RSS

Arhive pe categorii: Uncategorized

Viața este o busolă în continuă căutare de coordonate. Lecțiile anului 2019.

  • Am învățaț că nu e nevoie să ne stabilim obiective. Lumea este o busolă în continuă mișcare, iar a ne bloca în obiective și planuri, pare cel mai ușor exercițiu de căutare. În schimb, puteți lucra la propria personalitate, la defecte sau să le oferiți avantaje calităților de care dispuneți.
  • Nu renunțați niciodată la concepțiile voastre despre viață. Sunt atâția care pentru asta s-au născut: să monitorizeze viața celorlalți. Ei sunt oameni mici, care se împiedică și de firimiturile de praf.
  • Citiți, pentru că cititul a rămas cea mai valabilă și de încredere sursă pentru a ne asigura o educație. Citiți orice. Doar așa o să învățăm că există literatură bună și literatură mai puțin bună.

20191231_074630

  • Adunați în jurul vostru doar oameni care vor să construiască, oameni care au simțul realității și alături de care puteți comunica inteligent. Niciodată să nu vă sperie oamenii inteligenți. Doar așa aflați cum arată frumosul și perfecțiunea.
  • Salvați natura. Suntem dependenți de ea și dacă nu învățăm să o respectăm și să o protejăm, o să abandonăm latura noastră umană. Suntem umani doar dacă recâștigăm demnitatea naturii. Un copac te poate învăța mai multe despre viață, chiar mai multe și decât cel mai înțelept dintre pământeni.
  • Zâmbiti și aveți simțul umorului, pentru că doar așa salvăm partea jucăușă, copilărească din noi. Și cine nu își dorește să fie copil pentru totdeauna?

LA MULȚI ANI!

 
 

Etichete: , , , , , , ,

„Stăpânirea” inteligentă a deciziilor

Oamenii își conduc viața în urma deciziilor pe care le iau frecvent. Pentru mulți este ceva dificil, pentru alții este o simplă reacție asupra vieții. În tot acest joc pe care îl facem cu deciziile, stă timpul ce încercăm să îl stăpânim încă din cele mai vechi istorii sociale. Deciziile au ca sursă un amestec de rațiuni și emoții pe care fiecare dintre noi le are în timpul unei zile. Dar despre decizii, timp, emoții, vă propunem un dialog despre cartea lui Daniel Pink, Când – secretele științifice ale momentului perfect, Editura Publica, 2018.

20190512_134539

Alexandru Crețu: Conceptul de timp a stârnit interes pentru oameni încă de la începuturile civilizației: ne-a ajutat să anticipăm sosirea sau sfârșitul zilei și a nopții, succesiunea anotimpurilor, trecerea anilor și cu ajutorul acestuia ne-am îmbunătățit activitățile zilnice, un exemplu fiind alegerea perioadele optime de muncă și recreere zilnice (Ex: muncesc de la răsărit până la apus). Totuși, observ că abia în ultimii ani preocupările pentru gestionarea timpului au devenit din ce în ce mai acute în rândul publicului larg. Astfel, oamenii caută sfaturi pe internet, cumpără cărți de dezvoltare personală, urmăresc documentare sau emisiuni informative, sau participă la ședințe de consiliere pe tematica gestionării timpului, sperând să găsească răspuns la întrebarea Cum să câștig mai mult timp? De ce timpul a devenit o preocupare atât de importantă pentru viețile noastre din prezent? Și cum de suntem incapabili de a ne gestiona eficient propriul timp, în ciuda resurselor pe care le avem la îndemână?

Dragoș Preutescu: Oamenii cumpără de cele mai multe ori cărți de dezvoltare personală pentru a învăța să ia decizii. Orice sfat pe care îl cauți într-o carte sau la un om, e pentru a te ajuta să iei o decizie. Puține sunt cărțile care să arate că există metode de gestionare a timpului și care să funcționeze. Însă eu cred că prea multe resurse ne fac să nu reușim să construim dispoziții potențiale de a înțelege timpul. Degeaba vrei să controlezi ceva dacă nu cunoști prea multe despre acel ceva. Este exact ceea se întâmplă cu omenirea în secolul XXI. Am ajuns la concluzia că nu putem stăpâni natura dacă nu vom reuși să o cunoaștem îndeajuns. Și nu a o stăpâni în sensul de a o controla, ci de a învăța de la natură și despre natură. Timpul devine o preocupare tot mai importantă (dar tot mai puțin cunoscută) pentru că atenția noastră este tot mai extinsă. Timpul nu se poate extinde. El există și atât. În schimb, mintea, corpul nostru, psihicul, moralitatea sunt în continuă extindere. Cum pot toate aceste extinderi ale noastre să ne ajute să luăm decizii bune și să înțelegem raportarea noastră la timp?

