RSS

Arhivele lunare: aprilie 2019

Muzica electronică – de la pasiune la talent – interviu cu Ciprian Delcea

Despre muzica electronică nu se știe prea multe în spațiul social românesc. Există doar mici comunități care sunt interesate de această parte a muzicii. Sunt festivaluri care se mai organizează în diferite locații ale țării și cam atât. Însă în spatele acestui stil auditiv există alte câteva zeci de genuri de muzică electronică.

Pe Ciprian Delcea îl cunosc din timpul liceului. Îi admiram pasiunea pentru geografie și matematică, domenii pentru care eu nu prea mă dădeam în vânt. Pentru noi, Ciprian era un fel de enciclopedie de unde ne luam informațiile atunci când aveam nevoie (mai în joacă, mai în serios). De câțiva ani, Ciprian a găsit o frumoasă pasiune în muzica electronică și acesta este subiectul central al interviului de mai jos.

  1. Dacă cineva dorește să îl cunoască pe Ciprian Delcea într-o singură frază, care ar fi aceasta?

Este greu să te prezinți celorlalți într-o singură frază. Pot doar să le spun celor care vor citi interviul că mă pot cunoaște urmărind harta lumii și să fiu văzut în locurile cele mai puțin cunoscute de noi și prin frumoasa logică matematică, ce reușește să facă din lumea noastră un loc al numerelor și al ecuațiilor perfecte de care eu sunt foarte atras. Așadar, matematica și geografia sunt formula minunată pentru echilibrul spiritului.

55935614_275332683398330_7938223431395311616_n

 

  1. Există vreo formulă magică ce face ca pasiunea ta pentru muzica electronică să apară la intersecția domeniilor geografie și matematică?

Nu cred că ar exista vreo formulă magică care să apară la intersecția lor. Pasiunea față de muzica electronică am avut-o încă de când aveam vreo 7 ani. Oxygene, a lui Jean Michelle Jarre și Return To Innocence, a celor de la Enigma au fost piesele care m-au fascinat foarte mult, care au fost punctul de început. Cu timpul am ascultat și am apreciat foarte mulți artiști de muzică electronică, de la eurodance la deep house. Am ascultat și ascult în continuare cam tot ce e legat de muzica electronică. Am rămas fidel genului de mai bine de 25 de ani, sunt și voi rămâne fidel în continuare. Geografia m-a atras din clasa a III-a, țin minte că un unchi mi-a adus niște hărți foarte mari ale lumii, ale României, le studiam cu mare atenție și am prins un interes deosebit. Și în prezent dacă văd o hartă oarecare în trecere, mă opresc pentru a o vedea mai îndeaproape. De la geografie a început să-mi placă istoria și astronomia. În legătură cu matematica, a început să mă atragă din clasa a VIII-a, datorită unui profesor foarte bun, până atunci nu aveam nici o tangență. Însă interesul meu față de matematică s-a pierdut cu timpul. Deci, pasiunile mele au fost paralele întotdeauna unele de altele, nu a existat vreo intersecție.

  1. În lume multe se întâmplă, așa încât îmi permit să te întreb, ce anume dorește să transmită muzica ta?

Prin muzica mea vreau sau cel puțin încerc să promovez cultura, în special domeniile științifice, dar și „atacuri” asupra societății în care trăim. Abordez mai multe stiluri, nu vreau sa fiu prizonier al unui singur stil. Cochetez cu downtempo, ambient, house, trap, dubstep și sunt în continuă explorare. Îmi caracterizez stilul, ca fiind unul dark, obscur, ciudat, experimental, nu-i găsesc o definiție precisă. Piesele pe care le am în lucru au denumiri din domeniul astronomiei (fenomene astronomice, planete, sateliți, stele), dar și numele sub care le fac este Astronomical Unit.

Câteva exemple: Miranda, F=ma, Escape Velocity. Sper să le termin cât mai curând.

  1. Cum ai defini „Big beat-ul” cu propriile cuvinte?

Big beat e un gen de muzică electronic bazat pe breakbeat și linii melodice făcute din sintetizatoare la un tempo între 100 si 140. Este originar și răspândit în Marea Britanie, care a avut succes comercial în perioada anilor ’90 – 2000. Câteva nume uriașe ale acestui gen sunt The Prodigy, Chemical Brothers, Fatboy Slim și lista continuă. Un exemplu de piesă big beat este „Firestarter”, a celor de la The Prodigy, care este una din preferatele mele. Un întreg album big beat este „The Fat Of The Land”, din care face parte „Firestarter”, care a fost un succes imens la scară mondială și unul dintre cele mai bune albume pe care le-am ascultat.

  1. Dintre toate genurile de muzică electronică ce există astăzi, pe care le apreciezi cel mai mult? În care te regăsești tu?

