RSS

Arhivele lunare: ianuarie 2012

The “Web Pioneers”

What do we know about the generation called the “Web pioneers”? The Internet becomes more and more like a second life for many of us. Today the virtual space accomplishes perhaps more functions than the real life does. In an article from “The Guardian”, entitled “Youth culture: teenage kicks in the digital age – Why this generation are the true web pioneers…, Aleks Krotoski, a renowned researcher in the domain of psychology, who also deals with the study of the relationships in the online communities, pursues a theoretical and critical analysis of the effects of the growing development of the social networks and searching engines (Facebook and Google in particular). This topic had been debated during a seminar at the University of Konstanz, and the pros and cons were very applicable. Also, this topic is always open to new arguments. But who should win in the end?

An interesting question would be “Why do people want to post so many data, activities, and personal photos on the Internet?” Here I refer to Facebook in particular. Well, what I and other students have identified cannot represent the adequate or general answer. In the best case scenario, for many people this is a way to escape from the daily routine. The other reasons are much more diverse. These online activities serve to either make you more competitive, or they help you get noticed by others, or they create a false identity for you (“That’s what I wanna be”, “This is who I am but I’m not like this actually”).  At the same time, they can also represent marketing strategies that substantiate your expertise in a field. There is nothing weird in this type of activity until people start posting photos showing the oddest daily activities (how they feed their children, how they have their hair and nails done, or how they party, how they have shower, what they do at the toilet, and so on and do forth, because their imagination is endless). Everything appears as turmoil of organized posts framed by a virtual and mimetic space.

Why does it happen like this? Maybe because other values have been lost, or they are simply missing from the community to which these people belong (family, friends, theatre, opera, sports clubs, the evenings spent with the pals). These values are missing only if we do not preserve them, or if we consider them no longer important. This is how Mark Zuckerberg became more successful, and this motivated him to come up with other applications to control the lives of the online communities. I used and I still use Facebook for promoting my articles, and for staying in touch with the students from Romania and from abroad but why should one offer more than the basics?

In the future, everyone will be world-famous for 15 minutes

Andy Warhol used this statement in 1968 to explain the phenomenon that will shape our persona in the future. Apparently, what he said started to come true. Everyone desires to be competitive, to be known, or to toot their horn that they have tons of friends, and it would seem legit for them to become famous for “15 minutes”. If they do better than this, they turn into a Zeus of the virtual world (and probably this is what they are). What would be the continuity of an information, of a project, or of an accomplishment, if another is launched immediately? “You were famous. Good for you! Here comes another one.” And this is how we spend every day to gain fame for several minutes (this time value depends on the individual goals). Is everything positive or negative? Perhaps you will answer this question. Well, the ones who do business within the online world, and have something to gain from this intricacy will be against what I stated. But what should one do when it comes to teenagers and young people? They are the ones mesmerized by the World Wide Web (until the moment when all the mommies will start posting photos of their babies bathing or sitting on the potty).

Is there a chance for a youth culture to be built online? What are the changes in the young people’s perceptions about life, family or friends? Well, everything changes. Personally, I do not see the benefits of the social networks. On the contrary, I perceive them (especially Facebook) as a “diplomatic” way to control the people (hark!) willingly.  The Panopticon, the concept coined by Jeremy Bentham, presupposed a type of institution in which the individuals were seen anytime and anyhow. The Panopticon was designed as a concept for prisons but isn’t Facebook  a type of dungeon too? We can go even further to analyze the articles about the “online Panopticon” which appeared in the specialized magazines, or we can identify in Michel Foucault’s works an explanation that is able to prove a theory of power which the social networks have nowadays. This sounds interesting, right? It is really interesting, and now perhaps we found an answer regarding Facebook (by the way, Mark Zuckerberg works with different worldwide organizations).

In the following edition of the “Iuventa” magazine (March 2012) we shall discuss what are the perspectives of the young people nowadays, with their obstacles and opportunities, and undoubtedly the virtual world will be included in our discussion. By that time, I invite you to read Aleks Krotoski’s article.

P.S.: Does anyone feel that they have a second life in the online world?

Reclame
 

Etichete: , , ,

“Web pioneers”

Ce știm noi despre generația numită “web pioneers”? Internetul devine din ce în ce mai mult o a “doua viață” pentru mulți dintre noi. Virtualul îndeplinește poate mai multe funcții astăzi decât viața reală. Într-un articol apărut în publicația The Guardian cu titlul “Youth culture: teenage kicks in the digital age – Why this generation are the true web pioneers…, Aleks Krotoski o cunoscută cercetătoare din domeniul psihologiei, care se ocupă cu studiul relațiilor în comunitățile online, face o incursiune teoretică și critică despre efectele dezvoltării din ce în ce mai mari a rețelelor sociale și a motoarelor de căutare (în special Facebook și Google). Tema aceasta a fost dezbătută la unul dintre seminariile de la Universitatea din Konstanz, iar argumentele pro și contra au fost foarte aplicabile. Subiectul rămâne deschis întotdeauna la noi argumente. Dar cine trebuie să câștige în final?

O întrebare interesantă este: De ce oamenii doresc să își posteze atât de multe date, activități, poze personale pe internet (și aici fac referire în mod special la Facebook)? Ei bine, ce am identificat împreună cu ceilalți studenți nu poate găsi răspunsul adecvat, sau general. În cel mai bun caz, pentru majoritatea este o formă de evadare din rutina zilnică a vieții. Celelalte sunt mult mai diverse. Fie pentru a te face mai competitiv, fie pentru a fi în văzul lumii, sau pentru a crea o falsă identitate (“uite cum aș vrea să fiu”, „uite ce sunt, dar nu sunt”), pentru marketing, pentru a demonstra că ești un specialist sau expert într-un anumit domeniu. Nimic nu e ciudat până la exemplul cu cei care își pun poze de la cele mai ciudate activități zilnice (cum se hrănește un copil, în timp ce își fac coafura, petreceri, manichiură, la duș sau pe WC etc. etc. imaginația este neîntreruptă aici). Totul pare o dezordine de postări ordonate într-un cadru virtual și mimetic.

