RSS

Arhive pe etichete: Viața

Ochii pot aduce mai aproape adevărul și iubirea

Romanul Tatianei Țîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi, a reușit să surprindă pe multă lume, datorită poveștii, dar și a stilului în care a fost scris acest roman (episoade poetice despre cum dramele de viață pot fi înlăturate uneori prin regăsirea celuilalt). Vă propun un dialog despre această minunată carte realizat împreună cu Diana Toderaș.

received_335949557349266

Dragoș Preutescu: Atunci când citim un roman ne întrebăm mirați de unde a venit acea poveste, cum a reușit autorul / autoarea să o imagineze sau să o găsească în spațiul social. De multe ori mi-am pus aceste întrebări, poate chiar de prea multe ori atunci când am citit romanul scriitoarei Tatianei Țîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi. Un roman premiat și apreciat mai mult decât ne putem imagina. Și povestea nu încetează să te surprindă cât timp te gândești la ea. Un motiv al reușitei scriiturii din acest roman este că autoarea face din ochii unui om subiectul central, spațiul de regăsire, de împăcare și cugetare asupra vieții. Cum te gândeai la OCHI înainte să citești romanul Tatianei Țîbuleac?

Diana Toderaș: Este o întrebare foarte bună. Înainte să citesc romanul Tatianei Țîbuleac nu am acordat atât de mare atenție ochilor. Mă gândeam doar că pot fi verzi, albaștri sau căprui, dar niciodată nu m-am gândit că ochii pot fi puntea dintre doi oameni. Că în ei se poate concentra toată iubirea, toate dorințele nespuse, copilăria pierdută, resentimentele, dar și afecțiunea. Acest roman m-a purtat într-un carusel al sentimentelor: am trecut de la tristețe la râsete, de la furie la o durere profundă. Încă din primele pagini m-am confruntat cu ura desăvârșită a lui Aleksy, ură destinată mamei sale. Deși era ziua acesteia, băiatul o tratează cu o răutate ieșită din comun care îți dă impresia că are inima înghețată. Treptat am descoperit că nu își detesta doar mama, ura viața cu tot ce conține ea. Ce părere ai despre personajul Aleksy?

Dragoș Preutescu: Aleksy este un personaj plin de ură și resentimente, dar nu am asta m-a interesat la el. Răutatea poate fi ușor sesizată sau poate fi ușor crescută în sufletul și mintea unui om. Pe mine m-a surprins cât de frumos a reușit să descrie ochii mamei. Îi era ușor să observe defectele mamei, dar până și el a fost uimit când a văzut frumusețea din ochii ei, întrebându-se:  „de ce nu începuse mama să moară mai devreme?”. Această frumusețe a ochilor îl deranja, nu o credea posibilă, nu se vedea capabil să mai vadă ceva reușit la aspectul mamei. Transformarea lui Aleksy m-a făcut să dau o altă notă romanului scris de Tatiana Țîbuleac. Un om poate trece de la o moarte statică (pentru că viața este uneori precum un coș de gunoi, așa cum i se întâmplă lui Aleksy), la o surprindere vie, supărătoare, de neînțeles. Iubirea se naște din uimire mai tot timpul, dar iubirea de mamă de unde se naște? Cum ai simțit iubirea și frumosul în acest roman?

20190722_173052

Diana Toderaș: Am simțit iubirea în momentul în care mama băiatului i-a pregătit acestuia mere coapte, deoarece știa că din cauza urii pe care i-o poartă nu va mânca nimic altceva la masa. Am simțit dragostea în momentul în care am descoperit că Aleksy aflat la vârsta maturității avea în casă toate obiectele pe care mama sa le-a cumpărat de la târgul de vechituri în vara lor. Cele trei luni de vară sunt presărate cu multe momente nesemnificative, dar pline de dragoste. Cu fiecare pagină citită se poate observa cum relația mamă-fiu înflorește, cum ura dispare treptat, disprețul se topește și sufletul îmbrățișează iertarea. Începutul toamnei aduce și despărțirea celor doi. Modul în care fiul și mama bolnavă de cancer așteaptă moartea împreună este sfâșietor. Dar moartea a fost și cea care i-a unit. Dacă mama băiatului nu ar fi fost bolnavă de cancer, crezi că lucrurile s-ar fi petrecut la fel?

Dragoș Preutescu: Aleksy ar fi avut un destin mult mai tragic dacă nu exista vara în care să vadă ochii verzi ai mamei. Se putea sinucide, sau în cel mai bun caz ar fi avut o viață destrămată și presărată cu multe drame. Nu a fost scutit nici așa de alte drame, dar a mai înțeles ceva despre viață și despre oameni. Chiar el spune (și e descrierea perfectă pentru a arăta ceea a urmat): „e ciudat cum poți construi o viață nouă din rămășițele altor oameni” (p. 67). Lecțiile învățate de el de pe urma morții mamei sale l-au făcut să se exprime frumos în metafore și în artă. „Ochii mamei erau poveștile mele nespuse”, „ochii mamei erau scoici crescute pe copaci”, „ochii mamei erau cicatrice pe fața verii”, sunt numai câteva momente de inspirație sufletească ce îl fac pe Aleksy să tresalte în fața propriei vieți dramatice. Dramele din viață nasc cele mai reușite metafore. Nu ți se pare așa?

Diana Toderaș: Ba da, sunt total de acord cu tine. Dramele din viață reușesc să răzuiască stratul de superficialitate din sufletul oricui, lăsând să iasă la lumină cele mai frumoase metafore. Suferința, durerile, obstacolele grele din viața unui om scot la iveală geniul din acesta. Așa cum s-a întâmplat și cu Aleksy. Pierderea mamei l-a determinat să se refugieze în pictură – numai așa putea să își atenueze durerea sufletului. A ajuns un pictor renumit ce desena frânturi din vara în care a văzut cu inima ochii verzi ai mamei sale, iar picturile erau căutate în toată lumea. Îmi pare rău că nu am avut mai multe detalii despre Mika, personajul ce pare că a declanșat destrămarea familiei, distrugerea relațiilor dintre membrii acesteia și mutilarea caracterului lui Aleksy.

