RSS

Arhive pe etichete: Nae Caranfil

„6,9 pe scara” Nae Caranfil

Recent am vizionat la Ateneul din Tătărași, o ultimă producție cinematografică, în regia lui Nae Caranfil. Filmul, o comedie, ce ne propune cu destulă îndrăzneală din partea regizorului, câteva scenete cu tentă de musical. Este o încercare curajoasă, mai ales pentru publicul din România. Avem, așadar, o combinație între parodierea sentimentelor paranoice pe care micile cutremure din România le au asupra unora dintre noi (în așteptarea celui mare ca „replică”) și câteva realități obeze (cum îmi place mie să le numesc) din țara noastră (un tată care și-a părăsit familia, dar apare din senin;  modul în care se realizează un musical într-o instituție de stat; depresia datorate lipsei găsirii de sens a vieții sau a unui loc de muncă, etc.).

Suntem obișnuiți cu acest stil de a realiza comedii, de către regizorii români. Nae Caranfil este cel care a regizat Filantropica și Asfalt Tango. Putem face o asemănare (pentru unii poate părea exagerată), între Nae Caranfil și Gary Marshall (un cunoscut regizor, scenarist din SUA) și anume că cei doi realizează comedii-bufe (așa cum le numește Woody Allen) surprinzînd secvențe de viață destul de serioase. Și Cristian Mungiu are filme de comedie (Amintiri din epoca de aur, este poate cel mai cunoscut film) și Lucian Pintilie (dar cu ceva mai multă seriozitate, în sensul că sunt mult mai dure).

Jocul actorilor a fost bun, aceștia fiind debutanți (după spusele regizorului), dar, surprinzător sau nu, părțile cele mai bine realizate din film, au fost cele de musical. Acestea chiar au reușit, iar Laurențiu Bănescu, cel care joacă rolul lui Tony, are o prestație mult mai bună în parte de musical, în comparație cu restul filmului. Dintre actrițe, Maria Simona Arsu este cea care mi-a plăcut (are o voce puternică, arată bine, rolul i se potrivește – pare mai libertină și mai nonconformistă, este mai așezată și mai calmă).

Din punctul meu de vedere, ceea ce lipsește acestor gen de filme, sunt pe de o parte, dialogurile, apoi actorii mai atipici. Spun eu că s-ar potrivi câteva dialoguri mai sofisticate, mai incitante, nu doar cu un limbaj simplist, nu foarte atrăgător. Apoi, e nevoie și de actori. Mie îmi place să fac jocuri de imaginație și să văd ce alți actori ar fi fost potriviți la unele dintre filmele pe care le urmăresc. Niște actori atipici, mult mai naturali în jocul lor, ar fi mai potriviți. În comedii se potrivesc astfel de actori. E greu să îi găsești, sunt tot mai rari, dar merită riscat, pentru că temele acestor filme sunt bune, merită exploatate mai bine.

Am fost surprins și de cât de primitor și dichisit a devenit Ateneul din Tătărași. De ceva vreme nu am mai fost la vreun spectacol de teatru sau orice alt eveniment desfășurat în această instituție culturală, dar țin să apreciez evoluțiile pozitive.

69-pe-scara-richter-355233l-175x0-w-7cb744f6

Filmul, 6,9 pe scara Richter, este un film reușit, mai ales pe partea de musical și merită vizionat pentru experiența de cinefil. Se poate evolua cu astfel de comedii în România, pentru că teme sunt multiple, realitățile construiesc zilnic paradoxuri și situații nemaiîntâlnite, ce par a ne duce cu gândul de fiecare dată la sfârșitul lumii, sau ne fac să avem coșmaruri cu tot felul de cutremure. De fapt cutremurele (cele adevărate și cele mari) se petrec în viața reală, cu foarte multe replici.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 01/27/2017 în Artă

 

Etichete: , , , , , , ,