RSS

Arhive pe categorii: Uncategorized

Cultură și clădiri pentru Iași – idei

A fost o perioadă când s-a discutat despre amenajarea sau reamenajarea unor zone din orașul Iași. Fie că s-a făcut referire la parcuri, clădiri, străzi, bulevarde, trebuie să știm că forța și valoarea acestor locuri este dată de comportamentul nostru și intențiile noastre culturale. Dacă nu începem prin a ne cizela și a ne modifica percepțiile estetice, artistice și arhitecturale, nu trebuie să ne mai chinuim să ne gândim la ideea unei Capitale Culturale Europene.

Cât privește partea centrală a orașului, mai precis zona unde se află cele trei cinematografe ieșene (doar două mai funcționează – Republica și Victoria – Tineretului fiind de ceva vreme închis), viziunea mea este puțin diferită, dar și îndreptățită. Mulți spuneau că trebuie dărâmate (ca în opera lui Huxley – aruncatu’ e mai bun ca reparatu’), că nu mai avem ce face cu ele. Din contră, cu ceva spirit creativ se pot face multe.

Cinema Tineretului (de pe strada Lăpușneanu)

Aici poate fi amenajat un teatru de vară, pe vechea construcție a cinematografului. Strada Lăpușneanu, cu mai multă îngrijire arhitecturală, va reuși să conecteze la un loc cofetăriile, cafenelele, terasele, librăriile și alte târguri și expoziții ce pot avea loc acolo, cu teatrul de vară. Strada și teatrul pot fi bine conectate și cu Muzeul Unirii și grădina de acolo (care trebuie deschisă mai des pentru public).

Cinema Republica

Aici viziunea mea vine și ca o nevoie a orașului. Știm că vechea Filarmonică este într-un impas de modernizare și într-un conflict de posesiune a terenului de acolo. Iașiul a rămas practic fără o sală special amenajată spectacolelor simfonice, recitalurilor, operelor. Spectacolele sunt în momentul de față împărțite între Aula Bibliotecii Central Universitare “Mihai Eminescu”, Colegiul de Artă “Octav Băncilă” și Sala „Eduard Caudella” a Universității de Arte „George Enescu”, asta după ce au fost mutate concertele de la Teatrul “Luceafărul”. Din acest motiv consider că la cinematograful Republica se poate amenaja o altă Filarmonică pentru oraș. Dimensiunea este potrivită, ceea ce va permite cu o organizare interioară adecvată să existe o acustică bună pentru concerte. Sala poate fi folosită în continuare pentru difuzarea de filme. Dupa ce se va rezolva problema Filarmonicii de pe strada Cuza Vodă, Iașiul va putea dispune de două astfel de săli.

Cinema Victoria

Fiind o clădire de dimensiuni mari, mai ales în ceea ce privește numărul de locuri, sala cinematografului poate deveni unul dintre cele mai importante locuri pentru diferite spectacole, premiere de film, teatru. O a doua sală ca dimensiune, după Teatrul Național “Vasile Alecsandri”. Cu o nouă amenajare arhitecturală exterioară, mult mai atrăgătoare, cu siguranță poate deveni un loc bun pentru Festivaluri Internaționale de Film, teatru, muzică și nu numai. În fața cinematografului Victoria se poate amenaja un mic parc, sau o terasă, pentru că în incinta clădirii poate exista un restaurant, o nouă cafenea (oportunitate pentru locuri de muncă, timp liber pentru cei interesați, dar și o bună modalitate de câștiguri financiare ce pot fi reinvestite). Se poate conecta cinematograful și cu Parcul Guliver din spatele librăriei “Junimea” (și acesta trebuie amenajat).

Cu foste clădiri construite pe timpul perioadei comuniste, putem crea un triunghi cultural foarte dinamic, atractiv. Ele pot fi conectate cu alte zone din centru, dar și terasele, restaurantele, clădirile de patrimoniu, parcurile din jurul lor. Pot fi descoperite alte idei, mult mai inovative. Este nevoie de actori publici dornici să facă asta. În primul rând cinematografele trebuie transferate de la Ministerul Culturii către Consiliul Județean Iași sau Primăria Municipiului Iași, pentru că nimeni de la minister nu va fi atât de interesat să investească în oraș, pentru aceste clădiri. Vorbim de turiști, de o creștere a programelor culturale în oraș, de o nevoie ca cetățenii, tinerii să aibă locuri și spații unde să creeze, să performeze, să asiste, să se distreze, relaxeze, să devenim un punct cultural regional și național important. Din acest motiv trebuie să luăm în considerare oportunitățile pe care aceste clădiri le pot oferi.

Anunțuri
 
 

Routine and Indifference

To have an attitude and to take action make a difference between admitting and taking as a role model a type of behaviour that considers the attachment towards development, comprehension, and perseverance. Routine and indifference are two erroneous attitudes towards the necessities that each of us has in three different circumstances: personal, social, and family wise (or couple wise).

Whenever the personal necessities are brought into discussion one is allotted the role to understand oneself, to persevere or to find outlets for a better life, and to create a more dynamic and distinct schedule periodically. What detains one in applying all this? There are many consequences at stake, like tiredness after a long period of failing attempts, the lack of initiative, the vicious circles that block the identification of a new opportunity, and so on and so forth.

When we refer to social needs we realize that the human being is not created only to regard one’s needs. Life in a community is synonymous to cooperation, communication, tolerance, discovery, even though you live in the community where you were born. Activities to engage in can be found even there: volunteering, performances, or periodic getaways with your friends in various locations.

