RSS

Arhive pe etichete: specialişti

Ce înseamnă să fii Blogger!?

Dragoş-Andrei Preutescu: M-am gândit că ar fi bine să readucem în discuţie noţiunea de “blogger” şi ce mai reprezintă astăzi un blog, ce trebuie să fie scris pe un astfel de site şi cui i se adresează. Eu am o părere personală că blogging-ul se face din nevoia de a transmite ceva util, autentic, personal, adecvat unei cerinţe a publicului (ţintă sau în general). A fi blogger sau a deţine un blog/site personal nu înseamnă neapărat doar reclame şi vânzare online, sunt convins că acestea ies din sfera blogging-ului. Chiar aş vrea părerea ta Anca, pentru că tu studiezi comunicarea şi relaţiile publice. Mi-ar face plăcere să delimităm şi să explicăm trei etape de evoluţie a blogging-ului, prima fiind perioada de început, a doua este cea în care ne aflăm noi acum şi ultima să reprezinte câteva predicţii pentru viitorul unui blog sau blogger.

Anca Gîlcă: Voi începe cu un gând care chiar ieri s-a abătut în mintea mea: cum ar fi să renunţ la blog? Am început o discuţie cu argumente pro şi contra, eu fiind de ambele părţi. Argumentele pro au fost concentrate mai mult pe managementul timpului: voi câştiga mai mult timp pentru mine. De fapt, acesta a fost un singur argument pro. Mai apoi, a venit rândul împotrivirii şi m-am întrebat de ce am blog şi de ce nu vreau să renunţ la el. Am creat blogul într-un moment în care, în viaţa de student, frustrările au atins o anumită cotă şi am decis să le aştern pe o pagină de wordpress. Mă linişteam când primeam comentarii şi vedeam că există oameni care au opinii asemănătoare cu ale mele şi mă încurajează să scriu. Dacă aş renunţa la blog ar însemna să renunţ la acest spaţiu care este doar al meu şi care îmi oferă libertatea de a-mi exprima punctul de vedere. Un alt motiv pentru care nu renunţ la blog este pentru că doresc să promovez proiectele la care lucrez sau proiectele în care cred.

La începutul acestui an am decis să trec de pe wordpress pe .com pentru că am fost încurajată de numărul de cititori şi de proiectele la care lucram. Simţeam nevoia de o altă casă în online. Consider că aceasta a fost cea de a doua etapă în evoluţia mea ca blogger. Sunt foarte mulţumită de mutarea făcută şi am un simţ al responsabilităţii mai ridicat: postez mai des, mă documentez mult mai bine, încerc să diversific temele abordate şi să creez content original.

În calitate de fost student la „Comunicare şi relaţii publice” cred că blogul m-a ajutat să îmi construiesc o anumită imagine ca viitor specialist în acest domeniu, să mă promovez ca pe un potenţial colaborator. Angajatorii te caută pe Google dacă sunt într-adevăr interesaţi de tine şi dacă ajung la un blog bine construit şi întreţinut care poartă semnătura ta, atunci îl vei ajuta să te cunoască mai bine şi, mai mult decât atât, să afle despre tine cam ceea ce vrei tu.

Închei cu predicţiile pentru viitorul bloggerului. Nu îmi permit să vorbesc în general despre blogger pentru că fiecare are specializarea lui şi, cel mai important, personalitatea sa. În ceea ce mă priveşte, voi continua să scriu şi voi căuta mereu să adun cunoştinţe noi care să mă ajute să abordez teme pe domeniul meu de activitate astfel încât să vin în ajutorul studenţilor şi absolvenţilor pentru a se perfecţiona. Cred cu tărie că numărul bloggerilor va fi din ce în ce mai mare, de la an la an.

Dragoş-Andrei Preutescu: Există posibilitatea ca blogurile să reprezinte principala sursă de informare pentru cititori, iar acestea să înlocuiască ziarele online? Din punctul meu de vedere avem la dispoziţie trei categorii de bloguri: cele pentru publicitate şi monetizare, cele mixte (personal + articole de specialitate) şi cele strict pe domenii de specialitate. Care sunt cele mai utile? Sau pe care dintre ele le citeşti cel mai des, sau le preferi?

Un alt aspect pe care îl contest sunt acei “specialişti” în ale blogging-ului, care ne spun cum să scriem, ce să scriem, pentru ce, cum să facem bani cu blogul, cum să avem mai multe vizualizări (valabile sau nu) etc. Eu sunt convins că nu avem nevoie de ei şi că fiecare dintre noi poate fi destul de conştient de cum să lucreze cu un blog.

În final nu pot spune că un blogger este cineva care transmite o informaţie autentică, cu implicaţii civice, care aderă la un anumit grad de originalitate şi un spirit de personalitate aparte.

Anca Gîlcă: Observaţiile notate de tine sunt pertinente şi de actualitate. Le voi lua pe rând.

Cred cu tărie că blogurile nu pot lua locul ziarelor! Suntem bloggeri, nu jurnalişti şi publicul nu va avea niciodată încredere în lumea blogosferei aşa cum are în presă. Aşa cum e presa noastră – de calitate sau ba – oamenii o consumă şi îi oferă credit. Un blogger poate să aibă parte de încrederea publicului său dacă este specializat pe un anumit domeniu. Eu nu pot spune că cititorii mei au încredere în mine astfel încât eu dacă scriu despre Dragoş Preutescu că a comis un accident de circulaţie să şi fiu crezută. Ba chiar cred că atunci când citim o ştire pe un blog, adaptată bineînţeles în stilul bloggerului respectiv, vom purcede spre Google sau spre site-ul de ştiri în care avem noi încredere.

Sunt de acord cu tine în ceea ce priveşte clasificarea blogurilor. Nu cred că există bloggeri buni la toate aşa că mi-am trecut pe lista de follow bloggeri din toate cele trei categorii.

Trebuie să te contrazic la aspectul notat cu privire la „profesorii blogosferici”. Consider că există oameni care chiar sunt în măsură să îţi dea sfaturi prin care să devii mai bun tu, ca blogger. Îmi amintesc că atunci când am decis să am blog am citit destul de multe articole despre asta ca să îmi dau seama dacă m-aş pricepe (tehnic vorbind) şi dacă aş putea să îmi asum responsabilitatea pentru el. Acum nu mai citesc astfel de bloguri pentru că prefer să merg la evenimente şi să socializez cu oameni care mă pot ajuta concret atunci când întâmpin o problemă cu blogul sau nu ştiu ce decizie să iau când primesc o ofertă de advertorial.

Bloggerii nu prezintă atât de multă siguranţa precum presa, însă consider că pe alocuri sunt surse mai bune de informare decât mass-media.

 
 

Etichete: , , , ,