RSS

Arhive pe autori: Dragoș Preutescu

Despre Dragoș Preutescu

Diplomație și cultură

Amintiri din librărie

Am făcut o selecție a celor mai amuzante momente din librărie.

– Bună ziua. Aveți cărți ieftine și care să arate mai deosebit?

– Avem.

– Noi vrem să le punem pentru design într-o bibliotecă.

Am îndrăznit să le arăt și o carte de Norman Manea, Despre clovni. Era o carte foarte ieftină și m-am gândit că ar da bine ca design. În câteva secunde nu le-am mai văzut pe cele două domnișoare în librărie.

91328255_211734920052414_4588524737268809728_n

– Bună ziua.

– Bună ziua.

– Căciulițe pentru înot, aveți?

– …. ăăă, nu.

Niciodată nu am înțeles de ce o librărie trebuie să fie magazinul tuturor posibilităților.

 

– Alo! Bună, mama! Pot să îmi cumpăr cartea, De ce greșim? Nu mai mănânc în oraș. Da, da, e o carte foarte bună. Te învață despre erori și altele….. Mulțumesc!

Se mai întâmplă ca adolescenții să renunțe la mâncare pentru cărți. Sună bine, nu?

 

– Bună ziua.

– Bună ziua.

– Puteți să îmi recomandați un pachet cu cărți?

– Pe ce subiect să fie cărțile?

– Poker.

 

Până acum existau doar fanele Irinei Binder. Știai una și bună. Acum, mai nou, au apărut fanele Niculinei Gheorghiță, mult mai agresive și mai în vârstă. Ce să faci? Vedetele își povestesc viața, iar posibilii cititori se dau de ceasul morții.

 

– Bună ziua.

– Bună ziua.

– Ce îmi puteți recomanda pentru o fetiță de 7 ani? Din start mi-a spus fără cărți.

– Din start ne-ați blocat.

 

– Despre ce e vorba în cărțile astea, Pisicile războinice?

– E un fel de Game of Thrones, dar cu mâțe.

 

– Bună ziua.

– Bună ziua.

– Aveți vreo carte cu depresii?

– Sigur, avem.

Presupun că cineva voia să le învețe din timp.

 

Două idei la care merită să ne gândim:

  1. „O generație analfabetă în gândire”
  2. „Dematerializarea efortului”

 

– Bună ziua.

– Bună ziua

– Aveți stilou din acela cu peniță care intră într-un tubuleț și apoi….

Uite așa ai parte de momente când te întrebi de ce ai citit un Paul Ricoeur, un Bertrand Russell și tot așa. Cerința simplă a unui copil te poate bloca complet în gândire.

 

– Ai auzit ultima știre internațională importantă?

– Nu. Care este?

– Cică au trimis numai femei în spațiu. E o premieră.

– Aoleu, asta nu e de bine.

– De ce?

– Păi o să înceapă și acolo cu bârfele, dramele existențiale, telenovele. Se va prăbuși Universul.
– Să sperăm că vom supraviețui și acestei schimbări majore din existența umană.

 

Titluri faine ale unor cărți pentru copii:

  1. Reverie cu flori de cireș
  2. Ne vedem în Cosmos, prieteni!
  3. 25 de grame de fericire
  4. Ai o pasăre pe cap!
  5. Cum să fentezi blestemul unui dragon
  6. Melciclopedia
  7. Cei șapte papă-lapte
  8. Cei trei măgăruși și cartea fermecată
  9. Girafele nu știu să danseze

 

– Ce faci? De ce ești așa de posomorâtă?

– Sunt obosită. Am zăcut toată noaptea.

– Grea e viața asta. De-ar trece o dată ca să scăpăm de chin.

– Nu. De ce spui asta? Niciodată nu știi ce va fi după.

– Cum să nu? Îți spun eu: petrecere în pijamale.

 

– Caut cărți pentru fata mea de 14 ani.

– Vă recomand Lumea Sofiei.

– (după ce doamna cercetează atent cartea) Nu, nu vreau să îi dau idei fetei.

Totul trebuie ținut sub control. E important să nu le vină idei , să încerce să digere doar ce vor cei mari. Așa se fuge de citit.

 

– Se complică treaba cu Universul. Cică s-au găsit mai multe tipuri de galaxii, diferite tipuri de stele. Sunt trimise informații noi de pe sateliți. Astăzi a trecut un meteorit între Lună și Pământ. Se îndrepta spre noi, dar în ultimul moment a deviat de la traseu. Probabil voia să ajungă la Dăncilă, dar a renunțat.

– Au scăpat încă o dată. Mi se pare singura soluție să mai scăpăm de Dăncilă și neamul corupților, doar fiind loviți de un meteorit.

 

Povești cu religioși de toate zilele (1)

– Anul ăsta nu mai dau de pomană. Anul trecut i-am dat lui Parasca 50 de kile de varză.

– Și?

– Și acu’ se dă mare cucoană.

 

– Domnule, aveți o mulțime de cărți despre sex. Despre agricultură nu prea aveți.

– Păi, în funcție de necesități.

– Sexul pare că ține mai bine de foame.

– Așa se pare.

Deci, sex sau agricultură?

 

– Dar tu unde te-ai născut de ești așa de plin de tine?

– La rădăcina <Teiului lui Eminescu>. Când eram tânăr, chefuiam cu Ursachi prin Copou în fiecare seară. Când îi apăruseră firele de păr în barbă lui Brumaru, eu eram deja un Don Juan al Ieșilor.

 

Cele mai amuzante titluri din medicină alternativă și nutriție:

  1. Gata cu grăsimea încăpățânată! (când o zbura shaorma, poate atunci).
  2. Mi-e poftă! Ce mă fac?
  3. Homo carnivorus
  4. Eliberarea de gluten
  5. Doctorul cuantic (Einstein ar fi invidios)
  6. Soluția pentru glicemie (mai puțini politicieni corupți în țară)
  7. Creierul din burtă (dacă ar fi și acolo un creier, trăiam deja pe Marte)
  8. Revoluția de 22 de zile (la noi a fost chiar mai bine. Am făcut revoluția în maxim 5 zile)
  9. Șarmul discret al intenstinului

 

– Încep să mă îndrăgostesc tot mai mult de un cuvânt.

– Ce cuvânt?

– INEPȚIE.

– Ce te-a făcut să ajungi la această stare sufletească?

– Văd și aud destule în jurul meu încât nu mă pot îndrăgosti de altceva.

– Și cum o să trăiești cu inepția lângă tine?

– Va fi o bună oportunitate să scriu „o istorie a inepției”.

– Asta e cu adevărat ceva. Una e să trăiești cu hoția sau prostia lângă tine, altceva e să trăiești cu inepția.

