RSS

Arhive pe etichete: cultură

Homo Ludens Amor – în amintirea lui Stephen Hawking

În amintirea lui Stephen Hawking și iubirea lui față de Univers și toate miracolele ascunse de acesta. În iubire trebuie să cauți miracolul – al întâlnirii, al devenirii, al lipsirii de convenții și al lipsei de prejudecăți. Stephen Hawking a iubit oamenii pentru că a iubit Universul.

Am aflat că dragostea nu o stăpânești sau o cunoști, fiind mai pasional sau mai perfect în acțiunile tale. Dacă faci asta, cu siguranță la un moment dat se va răzbuna pe tine. Cu dragostea pot exista două feluri de a acționa: ori te joacă, ori o joci. Observați că prin tot ceea ce spunem, scriem și facem cu privire la iubire, ne duce la formarea unei culturi a iubirii? Un sens cărturăresc, cult, care să fie recunoscut, apreciat, unic. Pe scurt, o culturalizare a iubirii. Unii îi dau o formă a căutării, alții a pierderii, unii vorbesc despre dezordini, alții despre simple convenții. Și totuși, nu știu dacă e bine să „înstăpânim” aceste patternuri, de aceea eu aleg varianta jocului, a râsului în iubire și prin iubire, al timpului pierdut în fața agresivelor dileme existențiale. Poate jocul doborâ această culturalizare a iubirii? Jocul face să nu existe o religiozitate a iubirii, să nu existe un „terorism romantic”, sau dragostea să se manifeste într-un mod marxist, așa cum povestea Alain de Botton, în Eseuri de îndrăgostit.

„Trebuie să îmi ocup timpul. Așa scap de condiția de a mă gândi la iubire.” E o condiție dată de natura noastră umană, dar pe care, se pare că nu o mai putem stăpâni. Pe de o parte este corectă această idee. Când depui multă pasiune într-o posibilă relație sau în una deja existentă, totul poate părea epuizant până la un punct și asta sperie pe mulți dintre noi. Dar, a te gândi că trebuie să scapi de condiția de a iubi, te duce către un vid existențial. Frică, neputință, nesiguranță, imposibilitatea de a te despărți de trecut, cercuri vicioase, iată ce duce la incapacitatea de a merge spre jocurile iubirii.

Iubirea poate crea suferință: „nu vreau să mai iubesc ca să nu sufăr”. Iată o condiție dată de culturalizarea iubirii. Așadar avem condițiile naturale, care ne îndreptățesc să ne apropiem prin iubire de celălalt și condițiile date de culturalizare, care fac să respectăm niște legi scrise. Iubirea nu este o lege și nici nu poate fi legiferată. Tocmai asta facem acum, ne legiferăm raporturile sociale pentru relațiile de cuplu (de orice fel). Culturalizarea înseamnă și un sistem de gândire înregistrat cu tot felul de abordări sistematice a ideii de a fi într-o relație: „dacă ar fi fost ceva, se petrecea”, „nu a fost să fie”, „nu știu dacă merită să încercăm”, „nu mai este cum era înainte”. Pentru această măsură a gândirii, filmul Mr. Nobody, poate ajuta la găsirea unei viziuni. Una dintre replicile care mi-au plăcut în acest film, este următoarea: „Când nu iei nicio decizie, totul este posibil”. Și când nu ai nicio decizie pentru o posibilă relație, sau într-o relație, totul este posibil, pentru că tu imaginezi. Dar dacă vei lua o decizie, ceva se va întâmpla.

Nu mai avem răbdare să „încercăm”. Poate nu știți, dar iubirea este o „încercare” a vieții. Să ne cunoaștem, să îi cunoaștem pe alții, dar să cunoaștem unele sensuri ale vieții. Îndrăgostirea este cel mai plăcut sentiment, care deschide drumul către iubire. Dacă îndrăgostirea este sinceră, iubirea va fi vrednică, fără a se gândi la „ce se va întâmpla”.

Stabilim pentru iubire niște obiective, îi căutăm un scop al existenței. Începem să facem diagrame GANT, să completăm formulare SMART. Căutăm să semnăm contracte. Contractualismul este o altă formă de pierdere a sensului iubirii. Iubirea este o chestiune de stare, pe care o cultivi prin felul tău de a fi în raport cu o persoană de lângă tine. Dacă plecăm la drum cu premisa că vrem să găsim „o iubire care să dureze toată viața”, atunci nu am înțeles că de la iubire nu trebuie să avem așteptări, ea se manifestă pur și simplu. Iubirea acționează ca orice activist destoinic – își caută libertatea în gândire și acțiune. Iubirea este creativă și caută energii, rezonanțe, sau chiar „universuri accidentale”.

Trebuie să mai și vrei să fii iubit/ă sau să iubești.

Am întâlnit la un moment dat un domn, ce avea probleme cu fosta soție. Din spusele dumnealui, o femeie rea, care a creat doar suferință. Îmi recomanda să dau multe teste dacă decid să am o relație cu cineva. „Să vezi dacă merită”, îmi spunea. Iată încă o formă a culturalizării: căutarea MERITULUI în iubire. El nu trebuie căutat în iubire, ci într-o profesie, într-o conversație sau o dezbatere. Iubirea nu caută merite, recunoaștere, diplome. Iubirea caută întotdeauna împărtășire, caută înțelepciune. Câți mai sunt pe lumea asta care încearcă să ajungă la înțelepciune prin iubire?

