RSS

Arhive pe etichete: Tineri

Timp, eficienţă, principii, virtuţi – Interviu Prof. Ilie Istrati

Timpul devine un bun arbitru astăzi, sau pare că se întâmplă aşa, atunci când vorbim despre eficienţă, coerenţă, pragmatism, petrecerea timpului liber, selectarea informaţiilor la care dorim să avem acces şi care ne sunt folositoare, educaţie etc.. În ajutorul celor mai sus menţionate, fără o consolidare prin acceptarea şi cunoaşterea unor norme morale sociale şi personale bazate pe aprobarea unor principii şi virtuţi, nu vom reuşi să găsim loc de ce este mai bun, mai frumos şi mai concret. Interviul de faţă este realizat cu domnul profesor de latină şi greacă veche, Ilie Istrati, coordonator al Revistei Şcolare “Tracitas atque Latinitas” şi un bun cunoscător al unor valori ce mulţi dintre noi ducem lipsă de ele.

1. Domnule profesor, ştiu că dumneavoastră urmaţi o virtute romană ce vizează un model de împărţire a timpului, temperantia et moderatio, ne puteţi explica care este filosofia din spatele acestei virtuţi şi ce perspectivă oferă, sau poate oferi ea tinerilor astăzi?

Răspuns: La prima vedere par două virtuţi temperantia et moderatio dar în realitate sunt două părţi ale aceleiaşi virtuţi “moderaţie”. Temperantia ”înseamnă stăpânire de sine, cumpătare” şi se referă la suflet. A fi cumpătat înseamnă a nu ne bucura prea mult de un  succes prea mare, dar şi a nu ne întrista prea mult când ne aflăm în faţa unui dezastru de nesuportat care ni se poate întâmpla. Noi, sufletul nostru şi corpul nostru au o limită pe care o pot suporta fie în bucurie, fie în durere. Dacă  depăşim acest echilibru sufletesc sau fizic putem muri. De aceea este necesară temperanţa ca stăpânire de sine, ca echilibru. A doua parte a acestei virtuţi este “moderaţie” în toate, acel echilibru care ne poate da bucurie şi mulțumire în suflet pentru viaţa pe care o trăim. Proverbul latin spune: “există o măsură în lucruri peste care binele nu are ce căuta”. Şi într-adevăr cui ar aduce o mare plăcere să lucreze douăsprezece ore pe zi? Acela nu ar avea timp să citească o carte sau să vizioneze un film. Dacă ar dormi numai şase ore pe noapte cât de odihnit s-ar simţi? De aceea, această virtute numită moderaţie ne învaţă să împarţim timpul în trei părţi egal echilibrat. Romanii, părinţii noştri împărţeau timpul în două părţi : negotium / adică labor- lucrul, utilul din care am putea duce o viaţă materială bună şi plăcută din punct de vedere material. A doua parte a timpului romanii o numeau “otium”- adică – odihna activă, timp în care am putea să ne bucurăm de lectura unei cărţi interesante, de vizionarea unui film, de jocul de şah, de elaborarea unei opere literare, etc. Acest timp era numit “otium” sau plăcerea spirituală în care sufletul nostru nu lâncezeşte ci se poate relaxa sau se poate perfecţiona moral. Atunci noi ne simţim fericiţi când avem timp liber şi pentru noi. Din îmbinarea acestor două principii romane s-a născut un alt proverb latin, frumos: a îmbina utilul cu plăcutul. A treia parte a timpului este somnul care ne ajută să ne refacem forţele spirituale cât şi cele fizice. A spune că îţi este destul să dormi cinci ore pe noapte înseamnă a nu-ţi dori binele, sănătatea de care ai nevoie. Dacă te orientezi la o viaţă de cincizeci, şaizeci de ani, sigur că poţi dormi şi câte patru ore pe noapte. Dar dacă vorbim de o viaţă frumoasă, sănătoasă, este necesar să dormim numărul de ore necesar nouă. Astfel vom putea constata că dorinţa noastră de viaţă nu va  mai fi de  şaizeci de ani, ci de o sută douăzeci, o sută treizeci de ani de viaţă fericită trăită frumos, nu chinuită. În concluzie ca să putem trăi conform cu vitutea “temperantia et moderatio” avem nevoie să împărţim timpul zilei şi al nopţii în trei  părţi de câte opt ore. Negotium– lucrul util vom încerca să-l limităm întotdeauna la opt ore. Otium– odihna activă, plăcerea va fi de opt ore. Somnul la fel va fi de opt ore. Datoria noastră va fi să spunem nu abuzului şi nedreptăţii împotriva noastră pe care îl facem fără să ne dăm seama făcând mereu concesii sau căutând mereu pretexte să muncim mai mult. Dar nu ne întrebăm întotdeauna când ne vom odihni mai  mult. De aceea sensul unei vieţi frumoase şi fericite constă în cumpătare, în echilibru, în moderaţie. Să fim cum este aurul neschimbător. Adică să ne facem un mod de viaţă în a respecta acest echilibru de opt ore pentru fiecare parte a timpului şi vom avea mângâierea sufletească de a fi înţelepţi şi feriţi de rele, trăind în virtute şi cumpătare alături de Divinitate care ne iubește şi este întotdeuna alături de noi.

