RSS

„Machitorii” de cărți

Recunosc, ideea nu îmi aparține, ci a venit din partea unei persoane cunoscute. Însă mi-am luat dreptul să dezvolt și să conturez o imagine pentru ceea ce sunt „machitorii” de cărți.

Cuvântul machitor are un sens negativ în spațiul public și este înțeles de ce. Cei care beau mult, cei care sunt prieteni deosebiți cu băutura, cei care au dorința să se îmbete, să se facă „cometă”, primesc în semn de distincție, această catalogare, ca fiind machitori. Te poți întreba, de ce unii vor să își bea viața? Cum de altfel te poți întreba, de ce unii își citesc viața și nu o trăiesc? Sau, de ce unii își scriu viața și apoi o citesc? Sunt idei pe care le-am tot auzit. Chiar am fost acuzat că sunt manipulat de cărți. O fi adevărat, dar oare băutura (în exces), sau orice alt viciu, nu manipulează un om? Ține de o filozofie a moralității pe care nu vreau să mi-o asum în această postare, pentru că sentimentul e același, unul spune, „uite cât bea ăla!”, iar celălalt spune, „uite cât citește ăsta!”.

Dar haideți să vedem ce se întâmplă dacă folosim același cuvânt și pentru alte categorii, grupuri de persoane, care dezvoltă o dorință neîncetată pentru ceva, așa cum sunt cei care iubesc și citesc cărți. Bine, apar niște diferențe semnificative în ceea ce privește consecințele, ceea ce este „după”. Dacă pentru un iubitor de băutură, ce reușește să își anihileze conștientul, pleacă dintr-un bar (sau chiar dintr-o cameră în alta în propria casă), pe șapte cărări, la fel și un cititor, atunci când părăsește o bibliotecă, o librărie, sau termină de citit o carte, se ridică și pleacă pe șapte cărări pline de gânduri, de idei. Adică nu își anihilează conștientul, ci îl face mai dur, mai perspicace. Machială există și de o parte și de alta a baricadei. Și în cazul băutorilor și în cazul cititorilor e de preferat să existe machială de calitate. Nu pot spune că piața de carte din România este un avantaj pentru mine, ca cititor, dar pot să remarc oferta pentru pasionații de lichide.

20171206_114551

Se pune întrebarea, logică de altfel, dacă cei care preferă cărțile, sunt doar sunt niște „băutori” de cărți. Evident, există cititori de toate felurile, iubitori de cărți de toate felurile, și de multe ori, cum este și cazul meu, reușesc să mă „machiesc” bine cu destule cărți. Apoi mai este acea limită, dintre viciu și plăcere. Nu este ușor, nici pentru un cititor și nici pentru un băutor înrăit, să facă alegeri, când ai opțiuni sau când ești ispitit. Viciul este un bun camarad al sentimentelor frustrante din viața noastră – invidie, neputință, dorință de a căuta răzbunare, plăcerile mărunte care vin repede și pleacă la fel de repede etc. În schimb, plăcerea capătă o conotație pozitivă atunci când o asociezi unor idei precum, cunoaștere, educație, respect pentru cei care gândesc ceva și transmit mai departe, nevoia de a căuta idei despre viață, despre oameni. Încercarea de a înțelege, de a cunoaște, de a te autoeduca, pare o machială pentru unii. De ce să te „îmbeți” cu atâtea cuvinte și idei, când viața e mai simplă decât atât?

Există machitori de lichide și machitori de litere, de idei. Machitorii de lichide caută să își excite simțurile, machitorii de litere caută să le ordoneze (dar asta nu însemnă că suntem lipsiți de excitație). Așadar, există o machială a viciului și o machială  a plăcerii. Am întâlnit persoane care sunt la fel de buni machitori, atât la cărți, cât și la lichide.

20171130_173550

De multe ori sunt cu adevărat un machitor de cărți, pentru că mă las vrăjit de titluri, de idei, de numele unor anumiți autori, de campaniile de marketing, însă reușesc după destulă machială să citesc și cărți bune. Cred că e o diferență enormă. Iar această diferență ar trebui să trezească în noi un sentiment mai puțin dăunător pentru cei care adaugă vieții lor și această calitate de a fi cititori. Eu îi consider pe cei care citesc cărți (dacă se poate cât mai diverse), niște oameni cu deosebite calități, iar plăcerea nu mai este una măruntă, ci una virtuoasă. Poate este un motiv care dovedește de ce nu suntem atrași de ideea de a citi, pentru avem o imagine negativă despre „machitorii” de cărți.

Anunțuri
 

Etichete: , , , , ,

„6,9 pe scara” Nae Caranfil

Recent am vizionat la Ateneul din Tătărași, o ultimă producție cinematografică, în regia lui Nae Caranfil. Filmul, o comedie, ce ne propune cu destulă îndrăzneală din partea regizorului, câteva scenete cu tentă de musical. Este o încercare curajoasă, mai ales pentru publicul din România. Avem, așadar, o combinație între parodierea sentimentelor paranoice pe care micile cutremure din România le au asupra unora dintre noi (în așteptarea celui mare ca „replică”) și câteva realități obeze (cum îmi place mie să le numesc) din țara noastră (un tată care și-a părăsit familia, dar apare din senin;  modul în care se realizează un musical într-o instituție de stat; depresia datorate lipsei găsirii de sens a vieții sau a unui loc de muncă, etc.).

Suntem obișnuiți cu acest stil de a realiza comedii, de către regizorii români. Nae Caranfil este cel care a regizat Filantropica și Asfalt Tango. Putem face o asemănare (pentru unii poate părea exagerată), între Nae Caranfil și Gary Marshall (un cunoscut regizor, scenarist din SUA) și anume că cei doi realizează comedii-bufe (așa cum le numește Woody Allen) surprinzînd secvențe de viață destul de serioase. Și Cristian Mungiu are filme de comedie (Amintiri din epoca de aur, este poate cel mai cunoscut film) și Lucian Pintilie (dar cu ceva mai multă seriozitate, în sensul că sunt mult mai dure).

Jocul actorilor a fost bun, aceștia fiind debutanți (după spusele regizorului), dar, surprinzător sau nu, părțile cele mai bine realizate din film, au fost cele de musical. Acestea chiar au reușit, iar Laurențiu Bănescu, cel care joacă rolul lui Tony, are o prestație mult mai bună în parte de musical, în comparație cu restul filmului. Dintre actrițe, Maria Simona Arsu este cea care mi-a plăcut (are o voce puternică, arată bine, rolul i se potrivește – pare mai libertină și mai nonconformistă, este mai așezată și mai calmă).

Din punctul meu de vedere, ceea ce lipsește acestor gen de filme, sunt pe de o parte, dialogurile, apoi actorii mai atipici. Spun eu că s-ar potrivi câteva dialoguri mai sofisticate, mai incitante, nu doar cu un limbaj simplist, nu foarte atrăgător. Apoi, e nevoie și de actori. Mie îmi place să fac jocuri de imaginație și să văd ce alți actori ar fi fost potriviți la unele dintre filmele pe care le urmăresc. Niște actori atipici, mult mai naturali în jocul lor, ar fi mai potriviți. În comedii se potrivesc astfel de actori. E greu să îi găsești, sunt tot mai rari, dar merită riscat, pentru că temele acestor filme sunt bune, merită exploatate mai bine.

Am fost surprins și de cât de primitor și dichisit a devenit Ateneul din Tătărași. De ceva vreme nu am mai fost la vreun spectacol de teatru sau orice alt eveniment desfășurat în această instituție culturală, dar țin să apreciez evoluțiile pozitive.