„Iubirea este un RISC.” Nu știu dacă Beck Ulrich, în Risk society, considera iubirea un risc, ce trebuie combătută cu politici publice sau norme instituționale. Nici unii dintre marii spiritualiști orientali nu consideră iubirea un risc. Chiar ar râde de noi dacă ar auzi așa ceva.

„Iubirea înseamnă RESPONSABILITATE.” Culturalizarea iubirii te pune față în față cu situațiile extreme că tu ești responsabil de felul în care iubește celălalt. Dacă celălalt nu știe să caute, nu are această intenție, nu se eliberează de contractualism, cade în păcatul responsabilității în numele iubirii. Responsabil poți fi pentru acte de adevăr, dreptate, sinceritate ș.a.m.d. Fiind responsabil în iubire nu mai creezi intimul, tu creezi contractul care trebuie să respecte anumite reguli și norme.

Trăind într-o lume a interconectării virtuale, exprimarea emoțiilor și a sentimentelor nu mai au loc printr-un contact direct ce creează rezonanțe. Oamenii devin dificili în a-și manifesta și înțelege emoțiile, de aceea caută să nu experimenteze joaca prin iubire. Se sperie de celălalt pentru că este lipsit de energiile care îl duc la celălalt. Iubirea care nu este culturalizată propune și o viziune a lumii și a oamenilor. Cultură, cultură, dar până la iubire, vă rog!

Câteva recomandări de lectură care pot completa ideile exprimate de mine în acest articol:

  1. Bucurați-vă de fericirea voastră, de Paul Brinkley-Rogers (Editura Publica, 2017).
  2. Un an de studiu, de Anne Wiazemsky (Editura Nemira, 2016).
  3. Eseuri de îndrăgostit, de Alain de Botton (Editura Humanitas, 2013).
  4. Zorba grecul, de Nikos Kazantzakis (Editura Humanitas, 2011)
  5. Arta de a iubi, de Erich Fromm (Editura Trei, 2016)
 

Etichete: , , , , , , , ,

Respect pentru cultură și educație

Întotdeauna vorbim de educație, cultură și cât de importante sunt ele pentru o societate civilizată sau cel puțin normală într-un context de progres în ale accesului la cunoaștere. Știm că sistemul de educație din România nu este sănătos, că o cultură a ideilor, o „piață a ideilor” (Patapievici) nu există, dar câteva condiții pentru a păși în această direcție sunt elementare. Un exemplu în acest sens sunt bibliotecile publice. Nu am reușit să experimentez calitatea (în materie de titluri) a multor biblioteci și forma lor de lucru. Însă am experimentat timp de câteva luni calitatea unei biblioteci germane (deschisă non-stop, zeci de mii de titluri în foarte multe limbi străine, bibliotecari drăguți, număr nelimitat de cărți pe care le poți împrumuta, spații minunat amenajate pentru studiu etc. etc.) și bibliotecile din Iași. Mai exact, Biblioteca Central Universitară „Mihai Eminescu” și Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi”.

Am să aduc în atenție problemele și lipsa unui mediu deschis pentru educație, cultură, studiu, pe care ar trebui să îl ofere Biblioteca Central Universitară, unde mii de studenți sau alte persoane interesate vin să își satisfacă „poftele” intelectuale.

Mobilierul sălilor de studiu sunt de demult, din vremuri vechi. Dacă vrei să ai probleme ale coloanei vertebrale și nu știi cum, aici e locul perfect. Poate vrei să îți testezi capacitatea de răbdare, de chin.

Lipsa energiei și căutarea alternativei. Știm că într-o lume a tehnologiei avansate, multă lume vine cu laptopul, are nevoie de acces la internet, caută cărți în arhivă, reviste, se scriu licențe, dizertații (mai mult sau mai puțin plagiate, dar e important că se încearcă ceva) încât energia este vitală. Sunt săli unde nu există destule prize și unde de multe ori nu merg. Ori trebuie să stai la rând, ori cauți alternativa. Este un demers contratimp, nu se știe când se va opri curentul sau când nu vor funcționa prizele. Am ajuns la concluzia că funcționează în serie – azi la primul etaj, mâine la al doilea și așa mai departe. E adevărat, păienjenișul de fire de la toate aceste „cutii negre” este fabulos. Din când în când mai sunt unii gânditori care se împiedică, iar atmosfera devine amuzantă sau tragică pentru deținătorul de laptop. Depinde cum te poziționezi.

Cititori care caută în îngrămădeala deja specifică, deloc intimă, un locșor unde să își satisfacă nevoile intelectuale, în tihnă, fără a fi privit de vreun feibucist cu rânjetul în excitație. În situația aceasta am fost pus și eu de multe ori. Intimitatea unui cititor împătimit, curios, îndrăgostit de cărți este esențială. Încă un motiv că spațiul și mobilierul dăunează grav acestei nobile dorințe – de a fi singur sau cu mai multă liniște, doar tu și câteva cărți. Am sugerat la un moment dat ca în Corpul E să se facă o anexă a BCU, unde să existe spații de studiu, de dialog, de petrecere a timpului liber cu prietenii și cărțile în față.

Bibliotecarele demne de o asemănare cu personajul Cruella de Vile, dar cu ceva calmante la bord. Privirea lor distrugătoare, replicile în funcție de starea de sănătate sau salariul primit, sunt elemente cheie la care trebuie să fii atent. Scuipă cu ochii întrebări de genul “ce cauți pe aici?”, “ce vrei de la mine?”, “așteaptă!”. Dacă ai nevoie de o informație (mai clară) trebuie să fii grijuliu să nu deranjezi prea mult. Să nu mai spun că domnul de la “informații” e pus parcă să te pedepsească pentru fiecare incapacitate personală. Mai sunt și personaje simpatice care lucrează acolo, le poți identifica ușor în atmosfera alb-negru.