2. Tipicul organizării la români e constrâns de două modele: Amânarea sau abandonul. De ce este nevoie să fim eficienţi în tot ceea ce facem, profesionişti şi cum poate filosofia şi sistemul social roman ajuta să conştientizăm necesitatea acestui demers?

Răspuns: Amânarea şi abandonul  sunt două slăbiciuni ale sufletului nostru şi se datorează unui viciu numit laşitate, teamă. Amânarea unui lucru important de către unele persoane se datorează faptului că atunci când își asumă un lucru pe care intenţionează să-l facă, nu-şi calculează efortul pe care trebuie să-l utilizeze la îndeplinirea cu succes a acestuia. De aici vine şi amânarea scopului propus pentru sine die. Acelaşi lucru se poate spune şi despre o persoană care doreşte să facă un lucru dar cunoştinţele şi forţa fizică nu îi sunt suficiente pentru a-şi îndeplini obiectivul. Atunci din frică sau laşitate consideră că e mai bine să abandoneze scopul pe care şi l-a propus. Astfel de persoane nu vor realiza niciodată lucruri mari din cauza laşităţii, fricii. În acest caz ar trebui să se înarmeze cu virtutea romană  numită – „audacia- curaj”. Această virtute ne învaţă să selectăm lucrurile importante de cele neimportante şi modul de a le duce până la capăt. Ea ne arată şi suferinţele pe care le vom avea ducând la capăt scopul propus. Curajul se manifestă prin promptitudine şi fermitate. Atunci când doreşti să realizezi ceva îţi spui: acum şi aici şi nu te mai gândeşti la nimic, la nicio greutate, la niciun obstacol dacă tu ţii la demnitatea ta. Dacă eşti fricos, nu-ţi doreşti nimic şi laşi deoparte tot ce începi găsind mereu scuze pentru toate din laşitate. De ce este nevoie să fim eficienţi, profesionişti în tot ceea ce trebuie să facem, nu este un moft sau o prostie ci este o necesitate pentru omul onest şi curajos. În lume Divinitatea ne-a făcut  oameni şi nu zei ca să avem nevoie unul de altul pentru a duce o viaţă utilă şi fericită. Oare ce om ne este de folos dacă nu poate să ne spună o vorbă bună sau să facă o faptă  bună? Oare ce medic şi-ar îndeplini misiunea pe care şi-o alege în viaţă dacă nu poate să vindece un om? Oare ce fel de profesor ar fi dacă n-ar putea învăţa un copil? Oare ce pâine am putea mânca dacă brutarul nu ar şti să o pregătească? Şi exemple pot urma o mulţime. Dar însăşi filosofia numită înţelepciune ne îndeamnă să ne cunoaştem destinul sau profesia pe care ne-o alegem în viaţă pentru a ne putea realiza profesional ca medic, profesor, brutar. Atunci când ne alegem singuri meseria sau profesia când în viaţă ne urmăm destinul sau vocaţia, vom fi provocaţi de Destin prin curaj, ambiţie, curiozitate, să fim un medic, un profesor sau un brutar de cea mai bună calitate. Să lăsăm Destinul să ne conducă în viaţă şi nu sfatul unuia sau altuia care mai mult ne dezorientează decât ne ajută să ne alegem menirea noastră în viaţă. De aceea doar Destinul, filosofia romană şi greacă cu virtuţile ei ne pot face fericiţi când lucrăm în viaţă pentru binele altuia şi nu doar pentru binele nostru, ci pentru binele tuturor, pentru că Divinitatea  ne-a trimis pe pământ să ne îndeplinim misiunea noastră şi nu pentru a duce o viaţă egoistă şi retrasă.

