RSS

Arhive pe categorii: Activități și proiecte

Trăim în cutii de imagini care ne modelează gândirea

Percepția noastră asupra imaginilor se schimbă constant. De la pictură, arhitectură, film, cărți, natură, fotografie (mai ales), ne înconjurăm de imagini. Horst Bredekamp, un istoric al artei, face o analiză a „actului de imagine”, o incursiune istorică și filozofică asupra reprezentărilor date de imagini într-un volum apărut la Editura Tact în anul 2018, cu o traducere din limba germană de Andrei Anastasescu. Am construit un dialog alături de Mihaela Sonea, doctorandă în cadrul Școlii Doctorale de Studii Filologice a Facultății de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza”.

received_284744272436143

Locație foto: Librarium Iulius Mall

Mihaela Sonea: De câteva săptămâni, în fiecare seară înainte de culcare iau Actul de imagine cu mine în pat. O citesc seara pentru că mi-am dat seama că nu e o carte pe care să o pot citi dimineața la cafea, cum fac cu altele pe care le citesc ca să mă destind. Deși e un subiect de nișă, m-a prins de la primele pagini, pentru că tocmai la raportul dintre imagine și cuvânt mă gândesc adesea și mă întreb care dintre cele două rămâne mai mult cu noi. Ambele ne modelează gândirea, ceea ce produce un efect direct asupra modului în care simțim și acționăm, dar care ne influențează mai mult sau care ne provoacă mai mult în a descifra natura lumii? Nu este un mister faptul că Bredekamp înclină balanța spre imagine, ne dăm seama din titlul cărții, însă ce se află în spatele imaginii și nu se găsește în spatele cuvântului? Cum se face că oamenii se lasă impresionați și copleșiți de magia imaginii mai mult decât de cea a cuvântului, având în vedere că ambele au același creator?

Dragoș Preutescu: Ce se ascunde în spatele imaginii, nu se găsește și în spatele cuvântului. Chiar autorul menționează că actul de imagine ia locul actului de limbaj. Imaginea oferă în schimb un alt sistem de limbaj, unul simbolic, metaforic, iar în spatele fiecărei imagini se formează o percepție a fiecăruia dintre noi pe care o avem asupra acelei imagini. E o întrebare foarte bună dacă putem descifra natura lumii. Să luăm un exemplu actual – prima imagine cu o gaură neagră ce a fost difuzată publicului. Ce impact a avut această imagine asupra ta? Cum percepi lumea, universul, după ce ai văzut imaginea? Cei care ne oferă imagini știu că vor avea un efect asupra privitorilor. Ar fi bine dacă am avea o explicație clară despre ceea ce produce o imagine în mintea celui care o vede, dar mai avem mult până acolo. Trăim în cutii de imagini. Facebook este o astfel e cutie. Televizorul este o cutie cu imagini, cartea la fel. De-a lungul timpului, fiecare a oferit și încă oferă o percepție diferită asupra naturii lumii. Oare „imaginile pot decide asupra libertății privitorului”?

received_1059754807566730

Mihaela Sonea: După ce am văzut prima imagine cu gaura neagră mi-am dat seama că toți oamenii de știință au studiat până acum ceva ce nu au văzut niciodată, dar de care erau siguri că există. Au reușit să alinieze și să sincronizeze opt telescoape de pe jumătate de mapamond, ca să demonstreze existența unui fapt invizibil până atunci. Acesta e un exemplu clar în care imaginea cântărește mult mai mult decât cuvântul. De la Platon știm că imaginile sunt mai puternice decât adevărul sau ideile, că acestea au contribuit la modelarea omului cu mult înaintea apariției scrisului sau vorbitului. Imaginile decid cu siguranță asupra libertății privitorului, pentru că omul nu este capabil să înțeleagă decât ceea ce a creat el însuși. Sigur, ne putem apropia de ceea ce a fost construit de o forță creatoare superioară, dar nu vom pătrunde niciodată legile creației întru totul. Capacitatea noastră de cunoaștere răzbate doar până la marginile a ceea ce am produs noi înșine. Bredekamp oferă nenumărate exemple de imagini: evoluția omului conturată de către Darwin, imaginile de pe monede, tablourile pictate cu sângele din propriile răni ale lui Yoko Ono, prima radiografie umană sau atacul de la Charlie Hebdo. Toate m-au făcut să mă întreb dacă pentru privitor imaginea conturează un aliat sau un adversar, dacă ne confruntăm mai mult cu imaginea în sine (cu autonomia și autosuficiența ei), cu suma interpretărilor îndreptate către aceasta sau cu perspectivele care ne scapă interpretării.

