RSS

Arhive pe etichete: librar

Ce pierzi când nu trăiești printr-o carte?

Împreună cu Diana Toderaș de la Dream. Seek. Love, am ales să vă povestim despre o carte simplă, surprinzătoare, amuzantă, colorată cu povești despre vieți ale oamenilor și cărților: Mica librărie de pe Sena, apărută în anul 2019 la Editura Litera. Din această lectură am învățat că nu este atât de important să ai așteptări mari de la o carte, pentru că astfel poți fi surprins și poți învăța foarte multe. Dacă vă place aroma de lavanda, atunci propunerea noastră poate fi potrivită pentru voi.

Diana Toderaș: Am îndrăgit această carte din prima clipă de când am citit descrierea de pe spatele ei și am iubit-o de când am început să citesc primele pagini. M-a fermecat ideea unei librării pe un vas care plutește pe Sena, un vas plin cu mii de cărți potrivite pentru fiecare suflet. Un alt bonus pentru mine a fost că acțiunea se petrece în Paris, oraș pe care îl ador și pe care l-am străbătut la pas într-o vară frumoasă. Am început lectura cu aceste sentimente și pe parcurs am descoperit cât de profundă este cartea. Jean Perdu este un personaj foarte interesant, care știe să citească sufletele oamenilor, să le afle problemele și să le recomande un tratament cu câteva cărți potrivite pentru ei. Cărțile au menirea să le vindece rănile și să le închidă. Cum poți oare să citești atât de bine un om? Cum poți să recomanzi fix acele lecturi care au rol de pansament? Știu că lecturile au rolul de a vindeca oamenii, dar oare pot ele să vindece chiar și cele mai mari dureri sufletești?

94106067_534472064171212_5127970031191195648_n

Dragoș Preutescu: Eu am fost fericit să văd că Monsieur Perdu este un adevărat librar. Și din experiența personală îți pot spune că ajungi la un punct în care îi poți citi pe cei care doresc să citească o carte. Povestea cu romanul Noaptea, pe care domnul Perdu nu voia să îl vândă doamnei aflate în suferință de dragoste, mi se pare foarte real. Ca librar, e necesar să ai și o responsabilitate morală față de cărțile pe care le vinzi, sau pe care le propui spre lectură. Din nou, să ne gândim că un librar asta poate oferi cu cea mai mare sinceritate: o carte care să te ajute. E ceva ce știi. E și inteligență și emoție și cunoaștere socială. Dar cartea nu poate fi oricum cumpărată. Povestea e cu atât mai generoasă, cu cât avem parte de această minunată librărie de pe un vas, numită Farmacia literară. Superb. Te întreb, ce ar fi cărțile în lipsa suferinței umane? Oare ce am putea pune în locul acestui magnific obiect ce poartă cele mai strălucitoare sau nimicitoare imaginații și cunoașteri ale omului?

94345054_364519894489573_444731816117534720_n

Diana Toderaș: Cărțile nu pot fi substituite. Mereu am considerat că doar călătoriile și cărțile te pot face să vezi lumea cu alți ochi, dar ca să călătorești implică foarte mulți factori externi: bani, vize, itinerarii, țări sigure de vizitat și așa mai departe. Cel mai simplu este să acumulezi experiențe, citind. Așa poți vizita și întreaga lume într-o singură noapte, poți trăi experiențe pe care probabil nu vei ajunge să le trăiești niciodată în viața reală, te poți vindeca de fantomele trecutului, cu alte cuvinte, poți trăi mai multe vieți în una. Câte cărți citești, atâtea vieți trăiești. Acum realizez cât de important este rolul unui librar, să îți ofere cărțile de care ai nevoie în momentul respectiv. Perdu este un personaj fascinant, dar nici Max nu este mai prejos. Tânărul scriitor chinuit de faima dobândită peste noapte, faimă pentru care nu este deloc pregătit, este alături de Perdu în călătoria lui. Mai bine zis, este o călătorie pentru amândoi, în timp ce unul călătorește pentru dragoste, celălalt călătorește pentru inspirație. Ce părere ți-a făcut Max? Perdu spunea la un moment dat, în timp ce discuta cu tânărul Max: Mi-ar fi plăcut să am un băiat. Cu ***. Cu ea aș fi făcut totul cu drag (p. 33). 