69-pe-scara-richter-355233l-175x0-w-7cb744f6

Filmul, 6,9 pe scara Richter, este un film reușit, mai ales pe partea de musical și merită vizionat pentru experiența de cinefil. Se poate evolua cu astfel de comedii în România, pentru că teme sunt multiple, realitățile construiesc zilnic paradoxuri și situații nemaiîntâlnite, ce par a ne duce cu gândul de fiecare dată la sfârșitul lumii, sau ne fac să avem coșmaruri cu tot felul de cutremure. De fapt cutremurele (cele adevărate și cele mari) se petrec în viața reală, cu foarte multe replici.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 01/27/2017 în Artă

 

Etichete: , , , , , , ,

Ziua Internațională a Votului din România

De fiecare dată când sunt alegeri în țara noastră, am impresia că e ziua noastră internațională, cea a  votului. Pentru mine, o zi de vot, se prezintă în mai multe scene, în care sunt și eu implicat, chiar și atunci când nu este necesar.

Decorul: Zi luminată și cu multă căldură. Se pare că astrele vor să le dea sorți de izbândă și altora. Într-o zi de decembrie, în zi de vot, să ai parte de un astfel de moment meteorologic, nu e de ici colea. Viitorii politologi și specialiști în electorale vor consemna în dezbaterile lor acest moment „istoric” ce a decis viitorul unei nații (de obicei nu ne spun care VIITOR e ales pentru noi).

Încep a mă întreba dacă merită efortul de a merge la secția de votare. Până mă hotărăsc, găsesc un film cu Woody Allen. Pare a fi drogul cel mai minunat în momente de inconștiență, puțină depresie, gânduri contradictorii.

Aflu (indirect) că la noi ziua are „24 de ore de exclusivitate”. Unii și-ar dori să existe mai multe ore într-o zi, pentru și mai multă exclusivitate. Întotdeauna e loc de mai multă „exclusivitate”. Am convingerea să prin această forță a Exclusivității, care are intenția de a lungi timpul, se vor desface și misterele fizicii cuantice. Așadar, merită să fim optimiști.

După un timp, hotărârea este luată. În drumul spre secție își fac apariția alte decoruri și scene.

Scena 1: cârduri de babe sau băboi și turme de moșnegi mărșăluiesc prin blocuri și străzi adiacente. Tineri și tineri-adulți au aspecte revoluționare și înaintătoare către schimbare. Privirile întortocheate sunt un mecanism greu de deslușit. Te întrebi dacă nu cumva te-ai pierdut în spațiu.

Scena 2: Nu îmi găsesc secția de votare. Se pare că s-au schimbat cumva „apartenențele” la o anumită secție. O caut în jur de 20 de minute. Dar e o căutare-plimbare (gândesc pozitiv). Vremea îmi este favorabilă, așa că de ce să nu descopăr puțin cartierele și în același timp să îmi satisfac și poftele pentru o plimbare de duminică. Totuși, duminica votului în România, este zi internațională, pe care alții nu o au.

Scena 3: Dintr-o mașină foarte fițosoasă coboară, lângă o secție de votare, doi bărbați masivi, în tricouri (e o modă ca iarna să porți tricou și ochelari de soare), plini de tatuaje (Scuze! Acum am înțeles de ce au tricouri, ca să li se vadă tatuajele. Dar tot nu înțeleg care e treaba cu ochelarii de soare). O bătrânică, firavă (dar nu la gură, trebuie înțeles acest aspect), își plimbă cățelul, firav și el, pe străduțele dintre secțiile de votare. Din priviri parcă, cei doi bărbați intră în conflict cu băbuța:

– Votăm cu partidul comunist, cu poporul! Trăiască! zice unul dintre bărbați.

– Trebuie să știți să mai vorbiți, ca să votați. Oferă replica bătrânica mai guralivă.

Hohote de râs animalice din parte bărbătoilor. Și scena se stinge după alte scurte replici în strigare, la fel de repede cum se aprinde. Uneori am impresia că un astfel de moment poate declanșa un eventual al treilea Război Mondial. Nu de la conflictele politice masive ale liderilor cei mari poate izbucni o nouă conflagrație mondială.

Scena 4: Găsesc secția de votare. Găsesc decorul specific al școlilor și grădinițelor din România. Pereți plini cu poze ale elevilor și diferite chestiuțe hand-made, realizate tot de aceștia. Văd zâmbete false, văd o inițiere în „pușcăria” vieții. Așa sunt școlile și grădinițele de la noi. Paradoxal, în ele se decid viitorul țării.

Mersul pe holurile acestor instituții a fost o dilemă pentru mine. Nu am știut dacă trebuie să merg pe dreapta sau pe stângă, sau să păstrez o linie mai centrată până ajung în interiorul secției de votare. Ăsta e un alt moment de contradicție a conștientului. Până la urmă ajungi acolo.

Scena 5: Membrii secției de votare, sunt oameni care cer voturi. O vezi în privirile lor. Iar dacă nu văd în tine un posibil caz afirmativ, îți dai seama din privirile lor că te consideră o cauză pierdută. Sobrietatea este și aici o casă bună.

Scena 6: Îmi permit să răsfoiesc cele două „manuale” ale viitorurilor, sau viitorilor? – cea a senatului și cea a camerei deputaților. Nume, sigle, desene. Nimic ce merită o posibilă atenție a mea. Se pare că nu am fost atent la dezbaterile din timpul campaniei și nu cunosc candedații. Asta e, merg mai departe. Îmi asum riscul.

Scena 7: Părăsesc secția de votare, ușurat de sarcina greoaie de a fi cetățean respectat pentru votul dat. În ziua de azi dacă nu votezi, nu prea te mai respectă lumea. Te consideră un intrus, un ins care nu mai vrea binele democrației, al celorlalți cetățeni. Trebuie să te conformezi ca să poți supraviețui. Votul pentru supraviețuire!! Iată un bun slogan ce trebuia folosit în campania electorală.

Scena 8: Oamenii pe care îi întâlnești în drumul tău de întoarcere, chicotesc, fac în continuare campanie. Încă nu e decis totul. Alții par îngrijorați. Nu știu dacă au luat decizia bună. E și normal, cu atâtea variante de viitor, să fii îngrijorat. Forfota e mare, dar prezeța la vot, încă și mai scăzută.

Scena 9: ….

NOTE

  1. Am scris articolul înainte de afișarea rezultatelor, ca să nu pară că am fost influențat.

    2. Dacă mă întrebați cu cine am votat, nu o să știu să vă răspund. Am și uitat. Era prea obositor să mai țin minte după toată aventura până la secție. Important este să îmi eliberez mintea, ca să fiu apt până la următoarele alegeri.

    3. La finalul zilei am decis să îmi cumpăr o carte. Așa, ca o formă de protest.

    4. Mâine voi afla că nu am ales viitorul cel corect. Va începe o nouă luptă pentru un alt viitor.

    5. Dacă nu îți faci și selfie cu buletinul care arată că ai votat, sau atunci când ești în secția de votare, ești un demodat.

