RSS

Arhive pe etichete: Iaşi

Trăim în cutii de imagini care ne modelează gândirea

Percepția noastră asupra imaginilor se schimbă constant. De la pictură, arhitectură, film, cărți, natură, fotografie (mai ales), ne înconjurăm de imagini. Horst Bredekamp, un istoric al artei, face o analiză a „actului de imagine”, o incursiune istorică și filozofică asupra reprezentărilor date de imagini într-un volum apărut la Editura Tact în anul 2018, cu o traducere din limba germană de Andrei Anastasescu. Am construit un dialog alături de Mihaela Sonea, doctorandă în cadrul Școlii Doctorale de Studii Filologice a Facultății de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza”.

received_284744272436143

Locație foto: Librarium Iulius Mall

Mihaela Sonea: De câteva săptămâni, în fiecare seară înainte de culcare iau Actul de imagine cu mine în pat. O citesc seara pentru că mi-am dat seama că nu e o carte pe care să o pot citi dimineața la cafea, cum fac cu altele pe care le citesc ca să mă destind. Deși e un subiect de nișă, m-a prins de la primele pagini, pentru că tocmai la raportul dintre imagine și cuvânt mă gândesc adesea și mă întreb care dintre cele două rămâne mai mult cu noi. Ambele ne modelează gândirea, ceea ce produce un efect direct asupra modului în care simțim și acționăm, dar care ne influențează mai mult sau care ne provoacă mai mult în a descifra natura lumii? Nu este un mister faptul că Bredekamp înclină balanța spre imagine, ne dăm seama din titlul cărții, însă ce se află în spatele imaginii și nu se găsește în spatele cuvântului? Cum se face că oamenii se lasă impresionați și copleșiți de magia imaginii mai mult decât de cea a cuvântului, având în vedere că ambele au același creator?

Dragoș Preutescu: Ce se ascunde în spatele imaginii, nu se găsește și în spatele cuvântului. Chiar autorul menționează că actul de imagine ia locul actului de limbaj. Imaginea oferă în schimb un alt sistem de limbaj, unul simbolic, metaforic, iar în spatele fiecărei imagini se formează o percepție a fiecăruia dintre noi pe care o avem asupra acelei imagini. E o întrebare foarte bună dacă putem descifra natura lumii. Să luăm un exemplu actual – prima imagine cu o gaură neagră ce a fost difuzată publicului. Ce impact a avut această imagine asupra ta? Cum percepi lumea, universul, după ce ai văzut imaginea? Cei care ne oferă imagini știu că vor avea un efect asupra privitorilor. Ar fi bine dacă am avea o explicație clară despre ceea ce produce o imagine în mintea celui care o vede, dar mai avem mult până acolo. Trăim în cutii de imagini. Facebook este o astfel e cutie. Televizorul este o cutie cu imagini, cartea la fel. De-a lungul timpului, fiecare a oferit și încă oferă o percepție diferită asupra naturii lumii. Oare „imaginile pot decide asupra libertății privitorului”?

received_1059754807566730

Mihaela Sonea: După ce am văzut prima imagine cu gaura neagră mi-am dat seama că toți oamenii de știință au studiat până acum ceva ce nu au văzut niciodată, dar de care erau siguri că există. Au reușit să alinieze și să sincronizeze opt telescoape de pe jumătate de mapamond, ca să demonstreze existența unui fapt invizibil până atunci. Acesta e un exemplu clar în care imaginea cântărește mult mai mult decât cuvântul. De la Platon știm că imaginile sunt mai puternice decât adevărul sau ideile, că acestea au contribuit la modelarea omului cu mult înaintea apariției scrisului sau vorbitului. Imaginile decid cu siguranță asupra libertății privitorului, pentru că omul nu este capabil să înțeleagă decât ceea ce a creat el însuși. Sigur, ne putem apropia de ceea ce a fost construit de o forță creatoare superioară, dar nu vom pătrunde niciodată legile creației întru totul. Capacitatea noastră de cunoaștere răzbate doar până la marginile a ceea ce am produs noi înșine. Bredekamp oferă nenumărate exemple de imagini: evoluția omului conturată de către Darwin, imaginile de pe monede, tablourile pictate cu sângele din propriile răni ale lui Yoko Ono, prima radiografie umană sau atacul de la Charlie Hebdo. Toate m-au făcut să mă întreb dacă pentru privitor imaginea conturează un aliat sau un adversar, dacă ne confruntăm mai mult cu imaginea în sine (cu autonomia și autosuficiența ei), cu suma interpretărilor îndreptate către aceasta sau cu perspectivele care ne scapă interpretării.

Dragoș Preutescu: Atunci când un privitor vede o imagine, el este cuprins în primă fază de emoții, este surprins și abia apoi decide dacă vrea să pătrundă și mai mult înțelesul acesteia. Imaginea relevă o realitate (adevărată sau falsă), nu o imită așa cum face pictura sau sculptura. Să ne gândim la toate imaginile pe care le avem la îndemână despre schimbarea climei și despre zonele poluate de om sau icoanele care reprezintă personaje biblice sau sfinți. Toate au un impact emoțional puternic, dar cred că ne scapă perspectiva interpretării în aceste ultime cazuri. Important este să ne dăm seama ce vede mintea noastră prin ochi. Ochii sunt poarta către imaginație. Apare mai întâi imaginea și apoi imaginația. Are loc o reprezentare, o percepție, care face jocul realității. Fiecare dintre ele are reguli specifice de interpretare. Dacă eu postez o imagine cu o carte, pentru privitor impactul este doar unul imaginativ (depinde de ceea ce vrea el să vadă în acea imagine – titlul, culoarea coperții, imaginea de pe copertă, autorul etc.). De multe ori, imaginea acționează în locul privitorului. Cum este și exemplul cazului Charlie Hebdo. Este un bun exemplu de act de imagine. Mi se pare firească întrebarea: noi privim imaginea sau imaginea ne privește pe noi? Actul de imagine este o teorie a privirii, iar atunci când încerci să teoretizezi privirea, vrei să îți educi simțurile percepției și reprezentării lumii.