Dragoș Preutescu: Apar la Monsieur Perdu acele dorințe neîmplinite, așa cum se întâmplă să își spună în gând că îl vede pe Max Jordan (scriitorul în căutare de inspirație) ca fiind fiul său. El reușește să le depășească încercând să cunoască ceea ce sunt ceilalți, pentru a le oferi cele mai inspirate lecturi. Max nu mi se pare a fi personajul cel mai autentic în roman. Este tipul scriitorului cu succes neașteptat, obosit să caute inspirație pentru un roman și mai bun decât primul. Se miră cum pot unii să interpreteze povestea din romanul său și este uimit când Perdu îl laudă pentru ceea ce a scris. Se preconizează la Max ideea scriitorului care a scris o singură care, cea mai bună posibilă. Însă ceea ce mi-a plăcut la Monsieur Perdu, este că el își aranja cărțile în funcție de necesitățile oamenilor: […] Perdu aranjase cărți sortate pe cele cinci categorii de neplăceri din metropolă (agitația, indiferența, arșița, gălăgia și, bineînțeles, mult prea întâlnitul șofer sadic de autobuz) (p. 29). Un librar precum Monsieur Perdu, nu este un om aventuros în general, ci doar atunci când recomandă cărți. În rest viața îi este tihnită, obișnuită, dar nu lipsită de peripețiile celorlalte personaje pe care le întâlnește. Dar ai avut dreptate, Perdu face în acest roman, o călătorie către dragoste, iar adevăratele personaje sunt cărțile. Să facem un joc de imaginație. Ce ar fi fost Monsieur Perdu fără cărți?

94123564_580891266116136_4740622706179833856_n

Diana Toderaș: Nu mi-l pot imagina pe Monsieur Perdu fără cărți. Automat cand îi pronunț numele, gândul mă duce și la cărți. El a trăit printre cărți, acestea i-au intrat în suflet atât de mult încât pot spune că fac parte din ființa lui. Dar îmi place când Monsieur Perdu alege să dăruiască vasul plin de cărți prietenilor lui îndrăgostiți (Cuneo și Samy). Se desparte de toate amintirile, cumva renunță la perioada în care a fost „blocat în timp” din cauza pierderii lui Manon și alege să trăiască din nou. Este pregătit să trăiască pe uscat și să facă multe lucruri de care s-a lipsit în ultimii 20 de ani. Experimentează, gătește, înoată, se luptă cu fantomele trecutului său și se eliberează treptat de ele. Cu alte cuvinte, trăiește cu adevărat. Dar chiar și în această perioadă, cărțile sunt prezente în viața lui – lucrează part-time la o librărie. Sunt bucuroasă să văd că își acordă timp să se vindece, înainte sa înceapă o nouă relație. Așa cum spunea Samy: Știi că între sfârșit și început există o lume, chiar între ele? Este timpul durerii, Jean Perdu. Este o mlaștină și aici se adună visurile și grijile și intențiile uitate. Pașii tăi devin mai grei în acest timp. Nu subaprecia această trecere Jeanno, dintre despărțire și un nou început. Acordă-ți timp. Uneori, pragurile sunt prea late ca să le treci dintr-un pas (p. 246). Am fost frustrată de nenumărate ori de modul în care a ales Manon să-l cheme pe Jean, printr-o scrisoare. M-am gândit de multe ori, ce simplu era dacă îi dădea un telefon și astfel îi salva 20 de ani din viață.