Mirosurile nu sunt nici ambientale, nici de carte. E un mozaic de transpirație (vara e o atmosferă incendiară), parfumuri (după gust), mâncăruri gătite și negătite pe care studenții le au la ei. De multe ori ești făcut să nu mai știi la ce pagină ai rămas cu cititul.

Privirile unor cititori scot în evidență o gamă largă de noi (re)sentimente. Cu ce au greșit că se află acolo! Pentru unii chiar e un chin să citească sau să se pregătească la unele materii, darămite să mai stea închiși și în sălile unei biblioteci defectuoase. Bine, de multe ori și eu îmi pun întrebarea asta – ce caut într-o astfel de bibliotecă? Sunete de tocuri și pantofi pe o pardoseală greoaie, încât orice mișcare nu are cum să nu fie sesizabilă, depistată, care să îți atragă atenția.

Cărți sunt și nu prea. Adică ce se citește de regulă și ce s-a vândut mai bine, că oricum ce apare nou pe piață (și de calitate) rar găsești. Totuși, vrei să fii în pas cu tonul cultural al vremii, dar pentru asta trebuie să ai importante răspunderi economice și să investești. Până la un punct este corect, dar ce se întâmplă când ești șomer, student sau fost student, o persoană în căutarea liniștii sufletești în paginile unor cărți, care dorește să investească banii în altceva, iar cărțile să le ai la dispoziție prin viza permisului de bibliotecă plătită la zi? Este important să existe un acces deschis la piața de carte pe care nu toți și-o pot permite. Este punctul esențial de a arăta respect pentru cultură și educație.

Pe lângă toate acestea, mobilier vechi, săli puține și mici, din timp în timp se mai organizează și expoziții sau conferințe (vezi cea cu dermatologia), care ocupă sălile și așa puține pentru studiu. Dacă vreau să merg într-un centru comercial, am unde să mă duc, dar eu vin la bibliotecă, vin să citesc, nu să aflu ce fel de pudre au mai apărut pe piață. Nomenclaturiștii (foștii) mi-ar replica urgent: „capitalism și economie de piață!”.

E posibil ca tot ce am spus că fie doar mofturi personale, dar, cu toate acestea consider necesare următoarele:

–          Achiziție de carte

–          Mobilier și săli amenajate ca să fii fericit și împlinit când vii să citești o carte

–          Energie și aerisire

–          Corpul E – o posibilă anexă a BCU

–          Simplificarea modului de împrumut a cărților

–          Accesul (electronic) la cuprinsul cărților, ca să știi dacă ceea ce împrumuți îți va fi util

O bibliotecă este simbolul central prin care arăți că respecți cultura și educația. Restul vin din motivațiile personale.

Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” a început să facă achiziție de cărți, ceea ce e foarte bine, pentru că accesul (ieșenilor) la cărți nu costă nimic, dar e în urmă rău de tot cu spațiile de studiu, lectură. În schimb, la BCU se plătește taxă. Fiind cititor, îți asumi câteva riscuri de nivel înalt dacă dorești să ai parte de serviciile unei biblioteci publice în Iași.

 

Etichete: , , , ,

Regionalizarea – declinul culturilor europene? partea I

Am decis că este necesar să luăm în considerare un subiect ce de multă vreme analizează modele de administrare teritorială la nivel statal, dar mai nou, la nivelul Uniunii Europene, prin statele membre. Regionalizarea este un concept susţinut de diferiţi lideri europeni, de anumite state, dar se comportă diferit de la o zonă la alta, pentru că, din punctul nostru de vedere implică multe elemente cultură politică, economică, socială. Avem a face pe continentul european cu o sumă de culturi, care îşi manifestă identitatea teritorială, istorică, tradiţională constant, iar problema regionalizării pare a creşte numărul de întrebări cu privire la o posibilă pierdere a identităţii culturale de către unele zone specifice ale Uniunii Europene. Este posibil acest lucru? Ce este de fapt regionalizarea şi ce mecanism de organizare comportă? Există un declin al culturilor europene prin secţionarea identităţilor naţionale, unitare? La aceste întrebări încercăm să răspundem în următoarele pagini, atât cât ne permite studiul, timpul şi spaţiul necesare.

În prima etapă ne vom ocupa să analizăm cei doi termeni implicaţi în abordarea noastră teoretică: CULTURA şi REGIONALIZAREA. Vom încerca să observăm dacă poate exista o dependenţă sau interdependenţă între aceste două concepte ca să putem constata dacă aşa- numitele culturi europene[1] pot intra într-o perioadă de declin, şi cât de mult sunt sau pot fi influenţate de o posibilă regionalizare.

Cultura – motor multiplu de identitate al Uniunii Europene

Cultura unui spaţiu geografic, al unei societăţi, al unei organizaţii, al unei comunităţi există şi se formează continuu. Nu ştim însă cât de mult se schimbă sau dacă se schimbă, ori doar suferă unele mutaţii. La o simplă întrebare pe canalul de social-media, Facebook, ce este cultura?, răspunsurile au fost următoarele: “etichetă, identitate, distincție, existență, istorie, tradiții, unicitate, un mod de a fi sau face”. Iată că în mare parte cuvintele ce apar atunci când ne referim la cultură duc direct cu gândul la ideea de diferenţă, specific a ceva, al cuiva, al unui loc etc. Se poate cinstit pune întrebarea “a văzut cineva cultura?” (White, 1959, p. 228). Nu ştim dacă o anumită cultură poate fi văzută, dar ea există la un nivel al limbajului, al istoriei, al psihicului, al credinţelor. Pentru noi, dacă poţi defini cultura, înseamnă că o şi poţi vedea.