Mihaela Sonea: Imaginilor le revine un rol central în teologie pentru că au funcționat ca model indispensabil în societate; se simte o forță activă inerentă a icoanelor până în contemporaneitate: femeile poartă văl în timpul slujbei și stau în partea stângă înăuntrul bisericii nu pentru că s-ar spune în Biblie ceva despre aceste obișnuințe, ci pentru că Maica Domnului are capul acoperit de văl în icoana care se află în stânga ușilor centrale ale iconostasului, iar creștinii urmează acest tipar. După aceeași analogie, bărbații își dau jos pălăria în biserică și stau în partea dreaptă. Astfel, înțelegem că icoanele generează un model atât de intens, încât a intra fără văl în biserică sau a sta în partea bărbaților au ajuns să fie păcate menționate în îndreptarele pentru spovedanie. Foarte puțini oameni mai știu de unde provin obișnuințele despre care tocmai am menționat, dar totuși le urmează. Prin urmare, vedem cum actul de imagine ne influențează și ne privește direct, mult mai profund decât îl influențăm sau privim noi. Lucrurile stau așa de la origini și vor continua în același ritm, chiar dacă se schimbă paradigma: în societățile puternic tehnicizate, tot imaginile ocupă o poziție privilegiată, iar individul este nevoit să se adapteze și să se consolideze pe sine într-o epocă a provocărilor vizuale. Din carte aflăm că, luând drept exemplu fotojurnalismul, Ernst Gombrich a demonstrat că supraproducția de imagini nu le anulează acestora forța, chiar dimpotrivă, se constituie în sursa unei puternice presiuni pentru individ. Actul de imagine ajunge să fie plasat într-o poziție centrală, ceea ce conduce la un conflict între operă și creator; este în carte o povestire originară din Asia Mică în care, având sentimentul propriei imperfecțiuni, un vas de cupru își mustră creatorul, îl blestemă și îi cere să-l arunce în apă. Astfel, raportul dintre cei doi se modifică în profunzime. Mă întreb dacă actele de imagine create de noi astăzi au devenit deja adversarele noastre sau încă nu ne regăsim într-un conflict de tipul celui tocmai menționat.

Dragoș Preutescu: Idee „consolidării pe sine” mi se pare una ce merită dezbătută. Imaginea, în accepțiunea autorului, substituie („Forme de substituție a socialului”) sinele, pentru că individul are nevoie să se identifice, să se asocieze, să se depersonalizeze prin actul de imagine. Să luăm exemplul canalelor de social-media care au o funcție importantă – promovarea imaginii. Fiecare dintre noi postăm tone de fotografii care încearcă să construiască un act de imagine ce ar trebui să fie o „consolidare de sine”, dar se întâmplă exact invers. Imaginea dezintegrează sinele în piese sau forme de imagine. Noi creăm acte de imagine, dar facem asta pentru că socialul cere această preocupare din partea noastră. De aici apare și presiunea așezată pe sinele individului. Este identic cu exemplul dat de tine despe icoane; faptul că există platforme pline cu imagini ne fac să ne conformăm și să acționăm după un model, să facem cu toții același lucru. Actele de imagine din social-media ne modifică statutul de individ, nicidecum nu ne consolidează sinele. Și, ca să închei, există astăzi un conflict ce trebuie analizat, cel dintre noi și actele de imagine despre noi. Nu mai avem dreptul asupra propriei imagini, imaginea are dreptul asupra noastră.

Un dialog marca Idei și Efecte.

Reclame
 

Etichete: , , , , , , , , ,

Distracții nocturne – Interviu cu Andrei Ichim – Flair Bartender

Oamenii au inventat întotdeauna modalități de a petrece și pentru a se distra, fie că vorbim de locurile unde aceștia doresc să servească diferite băuturi, să danseze, sau pur și simplu să interacționeze, până la a asista în aceste spații la spectacole de lumini, de film, de acrobații. Interviul cu Andrei Ichim dorește să aducă în atenție o meserie, în spațiul social al distracțiilor, ce capătă tot mai multă atenție din partea participanților și anume cea de Barman. Flair bartender este denumirea mai soft dată barmanilor care se ocupă cu oferirea de momente artistice pentru a întreține o atmosferă de distracție a celor care sunt prezenți în cluburi, restaurante sau spații dedicate unor astfel de manifestări. Așadar, un interviu despre lumea clubbingului, a băuturilor soft preparate de barmani și a unei noi meserii ce pare a deveni artă a mânuirii sticlelor și paharelor. Recunosc, nu sunt un participant înfocat în cluburi, dar am fost curios să aflu și să observ viața din interiorul acestor spații, iar aceea a barmanilor mi-a atras atenția întotdeauna.

  1. Cine este Andrei Ichim și de unde pasiunea pentru meseria de barman? Mă interesează să aflu care este motivația ce stă în spatele practicării acestei meserii.