By means of the obstacles enjoined by routine, and fueled by ourselves, it seems that routine itself is the best “teammate”. Indifference is the source of bereft of reason, by promoting hypocrisy and triviality. And I don’t speak about indifference as a simple act of passivity, or as an act of not paying interest to anyone, but as a generator of routine in all the domains: politics, education, or sports. We often mention mentality. I tried to avoid this word as much as possible for it seemed that it failed to be comprehended and I decided to use other partition, respectively the deficiencies that build a mentality. Mentality is a process oriented towards attitude, faith, relationships, or towards our every day thoughts; and our thoughts revolve around aspects like being the richest people in the country or around continuously watching all the tittle-tattles of the “high life”, where obviously everything is limited at a certain point. This turns into a routine that one can hardly overcome. You may read about “the occult and the uncanny” but everything can be combined with a review, or with a movie description. If you resent writing, at least read, if you don’t like sport, eat healthy food, and the examples can follow.

Returning to routine and to the manner in which we generate it, all of us know about the lack of initiative present in the family or in the couple life. Well, saying I LOVE YOU to someone (which should be done in a genuinely sincere attitude) will never be understood as a repetitive way of uttering something meaningless (or at least this is how I see these things). In order to eliminate routine in a relationship you can discuss on different topics every day, this will always be thrilling and it will enhance the communicational skills but this is only a way to get rid of the bad habits of only focusing the discussions on material needs, money, pointless life or on uneducated children. In fact, we are the source of all this. Going for walks, spending romantic evenings, or listening to quality music can help us overcome these obstacles; we only have to rise on our tip toes and to jump up and down for several times (the mind will always restore its position of comfort and will take off in the pursuit of new solutions).

I haven’t written this article (now) to criticize the people who share such habits but to redress our behaviour and our attitudes towards what happens with ourselves, through ourselves and with the others. And now I specifically refer to the community and to the society levels. I even have a better example here in Germany that can provide an unfailing comparison. My colleagues from Romania and I actually noticed that we like to curse, to apostrophize, to criticize (I do this as well) but I act in consequence, and many times incomprehensibly for the others because they’re not used to this. What would it be like if we found time for “varieties” in our customariness? Imagination and denouement, these can be the structures to base our activities on. And maybe only then should we have good outcomes in politics also, in sports or in education and so on. I realized that the genuine tourism can only be made with the people, not with the travel agencies or with the ministries (more often than not they just administrate the gains meant either for the private or for the public sector).

Life is not a form of collecting everything that is not good (despite of not proving the opposite) but it is a relatively easy attempt to do something else besides the simple facts of going to work, watching a movie or sleeping 12 hours per day.

I have also written this article for the young people in my generation, who have the mission to employ a different attitude towards what happens nowadays, local, national or European wise. We must acknowledge that routine and indifference make our lives useless but, at the same time, we should understand that not everyone can become leader, manager, certified translator or professional sportsperson. Each of us is endowed with one’s own qualities and skills, with experiences that one should identify and should get them going. I have the conviction that we will have better teachers, sportspeople, and politicians in the near future but we should begin to take action from this moment itself. Every activity has its own purpose, and every person is of paramount importance for the community.


 
 

Etichete:

Ne place să “vrem”, dar nu facem


Se pare că fenomenul de mult uzat, lansat de tineri, că vor să aibă o țară mai bună, că vor să le fie apreciate calitățile, munca, că ei sunt viitorul și alte bla bla-uri, se năruiesc imediat când se pune la mijloc MUNCA efectivă. Toți vor, toți pot reuși, toți se cred mari, dar când e vorba să se ajungă acolo, se împotmolesc în propriile lor defecte, sau în cel mai mare defect, acela de a nu excela în tot ceea ce fac. Și găsesc destule motive să spună că nu pot și că nu au de ce să mai continue, cu toate că paradoxal, își doresc întotdeauna ceva mai bun, mai performant.

Dintre motive, multe sunt banale: “nu mai cred în nimic”, “am o periodă grea”, “m-a supărat X”, “nu îl suport pe Y”, etc, etc. O dezvoltare a societății nu poate sta pe spinarea a câtorva persoane, a unui grup restrâns de tineri, nu că nu ar fi posibil, dar imposibil pentru România.

O adormire pe sânul incoerenței, a impasibilității și alăptarea mai mult decât trebui, nu o să ne ofere momentul normal și natural, aș spune, al înțărcării. Nu vreau să mă dedic ideii că toată lumea trebuie să fie perfectă și muncitoare, ar fi absurd, însă un echilibru e nevoie să îl menținem noi tinerii, un joc menit să asigure o comunicare adecvată, o coeziune a unei categorii aparte din societate și să reprezinte elementul care să balanseze acolo unde e mai multă nevoie.

Poate greșesc. E adevărat sunt momente în viața personală care necesită atenția maximă, cum ar fi familia, facultatea, locul de muncă, dar motivele de mai sus mi se par mai mult stupide, și chiar dacă le ai, chiar dacă nu îți place de ceva, de cineva, încerci să rezolvi problema.

Apoi lipsa unor viziuni venite din partea unor tineri lideri, bun organizatori începe să lipsească din ce în ce mai mult. Aici avem o deficiență foarte mare. Oare nu știm să îi alegem noi? Sau se autoproclamă ei cei mai buni? Pot “trata” ei defectele noastre ale tinerilor? Depinde, din nou, de alegerile pe care le facem, ce perspective avem.

Tot ce am scris dedic cu mare căldură celor care știu ce vor de la viață și își cunosc bine calitatea de tânăr și rolul în societate. Ceilalți, pot zice că aș înțelege cum vor reacționa.

 
 

Etichete: , ,