 

 

Etichete: , , , ,

Arta de a călători – Interviu cu Apostol Ștefan – planificator de călătorii

Să călătorim pare a fi o necesitate tot mai mare pentru mulți dintre noi, însă de puține ori putem ieși de sub influența turismului marketizat, care ne face să mergem acolo unde nu am vrea, dar trebuie, să vizităm ce trebuie, dar care nu ne este necesar. Formele și felurile în care poți călători s-au diversificat, și tot mai mulți încearcă să se regăsească sau să cunoască realitatea exterioară prin aceste „ieșiri” din spațiul confortului personal, dar nu foarte mulți călătoresc în adevăratul sens al cuvântului. Se întâmplă astfel, pentru că atunci când vrei să călătorești trebuie să îți asumi niște riscuri. Lumea este vastă, cu oameni și locuri, iar noi nu trebuie decât să ne bucurăm de toate acestea și nu neapărat cu resurse financiare imense. Interviul cu Ștefan Apostol, vine să contureze o imagine personală a ideii de călător și să scoată în evidență această necesitate existentă încă din vechi timpuri.

  1. Nu știu dacă „planificator de călătorii” este cea mai bună titulară aleasă pentru tine, dar mi-ar plăcea să ne spui de ce Apostol Ștefan este un călător și cum au început toate aceste aventuri?

Consider că cea mai bună titulatură care mi se potrivește este „un călător ce primește lumină de la Dumnezeu și are menirea să o împrăștie pe pământ”. A venit un moment în această viață când am văzut cel mai frumos răsărit de soare: cel al cunoașterii de sine. Mi-am dat seama că viața este ca un munte. Suișurile, coborâșurile, avalanșele sau crevasele, sunt toate elemente care fac parte din viață. Mi-am dorit atunci un singur lucru: să pornesc în călătoria din mine însumi, o călătorie care are ca scop cucerirea vârfului din sufletul meu. Așa a început totul.

dscf4820

2. Știu că ai scris o teză de licență despre oceane și mediile lor naturale. Ne poți povesti puțin despre această aventură studențească?

Teza de licență…amintiri frumoase. Mulțumesc, Dragoș. Îmi amintesc că eram în anul I de facultate și în momentul în care ni s-a spus ca vom avea o licență de dat la finalul celor 3 ani de studii, am știut imediat despre ce trebuie să scriu. Ce nu știam însă era că voi avea o temă cu un impact deosebit asupra mea în viitor. Am ales transporturile în primă fază. Toate. Domnul profesor îndrumător mi-a spus ca e prea mult și atunci m-a rugat să aleg unul dintre ele. A fost cea mai simplă alegere făcută în viață. Tema mea s-a numit „Turismul de croazieră pe mări și oceane”. O incursiune în istoria omenirii, o aventură în toate porturile lumii, o reîntoarcere pe Titanic. Emoție, curiozitate și performanță (am avut o vară la dispoziție și am lucrat între 10 și 12 ore pe zi). Așa mi-aș putea descrie lucrarea de licență.

3. Unde ai călătorit prima dată? Sau prima dată ți-ai exercitat calitatea de turist și abia apoi ai devenit un călător?

Mulți ani de zile am fost turist. Din ce îmi amintesc am mers fie la Borca, fie la o mănăstire din Bucovina. Când am început Facultatea de Geografie însă, în 2005, am învățat ce înseamnă să fii cu adevărat un călător. N-avea să mai dureze mult și făceam următorul pas: acela de a deveni explorator.

dsc_0717

4. Care a fost cea mai lungă călătorie?

Am făcut două călătorii foarte lungi în doi ani consecutivi: 2010 și 2011, ambele cu o distanță medie de 10500-11200 km. Romania – Ungaria – Austria – Germania – Olanda – Danemarca – Suedia – Italia – Elveția – Austria – Ungaria – Romania și Romania – Ungaria – Austria – Germania – Danemarca – Suedia – Norvegia – Germania – Austria – Ungaria – Romania. Total 22985 km parcurși cu trenul, autocarul și feribotul. La care se adaugă 62 de trenuri schimbate.

Cea mai lungă călătorie ca durată a fost de 22 ore și a fost făcută între Stockholm și Narvik, orășel situat în interiorul Cercului Polar de Nord.

5. Ce ai căutat în călătoriile tale? De ce ai vrut să ajungi în locurile pe care le-ai vizitat?

În călătoriile mele am căutat să mă cunosc. Să învăț cine sunt și ce sunt. Să aflu răspunsul la întrebarea care este menirea mea pe această lume. În explorările mele de asemenea am căutat să îmi depășesc limitele. Să găsesc acel curaj și acea motivație pentru a sparge cu viteza luminii tot ce mă împiedicase până atunci să duc o viață așa cum îmi doresc. I did it!

6. De multe ori tragem destule învățăminte de pe urma călătoriile pe care le avem. Ce ai învățat tu cel mai mult din propriile călătorii?

Așa este. Am învățat că doar în noi stă puterea de a ne dezvolta. Am învățat că fiecare dintre noi poartă cu sine o torță a biruinței, o torță care ne va lumina pașii în drumul nostru spre vârf. Când vom avea răspunsul la întrebarea „ești pregătit?” atunci aventura noastră va începe.

6

7. Ai o formă preferată de a călători (avion, tren, mașină etc.) sau lași totul să vină de la sine?

Până acum am călătorit cu trenul, cu autocarul și cu feribotul în străinătate. În țara noastră am călătorit cu mașina, cu trenul și cu autocarul. Consider că fiecare mijloc de transport are ceva minunat de oferit, dar trebuie să recunosc, am două mari pasiuni: vaporul și trenul.

8. Oamenii sunt o resursă inepuizabilă. Ce fel de oameni ai întâlnit în drumurile tale?

În drumul meu îmi place să cred că am întâlnit oameni de toate felurile. De la cei timizi la cei deschiși ca o carte, de la cei demni la cei cu două fețe. Am întâlnit în traseele mele în străinătate oameni foarte deschiși și curajoși. Vietnam, Statele Unite ale Americii, Ecuador, Suedia, Singapore, Malaesya sau China. Toate persoanele cu care am avut onoarea să conversez venite din aceste țări au reprezentat pentru mine o minunată provocare.

9. Ai scris despre călătoriile tale, sau intenționezi să faci asta?

Am scris un articol despre una dintre călătorii și intenționez pe viitor să scriu o carte.

10. La final, te invit să lași un mesaj generației noastre.

Alegeți-vă un munte și cuceriți-l. Credeți în voi înșivă. Sunteți plini de resurse și aveți capacitatea de a câștiga orice fel de bătălie. Aveți limite sau aveți temeri? Uitați de ele. Limita voastră trebuie să fie cerul și Groapa Marianelor. Sunteți proprii voștri campioni. Aveți tot ce vă este necesar pentru a porni astăzi în drumul spre cucerirea propriului vostru munte. Înarmați-vă cu un singur gând: eu pot, eu voi reuși, eu am reușit. Și veți învinge!

Vă doresc succes!

Foto 1: Copenhaga-Danemarca

Foto 2: Finse-Norvegia si Amalienburg Castle

Foto 3:  Bad Ischl-Austria

 

Etichete: , , , , , ,

Distracții nocturne – Interviu cu Andrei Ichim – Flair Bartender

Oamenii au inventat întotdeauna modalități de a petrece și pentru a se distra, fie că vorbim de locurile unde aceștia doresc să servească diferite băuturi, să danseze, sau pur și simplu să interacționeze, până la a asista în aceste spații la spectacole de lumini, de film, de acrobații. Interviul cu Andrei Ichim dorește să aducă în atenție o meserie, în spațiul social al distracțiilor, ce capătă tot mai multă atenție din partea participanților și anume cea de Barman. Flair bartender este denumirea mai soft dată barmanilor care se ocupă cu oferirea de momente artistice pentru a întreține o atmosferă de distracție a celor care sunt prezenți în cluburi, restaurante sau spații dedicate unor astfel de manifestări. Așadar, un interviu despre lumea clubbingului, a băuturilor soft preparate de barmani și a unei noi meserii ce pare a deveni artă a mânuirii sticlelor și paharelor. Recunosc, nu sunt un participant înfocat în cluburi, dar am fost curios să aflu și să observ viața din interiorul acestor spații, iar aceea a barmanilor mi-a atras atenția întotdeauna.