Man… Andrei Ichim sunt eu, sau Andi, cum îmi spun apropiaṭii; un flǎcău de-un sfert de secol, încă imatur, puţin iresponsabil şi mândru din cale-afară.

Chestia cu bărmănia… man, nu m-am gândit niciodată că voi face asta. Eram în primul an de facultate, aveam nevoie de un job şi m-am dus la un club unde ştiam că se caută dealeri de biliard, însă în urma interviului, owner-ul locaţiei mi-a spus că m-aş potrivi mai bine în bar. Şi uite aşa am ajuns barman; ceea ce-mi întăreşte şi mai mult credinţa că meseria este cea care te alege pe tine, nu invers.

12208339_1163905243639591_4559948394309074015_n

Pasiunea pentru această meserie? Man, am deprins-o pe parcurs… Eram la început de drum şi nu vroiam decât să mă fac remarcat cumva (oricare ar fi fost domeniul în care aş fi activat), şi am început să investesc în mine: seminarii, training-uri, ore de antrenament, ore petrecute în faţa youtube-ului…. băi şi a început să-mi placă. Băi chiar al naibii de mult… adică m-am lăsat chiar şi de facultate numa’ să mă focusez complet asupra a ceea ce am decis că vreau să fac de acum. Şi uite aşa activitatea din spatele barului, iniţial o ambiţie, a devenit o pasiune.

        2. Există o diferență între a fi barman și a fi un flair bartender, sau e unul și același lucru?

Bro, pentru a fi flair bartender trebuie să fii  barman; pentru a fi barman nu trebuie sǎ fii şi flair bartender.

       3. Cum a ajuns această meserie de flair bartender în România și care este feedbackul celor care asistă la astfel de spectacole?

Datorită pilonilor noştri români în flair bartending care l-au promovat şi exploatat atât naţional cât şi internaţional.

Feedback? Man, având în vedere că în ultima vreme nu prea mai există eveniment fără ca cineva să mixeze nişte băuturi şi să arunce cu sticle în aer, îi clar că lumea reacţionează pozitiv la acest fenomen. Şi da, este un fenomen, pentru că în ultimii ani flair bartending-ul a căpătat în ţară la noi o notorietate extraordinară.

      4. Putem spune că meseria de flair bartending este o artă? De ce? Citind despre această meseria am aflat că barmanilor li se aduce titulatura de „artist al băuturilor”.

Pentru aţi menţine flow-ul, atât în flair cât şi în mixology, trebuie să creezi continuu, iar prin definiţie un artist este un creator. Deci da, suntem artişti.

11025805_866834500027054_3163774422550318632_n

         5. La nivel național și internațional se organizează concursuri pentru barmani. Ai participat la astfel de evenimente sau intenționezi să participi?

Am ceva concursuri la activ, atât de flair cât şi de mixology. La toate am reuşit să intru în top 10 România, la două de flair am urcat pe podium, iar la ultimul concurs (de mixology) am ieşit campion naţional.

14572840_1860821104153190_9200785671919553104_n

La nivel internaţional? Voi fi în decembrie, când voi reprezenta România la faza globală, în Paris, unde am să le arăt cam de ce-s în stare moldovenii.

        6. Îmi imaginez că în timpul spectacolelor pe care le oferi ai parte și de momente mai haioase sau mai neobișnuite. Ne poți povesti un astfel de eveniment? Cum ai reacționat în acel moment?

Atunci când eşti pe scenă sau în timpul actului, trebuie să îţi iasă totul ţiplă, trebuie să livrezi 100%, să fie un moment neobişnuit (cum ai spus tu), dar pentru ei. Bine, se mai întamplă să ai şi vreun drop, două pe parcursul rutinei, dar aici ţine totul de spontaneitatea şi carisma ta să transformi această mică chestiuţă într-un moment haios atât pentru tine cât şi pentru public.

      7. Care este cel mai bun cocktail pe care l-ai preparat de-alungul timpului sau ce anume ai recomanda unor băutori de soft drinks?

GREEN APPLE!

    :)) glumesc…

Nu există cel mai bun cocktail. Majoritatea băuturilor pe care le-am preparat au fost cele mai bune băuturi la momentul respectiv. Şi nu pentru cǎ am avut cele mai tari ingrediente sau cea mai inspiraţională situaţie… ci pentru că ofer, pe lângă preparatul respectiv, o stare de spirit, o trăire.

      8. Ne poți spune care este cea mai ciudată responsabilitate pe care o ai trecută în fișa postului?

Să nu mai destrăm relaţii şi căsnicii.

:)) glumesc din nou…

Toate cerinţele din fişa postului ţin de buna conduită a barului, nimic deplasat.

        9. Care este locul unde dorești să ajungi pentru a oferi un spectacol de bartending?

Pe un stadion. Plin.

      10. Te invit să lași un mesaj generației noastre și să ne spui cum trebuie să ne gestionăm pasiunile și visele indiferent de meseria pe care dorim să o avem.

Tati… Cum ar zice-o Jay Z: “Don’t ever go with the flow. Be the flow.”