Să luăm un exemplu la scara minimă şi anume cultura unei organizaţii. Acolo se construiesc în timp anumite idei, imagini, comportamente ce definesc activitatea acelei organizaţii, iar oamenii prin identificare aderă la ea. La nivelul unui stat lucrurile stau la fel. Elementele culturale s-au format pentru a da caracteristicile existenţei sau facerii unui stat. Oamenii le-au acceptat şi le-au transmis mai departe din generaţie în generaţie. Întrebarea care se pune este, din ce este formată această cultură?

Din punctul nostru de vedere, şi aşa cum vom vedea în continuare, prin cultură înţelegem tot ce ţine de organizare la nivel social, politic, economic, prin tradiţii şi acceptare. Iată ce spune E. B. Taylor în 1871:

culture…is that complex whole which includes knowledge, belief, art morals, law, custom, and any other capabilities and habits acquired by man as a member of society (White, 1959, p. 227).

Mai departe, “…recunoaştem drept culturale toate activităţile şi valorile care le servesc oamenilor” (Freud, 2011, p. 50).

Mulţi analişti consideră că în centrul conceptului de cultură stă termenul de “behavior”, acel comportament pe care un om, sau un grup de oameni îl manifestă într-un mediu anume. Ceea ce este corect, dar ele se învaţă şi se respectă, se transmit mai departe.


[1] Ne referim la acele culturi naţionale, unitare, semnificative şi cunoscute de o anumită societate dintr-un stat european.

 

Etichete: , , ,

Timp, eficienţă, principii, virtuţi – Interviu Prof. Ilie Istrati

Timpul devine un bun arbitru astăzi, sau pare că se întâmplă aşa, atunci când vorbim despre eficienţă, coerenţă, pragmatism, petrecerea timpului liber, selectarea informaţiilor la care dorim să avem acces şi care ne sunt folositoare, educaţie etc.. În ajutorul celor mai sus menţionate, fără o consolidare prin acceptarea şi cunoaşterea unor norme morale sociale şi personale bazate pe aprobarea unor principii şi virtuţi, nu vom reuşi să găsim loc de ce este mai bun, mai frumos şi mai concret. Interviul de faţă este realizat cu domnul profesor de latină şi greacă veche, Ilie Istrati, coordonator al Revistei Şcolare “Tracitas atque Latinitas” şi un bun cunoscător al unor valori ce mulţi dintre noi ducem lipsă de ele.

1. Domnule profesor, ştiu că dumneavoastră urmaţi o virtute romană ce vizează un model de împărţire a timpului, temperantia et moderatio, ne puteţi explica care este filosofia din spatele acestei virtuţi şi ce perspectivă oferă, sau poate oferi ea tinerilor astăzi?

Răspuns: La prima vedere par două virtuţi temperantia et moderatio dar în realitate sunt două părţi ale aceleiaşi virtuţi “moderaţie”. Temperantia ”înseamnă stăpânire de sine, cumpătare” şi se referă la suflet. A fi cumpătat înseamnă a nu ne bucura prea mult de un  succes prea mare, dar şi a nu ne întrista prea mult când ne aflăm în faţa unui dezastru de nesuportat care ni se poate întâmpla. Noi, sufletul nostru şi corpul nostru au o limită pe care o pot suporta fie în bucurie, fie în durere. Dacă  depăşim acest echilibru sufletesc sau fizic putem muri. De aceea este necesară temperanţa ca stăpânire de sine, ca echilibru. A doua parte a acestei virtuţi este “moderaţie” în toate, acel echilibru care ne poate da bucurie şi mulțumire în suflet pentru viaţa pe care o trăim. Proverbul latin spune: “există o măsură în lucruri peste care binele nu are ce căuta”. Şi într-adevăr cui ar aduce o mare plăcere să lucreze douăsprezece ore pe zi? Acela nu ar avea timp să citească o carte sau să vizioneze un film. Dacă ar dormi numai şase ore pe noapte cât de odihnit s-ar simţi? De aceea, această virtute numită moderaţie ne învaţă să împarţim timpul în trei părţi egal echilibrat. Romanii, părinţii noştri împărţeau timpul în două părţi : negotium / adică labor- lucrul, utilul din care am putea duce o viaţă materială bună şi plăcută din punct de vedere material. A doua parte a timpului romanii o numeau “otium”- adică – odihna activă, timp în care am putea să ne bucurăm de lectura unei cărţi interesante, de vizionarea unui film, de jocul de şah, de elaborarea unei opere literare, etc. Acest timp era numit “otium” sau plăcerea spirituală în care sufletul nostru nu lâncezeşte ci se poate relaxa sau se poate perfecţiona moral. Atunci noi ne simţim fericiţi când avem timp liber şi pentru noi. Din îmbinarea acestor două principii romane s-a născut un alt proverb latin, frumos: a îmbina utilul cu plăcutul. A treia parte a timpului este somnul care ne ajută să ne refacem forţele spirituale cât şi cele fizice. A spune că îţi este destul să dormi cinci ore pe noapte înseamnă a nu-ţi dori binele, sănătatea de care ai nevoie. Dacă te orientezi la o viaţă de cincizeci, şaizeci de ani, sigur că poţi dormi şi câte patru ore pe noapte. Dar dacă vorbim de o viaţă frumoasă, sănătoasă, este necesar să dormim numărul de ore necesar nouă. Astfel vom putea constata că dorinţa noastră de viaţă nu va  mai fi de  şaizeci de ani, ci de o sută douăzeci, o sută treizeci de ani de viaţă fericită trăită frumos, nu chinuită. În concluzie ca să putem trăi conform cu vitutea “temperantia et moderatio” avem nevoie să împărţim timpul zilei şi al nopţii în trei  părţi de câte opt ore. Negotium– lucrul util vom încerca să-l limităm întotdeauna la opt ore. Otium– odihna activă, plăcerea va fi de opt ore. Somnul la fel va fi de opt ore. Datoria noastră va fi să spunem nu abuzului şi nedreptăţii împotriva noastră pe care îl facem fără să ne dăm seama făcând mereu concesii sau căutând mereu pretexte să muncim mai mult. Dar nu ne întrebăm întotdeauna când ne vom odihni mai  mult. De aceea sensul unei vieţi frumoase şi fericite constă în cumpătare, în echilibru, în moderaţie. Să fim cum este aurul neschimbător. Adică să ne facem un mod de viaţă în a respecta acest echilibru de opt ore pentru fiecare parte a timpului şi vom avea mângâierea sufletească de a fi înţelepţi şi feriţi de rele, trăind în virtute şi cumpătare alături de Divinitate care ne iubește şi este întotdeuna alături de noi.