– Am sesizat o oarecare evoluție a acțiunii umane. Mai întâi apare prostia, apoi evoluează în hoție. După hoție vine cu mult curaj inepția. Intuiesc ce urmează după inepție, dar încă nu vreau să mă pronunț.

 

Mereu am fost fascinat de titlurile poeziilor sau volumelor de poezii. Dacă ar fi să citesc poezie contemporană, doar titlurile m-ar interesa. Iată câteva:

  1. Sinistra
  2. Mai sincer ca Himalaya
  3. E timpul să visăm un măcel
  4. Liniște, pace, perversiuni, heppiend
  5. Ascultă cum plâng parantezele
  6. Labirint cu pereții sparți
  7. O cameră mai mare decât pâinea
  8. O să mă știi de undeva
  9. Zarathustra e femeie
  10. Soare cu piper

 

Vă recomand o carte vindecătoare: Terapia prin ciocănituri. O metodă revoluționară de a-ți trăi viața fără stres.

Doar că trebuie aplicată cu grijă această terapie pentru că există mai multe tipuri de „ciocănituri”.

 

– Domnule, ce mai citesc poeții în ziua de azi?

– Nu prea mai citesc.

– De ce?

– Unii spun că așa își pierd din autenticitate. Ei doar scriu și atât.

– Și despre ce scriu?

– Drept să fiu, nu prea știu. La Emil Brumaru știam temele de interes, dar poeții din ziua de azi îmi par că se luptă în continuu cu cineva.

– Ciudat.

– Nu chiar. Ciudat este că avem prea multă poezie și prea puțini poeți.

– O să suferim din această cauză.

– Deja suntem bolnavi.

 

Un bătrânel, pe la vreo 70 de ani, vine constant în librărie și citește cu o pasiune uimitoare enciclopedii despre Univers și evoluțiile naturii. Astăzi își punea întrebarea: cum de au reușit oamenii de știință să calculeze ritmul de deplasare al Australiei către nord (2.3 cm pe oră)?

– Mă „lupt” cu Pacificul acum. E mai ceva ca în filme. Un grup de cinci insule au devenit 20 și ceva. Cum iau pensia vin și vi le „fur”.

Ceea ce e frumos la acest bătrânel și de la care învăț foarte multe, este cât de viu și uimit rămâne și la această vârstă față de Viața de pe Pământ. Folosește ceea ce cunoaște doar pentru a se educa și pentru a învăța despre mediul înconjurător și oameni. Să citești trebuie să fie o plăcere și o bucurie pentru a te educa.

Morala: longevitatea ține de uimirea și bucuria continuă față de ceea ce ne pot oferi viața și cărțile.

 

– De ce nu aveți un raft gol unde să își pună doamnele geanta?

– Pe vremea comunismului la fiecare magazin, primul raft era gol pentru geanta doamnelor. Astăzi trebuie să ne ținem gențile între picioare.

– Să înțeleg că în democrație doamnele își țin geanta între picioare, iar pe timpul comunismului geanta putea fi pusă pe raft?

– (doamna râde) Cam ceva de genul.

Așadar, ce este mai bine, pe raft sau între picioare?

 

– Ai auzit de „curcan umplut cu castane”?

– Ce e asta, o fabulă?

– Nu. O rețetă.

– Dar „friptură de rață sau boboc de gâscă umplută cu fructe de vară”?

– Altă fabulă gastronomică?

 

Oare ce poate fi mai greu de citit? Ce te poate zăpăci cu siguranță? Un Tratat de psihologie clinică și psihopatologie, sau Critica rațiunii pure?

Devin tot mai convins că un tratat de psihologie clinică l-ar fi zăpăcit până și pe marele Kant.

 

Un coleg se tot întreabă de ce toată lumea vrea să scrie o carte, să fie scriitor. O întrebare justă atât timp cât avem poezie fără rimă și beletristică de pe Messenger. Nu oricine poate fi scriitor, dar e o dorință care nu poate mai prejos de celebritate.

Peste 15 ani o să scriu și eu o carte. O să fiu un nimeni, un mediocru, dar cartea va avea titlul: VIAȚA MEA. Poate lumea e interesată de viața mea. Nu ai de unde să știi.

Eu i-am sugerat colegului un alt titlu care poate fi la fel de potrivit: CINE AM FOST.

 

– De ce citești atât? Ce găsești tu în toate cărțile astea?

– Vreau să supraviețuiesc, să mă salvez.

– De la ce să te salvezi?

– Să mă salvez de timp. Să salvez ceea ce nu se vede și se simte.

– Și te mulțumești cu atât?

– Citind, nu pot avea nici cea mai mică ezitare în a crede.

 

– Dacă este să alegi o viață făcută din CITATE sau să faci din viață o ARTĂ, ce ai alege?

– Fără nicio ezitare aleg a doua variantă.

– Și cum se face viața artă?

– Nu e simplu. Trebuie să privești, să simți și să lupți să realizezi ceea ce vezi și simți.

– Iar cei care nu reușesc să facă asta?

– Aceștia doar vor citi și nu vor trăi nimic din toate acestea. Vor cita.

 

– De ce oamenilor le este mai frică astăzi ca niciodată altcândva?

– Pentru că azi oamenii vor să fie proprietari pe absolut orice: un moment, o imagine, o felie de pâine, o persoană, o sticlă de vin, o carte. Ei nu se mai lasă educați de toate acestea, ei devin simpli „proprietari”.

– Și acesta nu e un important atribut al vieții libere?

– Te înșeli. Când devii proprietar peste absolut orice, devii mai fricos, pentru că simți că ai putea pierde ceea ce deții.

– Ne putem elibera de această condiție?

– Putem afla asta prin felul în care ne trăim simplele momente ale vieții. Este prima cerință. Nu trebuie nimic inventat.

 

– Știți de ce cafeaua bună nu se poate servi decât în proporții mici și delicate?

– Nu m-am gândit niciodată la asta.

– Dar beți cafea?

– Doar atunci când mă găsesc în palmele fragede și vii ale vieții.

– Totuși, am să vă răspund eu. Sunteți prea romantic și visător.

– Cafeaua se bea în proporții mici și delicate pentru că astfel ți se dă șansa să nu te mai crezi un nemuritor și ca să mai ironizezi destinul, care cică ți s-a dat. Dacă aveți încredere în cafea, atunci Umanitatea are o șansă.

– Și cu vinul ce facem?

– Asta e treaba Universului.

 

– Domnule, cum se mântuiesc Oamenii?

– Prin hărnicie. Hărnicia sufletului, hărnicia inimii, hărnicia privirii, hărnicia dăruirii, hărnicia iubirii.
– Sunteți sigur?