De ce se întâmplă așa? Pentru că alte valori importante s-au pierdut sau lipsesc în comunitatea din care provine fiecare (familie, prieteni, teatru, operă, cluburi sportive, seri cu amicii). Ele lipsesc doar dacă noi nu le cultivăm sau nu le acordăm importanță. Și uite așa vine succesul lui Mark Zucherkerg și tocmai pentru acest motiv a mai adăugat atât de multe aplicații pentru a “controla” și mai mult viețile celor din mediul online. Eu am folosit și folosesc FB pentru promovarea articolelor personale și comunicarea cu studenți din țară și străinătate, dar de ce trebuie să oferim mai mult?

In the future, everyone will be world-famous for 15 minutes

Andy Warhol a folosit această expresie în anul 1968 pentru a explica fenomenul ce va construi în viitor imaginea fiecăruia dintre noi. Se pare că începe să se adeverească. Fiecare vrea să fie competitiv, vrea să fie cunoscut, să se laude că are mulți prieteni etc. etc. și tocmai pentru acest motiv devine faimos pentru “15 minute”. Dacă poate mai mult deja e un fel de Zeus al mediului online (și este). Care este continuitatea unei informații, a unui proiect, a unui succes, dacă imediat este lansat un altul? “Ai fost faimos. Bravo! Dar acum vine altul.” Și muncim zi de zi să fim faimoși pentru câteva minute (depinde de obiectivele fiecăruia). Totul este pozitiv sau negativ? Poate primesc și răspunsurile voastre. Bine, cei care fac afaceri și câștigă din toată încâlceala mediului online vor fi împotrivă. Dar ce facem când vorbim de adolescenți, tineri? Ei sunt cei mai captați de Web (până în momentul când toate mămicuțele vor avea poze cu bebeluși la baie sau pe oliță).

Poate fi construită o cultură a tinerilor în mediul online? Ce tranformări în percepțiile celor tineri sunt despre viață, familie, prieteni? Ei bine, cam totul. Eu personal nu găsesc un avantaj în rețelele sociale, chiar le văd (mai ales FB) ca un “diplomatic” mod de a controla oamenii (atenție!) cu voia lor. Conceptul dezvoltat de Jeremy Bentham despre “Panopticon” ce construiește un model de instituție care vede pe toată lumea oricând și oricum. Panopticon-ul a fost construit ca un concept pentru închisoare, dar oare nu și FB este o închisoare? Putem merge mai departe să analizăm articolele apărute în revistele specializate despre un “Panopticon electronic” sau să identificăm în lucrările lui Michel Foucault o explicație care poate dovedi o teorie a puterii pe care o au rețelele sociale. Pare interesant nu ? Chiar este. Acum poate înțelegem de ce FB (Mark Zuckerberg lucrează cu diferite instituții din lume).

În următorul număr al Revistei Iuventa (Martie 2012) o să analizăm care sunt perspectivele tinerilor astăzi, cu obstacole și oportunițăți, iar mediul online va fi inclus fără nicio reținere în analiză. Până atunci vă invit să citiți articolul scris de  Aleks Krotoski.

PS: simte cineva că are o a doua viață în mediul online?

 

Etichete: , , , , , , , ,

Discernământ și pragmatism

Nu am vrut să scriu despre evenimentele din țară pe blog, pentru că nu am vrut să le dau celor politizați subiect de conversație, dar astfel aș refuza o atitudine civică,  venită din partea unui tânăr care vorbește despre cultură civică, cultură politică și democrație. Am urmărit în ultimele zile evoluția evenimentelor, comentarii și invitații de la diferitele emisiuni, mai mult sau mai puțin realiste.

Cronologie

Așa cum am menționat, Președintele Traian Băsescu a făcut două greșeli, fie au fost intenționate, fie a fost consiliat într-o direcție greșită. Prima greșeală, atacul în direct cu Raed Arafat. E clar, era o dispută mai veche, dar acum a explodat. A doua greșeală, retragerea propunerii de lege pentru reforma în sănătate. Am pornit un protest pentru Raed Arafat, de susținere, am văzut și învățat care sunt atribuțiile serviciului de urgență SMURD, care lucrează în subordinea MAI. De aici am pornit spre o lungă dezbatere despre privatizare, dar nu știm unde va fi (SMURD sau posibile firme care să preia asigurările de sănătate). Mass-media începe să “țipe” (au găsit subiectul) că oamenii ies în stradă pentru Arafat și reforma în sănătate (fiecare a protestat pentru durerea personală). Au venit suporterii (cu felul lor de a protesta), dar curios, au venit ei singuri, sau a fost din nou un gest intenționat? Și așa am revăzut un meci Jandarmi-Suporteri (s-a terminat la egalitate, iar competiția poate continua, însă nu știm sigur unde). După trei zile încep să apară oameni cu mesaje pentru politicieni (politicieni de toate culorile), unii de bună credință, alții sufocați de reacțiile sălbatice ale președintelui, parcă și jandarmi erau printre protestatari. Studenții au avut o inițiativă (s-a oprit undeva, dar nu știu unde) și aici vedem o problemă, lipsa de comunicare între asociațiile și liderii studenților. Pe final, evident nu mai erau așa mulți protestatari, dar televiziunile s-au decis să facă emisiunile în stradă (ca totul să pară grandios, de amploare). Mi-a plăcut diversitatea invitaților, a persoanelor intervievate, modul de a căuta lideri, oameni cu viziune, strategii. PNL vrea manifestații, Ponta se “abține”. Raed Arafat parcă poate cădea la pace cu Emil Boc (ni se anulează tot protestul în cazul acesta). Președintele nu se știe unde este. Stop! E de ajuns.