Cum ai punctat și tu, există zeci de stiluri derivate din genul electro. De-a lungul timpului le-am ascultat cam pe toate. Fiecare subgen are câte ceva deosebit, care mi-a atras atenția în mod deosebit. Vremurile s-au schimbat și se schimbă în această industrie, în limbajul actual se numește „trend”, e exact ca în industria modei, nu putem vorbi neapărat despre o evoluție. Însă eu sunt deschis la toate stilurile derivate din muzica electronică, de la chill out/downtempo la hardcore, nu sunt un ascultător cu o limită de genuri sau de artiști. Mă regăsesc în chill out/new age, uplifting trance, progressive, în general piese care au „acel ceva” care le scoate în evidență și îmi captează atenția.

  1. Nu te voi întreba ce artiști îți sunt modele sau pe care îi apreciezi, dar în schimb te voi întreba, cum ar arăta un adevărat artist de muzică electronică?

Voi răspunde printr-o operație matematică: Producer + Sound Designer + DJ = Artist adevărat de muzica electronică. În limbajul meu, artist complet. Să aprofundăm un pic și să explic pe scurt termenii sumei de mai sus. Producer-ul e cel care scrie/compune muzica, face aranjamentele, instrumentalele, mix și master. Sound Designer-ul crează sunetele (samples) și întregi pachete de sunete (soundbanks), pe care producer-ul/compozitorul le folosește pentru scrierea pieselor și DJ-ul care mixează piesele proprii și piesele celorlalți artiști la concerte (gig-uri). Deci, cel care face toate enumerate anterior, este un artist complet, din punctul meu de vedere.

  1. Tehnologia este într-o continuă evoluție și muzica electronică nu poate exista fără aceste tehnologii. Ce există nou pe piață în materie de tehnologie pentru muzica electronică?

Într-adevăr, tehnologia evoluează continuu și în ritm un pic accelerat, implicit și piața de instrumente analogice și digitale evoluează și se diversifică la fel ca tehnologia. Asemeni industriei IT&C, anual sau cel puțin periodic apar aparaturi noi. Câteva exemple ar fi MIDI keyboards, controller-e, drum machines, sintetizatoare. Pe partea de software, apar periodic update-uri la DAW-urile (Digital Audio Workstation, un întreg studio virtual) existente pe piață la ora actuală. Cu această ocazie, voi dezvălui modestul meu setup: PC performant, care suportă fără nici o problemă DAW-ul. Eu folosesc pentru producție Ableton Live. Plug-in-urile pe care mă axez sunt Serum, Zebra, Pigments, Analog Lab, Mini V3. Clapa este una MIDI, Arturia KeyLab Essential 49, deci 4 octave, plus aplicația TouchAble, un controller pentru Live, pe care o am instalată pe iPad. Soundcard-ul este un Creative USB Soundblaster, căștile Audio-Technica M40x și boxele Logitech Z623. Să nu uit, foarte mult îmi doresc un synth analogic semi-modular, o Arturia MiniBrute 2.

SAMSUNG CAMERA PICTURES

  1. Ce preferi: mai multă secvențialitate? Mai mult beat? Mai multe versuri în muzica electronică? Sau mai mult ambient muzical?

Prefer beat-ul bine făcut pe un fundal ambiental, „Pad” sau „string”, cum se numesc de fapt aceste sunete de fundal. În general, structura unei piese este foarte complexă, conține foarte multe elemente și foarte multe efecte. Apreciez foarte mult piesele care le au pe toate, elementele îmbinate frumos, în armonie. Când ascult o piesă, sunt foarte atent la conținutul ei, cum este făcută. Nu mă întreb „cine o cântă?”, ci „cine a creat-o? cine-i în spatele ei?”.

  1. Recomandă, te rog, o melodie pe care merită să o ascultăm și care se încadrează în genul muzicii electronice?

Voi recomanda 2 piese: Nigel Stanford – Automatica și Formal One – The Meaning.

  1. Ai păreri foarte ferme despre destule care se întâmplă în lumea de astăzi și pe care le urmăresc cu interes, dar care ar fi mesajul tău pentru generația noastră?

Într-adevăr, părerile mele față de evenimentele din lumea de astăzi nu sunt doar ferme, sunt destul de tranșante și acide. Dar nu trebuie să „consumăm” toate informațiile despre ceea ce se întâmplă în lume, nu tot ce zboară se mănâncă. Trebuie să fim selectivi în „consumul” de informație, trebuie să gândim rațional, dacă acea informație e plauzibilă sau nu. Nu trebuie să privim doar într-o singură direcție, să lăudăm întotdeauna ceea ce ne place și să criticăm ceea ce nu ne place, adică subiectivitate. Trebuie să fim obiectivi. Cultura, documentarea, gândirea înțeleaptă pot schimba întru totul oamenii, implicit evenimentele prezente și viitoare din întreaga lume.

