Pentru Diana-Elena Gugulică!

Pentru oamenii veseli și buni

Atunci când un eveniment tragic sau neplăcut se întâmplă, o serie de întrebări apar în mintea oricărui om. Unii spun că nu mai pot gândi pe moment și este adevărat, dar apoi tot la întrebări ajungi. Așa se întâmplă și cu mine după cazul verișoarei Diana-Elena Gugulică. A părăsit lumea într-un loc cunoscut ca simbol al iubirii, un loc de pelerinaj al îndrăgostiților. Câți nu și-au împlinit și manifestat iubirile în parcul Copou? Acum acel loc va fi diferit, poate nu pentru toată lumea, dar cu siguranță pentru cei ce au cunoscut-o pe Diana. M-am gândit mult dacă e necesar să scriu acest articol, dar trebuie să o fac pentru că în acest moment doar posibilitatea de a vorbi despre Diana rămâne o sursă vie de adevăr prin tot ce a fost și a dorit să devină. Și mai scriu pentru că și Dianei îi plăcea să scrie, să citească. Scrisul rămâne o mărturie diferită ale celor care au fost și ale celor care mai sunt.

Andrei Pleșu ne povestea despre „întrebările rusești”: ce este iubirea? Ce este viața? Ce este moartea? (în special la Tolstoi), ce este binele? Pentru mine e mult mai limpede că și noi românii avem o listă specifică de întrebări, pe care nu le-am identificat în literatură, dar în viața de zi cu zi sigur se întâmplă așa: ce este suferința? De ce murim? De ce există criminali? Ce este răul? De ce avem probleme?

Imaginația omului care face și vrea să facă rău depășește de multe ori orice imaginație a omului bun, mai cumpătat, mai vesel. Oamenii răi au un șablon simplificat despre viață, pe când oamenilor buni întotdeauna le place să descopere viața, să învețe despre ea, să învețe despre oameni. Un astfel de om rău este și criminalul (un rău absolut). Și ce om rău poate fi cel care planifică totul, din timp, iar la final își așteaptă nu o sentință judecătorească, cât un anumit tip de atenție publică. Când mi se aduce argumentul că „a fost fără discernământ, era minor”, pe mine personal mă îngrozește. Un criminal nu are o vârstă a copilăriei, a adolescenței, a maturității etc. Nu poți spune că o persoană bătrână a comis o crimă pentru că nu mai este lucid datorită vârstei. Nu există o vârstă specifică pentru a comite o crimă. De ce întotdeauna căutăm să evităm realitatea, de ce nu încercăm să găsim adevăratele cauze ale unor astfel de comportamente? Ele există și nu de ieri, de azi. Răspunsul este simplu: pentru că alții ne învață ce este răul, de ce trebuie să ne fie milă de cei răi, de unde vine el. Întotdeauna un infractor va dori să îți insufle două tipuri de sentimente – FRICA și MILA. Și aici intră și cei care apără infractorii, cei care îi creează și îi protejează.

Observ un comportament tipic și în rândul politicienilor, la orice fel de situație de genul acesta. Vin cu niște aere de sentimentaliști și încearcă să ne emoționeze, pretinzând că și ei sunt emoționați de ceea ce s-a întâmplat. Haideți să fim sinceri cu noi, așa cum trebuie să fim de foarte multe ori: politicienilor nu le pasă de noi! E foarte simplu. Eu nu pot accepta forme de manifestare sentimentalistă ipocrite. În astfel de situații de cele mai multe ori e bine să taci. Să nu politizăm nimic de pe urma suferinței oamenilor buni.