Părere personală

Chiar dacă nu sunt în România, îmi pot da seama de cele petrecute în țară. Pe canalele social-media am susținut ideea că trebuie să construim o reacție a conștiinței și după să ieșim în stradă. Știm mai bine ce vrem și cum vrem să facem. Nu îmi doresc eu, un tânăr, fără prea mari puteri decizionale, să cădem din nou în păcatul ILUZIEI și să avem impresia că facem o schimbare, s-au că am dori asta și de fapt să avem o cădere psihică (sofisticat nu?), așa cum a fost în 1989. Nu vreau să ne lăsăm purtați de valuri de manipulare. Știm de ce vrem să fim acolo? Știm pentru cine? Dacă nu, de unde vine schimbarea? Foarte bine, sunt de acord, începem să ne dăm seama că avem puterea să acționăm. Este perfect. Dar are cineva impresia că Opoziția are inima frântă de necazurile noastre? Dacă da, atunci nu suntem realiști. Nu vreau alegeri anticipate, ar crea un haos și mai mare, o să fim și mai debusolați. Dacă USL se crede în stare de ceva să aștepte alegerile. De un lucru nu pot să îmi dau seama, de ce Ponta a prezentat “situația” din țară liderilor europeni ? sau pe unde se mai plimbă el. Se pare că nu avem bărbați în politică. Stai aici și luptă, nu te plânge ca o fetiță celorlați. Asta înseamnă lipsă de coerență, de viziune. Merg cu plăcinta arsă la bunica. Începe și fă alta domnule Ponta, că domnul Antonescu te vrea Prim-Ministru, ce Doamne iartă-mă! Pe FB a existat o întreagă campanie de susținere a lui Raed Arafat, de suspendare a președintelui și culmea, pe canalele de social-media nu prea s-a căzut în păcat. Eu nu am permis ca aceste mesaje să apară pe Wall-ul meu. Și tot au venit și tot au venit. Pe e-mail primesc mesaje fantomă, cu numele unei televiziuni (nu o comunic) că “Președintele a demisionat”. Mesajul e contrafăcut și are tot rol de manipulare, dar cine îl livrează? Se joacă tare!

USL și strategia politică pentru accederea la putere

Este de înțeles că USL abia așteaptă să ajungă la putere. Dacă vor alegeri anticipate și vor câștiga, atunci ar avea timp să crească salariile și pensiile (ceea ce ar face și PDL) pentru a câștiga, dar imediat va exista aceeași mișcare politică (se anunță un nou val al crizei economice – va fi un fel de reluare a discursului Boc-Băsescu că e nevoie de reforme și tăieri), sau pot veni la guvernare, dar să nu facă nimic concret, iar PDL să arate cu degetul spre ei: “Na, au vrut putere, acum ce fac?” și posibilitatea să piardă campania electorală. Sunt două ipoteze.

Declarațiile publice nu au existat (o anumită logică)

La televiziuni invitații tot cereau ca președintele, premierul, politicienii să facă declarații publice. În primul rând, ar fi creat și o mai mare intrigare a celor care protestau, dar mai important, în spatele cortinei se negocia domnilor! Raed Arafat nu a mers degeaba din nou la Ministerul Sănătății.

Televiziunea – în reluare și agresată. Frustrările se resfrâng și la adresa mass-mediei

Greșeala făcută de media a fost să transmită o imagine a unei manifestări în masă (ceea ce nu este și nu a fost adevărat). Consecința: o cădere morală a cetățenilor pentru viitoare posibile și adevărate proteste (pașnice la bază, zic eu) atunci când poate reușim să concepem un mesaj comun despre cum trebuie să construim și să rearanjăm valorile în clasa politică. Dar am văzut că și reporterii au suportat consecințele protestatarilor.  Pentru mine erau “cordoane” de jandarmi care opreau protestatarii și “cordoane” de reporteri și cameramani. Excepțional! Cum era cineva pe jos, deasupra lui se arunca un nor negru de camere și microfoane. Omul nu se putea ridica pentru a continua protestul, ci era nevoit să lupte cu mass-media.

Opinii online

Am urmărit felul de a răspunde protestelor din țară venite de la diverși lideri de opinie, bloggeri și fețe politice. Nu a existat o atitudine omogenă, dar am observat că și-au făcut apariția argumente realiste și fără reguli politice. Sandra Pralong ne vorbește despre scopul și mijloacele pe care se pare puterea nu reușește să le alinieze. Nu vorbim de democrație și modernitate doar pentru a rămâne fascinați 3 zile (atât durează o minune), ci e nevoie de persistență, nu de o educație pentru “credulitate” a tot ce zice șeful. Citarea lui Abraham Lincoln este binevenită: „poţi să prosteşti toţi oamenii o parte din timp, sau poţi să prosteşti o parte din oameni tot timpul, dar nu poţi să prosteşti toţi oamenii, tot timpul…”

Răzvan Timofciuc punctează bine despre atitudinile minuțios (intelectual) vulgare ale lui Baconski, Neamțu (nici mie nu îmi este simpatic) etc. Dacă vreți să aflați câte ceva despre intelectuali și putere, vă invit să citiți ultimul editorial realizat de mine împreună cu Elena Ungureanu în numărul 7 al Revistei Iuventa. Dar întrebarea mea pentru Răzvan este: Tu chiar crezi că “Partidul Național” va produce o schimbare a individului (e o concepție a lui J. Locke cum că totul trebuie centrat pe o moralitate individualistă)? Din câte văd eu, la Iași, Președinte este tot Relu Fenechiu, iar la Primărie îl susțineți pe Nichita. Nu prea merge. Voi ce putere de decizie aveți?