Sursă foto: Andrei Ichim

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11/11/2016 în Artă, Interviu

 

Etichete: , , , , , ,

Oameni care își dansează viața – interviu cu Marius Turcu – instructor și coregraf (Dansatorii Anonimi)

Nu cu foarte mult timp în urmă, în cadrul unui proiect din Armenia, am primit indicația să ofer o idee despre viață și oameni, alegând un cartonaș din celebrul joc DIXIT. Am ales cartonașul și am făcut următoarea afirmație: „Viața pe care o are fiecare, e în funcție de instrumentul la care cântă”. Dar azi sunt tot mai convins că această afirmație li se potrivește de minune și dansatorilor: au viața precum o dansează. Jorge Luis Borges spunea că Paradisul este, în viziunea lui, o bibliotecă. Eu am să merg pe același fir al imaginației, spunând că Paradisul este acolo unde oamenii dansează. Mulți spun că dansatorii iscusiți sunt cei care muncesc și repetă foarte mult. Nu pot fi de acord în totalitate cu această afirmație. Pot renunța la ideea de talent, dar nu pot renunța la ideea că dansul este o stare de spirit în mișcare. Dansul este întotdeauna un spectacol, văzut sau nevăzut de ochii lumii. Nu poți pretinde că dansezi pentru orice altceva decât pentru a face un spectacol. Spectacolul de a te bucura de capacitatea corpului de a genera mișcări pe orice ritm muzical. Oameni care își dansează viața, este un interviu în oglindă, realizat cu trei tineri ieșeni, Irina Nistor (Salsa Amazing), Cosmin Ioneasa (Elegance) și Marius Turcu (Dansatorii Anonimi), ce au ca pasiune dansul (salsa, kizomba, bachata, semba, Cha-Cha) și sunt în același timp instructori și coregrafi.

Am decis să realizez acest set de interviuri pentru că apreciez oamenii care prin artă, fie că e vorba de dans, fotografie, film, pictură, dau un sens plăcut vieții. Dansul este o artă, o formă de amuzament, un sport, o formă de explorare a propriului corp, un legământ cu muzica de orice fel, un mod de existență încă din cele mai vechi timpuri. Toate cele trei interviuri sunt postate separat, unul după altul. Interviurile au același set de întrebări pentru cei trei tineri instructori și coregrafi.

  1. Viață, dans și oameni! Descrie puțin viziunea proprie asupra vieții din perspectiva dansului și expune câteva idei despre tine.

Hmm.. Viziunea proprie asupra vieţii? Aş putea să dau citate găsite pe Google, sau să mă gândesc la vreo formulare plăcută, dar care ar fi ambiguă şi nu ar însemna mare lucru. Personal am multe etape prestabilite pe care trebuie să le parcurg, scopuri de atins, un vis de realizat şi apoi de menţinut până la sfârşitul vieţii. Într-un cuvânt: dansul. Vreau să fiu mai bun în toate aspectele ce mă vor ajuta să realizez ce am scris mai sus deoarece corpul îmi este teacă, dansul este sabia, şi lumea este arena. În privinţa ultimei, nu depinde de mine, tot ce pot să fac este să o cunosc cât mai bine, dar pot construi cea mai bună şi puternică teacă, şi pot învăţa să fiu cel mai bun spadasin. Restul sunt detalii care se schimbă de la o zi la alta. Asta este viziunea mea asupra vieţii. Viaţa în sine e o luptă. De ce să nu aleg eu cum lupt? Dansul mă face fericit, îmi aduce victoriile dorite şi împlinirile visate. Vreau să fiu cea mai bună versiune a mea şi să îi fac şi pe cei din jurul meu să îşi dorească să fie, la rândul lor, cea mai bună versiune a lor.

Câteva idei despre mine?

*Îmi plac oamenii care îşi doresc ceva şi luptă, muncesc pentru acel lucru. Acţiunile din spatele dorinţei reprezintă înfăptuirea ei.

*Consider că este loc sub soare pentru toţi. Prefer să îmi petrec timpul făcând ceea ce ştiu că mă va duce acolo unde vreau. Dacă pot să îi ajut şi pe ceilalţi pe parcurs, cu atât mai bine.

Marius Turcu 2

*Mereu voi avea ceva de învăţat.

*Îmi place să fiu înconjurat de oameni care evoluează şi îşi doresc, lupta pentru înfăptuirea imposibilului.

*Câteodată mă pierd. Mă agit prea mult. Parcă se întunecă afară, dar am învăţat că aceste momente sunt acolo doar ca să îţi arate dacă vrei cu adevărat ceva sau doar este o fază. Cei mai mulţi renunţă la prima furtună.

2. Ce comunică sau ar trebui să comunice dansul? Pot oamenii socializa, iubi, prin dans?

Ce comunică dansul în sine? Habar n-am. Ştiu în schimb ce încerc eu să comunic şi ce reprezintă pentru mine. Mulţi au încercat să dea o explicaţie generală dar, inevitabil, toţi au ajuns doar să îşi spună propria părere. Asta voi face şi eu.

Ce consider eu că ar trebui să exprime, să comunice dansul? Respect, încredere, creativitate, jovialitate, apropiere, înţelegere, compasiune, empatie, grijă, siguranţă. Lista ar putea continua la nesfârşit. Din punctul meu de vedere dansul este modalitatea perfectă de a comunica cu cineva fără a rosti nici măcar un cuvânt. Ambiguitatea verbală sau scrisă nu există în dans.  Bineînţeles că pe câte bune şi atâtea rele. În funcţie de fiecare, la fel cum un cuvânt poate face şi bine şi rău, şi prin dans poţi comunica lucruri „rele”. Dansul este ca o pensulă. Poţi crea o operă de artă sau poţi înjunghia pe cineva, dar nu pensula este de vină, ci deţinătorul ei.