– Nu mai am cum să ezit în această privință.

 

– Aveți cărți pentru copii de 1-2 ani care au imagini cu animale?

– Sigur.

Îi arăt clientului un produs, îl studiază atent și spune:

– Da, dar imagine cu Porcul nu este.

Caut un alt produs. La fel, nu există imaginea cu Porcul. Într-un final ajungem să găsim și Porcul.
Mulțumit, clientul respiră ușurat ca îi va arăta Porcul propriului copil.

Se pare că e un animal reprezentativ pentru spațiul nostru cultural-educativ. Dacă nu e Porcul, atunci ce e? Cu ce putem înlocui Porcul?

 

EL și-a cumpărat următoarele cărți: Nu ajunge să spui Nu (despre șocul politic numit Donald Trump) și Istorie și conștiință de clasă (o interpretare a operei lui Marx).

EA și-a cumpărat următoarea carte: Cincizeci de umbre întunecate (despre anumite preferințe speciale).

 

– Mi-a lăsat tata o avere!

– Ce ți-a lăsat?

– Pofta de a munci.

– Când eram mic pășteam un berbec și o capră, iar când am crescut, tata m-a promovat la boi.
– Păi și acuma tot boi paștem.

 

– Bună! Aveți doar Codul de procedură penală, fără Codul penal?

– Nu, avem doar Codul de procedură civilă separat. Se pare că avem doar „civili”, „fără penali”.

 

– Bună dimineața!

– Bună dimineața!

– Aveți, „Jurnalul de la Pleșcoi”?

– Nu cred că există această carte.

Căutăm pe internet să verificăm.

– Poate vreți să spuneți, Jurnalul de la Păltiniș!

– Da, da. Așa este. Am greșit eu.

Cand se confundă Păltinișul cu Pleșcoiul, nu prea suntem într-o stare culturală bună. Oricum, ne gândim tot mai serios să îi scriem filozofului Gabriel Liiceanu să încerce totuși să scrie și un „Jurnal de la Pleșcoi”. Trăim alte timpuri, avem alte gusturi.

Repet, ca librar nu trebuie să te surprindă nimic. Când cineva vine cu o încredere atât de mare să îți ceară un Pleșcoi, șansele de a exista sunt imense.

Trăiască! Trăiască! Trăiască!

 

– Odată am omorât un gândac cu o carte.

– Cu ce carte?

Despre Dumnezeu și om.

 

De multe ori rămân surprins de cerințele pe care le au unii oameni de la o librărie. De exemplu, astăzi am fost întrebați dacă avem lanterne pentru biciclete. Ne-am uitat în jur și am constatat că nu avem (chiar și noi am fost surprinși că nu avem printre atâtea cărți și niște lanterne). Totuși, am încercat să îl ajutăm pe om și să-l îndrumăm spre acea locație unde poate găsi lanterne pentru biciclete. Ca librar poți salva multe minți și destine. Nu e doar despre a recomanda cărți.

 

Din categoria, „Realități obeze”:

– Aveti Mein Kampf?

– Nu avem. O vei găsi doar la anticariat.

– Am auzit că e o carte foarte bună.

– Eu spun că nu e atât de bună pe cât pare sau se aude.

– E o carte șmecheră. Chiar dacă a fost folosită în alt scop…

Noi, librarii, am încercat să îi explicăm de ce nu e bună. Reacția finală a fost „fatală” pentru noi:

– Hitler a fost șmecher dacă a ajuns unde a ajuns.

Îmi scapă mie ceva și eu nu știu?

 
 

Etichete: , , , , , , , , ,

Orice ar fi, decizii trebuie să luăm în viață

Economistul și psihologul Daniel Kahneman, primește în anul 2012 premiul Nobel în Științele economiei. Cunoscut pentru impresionantele cercetări despre cum iau oamenii deciziile și care este psihologia judecăților, la Editura Publica îi este tradusă în anul 2015 cartea, Gândirea rapidă, gândirea lentă. Împreună cu psihologul Alexandru-Ioan Crețu, vă propunem un dialog despre această lucrare minunată și poate vă facem curioși să o și citiți.

Dragoș Preutescu: Alex, cu puțin timp în urmă, am mai scris un alt dialog despre felul în care luăm decizii, vorbind despre cartea Când. Secretele științifice ale momentului perfect, apărută tot la Editura Publica în anul 2018. Dacă autorul Daniel Pink s-a concentrat pe momentul ideal de a lua o decizie, analizând fiecare părticică a momentelor care ne duc la acea decizie, Daniel Kahneman are o abordare și mai directă, arătând că mintea noastră este partajată în zone funcționale, capabile să ajungă la deciziile cele mai bune, unele mai rapide, altele mai lente. De fapt, cu ce se ocupă mintea noastră? Ea există doar pentru a lua decizii? Sunt oamenii de știință mai aproape de „enigmele” acestui monumental organ-sistem al omului?

90217608_734564500281958_4453537840755638272_n

Alexandru Crețu: Sunt întrebări excelente, Dragoș. Mintea umană, în general, și mecanismele cognitive ale luării deciziilor, în particular, au atras atenția psihologilor încă de la începuturile psihologiei. Psihologia luării deciziilor sau a planificării a atras atenția cercetătorilor datorită caracterului său contradictoriu: pe de o parte există un consens științific conform căruia psihicul uman este capabil de organizări complexe ale informației și de utilizare a lor într-o manieră care ne permite transformarea mediului și perfecționarea minții noastre, însă pe de altă parte avem dovezi conform cărora același aparat psihic complex poate comite erori precum: lapsusuri, ignorarea stimulilor irelevanți din fața noastră, preziceri incorecte, stereotipizări, gânduri distorsionate precum saltul la concluzii și așa mai departe. Mintea umană nu se rezumă doar la luarea de decizii, întrucât acest proces depinde de alte procese precum atenția, memoria sau percepția, însă luarea de decizii este o resursă critică a proceselor de învățare, de relaționare, de adaptare la mediu sau chiar de supraviețuire. Cum luăm deciziile… ei bine, o să aflăm pe parcursul dialogului cât de complicată este de fapt situația.