Dragoș Preutescu: Atunci când un privitor vede o imagine, el este cuprins în primă fază de emoții, este surprins și abia apoi decide dacă vrea să pătrundă și mai mult înțelesul acesteia. Imaginea relevă o realitate (adevărată sau falsă), nu o imită așa cum face pictura sau sculptura. Să ne gândim la toate imaginile pe care le avem la îndemână despre schimbarea climei și despre zonele poluate de om sau icoanele care reprezintă personaje biblice sau sfinți. Toate au un impact emoțional puternic, dar cred că ne scapă perspectiva interpretării în aceste ultime cazuri. Important este să ne dăm seama ce vede mintea noastră prin ochi. Ochii sunt poarta către imaginație. Apare mai întâi imaginea și apoi imaginația. Are loc o reprezentare, o percepție, care face jocul realității. Fiecare dintre ele are reguli specifice de interpretare. Dacă eu postez o imagine cu o carte, pentru privitor impactul este doar unul imaginativ (depinde de ceea ce vrea el să vadă în acea imagine – titlul, culoarea coperții, imaginea de pe copertă, autorul etc.). De multe ori, imaginea acționează în locul privitorului. Cum este și exemplul cazului Charlie Hebdo. Este un bun exemplu de act de imagine. Mi se pare firească întrebarea: noi privim imaginea sau imaginea ne privește pe noi? Actul de imagine este o teorie a privirii, iar atunci când încerci să teoretizezi privirea, vrei să îți educi simțurile percepției și reprezentării lumii.

Mihaela Sonea: Imaginilor le revine un rol central în teologie pentru că au funcționat ca model indispensabil în societate; se simte o forță activă inerentă a icoanelor până în contemporaneitate: femeile poartă văl în timpul slujbei și stau în partea stângă înăuntrul bisericii nu pentru că s-ar spune în Biblie ceva despre aceste obișnuințe, ci pentru că Maica Domnului are capul acoperit de văl în icoana care se află în stânga ușilor centrale ale iconostasului, iar creștinii urmează acest tipar. După aceeași analogie, bărbații își dau jos pălăria în biserică și stau în partea dreaptă. Astfel, înțelegem că icoanele generează un model atât de intens, încât a intra fără văl în biserică sau a sta în partea bărbaților au ajuns să fie păcate menționate în îndreptarele pentru spovedanie. Foarte puțini oameni mai știu de unde provin obișnuințele despre care tocmai am menționat, dar totuși le urmează. Prin urmare, vedem cum actul de imagine ne influențează și ne privește direct, mult mai profund decât îl influențăm sau privim noi. Lucrurile stau așa de la origini și vor continua în același ritm, chiar dacă se schimbă paradigma: în societățile puternic tehnicizate, tot imaginile ocupă o poziție privilegiată, iar individul este nevoit să se adapteze și să se consolideze pe sine într-o epocă a provocărilor vizuale. Din carte aflăm că, luând drept exemplu fotojurnalismul, Ernst Gombrich a demonstrat că supraproducția de imagini nu le anulează acestora forța, chiar dimpotrivă, se constituie în sursa unei puternice presiuni pentru individ. Actul de imagine ajunge să fie plasat într-o poziție centrală, ceea ce conduce la un conflict între operă și creator; este în carte o povestire originară din Asia Mică în care, având sentimentul propriei imperfecțiuni, un vas de cupru își mustră creatorul, îl blestemă și îi cere să-l arunce în apă. Astfel, raportul dintre cei doi se modifică în profunzime. Mă întreb dacă actele de imagine create de noi astăzi au devenit deja adversarele noastre sau încă nu ne regăsim într-un conflict de tipul celui tocmai menționat.