  1. Cine este Andrei Ichim și de unde pasiunea pentru meseria de barman? Mă interesează să aflu care este motivația ce stă în spatele practicării acestei meserii.

Man… Andrei Ichim sunt eu, sau Andi, cum îmi spun apropiaṭii; un flǎcău de-un sfert de secol, încă imatur, puţin iresponsabil şi mândru din cale-afară.

Chestia cu bărmănia… man, nu m-am gândit niciodată că voi face asta. Eram în primul an de facultate, aveam nevoie de un job şi m-am dus la un club unde ştiam că se caută dealeri de biliard, însă în urma interviului, owner-ul locaţiei mi-a spus că m-aş potrivi mai bine în bar. Şi uite aşa am ajuns barman; ceea ce-mi întăreşte şi mai mult credinţa că meseria este cea care te alege pe tine, nu invers.

12208339_1163905243639591_4559948394309074015_n

Pasiunea pentru această meserie? Man, am deprins-o pe parcurs… Eram la început de drum şi nu vroiam decât să mă fac remarcat cumva (oricare ar fi fost domeniul în care aş fi activat), şi am început să investesc în mine: seminarii, training-uri, ore de antrenament, ore petrecute în faţa youtube-ului…. băi şi a început să-mi placă. Băi chiar al naibii de mult… adică m-am lăsat chiar şi de facultate numa’ să mă focusez complet asupra a ceea ce am decis că vreau să fac de acum. Şi uite aşa activitatea din spatele barului, iniţial o ambiţie, a devenit o pasiune.

        2. Există o diferență între a fi barman și a fi un flair bartender, sau e unul și același lucru?

Bro, pentru a fi flair bartender trebuie să fii  barman; pentru a fi barman nu trebuie sǎ fii şi flair bartender.

       3. Cum a ajuns această meserie de flair bartender în România și care este feedbackul celor care asistă la astfel de spectacole?

Datorită pilonilor noştri români în flair bartending care l-au promovat şi exploatat atât naţional cât şi internaţional.

Feedback? Man, având în vedere că în ultima vreme nu prea mai există eveniment fără ca cineva să mixeze nişte băuturi şi să arunce cu sticle în aer, îi clar că lumea reacţionează pozitiv la acest fenomen. Şi da, este un fenomen, pentru că în ultimii ani flair bartending-ul a căpătat în ţară la noi o notorietate extraordinară.

      4. Putem spune că meseria de flair bartending este o artă? De ce? Citind despre această meseria am aflat că barmanilor li se aduce titulatura de „artist al băuturilor”.

Pentru aţi menţine flow-ul, atât în flair cât şi în mixology, trebuie să creezi continuu, iar prin definiţie un artist este un creator. Deci da, suntem artişti.

11025805_866834500027054_3163774422550318632_n

         5. La nivel național și internațional se organizează concursuri pentru barmani. Ai participat la astfel de evenimente sau intenționezi să participi?

Am ceva concursuri la activ, atât de flair cât şi de mixology. La toate am reuşit să intru în top 10 România, la două de flair am urcat pe podium, iar la ultimul concurs (de mixology) am ieşit campion naţional.

14572840_1860821104153190_9200785671919553104_n

La nivel internaţional? Voi fi în decembrie, când voi reprezenta România la faza globală, în Paris, unde am să le arăt cam de ce-s în stare moldovenii.

        6. Îmi imaginez că în timpul spectacolelor pe care le oferi ai parte și de momente mai haioase sau mai neobișnuite. Ne poți povesti un astfel de eveniment? Cum ai reacționat în acel moment?

Atunci când eşti pe scenă sau în timpul actului, trebuie să îţi iasă totul ţiplă, trebuie să livrezi 100%, să fie un moment neobişnuit (cum ai spus tu), dar pentru ei. Bine, se mai întamplă să ai şi vreun drop, două pe parcursul rutinei, dar aici ţine totul de spontaneitatea şi carisma ta să transformi această mică chestiuţă într-un moment haios atât pentru tine cât şi pentru public.

      7. Care este cel mai bun cocktail pe care l-ai preparat de-alungul timpului sau ce anume ai recomanda unor băutori de soft drinks?

GREEN APPLE!

    :)) glumesc…

Nu există cel mai bun cocktail. Majoritatea băuturilor pe care le-am preparat au fost cele mai bune băuturi la momentul respectiv. Şi nu pentru cǎ am avut cele mai tari ingrediente sau cea mai inspiraţională situaţie… ci pentru că ofer, pe lângă preparatul respectiv, o stare de spirit, o trăire.

      8. Ne poți spune care este cea mai ciudată responsabilitate pe care o ai trecută în fișa postului?

Să nu mai destrăm relaţii şi căsnicii.

:)) glumesc din nou…

Toate cerinţele din fişa postului ţin de buna conduită a barului, nimic deplasat.

        9. Care este locul unde dorești să ajungi pentru a oferi un spectacol de bartending?

Pe un stadion. Plin.

      10. Te invit să lași un mesaj generației noastre și să ne spui cum trebuie să ne gestionăm pasiunile și visele indiferent de meseria pe care dorim să o avem.

Tati… Cum ar zice-o Jay Z: “Don’t ever go with the flow. Be the flow.”

Sursă foto: Andrei Ichim

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11/11/2016 în Artă, Interviu

 

Etichete: , , , , , ,

Despre creativitate sau „doctoratul în existență”

Fiindcă am intrat deja în plăcutele taine ale primăverii, eu și Georgiana vă propunem următorul dialog, dintr-o serie ce a fost începută în luna ianuarie. Dacă iubirea a fost tema de deschidere al acestor dialoguri, de data aceasta am ales creativitatea să ne fie motiv pentru a dialoga. Cartea aleasă este Lecții de Magie, de Elizabeth Gilbert, o filozofie de viață ce are la bază tainele creativității. O altă carte scrisă de aceeași autoare și de o frumoasă cultură generală pe care o recomand este, Sub semnătura tuturor lucrurilor.

IMG_20160331_094600

Georgiana Ciofoaia: Frumoasă lectură ne-am luat rămășag să discutăm, Dragoș! Cu un singur lucru sunt contra: aș fi păstrat ideea titlului original ”Big Magic”, pentru că simt că Elizabeth Gilbert se ferește de a da lecții. Cartea asta este o pledoarie despre magia creativității, suma unor povești pe care le-a colecționat autoarea în speranța că, prin puterea exemplului, fiecare cititor în căutarea unei experiențe creative, își va înfrânge fricile și se va apuca de… a fi creativ. Cartea asta e mai mult un îndemn la suflecat mânecile și pus pe treabă în urmatul unui vis, decât o culegere de rețete despre „cum să”. Recunosc, am fost puțin sceptică pentru că nu s-a lipit de mine, până acum, nici o carte de dezvoltare personală sau vreun rețetar despre „cum să fii mai”… creativ, mai deștept, mai frumos. Până la mijlocul ei însă m-am convins că este o carte-experiență, nu un manual. Pe alocuri subțire, dar cum nu se poate mai nimerit.