Dragoș Preutescu: E bine să admit că romanul Mica librărie de pe Sena te surprinde în multe privințe, nu doar pentru felul în care cărțile se intersectează cu viețile oamenilor, dar și întorsăturile poveștilor trăite de personaje. Nu am putea condamna decizia lui Perdu de a nu citi scrisoarea, pentru că suferea pentru lipsa lui Manon. În schimb, acest personaj feminin care există doar în amintiri, a lăsat superbe pagini de jurnal, care te conduc spre lumi interioare umane și îți arată că e greșit să ne închipuim că am ști ce este în sufletul cuiva. Mai ales când vorbim de iubire. Pe de altă parte, e un mare calitate să știi să îți acorzi timp, așa cum face Perdu când apar posibilitățile de a te elibera de trecut. Totuși, ți se pare că romanul este conturat mai mult în jurul poveștii de dragoste dintre Perdu și Manon? Îmi pare firesc să spun că tocmai de aici pornește și originalitatea autoarei, când nu dă totul în roman, poveștii dintre JP și Manon. Ceea ce face Nina George, este să le facă pe celelalte personaje să se descopere prin viața lui Perdu (chiar și când nu sunt cărțile la mijloc). Oferă multe surprize Mica librărie de pe Sena și căpătă valoarea unui roman-vacanță.

Diana Toderaș: Exact acest lucru mi-a plăcut mult, faptul că prin povestea de dragoste dintre Manon și Perdu, și-au construit viața și alte personaje. Dacă Perdu nu pornea în călătoria sa către locul unde a trăit Manon, nu îl întâlnea pe Cuneo. Dacă nu citea cartea Luminile sudului și nu își dorea să îl caute pe autorul misterios al acestei cărți, nu ar fi întâlnit-o pe Samy. Și ce coincidență frumoasă, Samy și Cuneo să fie împreună! De asemenea, dacă Perdu nu pornea în călătoria sa, tânărul Max nu avea parte de toate acele experiențe frumoase care l-au ajutat să își găsească inspirația, care l-au maturizat și cel mai important, i-au dăruit iubirea. Cumva mi s-a părut ca prin Max, Perdu a trăit anii de tinerețe, acei ani în care el fusese blocat și pe care i-a ratat. Max a călătorit, s-a distrat, a experimentat și la finalul călătoriei s-a îndrăgostit de fiica lui Manon! Cât de frumos! Încă un lucru mi-a rămas în minte: în scrisorile către Catherine, Perdu se semna cu diferite nume. La început cu Perduto, apoi cu John Lost stană de piatră, Jeanno P, J.P (p. 165) și la final cu Jean (p. 260). Inclusiv prin numele său ne putem da seama de evoluția personajului. Jean era un om pierdut, care încet-încet se regăsește pe sine.

Dragoș Preutescu: Împreună cu aceste personaje, am trăit și noi cu ele. Aceasta e cea mai bună valoare pe care o pot da cărțile vieților noastre personale. Mica librărie de pe Sena cuprinde conversații foarte amunzate, te duce dintr-o poveste în alta, îți oferă surprize, așa cum le-am prezentat pe unele dintre ele, dar mai important, nu te lasă să te plictisești. Nina George amestecă totul pentru a ne face atenți și să fiu sincer, a reușit această tehnică scriitoricească. Un roman bun pentru destindere, pentru amuzament, pentru nereușitele din viețile noastre și pentru ieșirea din obișnuință. De fapt, o să închei acest dialog, cu un pasaj din carte, ce poate descrie felul în care am perceput noi cartea: Obișnuința este o zeiță periculoasă, vanitoasă. Nu permite nimic ce îi poate întrerupe domnia. Ucide dorul de orice altceva. Dorul de călătorii, de o altă muncă, de o nouă iubire. Te descurajează să trăiești cum vrei. Pentru că din obișnuință nu ne mai gândim, dacă încă ne mai place ce facem (p. 175). Este atât de bine când ieși din obișnuința de a avea așteptări mari de la o carte, pentru a fi lovit de surprize atunci când o citești.

Mai poți citi

Amintiri din librărie

Orice ar fi, decizii trebuie să luăm în viață

Idei și Efecte – retrospectiva anului 2019

Psihologia românilor în 5 cărți

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Amintiri din librărie

Am făcut o selecție a celor mai amuzante momente din librărie.

– Bună ziua. Aveți cărți ieftine și care să arate mai deosebit?

– Avem.

– Noi vrem să le punem pentru design într-o bibliotecă.

Am îndrăznit să le arăt și o carte de Norman Manea, Despre clovni. Era o carte foarte ieftină și m-am gândit că ar da bine ca design. În câteva secunde nu le-am mai văzut pe cele două domnișoare în librărie.