Dragoș Preutescu: Trăind într-o lume hiperconectată, oamenii iau decizii în maniere rapide. Atenția și memoria sunt (sub)solicitate și ne găsim ancorați în cele mai simple activități umane. După cum afirmă și Manfred Spitzer în cartea Demența digitală, oamenii de azi sunt mai proști decât oamenii din trecut și le este afectată mintea într-un mod negativ. Ei se folosesc doar de sistemul 1 (gândirea rapidă) identificat de D. Kahneman, care nu solicită eforturi ale minții. Mai mult, se pare că supraviețuirea speciei noastre se datorează acestui sistem 1: „Alocarea sofisticată a atenției a fost șlefuită într-o lungă istorie evolutivă. Orientarea și reacția rapidă față de cele mai grave amenințări sau cele mai promițătoare oportunități au sporit șansele de supraviețuire, iar această capacitate nu se restrânge, desigur, la oameni” (p. 61). În același timp, sistemul 2 (gândirea lentă), așa cum îl identifică Daniel Kahneman, se preocupă de rațiune, gânduri, construcții mentale complexe. Te întreb, cei care suferă de anxietate, depresie, panică, ce tip de gândire au mai activă, rapidă sau lentă?

Alexandru Crețu: Cele două sisteme – S1 și S2 – sunt implicate în luarea de decizii: Sistemul 1 (S1) vizează luarea de decizii pe baza informațiilor deja existente sau a celor deja percepute, într-o manieră automată, rapidă, în timp ce Sistemul 2 (S2) presupune utilizarea calculată și atentă a resurselor cognitive în vederea rezolvării unor probleme noi, complexe și care nu poate fi rezolvată prin soluții obișnuite. Ambele sisteme au valori adaptative pentru om, dar S1 este cel care domină procesul luării deciziilor și asta pentru că este automat, rapid și consumă puține resurse mentale, spre deosebire de S2, care este lent și costisitor. Așadar avem o minte care efectiv ar funcționa pe pilot automat care ne permite să evaluăm mediul și să luăm decizii în mod rapid și automat, însă cu riscul de a interpreta în mod eronat majoritatea situațiilor. Consecințele sunt diverse: apariția stereotipurilor de gândire, formarea unor convingeri rigide și greu de schimbat, salturi la concluzii, formularea de interpretări pornind de la puține dovezi sau formularea de cauze pentru evenimente care nu pot fi explicate altfel. În cazul anxietății, de exemplu, S1 intervine activ: el percepe orice stimul ca fiind periculos și va împinge resursele mentale și comportamentale în direcția evitării acestora, chiar dacă la o analiză logică acești stimuli ar putea să nu fie atât de periculoși precum se credea inițial.

Dragoș Preutescu: Iată că trăim și vremuri însemnate care ne aduc în situația de a acționa instinctiv, rapid, activând sistemul 1. Și în aceste momente, cred cu destulă măsură de siguranță, că avem mai multă nevoie de un sistem 2, de o gândire calculată, strategică, pentru a evita unele colapsuri ale vieții cotidiene. Oare timpul liber pe care îl vom avea la dispoziție, ne va ajuta să consumăm eficient capacitatea acestei gândiri lente? Putem fi capabili de o „participare lipsită de efort (flow)”? Pe de altă parte, mă gândesc la situația personală, când sunt prea rațional, când analizez totul prea mult, și acest lucru duce la egoepuizare, cum ne spun autorii. Dacă oamenii antici, cei virtuoși sau care au gândit virtuțile, găseau în sistemele lor de gândire că e necesar să se ajungă la cumpătare, la înțelepciune, răbdare, mă gândesc că nu puteau face asta fără un efort. Azi vorbim despre autocontrol, voință, capacitate, flexibilitate. Sunt acestea virtuți mai importante pentru secolul nostru? Mie îmi place să mă gândesc la cumpătare și mai puțin la autocontrol. Pare puțin mai etic față de viață.

Alexandru Crețu: Având în vedere faptul că trăim într-o perioadă caracterizată prin grad crescut de mobilitate, acces sporit la informație, grad rapid de răspândire a informațiilor noi, precum și a dependenței noastre de tehnologie, cred că este necesar să ne antrenăm capacitatea de a gândi lent, respectiv de a ne controla reacțiile, de a prelua controlul gândirii automate înainte de a lua desfășura noi acțiuni, de a analiza atent informațiile care sunt puse în fața noastră înainte de a le considera ca fiind adevărate sau pentru a lua decizii eficiente. Din păcate, nu putem vorbi de o viață dominată de un Sistem 2, pentru că Sistemul 2 cu toate beneficiile sale are și limite : este lent, este mare consumator de energie și nu gestionează eficient schimbările bruște cum o face Sistemul 1, ceea ce înseamnă că un stil de gândire lent deși va fi mai eficient nu va fi la fel de rapid. Cred că soluția constă mai degrabă în antrenarea minții astfel încât să utilizăm concomitent ambele sisteme în circumstanțe diferite, respectiv să folosim Sistemul 1 pentru a lua decizii critice sau importante numai după ce îl antrenăm să ia în considerare mai multe alternative, respectiv să ne antrenăm Sistemul 2 astfel încât să opereze prin antrenament mintal mai rapid și mai eficient prin tehnici precum strategii de învățare prin organizare sau tehnici de memorare prin mnemotehnici.

Dragoș Preutescu: Dar în aceste momente de criză, de incertitudine, apar cel mai frecvent erorile de judecată. Chiar și cei mai raționali oameni, pot face în astfel de situații, erori de gândire. Îți dau dreptate că e necesar să ne folosim de ambele sisteme în momentele dificile, pentru că trebuie să acționezi și instinctiv și să fii capabil să iei decizii complexe. O temă rămâne importantă în cercetarea acestor sisteme de gândire: cum evaluăm ce este viața și ce anume trebuie să decidem pentru a evalua corect viața noastră? Și când spun evaluare, mă refer la orice sistem de referință, de valori, de experiențe, care ne pot spune ceva despre ce suntem și unde suntem. Autorii construiesc și o idee care explică mai coerent ceea ce am spus: „o explicație a corelațiilor scăzute dintre împrejurările vieții indivizilor și satisfacția lor față de propria viață este faptul că atât experiența fericirii, cât și satisfacția vieții sunt determinate de genetica temperamentului” (p. 621). Întreb, temperamentul nu este ceva construit în timp? Sau este ceva înnăscut?

Alexandru Crețu: Da, temperamentul și aptitudinile sunt înnăscute. Însă formele lor de manifestare, respectiv felurile în care se manifestă acestea în conduita omului sunt învățate, dezvoltate prin exersare și învățare. Doar pentru că ne naștem într-un fel nu înseamnă că și așa vom fi. În cazul gândirii, sunt de părere, ca și Kahneman, că nu este important ca noi să încercăm să suprimăm un stil de gândire și să îl supunem celuilalt (S1 să fie supus lui S2), ci mai degrabă să ne informăm despre cum funcționează amândouă astfel încât să știm să le folosim în mod optim în situații diferite. Un exemplu ar fi încrederea în propriile raționamente: conform studiilor realizate de Kahneman și de ceilalți colegi, se pare că supraestimăm cunoștințele noastre despre trecut, ceea ce în schimb va duce la supraestimarea capacității de a prezice evenimente viitoare. Asta nu înseamnă că producem numai erori, afirmă autorul, ci că acestea sunt imprevizibile într-o lume incertă și schimbătoare, iar primul pas de a realiza decizii mai raționale și mai eficiente este să punem întrebări și să privim cu scepticism orice informație care o vedem sau auzim din diverse surse și mai ales informațiile pe care le avem deja stocate în memorie. Este un demers dificil, deoarece Sistemul 1 dorește consistență și stabilitate, însă primul pas spre a fi persoane mai raționale, mai critice și mai înțelepte este acela de a renunța la certitudini și de a îmbrățișa necunoscutul, hazardul. Ele sunt înspăimântătoare, dar oferă mai multe perspective de înțelegere și implict mai multe variante de acțiune, ceea ce nu este tocmai un lucru rău.