Dragoș Preutescu: Trebuie să fiu sincer și să spun că e a treia carte scrisă de Elizabeth Gilbert, pe care o citesc. Astăzi, mai mult ca oricând, avem această tentație de a teoretiza despre creativitate și suntem cumva îndopați cu ideea că tot ce este creativitate, înseamnă și succes. Se vorbește despre „industriile creative”! Observi tentația omului de a comercializa stilurile de viață? Până și creativitatea poate fi procesată, industrializată, comercializată și cu o anumită practică bănească. Pe când autoarea ne propune, simplu, un stil de viață, o filozofie de viață ce are la bază creativitatea. Dar o carte este cu atât mai plăcută, atunci când îți aduce și un câștig în ceea ce privește cultura generală (oameni, locuri, versuri, simple întâmplări), pe care să le asociezi sau analizezi. Te întreb, oamenii creativi au aceleași „patologii” existențiale, așa cum le au vizionarii sau oamenii cu imaginație? Cred, totuși, că toți au în „pornirile” lor, IDEI. Așa cum și autoarea spunea că planeta e locuită nu doar de ființe, dar și de idei (pag. 32). Cândva întrebam: „cine a văzut o idee?” Te întreb și pe tine, Georgiana, ai văzut vreodată o idee?

Georgiana Ciofoaia: Pentru mine e al doilea volum care-mi trece prin mâini, semnat de Elizabeth Gilbert. Dar revin la creativitate și la idei și, apropo de asta, am rămas cu vorbele autoarei în minte: “Cu cât te căsătorești mai curând și mai pasional cu această idee – anume că, în ultimă instanță, totul depinde doar de tine -, cu atât o s-o duci mai bine.” – p.92. Da, Dragoș, cred în idei. Le-am simțit, m-am bucurat cu ele, de ele, de unele chiar am profitat năvalnic. Însă, Elizabeth m-a convins (dacă nu eram pe deplin asediată de gândul ăsta), că ideile nu „aparțin” oamenilor creativi, ci oamenilor care muncesc. Așa că pornirile de care vorbești tu, evident însoțite de idei, valorează… nimic, dacă nu sunt duse la un capăt (și aici, adu-ți aminte ce s-a întâmplat cu ideea romanului Ann Patchett). Mă obsedează ideea că marea magie căreia Elizabeth Gilbert i-a dedicat cartea asta, nu este întreținută de inspirația pură, ci de munca asiduă. Ce zici?

Dragoș Preutescu: Tocmai asta ne spune și autoarea, că munca este cea care creează condițiile pentru inspirație și recunoașterea „propriilor tipare psihologice”, sau „cicluri psihologice” (p. 123), ce duc la stări creative. Dacă te cunoști, orice stare a ta poate contura forme ale creativității. La fel de interesante mi se par cuvintele pe care autoarea le asociază creativității: joacă, desfătare, bonus, neseriozitate, univers, existență, artă, relaxare, paradox (p. 112). Pentru mine, joaca și arta sunt cuvintele cele mai potrivite pentru creativitate. Sunt curios să știu ce cuvinte asociezi tu, creativității? Te întreb, pentru că sunt în același sentiment cu autoarea, știind că orice formă a creativității nu se realizează prin suferință, frustrare, ci înseamnă automat eliberare, fie că o faci prin joacă, fie că o faci printr-o anumită artă („Dar dincolo de asta – de când a devenit creativitatea un concurs de suferință?”, p. 176), pentru că noi avem impresia că fiind creativi, devenim automat și artiști. Îmi aduc aminte de un roman al lui Joey Goebel (Torturați-l pe artist), unde arta capătă forme contrariante prin căile divertismentului realizate prin creativitatea dobândită de suferință, așa cum se întâmplă cu personajul principal Vincent Spinetti. Autoarea alege altceva în schimbul suferinței – iubirea (p. 180). Creativitatea ca efect al iubirii – față de muncă, față de inspirație, față de propria ta persoană cu stări diverse, față de libertate.

Georgiana Ciofoaia: Cuvântul pereche pe care i l-aș asorta creativității este „paradox”. Despre creativitate, în termeni ceva mai tehnici și mai teoretizați vorbesc Brian Clegg și Paul Birch în „Creativitatea” sau Edward de Bono în… cam aproape orice carte a lui, așa că nu voi insista asupra alegerii mele. Dar sunt de acord cu Elizabeth Gilbert și cu tine, că arta înseamnă eliberare. Chiar dacă poartă pecetea unei frustrări, a unei dureri sau a unei nevroze, creativitatea este mecanismul prin care se descuie ușile tale intime. Țin minte că, la un moment dat, într-un interviu luat unei sculptorițe, mi-a spus că n-ai cum să creezi dacă nu suferi. M-a contrariat afirmația ei și câteva zile am căutat opinii care să dezmintă „mitul artistului suferind”. Iată că l-am găsit câțiva ani mai târziu, pe la pagina 185.

Dragoș Preutescu: Înseamnă că acea sculptoriță, pe care ai întâlnit-o, nu avea încredere în propria persoană, adică nu se putea elibera (cum de altfel se întâmplă multora și sigur am pățit-o și noi), din acest motiv căuta momente de suferință pentru a fi o creatoare. Uite aici un paradox al creativității. La Elizabeth Gilbert am mai întâlnit un frumos paradox al creativității – ideea de a fi farsor (pp. 185-190). Nu în sensul negativ pe care îl știm noi, dar a fi farsor prin a înșela sistemul, poate să păcălești iluziile, să părăsești pasiunea, să te destinzi și să te detașezi de filonul martiriului. Pentru că, așa cum spune și autoarea, creativitatea nu este un război al ideilor, un război al credințelor, o luptă internă a propriilor nevroze, metode pentru a crește atitudini ca să devii. Creativitatea este pur și simplu ÎNTÂMPLARE. Sau e o simplă încredere în firescul vieții? Întâmplarea vine datorită curiozității (p. 197) și cum foarte puțini mai sunt curioși astăzi, este și normal să se caute creativitatea prin suferință. Curiozitatea înseamnă imaginație și întrebare, piloni esențiali ai creativității.

 Georgiana Ciofoaia: O bucurie, asta este creativitatea! O bucurie de a face, de a fi și, de a dărui. Știu că Elizabeth Gilbert vorbește în Lecții de Magie despre acel egoism (în care cred cu toată puterea) al creativității, însă, în definitiv, produsul creat servește mai multor suflete. Apropo, mi-a plăcut mult că a vorbit despre a crea ca despre un act egoist, doar al tău și nu o acțiune pentru ceilalți. Mă gândesc că atunci când creezi cu gândul la ce vor spune ceilalți sau ce impact va avea creația ta asupra altora, nu mai creezi liber, ci constrâns de prejudecăți. În final, mi-au rămas câteva idei frumoase despre creativitate, însă aș vrea să închei cu una singură: creativitatea este o sumă de paradoxuri pe care trebuie să o îmbrățișăm în toată splendoarea ei! Mulțumesc mult, E.G.!