Dragoș Preutescu: Idee „consolidării pe sine” mi se pare una ce merită dezbătută. Imaginea, în accepțiunea autorului, substituie („Forme de substituție a socialului”) sinele, pentru că individul are nevoie să se identifice, să se asocieze, să se depersonalizeze prin actul de imagine. Să luăm exemplul canalelor de social-media care au o funcție importantă – promovarea imaginii. Fiecare dintre noi postăm tone de fotografii care încearcă să construiască un act de imagine ce ar trebui să fie o „consolidare de sine”, dar se întâmplă exact invers. Imaginea dezintegrează sinele în piese sau forme de imagine. Noi creăm acte de imagine, dar facem asta pentru că socialul cere această preocupare din partea noastră. De aici apare și presiunea așezată pe sinele individului. Este identic cu exemplul dat de tine despe icoane; faptul că există platforme pline cu imagini ne fac să ne conformăm și să acționăm după un model, să facem cu toții același lucru. Actele de imagine din social-media ne modifică statutul de individ, nicidecum nu ne consolidează sinele. Și, ca să închei, există astăzi un conflict ce trebuie analizat, cel dintre noi și actele de imagine despre noi. Nu mai avem dreptul asupra propriei imagini, imaginea are dreptul asupra noastră.

Un dialog marca Idei și Efecte.

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Cărțile și viața noastră – dezbatere

Cărțile și viața noastră. Despre educație, devenire intelectuală și plăcerea de a citi

A doua dezbatere din seria, „Omul și cunoașterea socială”, propune un dialog despre destinul cărților și destinul oamenilor.

afis 3 dezbatere

Omul este o ființă schimbătoare, adaptabilă și a căutat întotdeauna să cunoască ce este el și ce este lumea din jurul lui (natura, Universul, societatea). Pentru această importantă și grea căutare îi trebuia și în continuare are nevoie de un partener stabil. Acel partener este cartea și tot ceea ce se poate transmite în paginile unui volum de istorie, teorie, biografie, ficțiune sau suspans.

Cărțile dispun de atât de multe povești și idei, încât îți oferă șansa devenirii în viață. Prima dată ești obligat să citești, apoi descoperi plăcerea de a citi. Imediat totul devine o pasiune, iar în final e o formă de supraviețuire – dacă nu citești, atunci nu poți respira, nu poți mânca, nu poți gândi.

Pentru importanța sau neimportanța cărții, fiecare generație, secol sau timp al lumii, s-au raportat diferit, de aceea cartea a reușit să fie un adevărat profesor, mentor, sensei, dirijor și orice altceva ce putem asocia unor cuvinte importante – descoperire și cunoaștere.

Idei în dialog, pentru efecte bune și inspirație. Toate, pentru cărți și despre cărți. Totul e despre oameni și locuri într-un frumos joc al imaginației.

English

Our books and our lives. About education, intellectual development and the pleasure of reading

Man is a changing, an adaptable human being and has always sought to know what he IS and what the world around him IS (nature, the Universe, society). For this important and difficult search he still needed to have a stable partner. That partner is the book and everything that can be transmitted into the pages of a volume of history, theory, biography, fiction or suspense.

Books have so many stories and ideas that they give you the chance to be alive. You first have to read, then discover the pleasure of reading. Immediately everything becomes a passion, and ultimately a form of survival – if you don’t read, then you can not breathe, you can not eat, you can not think.

For the importance or unimportance of the book, every generation, century or time of the world has been reported differently, so the book has succeeded in being a true teacher, mentor, sensei, conductor, and anything else we can associate with important words – discovery and knowledge.

Ideas in dialogue, for good effects and inspiration. Everything for books and books. Everything is about people and places in a beautiful game of imagination.

 

Etichete: , , , , ,

Trimite sau primește o scrisoare

Spațiul virtual domină emisferele de interacțiune umană. Fie că vorbim de informații, de divertisment sau simple aspecte ale comunicării, suntem foarte atașați minunatelor lumi noi create de social media. Nu se pune problema la ce a fost bine în trecut și ce va stărui și învinge pe viitor, ci cum ne raportăm la schimbul de idei, practici, emoții, convingeri, inițiative, probleme sociale, politice, economice etc. Această raportare, fie că vom accepta sau nu, ne pune față în față cu valoarea morală pe care o dăm acțiunilor noastre și rezultatele acestor acțiuni. Oamenii pot interacționa prin diferite metode: scrierea de articole, cărți, studii, prin muzică, teatru, dans. Am decis că o bună modalitate, atât la nivel estetic, cât și comunicațional, ar fi metoda SCRISORII (de oricare fel ar fi ea).