 

Etichete: , , , , ,

„Statut și anxietate” – Cum ne provocăm singuri răni și cum le putem vindeca

Lumea contemporană lasă de multe ori loc de interpretări despre ce ne provoacă stări de anxietate, de ce suntem tot mai depresivi, cum ne creăm așteptări fără măcar a avea nevoie de ele și multe astfel de răni pe care singuri ni le provocăm. Este important să îi apreciem pe acei oameni, autori, care ne explică de ce suferim într-un mod cât mai simplu și deschizător de minți. Așa se pretrece și cu volumul lui Alain de Botton, Statut și anxietate, reeditat la editura Vellant despre care voi dialoga în rândurile următoare alături de Alexandru Crețu, un foarte bun psiholog.

„Să privești un râu făcut din timp și apă

și să-ți amintești că Timpul este un alt râu.

Să știi că rătăcim ca un râu

și că fețele noastre dispar ca apa.”

(Paul Brinkley-Rogers, Bucurați-vă de fericirea voastră)

 

Dragoș Preutescu: Începem să conștientizăm că rănile interioare pe care ni le provocăm, se datorează felului în care ne raportăm la viața socială: inventăm dorințe, dramatizăm orice ni se întâmplă, nu mai găsim soluții la problemele cotidiene, ne poziționăm social în locuri care ne aduc mai puține satisfacții pe plan emoțional doar pentru a nu pierde vreun statut în ierarhiile sociale și multe astfel de netrebnicii. Nu ți se pare că omul cade tot mai mult în propriile capcane? E de înțeles că ai nevoie de un scut împotriva manipulărilor, a marketingului agresiv, dar orice decizie luată este cel puțin 90% personală. Sau mediul social este unul foarte constrângător ce pune presiune pe noi constant?

Alexandru Crețu: Nu aș spune că omul cade tot mai mult în propriile capcane, cât faptul că acesta repetă tipare de gândire și de comportament cu care este familiarizat sau cu care se simte mai în siguranță să le perpetueze. Ce este important de știut este că în timp ce oamenii au într-adevăr abilitatea de a analiza mediul și de a opera modificări asupra sa, în același timp trebuie ținut minte faptul că aceștia au crescut într-o societate care a promovat un anumit set de valori și norme, acestea ajungând să te definească mai târziu ca adult (nu neapărat 100%). Dacă ai crescut într-o societate egalitară, în care nevoile tuturor sunt importante, atunci dezvolți o personalitate cooperantă, amabilă și cooperantă. Dacă ai crescut într-o societate ierarhizată, în care nevoile personale și dorința de individualitate devin o normă, atunci sunt șanse mai mari să dezvolți ceea ce se numește dorință de putere și de afirmare, ceea ce în schimb poate provoca competitivitate, individualism egoist sau chiar complexe de inferioritate în cazul în care nu sunt satisfăcute.

20190401_074813

Dragoș Preutescu:  „Siguranța” de care vorbești, obișnuința în comportamentul omului contemporan într-o eră a schimbărilor continue, nu știu cât de mult reușesc să îi facă bine. În primul rând nu prea știm în ce tip de societate trăim și asta creează o primă rană existenței noastre. Să punem accent pe familie, pe locul de muncă, pe prieteni, pe multi-calificare profesională ca să facem față provocărilor viitoare? Omul vrea să fie cât mai individual, dar nu depășește barierele sociale care îi impun să își aleagă niște „perspective”. Apoi, omul cu cât devine mai individual, cu atât duce lipsă de iubire, devine dependent de carieră, devine indiferent (sau snob în viziunea lui Alain de Botton) și fondează așteptări (tot mai numeroase). Ce tip de educație ar scoate omul contemporan din enigmele propriilor trăiri? Pentru că de fiecare dată când a existat o „criză a spiritului”, a fost nevoie să ne reevaluăm felul în care ne educăm și ne raportăm la realitatea socială.

Alexandru Crețu: Faptul că ai adus în discuție conceptul de siguranță îmi aduce aminte de ce spunea Erich Fromm în cartea sa Fuga de libertate, respectiv faptul că noi oamenii am oscilat de-a lungul timpului între dorința de a explora și a evolua, pe de o parte, și nevoia de stabilitate și siguranță afectivă, pe de altă parte. Desigur, aceste oscilări s-au realizat și în funcție de proiectul omului ideal, specific unei anumite epoci sau societăți. În societatea occidentală modernă modelul de om ideal este cel al omului autonom, autosuficient și preocupat de propria carieră. Din păcate, noi încercăm să întâmpinăm apariția acestui tip de om folosind așteptări și stereotipuri depășite, cum ar fi ideea de a atinge ceea ce considerăm noi ca societate că ar fi un om de succes, respectiv deținerea unei averi sau a unui statut ridicat. Ideea omului de succes reflectă mai degrabă nevoia de siguranță afectivă decât cea de explorare, întrucât nu adresează nevoia de dezvoltare individuală, ci mai degrabă nevoia de conformare la așteptări ale societății față de ce s-ar considera un statut social ridicat.