Articole similare care te pot interesa

Idei și Efecte – retrospectiva anului 2019

„Furtul” – un roman al percepției

„Stăpânirea” inteligentă a deciziilor

„Statut și anxietate” – cum ne provocăm singuri răni și cum le putem vindeca

Trăim în cutii de imagini care ne modelează gândirea

Realitate și percepție – cât de pregătiți suntem să înfruntăm ceea ce nu știm?

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Idei și Efecte – retrospectiva anului 2020

CREDEM ÎN DESTINELE OAMENILOR CARE CITESC.

Toate edițiile Idei și Efecte filmate în anul 2020.

Un proiect cultural ce susține dialogul și lectura.

1. Ficțiune și biografie – construcții ale cunoașterii

 

 

 

2. Omul și cunoașterea socială – tema anului 2020

 

 

 

3. Argoul și limbajul ascuns

 

 

 

 

Anul 2020 în dialoguri

1. Cernobîl. Iubire și moarte

2. Orice ar fi, decizii trebuie să luăm în viață

3. A trăi, prin urmare, e o chestiune de timp, de moment

4.E inutil să mai vorbim despre destin. Să vorbim despre noi.

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Psihologia românilor în 5 cărți

Mi-a plăcut să urmăresc care sunt tendințele de lectură ale românilor, mai ales în ceea ce privește „cele mai vândute cărți” (bestsellers), pentru că aceste tendințe dau o notă suficient de coerentă despre ceea ce gândim, ce simțim, ce ne dorim față de noi și față de ceilalți. De aceea, îmi permit să fac un portret psihologic (cu îngăduința specialiștilor din acest domeniu) al românilor în funcție de cele mai citite cărți (tendința lecturilor care spun totul despre toate și te „bucură”). Iată aceste 5 cărți:

Creierul și mintea universului de Constantin Dumitru Dulcan

Publicul pentru această carte este impresionant de divers, dar cea mai bună descriere a ceea ce reprezintă cartea pentru ei, mi-a fost relatată de o doamnă la vreo 70 de ani, ce căuta neobosit cartea: „- Îmi place de Dulcan? Băiat deștept. La vârsta lui își permite. Și-a dat seama despre ce trebuie să scrie. Câte un pic de aici, un pic de acolo și face ca totul să fie scris frumos și să îți placă”. Pe mine unul m-a impresionat doamna, pentru că mi-am dat seama cât de ușor se lasă impresionați românii și că își stabilesc un standard al inteligenței. Cu siguranță ați auzit următoarea replică în diferite ocazii (eu da, și nu mă încurajează deloc): „- Ce inteligent ești! Mi-ar plăcea să fiu ca tine”. Cartea lui Constantin Dulcan, ca de altfel toate celelalte, vorbesc despre energii, despre Dumnezeu, despre conexiunile noastre cu divinul și universul în același timp, despre răspunsurile pe care le putem găsi în aceste orizonturi nemărginite ale vieții etc. etc. Tu, cel care citești cartea, ești important, atât pentru Univers, cât și pentru Dumnezeu. Ai inteligența de care ai nevoie ca să înțelegi toate acestea. Frumos, spun eu.

Tu ai iubi un om ca tine? de Cristi Grosaru

O carte ce prezintă interes în mod special pentru adolescenți și tipele trecute puțin de 20 de ani (cu dorințe). Aici avem o combinație între un fel de filosofie despre natura umană și despre ceva ce dă un sens vieții, o raportare la iubire ca la un ocol în jurul dorințelor, suferințelor, secrete de viață. Fii prezent! Evaluările în viață se fac în funcție de oamenii din jurul tău, tu pari a fi o problemă pe care trebuie să o rezolvi. Recunosc, titlul cărții mă fascinează. Poți lua întrebarea ca pe o răutate a celor din jurul tău, sau poți lua întrebarea ca pe cea mai destoinică vină a ta ca persoană ce există (să îi spunem introspecție nevinovată). Îmi aduc aminte de titlul unui articol scris de Cătălin Ștefănescu, „Jefuitorii de sens”.

20200205_103220

Fluturi de Irina Binder

Oare cine nu cunoaște acest volum și toate celelalte care i-au urmat? Publicul este unul minunat de extins, mai ales doamnele și bărbații (care trebuie să le cumpere doamnelor aceste cărți, uimiți că nu pot înțelege de unde atâta fervoare de a fi citită cartea). Fluturi născocește în tine toate relele și suferințele de care poți avea parte. Tema centrală este iubirea, eterna și fascinanta iubire, care nu e cum vrem noi, nu o putem găsi la oamenii de lângă noi. Iubirea, iubirea, iubirea. Recunosc, am început să citesc cartea (curiozitatea, nimic altceva) și am tot dat să înțeleg, să înțeleg, cine e vinovat? Sper că nu iubirea. Efemeritatea vieții! Românilor le place să trăiască între melancolie, victimizare și lamentație. Arăți că te strădui să lupți cu viața, să lupți pentru iubire. Descrierea cărții mi se pare una imensă: „Citind cartea Fluturi, te bucuri de un univers plin de emoții și te regăsești în fiecare zbucium. Iar la finalul poveștii, te bucuri că Fluturi nu este doar o poveste, regăsind părți din sufletul tău ascunse acolo, între pagini. La sfârșit, te bucuri, zâmbești și multumești pentru tot: că ai cunoscut și trăit iubirea cu toți fluturii și cu toate lacrimile ei, că ai avut parte de prietenii adevărate și sincere, că ai crescut printre cei mai minunați și delicați oameni, că te-ai pierdut ca să te regăsești, pentru că toate au un rost și pentru că nimic nu este întâmplător…”. Pare destul de clar.