Alexandru Crețu: Pentru început putem vorbi despre două noțiuni de timp, respectiv : timpul obiectiv, ce poate fi doar măsurat și anticipat (Ex: dacă azi știm că este 12 mai, știm că peste 2 zile sau 48 de ore va fi 12 mai), nu și modificat (Ex: ziua trece indiferent dacă muncim sau lenevim), și timpul subiectiv, respectiv percepția și experiența subiectivă, personală a timpului. În multe cărți de gestionare a timpului, printre care și cartea lui Daniel Pink, gestionarea timpului nu presupune controlul total asupra acestuia, ci lucrul cu experiența subiectivă a timpului, respectiv utilizarea în comun a cunoștințelor despre timp (momente ale zilei, săptămânii, lunii etc.) și a cunoștințelor despre activitățile noastre cu scopul creșterii eficienței și satisfacției noastre personale. Cu alte cuvinte, dacă timpul obiectiv există în afara noastră și nu poate fi controlat, atunci soluția este să ne schimbăm raportarea la el, respectiv modul în care îl utilizăm în sarcinile noastre. Am stabilit împreună că schimbarea sau extinderea raportării noastre la timp este un prim pas în gestionarea eficientă a sa. Întrebarea ar fi totuși în ce ar consta această schimbare sau extindere?

Dragoș Preutescu: Noi nu mai ținem cont de timpul obiectiv, ne „războim” cu el. Experiența personală a timpului ține de o anumită educație asupra sensului dat vieții, sau deciziilor din viață. Aici este una dintre cheile înțelegerii extinderilor și schimbărilor din viața noastră. Noi producem extinderea și schimbarea, nu timpul pe care îl găsim insuficient. Autorul face următoarea remarcă ce ne ajută să clarificăm unele idei: „începuturile contează. Nu le putem controla întotdeauna”. Avem impresia că putem controla timpul obiectiv, dar nu și momentul deciziei. Este exact invers și cred în această idee. Filozofia începutului care stă la baza momentului perfect (Când) produce schimbări și extinderi constante. Frica, depresia, anxietatea, nemulțumirea financiară etc., nu pot fi rezolvate decât printr-un nou început (o altă decizie). Pentru mine este important cum vezi tiparul din trecutul vieții tale pentru a ști să iei următoarele decizii. Luptând pentru începuturi tot mai bune și mai diverse, nu creează disconfort în percepția noastră asupra timpului? O decizie nu înseamnă neapărat un nou început, înseamnă și o construcție a timpului subiectiv.

Alexandru Crețu: Ceea ce m-a impresionat cu privire la perspectiva lui Daniel Pink este faptul că sarcina de a organiza începutul unei perioade de lucru, respectiv de a începe un proiect sau o sarcină nouă se datorează unei stări de spirit care acceptă și îmbrățișează ideea de schimbare. Schimbarea presupune tocmai acceptarea faptului că nu putem controla timpul, ci modul în care îl percepem și îl folosim. Desigur că începuturile pot induce temeri și anxietăți cu privire la schimbările ce pot apărea, respectiv dezamăgiri și frustrări legate de faptul că nu am putea primi rezultatele așteptate. Cu toate acestea, autorul este de părere că analiza, identificarea și alegerea momentului în care începem o activitate sau în care aducem schimbări sunt la fel de importante ca activitatea în sine, acestea fiind de folos atât pentru creșterea eficienței sarcinilor desfășurate, cât mai ales pentru sporirea motivației interioare și a dorinței de a crește și de a ne dezvolta. Acum că știm cât de important e începutul pentru a începe procesul de schimbare, cum ne mai poate ajuta timpul pentru a o menține și finaliza?