Dragoș Preutescu: Trebuie să știm un lucru după ce vom citi cartea – creativitatea nu este doar un cuvânt, ea devine idee și dacă nu o prindem atunci când apare, altcineva se va folosi de dinamica și jocul ei. Elizabeth Gilbert vorbea de o tactică a lui Einstein, folosirea „jocului combinatoriu”, atunci când idei, gânduri se adună în jurul nostru, o deschidere mintală nouă către „întâmplările”. Creativitatea este eliberare, așa cum Spovedania este mărturisire. Creativitatea este mișcare și acțiune a ideilor, așa cum Spovedania este introspecție a gândurilor. Ca să fim creativi trebuie să scăpăm de patimile Egoului nostru, să scăpăm de teoriile despre pasiune și dedicație, să nu fim martiri pentru idei fixe și să căutăm UIMIREA în viața noastră. Bineînțeles, toate acestea însoțite de o minunată curiozitate pentru joc și artă.

Vă propun și un pasaj din carte la care se poate medita:

„Martirul spune: < Viața e durere>.

Farsorul spune: <Viața e interesantă>.

Martirul spune: <Sistemul e montat împotriva a tot ce-i bun și sfânt>.

Farsorul spune: <Nu există sistem, toate-s bune și nimic nu-i sfânt>.

Martirul spune: <Nimeni nu mă va înțelege vreodată>.

Farsorul spune: <Alege o carte la întâmplare!>

Martirul spune: <E cu neputință ca lumea să fie descifrată vreodată>.

Farsorul spune: <Probabil că nu… dar poate fi păcălită>.

Martirul spune: <Prin supliciul meu, adevărul va fi revelat>.

Farsorul spune: <Amice, n-am venit aici să pătimesc>.

Martirul spune: <Mai bine moartea decât dezonoarea!>

Farsorul spune: <Hai să cădem la învoială>.” (p. 186)

Dialogul despre „Femeia în fața oglinzii”, de Eric Emmanuel Schmitt.

 

Etichete: , , , , , , , ,

Oameni care își dansează viața – interviu cu Marius Turcu – instructor și coregraf (Dansatorii Anonimi)

Nu cu foarte mult timp în urmă, în cadrul unui proiect din Armenia, am primit indicația să ofer o idee despre viață și oameni, alegând un cartonaș din celebrul joc DIXIT. Am ales cartonașul și am făcut următoarea afirmație: „Viața pe care o are fiecare, e în funcție de instrumentul la care cântă”. Dar azi sunt tot mai convins că această afirmație li se potrivește de minune și dansatorilor: au viața precum o dansează. Jorge Luis Borges spunea că Paradisul este, în viziunea lui, o bibliotecă. Eu am să merg pe același fir al imaginației, spunând că Paradisul este acolo unde oamenii dansează. Mulți spun că dansatorii iscusiți sunt cei care muncesc și repetă foarte mult. Nu pot fi de acord în totalitate cu această afirmație. Pot renunța la ideea de talent, dar nu pot renunța la ideea că dansul este o stare de spirit în mișcare. Dansul este întotdeauna un spectacol, văzut sau nevăzut de ochii lumii. Nu poți pretinde că dansezi pentru orice altceva decât pentru a face un spectacol. Spectacolul de a te bucura de capacitatea corpului de a genera mișcări pe orice ritm muzical. Oameni care își dansează viața, este un interviu în oglindă, realizat cu trei tineri ieșeni, Irina Nistor (Salsa Amazing), Cosmin Ioneasa (Elegance) și Marius Turcu (Dansatorii Anonimi), ce au ca pasiune dansul (salsa, kizomba, bachata, semba, Cha-Cha) și sunt în același timp instructori și coregrafi.

Am decis să realizez acest set de interviuri pentru că apreciez oamenii care prin artă, fie că e vorba de dans, fotografie, film, pictură, dau un sens plăcut vieții. Dansul este o artă, o formă de amuzament, un sport, o formă de explorare a propriului corp, un legământ cu muzica de orice fel, un mod de existență încă din cele mai vechi timpuri. Toate cele trei interviuri sunt postate separat, unul după altul. Interviurile au același set de întrebări pentru cei trei tineri instructori și coregrafi.

  1. Viață, dans și oameni! Descrie puțin viziunea proprie asupra vieții din perspectiva dansului și expune câteva idei despre tine.

Hmm.. Viziunea proprie asupra vieţii? Aş putea să dau citate găsite pe Google, sau să mă gândesc la vreo formulare plăcută, dar care ar fi ambiguă şi nu ar însemna mare lucru. Personal am multe etape prestabilite pe care trebuie să le parcurg, scopuri de atins, un vis de realizat şi apoi de menţinut până la sfârşitul vieţii. Într-un cuvânt: dansul. Vreau să fiu mai bun în toate aspectele ce mă vor ajuta să realizez ce am scris mai sus deoarece corpul îmi este teacă, dansul este sabia, şi lumea este arena. În privinţa ultimei, nu depinde de mine, tot ce pot să fac este să o cunosc cât mai bine, dar pot construi cea mai bună şi puternică teacă, şi pot învăţa să fiu cel mai bun spadasin. Restul sunt detalii care se schimbă de la o zi la alta. Asta este viziunea mea asupra vieţii. Viaţa în sine e o luptă. De ce să nu aleg eu cum lupt? Dansul mă face fericit, îmi aduce victoriile dorite şi împlinirile visate. Vreau să fiu cea mai bună versiune a mea şi să îi fac şi pe cei din jurul meu să îşi dorească să fie, la rândul lor, cea mai bună versiune a lor.

Câteva idei despre mine?

*Îmi plac oamenii care îşi doresc ceva şi luptă, muncesc pentru acel lucru. Acţiunile din spatele dorinţei reprezintă înfăptuirea ei.

*Consider că este loc sub soare pentru toţi. Prefer să îmi petrec timpul făcând ceea ce ştiu că mă va duce acolo unde vreau. Dacă pot să îi ajut şi pe ceilalţi pe parcurs, cu atât mai bine.

Marius Turcu 2

*Mereu voi avea ceva de învăţat.

*Îmi place să fiu înconjurat de oameni care evoluează şi îşi doresc, lupta pentru înfăptuirea imposibilului.

*Câteodată mă pierd. Mă agit prea mult. Parcă se întunecă afară, dar am învăţat că aceste momente sunt acolo doar ca să îţi arate dacă vrei cu adevărat ceva sau doar este o fază. Cei mai mulţi renunţă la prima furtună.

2. Ce comunică sau ar trebui să comunice dansul? Pot oamenii socializa, iubi, prin dans?

Ce comunică dansul în sine? Habar n-am. Ştiu în schimb ce încerc eu să comunic şi ce reprezintă pentru mine. Mulţi au încercat să dea o explicaţie generală dar, inevitabil, toţi au ajuns doar să îşi spună propria părere. Asta voi face şi eu.

Ce consider eu că ar trebui să exprime, să comunice dansul? Respect, încredere, creativitate, jovialitate, apropiere, înţelegere, compasiune, empatie, grijă, siguranţă. Lista ar putea continua la nesfârşit. Din punctul meu de vedere dansul este modalitatea perfectă de a comunica cu cineva fără a rosti nici măcar un cuvânt. Ambiguitatea verbală sau scrisă nu există în dans.  Bineînţeles că pe câte bune şi atâtea rele. În funcţie de fiecare, la fel cum un cuvânt poate face şi bine şi rău, şi prin dans poţi comunica lucruri „rele”. Dansul este ca o pensulă. Poţi crea o operă de artă sau poţi înjunghia pe cineva, dar nu pensula este de vină, ci deţinătorul ei.

