RSS

Arhive pe categorii: Realităţi obeze

Îmi este greu să înţeleg omul

Îmi este greu să înţeleg omul. Şi ştii de ce? Pentru că noi oamenii suntem ciudaţi!

Am remarcat ceva foarte interesant (oare?), că tehnologiile, informaţiile peste limita la care noi le putem face faţă ne conduc către o zonă confuză. Trebuie să învăţăm să fim capabili să alegem, să fim precauţi (iar libertatea ce facem cu ea?). Eu nu ştiu dacă reuşesc tot timpul. Tu cum faci? Zău aşa! Am impresia că ne pierdem pe teritorii în care nici măcar prin ajutorul celor mai bune tehnici nu reuşim să mai găsim şi să identificăm punctele cardinale. Ce stupizenie! Mă întreb cum se descurcau oamenii din Antichitate? Nu aveau calculatoare mii, internet free non-stop şi totuşi au creat cele mai mari minuni ale lumii scrise şi nescrise. Mi-ar plăcea să trăiesc într-o asemenea epocă.

– Mă asculţi? Sau te-ai pierdut în imagini? Dacă vrei te pălmuiesc, nu e nicio problemă. Doar te rog să fii puţin mai atent. Vreau să dezvălui acest mister al Universului, numit OMUL!

Se pare că mai trebuie să invit câţiva amici la discuţie. Vreau să rezolv problema. Fii atent! Am stat şi am căutat o formulă matematică, logică pentru om, hai să spunem şi una literară. Pe care vrei să o auzi?

Parcă cea literară pare mai interesantă. Aşa şi este. Uite cum stă treaba. Omul e ca un condei. Îşi scrie propria viaţă, corect ortografic şi gramatical doar dacă a învăţat asta. Dacă a deprins aceste calităţi. Altfel, mănâncă câte o literă, aşa cum se chinuie când nu găseşte un răspuns la o întrebare, răstălmăceşte cuvintele şi figurile de stil, aşa cum sufletul i se întoarce pe toate părţile când suferă, iubeşte sau chiar răneşte pe cineva.

Nu, facem o înţelegere. Mă opresc aici până mai vin şi alte persoane. Sunt convins că teoria mea nu îţi va provoca interes. Am dreptate? Eu totuşi vreau să rezolv problema aceasta. Fii şi tu mai implicat OMULE!

 

Etichete: , , ,

Realităţi obeze – cazul Flăcăilor

Zi de zi ne confruntăm cu diferite probleme, întâlnim diferite personaje (luate ca din basme scrise fără noimă), ne întâlnim cu forme de canibalism împotriva moralei şi avem parte de indecişi sufleteşte. Pentru toate astea suferă ceilalţi, cei care se luptă cu ele, cei care mai au simţul răspunderii şi al lucrului bine ştiut, făcut şi învăţat. Şi totuşi, avem şansa să izbândim.

Prima poveste (fictiv sau real – după percepţiile voastre)

În sala de curs, la una dintre universităţile importante din ţară, un grup de studenţi îl aşteaptă pe domnul profesor (aflat într-o şedinţă importantă) să susţină următoarea prelegere. Nimic neobişnuit până aici, dar la un moment dat îşi fac apariţia în atmosfera abătută (probabil din cauza vremii) doi flăcăi, cu atitudini smechereşti (unul dintre ei învârtind şi aruncând un pumn de chei în aer – semn de superioritate şi comportament flegmatic). Băieţii căutau o telecomandă, (telecomanda unui videoproiector), dar nu au găsit nimic. Din acest moment începe:

Flăcăul nr. 1: “Aveţi oră cu domnul profesor X?”

Vocea studenţilor din sală: “Da!”

Flăcăul nr. 1: “Foarte tare frate!”

Flăcăul nr. 1: “Aveţi un număr de telefon, ceva?”

Un student din sală care nu prea agrea atitudinea şmecherească pe care o aveau cei doi inculpaţi răspunde:

Studentul indignat: “Daţi un search pe Google.”

Flăcăul nr. 1: “Aaa, presupun că tu eşti ăla Deşteptul?”

Studentul indignat (se uita direct în ochii zurbagiului): “Şi presupun că tu eşti ăla cu Tupeu, nu?”

Flăcăul nr. 1: “…daa?”

Studentul indignat: “Păi aşa este într-o societate democratică, suntem împărţiţi în cei Deştepţi şi cei cu Tupeu.”

Flăcăul nr. 1 (plecând capul în jos şi cu un surâns ironic pe faţă): “Societate democratică? Uăi băiete!”

Flăcăul după ultimul cuvânt se întoarce şi pleacă fără să mai continue conversaţia, ce părea că îl epuizează de forţa şmecherească. Aşadar iată unde stau principiile democraţiei de o parte şi de alta a unor atitudini mai educate, mai puţin educate sau bolnave de ciuma contemporaneităţii care se bazează pe grosolănie, barbarie şi  inflexiuni mintale.  Voi ce spuneţi, cum e treaba cu democraţia?

Ştiţi cum este, şi treaba asta cu şmecheria are o valoare, dar când nu îţi mai vezi de “lungul nasului” şi te fandoseşti în faţa altora care poate nu vor să te accepte, o păţeşti. Pe viitor o să încerc să vă redau aceste poveşti (repet, fictive sau reale – depinde cum le percepeţi voi) şi poate reuşim să îi învăţăm şi pe alţii că a trăi într-o societate e mai mult decât o şmecherie.

PS: Flăcăul nr. 2 a părăsit încăperea încă de la începutul conversaţiei, ştia că nu e de bine ce va urma.

PS 2: Am uitat să menţionez că în ziua de astăzi, prin facultăţi se plimbă tot felul zurbagii (şi zurbagiste – oare aşa este pluralul la feminin?) care vor să promoveze cu note mari (plini fiind de “conoştinţe”) şi apoi atunci să vedeţi voi democraţie.

 

Etichete: , , , , ,