3. Ce este viaţa în concepţia dumneavoastră?

Răspuns: Viaţa este o călătorie frumoasă şi utilă dusă de oameni pe pământ pentru fericirea şi prosperitatea noastră comună. Cred că ilustrul orator roman Cicero, „In visul lui Scipio”, a definit cel mai bine ce este viaţa şi scopul ei pe pământ. El a spus: ”Omul este un mic zeu trimis de mari Zei să impună ordinea şi legea divină pe Pământ, să facă precum în cer aşa şi pre pământ, să conducă în numele Zeilor mari pământul, să facă dreptate şi egalitate faţă de semenii săi şi faţă de animale, iar la sfârşitul vieţii să se întoarcă în Cer la zeii, părinţii săi de unde a fost trimis după ce şi-a îndeplinit misiunea sa pe pământ”. Sunt de acord întru  totul cu Cicero în privinţa aceasta.

4. Ce a fost prima dată, principiul, sau virtutea? Noi ştim că virtutea este cumva “mama” unui principiu, sau a unor principii.

Răspuns: Dacă principiu înseamnă o idee, o părere atunci cu siguranţă virtutea este mama principiilor. Principiu este o idee principală desprinsă dintr-o virtute. Un om poate acţiona după principiul dreptăţii într-un lucru sau altul. El va da un exemplu de dreptate dar nu va învăţa pe un om rău ce înseamnă dreptatea. Virtutea, de exemplu “iustitia- dreptate” este o învăţătură complexă faţă de principiu. Astfel, dreptatea se manifestă prin dreptate şi egalitate. Ea ne învaţă că atât în problemele personale cât şi în cele sociale să ne purtăm cu respect, dreptate şi egalitate faţă de oameni. Sallustius istoricul roman spunea: “dacă nu doreşti să umileşti pe cineva fă-l egalul tău”. Justiţia ne învaţă să ne pastrăm obligaţiile şi angajamentul nu numai faţă de un om mai puternic decât noi de care ne temem, ci mai ales să ne respectăm angajamentele faţă de un om mai slab ca noi, pentru că faţă de omul mai slab ca noi se face de obicei cea mai mare nedreptate. Să se dea fiecăruia ce-i aparţine şi să nu râvnim la bunurile altuia. Acesta este învăţătura virtuţii dreptate, care este o virtute foarte importantă pentru fericirea şi prosperitatea oamenilor pe pământ.