Dragoș Preutescu: Eu spun că ceea ce cauzează cu adevărat temeri și anxietăți cu privire la schimbările pe care suntem nevoiți să le facem în viața noastră, este momentul Când trebuie să facem asta, pentru că mulți ori amână acel moment, ori renunță la el pentru a nu se înșela, sau suferi sau cauza daune. Dar este foarte corect ceea ce ai spus, că starea de spirit și educația asupra timpului pot aduce rezultate bune. Timpul nu îl putem controla, nici extinde, îl putem educa în favoarea noastră. Dacă ești la serviciu și ceasul este cel care dă măsura activității tale, atunci ești prins în vraja timpului. Dar dacă plăcerea de a munci dă măsura activității tale, atunci ai atitudinea perfectă de a educa timpul. Dacă vrei să citești o carte și îți propui să faci asta cât mai repede pentru a începe o altă activitate, atunci timpul va fi în defavoarea ta. Dacă citești din plăcere, vei face din timp un simplu asistent la propria lectură. Așa văd eu timpul atunci când vrem să facem o schimbare. Orice activitate care nu e pentru timp, la timp, sau din timp, ajută să facem schimbarea.

Alexandru Crețu: În final vreau să punem accent tocmai pe titlul cărții lui Daniel Pink, mai exact pe ideea de moment perfect. Autorul nu spune în carte că există momente perfecte pentru a începe, continua sau finaliza o sarcină anume, ci spune că fiecare moment al zilei trebuie prețuit și valorificat, nu doar pentru că timpul pierdut nu mai poate fi recuperat, ci pentru că fiecare moment al zilei este important pentru noi și că dacă îl utilizăm conform nevoilor și caracteristicilor noastre ne va ajuta să trăim mai eficient și mai satisfăcător. De altfel, autorul spune la finalul cărții că înainte de a o publica el credea că alegerea momentului este totul și că spre final el și-a schimbat crezul – totul constă în alegerea momentului. Interpretarea mea personală a acestor afirmații este că nu trebuie să facem lucrurile la timpul lor, ci noi putem alege și folosi timpul pentru a face lucrurile dorite. Ție ce impresie ți-au lăsat aceste cuvinte? Ce ar trebui să schimbăm ca să ajungem de la alegerea momentului este totul, la totul constă în alegerea momentului?

Dragoș Preutescu: Timp perfect, moment perfect, decizie perfectă, eu am să închei cu un mesaj găsit la Seneca: „Să ne purtăm în așa fel încât timpul să fie în întregime al nostru; ca să fie însă al nostru, trebuie mai întâi să începem să ne fim propriii noștri stăpâni”. De aceea pot spune în continuare că trebuie să alegem momentul când știm că suntem stăpâni pe noi. Dacă vei căuta sau aștepta momentul perfect vei ezita, vei eșua, dar dacă înțelegi un moment, o stare, o situație, atunci poți face prin decizia ta un moment important. Atât trebuie să știm – niciodată nu vom putea fi stăpâni pe consecințele sau urmările deciziilor luate în momentele perfecte, putem fi doar siguri și stăpâni pe ceea ce am decis și Când am decis.

Un dialog marca Idei și Efecte.

 

Etichete: , , , , , , , ,

Cărțile și viața noastră – dezbatere

Cărțile și viața noastră. Despre educație, devenire intelectuală și plăcerea de a citi

A doua dezbatere din seria, „Omul și cunoașterea socială”, propune un dialog despre destinul cărților și destinul oamenilor.

afis 3 dezbatere

Omul este o ființă schimbătoare, adaptabilă și a căutat întotdeauna să cunoască ce este el și ce este lumea din jurul lui (natura, Universul, societatea). Pentru această importantă și grea căutare îi trebuia și în continuare are nevoie de un partener stabil. Acel partener este cartea și tot ceea ce se poate transmite în paginile unui volum de istorie, teorie, biografie, ficțiune sau suspans.

Cărțile dispun de atât de multe povești și idei, încât îți oferă șansa devenirii în viață. Prima dată ești obligat să citești, apoi descoperi plăcerea de a citi. Imediat totul devine o pasiune, iar în final e o formă de supraviețuire – dacă nu citești, atunci nu poți respira, nu poți mânca, nu poți gândi.