2. Tipicul organizării la români e constrâns de două modele: Amânarea sau abandonul. De ce este nevoie să fim eficienţi în tot ceea ce facem, profesionişti şi cum poate filosofia şi sistemul social roman ajuta să conştientizăm necesitatea acestui demers?

Răspuns: Amânarea şi abandonul  sunt două slăbiciuni ale sufletului nostru şi se datorează unui viciu numit laşitate, teamă. Amânarea unui lucru important de către unele persoane se datorează faptului că atunci când își asumă un lucru pe care intenţionează să-l facă, nu-şi calculează efortul pe care trebuie să-l utilizeze la îndeplinirea cu succes a acestuia. De aici vine şi amânarea scopului propus pentru sine die. Acelaşi lucru se poate spune şi despre o persoană care doreşte să facă un lucru dar cunoştinţele şi forţa fizică nu îi sunt suficiente pentru a-şi îndeplini obiectivul. Atunci din frică sau laşitate consideră că e mai bine să abandoneze scopul pe care şi l-a propus. Astfel de persoane nu vor realiza niciodată lucruri mari din cauza laşităţii, fricii. În acest caz ar trebui să se înarmeze cu virtutea romană  numită – „audacia- curaj”. Această virtute ne învaţă să selectăm lucrurile importante de cele neimportante şi modul de a le duce până la capăt. Ea ne arată şi suferinţele pe care le vom avea ducând la capăt scopul propus. Curajul se manifestă prin promptitudine şi fermitate. Atunci când doreşti să realizezi ceva îţi spui: acum şi aici şi nu te mai gândeşti la nimic, la nicio greutate, la niciun obstacol dacă tu ţii la demnitatea ta. Dacă eşti fricos, nu-ţi doreşti nimic şi laşi deoparte tot ce începi găsind mereu scuze pentru toate din laşitate. De ce este nevoie să fim eficienţi, profesionişti în tot ceea ce trebuie să facem, nu este un moft sau o prostie ci este o necesitate pentru omul onest şi curajos. În lume Divinitatea ne-a făcut  oameni şi nu zei ca să avem nevoie unul de altul pentru a duce o viaţă utilă şi fericită. Oare ce om ne este de folos dacă nu poate să ne spună o vorbă bună sau să facă o faptă  bună? Oare ce medic şi-ar îndeplini misiunea pe care şi-o alege în viaţă dacă nu poate să vindece un om? Oare ce fel de profesor ar fi dacă n-ar putea învăţa un copil? Oare ce pâine am putea mânca dacă brutarul nu ar şti să o pregătească? Şi exemple pot urma o mulţime. Dar însăşi filosofia numită înţelepciune ne îndeamnă să ne cunoaştem destinul sau profesia pe care ne-o alegem în viaţă pentru a ne putea realiza profesional ca medic, profesor, brutar. Atunci când ne alegem singuri meseria sau profesia când în viaţă ne urmăm destinul sau vocaţia, vom fi provocaţi de Destin prin curaj, ambiţie, curiozitate, să fim un medic, un profesor sau un brutar de cea mai bună calitate. Să lăsăm Destinul să ne conducă în viaţă şi nu sfatul unuia sau altuia care mai mult ne dezorientează decât ne ajută să ne alegem menirea noastră în viaţă. De aceea doar Destinul, filosofia romană şi greacă cu virtuţile ei ne pot face fericiţi când lucrăm în viaţă pentru binele altuia şi nu doar pentru binele nostru, ci pentru binele tuturor, pentru că Divinitatea  ne-a trimis pe pământ să ne îndeplinim misiunea noastră şi nu pentru a duce o viaţă egoistă şi retrasă.

3. Ce este viaţa în concepţia dumneavoastră?

Răspuns: Viaţa este o călătorie frumoasă şi utilă dusă de oameni pe pământ pentru fericirea şi prosperitatea noastră comună. Cred că ilustrul orator roman Cicero, „In visul lui Scipio”, a definit cel mai bine ce este viaţa şi scopul ei pe pământ. El a spus: ”Omul este un mic zeu trimis de mari Zei să impună ordinea şi legea divină pe Pământ, să facă precum în cer aşa şi pre pământ, să conducă în numele Zeilor mari pământul, să facă dreptate şi egalitate faţă de semenii săi şi faţă de animale, iar la sfârşitul vieţii să se întoarcă în Cer la zeii, părinţii săi de unde a fost trimis după ce şi-a îndeplinit misiunea sa pe pământ”. Sunt de acord întru  totul cu Cicero în privinţa aceasta.