Dragoș Preutescu: Nu știu dacă acest detaliu ar fi fost semnificativ, era important (și asta a vrut și autoarea) ca toată acțiunea romanului să se desfășoare cu imaginea celor doi, mamă și fiu și relația care se construia între ei. Să nu uităm că a fost o relație care a plecat din ura băiatului pentru mamă. Este o carte ce poate primi multe note de intenție apreciativă, dar povestea rămâne una care ne confruntă, pe noi ca cititori, cu posibilitatea de a învăța că viața este mai mult decât o dramă.

Dialogul face parte din proiectul Idei și Efecte.

Articole similare

„Stăpânirea” inteligentă a deciziilor

Trăim în cutii de imagini care ne modelează gândirea

„Statut și anxietate” – Cum ne provocăm singuri răni și cum le putem vindeca

 

Etichete: , , , , , , , ,

Timp, eficienţă, principii, virtuţi – Interviu Prof. Ilie Istrati

Timpul devine un bun arbitru astăzi, sau pare că se întâmplă aşa, atunci când vorbim despre eficienţă, coerenţă, pragmatism, petrecerea timpului liber, selectarea informaţiilor la care dorim să avem acces şi care ne sunt folositoare, educaţie etc.. În ajutorul celor mai sus menţionate, fără o consolidare prin acceptarea şi cunoaşterea unor norme morale sociale şi personale bazate pe aprobarea unor principii şi virtuţi, nu vom reuşi să găsim loc de ce este mai bun, mai frumos şi mai concret. Interviul de faţă este realizat cu domnul profesor de latină şi greacă veche, Ilie Istrati, coordonator al Revistei Şcolare “Tracitas atque Latinitas” şi un bun cunoscător al unor valori ce mulţi dintre noi ducem lipsă de ele.

1. Domnule profesor, ştiu că dumneavoastră urmaţi o virtute romană ce vizează un model de împărţire a timpului, temperantia et moderatio, ne puteţi explica care este filosofia din spatele acestei virtuţi şi ce perspectivă oferă, sau poate oferi ea tinerilor astăzi?

Răspuns: La prima vedere par două virtuţi temperantia et moderatio dar în realitate sunt două părţi ale aceleiaşi virtuţi “moderaţie”. Temperantia ”înseamnă stăpânire de sine, cumpătare” şi se referă la suflet. A fi cumpătat înseamnă a nu ne bucura prea mult de un  succes prea mare, dar şi a nu ne întrista prea mult când ne aflăm în faţa unui dezastru de nesuportat care ni se poate întâmpla. Noi, sufletul nostru şi corpul nostru au o limită pe care o pot suporta fie în bucurie, fie în durere. Dacă  depăşim acest echilibru sufletesc sau fizic putem muri. De aceea este necesară temperanţa ca stăpânire de sine, ca echilibru. A doua parte a acestei virtuţi este “moderaţie” în toate, acel echilibru care ne poate da bucurie şi mulțumire în suflet pentru viaţa pe care o trăim. Proverbul latin spune: “există o măsură în lucruri peste care binele nu are ce căuta”. Şi într-adevăr cui ar aduce o mare plăcere să lucreze douăsprezece ore pe zi? Acela nu ar avea timp să citească o carte sau să vizioneze un film. Dacă ar dormi numai şase ore pe noapte cât de odihnit s-ar simţi? De aceea, această virtute numită moderaţie ne învaţă să împarţim timpul în trei părţi egal echilibrat. Romanii, părinţii noştri împărţeau timpul în două părţi : negotium / adică labor- lucrul, utilul din care am putea duce o viaţă materială bună şi plăcută din punct de vedere material. A doua parte a timpului romanii o numeau “otium”- adică – odihna activă, timp în care am putea să ne bucurăm de lectura unei cărţi interesante, de vizionarea unui film, de jocul de şah, de elaborarea unei opere literare, etc. Acest timp era numit “otium” sau plăcerea spirituală în care sufletul nostru nu lâncezeşte ci se poate relaxa sau se poate perfecţiona moral. Atunci noi ne simţim fericiţi când avem timp liber şi pentru noi. Din îmbinarea acestor două principii romane s-a născut un alt proverb latin, frumos: a îmbina utilul cu plăcutul. A treia parte a timpului este somnul care ne ajută să ne refacem forţele spirituale cât şi cele fizice. A spune că îţi este destul să dormi cinci ore pe noapte înseamnă a nu-ţi dori binele, sănătatea de care ai nevoie. Dacă te orientezi la o viaţă de cincizeci, şaizeci de ani, sigur că poţi dormi şi câte patru ore pe noapte. Dar dacă vorbim de o viaţă frumoasă, sănătoasă, este necesar să dormim numărul de ore necesar nouă. Astfel vom putea constata că dorinţa noastră de viaţă nu va  mai fi de  şaizeci de ani, ci de o sută douăzeci, o sută treizeci de ani de viaţă fericită trăită frumos, nu chinuită. În concluzie ca să putem trăi conform cu vitutea “temperantia et moderatio” avem nevoie să împărţim timpul zilei şi al nopţii în trei  părţi de câte opt ore. Negotium– lucrul util vom încerca să-l limităm întotdeauna la opt ore. Otium– odihna activă, plăcerea va fi de opt ore. Somnul la fel va fi de opt ore. Datoria noastră va fi să spunem nu abuzului şi nedreptăţii împotriva noastră pe care îl facem fără să ne dăm seama făcând mereu concesii sau căutând mereu pretexte să muncim mai mult. Dar nu ne întrebăm întotdeauna când ne vom odihni mai  mult. De aceea sensul unei vieţi frumoase şi fericite constă în cumpătare, în echilibru, în moderaţie. Să fim cum este aurul neschimbător. Adică să ne facem un mod de viaţă în a respecta acest echilibru de opt ore pentru fiecare parte a timpului şi vom avea mângâierea sufletească de a fi înţelepţi şi feriţi de rele, trăind în virtute şi cumpătare alături de Divinitate care ne iubește şi este întotdeuna alături de noi.