Vlad Mixich ne spune o poveste frumoasă despre “Revoluția la care visez eu”. Echilibrat mesajul și cât se poate de omenesc. Exemplul fiicei care o îndrumă pe mama sa mi se pare exemplar: „Mamă, du-te la proteste dacă știi de ce te duci. Dacă nu știi, stai și sună-ți un prieten care are nevoie de o vorbă bună. E mai valoros decât să fii gură cască.” O astfel de revoluție trebuie să aibă fiecare și imediat ieșim în stradă și facem schimbarea.

Florin Lăzărescu ne vorbește despre un instinct de a arunca cu pietre. E instinctul celor din “subterană”, dar vreau să pomenesc și de jandarmi care au folosit același model, aruncând cu pietre în suporteri. Așadar nu există  ceva subteran și ceva de suprafață. Erau aceeași. Dar sunt de acord cu “IQ-ul celui încolțit”. Lăzărescu trasmite un mesaj de reflecție: dacă politicienii ne vor mai proști, mai limitați, cu atât va fi mai mare reacția. Foarte adevărat! Vreau să se ştie:  în ultimii ani, nu există o zi în care să nu fiu instigat la violenţă de către cei care conduc ţara.”

Ruxandra Predescu, Diana Sofronie, Alexandra Bohan și alți bloggeri și-au păstrat cumpătul și o limită de realism. Mă bucur că nu ne-am aruncat în brațele deziluziei și am stat, am analizat. Fie că au vorbit de o schimbare a fiecăruia în parte, sau de simplu motiv că trebuie să știm ce facem, aici am văzut o omogenitate a ideilor și mă bucur.

Ovidiu Gherasim Proca ne vorbește despre indignare și modul greșit în care am înțeles mesajul politicienilor despre reforma sănătății. O înlocuire a viciilor personale cu funcțiile unei instituții se cere amintită. Reforma nu se face cu atitudini vulgare și “nu în ultimul rând, lupta de stradă vine ca o consecinţă firească după înlocuirea dezbaterii publice cu agresiunea verbală şi a prezenţei politice cu prezenţa poliţienească.” Dar violența poate reprezenta la un moment dat soluția pentru o democrație adevărată?

O strategie pentru România și susținerea protestatarilor

Se cer soluții, păreri, argumente pentru o strategie. Păi tinerii care studiază în străinătate pentru ce sunt (cei care vor să se întoarcă)? Atâtea proiecte personale sau comunitare pentru ce sunt? Toate acestea trebuie lipite de brațele politicienilor, împreună cu solidaritatea noastră. Când nu vor, or să VREA! Repet, așa cum am menționat într-o veche postare pe blog: căutați-vă liderii, modelele, veniți cu ei în față și ne mai jucăm cu idei și dezbateri. Începeți să vă schimbați, să gândiți mai civic și mai exigent. Trebuie să căutăm schimbările de care avem nevoie acum (educație, justiție și sănătate). Ele sunt extrem de importante. Pentru cele trei domenii trebuie să existe proteste. Ele construiesc societatea și aduc dreptatea în fața noastră. Dacă aveți probleme luptați pentru rezolvarea lor, căutați ajutor (eu sunt dispus să ajut și să consiliez, nu că eu sunt un mare intelectual, dar așa cum și eu cer ajutor sau sfaturi, pot oferi mai departe același tip de atitudine, aici se crează coeziunea între noi, a majorității). Să nu aveți impresia că presa sau politicienii, sau mai bine spun, să nu vă așteptați ca ei să vă găsească liderii, să vă ajute să trăiți mai bine. Dacă începem să facem toate cele menționate mai sus e de bine.

Argument de final

Nu vreau ca în noi să se oprească spiritul de a reacționa. Vreau să îl dezvoltăm. Chiar dacă acum, o parte dintre noi criticăm, suntem pentru schimbare și o Românie decentă. Există două tipuri de manipulare, una venită din partea USL, cum că ei trebuie să guverneze și că “Totul va fi bine” (parcă HI-Q avea o melodie de genul ăsta), sau că au politicieni mai buni (sunt, dar trebuie să îi ajutăm să respire ca să ne poată face și pe noi să respirăm) și o manipulare venită din partea PDL, care ne lasă să ne manifestăm, să avem o opinie critică, să ne simțim alături de ei (aici e șmecheria, chiar dacă nu vrem) și până la urmă tot ei negociază ce nu vrem noi. Trebuie să fim calculați și prudenți. Nimic nu este mai ușor decât să oferi iluzii, iar ca să suportăm consecințele ar fi foarte greu. Capul sus! Avem capacitatea să ne menținem curați la minte și originali la suflet, cum îmi place să zic.

 

Etichete: , , , , , ,

Interviu Bianca Alexandra Cobori

Bianca Alexandra Cobori a transmis săptămâna trecută un mesaj sincer și cât se poate de adevărat României despre proiectul Roșia Montană. Articolul poate fi citit aici. Îi mulțumesc pentru timpul acordat și gândurile excepționale și realiste transmise.

Interviul cu Bianca Alexandra Cobori este realizat din mai multe motive: studiez în străinătate și am sentimentul de ACASĂ (iar Bianca la exprimat foarte bine); lucrez împreună cu o colegă la un eseu despre patriotism, cultura pură și identitatea locală, iar articolul despre Roșia Montană transmite într-un mod natural aceste sentimente și se pot măsura; sunt împotriva proiectului Roșia Montană din mai multe puncte de vedere; facem parte din aceeași generație, o generație care vrea să se simtă acasă acolo unde s-a născut, unde au famiile, unde simt că își pot crește copiii; și eu am primit același sprijin și primesc în continuare de la părinți pentru continuarea studiilor; apreciez valorile și principiile.

Bianca, ce ne poți spune despre tine, despre activitățile la care participi și studiile tale?