Pentru importanța sau neimportanța cărții, fiecare generație, secol sau timp al lumii, s-au raportat diferit, de aceea cartea a reușit să fie un adevărat profesor, mentor, sensei, dirijor și orice altceva ce putem asocia unor cuvinte importante – descoperire și cunoaștere.

Idei în dialog, pentru efecte bune și inspirație. Toate, pentru cărți și despre cărți. Totul e despre oameni și locuri într-un frumos joc al imaginației.

English

Our books and our lives. About education, intellectual development and the pleasure of reading

Man is a changing, an adaptable human being and has always sought to know what he IS and what the world around him IS (nature, the Universe, society). For this important and difficult search he still needed to have a stable partner. That partner is the book and everything that can be transmitted into the pages of a volume of history, theory, biography, fiction or suspense.

Books have so many stories and ideas that they give you the chance to be alive. You first have to read, then discover the pleasure of reading. Immediately everything becomes a passion, and ultimately a form of survival – if you don’t read, then you can not breathe, you can not eat, you can not think.

For the importance or unimportance of the book, every generation, century or time of the world has been reported differently, so the book has succeeded in being a true teacher, mentor, sensei, conductor, and anything else we can associate with important words – discovery and knowledge.

Ideas in dialogue, for good effects and inspiration. Everything for books and books. Everything is about people and places in a beautiful game of imagination.

 

Etichete: , , , , ,

Spovedanie la o cafea

Cafeaua a reprezentat, la fel ca alte tabieturi cotidiene (fumatul, băuturile elegante) un mod de a conviețui, de unul singur sau în colectivități. Însă nu despre aceste forme extinse ale cafelei voi vorbi. Îmi voi îngădui să caut în savurarea unei cafele o intimitate spirituală. Mai mult spus, o spovedanie. Cafeaua o poți bea în locuri publice sau în privat. Dar ce este mai important, la fel ca multe alte plăceri nevinovate ale vieții, este cu cine bei o cafea. Sau cu cine fumezi o țigară, sau cu cine fumezi o narghilea, sau cu cine bei un pahar de vin. „La o cafea” este un fel de strigare către surpriza pe care doi oameni și-o pot oferi atunci când are loc această acțiune. Nu e doar despre „a bea”, sau „a savura”.

Atunci când bei o cafea este altceva când faci asta în Turcia, în Armenia, în Grecia sau în Italia. Locul unde cafeaua este băută este o cu totul altă poveste pentru care ar merita să vorbim.

„La o cafea” poți povesti despre viață mai degajat, pentru că nu ești prins de frenezia alcoolului așa cum se întâmplă cu vinul, sau cu fumul expirat din plămâni în cazul fumatului. La cafea, dacă îi păstrezi gustul amar (fără să îndulcești nimic), simți că trebuie să fii sincer cu viața și cu poveștile despre viață. Acel gust amar, autentic, neîndulcit, e cel care îți stabilește limita în spovedanie. Guști mai întâi din amar ca mai apoi să dai dulcele din viață. Iar amarul în cafea are arome diferite, exact așa cum sunt și viețile fiecăruia dintre noi.
„La o cafea”, spovedania devine un îmbietor joc al metaforelor, al privirilor și al singurătăților care trebuie îmbrățișate sau iubite.

IMG_20180218_084343

Bineînțeles, nu poţi bea o cafea stând pe rețelele sociale și să te aștepți să existe și o spovedanie. Contactul este cel care dă o altă valoare spovedaniei la o cafea. El dezleagă și leagă misterele fricilor, dorințelor și închipuirilor noastre despre lume. Cafeaua nu produce nostalgie sau melancolie, ci creează spirit de împărtășire, de gândire. Asta ține mult de modul în care e savurată cafeaua, de locul și de omul (femeie sau bărbat) de lângă tine.
Prin spovedanie la o cafea te aranjezi în chipul celuilalt. Pentru că te poți întreba ce anume dă sens unor momente.

Atunci când vorbim despre o spovedanie la o cafea nu avem cum să nu ne gândim la valoarea de miracol pe care un astfel de moment îl oferă. Te simți împrejurat de o dragoste de viață ce nu poate fi comparată cu alte situații. Gândești în imagini ale gustului. Conversezi pentru a construi antologii de emoții și intelectualități echilibrate. Rămâi uimit de recunoștința pe care trebuie să o acorzi cafelei chiar dacă nu ești un băutor înrăit, sau „tocmit” cu cafeaua. Cafeaua, băută cu gingășie, nu reprezintă o idee generală despre viață, ci caută specificul în fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare stare și apoi așteaptă un deznodământ prielnic, așa cum se întâmplă în lumile cerești.