2. Tipicul organizării la români e constrâns de două modele: Amânarea sau abandonul. De ce este nevoie să fim eficienţi în tot ceea ce facem, profesionişti şi cum poate filosofia şi sistemul social roman ajuta să conştientizăm necesitatea acestui demers?

Răspuns: Amânarea şi abandonul  sunt două slăbiciuni ale sufletului nostru şi se datorează unui viciu numit laşitate, teamă. Amânarea unui lucru important de către unele persoane se datorează faptului că atunci când își asumă un lucru pe care intenţionează să-l facă, nu-şi calculează efortul pe care trebuie să-l utilizeze la îndeplinirea cu succes a acestuia. De aici vine şi amânarea scopului propus pentru sine die. Acelaşi lucru se poate spune şi despre o persoană care doreşte să facă un lucru dar cunoştinţele şi forţa fizică nu îi sunt suficiente pentru a-şi îndeplini obiectivul. Atunci din frică sau laşitate consideră că e mai bine să abandoneze scopul pe care şi l-a propus. Astfel de persoane nu vor realiza niciodată lucruri mari din cauza laşităţii, fricii. În acest caz ar trebui să se înarmeze cu virtutea romană  numită – „audacia- curaj”. Această virtute ne învaţă să selectăm lucrurile importante de cele neimportante şi modul de a le duce până la capăt. Ea ne arată şi suferinţele pe care le vom avea ducând la capăt scopul propus. Curajul se manifestă prin promptitudine şi fermitate. Atunci când doreşti să realizezi ceva îţi spui: acum şi aici şi nu te mai gândeşti la nimic, la nicio greutate, la niciun obstacol dacă tu ţii la demnitatea ta. Dacă eşti fricos, nu-ţi doreşti nimic şi laşi deoparte tot ce începi găsind mereu scuze pentru toate din laşitate. De ce este nevoie să fim eficienţi, profesionişti în tot ceea ce trebuie să facem, nu este un moft sau o prostie ci este o necesitate pentru omul onest şi curajos. În lume Divinitatea ne-a făcut  oameni şi nu zei ca să avem nevoie unul de altul pentru a duce o viaţă utilă şi fericită. Oare ce om ne este de folos dacă nu poate să ne spună o vorbă bună sau să facă o faptă  bună? Oare ce medic şi-ar îndeplini misiunea pe care şi-o alege în viaţă dacă nu poate să vindece un om? Oare ce fel de profesor ar fi dacă n-ar putea învăţa un copil? Oare ce pâine am putea mânca dacă brutarul nu ar şti să o pregătească? Şi exemple pot urma o mulţime. Dar însăşi filosofia numită înţelepciune ne îndeamnă să ne cunoaştem destinul sau profesia pe care ne-o alegem în viaţă pentru a ne putea realiza profesional ca medic, profesor, brutar. Atunci când ne alegem singuri meseria sau profesia când în viaţă ne urmăm destinul sau vocaţia, vom fi provocaţi de Destin prin curaj, ambiţie, curiozitate, să fim un medic, un profesor sau un brutar de cea mai bună calitate. Să lăsăm Destinul să ne conducă în viaţă şi nu sfatul unuia sau altuia care mai mult ne dezorientează decât ne ajută să ne alegem menirea noastră în viaţă. De aceea doar Destinul, filosofia romană şi greacă cu virtuţile ei ne pot face fericiţi când lucrăm în viaţă pentru binele altuia şi nu doar pentru binele nostru, ci pentru binele tuturor, pentru că Divinitatea  ne-a trimis pe pământ să ne îndeplinim misiunea noastră şi nu pentru a duce o viaţă egoistă şi retrasă.

3. Ce este viaţa în concepţia dumneavoastră?

Răspuns: Viaţa este o călătorie frumoasă şi utilă dusă de oameni pe pământ pentru fericirea şi prosperitatea noastră comună. Cred că ilustrul orator roman Cicero, „In visul lui Scipio”, a definit cel mai bine ce este viaţa şi scopul ei pe pământ. El a spus: ”Omul este un mic zeu trimis de mari Zei să impună ordinea şi legea divină pe Pământ, să facă precum în cer aşa şi pre pământ, să conducă în numele Zeilor mari pământul, să facă dreptate şi egalitate faţă de semenii săi şi faţă de animale, iar la sfârşitul vieţii să se întoarcă în Cer la zeii, părinţii săi de unde a fost trimis după ce şi-a îndeplinit misiunea sa pe pământ”. Sunt de acord întru  totul cu Cicero în privinţa aceasta.

4. Ce a fost prima dată, principiul, sau virtutea? Noi ştim că virtutea este cumva “mama” unui principiu, sau a unor principii.

Răspuns: Dacă principiu înseamnă o idee, o părere atunci cu siguranţă virtutea este mama principiilor. Principiu este o idee principală desprinsă dintr-o virtute. Un om poate acţiona după principiul dreptăţii într-un lucru sau altul. El va da un exemplu de dreptate dar nu va învăţa pe un om rău ce înseamnă dreptatea. Virtutea, de exemplu “iustitia- dreptate” este o învăţătură complexă faţă de principiu. Astfel, dreptatea se manifestă prin dreptate şi egalitate. Ea ne învaţă că atât în problemele personale cât şi în cele sociale să ne purtăm cu respect, dreptate şi egalitate faţă de oameni. Sallustius istoricul roman spunea: “dacă nu doreşti să umileşti pe cineva fă-l egalul tău”. Justiţia ne învaţă să ne pastrăm obligaţiile şi angajamentul nu numai faţă de un om mai puternic decât noi de care ne temem, ci mai ales să ne respectăm angajamentele faţă de un om mai slab ca noi, pentru că faţă de omul mai slab ca noi se face de obicei cea mai mare nedreptate. Să se dea fiecăruia ce-i aparţine şi să nu râvnim la bunurile altuia. Acesta este învăţătura virtuţii dreptate, care este o virtute foarte importantă pentru fericirea şi prosperitatea oamenilor pe pământ.