91328255_211734920052414_4588524737268809728_n

– Bună ziua.

– Bună ziua.

– Căciulițe pentru înot, aveți?

– …. ăăă, nu.

Niciodată nu am înțeles de ce o librărie trebuie să fie magazinul tuturor posibilităților.

 

– Alo! Bună, mama! Pot să îmi cumpăr cartea, De ce greșim? Nu mai mănânc în oraș. Da, da, e o carte foarte bună. Te învață despre erori și altele….. Mulțumesc!

Se mai întâmplă ca adolescenții să renunțe la mâncare pentru cărți. Sună bine, nu?

 

– Bună ziua.

– Bună ziua.

– Puteți să îmi recomandați un pachet cu cărți?

– Pe ce subiect să fie cărțile?

– Poker.

 

Până acum existau doar fanele Irinei Binder. Știai una și bună. Acum, mai nou, au apărut fanele Niculinei Gheorghiță, mult mai agresive și mai în vârstă. Ce să faci? Vedetele își povestesc viața, iar posibilii cititori se dau de ceasul morții.

 

– Bună ziua.

– Bună ziua.

– Ce îmi puteți recomanda pentru o fetiță de 7 ani? Din start mi-a spus fără cărți.

– Din start ne-ați blocat.

 

– Despre ce e vorba în cărțile astea, Pisicile războinice?

– E un fel de Game of Thrones, dar cu mâțe.

 

– Bună ziua.

– Bună ziua.

– Aveți vreo carte cu depresii?

– Sigur, avem.

Presupun că cineva voia să le învețe din timp.

 

Două idei la care merită să ne gândim:

  1. „O generație analfabetă în gândire”
  2. „Dematerializarea efortului”

 

– Bună ziua.

– Bună ziua

– Aveți stilou din acela cu peniță care intră într-un tubuleț și apoi….

Uite așa ai parte de momente când te întrebi de ce ai citit un Paul Ricoeur, un Bertrand Russell și tot așa. Cerința simplă a unui copil te poate bloca complet în gândire.

 

– Ai auzit ultima știre internațională importantă?

– Nu. Care este?

– Cică au trimis numai femei în spațiu. E o premieră.

– Aoleu, asta nu e de bine.

– De ce?

– Păi o să înceapă și acolo cu bârfele, dramele existențiale, telenovele. Se va prăbuși Universul.
– Să sperăm că vom supraviețui și acestei schimbări majore din existența umană.

 

Titluri faine ale unor cărți pentru copii:

  1. Reverie cu flori de cireș
  2. Ne vedem în Cosmos, prieteni!
  3. 25 de grame de fericire
  4. Ai o pasăre pe cap!
  5. Cum să fentezi blestemul unui dragon
  6. Melciclopedia
  7. Cei șapte papă-lapte
  8. Cei trei măgăruși și cartea fermecată
  9. Girafele nu știu să danseze

 

– Ce faci? De ce ești așa de posomorâtă?

– Sunt obosită. Am zăcut toată noaptea.

– Grea e viața asta. De-ar trece o dată ca să scăpăm de chin.

– Nu. De ce spui asta? Niciodată nu știi ce va fi după.

– Cum să nu? Îți spun eu: petrecere în pijamale.

 

– Caut cărți pentru fata mea de 14 ani.

– Vă recomand Lumea Sofiei.

– (după ce doamna cercetează atent cartea) Nu, nu vreau să îi dau idei fetei.

Totul trebuie ținut sub control. E important să nu le vină idei , să încerce să digere doar ce vor cei mari. Așa se fuge de citit.

 

– Se complică treaba cu Universul. Cică s-au găsit mai multe tipuri de galaxii, diferite tipuri de stele. Sunt trimise informații noi de pe sateliți. Astăzi a trecut un meteorit între Lună și Pământ. Se îndrepta spre noi, dar în ultimul moment a deviat de la traseu. Probabil voia să ajungă la Dăncilă, dar a renunțat.

– Au scăpat încă o dată. Mi se pare singura soluție să mai scăpăm de Dăncilă și neamul corupților, doar fiind loviți de un meteorit.