Am 24 de ani, mi-am început studiile în Management, dar am continuat cu studiul Antropologiei, cu focusare pe analiza şi studiul comportamentului socio-economic al oamenilor. Am participat la proiecte universitare internaţionale în SUA, Elveţia şi Franţa, unde am avut posibilităţi uriaşe de cunoaştere nu numai a mediilor culturale şi a specificităţilor sociale deosebite, ci şi a cercurilor de cercetare internaţională ale unor domenii de vârf. În ţară, am colaborat cu mai multe organizaţii, de la firme de consultanţă în afaceri şi instituţii financiare, până la ONG-uri, şi în acest moment pot să afirm cu toată încrederea că, fiecare experienţă mi-a oferit propriile lecţii.

Interviu

1. În articolul scris despre Roșia Montană ai vorbit foarte frumos despre sentimentul de ACASĂ. Prin ce se măsoară dorința de a te întoarce la peisajele natale? Prin dezvoltarea economică a locului unde ai copilărit (o dorință de a câștiga bani, eventual să îți vinzi trupul, amintirile)? E un patriotism care nu conlucrează cu tendințele globalizării? Sau doar o formă de eroism pentru că vrem să ne salvăm cultura, orașele, oamenii în care ne identificăm?

Nu cred că există un factor extern cu o forţă suficient de mare încât să condiţioneze sau să altereze în vreun fel, perceperea sentimentului de acasă. Şi asta pentru că, cu fiecare zi ce trece, indiferent de context social sau evoluţie personală, acasă depăşeşte limitele rigide ale unui concept sau ale unui sentiment banal, şi devine un complex subiectiv cu o forţă incredibilă. Pentru mine, acasă este trăirea pură, prin care găsesc curajul de a redeveni cea care am fost; e locul, în care ştiu că îmi voi regăsi încrederea şi puterea de a merge mai departe; sunt oamenii, care mă iubesc şi care mă aşteaptă cu sufletul la gură atunci când sunt departe; sunt amintirile, prietenii din copilărie, oamenii dragi pe care i-am pierdut; e casa, în care fiecare lucru ascunde o amintire; sunt visele, regretele, tristeţile şi bucuriile; sunt alegerile care m-au determinat să merg pe un anume drum. Şi mai e încă atât de multe lucruri… Cum ai putea să măsori aşa ceva? Nu este vorba nici despre patriotism, nici despre accederea la vreo formă de eroism. Este vorba pur şi simplu, de părticica de lume pe care o laşi în urmă şi a cărei amintire o porţi cu tine oriunde te-ai afla.

2. Suntem noi capabili să discernem între campaniile vulgare de marketing ale companiilor ce vor să cumpere suflete, să schimbe, și conceptul de a salva un loc, pentru a fi frumos peste mulți  ani? Eu am un argument împotriva acestui proiect, numit Roșia Montană și anume că mai bine lăsăm aurul în pământul nostru, dezvoltăm turistic zona, apoi invităm turiștii și le spunem: “Aici, sub picioarele voastre, în pământ, se află cel mai mare zăcământ de aur din Europa!” Oare nu vom câștiga în acest fel mai mult peste ani?

Absolut, în cazul Roşiei Montane, varianta viabilă de dezvoltare socio-economică pe termen lung era evidentă de mult timp, iar oamenii conştientizau treptat, că este practic imposibil să dezvolţi economic, social şi cultural o localitate, depopulând-o şi ştergându-i urmele din istorie.  Cred că, acesta a fost şi punctul de plecare al acestei strategii de marketing impresionante, atât prin valoarea capitalului implicat cât şi prin diversitatea mijloacelor de promovare şi a canalelor media folosite. Este o campanie cu o miză uriaşă, care recurge la nişte subterfugii bine gândite, menite să afecteze nu latura raţională a publicului, ci cea emoţională. Devine astfel o luptă purtată nu cu argumente, ci cu poveşti mai mult sau mai puţin fabricate, triste, sumbre şi care inoculează spectatorului un anumit sentiment de vinovăţie. Să nu uităm că, trăim o perioadă în care cea mai mare problemă economico-socială la nivel naţional, este şomajul. În momentul în care, aduci în presă spoturi de promovare cu oameni care “nu vor decât să muncească”, într-o zonă în care posibilităţile de dezvoltare nu mai există (fiind distruse forţat), dar aduci varianta locurilor de muncă de ordinul sutelor, chiar miilor (chiar dacă nu sunt fundamentate economic sau managerial), ai câştigat o bătălie. Falsa compasiune câştigă în faţa raţionalului, şi scepticismul atât de necesar în acest caz este pierdut. Restul nici nu mai contează, gândim în termeni de 10-15 ani, fără a încerca măcar să ne proiectăm existenţa într-un viitor, în care toate resursele vor fi dispărute, nu numai cele din subteran, dar şi cele de la suprafaţă – păduri, ape, faună, patrimoniu, oameni. Şi nu ne dăm seama că, abia atunci, Roşia Montană va rămâne fără nicio şansă.

3. Ai o teoria preferată pe care o transmiți prietenilor despre verticalitatea ce nu trebuie subminată în fața banilor, a viciilor, a erorilor, ci susținută cu principii și valori?

Devine din ce în ce mai greu să transmiţi aşa ceva… Adevărul este că, sunt lucruri pe care le-am învăţat acasă, de la părinţii mei, de la bunica mea. M-au învăţat să fiu de neînduplecat în ceea ce priveşte principiile în care cred, m-au învăţat valoarea unei conştiinţe curate şi m-au ”avertizat” cu privire la modul în care un om poate reacţiona în faţa banilor sau a puterii, la modul în care poate să se schimbe fulgerător, în care poate să uite oameni, valori, principii, în care poate să şteargă o viaţă întreagă.