5. Care sunt cele mai importante patru virtuţi pe care dumneavoastră le urmaţi aproape zi de zi?

Răspuns: Prima virtute este „sapientia – înţelepciune”. Aceasta se manifestă prin sfat bun şi înţelegere. Ea ne învaţă lucrurile utile pe cere trebuie să le îndeplinim, cât şi lucrurile inutile pe care trebuie să le evităm cât şi lucrurile care nu au nici o importanţă pentru noi. A doua vitute este „iustitia- justiţie, dreptate”. Aceasta se manifestă prin dreptate şi egalitate. Ea ne învaţă să ne purtăm în problemele personale cât şi în cele sociale cu dreptate şi egalitate faţă de oameni. A treia virtute este „audacia- curajul”. Aceasta se manifestă prin promptitudine şi fermitate. Ea ne învaţă să selectăm lucrurille cele mai importante faţă de cele neimportante şi modul de a le duce până la capăt. A patra virtute este ”temperantia et moderatio”. Ea  se manifestă prin ordine şi disciplină. Ea ne ajută să ne păstrăm libertatea în faţa obsesiilor şi exceselor. Acestea sunt patru virtuţi recunoscute de către toate şcolile de filosofie greacă. Virtuţile romane sunt: Virtus- Virtute. Atunci când avem o problemă sau un necaz ne vom înarma cu: respect, curaj faţă de lege şi legea onoarei. Apoi ne vom înarma cu înţelepciune. Vom da o soluţie înţeleaptă la problema, necazul, greutatea pe care le-am întâlnit. După aceea  ne vom înarma cu temperanţă şi moderaţie… A doua virtute romană este “Pietas – pietatea”. Aceasta  presupune  trei etape: Respectarea majestăţii zeilor, cunoaşterea religiei romane, respectarea sărbătorilor romane. Dragostea de patrie se manifestă prin servirea patriei prin îndeplinirea unui serviciu util pentru poporul şi ţara ta. Iubirea de familie se manifestă prin dragoste şi respect între pater familias – tatăl familiei, mater familias – mama familiei şi pueri familiae – copiii familiei. A treia virtute romană este ”Fides- Credinţa”. Aceasta  se manifestă în trei etape: Relaţia între oameni se bazează pe credinţă, bună–credinţă, fidelitate. Relaţia între oameni se bazează pe respect reciproc, adică fiecare om are o valoare pe care celălalt nu o are. Relaţia între oameni se bazează pe cuvântul promis. A patra virtute romană este „Libertas – libertate”. Libertatea omului de a cugeta, de a se exrprima, de a acţiona se bazează pe lege şi pe decenţă.

6. Mai este virtutea o valoare personală şi socială astăzi? De ce trebuie să fie aşa?

Răspuns: Sigur ca da. Virtutea este o învăţătură trimisă oamenilor pentru a trăi fericiţi, în armonie cu Divinitatea şi cu oamenii. Cei care acceptă virtuţile duc o viaţă înţeleaptă şi fericită. Aceştia sunt numiţi oameni înţelepţi şi sunt, de obicei, fericiţi, iar oamenii care nu primesc această învăţătură divină sunt oamenii săraci cu sufletul, adică nefericiţi şi străini de Dumnezeu. Numai înţeleptul poate fi fericit, prostul niciodată fiindcă el nu are simţul măsurii şi al raţiunii divine care este virtutea.

7. Există o definiţie personală pentru “omul cu principii”? Ce avem de câştigat din respectarea unor legături morale cu tot ceea ce facem?

Raspuns: Nu toate principiile duc spre fericire. Pentru că sunt principii negative care duc la discordie şi ură între oameni. Adevăratele principii sunt cele care se bazează pe virtuţi. De exemplu, noi avem libertatea de a cugeta, de a ne exprima şi de a acţiona. Ce face un om cu libertatea lui care nu se bazează pe lege şi decenţă? În primul rând nimeni nu-i va putea controla gândurile, nici Divinitatea care acţionează prin virtute, nici legea care nu-i poate controla gândurile, nici oamenii. Şi omul părăsit de Divinitate, de legi şi de oameni buni, cade pradă gândurilor nocive, perverse. Şi de la gândurile rele se nasc crimele, lipsa de respect faţă de Dumnezeu, de oameni şi de tot ce e sfânt. Atunci acest om cade pradă oamenilor răi care îl fac o unealtă a răului sau acest om disperat se sinucide şi astfel se termină viaţa acestui om nefericit. Libertatea de a ne exprima este îngăduită de lege şi de decenţă. Dacă omul foloseşte libertatea sa fără să ţină cont de lege şi de legea decenţei, el îşi sfârşeşte viaţa sa în mod tragic: fie ajunge la puşcărie făcând lucruri rele, fie din lipsa decenţei şi a bunului simţ va fi detestat de toţi şi va sfârşi în singurătate cumplită care nu-i va aduce nici o bucurie. Dacă va vorbi lucururi urâte lui Dumnezeu şi oamenilor neavând bunul-simţ sau decenţă, sau nu va respecta legea îndemnând la rebeliune contra oamenilor şi contra legilor, punctul final al acestui om va fi oprobiul tuturor.

8. Ce ne împiedică astăzi să acceptăm anumite principii, sau virtuţi?

Răspuns: Omul vede întotdeauna duşmanii fizici, dar nu şi pe cei spirituali. Omul are trei duşmani  foarte periculoşi din cauza cărora nu poate fi fericit, neputând accepta principiile bune şi virtuţile. Aceştia sunt: ignoranţa, indiferenţa şi răutatea.

