RSS

Arhive pe etichete: Konrad Lorenz

Adevăratul capital sunt oamenii (orice ar fi!?)

Într-o lume în care se abuzează de nevoi, așteptări, recunoașteri sociale, invidii, trebuie să acceptăm că orice îndreptare spre mai bine vine tot de la oameni. Orice am încerca să ascundem despre oameni, oricât am dori să nu mai credem în noi, oamenii, suntem singurii capabili să construim și să facem ca viața să fie mult mai primitoare, nu primitivă.

Capitalul cel mai important nu sunt obiectele, banii, sunt oamenii. Am să vorbesc despre rănile pe care le avem astăzi (și pe care ni le provocăm singuri) și calitățile de care avem nevoie pentru a fi mai bine (fie că vorbim de politică, economie, mediul social, cultural etc.).

Rănile omului contemporan

  1. Oamenii acționează prea mult unii împotriva celorlalți, nu interacționează între ei. Ne-am construit capacități să acționăm și să facem rău celorlalți. Îmi este greu că înțeleg de ce un om vrea să facă rău unui alt om fără niciun motiv întemeiat.
  2. Nu mai reușim să creăm intimități între noi (totul e cât mai individual și dacă se poate, online). Totul trebuie să fie afișat, arătat. Moderația nu ar fi ceva de care să fugim.
  3. Suntem predispuși la o „aglomerare a spiritului” (colectăm informații inutile; avem tot mai multe gânduri dramatice; suntem nevoiți să ne facem constant recunoscuți de grup sau de către cineva; suntem nevoiți să ne afirmăm constant). Ne extidem prea mult. Vrem prea multă identitate și asta ne epuizează și ne face să fim mai răi. „Aglomerarea duce la însingurare și la indiferența față de celălalt” (K. Lorenz).
  4. Nu mai găsim locuri unde să existăm împreună.

Calitățile necesare omului de astăzi

  1. Inteligența – trebuie să fim dispuși să depășim barierele impuse de manipulări și de oamenii cu rele intenții. O întrebare trebuie să fie în mintea noastră tot timpul: de cât timp avem nevoie pentru a fi inteligenți?
  2. Încrederea – trăim într-o dezamăgire continuă față de om și față de noi înșine.
  3. Curajul – peste tot întâlnesc oameni care îmi spun că și-au pierdut curajul, că sufletul îi doare, că nu mai găsesc o cale de ieșire. Pentru toate acestea avem nevoie de curaj.

Dacă nu reușim să găsim oameni în viața reală (ceea ce îmi este greu să cred) pentru a interacționa, pentru a crea intimități, pentru a scăpa de aglomerări, o soluție foarte bună este să îi căutăm în cărți. Cărțile sunt o sursă impresionantă de a cunoaște oameni și de a interacționa cu oameni. Cine are curajul să încerce o cură  de Fernando Pessoa, Albert Camus și Feodor Dostoievski?

Bibliografie (pentru a înțelege mai bine)

  1. Yalom, Irvin, Psihoterapie existențială, Editura Trei, București, 2010.
  2. Botton, de Alain, Statut și anxietate, Editura Vellant, București, 2019.
  3. Weisman, Alan, Lumea fără noi, Editura ART, București, 2018.
  4. Lorenz, Konrad, Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, Editura Humanitas, București, 2017.

Un articol marca Idei și efecte.

 

Etichete: , , , , , , , , ,