5. Care sunt cele mai importante patru virtuţi pe care dumneavoastră le urmaţi aproape zi de zi?

Răspuns: Prima virtute este „sapientia – înţelepciune”. Aceasta se manifestă prin sfat bun şi înţelegere. Ea ne învaţă lucrurile utile pe cere trebuie să le îndeplinim, cât şi lucrurile inutile pe care trebuie să le evităm cât şi lucrurile care nu au nici o importanţă pentru noi. A doua vitute este „iustitia- justiţie, dreptate”. Aceasta se manifestă prin dreptate şi egalitate. Ea ne învaţă să ne purtăm în problemele personale cât şi în cele sociale cu dreptate şi egalitate faţă de oameni. A treia virtute este „audacia- curajul”. Aceasta se manifestă prin promptitudine şi fermitate. Ea ne învaţă să selectăm lucrurille cele mai importante faţă de cele neimportante şi modul de a le duce până la capăt. A patra virtute este ”temperantia et moderatio”. Ea  se manifestă prin ordine şi disciplină. Ea ne ajută să ne păstrăm libertatea în faţa obsesiilor şi exceselor. Acestea sunt patru virtuţi recunoscute de către toate şcolile de filosofie greacă. Virtuţile romane sunt: Virtus- Virtute. Atunci când avem o problemă sau un necaz ne vom înarma cu: respect, curaj faţă de lege şi legea onoarei. Apoi ne vom înarma cu înţelepciune. Vom da o soluţie înţeleaptă la problema, necazul, greutatea pe care le-am întâlnit. După aceea  ne vom înarma cu temperanţă şi moderaţie… A doua virtute romană este “Pietas – pietatea”. Aceasta  presupune  trei etape: Respectarea majestăţii zeilor, cunoaşterea religiei romane, respectarea sărbătorilor romane. Dragostea de patrie se manifestă prin servirea patriei prin îndeplinirea unui serviciu util pentru poporul şi ţara ta. Iubirea de familie se manifestă prin dragoste şi respect între pater familias – tatăl familiei, mater familias – mama familiei şi pueri familiae – copiii familiei. A treia virtute romană este ”Fides- Credinţa”. Aceasta  se manifestă în trei etape: Relaţia între oameni se bazează pe credinţă, bună–credinţă, fidelitate. Relaţia între oameni se bazează pe respect reciproc, adică fiecare om are o valoare pe care celălalt nu o are. Relaţia între oameni se bazează pe cuvântul promis. A patra virtute romană este „Libertas – libertate”. Libertatea omului de a cugeta, de a se exrprima, de a acţiona se bazează pe lege şi pe decenţă.

6. Mai este virtutea o valoare personală şi socială astăzi? De ce trebuie să fie aşa?

Răspuns: Sigur ca da. Virtutea este o învăţătură trimisă oamenilor pentru a trăi fericiţi, în armonie cu Divinitatea şi cu oamenii. Cei care acceptă virtuţile duc o viaţă înţeleaptă şi fericită. Aceştia sunt numiţi oameni înţelepţi şi sunt, de obicei, fericiţi, iar oamenii care nu primesc această învăţătură divină sunt oamenii săraci cu sufletul, adică nefericiţi şi străini de Dumnezeu. Numai înţeleptul poate fi fericit, prostul niciodată fiindcă el nu are simţul măsurii şi al raţiunii divine care este virtutea.

7. Există o definiţie personală pentru “omul cu principii”? Ce avem de câştigat din respectarea unor legături morale cu tot ceea ce facem?

Raspuns: Nu toate principiile duc spre fericire. Pentru că sunt principii negative care duc la discordie şi ură între oameni. Adevăratele principii sunt cele care se bazează pe virtuţi. De exemplu, noi avem libertatea de a cugeta, de a ne exprima şi de a acţiona. Ce face un om cu libertatea lui care nu se bazează pe lege şi decenţă? În primul rând nimeni nu-i va putea controla gândurile, nici Divinitatea care acţionează prin virtute, nici legea care nu-i poate controla gândurile, nici oamenii. Şi omul părăsit de Divinitate, de legi şi de oameni buni, cade pradă gândurilor nocive, perverse. Şi de la gândurile rele se nasc crimele, lipsa de respect faţă de Dumnezeu, de oameni şi de tot ce e sfânt. Atunci acest om cade pradă oamenilor răi care îl fac o unealtă a răului sau acest om disperat se sinucide şi astfel se termină viaţa acestui om nefericit. Libertatea de a ne exprima este îngăduită de lege şi de decenţă. Dacă omul foloseşte libertatea sa fără să ţină cont de lege şi de legea decenţei, el îşi sfârşeşte viaţa sa în mod tragic: fie ajunge la puşcărie făcând lucruri rele, fie din lipsa decenţei şi a bunului simţ va fi detestat de toţi şi va sfârşi în singurătate cumplită care nu-i va aduce nici o bucurie. Dacă va vorbi lucururi urâte lui Dumnezeu şi oamenilor neavând bunul-simţ sau decenţă, sau nu va respecta legea îndemnând la rebeliune contra oamenilor şi contra legilor, punctul final al acestui om va fi oprobiul tuturor.