Dragoș Preutescu: Și totuși, oricine poate avea succes (nu neapărat cu fericirea garantată) astăzi, dar nu oricine poate explora. Chiar dacă avem posibilități nelimitate, suntem blocați în limitări date de aceste „interese” individuale care caută statutul cel mai înalt. Însă mai vreau să punctez că succesul nu poate funcționa astăzi fără identitate. Iar identitatea este cea care dezvoltă așteptările noastre, dar, așa cum ai spus și tu, în funcție de „mofturile” societății, ale celorlalți. Alain de Botton propune câteva soluții pentru ieșirea din aceste răni ale omului contemporan, din această fervoare pentru succes și statut. Printre soluții se număra arta și boema. Dar cum arta este într-un proces de degradare (pentru că se vinde din ce în ce mai scump), iar boema se confundă cu o extravaganța kitsch și cu un entertainment vulgar și dizgrațios doar pentru a atrage atenția, cum ne putem educa pentru a ieși din anxietatea generată de lupta pentru statut?

Alexandru Crețu: Este adevărat: succesul nu ține neapărat de atingerea unui statut înalt și nici nu poate funcționa fără identitate, aceasta reflectând atitudinile și așteptările față de propria persoană. Iar o persoană cu o identitate slab definită sau care lasă alte persoane să o definească în locul ei va trăi mereu cu impresia că trebuie să atingă un standard impus din afară. Cred că o soluție la care putem apela pentru a ne vindeca de anxietatea de statut ne-o oferă Alain de Botton prin folosirea filosofiei. Principiul enunțat de el și care stă la baza psihoterapiei de orientare cognitiv-comportamentală este acela că noi am putea să evaluăm opiniile proprii și ale altora despre sine printr-un proces de analiză rațională. Acest lucru se poate realiza prin formularea de întrebări despre noi de tipul : Este adevărat ce spun alții despre mine? Care sunt dovezile ce susțin aceste afirmații? Cu ce mă ajută aceste informații? Un astfel de demers ne poate ajuta să construim o identitate clar definită și autonomă folosind doar acele informații care sunt precise, care sunt logic formulate și care să ne ajute să fim mai buni.

Dragoș Preutescu: Iată ce afirmă Alain de Botton: „Prețul pe care-l plătim pentru așteptările crescute exponențial comparativ cu cele pe care le-au avut strămoșii noștri este anxietatea perpetuă pe care o generează gândul că suntem departe de ceea ce am putea fi”. De aici apar oboseala, durerea sufletului, invidiile. Strămoșii noștri erau anxioși pentru că îi puteau supăra pe zei, noi suntem anxioși pentru că nu știm când și cum vom deveni zei. Încerc să schițez o concluzie și anume că astăzi se duce o luptă între societatea care creează așteptări cetățenilor și cetățenii care nasc așteptări (propun identități sau tipuri noi de statut social). Cine va câștiga? Cei care se vor educa în privința statutului și a legilor care guvernează această dorință pentru succesul identitar (nici măcar ierarhic). Cartea lui Alain de Botton ne poate ajuta să menținem un echilibru sănătos în această direcție.

Alexandru Crețu: Referitor la întrebarea ta, cred că acei cetățeni care propun și susțin tipuri noi de statusuri sau identități vor câștiga lupta. Asta deoarece aceștia au înțeles că însuși ideea de status social, respectiv tip ideal social este o construcție socială, culturală, ce reflectă mai degrabă așteptările și preferințele elitelor decât un consens la nivelul întregii societăți. Iar odată înțeles acest aspect, indivizii înțeleg că aceste construcții pot fi modificate și alterate astfel încât să se potrivească mai bine unor noi moduri de a vedea lumea. Istoria este plină de astfel de exemple de grupuri care au operat transformări sociale: feminismul, mișcările și sindicatele muncitorești, activiștii pentru drepturile minorităților, Occupy Wallstreet etc. Aceste mișcări au operat transformări sociale pornind tocmai de la modelul de înțelegere a societății prezentat mai sus: oamenii pot crea sau reinventa valori și norme ale societății. Alain de Botton de altfel ne reamintește acest lucru afirmând că idealurile sociale nu sunt imuabile, ci sunt în continuă schimbare, omul fiind motorul acestei schimbări.

Un dialog marca Idei și efecte.

Credem în destinele oamenilor care citesc.

 

Etichete: , , , , , , , ,