De ce m-am dus în această direcţie? Pentru că mă confrunt, şi nu sunt singurul, cu pervertirea dansului. Dansul în sine este ceva minunat, dar ceea ce fac oamenii cu el, de multe ori îţi poate lăsa un gust amar în gură. La rândul meu am trecut prin experienţe care, pe cât de frumoasă partea de dans, pe atât de amară partea ce ţine de oameni. Şi nu poate exista dans fără oameni. Inevitabil treci prin ambele. Cei care au probleme cu încrederea de sine, care nu se cred destul de buni, care sunt emotivi, chiar şi bolnavi, pot să îşi îmbunătăţească viaţa prin dans. DRASTIC! Pot socializa, pot crea prietenii, dansul poate aduce doi oameni împreună pentru tot restul vieţii. Dansul îţi poate reda sănătatea, cheful de viaţă, speranţa. Îţi poate da tot ceea ce ai crezut că ai pierdut sau că nu vei găsi niciodată. Prin dans am întâlnit persoanele ce mi-au marcat viaţa.

Dansul este frumos. Dansul este peste tot. Elimini dansul, elimini şi muzica. Ai eliminat viaţa.

3. Sunt curios ce anume urmărește un dansator/ instructor/ coregraf: perfecțiunea, prestigiul, improvizația, transmiterea unor emoții, sociabilitatea sau o dinamică existențială?

Există diferenţe între un dansator, instructor şi coregraf. Poţi fi unul, două sau toate trei. Dar există diferenţe. Din punctul meu de vedere, un dansator caută să danseze cât mai bine. Să se îmbunătăţească. Poate căuta prestigiul, perfecţiunea, improvizaţia, transmiterea unor emoţii, sociabilitatea sau dinamica existenţială. În fond, dansatorul este cel activ, cel implicat. În funcţie de stil sau scop, poate să caute totul sau doar ceva anume.

Marius Turcu 4

Un instructor, la fel ca şi dansatorul, le poate urmări pe toate. Dar consider că el ar trebui să se axeze mult mai mult pe partea de „instrucţie”. Poţi învăţa pe cineva să facă 10 piruete, chiar dacă tu nu mai poţi. Din punctul meu de vedere, un instructor este instrumentul deblocării potenţialului unui dansator. Instructorul poate fi, la rândul său, dansator sau nu.

Un coregraf, deşi poate fi şi dansator şi instructor, consider că este setat pe creaţie, perfecţiune, prestigiu, transmiterea de emoţii. Am văzut dansuri care m-au făcut să casc deşi cei care erau pe scenă erau nişte dansatori excepţionali. Şi am văzut dansuri care aveau elemente relativ simple dar erau atât de frumos îmbinate încât m-au emoţionat. Când este implicat şi publicul, trebuie să fii un creator bun. Trebuie să ştii lucruri pe care un dansator sau un instructor le ignoră.

Bineînţeles că lucrurile nu sunt atât de simple. Totul se intercalează. Poţi fi un dansator bun şi un instructor slab. Sau invers. Poţi coregrafia de pe un scaun, sau poţi crea în mod activ ca dansator. Cu cât cauţi mai mult cu atât descoperi mai multe lucruri.

Eu personal caut, ca dansator să transmit şi să improvizez (să creez) pe loc. Nu-mi place să coregrafiez dansurile sociale. Îmi place să scriu povestea în timp ce o citesc. Ca instructor, scopul meu este să ofer toate informaţiile pentru ca cel din faţa mea (dansatorul) să devină cât mai bun într-un timp cât mai scurt. Iar ca şi coregraf, pe scurt, să creez emoţii puternice în cei care privesc, pe mine sau trupa. Toate acestea pentru mine reprezintă perfecţiunea.

4. Având un acces liber la informații și materiale video online, dar și capacitatea de a călători pentru a explora diverse forme ale dansului, care este nivelul de receptare al tinerilor (și nu numai) cu privire la practicarea dansului?

Într-un cuvânt: Slab. Ştii cum e? Activezi într-un domeniu, şi vezi domeniul ăla peste tot. Aşa e şi cu dansul. Eu îl văd peste tot, dar asta din cauză că sunt „abonat” fizic şi psihic la tot ce înseamnă dans. În acelaşi timp nu văd pe nimeni care joacă fotbal, pentru că sunt total deconectat de la acest domeniu. Deşi avem acces liber la informaţii, trebuie să vrem să le căutăm. Nu ajunge doar să ai ceva, ci trebuie să vrei să şi foloseşti acel ceva. Când vine vorba de practicarea dansului, foarte puţini caută şi pun în practică.

Alături de prietenii mei: Elena Radu, Cristina Bereghici şi Alin Danita, am înfiinţat Dansatorii Anonimi. Acum suntem 6 oameni care împărtăşim tot ceea ce ştim (Florin Ghioc şi Lavinia Paladi se ocupa de partea de Kizomba). Avem o trupă de 17 persoane şi număram 30 de membri. Pe toţi ne caracterizează dorinţa de evoluţie. Personal, poate e un plan „grandios” de a schimba situaţia dansului în Iaşi, dar în mai puţin de 6 luni, majoritatea celor care ne-au cunoscut şi ne-au trecut prin „mâna” ne-au spus că într-adevăr schimbăm lucrurile. Forţăm evoluţia acolo unde nu exista nici măcar dorinţa. „Growing by Sharing” înseamnă să facem oamenii să vadă că pot mai mult, să schimbăm experienţe, să dăm toate secretele, să ne ajutăm unii pe alţii, să punem cot la cot pentru un loc şi o societate mai bună, prin dans si nu în ultimul rând să oferim toate detaliile, informaţiile şi tehnicile care sunt ignorate de ceilalţi.