8. Ce ne împiedică astăzi să acceptăm anumite principii, sau virtuţi?

Răspuns: Omul vede întotdeauna duşmanii fizici, dar nu şi pe cei spirituali. Omul are trei duşmani  foarte periculoşi din cauza cărora nu poate fi fericit, neputând accepta principiile bune şi virtuţile. Aceştia sunt: ignoranţa, indiferenţa şi răutatea.

Ignoranţa îl face de multe ori pe om să creadă că ştie totul şi nu mai are nevoie de nimic. Dar aceasta este învăţătura ignoranţei, care de fapt este lipsa de carte, de ştiinţă, de virtute. În ignoranţa lui omul face rău pentru că nu ştie ce este răul decât dacă nu-l suferă din partea altuia. Ignorantul nu are nevoie de principii, de înţelepciune, de virtute, de Divinitate, de oamenii buni. Pentru că ignoranţa este o ceaţă pe ochii omului şi numai când nenorocirea se abate asupra lui atunci el apelează la adevărata învăţătură, înţelepciunea, virtuţile şi principiile unei vieţi echilibrate şi fericite. De obicei, cei mai mulţi ignoranţi îşi duc viaţa în întuneric şi întru-un egoism feroce care nu le aduce nici o bucurie. Lor li se potriveşte expresia: „I-a deschis Dumnezeu ochii”. Indiferenţa este un alt duşman care ruinează fericirea omului. Omul indiferent se crede fericit şi mulţumit. Dacă cineva suferă un rău, un neajuns sau suferă de foame, nu-i pasă, doar nu lui îi este rău. Indiferenţa lui este atât de mare încât nu se vede decât pe el însuşi. Restul oamenilor nu au nici valoare spirituală în ochii lui. Dar el pentru egoismul şi indiferenţa lui plăteşte mai târziu când răul se abate asupra lui şi îşi vede greşeala dar e târziu. Din cauza indiferenţei, mor oameni de foame, sunt copii nefericiţi pentru că indiferenţa părinţilor este prea mare şi nu au timp pentru ei. Dar Divinitatea la momentul potrivit abate asupra omului indiferent o nenorocire şi abia atunci i se deschid acestui om, ochii la viaţa reală şi îşi dă seama de greşeala pe care a comis-o dar e târziu. La aceştia li se aplică expresia: ”L-a învăţat Dumnezeu minte”. Al treilea duşman al omului este Răutatea. Omul rău se bucură de nenorocirea vecinului, de nefericirea altuia. El însă nu-şi dă seama de răutatea lui, crede că a te bucura de nenorocirea unui om sărman este ceva firesc, a umili pe cineva gratuit, a insulta pe cineva fară motiv este absolut normal. Se adună cu oamenii răi şi face planuri rele. Dar Divinitatea, ca să-l înveţe minte, îi trimite o nenorocire şi atunci el ajunge pedepsit de lege, de oameni şi de Divinitate, luându-i-se  tot ce are prin furt, sau incendiu sau tot prin oameni răi . Lor li se potriveşte expresia : „Dumnezeu nu bate cu băţul”.

9. Un mesaj pentru tinerii şi toţi românii care iubesc cultura, arta, frumosul şi valoarea lucrului bine făcut.

Raspuns: Să acţioneze cum au făcut odinioară strămoşii noştri latini şi traci: să apeleze la filosofia romană şi greacă care este o învăţătură divină. Să-şi modeleze sufletul după virtuţile romane şi greceşti şi să iubească artele. Să facă din virtute un mod de viaţă. Să-şi amintească mereu de fii zeilor înţelepţi oamenilor precum au fost: Pelasgus, Ianus, Saturnus, Oenotrus, Italus, Latinus, Aenaeas, Romulus, Numa Pompilus, Pitagora, Orfeus, Zalmoxe, Socrate, Platon, Zenon, Burebista, Caesar, Augustus, Vespasian, Traian. Virtutea şi artele ne apropie de Divinitate, ne organizează  mintea, ne ajută să ne facem o viaţă fericită şi armonioasă. Ita nos adiuvat Deus Fidius – Aşa să ne ajute Dumnezeul Bunei–Credinţe.

 
5 comentarii

Scris de pe 12/27/2012 în Interviu

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

Realități obeze – cazul Bătrâna și tânărul

O femeie venea în fiecare zi în parc și se trăgea într-un leagăn. Părea un lucru neobișnuit, mai ales pentru cei în vârstă (copiilor li se pare cât se poate de matur – sună ciudat, dar așa este – și nu am înțeles nici eu de ce), dar uite că într-o zi, un băiat mai curajos, Mihai, merge să vorbească cu ea.

–          De ce veniți în fiecare zi aici să vă dați în leagăn?

Femeia se uita la el mai mult decât uimită. Încerca să găsească și ea un răspuns. Era mirată. Acum își dădea seama că făcea un lucru nefiresc celor cotidiene. Până la urmă găsi un răspuns potrivit:

–          Tinere, fac asta ca să îmi amintească de ceva.

–          De ce anume?

Din nou, într-un blocaj ce se baza pe frica de a nu cădea în ridicol, răspunse:

–          De faptul că viața e o simplă bălăngăneală! O dată în față, o dată în spate!

Mihai nu înțelegea ce legătură avea leagănul cu viața și cu bălăngănitul. El știa că a te legăna e doar o simplă joacă. Dar, se gândi el, că poate doar așa bătrâna găsește un moment de relaxare și liniște. Și totuși, joaca este strict legată de zâmbete, țipete, mulțime. “Poate mă înșel”, își spuse.

Deodată, bătrâna care se uita la el și nu mai suporta liniștea, spune cu o voce mai puternică:

–          Mi s-a furat o mare parte din copilărie! Faptul că vin în fiecare zi aici, stând într-un leagăn, e doar o simplă formă de a scăpa de chinuri.