De ce m-am dus în această direcţie? Pentru că mă confrunt, şi nu sunt singurul, cu pervertirea dansului. Dansul în sine este ceva minunat, dar ceea ce fac oamenii cu el, de multe ori îţi poate lăsa un gust amar în gură. La rândul meu am trecut prin experienţe care, pe cât de frumoasă partea de dans, pe atât de amară partea ce ţine de oameni. Şi nu poate exista dans fără oameni. Inevitabil treci prin ambele. Cei care au probleme cu încrederea de sine, care nu se cred destul de buni, care sunt emotivi, chiar şi bolnavi, pot să îşi îmbunătăţească viaţa prin dans. DRASTIC! Pot socializa, pot crea prietenii, dansul poate aduce doi oameni împreună pentru tot restul vieţii. Dansul îţi poate reda sănătatea, cheful de viaţă, speranţa. Îţi poate da tot ceea ce ai crezut că ai pierdut sau că nu vei găsi niciodată. Prin dans am întâlnit persoanele ce mi-au marcat viaţa.

Dansul este frumos. Dansul este peste tot. Elimini dansul, elimini şi muzica. Ai eliminat viaţa.

3. Sunt curios ce anume urmărește un dansator/ instructor/ coregraf: perfecțiunea, prestigiul, improvizația, transmiterea unor emoții, sociabilitatea sau o dinamică existențială?

Există diferenţe între un dansator, instructor şi coregraf. Poţi fi unul, două sau toate trei. Dar există diferenţe. Din punctul meu de vedere, un dansator caută să danseze cât mai bine. Să se îmbunătăţească. Poate căuta prestigiul, perfecţiunea, improvizaţia, transmiterea unor emoţii, sociabilitatea sau dinamica existenţială. În fond, dansatorul este cel activ, cel implicat. În funcţie de stil sau scop, poate să caute totul sau doar ceva anume.

Marius Turcu 4

Un instructor, la fel ca şi dansatorul, le poate urmări pe toate. Dar consider că el ar trebui să se axeze mult mai mult pe partea de „instrucţie”. Poţi învăţa pe cineva să facă 10 piruete, chiar dacă tu nu mai poţi. Din punctul meu de vedere, un instructor este instrumentul deblocării potenţialului unui dansator. Instructorul poate fi, la rândul său, dansator sau nu.

Un coregraf, deşi poate fi şi dansator şi instructor, consider că este setat pe creaţie, perfecţiune, prestigiu, transmiterea de emoţii. Am văzut dansuri care m-au făcut să casc deşi cei care erau pe scenă erau nişte dansatori excepţionali. Şi am văzut dansuri care aveau elemente relativ simple dar erau atât de frumos îmbinate încât m-au emoţionat. Când este implicat şi publicul, trebuie să fii un creator bun. Trebuie să ştii lucruri pe care un dansator sau un instructor le ignoră.

Bineînţeles că lucrurile nu sunt atât de simple. Totul se intercalează. Poţi fi un dansator bun şi un instructor slab. Sau invers. Poţi coregrafia de pe un scaun, sau poţi crea în mod activ ca dansator. Cu cât cauţi mai mult cu atât descoperi mai multe lucruri.

Eu personal caut, ca dansator să transmit şi să improvizez (să creez) pe loc. Nu-mi place să coregrafiez dansurile sociale. Îmi place să scriu povestea în timp ce o citesc. Ca instructor, scopul meu este să ofer toate informaţiile pentru ca cel din faţa mea (dansatorul) să devină cât mai bun într-un timp cât mai scurt. Iar ca şi coregraf, pe scurt, să creez emoţii puternice în cei care privesc, pe mine sau trupa. Toate acestea pentru mine reprezintă perfecţiunea.

4. Având un acces liber la informații și materiale video online, dar și capacitatea de a călători pentru a explora diverse forme ale dansului, care este nivelul de receptare al tinerilor (și nu numai) cu privire la practicarea dansului?

Într-un cuvânt: Slab. Ştii cum e? Activezi într-un domeniu, şi vezi domeniul ăla peste tot. Aşa e şi cu dansul. Eu îl văd peste tot, dar asta din cauză că sunt „abonat” fizic şi psihic la tot ce înseamnă dans. În acelaşi timp nu văd pe nimeni care joacă fotbal, pentru că sunt total deconectat de la acest domeniu. Deşi avem acces liber la informaţii, trebuie să vrem să le căutăm. Nu ajunge doar să ai ceva, ci trebuie să vrei să şi foloseşti acel ceva. Când vine vorba de practicarea dansului, foarte puţini caută şi pun în practică.

Alături de prietenii mei: Elena Radu, Cristina Bereghici şi Alin Danita, am înfiinţat Dansatorii Anonimi. Acum suntem 6 oameni care împărtăşim tot ceea ce ştim (Florin Ghioc şi Lavinia Paladi se ocupa de partea de Kizomba). Avem o trupă de 17 persoane şi număram 30 de membri. Pe toţi ne caracterizează dorinţa de evoluţie. Personal, poate e un plan „grandios” de a schimba situaţia dansului în Iaşi, dar în mai puţin de 6 luni, majoritatea celor care ne-au cunoscut şi ne-au trecut prin „mâna” ne-au spus că într-adevăr schimbăm lucrurile. Forţăm evoluţia acolo unde nu exista nici măcar dorinţa. „Growing by Sharing” înseamnă să facem oamenii să vadă că pot mai mult, să schimbăm experienţe, să dăm toate secretele, să ne ajutăm unii pe alţii, să punem cot la cot pentru un loc şi o societate mai bună, prin dans si nu în ultimul rând să oferim toate detaliile, informaţiile şi tehnicile care sunt ignorate de ceilalţi.

D.A. reprezintă tot ceea ce ne-am dorit, noi 4, de la dans: Evoluţie, Informaţie, Calitate, Dăruire. Am dorit să creăm un mediu în care cei care doresc să evolueze să o poată face, nestingheriţi şi suprimaţi de alţii sau de condiţiile potrivnice întâlnite pe parcurs. La rândul meu am fost dezamăgit profund de alţii şi pe plan personal vreau să ofer celor care vor, posibilitatea de mai mult, mai bine.

Motto-ul nostru este „Growing by Sharing”, pentru că nu poţi creşte dacă ţii doar pentru tine.

Împlinirea vine din a da mai departe.

5. Te rog să ne povestești una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-ai avut ca instructor, coregraf sau simplu practicant, în lumea dansului. Ce învățăminte putem extrage din experiența ta?

Încă de pe vremea când învăţam stiluri de dans din cultura hip-hop mă uitam la filmuleţe pe internet cu Daniel şi Desiree. Pe atunci habar nu aveam cine sunt, sau ce este Bachata. Atunci mâncam pe pâine „street dance”, dar îmi plăcea la nebunie cum dansau. Îmi doream să îi cunosc. Asta se întâmpla pe la 18 ani. Pe la 22 de ani am luat contact cu Salsa şi Bachata. Deşi le-am învăţat destul de rapid având deja experienţa ca dansator, abia după 1 an parcă a explodat ceva în mine legat de Bachata. Şi tot la Daniel şi Desiree mă uitam. Am vrut mai mult. A mai trecut timpul şi mi-am dorit să merg la concursuri. La 24 de ani am devenit campion naţional la Bachata şi în 2015, vicecampion. Cu titlul de campion nu mă laud pentru că circumstanţele au fost „mai puţin decât plăcute”, dar cu cel de vicecampion mă mândresc pentru că ne-am bătut, eu şi Cristina, cu cei mai buni.

Revenind, în 2014, i-am întâlnit pe Daniel & Desiree. Am dansat cu ea. Atunci mi se îndepliniseră 4 vise: să câştig un concurs, să îi întâlnesc pe ei doi, să dansez cu ea Bachata şi cu el „street dance”.