D.A. reprezintă tot ceea ce ne-am dorit, noi 4, de la dans: Evoluţie, Informaţie, Calitate, Dăruire. Am dorit să creăm un mediu în care cei care doresc să evolueze să o poată face, nestingheriţi şi suprimaţi de alţii sau de condiţiile potrivnice întâlnite pe parcurs. La rândul meu am fost dezamăgit profund de alţii şi pe plan personal vreau să ofer celor care vor, posibilitatea de mai mult, mai bine.

Motto-ul nostru este „Growing by Sharing”, pentru că nu poţi creşte dacă ţii doar pentru tine.

Împlinirea vine din a da mai departe.

5. Te rog să ne povestești una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-ai avut ca instructor, coregraf sau simplu practicant, în lumea dansului. Ce învățăminte putem extrage din experiența ta?

Încă de pe vremea când învăţam stiluri de dans din cultura hip-hop mă uitam la filmuleţe pe internet cu Daniel şi Desiree. Pe atunci habar nu aveam cine sunt, sau ce este Bachata. Atunci mâncam pe pâine „street dance”, dar îmi plăcea la nebunie cum dansau. Îmi doream să îi cunosc. Asta se întâmpla pe la 18 ani. Pe la 22 de ani am luat contact cu Salsa şi Bachata. Deşi le-am învăţat destul de rapid având deja experienţa ca dansator, abia după 1 an parcă a explodat ceva în mine legat de Bachata. Şi tot la Daniel şi Desiree mă uitam. Am vrut mai mult. A mai trecut timpul şi mi-am dorit să merg la concursuri. La 24 de ani am devenit campion naţional la Bachata şi în 2015, vicecampion. Cu titlul de campion nu mă laud pentru că circumstanţele au fost „mai puţin decât plăcute”, dar cu cel de vicecampion mă mândresc pentru că ne-am bătut, eu şi Cristina, cu cei mai buni.

Revenind, în 2014, i-am întâlnit pe Daniel & Desiree. Am dansat cu ea. Atunci mi se îndepliniseră 4 vise: să câştig un concurs, să îi întâlnesc pe ei doi, să dansez cu ea Bachata şi cu el „street dance”.

Este şi o parte amuzantă care face şi mai frumoasă această experienţă. Bineînţeles că atât timp cât cei doi erau pe ringul de dans, erau asaltaţi de dansatori. Eu am zis să nu îi sufoc şi eu şi voi aştepta până mai târziu când se mai liniştesc treburile şi apoi o voi invita la dans. Doar că mai târziu, dispăruseră. Parcă murisem. Visul de a dansa cu ea era atât de aproape şi l-am ratat. Apoi m-am gândit că poate s-au dus sus (ringul de dans era la subsol) şi speram cu fiecare treaptă, să nu fi plecat. Nu era posibil ca visul meu să rămână doar atât – un vis. Şi odată ajuns sus, i-am văzut jucând bowling. Erau toţi invitaţii: Korke şi Judith, Jorjet, Daniel şi Desiree. Şi jucau, şi jucau, şi jucau şi eu aşteptam şi aşteptam şi aşteptam. De nerăbdare începusem şi eu să joc cu nişte prieteni. Termină ei (cred că trecuse o oră în total) şi imediat după, văd că se pregătesc să plece. Iar visul meu se năruia, nu mai coborau să danseze. La naiba. Ce fac? Ce fac? Ce fac? Partea bună e că dansul, printre altele, m-a învăţat să lupt pentru ceea ce vreau. M-am dus ţintă la Daniel şi l-am întrebat dacă pot dansa cu partenera sa. El a început să zâmbească, a spus: „DA”. Apoi am întrebat-o pe ea. Era în ghete şi cu fularul la gât. Mă întreabă: „Aşa?” Şi eu: „Da!”. Daniel murea de râs. Partea amuzantă este că am dansat cu ea o Bachata pe melodia lui Moga – Pe barba mea. Daniel ne privea. Zâmbea. Nu ştiu de ce, dar cred că fix scena asta nu li s-a întâmplat de prea multe ori până acum.

Cu ea am simţit pentru prima oară ce înseamnă ca partenera să se conecteze cu tine din prima secundă şi în mod total. Parcă îmi cunoştea toate mişcările, parcă îmi citea gândurile. A fost inimaginabil de frumos pentru mine.

A doua zi am dansat un mic „battle” cu Daniel. Ne-am „rupt” în figuri de bboy-ing, câteva simple, căci amândoi alesesem Bachata ca dans de suflet şi am cam ruginit pe partea de „hip-hop”.

Ce se poate învăţa din această experienţă? Nu renunţa la visele tale, şi luptă mereu pentru ele. Se vor îndeplini. Şi vor fi al naibii de dulci în zilele amare.

6. Un citat mi-a atras atenția încă din timpul liceului – „Viața fără un pic de nebunie ar fi ca un act vulgar”. Trebuie un pic de nebunie (în sensul bun al cuvântului) în lumea dansului?

Oho, şi încă cum! Nu poţi reuşi în lumea dansului dacă nu ai multă imaginaţie şi ceva nebunie. Dansul înseamnă viaţă. Imaginează-ţi o viaţă monotonă, în care respecţi toate regulile. „Nebunia” face viaţa mai frumoasă.

Marius Turcu 3

7. Ajută dânsul la construirea unor identități sociale și la stabilirea unor raporturi sociale între oameni, mai deschise și mai virtuoase? De ce se întâmplă astfel?