În final, cafeaua este perfectă doar într-o spovedanie.

 

Etichete: , , , , ,

Homo Ludens Amor – în amintirea lui Stephen Hawking

În amintirea lui Stephen Hawking și iubirea lui față de Univers și toate miracolele ascunse de acesta. În iubire trebuie să cauți miracolul – al întâlnirii, al devenirii, al lipsirii de convenții și al lipsei de prejudecăți. Stephen Hawking a iubit oamenii pentru că a iubit Universul.

Am aflat că dragostea nu o stăpânești sau o cunoști, fiind mai pasional sau mai perfect în acțiunile tale. Dacă faci asta, cu siguranță la un moment dat se va răzbuna pe tine. Cu dragostea pot exista două feluri de a acționa: ori te joacă, ori o joci. Observați că prin tot ceea ce spunem, scriem și facem cu privire la iubire, ne duce la formarea unei culturi a iubirii? Un sens cărturăresc, cult, care să fie recunoscut, apreciat, unic. Pe scurt, o culturalizare a iubirii. Unii îi dau o formă a căutării, alții a pierderii, unii vorbesc despre dezordini, alții despre simple convenții. Și totuși, nu știu dacă e bine să „înstăpânim” aceste patternuri, de aceea eu aleg varianta jocului, a râsului în iubire și prin iubire, al timpului pierdut în fața agresivelor dileme existențiale. Poate jocul doborâ această culturalizare a iubirii? Jocul face să nu existe o religiozitate a iubirii, să nu existe un „terorism romantic”, sau dragostea să se manifeste într-un mod marxist, așa cum povestea Alain de Botton, în Eseuri de îndrăgostit.

„Trebuie să îmi ocup timpul. Așa scap de condiția de a mă gândi la iubire.” E o condiție dată de natura noastră umană, dar pe care, se pare că nu o mai putem stăpâni. Pe de o parte este corectă această idee. Când depui multă pasiune într-o posibilă relație sau în una deja existentă, totul poate părea epuizant până la un punct și asta sperie pe mulți dintre noi. Dar, a te gândi că trebuie să scapi de condiția de a iubi, te duce către un vid existențial. Frică, neputință, nesiguranță, imposibilitatea de a te despărți de trecut, cercuri vicioase, iată ce duce la incapacitatea de a merge spre jocurile iubirii.

Iubirea poate crea suferință: „nu vreau să mai iubesc ca să nu sufăr”. Iată o condiție dată de culturalizarea iubirii. Așadar avem condițiile naturale, care ne îndreptățesc să ne apropiem prin iubire de celălalt și condițiile date de culturalizare, care fac să respectăm niște legi scrise. Iubirea nu este o lege și nici nu poate fi legiferată. Tocmai asta facem acum, ne legiferăm raporturile sociale pentru relațiile de cuplu (de orice fel). Culturalizarea înseamnă și un sistem de gândire înregistrat cu tot felul de abordări sistematice a ideii de a fi într-o relație: „dacă ar fi fost ceva, se petrecea”, „nu a fost să fie”, „nu știu dacă merită să încercăm”, „nu mai este cum era înainte”. Pentru această măsură a gândirii, filmul Mr. Nobody, poate ajuta la găsirea unei viziuni. Una dintre replicile care mi-au plăcut în acest film, este următoarea: „Când nu iei nicio decizie, totul este posibil”. Și când nu ai nicio decizie pentru o posibilă relație, sau într-o relație, totul este posibil, pentru că tu imaginezi. Dar dacă vei lua o decizie, ceva se va întâmpla.

Nu mai avem răbdare să „încercăm”. Poate nu știți, dar iubirea este o „încercare” a vieții. Să ne cunoaștem, să îi cunoaștem pe alții, dar să cunoaștem unele sensuri ale vieții. Îndrăgostirea este cel mai plăcut sentiment, care deschide drumul către iubire. Dacă îndrăgostirea este sinceră, iubirea va fi vrednică, fără a se gândi la „ce se va întâmpla”.

