RSS

Arhivele lunare: Martie 2013

Alb pe negru

„Istoria e cea dintâi carte a unei naţii”, Nicolae Bălcescu

Elena Ungureanu: Lumea în care trăim este una cu foarte multe necunoscute, plină de reguli şi cerinţe pe care ne străduim să le prindem „din mers”. Mentalitatea unui individ se adună pe sine însăşi din anterioritatea ei, din largul epocilor, pentru a se proiecta in viitor, pe traiectoriile dinamicii cotidiene. Fără fundament istoric cunoştinţele noastre sunt precare. Petre Ţuţea se întreba dacă cei care nu-şi cunosc istoria trecută îşi pot apăra istoria prezentă. Aici vreau să ajung: la importanţa cunoaşterii istoriei în matca realităţii sociale. Poate acest aspect să ne împingă pe panta progresului continuu în ceea ce priveşte structura şi funcţionalitatea unei naţii? Dacă da, câţi dintre noi avem tangenţe cu acest suflu al trecutului şi reuşim să ne explicăm firul acestor direcţii actuale care îşi pierd echilibrul în diverse domenii de activitate? Ştim să dăm dreptate istoriei?

Dragoş-Andrei Preutescu: Istoria este scrisă în funcţie de realităţile prezente, iar istoria prezentă care se practică este în funcţie de realităţile trecute. Constantin Noica spunea că “viaţa omului şi a culturilor reprezintă, la drept vorbind, o dezbatere între regulă şi excepţie” (Modelul cultural european). Nu ştiu dacă noi am avut o regulă în a ne cunoaşte istoria sau a ne deprinde cu diferitele explicaţii ale ei, dar ştiu că am reprezentat o excepţie manifestând ciudate “apucături” de ici şi de colo ca să iasă cumva bine la un moment dat. Ar fi onest de investigat dacă am avut “faze de dezvoltare ale simţului realităţii” (Sandor Ferenczi), iar dacă am avut care sunt ele. Poate trebuie să ne “adunăm anterioritatea” pentru a încerca măcar să calculăm o direcţie şi un simţământ comun, să ştim ce facem pentru prezentul viitor. Trebuie să te corectez cu privire la ultima ta întrebare. Dreptatea nu se , că nu e un fel de pomană, o cinste făcută la un birt, dreptatea se face. Mai mult, dreptatea se învaţă. Corect ar fi, poate istoria să aibă dreptate, ne poate învăţa ce este drept?

Elena Ungureanu: Corect, dreptatea se face. Dar pentru a avea capacitatea de a face dreptate şi de a ieşi din tiparele diverselor claustrări ideologice trebuie să conturăm atmosfera propice, prin apelul la background-ul istoric. Nu cred că există profesionişti, în niciun domeniu de activitate, care să nu cunoască istoria sectorului vieţii pe care îl reprezintă. Atenţie, repet, profesionişti! În fond, istoria înseamnă cunoaştere, spirit analitic, raţionament. Elucidarea ei ne ajută să ne dăm seama că fiecare dintre noi are un destin autonom şi sincron cu al altora în acelaşi timp. Istoria poate fi un exemplu edificator pentru înţelegerea orgoliilor şi a rivalităţilor. De asemenea, ea dezvoltă un acut simţ al responsabilităţii şi al sentimentului patriotic. Izvoarele istorice le consider ca fiind nişte delicii intelectuale care ne menţin treaz spiritul analitic, raţionamentul şi educaţia. Cred că ar trebui să ne „înfruptăm” din ele cât mai des şi cât mai mult. De ce nu?

Dragoş-Andrei Preutescu: Ţin să te anunţ că îmi este frică de profesioniştii de la noi. Atenţie, repet, de profesionişti! Să nu mai spun de experţi, atotcunoscători etc. Este foarte uşor să produci materialism dialectic pentru notorietate de moment sau câştig pentru vânzarea unui produs. E nevoie aici de stabilirea unor reguli general acceptate ca să ne definim profesioniştii. Eu nu aş vorbi de istoria împărţită pe “sectoare”, cât mai degrabă de o istorie afiliată conştiinţei societale. Ca să îl parafrazez pe Paulo Coelho (Alchimistul) fiecare are sau trebuie să îşi contureze o istorie personală. Este vorba de o maturitate dobândită pe baza exact ale acelor variabile menţionate de tine: raţionament, spirit analitic, cunoaştere. Practic cam asta e ordinea necesară ca să ajungem la un consens valid. Nu poţi avea spirit analitic fără să cunoşti sau să raţionalizezi; cunoaştere fără raţionament şi spirit analitic. Mai degrabă noi dezvoltăm un sistem de informaţii, adunate din loc în loc, ca să umplem la un moment dat nişte goluri. Eu nu aş miza pe un background, ci pe o anamneză a istoriei. Unde putem ajunge dacă facem asta?

Elena Ungureanu: Dacă facem asta, în primul rând am putea înţelege prezentul şi anticipa viitorul. Istoria, din punctul meu de vedere, este liantul dintre „ce?” şi „de ce?”. Ea îţi dă certitudinea propriei identităţi şi îţi dă indicaţii asupra viitorului. Istoria se repetă, spune o zicală arhi-cunoscută.  De ce să nu fim pregătiţi? De ce să nu urnim lucrurile din loc, mai categoric şi mai exploziv? Prin apelul la istorie ne-am angrena, ca indivizi, la datele esenţiale ale mentalităţilor trecute şi am face un acordaj sufletesc între ce am fost, ce suntem şi ce vom fi.

Dragoş-Andrei Preutescu: Aș merge pe aceeași frică pentru “ce am fost, ce suntem și ce vom fi” de care vorbești. Nu pot fi sigur dacă ne mai încălzesc cu ceva toate acestea, dar dacă tu vrei să fie “exploziv”, “categoric”, “esențial”, un “liant”, eu își spun sincer că nu doresc. Aleg calea pentru simțire, cumpătare, evaluare personală, rezultat și efect, atitudine. Poate vorbești de evaluare, de înțelegere, dar eu vorbesc de prezența spiritului. Contestarea primelor două nu se găsește în felul meu de a gândi, dar nu prea mai vreau o “reproiectare a întregului” fără să ne proiectăm noi în primă fază. Am să-l citez în final pe Friedrich A. Hayek (Constituția Libertății) cu privire la “reproiectarea întregului”: “În orice strădanie de îmbunătățire, trebuie întotdeauna să lucrăm în interiorul acestui întreg dat, să vizăm construcția graduală și nu pe cea totală, să folosim în orice etapă materialul istoric disponibil și să analizăm pas cu pas detaliile, în loc să încercăm a reproiecta întregul”.

 
Un comentariu

Scris de pe 03/29/2013 în Duet

 

Etichete: , , , ,