4. Ce a fost prima dată, principiul, sau virtutea? Noi ştim că virtutea este cumva “mama” unui principiu, sau a unor principii.

Răspuns: Dacă principiu înseamnă o idee, o părere atunci cu siguranţă virtutea este mama principiilor. Principiu este o idee principală desprinsă dintr-o virtute. Un om poate acţiona după principiul dreptăţii într-un lucru sau altul. El va da un exemplu de dreptate dar nu va învăţa pe un om rău ce înseamnă dreptatea. Virtutea, de exemplu “iustitia- dreptate” este o învăţătură complexă faţă de principiu. Astfel, dreptatea se manifestă prin dreptate şi egalitate. Ea ne învaţă că atât în problemele personale cât şi în cele sociale să ne purtăm cu respect, dreptate şi egalitate faţă de oameni. Sallustius istoricul roman spunea: “dacă nu doreşti să umileşti pe cineva fă-l egalul tău”. Justiţia ne învaţă să ne pastrăm obligaţiile şi angajamentul nu numai faţă de un om mai puternic decât noi de care ne temem, ci mai ales să ne respectăm angajamentele faţă de un om mai slab ca noi, pentru că faţă de omul mai slab ca noi se face de obicei cea mai mare nedreptate. Să se dea fiecăruia ce-i aparţine şi să nu râvnim la bunurile altuia. Acesta este învăţătura virtuţii dreptate, care este o virtute foarte importantă pentru fericirea şi prosperitatea oamenilor pe pământ.

5. Care sunt cele mai importante patru virtuţi pe care dumneavoastră le urmaţi aproape zi de zi?

Răspuns: Prima virtute este „sapientia – înţelepciune”. Aceasta se manifestă prin sfat bun şi înţelegere. Ea ne învaţă lucrurile utile pe cere trebuie să le îndeplinim, cât şi lucrurile inutile pe care trebuie să le evităm cât şi lucrurile care nu au nici o importanţă pentru noi. A doua vitute este „iustitia- justiţie, dreptate”. Aceasta se manifestă prin dreptate şi egalitate. Ea ne învaţă să ne purtăm în problemele personale cât şi în cele sociale cu dreptate şi egalitate faţă de oameni. A treia virtute este „audacia- curajul”. Aceasta se manifestă prin promptitudine şi fermitate. Ea ne învaţă să selectăm lucrurille cele mai importante faţă de cele neimportante şi modul de a le duce până la capăt. A patra virtute este ”temperantia et moderatio”. Ea  se manifestă prin ordine şi disciplină. Ea ne ajută să ne păstrăm libertatea în faţa obsesiilor şi exceselor. Acestea sunt patru virtuţi recunoscute de către toate şcolile de filosofie greacă. Virtuţile romane sunt: Virtus- Virtute. Atunci când avem o problemă sau un necaz ne vom înarma cu: respect, curaj faţă de lege şi legea onoarei. Apoi ne vom înarma cu înţelepciune. Vom da o soluţie înţeleaptă la problema, necazul, greutatea pe care le-am întâlnit. După aceea  ne vom înarma cu temperanţă şi moderaţie… A doua virtute romană este “Pietas – pietatea”. Aceasta  presupune  trei etape: Respectarea majestăţii zeilor, cunoaşterea religiei romane, respectarea sărbătorilor romane. Dragostea de patrie se manifestă prin servirea patriei prin îndeplinirea unui serviciu util pentru poporul şi ţara ta. Iubirea de familie se manifestă prin dragoste şi respect între pater familias – tatăl familiei, mater familias – mama familiei şi pueri familiae – copiii familiei. A treia virtute romană este ”Fides- Credinţa”. Aceasta  se manifestă în trei etape: Relaţia între oameni se bazează pe credinţă, bună–credinţă, fidelitate. Relaţia între oameni se bazează pe respect reciproc, adică fiecare om are o valoare pe care celălalt nu o are. Relaţia între oameni se bazează pe cuvântul promis. A patra virtute romană este „Libertas – libertate”. Libertatea omului de a cugeta, de a se exrprima, de a acţiona se bazează pe lege şi pe decenţă.

6. Mai este virtutea o valoare personală şi socială astăzi? De ce trebuie să fie aşa?

Răspuns: Sigur ca da. Virtutea este o învăţătură trimisă oamenilor pentru a trăi fericiţi, în armonie cu Divinitatea şi cu oamenii. Cei care acceptă virtuţile duc o viaţă înţeleaptă şi fericită. Aceştia sunt numiţi oameni înţelepţi şi sunt, de obicei, fericiţi, iar oamenii care nu primesc această învăţătură divină sunt oamenii săraci cu sufletul, adică nefericiţi şi străini de Dumnezeu. Numai înţeleptul poate fi fericit, prostul niciodată fiindcă el nu are simţul măsurii şi al raţiunii divine care este virtutea.

7. Există o definiţie personală pentru “omul cu principii”? Ce avem de câştigat din respectarea unor legături morale cu tot ceea ce facem?