Stabilim pentru iubire niște obiective, îi căutăm un scop al existenței. Începem să facem diagrame GANT, să completăm formulare SMART. Căutăm să semnăm contracte. Contractualismul este o altă formă de pierdere a sensului iubirii. Iubirea este o chestiune de stare, pe care o cultivi prin felul tău de a fi în raport cu o persoană de lângă tine. Dacă plecăm la drum cu premisa că vrem să găsim „o iubire care să dureze toată viața”, atunci nu am înțeles că de la iubire nu trebuie să avem așteptări, ea se manifestă pur și simplu. Iubirea acționează ca orice activist destoinic – își caută libertatea în gândire și acțiune. Iubirea este creativă și caută energii, rezonanțe, sau chiar „universuri accidentale”.

Trebuie să mai și vrei să fii iubit/ă sau să iubești.

Am întâlnit la un moment dat un domn, ce avea probleme cu fosta soție. Din spusele dumnealui, o femeie rea, care a creat doar suferință. Îmi recomanda să dau multe teste dacă decid să am o relație cu cineva. „Să vezi dacă merită”, îmi spunea. Iată încă o formă a culturalizării: căutarea MERITULUI în iubire. El nu trebuie căutat în iubire, ci într-o profesie, într-o conversație sau o dezbatere. Iubirea nu caută merite, recunoaștere, diplome. Iubirea caută întotdeauna împărtășire, caută înțelepciune. Câți mai sunt pe lumea asta care încearcă să ajungă la înțelepciune prin iubire?

„Iubirea este un RISC.” Nu știu dacă Beck Ulrich, în Risk society, considera iubirea un risc, ce trebuie combătută cu politici publice sau norme instituționale. Nici unii dintre marii spiritualiști orientali nu consideră iubirea un risc. Chiar ar râde de noi dacă ar auzi așa ceva.

„Iubirea înseamnă RESPONSABILITATE.” Culturalizarea iubirii te pune față în față cu situațiile extreme că tu ești responsabil de felul în care iubește celălalt. Dacă celălalt nu știe să caute, nu are această intenție, nu se eliberează de contractualism, cade în păcatul responsabilității în numele iubirii. Responsabil poți fi pentru acte de adevăr, dreptate, sinceritate ș.a.m.d. Fiind responsabil în iubire nu mai creezi intimul, tu creezi contractul care trebuie să respecte anumite reguli și norme.

Trăind într-o lume a interconectării virtuale, exprimarea emoțiilor și a sentimentelor nu mai au loc printr-un contact direct ce creează rezonanțe. Oamenii devin dificili în a-și manifesta și înțelege emoțiile, de aceea caută să nu experimenteze joaca prin iubire. Se sperie de celălalt pentru că este lipsit de energiile care îl duc la celălalt. Iubirea care nu este culturalizată propune și o viziune a lumii și a oamenilor. Cultură, cultură, dar până la iubire, vă rog!

Câteva recomandări de lectură care pot completa ideile exprimate de mine în acest articol:

  1. Bucurați-vă de fericirea voastră, de Paul Brinkley-Rogers (Editura Publica, 2017).
  2. Un an de studiu, de Anne Wiazemsky (Editura Nemira, 2016).
  3. Eseuri de îndrăgostit, de Alain de Botton (Editura Humanitas, 2013).
  4. Zorba grecul, de Nikos Kazantzakis (Editura Humanitas, 2011)
  5. Arta de a iubi, de Erich Fromm (Editura Trei, 2016)
 

Etichete: , , , , , , , ,

„Machitorii” de cărți

Recunosc, ideea nu îmi aparține, ci a venit din partea unei persoane cunoscute. Însă mi-am luat dreptul să dezvolt și să conturez o imagine pentru ceea ce sunt „machitorii” de cărți.

