RSS

Arhive pe etichete: social

Ce vrem de la cărți?

Cu ceva zile în urmă am propus un sondaj, unde întrebam pentru ce motiv citește fiecare dintre noi:

Există mai multe motive pentru a invoca nevoia de a citi sau de a recomanda cuiva să citească o carte. Sunt curios ce alegeți (doar o singură variantă):
  1. „Cine are carte are parte”
  2. „Cine citește are parte de vindecare”
  3. „Cititul este un dialog cu noi înșine”
  4. „Cititul este un dialog social”
Recunosc, pentru această postare am fost inspirat de un articol scris de Matei Vișniec.

Prima variantă nu a primit niciun vot. Celebrul proverb românesc, „Ai carte, ai parte”, rămâne doar o frumoasă zicere în folclorul și gândirea românilor. În primul rând nu există aplicabilitate pentru această formulă, nu este reală cu ceea ce ne propunem prin lectură, iar promovarea valorilor sau a unui model de atitudine socială nu mai reprezintă ceva semnificativ. Meritocrația nu mai contează, educația este o variabilă ce iese în evidență în situațiile sociale (multe de comentat aici). Chiar dacă formula apare în Transilvania prin secolul XIX (conform unor teorii), care nu avea neapărat legătură cu cititul și educația, mi-a plăcut să văd că ne-am îndepărtat de ceea ce ni se tot repeta de bunici și părinți.

20191208_184333

Varianta 4„Cititul este un dialog social”, primește doar două voturi. Cu adevărat, putem spune că se scrie pentru a comunica, pentru a transmite un model de viață, pentru a propune idei, teorii, personaje, povești, posibilități ale lumilor viitoare, dar puțini dintre noi vedem în citit o modalitate de a interpreta lumea socială și un mod de a oferi feedback, de a raționa, sau de a reacționa. Citești pentru a fi critic, pentru a cunoaște, pentru a răspunde inteligent, cu raționalitate la niște stimuli exteriori, cauți răspunsuri la cei care vin către tine cu povești. Doar cluburile de carte, unde întâlnirile sunt frecvente, mai dau o notă pozitivă acestei variante de viziune asupra cititului.

Varianta 3„Cititul este un dialog cu noi înșine”, primește patru voturi. Una dintre funcțiile esențiale ale cititului, acela de a ne pune întrebări, pentru a ne cunoaște, pentru a ne înțelege pe noi ca indivizi, este important de avut în vedere. Pare o atitudine egoistă, dar este una care nu are cum lipsi din motivațiile cititorilor. Interogația propriei gândiri și a propriilor sentimente prin citit, este benefică.

Varianta 2„Cine citește are parte de vindecare”, primește cele mai multe voturi (11) din cele exprimate. Este varianta pentru care optez chiar și eu. Sunt mai multe motive pentru care cititul este o formă de a te vindeca, unde includ și „dialogul cu noi înșine”. Cotidianitatea frustrantă, schimbătoare, lipsită de valori și repere, fugitivitatea informațiilor și a ideilor în spațiile virtuale de comunicare, lipsa contactelor sociale offline, ne îmbolnăvesc și la propriu și la figurat. Cititul te învață să te vindeci de aceste îmbolnăviri, prin moderație, prin lipsa dependențelor, prin răbdare, prin adecvarea răspunsurilor la realităților sociale, prin reducerea deficiențelor de gândire și limbaj etc. Cititul este un medicament, un tratament și o modalitate de a cunoaște pentru a înțelege. Sunt bucuros să văd că reușim să găsim în citit un fond bun pentru vindecare.

Alte articole care te pot interesa

Poveste despre Om și Univers

Gânduri și idei despre târgul de carte „Gaudeamus” 2019

„Machitorii” de cărți

 

EDUCAȚIA NU SE CUMPĂRĂ. SE CITEȘTE.

Acest articol face parte din proiectul Idei și Efecte.

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Mai crede Dumnezeu în noi? – Spania

Procentul cetăţenilor la nivel european în şomaj are cea mai mare creştere istorică înregistrată până acum. Spania are cel mai mare procent, peste 24% din populaţia ţării este şomeră. Intenţionat aduc în discuţie aceste date, pentru că filmul despre care voi vorbi, difuzat la Festivalul Multicolor, tocmai acest aspect social, numit ŞOMAJUL, îl tratează şi este adus în centrul atenţiei.