Confuzia puse stăpânire pe cei doi. Nici bătrâna nu știa de ce oferise un astfel de răspuns, nici Mihai nu găsea o explicație, iar totul plana într-un cerc închis care se rotea în jurul a două mari cuvinte: Viață și Copilărie. Își dă seama într-un final că merită să caute răspuns la o întrebare:

–          Eu, sub care cerc închis mă aflu?

 

Etichete: , , , ,

Feminism şi Bărbătism

Iată un nou interviu, realizat cu Oana Cristina Moga, o persoană dezinvoltă, adeptă a gândirii filosofice şi dedicată domeniului comunicării şi relaţiilor publice. Temele principale ale acestui interviu sunt femeia, bărbatul şi iubirea. Dacă poate exista un trend de bărbatism, răspunsul poate fi găsit mai jos.

  1. Ce ne poţi spune despre tine Oana? E ceva special ce trebuie ştim despre o persoană dezinvoltă, dezinteresată de fricile lumeşti?

Despre mine pot spune că sunt o fiinţă îndrăgostită de viaţă şi de oameni. Îmi place să descopăr misterul şi complexitatea vieţii, fiind pasionată de ştiinţele socio-umane, o iubitoare de artă şi tot ce înseamnă creaţie. Sunt o dependentă de comunicare, absolvind Facultatea de Comunicare şi  Relaţii Publice. În prezent, urmez un program masteral pe Managementul Resurselor Umane. Nu ştiu dacă diplomele sunt importante în această viaţă, pentru că nişte bucăţi de hârtie, statutul social, nu definesc un om. Omul nu înseamnă doar o fiinţă socială, condiţionată de anumite norme sociale şi credinţe. Consider că toţi oamenii sunt speciali. Poate nu toţi conştientizează acea esenţă din ei, care îi face atât de speciali. Personal, acea esenţă îmi place să o simt la un om cu care interacţionez. Acea sclipire care îl face atât de special, pe care nu o pot chiar descrie în cuvinte, ci doar o simt. Sunt bogăţii ascunse ce rămân nevăzute în ochii noştri, ce aşteaptă să fie descoperite. Frica este instinctuală, o iluzie, o otravă ce nu ne lasă să vedem frumuseţiile vieţii. Câteodată frica e benefică, câteodată e chiar distrugătoare, pentru că ne poate arunca într-un cotidian iluzoriu. E adevărat când se spune că, dacă vrei să scapi de frici, trebuie să intri direct în ele. Dar pentru asta e necesar să te cunoşti pe tine însuţi, să te descoperi pe tine însuţi, ca mai apoi să descoperi şi lumea dincolo de condiţionările sociale. Eu trec printr-o continuă dezvoltare a fiinţei mele, descoperindu-mi chiar şi impulsul de a scrie gânduri, versuri. Şi dacă ar fi să spun ceva despre mine, într-un singur cuvânt, acesta ar fi marea. Acest univers ne oferă multe lumi colorate, dar trebuie să fim pregătiţi să le primim şi abia apoi să le înţelegem.

  1. Văd zi de zi o ascensiune a miracolului feminist. Pe când apare şi un trend de bărbătism? Ce poate fi bărbătismul?

Da, şi eu observ acest fapt. Această luptă dintre femei vs. bărbaţi, e atât de veche, încât o poţi dezbate ore în şir şi, poate nici atunci nu ajungi la o finalitate concisă. Succesiunea istorică a matriarhatului şi patriarhatului lasă, bineînţeles, multe lipsuri, plusuri şi semne de întrebare, zic eu. Poate că în momentul actual, se impune o mai mare ascensiune a feminismului. Este nevoie de o sensibilitate mai mare în această societate ieşită din ţâţâni, pe care doar o femeie o deţine. Există diferenţe de ordin biologic, psihologic şi social, între femei şi bărbaţi. Trendul bărbatismului cred că există deja, dar nu a fost probabil accentuat. Cred că este doar o clasificare, un contra-atac, chiar comprimare a identităţii masculine, apărută după această ascensiune a feminismului. Cu siguranţă viaţa în comun ar fi mai uşoară dacă fiecare bărbat şi femeie ar înţelege că amândoi sunt de aceeaşi parte, şi nu ar mai încerca să se domine unul pe altul. Până atunci, vom asista în continuare la separarea făcută de propria minte şi de social, dintre femeie şi bărbat.

  1. Sincer vorbind, mişcarea feministă are conotaţii politice sau strict sociale?

Dacă spunem social, nu putem să nu spunem şi politic. Politica este prima putere în stat. În acest caz consider că este vorba mai mult despre conotaţii sociale. Poate se reîncearcă o reorganizare a memoriei sociale. Psihologia colectivă este prezentă, mentalul colectiv lasă amprente în evoluţia societăţii. Este tot timpul cauză şi efect. Noi observăm efectele, ca să cercetăm şi să descoperim cauzele.

  1. Care este formula corectă: Om-suferinţă-iubire, suferinţă-Om-iubire sau poate suferinţă-iubire-Om? De ce?

Formulă corectă este pentru fiecare persoană în parte. Personal, consider că este suferinţă-om-iubire.  Acum depinde şi care iubire. Prin starea de suferinţă se poate ajunge la om, şi abia apoi la iubire. Omul se poate depăşi  prin iubire. Fericirea şi iubirea sunt stări evoluate ale omului, poate chiar stări naturale. Şi totuşi, omul trebuie depăşit ca să ajungă la uman, lărgind câmpul conştiinţei. Să fie conştient de el şi de realitatea în care trăieşte. În societatea de astăzi, omul s-a pierdut pe sine. Majoritatea se lasă condus de indiferenţă, nesinceritate, orgoliu, invidie, frică, gelozie, laşitate, nestăpânire, ipocrizie, lene, vanitate, sete de răzbunare şi de intrigă. Se observă prezenţa unui caracter neîngrijit, care s-a tranfosmat într-unul de proastă calitate. Oamenii au uitat să se crească, să se educe, chiar să gândească. Parcă au devenit nişte roboţi, dependenţi de plăceri efemere, condiţionaţi de mituri sociale. Întreaga ţară suferă de o criză morală şi culturală, iar prea mulţi citesc în Cancan şi alte stupizenii. Uşor brutală, dar face parte din realitatea socială de azi.