Raspuns: Nu toate principiile duc spre fericire. Pentru că sunt principii negative care duc la discordie şi ură între oameni. Adevăratele principii sunt cele care se bazează pe virtuţi. De exemplu, noi avem libertatea de a cugeta, de a ne exprima şi de a acţiona. Ce face un om cu libertatea lui care nu se bazează pe lege şi decenţă? În primul rând nimeni nu-i va putea controla gândurile, nici Divinitatea care acţionează prin virtute, nici legea care nu-i poate controla gândurile, nici oamenii. Şi omul părăsit de Divinitate, de legi şi de oameni buni, cade pradă gândurilor nocive, perverse. Şi de la gândurile rele se nasc crimele, lipsa de respect faţă de Dumnezeu, de oameni şi de tot ce e sfânt. Atunci acest om cade pradă oamenilor răi care îl fac o unealtă a răului sau acest om disperat se sinucide şi astfel se termină viaţa acestui om nefericit. Libertatea de a ne exprima este îngăduită de lege şi de decenţă. Dacă omul foloseşte libertatea sa fără să ţină cont de lege şi de legea decenţei, el îşi sfârşeşte viaţa sa în mod tragic: fie ajunge la puşcărie făcând lucruri rele, fie din lipsa decenţei şi a bunului simţ va fi detestat de toţi şi va sfârşi în singurătate cumplită care nu-i va aduce nici o bucurie. Dacă va vorbi lucururi urâte lui Dumnezeu şi oamenilor neavând bunul-simţ sau decenţă, sau nu va respecta legea îndemnând la rebeliune contra oamenilor şi contra legilor, punctul final al acestui om va fi oprobiul tuturor.

8. Ce ne împiedică astăzi să acceptăm anumite principii, sau virtuţi?

Răspuns: Omul vede întotdeauna duşmanii fizici, dar nu şi pe cei spirituali. Omul are trei duşmani  foarte periculoşi din cauza cărora nu poate fi fericit, neputând accepta principiile bune şi virtuţile. Aceştia sunt: ignoranţa, indiferenţa şi răutatea.

Ignoranţa îl face de multe ori pe om să creadă că ştie totul şi nu mai are nevoie de nimic. Dar aceasta este învăţătura ignoranţei, care de fapt este lipsa de carte, de ştiinţă, de virtute. În ignoranţa lui omul face rău pentru că nu ştie ce este răul decât dacă nu-l suferă din partea altuia. Ignorantul nu are nevoie de principii, de înţelepciune, de virtute, de Divinitate, de oamenii buni. Pentru că ignoranţa este o ceaţă pe ochii omului şi numai când nenorocirea se abate asupra lui atunci el apelează la adevărata învăţătură, înţelepciunea, virtuţile şi principiile unei vieţi echilibrate şi fericite. De obicei, cei mai mulţi ignoranţi îşi duc viaţa în întuneric şi întru-un egoism feroce care nu le aduce nici o bucurie. Lor li se potriveşte expresia: „I-a deschis Dumnezeu ochii”. Indiferenţa este un alt duşman care ruinează fericirea omului. Omul indiferent se crede fericit şi mulţumit. Dacă cineva suferă un rău, un neajuns sau suferă de foame, nu-i pasă, doar nu lui îi este rău. Indiferenţa lui este atât de mare încât nu se vede decât pe el însuşi. Restul oamenilor nu au nici valoare spirituală în ochii lui. Dar el pentru egoismul şi indiferenţa lui plăteşte mai târziu când răul se abate asupra lui şi îşi vede greşeala dar e târziu. Din cauza indiferenţei, mor oameni de foame, sunt copii nefericiţi pentru că indiferenţa părinţilor este prea mare şi nu au timp pentru ei. Dar Divinitatea la momentul potrivit abate asupra omului indiferent o nenorocire şi abia atunci i se deschid acestui om, ochii la viaţa reală şi îşi dă seama de greşeala pe care a comis-o dar e târziu. La aceştia li se aplică expresia: ”L-a învăţat Dumnezeu minte”. Al treilea duşman al omului este Răutatea. Omul rău se bucură de nenorocirea vecinului, de nefericirea altuia. El însă nu-şi dă seama de răutatea lui, crede că a te bucura de nenorocirea unui om sărman este ceva firesc, a umili pe cineva gratuit, a insulta pe cineva fară motiv este absolut normal. Se adună cu oamenii răi şi face planuri rele. Dar Divinitatea, ca să-l înveţe minte, îi trimite o nenorocire şi atunci el ajunge pedepsit de lege, de oameni şi de Divinitate, luându-i-se  tot ce are prin furt, sau incendiu sau tot prin oameni răi . Lor li se potriveşte expresia : „Dumnezeu nu bate cu băţul”.

9. Un mesaj pentru tinerii şi toţi românii care iubesc cultura, arta, frumosul şi valoarea lucrului bine făcut.

Raspuns: Să acţioneze cum au făcut odinioară strămoşii noştri latini şi traci: să apeleze la filosofia romană şi greacă care este o învăţătură divină. Să-şi modeleze sufletul după virtuţile romane şi greceşti şi să iubească artele. Să facă din virtute un mod de viaţă. Să-şi amintească mereu de fii zeilor înţelepţi oamenilor precum au fost: Pelasgus, Ianus, Saturnus, Oenotrus, Italus, Latinus, Aenaeas, Romulus, Numa Pompilus, Pitagora, Orfeus, Zalmoxe, Socrate, Platon, Zenon, Burebista, Caesar, Augustus, Vespasian, Traian. Virtutea şi artele ne apropie de Divinitate, ne organizează  mintea, ne ajută să ne facem o viaţă fericită şi armonioasă. Ita nos adiuvat Deus Fidius – Aşa să ne ajute Dumnezeul Bunei–Credinţe.