Poartă-te ca o doamnă, gândește ca un bărbat de Steve Harvey

Publicul (în proporție de 90% format din doamne) încearcă să găsească cele mai subtile răspunsuri despre mintea bărbaților. Noi bărbații nici nu încercăm să facem asta față de femei, recunosc. Avantajul pentru cititoare este că autorul e un bărbat, altfel nu știu ce putea ieși. E o carte ce explică să nu se mai caute vinovății, ci soluții pentru a păstra și întreține o relație. Dar cum oamenii (bărbații) sunt atât de diferiți, nu ai cum să prizezi toate cele spune acolo. Încercarea merită. Întotdeauna merită să încerci să înveți ceva despre relații, despre comunicare. E îmbucurător că răspunsurile pot fi găsite într-o carte (sincer vorbind). Ușurează căile existenței. Totul devine sigur, fără incertitudini și frustrări. Dar mie parcă mi se pare cam ușor (din perspectiva unui bărbat, evident).

Suge-o (Ramona și Andrei) de Andrei Ciobanu

Un clasic al cărților foarte bine vândute, Suge-o face o conversie nemaipomenită de la lumea online la cea offline. O carte despre maturitatea sexuală și relațională, o carte cu bune și rele, cum ar spune cei mai avizați cititori. O carte ce pune din nou pe tavă o lume în care trăim noi și pe care nu o înțelegem. Iubirea, certurile, relațiile. Nu avem cum să scăpăm ne-consumați.

Mi-a trebuit mult curaj să scriu articolul, pentru că mulți din cititorii acestor cărți se vor simți ofensați, jigniți, că nimeni nu are dreptul să le judece orientările în materie de lectură, dar răspunsul meu este următorul: Nu despre asta e vorba. E doar psihologia noastră ca cititori.

Să recapitulăm cele cinci caracteristici ale psihologiei românilor prin cele 5 cărți amintite.

  1. Românii caută standarde ale inteligenței.
  2. Noi suntem răul din viața altora și a noastră.
  3. Iubirea e un zbucium (suferință, lamentație, victimizare) și orice am face tot acolo ajungem.
  4. Românul e iubitor de soluții în materie de relații.
  5. Iubim poveștile simple care ne dau impresia că ne maturizăm față de ceva.

Articole similare care te pot interesa

„Furtul” – un roman al percepției

„Stăpânirea” inteligentă a deciziilor

„Statut și anxietate” – cum ne provocăm singuri răni și cum le putem vindeca

Trăim în cutii de imagini care ne modelează gândirea

Realitate și percepție – cât de pregătiți suntem să înfruntăm ceea ce nu știm?

 

 
Comentarii închise la Psihologia românilor în 5 cărți

Scris de pe 02/05/2020 în Atitudini educate, Aviz Teoretic, Idei și Efecte

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Viața este o busolă în continuă căutare de coordonate. Lecțiile anului 2019.

  • Am învățaț că nu e nevoie să ne stabilim obiective. Lumea este o busolă în continuă mișcare, iar a ne bloca în obiective și planuri, pare cel mai ușor exercițiu de căutare. În schimb, puteți lucra la propria personalitate, la defecte sau să le oferiți avantaje calităților de care dispuneți.
  • Nu renunțați niciodată la concepțiile voastre despre viață. Sunt atâția care pentru asta s-au născut: să monitorizeze viața celorlalți. Ei sunt oameni mici, care se împiedică și de firimiturile de praf.
  • Citiți, pentru că cititul a rămas cea mai valabilă și de încredere sursă pentru a ne asigura o educație. Citiți orice. Doar așa o să învățăm că există literatură bună și literatură mai puțin bună.

20191231_074630

  • Adunați în jurul vostru doar oameni care vor să construiască, oameni care au simțul realității și alături de care puteți comunica inteligent. Niciodată să nu vă sperie oamenii inteligenți. Doar așa aflați cum arată frumosul și perfecțiunea.
  • Salvați natura. Suntem dependenți de ea și dacă nu învățăm să o respectăm și să o protejăm, o să abandonăm latura noastră umană. Suntem umani doar dacă recâștigăm demnitatea naturii. Un copac te poate învăța mai multe despre viață, chiar mai multe și decât cel mai înțelept dintre pământeni.
  • Zâmbiti și aveți simțul umorului, pentru că doar așa salvăm partea jucăușă, copilărească din noi. Și cine nu își dorește să fie copil pentru totdeauna?

LA MULȚI ANI!

 
 

Etichete: , , , , , , ,

Idei și Efecte – retrospectiva anului 2019

CREDEM ÎN DESTINELE OAMENILOR CARE CITESC.

Toate edițiile Idei și Efecte filmate în anul 2019.

Un proiect cultural ce susține dialogul și lectura.