Filmul “Mondays in the sun (sp. Los lunes al sol)”, este o ecranizare spaniolă din anul 2002, regizat de Fernando Leon de Aranoa. Traducerea oferită în română a fost puţin ciudată, dar aş putea spune că reflectă în mare parte subiectul filmului – “Viaţa de după”. Pot face două interpretări ale titlurilor în engleză şi română. “Mondays in the sun” face referire la întâlnirile dintre personaje pe faleza din Vigo, Galicia, dimineaţa, privind soarele şi încercând să depăşească problema lipsei locurilor de muncă. De altfel semnifică şi călătoriile acestora, zi de zi cu feribotul către oraşele mai mari pentru a căuta un loc de muncă.

Viaţa de după” mi se pare un titlu relevant, dar care nu prea face legătura cu cel original. Interpretarea este simplă şi anume că există o altă viaţă după ce rămâi şomer. Totul se tranformă, iar timpul capată o conotaţie dramatică, neîmplinită. Personajele Santa, Jose, Lino, Reina, Amador şi Lazaro sunt uniţi de destinul nefericit al şomajului. Fiecare îşi apără gândurile şi se manifestă diferit faţă de situaţia dată. Dacă filmul de la seara franceză, “Les bureaux de Dieu”, avea clar o semnificaţie feministă, iată că cel spaniol, “Los lunes al sol”, prezintă şi perspectiva “masculocraţiei”. Tot dintr-o perspectivă dramatică, bărbatul, cel care vrea să fie capul familiei, cel care nu îşi găseşte rostul decât în specializarea dobândită pentru a munci, este subiectul care domină scenariul filmului. Nu mi-am dat seama în ce an se desfăşoară acţiunea, dar se pare că pe la sfârşitul anilor ’90.

Acţiunea este plasată în oraşul spaniol Vigo, situat în partea de nord-vest a ţării, în Galicia. Economia oraşului era bazată pe construirea de bărci şi vapoare. Acum în acest oraş, principala companie producătoare este PSA Peugeot Citroen. De asemenea, Vigo are cel mai mare port de pescuit din Europa, unde se fabrică conserve de peşte şi alte mici industrii din acelaşi domeniu. Personajele principale ale filmului erau muncitori pentru construirea de vapoare. După o restructurare şi falimentare a companiei, aceştia rămân fără un loc de muncă, singura lor calificare pentru a munci fiind distrusă. Din acest moment începe o altă viaţă pentru cele şase personaje în lupta pentru un loc de muncă dusă cu noul capitalism şi provocările sociale de care au parte.  Oraşul Vigo, unul industrializat în acele timpuri intră într-o nouă ordine economică, companiile încercând o restructurare de personal şi eventual o privatizare, ceea ce duce la un număr mare de şomeri.

Şocul unor astfel de manevre economice este imens la nivel comunitar. România a fost în aceeaşi situaţie. O ţară puternic industrializată, care începând cu anii ’93-’94 începe un amplu proces de falimentare-privatizare. Problema se pune în specializarea forţei de muncă şi media de vârstă pentru lucrători. Personajele filmului sunt trecute de vârsta de 35 de ani, incapabile de a accepta noile tendinţe şi imposibil de a-şi găsi un alt loc de muncă. Păstrarea, dacă pot spune aşa, a unui “status quo” pe care aceştia îl aveau ca muncitori le era mult mai benefică. Aşa cum se menţionează şi în trailer-ul filmului, “esta pelicula no esta basada en una historia real, esta basada en miles” relevă semnificaţia povestea din spatele scenariului. Când ai la nivelul unui oraş de mărime medie un număr de 200-300 de şomeri problema poate fi soluţionată prin câteva măsuri sociale, dar când ai câteva mii, deja totul are o altă conotaţie şi dimensiunea socială.

Scena poate cea mai emoţionantă şi importantă, a fost când bătrânul Amador, beat, le spune colegilor săi: “Întrebarea nu este dacă noi mai credem în Dumnezeu, întrebarea este dacă Dumnezeu mai crede în noi”. Până acum, din seria filmelor difuzate la Festivalul Multicolor, “Los lunes al sol” este preferatul meu, urmat de “Upperdog”. Filmul merită văzut pentru că scoate în evidenţă o realitate dură a celor care sunt în şomaj şi nu îşi pot găsi un loc de muncă. Acelaşi lucru se întâmplă acum în Europa, în special în Spania.

 

Etichete: , , , , , , , ,