu mult ororile de la Auschwitz. Trebuie să știm ce s-a întâmplat acolo.

3. Cine este Herman? Ce este o „docu dramă”? pentru că în percepția publică e puțin cunoscut acest termen. Ne poți da câteva exemple de astfel de produceri cinematografice?

Herman este personajul principal al poveștii filmului. Un tânăr de 23 de ani, proaspăt căsătorit, tată, student la Drept. Este supus la șapte ani de detenție. Lung-metrajul va arată ce se întamplă în închisoare și va sublinia transformările care au avut loc. Nu voi divulga mai multe acum. Filmul este inspirat din realitate – povestea sumbră a ‚Fenomenului Pitești’ între anii 1949-1951. Acțiunea este categoric o dramă – viața petrecută în închisori. Iată de ce filmul este o docu-dramă. Filme construite pe acest șablon sunt: Camille Claudel, Theory of Everything, Mr. Turner.

4. Cum poate o persoană să ajungă torționar? În ce condiții se manifestă un astfel de comportament? Lipsă de inteligență, de atitudine, de iubire față de semeni?

Nu știu. Poate doar un psiholog ar putea să nuanțeze predispozițiile comportamentale. Personajul din filmul meu este un tânăr inteligent, cu o personalitate puternică. Herman își iubește prietenii, familia și semenii. Nu spun eu asta, ci arhivele de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

5. De fapt, cum se naște Răul?

Mintea omului este un mister. Socrate spunea că „nimeni nu face răul în mod voit”, ci reacționează în neștiință, ignorând predispoziția naturală a omului spre bine și adevăr. Tot Socrate spune că există o legatură vie între virtute, știință, bine și suflet; creând un echilibru pozitiv între acestea, dăm hrana sufletului și minții, ajungând la fericire. Răul este o energie, la fel ca binele, la fel ca iubirea. Cred că Răul se naște din teamă, iar teama se naște din lipsa iubirii. Când nu ne mai dăm voie să iubim – din teamă sau din suferință – lăsăm celelalte energii să se dezvolte.

6. Este posibil ca un individ cu personalitate puternică, inteligentă, om de familie, să devină torționar?

Cred că un psiholog este în măsură să răspundă la această întrebare. Depinde de natura omului, de caracterul deja format și de valorile pe care acesta le are. Se crede că o persoană cu mai puțină educație, cu o precară situație socială si financiară, cu mai putină forță psihică, să spunem – este predispusă spre a fi mai ușor influențabilă. Da, un om – poate mai simplu decât Herman – ar fi devenit cu mult mai ușor robotul de folosință al sistemului. Dar acești roboți fac orice pentru ‚pâine și circ’ și poate nici nu realizează exact care sunt consecințele și de ce fac ceea ce fac. Execută ordinele și nimic mai mult.

Problema vine atunci când un om cu rațiune, educație, valori morale și spirituale decide să facă rău. El știe exact de ce face ceea ce face, el are un plan bine pus la punct și se hrănește din răul pe care îl provoacă.

De ce un om puternic, inteligent, om de familie, decide să facă rău? Așa cum am spus mai sus, când renunțăm la a iubi, lăsăm loc altor energii să se dezvolte înăuntrul nostru. Asta face și Herman, cred.

7. Ai vizitat și alte închisori comuniste în Europa, sau doar pe cele din România? Cum te schimbă la nivel emoțional când pătrunzi într-o astfel de închisoare?

Am vizitat doar în România. Asta a fost acum 4 ani cred, în timpul Școlii de Vară de la Râmnicu Sărat. Da, te schimbă la nivel emoțional o astfel de experiență.  Am trăit sentimente de frică, de groază, de milă. Am văzut ușile celulelor scrijelite – știam că în ‚Închisoarea Tăcerii’, deținutii nu au voie să vorbească și probabil, ca să nu uite limba și îndeletnicirile socotitului, scrijeleau pe ușile de lemn ale celulelor sau pe ziduri.  Am văzut sculpturi în lemn sau zid, am văzut unde era ‚Neagra’, locul unde deținuții politici îndurau cele mai groaznice forme de tortură – o modalitate de exterminare ce depășește imaginația unei minți omenești normale.

8. Există un geniu al Răului așa cum există și un geniu al Binelui? Există aceste două tipuri de geniu?

Cred că există Geniu. Educația, anturajul, societatea, contextul istoric – toate duc la dezvoltarea Geniului: fie în  direcția pozitivă, fie în cea negativă. Poate altul ar fi fost cursul istoric dacă  Hitler, Stalin, Herman, s-ar fi născut într-o altă societate,  ar fi fost înconjurați de alți oameni, având o altă educație și un alt drum.

9. Ce mesaj vrea să transmită lungmetrajul ce va fi realizat în viitor?

Clar nu ura, nu răzbunarea, poate iertare? Este necesar să ne cunoaștem trecutul sumbru.  Vreau ca oamenii să accepte o istorie așa cum a fost și să evite în a o mai repeta vreodată.

10. Există iertare după teroare sau „reeducare”?

Da. Pentru cine poate, DA, există. Mintea omului este o enigmă.

11. Poate „manipularea (de astăzi) să înlocuiască teroarea de ieri” (după o idee a lui Ken Jowitt)?

Ken Jowitt este un specialist în științe politice – mare parte a lucrărilor sale se concentrează pe studiul comunismului – știe ce zice, aș putea să-l contrazic? În “New World Disorder: The Leninist Extinction”, Jowitt spune că manipularea este relația definitorie între regim (regimul politic) și societate, în zilele noastre. Așadar, manipularea înlocuiește teroarea, ca expresie și instrument al dominației. Aș conchide că manipularea înlocuiește teroarea numai atunci când teroarea nu poate fi aplicată. Sunt țări unde există încă teroare. Cred că va dispărea. Este vorba de evoluție societală.

12. Ce mesaj le transmiți celor din generația noastră?

Educație, educație, educație. Numai așa putem avea o șansă.

 
3 comentarii

Scris de pe 01/11/2015 în Interviu

 

Etichete: , , , , , , , , ,