De ce să scriem, să primim și să trimitem scrisori?

Un răspuns ar fi că ideile și gândurile sunt mult mai palpabile, mai profunde și interesate de subiect. Subiectul poate fi persoana care primește scrisoarea, sau orice temă de discuție pe diferite problematici. Chiar e o bună modalitate de a se experimenta POVESTIREA. Să scrii scrisori pentru a spune povești este mai mult decât plăcut.

Al doilea răspuns este cel de nivel estetic. Degetele nu mai intră într-un joc-concurs cu tehnologia tastării, ci își pune în mișcare toate valorile motrice și cerebrale prin SCRIS. Îmi plac diferite tipuri de scriere manuală. Ele relevă multe din personalitatea și valoarea autorului.

Al treilea răspuns poate fi cel al CUNOAȘTERII. Fiecare dintre noi se raportează diferit la aceleași tipuri de evenimente, cărți scrise sau simple întâmplări din viața personală. Problema este cum reușim să integrăm tipul nostru de raportare la viața cotidiană și să o înțelegem. Cunoașterea ta prin cunoașterea celuilalt este un altfel de răspuns. Vreau să cunosc de la tine, ca să vă ce cunosc și împreună să încercăm să vedem ce cunoaștem. Jocul de cuvinte este plăcut atunci când e pus și în practică, iar a scrie scrisori este o formă foarte coerentă și practicabilă, viabilă, pentru a cunoaște și descoperi.

Ultimul răspuns și cel mai important, este COMUNICAREA. Prin toate celelalte trei răspunsuri mai sus oferite se manifestă forme ale comunicării. Avem comunicarea virtuală, dar de ce să nu ne folosim și de cea fizică? Și anume, scriind sau citind scrisori.

Trecând peste formulele teoretice pe care le-am încercat, ideea este următoarea. Haideți să ne trimitem scrisori unul altuia! Doar cine este interesat să facă asta, bineînțeles. Cine apreciază scrisul de mână, cine apreciază poveștile, cine apreciază hârtia, stiloul, pixul sau creionul, cine apreciază micile cadouri surpriză și cine apreciază forma clasică de comunicare.

Cine dorește să trimită sau să primească scrisori, fie poate lăsa un comentariu la acest post, cu adresa destinației, fie o poate trimite pe adresa dragos.preutescu@gmail.com (în cazul în care nu se dorește ca publicul să vadă adresa, sau vor să primească adresa la care eu pot primi scrisori sau cele la care să trimit scrisori). Nu există reguli, ci doar bune intenții de a comunica pe diferite subiecte și de a experimenta arta scrisului de mână. Despre arta scrisului de mână voi mai vorbi în posturile viitoare.

 

Etichete: , , , , ,

It’s all about memories

I like to see in special moments and in special young people everything a world could offer. Smiles, creativity, kindness, nervosity, curiosity, attitude, energy, impassibility, dedication and more like this.  From time to time you have part of all of above and you have to see it as the biggest opportunity in your life, especially when you meet young people from 10 different countries: Italy, Albania, Romania, Spain, Montenegru, Serbia, Bosnia&Herzegovina, Macedonia, Greece and Turkey. Why is like this? Memories about Europe are in a course of changes. We don’t have any more the sense of the past about wars, totalitarianism, extremism, boundaries that never could be cross, stupid nationalism, even if they still exist today (I hope in a decrease in this logic of thinking the world or people today). Our memories are different today, or at least they appear in a different way – love, democracy, open space to travel, open space to study, open space to meet people and to compare the realities, more contacts and more communication, freedom to choose what to learn and how to do it etc. – not at and ideal level, of course, but it is a way to see Europe around us in a totally different path. It is more clear for me that Europe will never become the United States of Europe, because Europe is just a way of believing in people and places (and I’m glad that we have what to offer betweem us, even if we are from different countries or regions).