Sunt lucruri simple, pe care am învăţat să le preţuiesc însă departe, acolo unde provocările, lăcomia, sau povara unui gol interior, puteau dicta regulile unei alte vieţi, care te reducea la o simplă victimă. Încerc să nu uit ce-am învăţat, nu datorită unei moralităţi exagerate, ci datorită faptului că, în unele momente, au fost singurele lucruri pe care m-am putut baza. Nu este uşor să fii departe şi singur, iar acest sistem de valori, obiective, principii deprins acasă, forma un sprijin solid ce îmi acorda încredere, putere şi curaj pentru a merge mai departe şi un reper care îmi condiţiona întotdeauna alegerile şi deciziile.

4. Cum ai copilărit în Roșia Montană și ce cuvinte cheie ne poți transmite pentru a evidenția cel mai bine iubirea “Amintirilor din copilărie” ?

Roşia Montană este un loc minunat pentru un copil şi sunt recunoscătoare pentru că am avut şansa să cresc într-un asemenea loc. Dealuri, stânci, munţi de jur-împrejur… toate te făceau să te întrebi, ca şi copil, cât de mare e lumea şi îţi ”sădeau” dorinţa de a călători, de a cunoaşte, de a vedea ce se ascunde dincolo de orizont. Vara în special era spectaculoasă, dealuri înverzite şi încununate de o mireasmă tainică şi felurite culori, nopţi în care aveai parte de adevărate recitaluri ale greierilor, dimineţi în care erai trezit de păsărelele ce-şi găsiseră adăpost în copacul de lângă fereastră; iar după o ploaie fugitivă, îşi făcea apariţia un fabulos melanj de culori, nuanţe, arome plutind în aer… Era un cadru perfect pentru a te dezvolta ca om, ca gândire, ca individualitate ce trebuia să pornească pe propriul drum; era locul liniştit în care te lăsai purtat de vise, era familiarul ce ştiai că nu te va dezamăgi niciodată şi că indiferent de ce s-ar fi întâmplat, rămânea acolo, stabil şi de neînduplecat, gata să-ţi ofere întotdeauna sprijin, refugiu şi mângâiere.

 5. Suntem noi o generație care POATE ? Care sunt defectele noastre? Trebuie să le cunoaștem pentru a le corecta în timp.

Suntem o generaţie care poate şi acest lucru îl dovedim în fiecare zi. Suntem ambiţioşi, şi dorim să demonstrăm că putem avea libertatea şi curajul de a ne urma visele. Adevărata provocare în această lume globalizată şi rapidă este să ne cunoaştem priorităţile, obiectivele şi să nu le pierdem pe parcurs. Am văzut atâtea cazuri de oameni tineri, extraordinar de talentaţi care renunţaseră însă la singurul lucru care îi făcea fericiţi, care le acorda valoare şi semnificaţie vieţii, din cauza unor opţiuni poate mai avantajoase financiar; o renunţare urmată însă întotdeauna de un regret profund. Este într-adevăr un act de curaj în societatea românească de astăzi, să rămâi fidel viselor tale, talentului unic cu care eşti înzestrat şi care te face special, şi devine din ce în ce mai greu să nu cazi pradă oportunismului sau lăcomiei. Şi aici cred că, sprijinul din partea familiei devine hotărâtor. Poţi lua decizia de a renunţa în favoarea unei complăceri forţate la un anumit mediu social sau economic, sau poţi alege să mergi mai departe, conştient fiind de sacrificii, riscuri, greutăţi. Este o alegere pe care fiecare dintre noi trebuie să o facă la un moment dat şi care devine grăitoare pentru identitatea şi moştenirea noastră culturală.

6. Ce este viața? O “cursă” așa cum ne explică Adam Smith, unde cel mai bun câștigă, un joc , o luptă sau o construcție în timp pentru suflet, familie, amintiri, greșeli și capabilitatea de a ne schimba în urma greșelilor?

Nu aş vrea să îi spun cursă; şi aşa trăim într-o eră a vitezei, dominată încă de o concepţie materialistă, în care, în graba noastră de a avea din ce în ce mai mult, uităm sau ”nu mai avem timp” de prietenii dragi, de lucrurile care ne făceau fericiţi, de visele pe care le aveam de când eram mici, de o îmbrăţişare oferită bunicilor noştri, sau de o vorbă bună celor care suferă. Alergăm neatenţi şi virulenţi, nepăsându-ne de ceea ce pierdem pe parcurs, ci doar de ceea ce-am putea  câştiga la final, nepăsându-ne de lucrurile pe care le dărâmăm sau de vieţile pe care le afectăm în cursa nebună pentru premiul final ce ne-ar putea sătura în sfârşit egoul. Construim însă în fiecare zi, chiar şi inconştient, cu grabă, obosiţi sau resemnaţi, negândindu-ne că această “construcţie” este singura pe care nu o vom putea pierde niciodată; familia, oamenii dragi, pasiunile, călătoriile, amintirea tuturor acestora ne ajută să înţelegem că nimic nu este statornic, că viaţa trece dincolo de banalităţile fiecărei zile şi că prin conştiinţă şi luciditate, reuşim o anumită detaşare care ne permite în final devoalarea iluziei unui materialism pe care l-am considerat de prea mult timp, real.

7. Suntem capabili să construim comunități de oameni care să ofere o democrație reprezentativă și să exprime coerent viziuni și mai multe dreptăți (nu spun toate dreptățile, pentru că aș fi prea idealist)?