  1. Există vreo diferenţă între Feminitate şi Feminism? Care mai este locul femeii astăzi în societate?

Bineînţeles că există. Feminismul este conceptul teoretic, doctrina poziţionării faţă de drepturile şi rolurile femeii în societate. Este ca un fel de asediu mai puţin agresiv, ce luptă şi promovează afirmarea glasului femeii în realitatea socială. Şi când spun feminism, mă gândesc bineînţeles la Simone de Beauvoir, pioniera feminismului. Feminitatea e ceva viu, ca un diamant ce se descoperă şi se lasă să strălucească. Feminitatea se reflectă în exterior, doar dacă curge pe dinăuntru. Consider că este descoperirea propriei fiinţe, încrederea în tine, frumuseţea interioară, parfumul acelei flori gingaşe şi puternice în acelaşi timp,  misterul fiecărei femei. Feminitatea nu este frumuseţe fizică, dar aşa este percepută de majoritatea femeilor, deoarece frumuseţea fizică vinde în această societate capitalistă. O femeie fără trăsături fizice deosebite poate fi extrem de feminină, în schimb una ce prezintă doar o frumuseţe fizică, păleşte, în faţa feminităţii.

Locul femeii în societate încă este desconsiderat. Acum depinde dacă acea femeie trăieşte pentru ea sau caută valorizare exterioară, adică aprobare socială. Fiecare femeie îşi defineşte propriul rol în societate.

  1. Ce înseamnă pentru tine viaţa? Care sunt cele trei cuvinte definitorii pentru ea?

Viaţa pentru mine este un proces de evoluţie şi creaţie. E ca un dans de copil prin furtună, cu acele pietricele şi bolovani, cu acea lumină şi întuneric, cu acele întrebări care te închid şi deschid. Viaţa:  emoţie, profunzime, joc.

  1. Întrebare capcană: Filosofi sau Psihologi? De ce?

Filosofi. Tocmai din cauza acestui „de ce”, care m-a urmărit de mic copil. Căutătorul de adevăr e viu. Mi-aş dori să văd cât mai mulţi oameni care, îşi amintesc de copilul din ei.

  1. Jocul dintre o femeie şi un bărbat este Iubirea? Sau este vorba de o dispută a orgoliilor bazate pe concepte diferite ale compasiunii şi înţelegerii?

Nu se poate chiar reduce şi generaliza jocul dintre un bărbat şi o femeie. Iubirea matură este jocul real, care poate dura sau nu toată viaţa. Orice bărbat şi femeie, trebuie să fie conştienţi că o singură fiinţă, nu le va putea satisface nevoile şi dorinţele toată viaţa. În mare parte relaţia de cuplu este trăită ca o dispută continuă a ego-urilor. Şi, bineînţeles, în orice fel de relaţie va exista tot timpul un schimb subtil de putere. Se întâmplă mai rar ca partenerii să se perceapă la acelaşi nivel, cu aceleaşi atribute, adică pe o poziţie de egalitate. Aceasta ar fi o relaţie sănătoasă, unde se simt cât mai puţin urmele de supunere şi dominare, unde aceste roluri sunt jucate alternativ. Făcând o analogie cu celebrele filme, dacă nu e “Fight Club”, e “The Hunger Games”. Să nu uităm că prima lecţie de iubire se învaţă în copilărie. Mama este mai degrabă cea care ne învaţă ce este iubirea. Iubirile viitoare vor fi condiţionate tocmai de relaţia mamă-copil. Mulţi oameni iubesc imatur, din cauză că au fost insuficient iubiţi în copilărie, sau au fost prea copleşiţi cu iubire. Aceştia vor ajunge să iubească infantil, unde iubirea este doar o nevoie, o lipsă, pe care vor încerca să o umple cu orice preţ.

  1. Pe ce se bazează activitatea sau acţiunea umană: egoism, cunoaştere sau necesitate?

Dintr-o viziune reducţionistă, motoarele naturii umane sunt fricile şi interesele. Egoismul este genetic, deci fiecare om este egoist. Poate suntem chiar conduşi doar de egoism şi hedonism. Dintr-o viziune istorică, evoluţia societăţii umane s-a datorat psihopaţiilor şi geniilor. Concluzionând, aş putea accepta că se bazează pe necesitate (nevoie, lipsă), unde egoismul şi cunoaşterea sunt un fel de extensii. Nu consider că ar trebui să reducem omul doar la instincte şi nici să negăm natura reală a omului. Omul poate deveni mai mult decât un instinctual. Şi aici nu mă rever neapărat la valul spiritualităţii ipocrite, adoptată de multă lume. Mă refer la o sinceritate trecută de aprobarea socială, dincolo de iluziile cu care omul obişnuit se hrăneşte zilnic. Omul poate deveni real, capabil să-şi explice realitatea în care trăieşte. Cu părere de rău, societatea capitalistă asta a făcut din om, l-a redus la instincte. E ca şi cum l-a virusat în inconştient, ca să-l poată controla.