 
5 comentarii

Scris de pe 12/27/2012 în Interviu

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

IUVENTA 10

După doi ani de activitate, iată că numărul 10 al Revistei IUVENTA care își propune să abordeze cultura din perspectiva plasării acesteia la granița dintre afaceri și perspective societale și-a făcut apariția.

Cititorii vor descoperi în paginile numărului 10 răspunsuri la întrebarea cheie: ce ne lipsește în drumul spre reușită? Se ridică această problemă, deoarece nu au fost încă identificate strategiile, căile cu ajutorul cărora se produc câștiguri de pe urma culturii. Dacă există o strategie de marketing sau doar este vorba despre o focusare a atenției asupra culturii, cititorii vor avea prilejul să discearnă în „Cauzele percepției culturii ca afacere”, „Cât primim și cât dăm în cultură”.

În componența revistei, intră și interviul despre „puterea cuvintelor”, acestea din urmă fiind transformate apoi în „Poezie”, un alt interviu despre oameni și „dreptul la VIS”, iar secțiunea „Drept și societate” prezintă „Poziția potrivită” asupra problematicii stereotipurilor de gen.

Afacerea în cultură astăzi s-a transformat într-un fel de bazar, comercianţii fiind cei care au în mâini sume imense de bani (pentru a investi, pardon, a cumpăra), pentru a coordona, pentru a iniţia etc. Când vorbesc de “perspective societale” fac referire la dorinţa de recunoaştere a celor cu potenţial, a creatorilor, a modelelor, a unor principii pe care le acordăm felului de a ne manifesta civilizat. Cultura nu poate fi ghidată sistematic, fie că eşti creatorul sau spectatorul, ea trebuie să vină natural, prin oameni, prin idei, concepte.”

Dragoș Preutescu, redactor-șef al Revistei Iuventa 

IUVENTA, revistă cultural-artistică, este un proiect lansat în Iaşi în anul 2010, iar în timp au scris tineri din mai multe oraşe ale ţării și din străinătate. Fiecare număr al revistei tratează o altă temă de actualitate, probând diversitate, complexitate și inovație.

Citește revista pe www.revistaiuventa.ro

 

Etichete: , , ,

Ce ne lipsește?

Revista IUVENTA invită pe toţi cei pasionaţi de scris să trimită articole pentru numărul 10, până pe data de 15 Septembrie 2012. Tema propusă de noi este una cât se poate de interesantă şi de actualitate: “Cultura – afaceri sau perspective societale” .

Acest subiect va atrage cu siguranţă atenţia celor care vând sau câştigă prin cultură, fie că vorbim doar de o simplă strategie de marketing, fie de o atenţie acordată culturii ca element de organizare şi educare. Întrebarea cheie este, ce ne lipseşte? Este vorba de libertate, este vorba de spirit creator, de oameni vii, de mediu favorabil? Oportunitatea de a răspunde acestor întrebări o are fiecare dintre noi.

Secţiunile Revistei IUVENTA unde pot fi incluse articolele voastre le găsiţi aici. Pe site sunt şi toate datele de contact necesare trimiterii articolelor. Pentru orice alt tip de nelămurire, nu ezitaţi să ne contactaţi.

Notă: este important să respectaţi toate criteriile academice de redactare ale unui articol, să fiţi originali şi cât mai creativi.

 

Etichete: , , ,

7 zile, 7 culturi, 7 filme

A venit vara şi împreună cu ea o nouă ediţie a Festivalului Multicolor. Programele interculturale la nivel european încep să capteze atenţia şi să pună într-o formă interactivă specificul mai multor ţări pentru publicul doritor de cultură (muzică, teatru, film). Anul acesta voi scrie pe blog despre toate filmele difuzate în cadrul programului, dar şi despre atmosfera de timp liber la care publicul va adera.

Cu o mulţime de studenţi străini, Iaşul este un oraş multicultural în care sunt prezente, sub diferite forme, culturile europene. Creat din dorinţa de a promova atât culturile cât si cinematografia străină, Festivalul de Muzică şi Film în aer liber <multicolor, organizat de asociaţia Iniţiativa Erasmus Iaşi, a ajuns anul acesta la cea de-a patra ediţie. Plimbările de seară, atmosfera relaxantă, muzica bună şi diversitatea culturală se întâlnesc în Copou, pe Esplanada Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, în perioada 28 mai – 3 iunie 2012.

Astfel, începând de luni, 28 mai, ieşenii care doresc să pătrundă în atmosfera multiculturală a Europei, sunt aşteptaţi în parcul Copou. În timpul zilei vor fi difuzate melodii din repertoriul „ţării zilei” pe strada Lăpuşneanu şi în librăriile Anticariat „Dumitru I.Grumăzescu”, iar seara după ora 20:00, în Copou, vor fi proiectate filme din cinematografia europeană. Nu doar cinefilii se pot bucura de o experienţă multiculturală. Iubitorii de literatură pot vizita în fiecare zi, la librăria „Avant-Garde” standurile special amenajate cu lucrări ale scriitorilor europeni. Cele şapte ţări promovate în acest an sunt: Norvegia, Marea Britanie, Germania, Italia, Franţa, Spania şi, bineînţeles, România.

Trebuie să mai menţionez că participarea este gratuită, iar organizatorii au pregătit şi câteva tombole cu premii surpriză pentru fiecare care dintre cele 7 seri. Merită să ne destinem şi să cunoaştem din cultura cinematografică, muzicală şi literară a Europei!

Mai multe detalii găsiţi pe site-ul oficial al evenimentului – www.festivalulmulticolor.ro

 

Etichete: , , , , , , , , , ,