Lumea contemporană lasă de multe ori loc de interpretări despre ce ne provoacă stări de anxietate, de ce suntem tot mai depresivi, cum ne creăm așteptări fără măcar a avea nevoie de ele și multe astfel de răni pe care singuri ni le provocăm. Este important să îi apreciem pe acei oameni, autori, care ne explică de ce suferim într-un mod cât mai simplu și deschizător de minți. Așa se pretrece și cu volumul lui Alain de Botton, Statut și anxietate, reeditat la editura Vellant despre care voi dialoga în rândurile următoare alături de Alexandru Crețu, un foarte bun psiholog.
„Să privești un râu făcut din timp și apă
și să-ți amintești că Timpul este un alt râu.
Să știi că rătăcim ca un râu
și că fețele noastre dispar ca apa.”
(Paul Brinkley-Rogers, Bucurați-vă de fericirea voastră)
Dragoș Preutescu: Începem să conștientizăm că rănile interioare pe care ni le provocăm, se datorează felului în care ne raportăm la viața socială: inventăm dorințe, dramatizăm orice ni se întâmplă, nu mai găsim soluții la problemele cotidiene, ne poziționăm social în locuri care ne aduc mai puține satisfacții pe plan emoțional doar pentru a nu pierde vreun statut în ierarhiile sociale și multe astfel de netrebnicii. Nu ți se pare că omul cade tot mai mult în propriile capcane? E de înțeles că ai nevoie de un scut împotriva manipulărilor, a marketingului agresiv, dar orice decizie luată este cel puțin 90% personală. Sau mediul social este unul foarte constrângător ce pune presiune pe noi constant?
Alexandru Crețu: Nu aș spune că omul cade tot mai mult în propriile capcane, cât faptul că acesta repetă tipare de gândire și de comportament cu care este familiarizat sau cu care se simte mai în siguranță să le perpetueze. Ce este important de știut este că în timp ce oamenii au într-adevăr abilitatea de a analiza mediul și de a opera modificări asupra sa, în același timp trebuie ținut minte faptul că aceștia au crescut într-o societate care a promovat un anumit set de valori și norme, acestea ajungând să te definească mai târziu ca adult (nu neapărat 100%). Dacă ai crescut într-o societate egalitară, în care nevoile tuturor sunt importante, atunci dezvolți o personalitate cooperantă, amabilă și cooperantă. Dacă ai crescut într-o societate ierarhizată, în care nevoile personale și dorința de individualitate devin o normă, atunci sunt șanse mai mari să dezvolți ceea ce se numește dorință de putere și de afirmare, ceea ce în schimb poate provoca competitivitate, individualism egoist sau chiar complexe de inferioritate în cazul în care nu sunt satisfăcute.
Dragoș Preutescu: „Siguranța” de care vorbești, obișnuința în comportamentul omului contemporan într-o eră a schimbărilor continue, nu știu cât de mult reușesc să îi facă bine. În primul rând nu prea știm în ce tip de societate trăim și asta creează o primă rană existenței noastre. Să punem accent pe familie, pe locul de muncă, pe prieteni, pe multi-calificare profesională ca să facem față provocărilor viitoare? Omul vrea să fie cât mai individual, dar nu depășește barierele sociale care îi impun să își aleagă niște „perspective”. Apoi, omul cu cât devine mai individual, cu atât duce lipsă de iubire, devine dependent de carieră, devine indiferent (sau snob în viziunea lui Alain de Botton) și fondează așteptări (tot mai numeroase). Ce tip de educație ar scoate omul contemporan din enigmele propriilor trăiri? Pentru că de fiecare dată când a existat o „criză a spiritului”, a fost nevoie să ne reevaluăm felul în care ne educăm și ne raportăm la realitatea socială.
Alexandru Crețu: Faptul că ai adus în discuție conceptul de siguranță îmi aduce aminte de ce spunea Erich Fromm în cartea sa Fuga de libertate, respectiv faptul că noi oamenii am oscilat de-a lungul timpului între dorința de a explora și a evolua, pe de o parte, și nevoia de stabilitate și siguranță afectivă, pe de altă parte. Desigur, aceste oscilări s-au realizat și în funcție de proiectul omului ideal, specific unei anumite epoci sau societăți. În societatea occidentală modernă modelul de om ideal este cel al omului autonom, autosuficient și preocupat de propria carieră. Din păcate, noi încercăm să întâmpinăm apariția acestui tip de om folosind așteptări și stereotipuri depășite, cum ar fi ideea de a atinge ceea ce considerăm noi ca societate că ar fi un om de succes, respectiv deținerea unei averi sau a unui statut ridicat. Ideea omului de succes reflectă mai degrabă nevoia de siguranță afectivă decât cea de explorare, întrucât nu adresează nevoia de dezvoltare individuală, ci mai degrabă nevoia de conformare la așteptări ale societății față de ce s-ar considera un statut social ridicat.