Ne confruntăm în ultimii ani în România cu un fenomenal paradoxal. Pe de-o parte, avem o clasă politică ce-şi ignoră propriile atribuţii, o presă ce a renunţat la imparţialitate, şi un sistem (de învăţământ, sanitar, juridic, administrativ etc.) haotic. Pe de altă parte, se observă o vizibilă sporire a gradului de conştientizare din partea populaţiei, oamenii devenind mai greu de “păcălit”, mai puţin sfioşi în a-şi cere drepturile în stradă şi mai dezgustaţi de o clasă politică, care indiferent de culoare, foloseşte aceleaşi mijloace de tergiversare în oferirea unor soluţii de durată. Societatea civilă a oferit, în lipsa unor pârghii fireşti de susţinere din partea Statului, un model impecabil de mobilizare, şi cazul cel mai la îndemână, rămâne Roşia Montană. În momentul în care administraţia prezidenţială a unui stat, devine un aliat evident al unei organizaţii economice private, în condiţiile în care rolul acesteia trebuia să fie de simplu catalizator între mediul privat şi comunitate, atunci se poate spune că s-a atins un prag critic, în care societatea civilă nu s-a resemnat, ci dimpotrivă, a luat atitudine. Iar când oamenii au curajul să critice public atitudinea şi deciziile unui preşedinte devenit “jucător”, atunci aceştia au capabilitatea de a construi o societate cu o viziune clară asupra drepturilor lor fundamentale şi asupra libertăţii. Oamenii pot să zguduie din temelii orice sistem politic, şi istoria ne-o demonstrează; condiţia primordială rămâne însă solidaritatea şi acceptarea unui sistem comun de valori şi principii, care să menţină în centru nu omul, ca muncitor din fabrică, nici omul ca unealtă corporatistă, ci omul ca fiinţă socială, liberă, cu drept de alegere asupra propriului viitor.

8. Pe final, cum vezi România peste 10 ani și ce dorințe ai de la tine și generația noastră?

Văd în România ultimilor ani, producerea unor schimbări majore, adâncirea discrepanţelor sociale, creşterea neîncrederii într-un sistem care s-a dovedit de atâtea ori incapabil în a gestiona scopul şi misiunea pentru care a fost creat, o presă care, o dată cu alegerea trivialităţilor în locul problemelor reale, şi-a pierdut din putere şi credibilitate, oameni care devin mai neîncrezători în privinţa viitorului lor, dar şi mai curajoşi şi sceptici. Posibilitatea adoptării unei reforme importante sau a unui proiect de lege care ar putea să schimbe vieţi, sunt trecute cu vederea şi acoperite de un văl de opinii incompetente, scandaluri mediatice şi grosolănii jurnalistice. În aceste condiţii, societatea actuală nu va mai rămâne mult timp aşa cum o ştim cu toţii, ci se va schimba radical… în bine sau în rău. Diferenţa cred că, ar putea fi făcută doar de oameni; sunt câteva sute de parlamentari şi guvernanţi, dar sunt 20 de milioane de români, şi dacă fiecare ar conştientiza rolul pe care îl poate avea, lucrurile ar fi puse în mişcare şi schimbările ar veni de la sine. Însă şi aici, există alte variante, cea a lăcomiei, a egoismului, a resemnării, sau simplu, a părăsirii definitive a ţării; iar în condiţiile actuale, oamenii nu sunt de condamnat pentru alegerea niciuneia dintre aceste opţiuni. Trebuie însă să ne asumăm rolul pe care îl avem, să renunţăm la a ne mai ascunde după masca placidă a unui om neputincios, să ne cunoaştem drepturile şi să cerem respectarea lor. Dacă noi nu ne asumăm şi nu cerem respectarea propriilor drepturi, nimeni nu o va face. Este o realitate simplă, însă care cred că va deveni hotărâtoare pentru una dintre cele mai imprevizibile evoluţii sociale şi politice de până acum.

Mulțumesc pentru interviu!

 

Etichete: , , , , , ,

Omul model pentru mine

Nu ştiu dacă întotdeauna trebuie să fii celebru, sau să fi avut mari realizări în viaţă ca să devii un model, dar eu ştiu sigur care oamenii sunt pe primul loc în lista mea pentru a fi consideraţi exemple de viaţă. Sunt oamenii simpli, care reuşesc să dobândească educaţie, maturitate, omenie prin felul lor natural de a fi şi de a înţelege lumea din jurul lor. Am întâlnit astfel de persoane, le stimez şi le apreciez. De fiecare dată inima îmi tresare cînd le aud poveştile (iar ei nu ştiu asta). S-a întâmplat recent, când am reîntâlnit un fost coleg de la Crucea Roşie. Un băiat care a crescut într-un centru de plasament. Are o mare pasiune pentru muzică şi îi place să cânte la chitară. Cu toate că la prima vedere totul pare simplu, nu este. Când m-am întâlnit cu el mi-a spus că lucrează la nişte bătrâni, are grijă de ei şi în timpul liber mai este invitat să cânte pentru diferite ONG-uri sau prieteni. Mi-a spus un lucru excepţional, pe care de mult l-am reţinut, dar mai am nevoie din când în când de o reîmprospătare a memoriei: “Eu nu vreau să mă îmbogăţesc, ci doar vreau, în timp să am şi eu o casă a mea, să pot să mă gospodăresc singur şi să am ce e al meu pus la locul potrivit”. Ce frumos sună! Ce este bogăţia? Ce este celebritatea?

Ce este viaţa când lipseşte omenia din noi?

Nimic şi absolut nimic. Am văzut oameni bogaţi, cu bani în conturi, nefericiţi, cu familiile destrămate. Pentru mine omul model în viaţă este omul care ştie să fie umil, elegant, educat, matur, muncitor şi alte calităţi oferite de experienţele vieţii. De curând am remarcat începutul unui film (recunosc, nu am avut răbdare să îl văd până la final – “The tree of life”), unde ni se spunea că viaţa are două căi: o cale a suferinţei şi o alta a naturii – “Prin suferinţă nu cauţi plăcerile vieţii. Accepţi să fii neglijat, respins, uitat. Accepţi loviturile şi jignirile. Prin natură nu cauţi altceva decât desfătarea. Îi convingi şi pe ceilalţi să îţi facă pe plac. Îţi place să îi conduci. Să faci doar ce vrei. Găseşti motive să fii nefericit, chiar dacă întreaga lume e fericită, iar iubirea le zâmbeşte tuturor. Însă toţi cei care merg pe calea suferinţei îşi vor găsi fericirea” De ce este aşa? La urma urmei depinde de fiecare ce alege, dar tot vei pune întrebarea “DE CE?”.