 

Povești cu religioși de toate zilele (1)

– Anul ăsta nu mai dau de pomană. Anul trecut i-am dat lui Parasca 50 de kile de varză.

– Și?

– Și acu’ se dă mare cucoană.

 

– Domnule, aveți o mulțime de cărți despre sex. Despre agricultură nu prea aveți.

– Păi, în funcție de necesități.

– Sexul pare că ține mai bine de foame.

– Așa se pare.

Deci, sex sau agricultură?

 

– Dar tu unde te-ai născut de ești așa de plin de tine?

– La rădăcina <Teiului lui Eminescu>. Când eram tânăr, chefuiam cu Ursachi prin Copou în fiecare seară. Când îi apăruseră firele de păr în barbă lui Brumaru, eu eram deja un Don Juan al Ieșilor.

 

Cele mai amuzante titluri din medicină alternativă și nutriție:

  1. Gata cu grăsimea încăpățânată! (când o zbura shaorma, poate atunci).
  2. Mi-e poftă! Ce mă fac?
  3. Homo carnivorus
  4. Eliberarea de gluten
  5. Doctorul cuantic (Einstein ar fi invidios)
  6. Soluția pentru glicemie (mai puțini politicieni corupți în țară)
  7. Creierul din burtă (dacă ar fi și acolo un creier, trăiam deja pe Marte)
  8. Revoluția de 22 de zile (la noi a fost chiar mai bine. Am făcut revoluția în maxim 5 zile)
  9. Șarmul discret al intenstinului

 

– Încep să mă îndrăgostesc tot mai mult de un cuvânt.

– Ce cuvânt?

– INEPȚIE.

– Ce te-a făcut să ajungi la această stare sufletească?

– Văd și aud destule în jurul meu încât nu mă pot îndrăgosti de altceva.

– Și cum o să trăiești cu inepția lângă tine?

– Va fi o bună oportunitate să scriu „o istorie a inepției”.

– Asta e cu adevărat ceva. Una e să trăiești cu hoția sau prostia lângă tine, altceva e să trăiești cu inepția.

– Am sesizat o oarecare evoluție a acțiunii umane. Mai întâi apare prostia, apoi evoluează în hoție. După hoție vine cu mult curaj inepția. Intuiesc ce urmează după inepție, dar încă nu vreau să mă pronunț.

 

Mereu am fost fascinat de titlurile poeziilor sau volumelor de poezii. Dacă ar fi să citesc poezie contemporană, doar titlurile m-ar interesa. Iată câteva:

  1. Sinistra
  2. Mai sincer ca Himalaya
  3. E timpul să visăm un măcel
  4. Liniște, pace, perversiuni, heppiend
  5. Ascultă cum plâng parantezele
  6. Labirint cu pereții sparți
  7. O cameră mai mare decât pâinea
  8. O să mă știi de undeva
  9. Zarathustra e femeie
  10. Soare cu piper

 

Vă recomand o carte vindecătoare: Terapia prin ciocănituri. O metodă revoluționară de a-ți trăi viața fără stres.

Doar că trebuie aplicată cu grijă această terapie pentru că există mai multe tipuri de „ciocănituri”.

 

– Domnule, ce mai citesc poeții în ziua de azi?

– Nu prea mai citesc.

– De ce?

– Unii spun că așa își pierd din autenticitate. Ei doar scriu și atât.

– Și despre ce scriu?

– Drept să fiu, nu prea știu. La Emil Brumaru știam temele de interes, dar poeții din ziua de azi îmi par că se luptă în continuu cu cineva.

– Ciudat.

– Nu chiar. Ciudat este că avem prea multă poezie și prea puțini poeți.

– O să suferim din această cauză.

– Deja suntem bolnavi.

 

Un bătrânel, pe la vreo 70 de ani, vine constant în librărie și citește cu o pasiune uimitoare enciclopedii despre Univers și evoluțiile naturii. Astăzi își punea întrebarea: cum de au reușit oamenii de știință să calculeze ritmul de deplasare al Australiei către nord (2.3 cm pe oră)?