Cuvântul machitor are un sens negativ în spațiul public și este înțeles de ce. Cei care beau mult, cei care sunt prieteni deosebiți cu băutura, cei care au dorința să se îmbete, să se facă „cometă”, primesc în semn de distincție, această catalogare, ca fiind machitori. Te poți întreba, de ce unii vor să își bea viața? Cum de altfel te poți întreba, de ce unii își citesc viața și nu o trăiesc? Sau, de ce unii își scriu viața și apoi o citesc? Sunt idei pe care le-am tot auzit. Chiar am fost acuzat că sunt manipulat de cărți. O fi adevărat, dar oare băutura (în exces), sau orice alt viciu, nu manipulează un om? Ține de o filozofie a moralității pe care nu vreau să mi-o asum în această postare, pentru că sentimentul e același, unul spune, „uite cât bea ăla!”, iar celălalt spune, „uite cât citește ăsta!”.

Dar haideți să vedem ce se întâmplă dacă folosim același cuvânt și pentru alte categorii, grupuri de persoane, care dezvoltă o dorință neîncetată pentru ceva, așa cum sunt cei care iubesc și citesc cărți. Bine, apar niște diferențe semnificative în ceea ce privește consecințele, ceea ce este „după”. Dacă pentru un iubitor de băutură, ce reușește să își anihileze conștientul, pleacă dintr-un bar (sau chiar dintr-o cameră în alta în propria casă), pe șapte cărări, la fel și un cititor, atunci când părăsește o bibliotecă, o librărie, sau termină de citit o carte, se ridică și pleacă pe șapte cărări pline de gânduri, de idei. Adică nu își anihilează conștientul, ci îl face mai dur, mai perspicace. Machială există și de o parte și de alta a baricadei. Și în cazul băutorilor și în cazul cititorilor e de preferat să existe machială de calitate. Nu pot spune că piața de carte din România este un avantaj pentru mine, ca cititor, dar pot să remarc oferta pentru pasionații de lichide.

20171206_114551

Se pune întrebarea, logică de altfel, dacă cei care preferă cărțile, sunt doar sunt niște „băutori” de cărți. Evident, există cititori de toate felurile, iubitori de cărți de toate felurile, și de multe ori, cum este și cazul meu, reușesc să mă „machiesc” bine cu destule cărți. Apoi mai este acea limită, dintre viciu și plăcere. Nu este ușor, nici pentru un cititor și nici pentru un băutor înrăit, să facă alegeri, când ai opțiuni sau când ești ispitit. Viciul este un bun camarad al sentimentelor frustrante din viața noastră – invidie, neputință, dorință de a căuta răzbunare, plăcerile mărunte care vin repede și pleacă la fel de repede etc. În schimb, plăcerea capătă o conotație pozitivă atunci când o asociezi unor idei precum, cunoaștere, educație, respect pentru cei care gândesc ceva și transmit mai departe, nevoia de a căuta idei despre viață, despre oameni. Încercarea de a înțelege, de a cunoaște, de a te autoeduca, pare o machială pentru unii. De ce să te „îmbeți” cu atâtea cuvinte și idei, când viața e mai simplă decât atât?

Există machitori de lichide și machitori de litere, de idei. Machitorii de lichide caută să își excite simțurile, machitorii de litere caută să le ordoneze (dar asta nu însemnă că suntem lipsiți de excitație). Așadar, există o machială a viciului și o machială  a plăcerii. Am întâlnit persoane care sunt la fel de buni machitori, atât la cărți, cât și la lichide.

20171130_173550

De multe ori sunt cu adevărat un machitor de cărți, pentru că mă las vrăjit de titluri, de idei, de numele unor anumiți autori, de campaniile de marketing, însă reușesc după destulă machială să citesc și cărți bune. Cred că e o diferență enormă. Iar această diferență ar trebui să trezească în noi un sentiment mai puțin dăunător pentru cei care adaugă vieții lor și această calitate de a fi cititori. Eu îi consider pe cei care citesc cărți (dacă se poate cât mai diverse), niște oameni cu deosebite calități, iar plăcerea nu mai este una măruntă, ci una virtuoasă. Poate este un motiv care dovedește de ce nu suntem atrași de ideea de a citi, pentru avem o imagine negativă despre „machitorii” de cărți.

 

Etichete: , , , , ,

Cultură și clădiri pentru Iași – idei

A fost o perioadă când s-a discutat despre amenajarea sau reamenajarea unor zone din orașul Iași. Fie că s-a făcut referire la parcuri, clădiri, străzi, bulevarde, trebuie să știm că forța și valoarea acestor locuri este dată de comportamentul nostru și intențiile noastre culturale. Dacă nu începem prin a ne cizela și a ne modifica percepțiile estetice, artistice și arhitecturale, nu trebuie să ne mai chinuim să ne gândim la ideea unei Capitale Culturale Europene.