One of the moments like this was in Trebinje, Bosnia&Herzegovina. The project “Media Training for Youth Organizations” provided the opportunity to discover and to practice the basic information about social-media, press release, press conference, visibility of our work, NGOs. We were participating in the project during the european election, during political, social and economical changes. A good opportunity to discuss and debate about our lifes, about politiciens, why Europe needs people (leaders) who really believe in us,  why is important not to give a big importance to those who create animosities, release tips of extremism and nationalism, inserts anger, hate and bad feelings between people. Usually in Youth in Action projects you can have people or places. When you have nice people you don’t have a good place, or vice versa. But here was not the case. And I repeat, I’m not having and idealistic or wistful moment.

What was good about all the people there and the moments? They made for me memories that I will remember all my life, like any other memories beatiful until now. Imagine you meet 30 young people with a lot of sense of humor. What do you do? Of course, you make jokes. Many, many, many, and you will see that smiling is the best way to achieve creativity and good social relations. You experience freedom in this way. Energy is what recommends young people without any obstacles in what they have to say. Ok, what is to much cause disturbance, but when the energy is use to have a result (even for yourself), then is enough. You can see faces (not Facebook-s), smiles, visions. You collect during an experince like this strange feellings (from different reasons).  I don’t have a definition for „strange feelings”, but you can try to connect with anything I said above.

The „specialty” in this kinds of projects, like the one that just finished in Trebinje, is sharing – music, movies, ideas, art, books. Have you ever asked yourself, what is the most popular writer in Albania, or Montenegru (or any other country)? You should! Never know what you will discover. For me sharing music (artists, songs, styles) is “an open highway”, without rules, just to see what human voice and mind can make with a “sound”.

But, what was more important is that my imagination about this part of Europe (Balkans) is in a big contrast with what I experienced and seen during my travelling in this region.

Remember, moments like this are about memories for controlling the past, living the present and make stories for the future, and I am glad I’m part of it. Thank you to all my good friends around Europe.

 

Etichete: , , , , ,

În dialog cu Irina Roibu

Idei și efecte reprezintă un nou concept video online, realizat pentru a pune în valoare dialogul dintre persoanele active în societate și performanțele lor în timp. Am invitat-o la acest prim dialog pe Irina Roibu, vicepreședinte pe departamentul de cultură și limbă japoneză, membru fondator al Asociației Româno-Japoneze „Himawari”. Subiectele principale ale dialogului aduc în atenție vizitele Irinei în câteva țări din Asia (Japonia, Coreea de Sud, Singapore ș.a.), activitatea asociației la care este membru fondator, comunicarea cu Ambasada Japoniei în România, curiozități și impresii împărtășite de o persoană care prin voință a reușit să exceleze în tot ceea ce a făcut.

 

Etichete: , , , , ,

Tracitas atque Latinitas

IMG_0920

De ceva vreme, în Iaşi, apare o revistă de popularizare a culturii şi civilizaţiei traco-latine. Sub coordonarea profesorului de latină şi greacă veche, Ilie Istrati. Revista „Tracitas atque Latinitas” îşi propune să redescopere istoria, cultura, tradiţiile, limba şi sărbătorile poporului traco-dac, dar şi a părinţilor romani şi latini. Cine este pasionat de istoria antică, de cum a reuşit Imperiul Roman să îşi impună rostul civilizator, aici se pot găsi informaţii şi imagini la îndemâna tuturor.

Fiind unul dintre colaboratorii acestei reviste, până acum am scris despre virtuţile cetăţenilor romani, un sistem pentru statutul social pe care Imperiul Roman l-a promovat prin cetăţenii săi. Lista întreagă de virtuţi şi toate însuşirile acestora au definit caracterul lor de-alungul timpului.

“Virtue, in their view (roman view), is exercised appropriately within some sphere of public activity, could greatly benefit a community and simultaneously enhance the reputation of the virtuous individual.”