– Mă „lupt” cu Pacificul acum. E mai ceva ca în filme. Un grup de cinci insule au devenit 20 și ceva. Cum iau pensia vin și vi le „fur”.

Ceea ce e frumos la acest bătrânel și de la care învăț foarte multe, este cât de viu și uimit rămâne și la această vârstă față de Viața de pe Pământ. Folosește ceea ce cunoaște doar pentru a se educa și pentru a învăța despre mediul înconjurător și oameni. Să citești trebuie să fie o plăcere și o bucurie pentru a te educa.

Morala: longevitatea ține de uimirea și bucuria continuă față de ceea ce ne pot oferi viața și cărțile.

 

– De ce nu aveți un raft gol unde să își pună doamnele geanta?

– Pe vremea comunismului la fiecare magazin, primul raft era gol pentru geanta doamnelor. Astăzi trebuie să ne ținem gențile între picioare.

– Să înțeleg că în democrație doamnele își țin geanta între picioare, iar pe timpul comunismului geanta putea fi pusă pe raft?

– (doamna râde) Cam ceva de genul.

Așadar, ce este mai bine, pe raft sau între picioare?

 

– Ai auzit de „curcan umplut cu castane”?

– Ce e asta, o fabulă?

– Nu. O rețetă.

– Dar „friptură de rață sau boboc de gâscă umplută cu fructe de vară”?

– Altă fabulă gastronomică?

 

Oare ce poate fi mai greu de citit? Ce te poate zăpăci cu siguranță? Un Tratat de psihologie clinică și psihopatologie, sau Critica rațiunii pure?

Devin tot mai convins că un tratat de psihologie clinică l-ar fi zăpăcit până și pe marele Kant.

 

Un coleg se tot întreabă de ce toată lumea vrea să scrie o carte, să fie scriitor. O întrebare justă atât timp cât avem poezie fără rimă și beletristică de pe Messenger. Nu oricine poate fi scriitor, dar e o dorință care nu poate mai prejos de celebritate.

Peste 15 ani o să scriu și eu o carte. O să fiu un nimeni, un mediocru, dar cartea va avea titlul: VIAȚA MEA. Poate lumea e interesată de viața mea. Nu ai de unde să știi.

Eu i-am sugerat colegului un alt titlu care poate fi la fel de potrivit: CINE AM FOST.

 

– De ce citești atât? Ce găsești tu în toate cărțile astea?

– Vreau să supraviețuiesc, să mă salvez.

– De la ce să te salvezi?

– Să mă salvez de timp. Să salvez ceea ce nu se vede și se simte.

– Și te mulțumești cu atât?

– Citind, nu pot avea nici cea mai mică ezitare în a crede.

 

– Dacă este să alegi o viață făcută din CITATE sau să faci din viață o ARTĂ, ce ai alege?

– Fără nicio ezitare aleg a doua variantă.

– Și cum se face viața artă?

– Nu e simplu. Trebuie să privești, să simți și să lupți să realizezi ceea ce vezi și simți.

– Iar cei care nu reușesc să facă asta?

– Aceștia doar vor citi și nu vor trăi nimic din toate acestea. Vor cita.

 

– De ce oamenilor le este mai frică astăzi ca niciodată altcândva?

– Pentru că azi oamenii vor să fie proprietari pe absolut orice: un moment, o imagine, o felie de pâine, o persoană, o sticlă de vin, o carte. Ei nu se mai lasă educați de toate acestea, ei devin simpli „proprietari”.

– Și acesta nu e un important atribut al vieții libere?

– Te înșeli. Când devii proprietar peste absolut orice, devii mai fricos, pentru că simți că ai putea pierde ceea ce deții.

– Ne putem elibera de această condiție?

– Putem afla asta prin felul în care ne trăim simplele momente ale vieții. Este prima cerință. Nu trebuie nimic inventat.

 

– Știți de ce cafeaua bună nu se poate servi decât în proporții mici și delicate?

– Nu m-am gândit niciodată la asta.

– Dar beți cafea?

– Doar atunci când mă găsesc în palmele fragede și vii ale vieții.

– Totuși, am să vă răspund eu. Sunteți prea romantic și visător.