Da. Ajută. Dansul înseamnă comunicare, respect, încredere, colaborare, perseverenţă. Nu asta înseamnă şi o societate mai deschisă şi virtuoasă? Dansul, alături de toate celelalte arte, a contribuit la evoluţia umanităţii. Direct sau indirect.

De ce se întâmplă astfel? Pentru că dansul în sine înseamnă evoluţie, dezvoltare personală. Dacă scopul tău este să devii mai bun, o persoană mai bună, dansul îţi poate oferi asta. Atât timpul cât scopul tău nu sunt banii sau manipularea oamenilor (gândeşte-te la toţi dansatorii care folosesc dansul pentru a obţine altceva), te poţi schimba radical. Poate e neplăcut ceea ce scriu, dar la fel ca în orice domeniu, dacă faci ceva pentru scopurile greşite, nu vei ajunge prea departe.

Cum îţi dai seama că scopul tău e greşit? Simplu, nu evoluezi sau o faci foarte foarte greu.

8. Atunci când  ești instructor/ coregraf, tot timpul ești înconjurat de oameni,  de aceea te voi întreba, care a fost cel mai plăcut sau neplăcut mesaj pe care l-ai primit din partea cuiva, în activitatea pe care o desfășori?

Din fericire, raportul mesaje plăcute/mesaje neplăcute, este în favoarea celor plăcute. Am primit multe mesaje, dar cel mai fain pentru mine a fost când mi s-a spus că am schimbat viaţa acelei persoane în bine. Cele neplăcute nu le iau în considerare, căci vin din invidie. Celelalte tipuri de mesaje sunt constructive.

9. Existând o varietate de dansuri, și o întreagă creație de dansuri prin combinarea diferitelor stiluri și tehnici, nu îmi voi permite să te întreb ce stil de dans te reprezintă, însă ar fi plăcut să știm ce anume ai imagina în materie de dans și cum s-ar numi propriul tău stil de dans?

Cândva am fost întrebat: De ce vrei să dansezi? Răspunsul meu a fost: pentru că vreau să fiu un dansator complet. Fiecare persoană îşi creează propriul stil ce nu poate fi reprodus de altcineva. Poţi învăţa mişcările, dar nu şi esenţa, pentru că aceasta vine din tine.

Legat de o denumire a stilului, momentan sunt în stadiul în care văd cum apar zeci de denumiri pentru acelaşi lucru, poate puţin modificat. E marketing pur. Momentan nu-mi bat capul cu „inventarea” unui nou stil de dans. Ce mă reprezintă este Bachata – Bachata mea. Combin tot ce ştiu, de la dans sportiv până la dansurile din cultura hip-hop. Imi imaginez o Bachata foarte frumoasă, atât de dansat cât şi de privit, care o poate învăţa oricine şi poate fi condusă de oricine. În prezent, majoritatea figurilor frumoase sunt dificile. Eu vreau să le înţeleg, să le descompun în elementele lor şi să le reconstruiesc astfel încât oricine le poate face.

10. Prin dans, am căutat personal să răspund la o componentă social-relațională foarte importantă, aceea dintre bărbat și femeie. În viziunea ta, cum se transpune acest tip de relație prin dans?

Pentru mine cheia unei relaţii reuşite este comunicarea. De acolo pleacă toate celelalte: respect, încredere, fidelitate, compasiune. Atunci când dansez caut şi ofer aceleaşi lucruri. Din punctul meu de vedere dansul poate completa legătura dintre un bărbat şi o femeie. Iar legătura dintre ei poate completa dansul. E ca un fel de Ying-Yang. Una e să vezi doi oameni oarecare dansând şi alta este să vezi doi iubiţi dansând. Şi aici mă refer strict la legătura dintre cele două persoane, nu la perfecţiunea executării mişcării sau complexitatea lor.

Marius Turcu 1

11. În final, te voi ruga să ne oferi câteva definiții personale, sau simple descrieri, pentru următoarele stiluri de dans:

Salsa – Energie, Putere, Spectacol, Distracţie.

Bachata – Apropiere, Încredere, Poveste, Iubire, Flexibilitate.

Kizomba – Control, Improvizaţie, Respect.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 03/14/2016 în Artă, Interviu

 

Etichete: , , , , , , ,

Oameni care își dansează viața – interviu cu Irina Nistor – instructor și coregraf (Salsa Amazing)

1. Viață, dans și oameni! Descrie puțin viziunea proprie asupra vieții din perspectiva dansului și expune câteva idei despre tine.

Dansul pentru mine este un mod de viață, un mod frumos de a trăi, de a cunoaște oameni, de a socializa, de a te bucura de viață, de a-ți exprima atitudinea, stilul propriu pe ringul de dans, de a trăi cu pasiune fiecare moment, dansul mă face să mă simt liberă, să uit de griji și înseamnă o provocare de fiecare dată. Dansul pentru mine se traduce în pasiune. Pasiune pentru ce faci, pasiune pentru viață și trăire pur și simplu. Dacă nu dansezi din pasiune, nu mai dansa deloc. În dans trebuie să te dăruiești complet, să simți ritmul până în măduva oaselor și înapoi, până în vârful degetelor. În momentul de față nu aș putea trăi fără dans, fără să predau, fără să fiu pe scenă, fără să mă fac remarcată prin experiența acumulată în dans. Dansul îmi dă energia de care am nevoie zi de zi și mă face să mă simt liberă și să iubesc ceea ce fac.