Ignoranţa îl face de multe ori pe om să creadă că ştie totul şi nu mai are nevoie de nimic. Dar aceasta este învăţătura ignoranţei, care de fapt este lipsa de carte, de ştiinţă, de virtute. În ignoranţa lui omul face rău pentru că nu ştie ce este răul decât dacă nu-l suferă din partea altuia. Ignorantul nu are nevoie de principii, de înţelepciune, de virtute, de Divinitate, de oamenii buni. Pentru că ignoranţa este o ceaţă pe ochii omului şi numai când nenorocirea se abate asupra lui atunci el apelează la adevărata învăţătură, înţelepciunea, virtuţile şi principiile unei vieţi echilibrate şi fericite. De obicei, cei mai mulţi ignoranţi îşi duc viaţa în întuneric şi întru-un egoism feroce care nu le aduce nici o bucurie. Lor li se potriveşte expresia: „I-a deschis Dumnezeu ochii”. Indiferenţa este un alt duşman care ruinează fericirea omului. Omul indiferent se crede fericit şi mulţumit. Dacă cineva suferă un rău, un neajuns sau suferă de foame, nu-i pasă, doar nu lui îi este rău. Indiferenţa lui este atât de mare încât nu se vede decât pe el însuşi. Restul oamenilor nu au nici valoare spirituală în ochii lui. Dar el pentru egoismul şi indiferenţa lui plăteşte mai târziu când răul se abate asupra lui şi îşi vede greşeala dar e târziu. Din cauza indiferenţei, mor oameni de foame, sunt copii nefericiţi pentru că indiferenţa părinţilor este prea mare şi nu au timp pentru ei. Dar Divinitatea la momentul potrivit abate asupra omului indiferent o nenorocire şi abia atunci i se deschid acestui om, ochii la viaţa reală şi îşi dă seama de greşeala pe care a comis-o dar e târziu. La aceştia li se aplică expresia: ”L-a învăţat Dumnezeu minte”. Al treilea duşman al omului este Răutatea. Omul rău se bucură de nenorocirea vecinului, de nefericirea altuia. El însă nu-şi dă seama de răutatea lui, crede că a te bucura de nenorocirea unui om sărman este ceva firesc, a umili pe cineva gratuit, a insulta pe cineva fară motiv este absolut normal. Se adună cu oamenii răi şi face planuri rele. Dar Divinitatea, ca să-l înveţe minte, îi trimite o nenorocire şi atunci el ajunge pedepsit de lege, de oameni şi de Divinitate, luându-i-se  tot ce are prin furt, sau incendiu sau tot prin oameni răi . Lor li se potriveşte expresia : „Dumnezeu nu bate cu băţul”.

9. Un mesaj pentru tinerii şi toţi românii care iubesc cultura, arta, frumosul şi valoarea lucrului bine făcut.

Raspuns: Să acţioneze cum au făcut odinioară strămoşii noştri latini şi traci: să apeleze la filosofia romană şi greacă care este o învăţătură divină. Să-şi modeleze sufletul după virtuţile romane şi greceşti şi să iubească artele. Să facă din virtute un mod de viaţă. Să-şi amintească mereu de fii zeilor înţelepţi oamenilor precum au fost: Pelasgus, Ianus, Saturnus, Oenotrus, Italus, Latinus, Aenaeas, Romulus, Numa Pompilus, Pitagora, Orfeus, Zalmoxe, Socrate, Platon, Zenon, Burebista, Caesar, Augustus, Vespasian, Traian. Virtutea şi artele ne apropie de Divinitate, ne organizează  mintea, ne ajută să ne facem o viaţă fericită şi armonioasă. Ita nos adiuvat Deus Fidius – Aşa să ne ajute Dumnezeul Bunei–Credinţe.