80827150_10221034192074035_1876172509531865088_o

  1. Arta între realitate și fericire

https://www.youtube.com/watch?v=Pgtzf3AOT9g&t=260s

  1. Psihic și lectură (gânduri, sens, emoții)

https://www.youtube.com/watch?v=dWReCwmvQx4&t=451s

  1. Despre studiul științific al violenței

https://www.youtube.com/watch?v=rNI8a19PyDE&t=42s

  1. Oamenii care citesc au o stare de bine

https://www.youtube.com/watch?v=zD9LZBaFp_8&t=1085s

  1. Romanele grafice și diversificarea lecturii

https://www.youtube.com/watch?v=s5rZ2Q-9D40&t=41s

  1. Alain de Botton și filosofia moderată

https://www.youtube.com/watch?v=PguMT1I1EAQ&t=1s

  1. Viața între Mindfulness și Contactless – ce alegem?

https://www.youtube.com/watch?v=DCsm1oXOCGc&t=1125s

  1. Două biografii și două destine cinematografice: Robin Williams și Woody Allen

https://www.youtube.com/watch?v=9NR2_XByMIo&t=6s

  1. Două cărți despre secolul XXI

https://www.youtube.com/watch?v=sH0bZFNSwvg&t=142s

  1. Educația nu se cumpără. Se citește.

https://www.youtube.com/watch?v=BRDk334UCMk&t=5s

Anul 2019 în dialoguri

  1. „Poate că somnul și moartea sunt același lucru”
    https://ancazaharia.ro/2019/05/lectura-dialog-ismail-kadare-palatul-viselor/
  2. „Statut și anxietate” – Cum ne provocăm singuri răni și cum le putem vindeca (Editura Vellant)
    https://preutescu.wordpress.com/2019/04/01/statut-si-anxietate-cum-ne-provocam-singuri-rani-si-cum-le-putem-vindeca/
  3. Căutarea a ceea ce urmează să se piardă (Editura Polirom)
    https://dincolodevarf.com/2019/09/05/cautarea-a-ceea-ce-urmeaza-sa-se-piarda/
  4. Beigbeder și rețeta împotriva îmbătrânirii (Editura Trei)
    https://dreamseeklove.com/2019/08/04/beigbeder-si-reteta-impotriva-imbatranirii/
  5. Trăim în cutii de imagini care ne modelează gândirea (Editura Tact)
    https://preutescu.wordpress.com/2019/05/10/traim-in-cutii-de-imagini-care-ne-modeleaza-gandirea/
  6. Biografia ireală a realului tragic (Editura ART)
    https://ancazaharia.ro/2019/04/lectura-dialog-kurt-vonnegut-barba-albastra/
  7. Ochii pot aduce mai aproape adevărul și iubirea (Editura Cartier)
    https://preutescu.wordpress.com/2019/07/25/ochii-pot-aduce-mai-aproape-adevarul-si-iubirea/
  8. „Știți cum sunt: trebuia să găsesc o cale” – viața lui Louis Zamperini (Editura ACT și Politon)
    https://dincolodevarf.com/2019/07/27/stiti-cum-sunt-trebuia-sa-gasesc-o-cale-viata-lui-louis-zamperini/
  9. Realitate și percepție – cât de pregătiți suntem să înfruntăm ceea ce nu știm? (Editura Publica)
    https://preutescu.wordpress.com/2019/12/10/iluzia-cunoasterii-si-de-ce-e-bine-sa-gandim-si-singuri-uneori/
  10. Viața este o călătorie continua
    https://ancazaharia.ro/2019/03/lectura-in-dialog-0707-cu-sufletul-in-est/
  11. „Stăpânirea” inteligentă a deciziilor (Editura Publica)
    https://preutescu.wordpress.com/2019/05/27/inteligenta-a-deciziilor/
  12. Despre om și natură – surpriza unui roman al maturizării (Editura Trei)
    https://dincolodevarf.com/2019/05/05/despre-om-si-natura-surpriza-unui-roman-al-maturizarii/
  13. „Iluzia cunoașterii” și de ce e bine să gândim și singuri uneori (Editura Publica)
    https://preutescu.wordpress.com/2019/12/10/iluzia-cunoasterii-si-de-ce-e-bine-sa-gandim-si-singuri-uneori/
  14. „Furtul” – un roman al percepției (Editura Art)
    https://preutescu.wordpress.com/2019/11/01/furtul-un-roman-al-perceptiei/

Dialogurile despre cărți vor continua și în anul 2020.

Alte articole care te pot interesa

Ce vrem de la cărți?

Gânduri și idei de la târgul de carte Gaudeamus 2019

Poveste despre Om și Univers

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

„Iluzia cunoașterii” și de ce e bine să gândim și singuri uneori

Omul a generat cunoaștere și și-a crescut rata de inteligență încă de la primele conștientizări de sine. Suntem în pragul în care inteligența nativă va întâlni un adversar interesant – inteligența artificială. Cheia viitorului nostru stă în ideea că trebuie să înțelegem pentru a cunoaște. Iluzia cunoașterii. De ce nu gândim niciodată singuri de Steven Sloman și Philip Fernbach (Editura Publica, 2017) explorează, prin povești, teorii și date științifice, capacitățile noastre (individuale și colective) de a cunoaște și de a înțelege. Vă invit la un dialog despre acest volum, realizat împreună cu Cezara Dima, absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași.

Dragoș Preutescu: Oare putem ajunge la o cunoaștere clară, perfectă, limpede, sau să avem o gândire perfectă? Cunoașterea, cel puțin în ziua de astăzi, este o adevărată știință. Informațiile sunt de n ori multiplicate, cuvintele sunt folosite în n contexte și cu n înțelesuri, iar oamenii comunică într-o diversitate nemaipomenită și sigur nu ne vom opri aici. A cunoaște devine o întreagă rețea de analiză, percepție, empatie, comunicare. Suntem nevoiți în urma acestor schimbări majore, să creăm sisteme de cunoaștere, sau sisteme de gândire a cunoașterii. De aceea, volumul Iluzia cunoașterii. De ce nu gândim niciodată singuri de Steven Sloman și Philip Fernbach, încearcă să ne aducă mai aproape de momentele cunoașterii. Așa cum spun autorii, „mintea omenească este deopotrivă genială și jalnică, sclipitoare și idioată. Oamenii sunt capabili de cele mai remarcabile isprăvi, realizări care îi sfidează pe zei” (p. 11). Omul este singura ființă care poate gândi pentru a construi cunoaștere, ce îi va fi tot de trebuință lui.

20191210_082439

Cezara Dima: Nu cred că se poate ajunge vreodată la ceva asemănător unei gândiri perfecte. Așa cum creierul nostru nu se poate compara cu memoria procesată de computere, nici acestea nu sunt infailibile la rândul lor, deținând o capacitate limitată de memorare și existând mereu o marjă de eroare a  comenzilor procesate. De asemenea, cum poți ști că o decizie pe care o iei este cea corectă, cea morală, cea mai bună dintre toate variantele, în condițiile în care noi nu suntem capabili de obiectivitate pură și perspectivele noastre vor fi întotdeauna limitate? Toate aceste întrebări sunt discutate în Iluzia cunoașterii, încercând să aducă mai multă lumină în această dilemă umană a dorinței de cunoaștere absolută. Ce am apreciat cel mai mult a fost explicarea faptului că cea mai apropiată de absolut este cunoașterea colectivă în detrimentul cunoașterii individuale. Fiecare parte din societatea noastră este o urmare a lucrului în echipă, a multiplelor cunoștințe și perspective ale diverselor minți. Așa cum au arătat și autorii, oamenii foarte încrezători în cunoștințele lor au tendința să creadă că pot explica cu exactitate noțiuni din domenii în care nu sunt specializați, dar pe care le consideră banale, precum funcționarea unui fermoar sau a unei biciclete, doar pentru a li se demonstra contrariul.

Dragoș Preutescu: Rațiunea este cea care îți dă capacitatea de a lua o decizie bună. Rațiunea ține de înțelegere și de contextualizare. Pot fi doar până la un punct de acord cu cei doi autori, care spun că o cunoaștere colectivă este absolută, dar să nu uităm că marile progrese ale umanității s-au realizat în urma unor cunoașteri individuale. Până la urmă ce înseamnă cunoaștere individuală? Este capacitatea de a gândi singur, de a raționa, de a imagina și crea, atât pentru folosul tău, cât și pentru grupul / comunitatea din care faci parte. Cum ar fi arătat lumea dacă Giordano Bruno, Baruch Spinoza, Galileo Galilei, Isaac Newton și mulți alții ar fi urmat cunoașterea colectivă? De altfel, nu pot fi în totalitate de acord cu subtitlul cărții, de ce nu gândim niciodată singuri. E adevărat, o gândire independentă ține cont de variabilele externe (oameni, evenimente, fenomene, opinii etc.) pentru a ajunge la un raționament sau cunoaștere obiectivă, așa cum o numești. Libertatea de gândire este cea care dă valoare unei cunoașteri  individuale, ca mai apoi să se transforme în una colectivă. Explicația nu poate exista în afara înțelegerii. Asta spun eu că este esența ideii de cunoaștere.