(Elizabeth Forbis – Municipal Virtues in the Roman Empire: the evidence of Italian Honorary Inscriptions)

Ultimul număr al revistei l-am dedicat scrierilor lui Cicero. Am tratat problemele dreptăţii şi ale justiţiei în discursurile pe care Cicero le-a ţinut în numele unor cetăţeni romani de la acea vreme. Ce este dreptatea şi cine trebuie să o facă? Ce fel de proces este justiţia? Sunt doar două întrebări la care m-am oprit. Despre acest Cicero, un homo universalis, cum era numit ştim că şi-a dedicat înţelepciunea apărării celor care erau abuzaţi de nedreptăţile societăţii romane. Cicero punea toate aceste virtuţi şi credea în ele prin valoarea îndatoririi publice pe care fiecare trebuia  să o aibă.

În revista „Tracitas atque Latinitas” mai pot fi citite texte despre agricultura romană, despre familia romană, filosofia, literatură şi poezia, oraşe, cetăţi şi zei.

IMG_0924

 

Etichete: , , , , , , , ,

Cine a văzut o idee?

????????????????????????

La început de primăvară era binevenită o întâlnire între iubitorii de poezie. Nu am fost mulți, dar nici puțini. Poate nu mai vedem în poezie un fel de “Stargate” care să ne facă să pătrundem în toate neștiutele despre versurile și viața poeților. Poate nu ne mai plac ideile abstracte, profunde. Nu mai vrem să trăim prin metafore, epitete, simboluri universale, dar ce ne facem atunci când ele încă există? Soluția pentru noi este să le încercăm deliciul. O poezie este un fel de desert; o prăjitură. De multe ori e umplută cu ceva lichior, uneori prea dulceagă, alteori cam amăruie; ca o cafea câteodată?

Am rămas mult timp așezați pe sentimentele poetice ale lui Emil Bota și Camil Petrescu. La primul am văzut lupta cu dorul, cu deciziile și ideile prefațând parcă un act creator în continuă mișcare. La cel de-al doilea ne-am întrebat firesc: când vezi o idee și cum o vezi? Ce este ideea? Cine a văzut o idee? Petrescu ne spune că sunt niște “astmatice avânturi de simboluri / Zadarnic încercând să urce în goluri”. La Bota ideea e ca un dor, sau un dor nesătul și “parcă mereu din adânc / un ochi răpitor de Himeră / ar vrea să mă prade”.  Ideea poate fi o decizie: trebuie să cunoști, să descoperi, să fii în acțiune, să interacționezi, sau ideea poate fi o continuă căutare: un sentiment, un moment al naturii, o bibliotecă, un desen, o librărie. A văzut cineva vreo idee?

De la filosofia ideii am trecut la dragostea ironică a lui Marin Sorescu și un “descântec” al Anei Blandiana. În joc era aceeași ființă: FEMEIA. Dacă la Sorescu am avut parte de o căutare, de o posibilă transcendență, o refulare, o frustrare, de ce nu un reproș adus femeii. În ciuda sentimentelor sale el îi spune femeii:

“O cafea neagră voi servi, totuși.

Din mâna ta.

Îmi place că tu știi s-o faci

Amară.”

La Ana Blandiana femeia e o “dezlănțuire” numai în timpul ploii. Îi plac “ploile feciorelnice și ploile – dezlănțuite femei”. Face rugăminți către un posibil admirator/iubit să îi ofere șansa de a spune numai atunci când plouă că “sunt cea mai frumoasă femeie”. Ce poți să mai spui despre o femeie căreia îi place să fie Femeie? Acea femeie care ar aștepta, ar “mirosi dragostea în aer”, căreia îi place îndrăgostirea, îi place frumusețea și încă așteaptă:

“Ești departe plecat și eu te aștept,

Și tu știi că te-aștept,

Sunt cea mai frumoasă femeie și știu să aștept,

Și totuși aștept.”

În final pot aduce în discuție și gândurile lui Arghezi, cel care cu patimă îi spune unei femei să plece, iar apoi regretă:

“Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.

Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.

Nu te oprise gândul fără glas.

De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?”

Iată, se dovedește din nou că Bărbatul e un contrast, o contradicție (de multe ori nu cu rea intenție), iar femeia o desăvârșire sau a fost așa.

Oare am fost prădați de poezii? Nimic mai frumos!

Vă invităm în viitor la întâlnirile Clubului de Poezie “DELOS”.

 

Etichete: , , , ,