Dragoș Preutescu: Și totuși, oricine poate avea succes (nu neapărat cu fericirea garantată) astăzi, dar nu oricine poate explora. Chiar dacă avem posibilități nelimitate, suntem blocați în limitări date de aceste „interese” individuale care caută statutul cel mai înalt. Însă mai vreau să punctez că succesul nu poate funcționa astăzi fără identitate. Iar identitatea este cea care dezvoltă așteptările noastre, dar, așa cum ai spus și tu, în funcție de „mofturile” societății, ale celorlalți. Alain de Botton propune câteva soluții pentru ieșirea din aceste răni ale omului contemporan, din această fervoare pentru succes și statut. Printre soluții se număra arta și boema. Dar cum arta este într-un proces de degradare (pentru că se vinde din ce în ce mai scump), iar boema se confundă cu o extravaganța kitsch și cu un entertainment vulgar și dizgrațios doar pentru a atrage atenția, cum ne putem educa pentru a ieși din anxietatea generată de lupta pentru statut?
Alexandru Crețu: Este adevărat: succesul nu ține neapărat de atingerea unui statut înalt și nici nu poate funcționa fără identitate, aceasta reflectând atitudinile și așteptările față de propria persoană. Iar o persoană cu o identitate slab definită sau care lasă alte persoane să o definească în locul ei va trăi mereu cu impresia că trebuie să atingă un standard impus din afară. Cred că o soluție la care putem apela pentru a ne vindeca de anxietatea de statut ne-o oferă Alain de Botton prin folosirea filosofiei. Principiul enunțat de el și care stă la baza psihoterapiei de orientare cognitiv-comportamentală este acela că noi am putea să evaluăm opiniile proprii și ale altora despre sine printr-un proces de analiză rațională. Acest lucru se poate realiza prin formularea de întrebări despre noi de tipul : Este adevărat ce spun alții despre mine? Care sunt dovezile ce susțin aceste afirmații? Cu ce mă ajută aceste informații? Un astfel de demers ne poate ajuta să construim o identitate clar definită și autonomă folosind doar acele informații care sunt precise, care sunt logic formulate și care să ne ajute să fim mai buni.
Dragoș Preutescu: Iată ce afirmă Alain de Botton: „Prețul pe care-l plătim pentru așteptările crescute exponențial comparativ cu cele pe care le-au avut strămoșii noștri este anxietatea perpetuă pe care o generează gândul că suntem departe de ceea ce am putea fi”. De aici apar oboseala, durerea sufletului, invidiile. Strămoșii noștri erau anxioși pentru că îi puteau supăra pe zei, noi suntem anxioși pentru că nu știm când și cum vom deveni zei. Încerc să schițez o concluzie și anume că astăzi se duce o luptă între societatea care creează așteptări cetățenilor și cetățenii care nasc așteptări (propun identități sau tipuri noi de statut social). Cine va câștiga? Cei care se vor educa în privința statutului și a legilor care guvernează această dorință pentru succesul identitar (nici măcar ierarhic). Cartea lui Alain de Botton ne poate ajuta să menținem un echilibru sănătos în această direcție.
Alexandru Crețu: Referitor la întrebarea ta, cred că acei cetățeni care propun și susțin tipuri noi de statusuri sau identități vor câștiga lupta. Asta deoarece aceștia au înțeles că însuși ideea de status social, respectiv tip ideal social este o construcție socială, culturală, ce reflectă mai degrabă așteptările și preferințele elitelor decât un consens la nivelul întregii societăți. Iar odată înțeles acest aspect, indivizii înțeleg că aceste construcții pot fi modificate și alterate astfel încât să se potrivească mai bine unor noi moduri de a vedea lumea. Istoria este plină de astfel de exemple de grupuri care au operat transformări sociale: feminismul, mișcările și sindicatele muncitorești, activiștii pentru drepturile minorităților, Occupy Wallstreet etc. Aceste mișcări au operat transformări sociale pornind tocmai de la modelul de înțelegere a societății prezentat mai sus: oamenii pot crea sau reinventa valori și norme ale societății. Alain de Botton de altfel ne reamintește acest lucru afirmând că idealurile sociale nu sunt imuabile, ci sunt în continuă schimbare, omul fiind motorul acestei schimbări.
Un dialog marca Idei și efecte.
Credem în destinele oamenilor care citesc.
Diplomație și Cultură - Dragoș Preutescu 