Cezara Dima: Tocmai datorită faptului că există oameni talentați, oameni geniali în anumite domenii, omenirea a putut ajunge la mari progrese, într-adevăr. Dar până și astfel de minți au nevoie de ajutor pentru ca ideea lor să se impună. Giordano Bruno, de exemplu, nu ar fi putut să își dezvolte teoriile cu privire la pluralismul cosmologic dacă nu ar fi avut înaintea sa puternica influență a studiilor lui Copernic și a ideilor care circulau în mediul academic în perioada șederii sale în Anglia. De asemenea, persoana care a putut demonstra cu ajutorul formulelor fizice fenomenele planetelor a fost Galilei. Abilitățile lui axate pe științele exacte au putut demonstra aplicat ceea ce Bruno, specialistul în filosofie, a putut doar teoretiza. De aceea autorii vorbesc despre cunoaștere ca un proces care funcționează cel mai bine doar în momentul în care ideile se ciocnesc și devin complementare. Cunoașterea colectivă nu este promovată sub forma unui sistem în care toți oamenii gândesc și acționează la fel, neavând voie să se abată de la normă, ci sub forma unei munci de echipă, în care fiecare om joacă un rol crucial, oricât de mărunt ar părea acesta. Așa cum teoria planetelor care se învârt în jurul unui centru solar ar fi fost, probabil, mai ușor demonstrată și acceptată dacă trei oameni talentați precum Copernic, Bruno și Galilei ar fi putut lucra împreună, și un obiect banal precum un hanorac are nevoie de efortul comun al unui croitor și al mai multor lucrători textilieri care să conceapă bucăți precum un șnur sau un fermoar. De aceea cred că ceea ce încearcă autorii să ne spună nu este că gândim cel mai bine împreună, ci că dacă ne încăpățânăm să gândim și să acționăm singuri, fără idei contradictorii sau suport, nu suntem capabili de a face un lucru complex și complet. Dar probabil că mă abat prea mult de la subiect. Mai devreme ai vorbit despre capacitatea oamenilor de a raționa. Ce părere ai despre capitolul în care se discută despre raționamentul cauzal?

Dragoș Preutescu: Dacă ne gândim la cunoașterea colectivă ca la ceva ce s-a acumulat de-alungul timpului, atunci da, ai dreptate despre felul în a evoluat cunoașterea și gândirea, pentru a da ceva umanității. Una este evoluția cunoașterii și alta este cunoașterea colectivă. Dar ceea ce rămâne valabil, este că prin gândire cunoașterea se maturizează și oricât am încerca să susținem gândirea colectivă, nu este tocmai o realitate. Cât privește întrebarea ta, trebuie să menționez că modelul cauzal la care fac referire cei doi autori, este un amănunt științific al posibilităților date de rațiunea (gândirea) umană. Dar, putem observa că mulți oameni se raportează diferit la această parte a felului de a cunoaște – fenomenul social este motivul pentru care se construiește o cunoaștere socială  de tipul cauză – efect. În primul rând, realitatea este una divizată astăzi, mai puțin concretă și directă, tocmai din acest motiv nu văd raționamentul cauzal un model de cunoaștere colectivă. Noi cunoaștem fenomene (luând în considerare și răspândirea eficientă a informațiilor prin diversele canale de comunicare) ca modele de raționalitate. Dacă observăm că există o mișcare feministă în Germania, atunci construim o gândire care provoacă un anumit tip de rațiune. Raționamentul cauzal este un model bun oferit de autori care confirmă ipoteza lor, că nu gândim niciodată singuri, dar asta nu înseamnă că e singurul model. Acum, te întreb (urmărind și evoluția cărții), crezi că astăzi, noi oamenii, avem un deficit de gândire sau un deficit de cunoaștere?

Cezara Dima: Aș zice că nivelul de cunoaștere al unei persoane, comunități sau societăți este direct proporțional cu disponibilitatea de a gândi. Odată ce decizi că nu merită să îți bați capul prea mult cu o situație, limitându-te astfel la ceea ce știai până în acel punct, ajungi să îngrădești și aria potențială de cunoaștere. Studiile prezentate de cei doi autori demonstrează cum refuzul de a înțelege mai mult dintr-o situație sau din lumea înconjurătoare poate duce la erori și la consecințe destul de grave. Fie că e vorba de inabilitatea noastră de a cere sfatul altei persoane sau de respingerea progresului intelectual, situații precum o neînțelegere în familie, un diagnostic medical, o cercetare științifică sau chiar o criză militară, cer ca noi să ne depășim zona de confort a cunoașterii și să alegem mai des să cooperăm în folosul nostru și al binelui comun.

Dragoș Preutescu: Cunoașterea înseamnă în primul rând dorință de înțelegere. Acest lucru se poate aplica și la nivel colectiv. Mă pot gândi la toate mișcările sociale care au loc în lume. Putem afirma că oamenii au intuit (fiecare în felul lui) că sistemele politice și economice au generat crize imense, unele de încredere, dar nu putem confirma că acești oameni cunosc și de ce s-a ajuns la aceste crize. Dar o idee la care și autorii apelează, este aceea de a vedea „cum îi facem pe oameni mai inteligenți”. Să ne gândim la educație? La instituțiile sociale? La comunitățile de interacțiune la care luăm parte? La internetul care poate fi folosit mai inteligent? Nu știu dacă există un model sigur în această privință, dar te asigur că e foarte greu să îi faci pe oameni să înțeleagă (adică să vadă și să accepte adevărul, schimbarea, lipsa de gândire etc.). Cunoașterea rămâne un subiect deschis și foarte important pentru viitorul omenirii. Să sperăm că nu vom fi învățați să înțelegem și să cunoaștem de roboții încărcați cu inteligență. Mulțumesc pentru frumosul dialog.

Articole similare care te pot interesa

„Furtul” – un roman al percepției

„Stăpânirea” inteligentă a deciziilor

„Statut și anxietate” – cum ne provocăm singuri răni și cum le putem vindeca

Trăim în cutii de imagini care ne modelează gândirea

Realitate și percepție – cât de pregătiți suntem să înfruntăm ceea ce nu știm?

 

Un dialog ce face parte din proiectul Idei și Efecte.

EDUCAȚIA NU SE CUMPĂRĂ. SE CITEȘTE.

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,