Cât privește partea centrală a orașului, mai precis zona unde se află cele trei cinematografe ieșene (doar două mai funcționează – Republica și Victoria – Tineretului fiind de ceva vreme închis), viziunea mea este puțin diferită, dar și îndreptățită. Mulți spuneau că trebuie dărâmate (ca în opera lui Huxley – aruncatu’ e mai bun ca reparatu’), că nu mai avem ce face cu ele. Din contră, cu ceva spirit creativ se pot face multe.

Cinema Tineretului (de pe strada Lăpușneanu)

Aici poate fi amenajat un teatru de vară, pe vechea construcție a cinematografului. Strada Lăpușneanu, cu mai multă îngrijire arhitecturală, va reuși să conecteze la un loc cofetăriile, cafenelele, terasele, librăriile și alte târguri și expoziții ce pot avea loc acolo, cu teatrul de vară. Strada și teatrul pot fi bine conectate și cu Muzeul Unirii și grădina de acolo (care trebuie deschisă mai des pentru public).

Cinema Republica

Aici viziunea mea vine și ca o nevoie a orașului. Știm că vechea Filarmonică este într-un impas de modernizare și într-un conflict de posesiune a terenului de acolo. Iașiul a rămas practic fără o sală special amenajată spectacolelor simfonice, recitalurilor, operelor. Spectacolele sunt în momentul de față împărțite între Aula Bibliotecii Central Universitare “Mihai Eminescu”, Colegiul de Artă “Octav Băncilă” și Sala „Eduard Caudella” a Universității de Arte „George Enescu”, asta după ce au fost mutate concertele de la Teatrul “Luceafărul”. Din acest motiv consider că la cinematograful Republica se poate amenaja o altă Filarmonică pentru oraș. Dimensiunea este potrivită, ceea ce va permite cu o organizare interioară adecvată să existe o acustică bună pentru concerte. Sala poate fi folosită în continuare pentru difuzarea de filme. Dupa ce se va rezolva problema Filarmonicii de pe strada Cuza Vodă, Iașiul va putea dispune de două astfel de săli.

Cinema Victoria

Fiind o clădire de dimensiuni mari, mai ales în ceea ce privește numărul de locuri, sala cinematografului poate deveni unul dintre cele mai importante locuri pentru diferite spectacole, premiere de film, teatru. O a doua sală ca dimensiune, după Teatrul Național “Vasile Alecsandri”. Cu o nouă amenajare arhitecturală exterioară, mult mai atrăgătoare, cu siguranță poate deveni un loc bun pentru Festivaluri Internaționale de Film, teatru, muzică și nu numai. În fața cinematografului Victoria se poate amenaja un mic parc, sau o terasă, pentru că în incinta clădirii poate exista un restaurant, o nouă cafenea (oportunitate pentru locuri de muncă, timp liber pentru cei interesați, dar și o bună modalitate de câștiguri financiare ce pot fi reinvestite). Se poate conecta cinematograful și cu Parcul Guliver din spatele librăriei “Junimea” (și acesta trebuie amenajat).

Cu foste clădiri construite pe timpul perioadei comuniste, putem crea un triunghi cultural foarte dinamic, atractiv. Ele pot fi conectate cu alte zone din centru, dar și terasele, restaurantele, clădirile de patrimoniu, parcurile din jurul lor. Pot fi descoperite alte idei, mult mai inovative. Este nevoie de actori publici dornici să facă asta. În primul rând cinematografele trebuie transferate de la Ministerul Culturii către Consiliul Județean Iași sau Primăria Municipiului Iași, pentru că nimeni de la minister nu va fi atât de interesat să investească în oraș, pentru aceste clădiri. Vorbim de turiști, de o creștere a programelor culturale în oraș, de o nevoie ca cetățenii, tinerii să aibă locuri și spații unde să creeze, să performeze, să asiste, să se distreze, relaxeze, să devenim un punct cultural regional și național important. Din acest motiv trebuie să luăm în considerare oportunitățile pe care aceste clădiri le pot oferi.