 
5 comentarii

Scris de pe 12/27/2012 în Interviu

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Un gând pentru democraţie

Îmi este greu să găsesc un început normal pentru această postare, încercând să vorbesc despre ultimele alegeri care au avut loc în ţară. Nu ştiu dacă mai este necesar să îmi chinui gândurile sau ideile vorbind despre Iaşi şi cine şi cum ne va conduce în următorii patru ani. Printr-un amestec neînţeles de “continuitate”, “schimbare”, promisiuni şi figuri ce se cred şi se vor crede zei politici, foarte puţin mai reuşeşti să fii uman, sau abil să vorbeşti despre ce se petrece. Nu vreau să dramatizez nimic, nu vreau să mă ascund în spatele unor pereţi, dar sunt convins că mulţi se vor bate cu pumnul în piept şi vor spune: “Na Dragoş, ţi-am spus că tot x va ieşi în W poziţie?”. Eu mi-am asumat rolul de tânăr care speră, care ştie ce spune şi de ce le spune. Mi-am asumat o poziţie publică pentru a croi un nou traseu oraşului, cu alţi oameni, cu alte viziuni. Nu a fost să fie, şi cu greu pot depăşi pragul de peste 60% obţinut de unii la alegeri. Dramatismul aici este, în aceste mari procente care vor distruge o parte a democraţiei noastre şi aşa şubredă, încât doar ei mă mai pot adresa direct.

Gândul meu pentru democraţie este să revină şi să rămână printre noi. Eu am votat în favoarea ei, nu pentru un partid, nu pentru foloase şi relaţii, ci pentru oameni şi idei. Se pare că am dat greş şi am înţeles încă o dată că dreptatea e greu de găsit, ea fiind mâna dreaptă a democraţiei. După un duş rece, la propriu şi la figurat, după urmărirea declaraţiilor publice, după un parcurs academic prin articolele apărute imediat ce alegerile s-au terminat, îmi îngădui să spun că deţin o doză minunată de naivitate. O naivitate apărută din încrederea acordată oamenilor şi tinerilor generaţiei mele, care ori nu vrem, ori nu ştim, nu prea ne place să ne acordăm susţinere, fugind de responsabilităţi şi păşind de fiecare dată acolo unde e cald şi bine (dar nu întotdeauna corect).

Democraţia nu se naşte în victorii apocaliptice, iar eu nu le accept. Oamenii buni nu contează atunci când febra electorală şi ahtierea pentru putere construiesc cele mai hilare figuri imaginate sau neimaginate de cei care pun la bătaie vise şi speranţe. Iată că sunt nevoit să mi le pun la congelator şi poate cândva voi fi nevoit să mă încred din nou în ele.

Am văzut şi am urmărit întreaga campanie şi mi-am dat seama că preţul de a fi om este mare şi mic în condiţiile unei superbe bătălii pentru cine ştie ce ipotetice plecăciuni în faţa viciilor, a puterii şi a unor personaje adunate proporţional pentru a inventa caractere, orgolii şi năstruşnice bucurii, sau mai bine spus bizare. Iată că le-am văzut şi îmi pot da acceptul să nu cred în ele şi să rămân perseverent în dorinţa mea de a nu le urma ca exemplu. O să fiu nevoit de astăzi să le văd zi de zi, iar mai chinuitor de atât nu ştiu dacă poate exista ceva. Sunt convins că şi alţi tineri din generaţia mea cunosc acest sentiment şi îl cunosc cu atât mai mult cu cât îşi respectă principiile şi valorile pe care le urmeză. Se pare că în vâltoarea turmelor de oameni toate acestea nu au nicio valoare, iar eu trebuie să accept doar teoretic ideile lui Nietzsche care într-o “Genealogie a moralei” ne spune ce este ea (morala) şi cum poate fi ea salvată. Pot să îmi mai amintesc de un roman al lui Sam Bourne, “Omorâţi-i pe cei drepţi!”, şi să ies cu ajutorul literaturii din vraja care a pătruns prin minţile multora dintre noi (cât de benefic este, vom vedea).

Aşadar, dragă democraţie, nu ne părăsi. Suntem păcătoşi prin noi înşine, dar nu dorim să ne măcelărim de chinurile slăvitelor mediocrităţi ale timpurilor în care trăim. Mai lasă-ne speranţa să putem contesta, de a ne exprima liber, de a construi ceea ce noi, cei din această generaţie resemnată, să avem puterea (nu în procente apocaliptice) să ne desăvârşim totuşi, şi prin lucruri bine intenţionate şi gândite. Până atunci eu te iau de mâna dreaptă şi continui să mărşăluiesc cu tine în cenuşiile realităţi în care mă regăsesc. Eu o să fiu demn, aşa cum ne îndeamnă Dan Puric într-una din ultimele sale cărţi.