– Cafeaua se bea în proporții mici și delicate pentru că astfel ți se dă șansa să nu te mai crezi un nemuritor și ca să mai ironizezi destinul, care cică ți s-a dat. Dacă aveți încredere în cafea, atunci Umanitatea are o șansă.

– Și cu vinul ce facem?

– Asta e treaba Universului.

 

– Domnule, cum se mântuiesc Oamenii?

– Prin hărnicie. Hărnicia sufletului, hărnicia inimii, hărnicia privirii, hărnicia dăruirii, hărnicia iubirii.
– Sunteți sigur?

– Nu mai am cum să ezit în această privință.

 

– Aveți cărți pentru copii de 1-2 ani care au imagini cu animale?

– Sigur.

Îi arăt clientului un produs, îl studiază atent și spune:

– Da, dar imagine cu Porcul nu este.

Caut un alt produs. La fel, nu există imaginea cu Porcul. Într-un final ajungem să găsim și Porcul.
Mulțumit, clientul respiră ușurat ca îi va arăta Porcul propriului copil.

Se pare că e un animal reprezentativ pentru spațiul nostru cultural-educativ. Dacă nu e Porcul, atunci ce e? Cu ce putem înlocui Porcul?

 

EL și-a cumpărat următoarele cărți: Nu ajunge să spui Nu (despre șocul politic numit Donald Trump) și Istorie și conștiință de clasă (o interpretare a operei lui Marx).

EA și-a cumpărat următoarea carte: Cincizeci de umbre întunecate (despre anumite preferințe speciale).

 

– Mi-a lăsat tata o avere!

– Ce ți-a lăsat?

– Pofta de a munci.

– Când eram mic pășteam un berbec și o capră, iar când am crescut, tata m-a promovat la boi.
– Păi și acuma tot boi paștem.

 

– Bună! Aveți doar Codul de procedură penală, fără Codul penal?

– Nu, avem doar Codul de procedură civilă separat. Se pare că avem doar „civili”, „fără penali”.

 

– Bună dimineața!

– Bună dimineața!

– Aveți, „Jurnalul de la Pleșcoi”?

– Nu cred că există această carte.

Căutăm pe internet să verificăm.

– Poate vreți să spuneți, Jurnalul de la Păltiniș!

– Da, da. Așa este. Am greșit eu.

Cand se confundă Păltinișul cu Pleșcoiul, nu prea suntem într-o stare culturală bună. Oricum, ne gândim tot mai serios să îi scriem filozofului Gabriel Liiceanu să încerce totuși să scrie și un „Jurnal de la Pleșcoi”. Trăim alte timpuri, avem alte gusturi.

Repet, ca librar nu trebuie să te surprindă nimic. Când cineva vine cu o încredere atât de mare să îți ceară un Pleșcoi, șansele de a exista sunt imense.

Trăiască! Trăiască! Trăiască!

 

– Odată am omorât un gândac cu o carte.

– Cu ce carte?

Despre Dumnezeu și om.

 

De multe ori rămân surprins de cerințele pe care le au unii oameni de la o librărie. De exemplu, astăzi am fost întrebați dacă avem lanterne pentru biciclete. Ne-am uitat în jur și am constatat că nu avem (chiar și noi am fost surprinși că nu avem printre atâtea cărți și niște lanterne). Totuși, am încercat să îl ajutăm pe om și să-l îndrumăm spre acea locație unde poate găsi lanterne pentru biciclete. Ca librar poți salva multe minți și destine. Nu e doar despre a recomanda cărți.

 

Din categoria, „Realități obeze”:

– Aveti Mein Kampf?

– Nu avem. O vei găsi doar la anticariat.

– Am auzit că e o carte foarte bună.

– Eu spun că nu e atât de bună pe cât pare sau se aude.

– E o carte șmecheră. Chiar dacă a fost folosită în alt scop…

Noi, librarii, am încercat să îi explicăm de ce nu e bună. Reacția finală a fost „fatală” pentru noi:

– Hitler a fost șmecher dacă a ajuns unde a ajuns.

Îmi scapă mie ceva și eu nu știu?

 
 

Etichete: , , , , , , , , ,