  1. Inteligenţă, pasiune sau cumpătare? Care este mesajul tău pentru generaţia noastră?

INTELIGENŢĂ. Inteligenţa pură, e doar a copilului care am fost. Până omul nu îl recunoaşte, şi îl lasă liber să cerceteze, nu va ajunge la inteligenţă. Inteligenţa este înnăscută, şi purtătorul o poate într-adevăr antrena, sau ucide. Societatea cu normele, îndoctrinările şi condiţionările sale, este a doua care ucide inteligenţa. Primii care ucid inteligenţa copilului sunt părinţii. Trist, dar adevărat. Realitatea nu e frumoasă, este foarte dură, de aceea mulţi preferă să plutească într-o lume iluzorie. Încerc să nu devin foarte sarcastică, dar mulţi au devenit nişte drogaţi care aleargă după “lideri”, mai ceva ca nemţii după Hitler. Poate că unii au devenit incapabili să mai gândească pentru ei, și au nevoie de alții ca să gândească pentru ei. Mulțimea cere “lideri”, pentru că doar așa, ei pot fi siguri, pot avea certitudine. Doar așa, mulțimea poate să vadă singuranța pe care ar trebui să o aibă în viață. Or, ca să ceri singuranţă vieţii, înseamnă să te minţi singur. Pentru cine are ochi să vadă dincolo de cuvinte este altceva. Majoritatea a devenit incapabilă să aleagă pentru ea. Deşi, ideea liberului arbitru este şi ea doar o iluzie. Singura entitate care alege pentru un om, este inconştientul său. Alegerile raţionale sunt prea puţine. Se refugiază în plăceri efemere, acestea fiind singura scăpare. Au ajuns să trăiască în lumea imaginară, prinşi în trecut sau în viitor. Nu degeaba a ajuns Freud la concluzia că oamenii trăiesc după două principii: principiul realității și principiul plăcerii. Poate că și el era nebun, la fel ca Einstein.  Aş vrea să cerceteze mai mult şi să nu mai creadă orice aud şi văd, fară să aibă o bază reală. Să-şi descopere curajul din ei, să analizeze şi să gândească mai mult, să devină mici cercetători. Omule, îndrăznește să cauți în lume, lumi nebănuite! Oamenii fără curaj sunt cei care și-au închis copilul din ei!

 
2 comentarii

Scris de pe 06/04/2012 în Interviu

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Omul model pentru mine

Nu ştiu dacă întotdeauna trebuie să fii celebru, sau să fi avut mari realizări în viaţă ca să devii un model, dar eu ştiu sigur care oamenii sunt pe primul loc în lista mea pentru a fi consideraţi exemple de viaţă. Sunt oamenii simpli, care reuşesc să dobândească educaţie, maturitate, omenie prin felul lor natural de a fi şi de a înţelege lumea din jurul lor. Am întâlnit astfel de persoane, le stimez şi le apreciez. De fiecare dată inima îmi tresare cînd le aud poveştile (iar ei nu ştiu asta). S-a întâmplat recent, când am reîntâlnit un fost coleg de la Crucea Roşie. Un băiat care a crescut într-un centru de plasament. Are o mare pasiune pentru muzică şi îi place să cânte la chitară. Cu toate că la prima vedere totul pare simplu, nu este. Când m-am întâlnit cu el mi-a spus că lucrează la nişte bătrâni, are grijă de ei şi în timpul liber mai este invitat să cânte pentru diferite ONG-uri sau prieteni. Mi-a spus un lucru excepţional, pe care de mult l-am reţinut, dar mai am nevoie din când în când de o reîmprospătare a memoriei: “Eu nu vreau să mă îmbogăţesc, ci doar vreau, în timp să am şi eu o casă a mea, să pot să mă gospodăresc singur şi să am ce e al meu pus la locul potrivit”. Ce frumos sună! Ce este bogăţia? Ce este celebritatea?

Ce este viaţa când lipseşte omenia din noi?

Nimic şi absolut nimic. Am văzut oameni bogaţi, cu bani în conturi, nefericiţi, cu familiile destrămate. Pentru mine omul model în viaţă este omul care ştie să fie umil, elegant, educat, matur, muncitor şi alte calităţi oferite de experienţele vieţii. De curând am remarcat începutul unui film (recunosc, nu am avut răbdare să îl văd până la final – “The tree of life”), unde ni se spunea că viaţa are două căi: o cale a suferinţei şi o alta a naturii – “Prin suferinţă nu cauţi plăcerile vieţii. Accepţi să fii neglijat, respins, uitat. Accepţi loviturile şi jignirile. Prin natură nu cauţi altceva decât desfătarea. Îi convingi şi pe ceilalţi să îţi facă pe plac. Îţi place să îi conduci. Să faci doar ce vrei. Găseşti motive să fii nefericit, chiar dacă întreaga lume e fericită, iar iubirea le zâmbeşte tuturor. Însă toţi cei care merg pe calea suferinţei îşi vor găsi fericirea” De ce este aşa? La urma urmei depinde de fiecare ce alege, dar tot vei pune întrebarea “DE CE?”.

Bine, să gândeşti a fi normal astăzi, declarându-te adept al altor valori şi principii (cele care sunt eterne) pare o nebunie pentru alţii, încât vine celebra dilemă a lui Einstein: “E o întrebare care uneori mă pune în încurcătură: eu sunt nebun sau ceilalţi?

La şcoala generală, la fel, am avut o colegă care şi-a petrecut primii ani ai copilăriei într-un centru de plasament, însă am apreciat-o că era foarte pasionată de fotbal (unii băieţi erau minciună pe lângă ea), iar eu nu ţin minte să fi fost demoralizată vreodată de viaţa ei, cel puţin când a ajuns la facultate. De fiecare dată când o întâlnesc ea munceşte. Fie vinde ziare, fie distribuie pliante, dar niciodată nu mi-a părut amărâtă de viaţa ei. Şi să nu îmi spuneţi că ei nu ştiu să lupte cu viaţa! Ştiu să facă asta mai bine ca oricine. Şi la drept vorbind, ei fac ceea ce le place, cântă, joacă fotbal şi nu îşi doresc toate comorile şi iluziile din falsa lume antipatică pe care de multe ori o vedem. Vă asigur că în aceste condiţii poţi ajunge un om respectat, elegant, cu o casă a ta şi o familie frumoasă.

 

Etichete: , , ,