Bine, să gândeşti a fi normal astăzi, declarându-te adept al altor valori şi principii (cele care sunt eterne) pare o nebunie pentru alţii, încât vine celebra dilemă a lui Einstein: “E o întrebare care uneori mă pune în încurcătură: eu sunt nebun sau ceilalţi?

La şcoala generală, la fel, am avut o colegă care şi-a petrecut primii ani ai copilăriei într-un centru de plasament, însă am apreciat-o că era foarte pasionată de fotbal (unii băieţi erau minciună pe lângă ea), iar eu nu ţin minte să fi fost demoralizată vreodată de viaţa ei, cel puţin când a ajuns la facultate. De fiecare dată când o întâlnesc ea munceşte. Fie vinde ziare, fie distribuie pliante, dar niciodată nu mi-a părut amărâtă de viaţa ei. Şi să nu îmi spuneţi că ei nu ştiu să lupte cu viaţa! Ştiu să facă asta mai bine ca oricine. Şi la drept vorbind, ei fac ceea ce le place, cântă, joacă fotbal şi nu îşi doresc toate comorile şi iluziile din falsa lume antipatică pe care de multe ori o vedem. Vă asigur că în aceste condiţii poţi ajunge un om respectat, elegant, cu o casă a ta şi o familie frumoasă.

 

Etichete: , , ,

Crin Antonescu – o altă atitudine

Nu știu dacă Președintele PNL Crin Antonescu a luat în considerare ultimul sondaj realizat de IMAS, sau are consilieri mai informați care țin cont de opiniile persoanelor din mediul online sau mass-media, dar am sesizat o schimbare în felul de a vorbi despre alegerile care urmează să aibă loc în acest an și în coerența punctelor de vedere. Mult mai realist și cu un pic de cultură politică pentru înțelegerea situației a ceea ce se petrece în România. A fost o formă mai bună de a educa viitorii alegători.

Anul 2012 nu va fi ușor, presupun că toți suntem conștienți de acest aspect, dar trebuie să avem răbdarea și puterea de a ne informa și urmări disputele politice ce vor avea loc. Este important ce alegem. Deja s-a început atragerea de susținători. Și avem exemplul Președintelui Traian Băsescu când a propus studenților din străinătate să ocupe trei poziții de consilier. Cu trei furnici nu se mută un elefant. Cel puțin eu așa cred. De aici pot porni sentimente nedorite, iar Președintele tocmai aici vrea să ajungă.

Puterea este ținta pe care o au politicienii aflați astăzi la Guvernare nu numai în România, dar avem exemplul Franței, Ungariei, prin modul în care se gândește o reorganizare a instituțiilor europene și naționale (Constituție, organizare teritorială, date ale alegerilor), care să asigure și o re-alegere a lor în viitor, așa cum Habermas explică: „Eu condamn partidele politice. Liderii noştri nu mai sunt în stare să se gândească la altceva decât la propria lor re-alegere, şi de mult timp ei nu mai au nici substanţă politică, nici convingeri„.

Comasarea alegerilor nu reprezintă o oportunitate bună pentru țară. Nu există ligitimitate în decizii de acest fel și condamnă o democrație de reprezentativitate pe care trebuie să o cultivăm, nu să o înhibăm. Nu trebuie să apărăm tipurile de manipulări pentru a produce Putere celor ce o doresc într-un mod autoritar, iar Alina Mungiu Pippidi explică foarte bine de ce nu este important în primă fază cine ajunge să conducă, ci cum ajunge acolo: „N-are nicio importanță cine câștigă sau pierde…ce contează este că nu poți să permiți sistemului să fie manipulat de cine este la putere… Democrația constă în niște reguli universale, care se aplică și pentru cei de la putere și pentru cei din opoziție… Nu-mi vine să cred că în țara asta nu există suficientă societate civilă să scoată lumea în stradă… E vorba că dacă o țară nu își apără regulile și fiecare poate manipula regulile, s-a terminat cu democrația„.

În ceea ce privește modificarea Constituției, organizarea teritorială, nu îmi doresc declarații artificiale, ci vreau o dezbatere punct cu punct pe niște probleme care sunt vitale, iar cazul Ungariei trebuie analizat în detaliu și luat ca model pentru viitorul nostru politic de tip autoritar.

Va exista o presiune asupra aleșilor locali, iar “cine rezistă mai mult?” stă și în discernământul și reacția publicului, nu numai al politicienilor care se luptă pentru a câștiga puterea. Povești despre democrație, legitimitate, reprezentare trebuie să aibă și un model practic nu doar teoretic.

Referințe:

1. Barometrul “Adevărul”, realizat de IMAS

2. Președintele Traian Băsescu – ofertă studenți

3. Habermas și atitudinea politicienilor din UE

4. Alina Mungiu Pippidi despre comasarea alegerilor

 

Etichete: , , , , , ,

Colaborator Mangaholic

Ești desenator manga și vrei să îți faci cunoscute creațiile, însă nu ai posibilitatea publicării lor?  Asociația Româno-Japoneză Himawari îți propune să fii colaborator Mangaholic. Trebuie să urmezi câțiva pași simpli, iar noi ne vom ocupa de restul.

MangaHolic este prima revistă doar cu manga din România realizată de români.  O revistă manga este o revistă de benzi desenate inspirate de megafenomenul venit din Japonia, numit MANGA.

 Mai multe detalii pe site-ul www.himawari.ro

 
 

Etichete: , , ,