Aud discutându-se tot mai mult de numărul de camere de SUPRAVEGHERE neexistente pentru a opri astfel de tragedii. Vă asigur că un criminal nu va ține cont de asta. Un criminal își va crea propriul plan (cum de altfel s-a și întâmplat). Vă dau și un exemplu – cum am fi putut opri crima unui obsedat împotriva unei tinere din scara unui bloc (un caz recent)? Ar trebui să amplăsăm camere de SUPRAVEGHEAT și în scările de bloc? Căile de a preveni astfel de nenorociri nu sunt numărul mare de camere de filmat, cât mai degrabă influențele pe care unii le au datorită mediului în care cresc. Problema este că nu percepem realitățile sociale bine, pentru că alții ne spun care este realitatea. Dacă veți citi Codul Penal sau Codul de Procedură Penală veți fi uimiți de ce libertate li se oferă infractorilor de orice fel. Iar cei care ne falsifică realitatea ne spun: “păi ținem cont de libertățile oamenilor și drepturile lor, trebuie să fim umani”. Fals! Ei nu știu că “dreptul la viață” nu este același cu “dreptul de a lua o viață”. Problemele sociale sunt multiple, iar cauzele sunt numeroase, pornind de la mediul familial până la cum funcționează o instituție a statului (care ar trebui să prevină și să protejeze).

Revenind la cazul Dianei, am rămas uimit de curajul pe care l-a avut mergând să se întâlnească cu acest personaj rău. Curajul de a înfrunta răul! De unde să știe ea că deja a întâlnit „răul absolut”? CURAJUL! Asta ne trebuie multora dintre noi în ziua de azi. Întotdeauna voi fi alături de oamenii buni și veseli, de oamenii care vor înfrunta răul. Oamenii buni sunt naivi și inocenți. Acești oameni ne arată că umanitatea și spiritul liber înseamnă cu totul altceva decât ne spun alții sau încearcă să ne învețe. Am fost uimit și de câtă multă lume o cunoștea la vârsta de 16 ani, datorită energiei și activității ei. Uimit din nou pentru că personajul nu a reușit să comită nenorocirea decât printr-o minciună. Aceea că Diana va primi un dar, un dar pe care l-a crezut adevărat, așa, în vârsta inocenței la care se afla ea. Dacă sacrificul Dianei este unul care va însemna ceva pentru ca noi să învățăm din el, atunci așa să fie, dar dacă nu reușim să intervenim, să prevenim și să înfruntăm răul, un astfel de sacrificiu este în van. Opinia tuturor celor care au cunoscut-o pe Diana și cei care au venit ca într-un pelerinaj în ultimele sale zile pe acest tărâm al oamenilor vii, a fost că se dorește DREPTATE, nu răzbunare:  „legile sunt prea ușoare, de asta își permit să facă asta”, „merită să fie pedepsiți în același mod”, „un criminal va rămâne un criminal orice ar fi” (mai ales unul care planifică totul), „cum se va face dreptate pentru o persoană nevinovată?”.

Câteva concluzii

• Diana ar fi putut reuși să prevină nenorocirea ce s-a abătut asupra ei cu ajutorul familiei, prietenilor, dar a vrut singură, prin curaj, să înfrunte omul rău.
• Tare mi-ar place să consolidăm Codul Penal și de Procedură Penală în favoarea oamenilor buni și să aud asta din gura politicienilor, juriștilor. Vorbim de un criminal care a planificat totul.
• Parcul Copou trebuie de azi înainte să nu mai fie un parc doar al îndrăgostiților, dar și un parc al oamenilor veseli, activi, iubitori și plini de viață, așa cum a fost și Diana.
• Băieți și fete – iubiți sincer și nu încercați să impuneți nimic cu forța. Nu există gelozie dintr-o iubire prea mare. Asta se numește altfel: INVIDIE! Fiți conștienți de toate acțiunile voastre, pentru că viața merită să fie frumoasă și trebuie să fie frumoasă. Dacă nu reușiți prin metodele simple ale rațiunii, atunci e recomandabil să vorbiți cu prietenii, familia, fie să faceți un duș cu apă rece, fie să vă oferiți singuri câte două perechi de palme înainte de a lua o decizie.