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

“Web pioneers”

Ce știm noi despre generația numită “web pioneers”? Internetul devine din ce în ce mai mult o a “doua viață” pentru mulți dintre noi. Virtualul îndeplinește poate mai multe funcții astăzi decât viața reală. Într-un articol apărut în publicația The Guardian cu titlul “Youth culture: teenage kicks in the digital age – Why this generation are the true web pioneers…, Aleks Krotoski o cunoscută cercetătoare din domeniul psihologiei, care se ocupă cu studiul relațiilor în comunitățile online, face o incursiune teoretică și critică despre efectele dezvoltării din ce în ce mai mari a rețelelor sociale și a motoarelor de căutare (în special Facebook și Google). Tema aceasta a fost dezbătută la unul dintre seminariile de la Universitatea din Konstanz, iar argumentele pro și contra au fost foarte aplicabile. Subiectul rămâne deschis întotdeauna la noi argumente. Dar cine trebuie să câștige în final?

O întrebare interesantă este: De ce oamenii doresc să își posteze atât de multe date, activități, poze personale pe internet (și aici fac referire în mod special la Facebook)? Ei bine, ce am identificat împreună cu ceilalți studenți nu poate găsi răspunsul adecvat, sau general. În cel mai bun caz, pentru majoritatea este o formă de evadare din rutina zilnică a vieții. Celelalte sunt mult mai diverse. Fie pentru a te face mai competitiv, fie pentru a fi în văzul lumii, sau pentru a crea o falsă identitate (“uite cum aș vrea să fiu”, „uite ce sunt, dar nu sunt”), pentru marketing, pentru a demonstra că ești un specialist sau expert într-un anumit domeniu. Nimic nu e ciudat până la exemplul cu cei care își pun poze de la cele mai ciudate activități zilnice (cum se hrănește un copil, în timp ce își fac coafura, petreceri, manichiură, la duș sau pe WC etc. etc. imaginația este neîntreruptă aici). Totul pare o dezordine de postări ordonate într-un cadru virtual și mimetic.

De ce se întâmplă așa? Pentru că alte valori importante s-au pierdut sau lipsesc în comunitatea din care provine fiecare (familie, prieteni, teatru, operă, cluburi sportive, seri cu amicii). Ele lipsesc doar dacă noi nu le cultivăm sau nu le acordăm importanță. Și uite așa vine succesul lui Mark Zucherkerg și tocmai pentru acest motiv a mai adăugat atât de multe aplicații pentru a “controla” și mai mult viețile celor din mediul online. Eu am folosit și folosesc FB pentru promovarea articolelor personale și comunicarea cu studenți din țară și străinătate, dar de ce trebuie să oferim mai mult?

In the future, everyone will be world-famous for 15 minutes

Andy Warhol a folosit această expresie în anul 1968 pentru a explica fenomenul ce va construi în viitor imaginea fiecăruia dintre noi. Se pare că începe să se adeverească. Fiecare vrea să fie competitiv, vrea să fie cunoscut, să se laude că are mulți prieteni etc. etc. și tocmai pentru acest motiv devine faimos pentru “15 minute”. Dacă poate mai mult deja e un fel de Zeus al mediului online (și este). Care este continuitatea unei informații, a unui proiect, a unui succes, dacă imediat este lansat un altul? “Ai fost faimos. Bravo! Dar acum vine altul.” Și muncim zi de zi să fim faimoși pentru câteva minute (depinde de obiectivele fiecăruia). Totul este pozitiv sau negativ? Poate primesc și răspunsurile voastre. Bine, cei care fac afaceri și câștigă din toată încâlceala mediului online vor fi împotrivă. Dar ce facem când vorbim de adolescenți, tineri? Ei sunt cei mai captați de Web (până în momentul când toate mămicuțele vor avea poze cu bebeluși la baie sau pe oliță).