Este şi o parte amuzantă care face şi mai frumoasă această experienţă. Bineînţeles că atât timp cât cei doi erau pe ringul de dans, erau asaltaţi de dansatori. Eu am zis să nu îi sufoc şi eu şi voi aştepta până mai târziu când se mai liniştesc treburile şi apoi o voi invita la dans. Doar că mai târziu, dispăruseră. Parcă murisem. Visul de a dansa cu ea era atât de aproape şi l-am ratat. Apoi m-am gândit că poate s-au dus sus (ringul de dans era la subsol) şi speram cu fiecare treaptă, să nu fi plecat. Nu era posibil ca visul meu să rămână doar atât – un vis. Şi odată ajuns sus, i-am văzut jucând bowling. Erau toţi invitaţii: Korke şi Judith, Jorjet, Daniel şi Desiree. Şi jucau, şi jucau, şi jucau şi eu aşteptam şi aşteptam şi aşteptam. De nerăbdare începusem şi eu să joc cu nişte prieteni. Termină ei (cred că trecuse o oră în total) şi imediat după, văd că se pregătesc să plece. Iar visul meu se năruia, nu mai coborau să danseze. La naiba. Ce fac? Ce fac? Ce fac? Partea bună e că dansul, printre altele, m-a învăţat să lupt pentru ceea ce vreau. M-am dus ţintă la Daniel şi l-am întrebat dacă pot dansa cu partenera sa. El a început să zâmbească, a spus: „DA”. Apoi am întrebat-o pe ea. Era în ghete şi cu fularul la gât. Mă întreabă: „Aşa?” Şi eu: „Da!”. Daniel murea de râs. Partea amuzantă este că am dansat cu ea o Bachata pe melodia lui Moga – Pe barba mea. Daniel ne privea. Zâmbea. Nu ştiu de ce, dar cred că fix scena asta nu li s-a întâmplat de prea multe ori până acum.

Cu ea am simţit pentru prima oară ce înseamnă ca partenera să se conecteze cu tine din prima secundă şi în mod total. Parcă îmi cunoştea toate mişcările, parcă îmi citea gândurile. A fost inimaginabil de frumos pentru mine.

A doua zi am dansat un mic „battle” cu Daniel. Ne-am „rupt” în figuri de bboy-ing, câteva simple, căci amândoi alesesem Bachata ca dans de suflet şi am cam ruginit pe partea de „hip-hop”.

Ce se poate învăţa din această experienţă? Nu renunţa la visele tale, şi luptă mereu pentru ele. Se vor îndeplini. Şi vor fi al naibii de dulci în zilele amare.

6. Un citat mi-a atras atenția încă din timpul liceului – „Viața fără un pic de nebunie ar fi ca un act vulgar”. Trebuie un pic de nebunie (în sensul bun al cuvântului) în lumea dansului?

Oho, şi încă cum! Nu poţi reuşi în lumea dansului dacă nu ai multă imaginaţie şi ceva nebunie. Dansul înseamnă viaţă. Imaginează-ţi o viaţă monotonă, în care respecţi toate regulile. „Nebunia” face viaţa mai frumoasă.

Marius Turcu 3

7. Ajută dânsul la construirea unor identități sociale și la stabilirea unor raporturi sociale între oameni, mai deschise și mai virtuoase? De ce se întâmplă astfel?

Da. Ajută. Dansul înseamnă comunicare, respect, încredere, colaborare, perseverenţă. Nu asta înseamnă şi o societate mai deschisă şi virtuoasă? Dansul, alături de toate celelalte arte, a contribuit la evoluţia umanităţii. Direct sau indirect.

De ce se întâmplă astfel? Pentru că dansul în sine înseamnă evoluţie, dezvoltare personală. Dacă scopul tău este să devii mai bun, o persoană mai bună, dansul îţi poate oferi asta. Atât timpul cât scopul tău nu sunt banii sau manipularea oamenilor (gândeşte-te la toţi dansatorii care folosesc dansul pentru a obţine altceva), te poţi schimba radical. Poate e neplăcut ceea ce scriu, dar la fel ca în orice domeniu, dacă faci ceva pentru scopurile greşite, nu vei ajunge prea departe.

Cum îţi dai seama că scopul tău e greşit? Simplu, nu evoluezi sau o faci foarte foarte greu.

8. Atunci când  ești instructor/ coregraf, tot timpul ești înconjurat de oameni,  de aceea te voi întreba, care a fost cel mai plăcut sau neplăcut mesaj pe care l-ai primit din partea cuiva, în activitatea pe care o desfășori?

Din fericire, raportul mesaje plăcute/mesaje neplăcute, este în favoarea celor plăcute. Am primit multe mesaje, dar cel mai fain pentru mine a fost când mi s-a spus că am schimbat viaţa acelei persoane în bine. Cele neplăcute nu le iau în considerare, căci vin din invidie. Celelalte tipuri de mesaje sunt constructive.

9. Existând o varietate de dansuri, și o întreagă creație de dansuri prin combinarea diferitelor stiluri și tehnici, nu îmi voi permite să te întreb ce stil de dans te reprezintă, însă ar fi plăcut să știm ce anume ai imagina în materie de dans și cum s-ar numi propriul tău stil de dans?

Cândva am fost întrebat: De ce vrei să dansezi? Răspunsul meu a fost: pentru că vreau să fiu un dansator complet. Fiecare persoană îşi creează propriul stil ce nu poate fi reprodus de altcineva. Poţi învăţa mişcările, dar nu şi esenţa, pentru că aceasta vine din tine.

Legat de o denumire a stilului, momentan sunt în stadiul în care văd cum apar zeci de denumiri pentru acelaşi lucru, poate puţin modificat. E marketing pur. Momentan nu-mi bat capul cu „inventarea” unui nou stil de dans. Ce mă reprezintă este Bachata – Bachata mea. Combin tot ce ştiu, de la dans sportiv până la dansurile din cultura hip-hop. Imi imaginez o Bachata foarte frumoasă, atât de dansat cât şi de privit, care o poate învăţa oricine şi poate fi condusă de oricine. În prezent, majoritatea figurilor frumoase sunt dificile. Eu vreau să le înţeleg, să le descompun în elementele lor şi să le reconstruiesc astfel încât oricine le poate face.

10. Prin dans, am căutat personal să răspund la o componentă social-relațională foarte importantă, aceea dintre bărbat și femeie. În viziunea ta, cum se transpune acest tip de relație prin dans?

Pentru mine cheia unei relaţii reuşite este comunicarea. De acolo pleacă toate celelalte: respect, încredere, fidelitate, compasiune. Atunci când dansez caut şi ofer aceleaşi lucruri. Din punctul meu de vedere dansul poate completa legătura dintre un bărbat şi o femeie. Iar legătura dintre ei poate completa dansul. E ca un fel de Ying-Yang. Una e să vezi doi oameni oarecare dansând şi alta este să vezi doi iubiţi dansând. Şi aici mă refer strict la legătura dintre cele două persoane, nu la perfecţiunea executării mişcării sau complexitatea lor.

Marius Turcu 1

11. În final, te voi ruga să ne oferi câteva definiții personale, sau simple descrieri, pentru următoarele stiluri de dans:

Salsa – Energie, Putere, Spectacol, Distracţie.

Bachata – Apropiere, Încredere, Poveste, Iubire, Flexibilitate.

Kizomba – Control, Improvizaţie, Respect.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 03/14/2016 în Artă, Interviu

 

Etichete: , , , , , , ,