Poate fi construită o cultură a tinerilor în mediul online? Ce tranformări în percepțiile celor tineri sunt despre viață, familie, prieteni? Ei bine, cam totul. Eu personal nu găsesc un avantaj în rețelele sociale, chiar le văd (mai ales FB) ca un “diplomatic” mod de a controla oamenii (atenție!) cu voia lor. Conceptul dezvoltat de Jeremy Bentham despre “Panopticon” ce construiește un model de instituție care vede pe toată lumea oricând și oricum. Panopticon-ul a fost construit ca un concept pentru închisoare, dar oare nu și FB este o închisoare? Putem merge mai departe să analizăm articolele apărute în revistele specializate despre un “Panopticon electronic” sau să identificăm în lucrările lui Michel Foucault o explicație care poate dovedi o teorie a puterii pe care o au rețelele sociale. Pare interesant nu ? Chiar este. Acum poate înțelegem de ce FB (Mark Zuckerberg lucrează cu diferite instituții din lume).

În următorul număr al Revistei Iuventa (Martie 2012) o să analizăm care sunt perspectivele tinerilor astăzi, cu obstacole și oportunițăți, iar mediul online va fi inclus fără nicio reținere în analiză. Până atunci vă invit să citiți articolul scris de  Aleks Krotoski.

PS: simte cineva că are o a doua viață în mediul online?

 

Etichete: , , , , , , , ,

New Look, New Ideas – A Long Way

Anul 2012 vine cu o schimbare în materie de blogging. În primul rând pentru că aveam nevoie de asta și în al doilea rând pentru a oferi cititorilor un blog mai structurat și mai ușor pentru indentificarea articolele personale, sau activitățile la care particip. Pozele și imaginile vor fi realizate de mine. În continuare Andreea Apetrăchioaiei va asigura periodic traducerea unor texte în engleză și prin acest post vreau să îi mulțumesc din suflet pentru ajutor.

Despre ce voi scrie?

La începutul anului am tot întrebat prietenii și persoanele cunoscute, pe Facebook, e-mail, sau personal despre ce le-ar plăcea să citească pe noul blog. Răspunsurile au fost diverse. Vă asigur că în continuare o să ofer recenzii la diferite cărți, puncte de vedere și comentarii la filme, piese de teatru, concerte de operă, dar în plus față de trecut vor fi mai multe articole despre politică, diplomație, relații internaționale și sport. Sunt domeniile pe care le-am studiat și încă le studiez, fiind o oportunitate foarte bună de a oferi cititorilor o parte din cunoștințele acumulate, nu într-un mod foarte academic, pentru că nu este cazul aici (oricine va înțelege ce voi scrie). Educație civică, politici de tineret, educație și sport, vor fi subiecte mult mai comentate și discutate. Nu vă îngrijorați, nu o să politizez nimic aici, ci doar o să arăt că este nevoie de o democrație reprezentativă în rândul nostru, al tinerilor.  În mod cert poveștile din experiențele personale nu vor lipsi. Secțiunea “Bibliografia săptămânii” va fi mult mai actualizată, iar interviuri și articole ale unor persoane cunoscute se vor regăsi pe blog în viitor.

Sunt convins că o parte din articole vor fi speculate, criticate, dar am rugămintea ca limbajul decent să nu evite conversațiile dintre noi. Cu mai mult drag accept o ironie sau un anumit tip de sarcasm decât imposturi verbale.

Mai mult, așa cum mi-am luat angajamentul,  sunt dispus să ofer tinerilor un ajutor în problemele pe care le întâmpină. Tinerii nu trebuie să se “simtă părăsiți”. Avem nevoie de noi între noi și avem nevoie de conștiințe și înțelegere. Avem nevoie de lideri, opinii bine argumentate și oameni care să se mai întruchipeze și în forme ale binelui. Nu voi fi super optimist, am încercat să evit în ultima perioadă acest sentiment, dar nici un pesimist fără cale de întoarcere. Echilibrul se câștigă greu, dar te lasă cu mintea curată. Nu voi posta zilnic, pentru că timpul este prețios, dar calitatea articolelor și consistența intervențiilor nu o să lipsească.

Aștept oricând sugestiile voastre și vă invit să citiți periodic noul blog conceput special pentru voi.

 
2 comentarii

Scris de pe 01/06/2012 în Atitudini educate

 

Etichete: , , ,