Ce fată nu-și dorește să fie frumoasă, elegantă, admirată și plăcută de toată lumea? Nici eu nu am făcut excepție. Ușoara mea timiditate mă încurca uneori și mă înfuria. Doream să am farmec și să nu mă mai pierd cu firea când îmi era lumea mai dragă…. și am descoperit Salsa, care a devenit bucuria mea zilnică, prietena mea secretă și confidenta mea. Acum îmi cunosc puterea de a mă adapta, de a fi fermă și încrezătoare. Dansul mi-a schimbat atitudinea, mi-a dat încredere și m-a făcut să mă simt frumoasă și elegantă. Mi-a dat distincție și rafinament  în mișcări, și așa am ajuns să mă îndrăgostesc de acest dans, precum o adevărată declarație de dragoste.

irina nistor 3

2. Ce comunică sau ar trebui să comunice dansul? Pot oamenii socializa, iubi, prin dans?

Dansul exprimă pasiune, trăire și cu siguranță îmbunătățește comunicarea interpersonală. Este cel mai plăcut mod de ați face prieteni noi cu care să ieși, cu care să te distrezi, cu care să te bucuri de viață, ajută la menținerea unei siluete frumoase, crește stima de sine. Dansul reprezintă una din cele mai bune metode dovedite împotriva stresului. Nu în ultimul rând prin dans lumea își exprimă iubirea, transmite emoții, multe cupluri s-au format pe ringul de dans, ajungând la căsătorie, deci are mari beneficii asupra vieții în general.

3. Sunt curios ce anume urmărește un dansator/ instructor/ coregraf: perfecțiunea, prestigiul, improvizația, transmiterea unor emoții, sociabilitatea sau o dinamică existențială?

Un dansator urmărește să învețe figuri de dans, tehnici la cursurile de dans pe care să le expună pe ringul de dans, să îți exprime emoțiile, personalitatea, să fie remarcat, să improvizeze, să creeze o poveste timp de 3 minute cu oricine dansează.

Ca instructor sau coregraf lucrurile sunt văzute altfel, îți dorești să oferi cei mai bun pentru cursanții tăi, să îi îndrumi să evolueze ca dansatori, să își înfrângă timiditatea, să aibă încredere în sine, să cunoască tehnicile de muzicalitate, să interpreteze, să se perfecționeze, să meargă la congrese, festivaluri. Cel mai frumos lucru ca instructor este  ideea de a împărtăși pasiunea și mici secrete ale dansului cu toți cei care pășesc pragul și ajung în sala de dans.

irina nistor 4

Au început participările la workshopuri, cursuri, festivaluri în România și în străinătate, unde erau asemenea activități, apoi au venit premiile și diplomele la concursuri. Dorința de a fi mai buni a găsit răspunsul și în afara țării, la congresele de la Berlin, Roma, Varna, Madrid, Istanbul, Borovets. Aceste participări ne-au ajutat să ne găsim un drum propriu, pe care îl căutam de la început. Am simțit  că  ne dorim mai mult și am ajuns la Salsa Amazing, am început să facem diferența! Simțim că avem ceva de spus, ceva ce nu s-a spus încă, ceva ce ne face diferiți!

4. Având un acces liber la informații și materiale video online, dar și capacitatea de a călători pentru a explora diverse forme ale dansului, care este nivelul de receptare al tinerilor (și nu numai) cu privire la practicarea dansului?

Dansul se știe că este prezent în lumea oamenilor de mult timp, este un mod plăcut din viața fiecăruia pentru distracție, socializare, iubire și ia amploare din ce în ce mai mult atât pe plan național, cât și internațional. Pot afirma din propria experiență că am rămas plăcut surprinsă la Berlin Salsa Congres, în 2012, când am văzut peste 3000 de oameni plini de viață, energici, dansând cu pasiune. De asemeni în Italia, Madrid, Istanbul sunt foarte mulți dansatori cu care creezi o legătură fără nici măcar să știi cum îi cheamă, câți ani au sau alte informații. O formă intelectuală de cunoaștere a lumii dansului, a muzicii și a prieteniei care se naște între practicanții acestui stil de dans latino! Este un „exercitiu fizic” potrivit pentru orice vârstă. Câștigăm, prin salsa, încredere, curaj, mobilitate și atitudine…și, nu în ultimul rând, prieteni…prieteni legați de bucuria de a dansa, împreună.

5. Te rog să ne povestești una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-ai avut ca instructor, coregraf sau simplu practicant, în lumea dansului. Ce învățăminte putem extrage din experiența ta?

Cea mai frumoasă experiență a fost atunci când am câștigat prima cupă la Latin Fever Fest, Constanța 2012 și prima medalie. Sentimentul de pe scenă este unic și greu de exprimat în cuvinte. Cel mai important aspect și totodată, motivul pentru care m-am îndrăgostit de scenă este atmosfera care se creează între cel care oferă spectacolul (eu) și cel care savurează spectacolul (publicul). Emoții, adrenalină, devotament, toate acestea însoțite de aplauze, realizează o conexiune cu publicul care DOAR se simte și nu necesită cuvinte.

irina nistor 2

Dansul este o artă, dansul înseamnă emoție, cucerirea spațiului, curajul de a depăși mobilitatea, ne învață să fim armonioși în întreg limbajul gesturilor. Frumusețea dansului reușește să lase oamenilor trăirile pe care nu numai că le-au simțit, ci știu că nimic altceva nu le poate înlocui sau exprima.

Îndrăzniți să dansați, vă promit că n-o să regretați nicio clipă.

6. Un citat mi-a atras atenția încă din timpul liceului – „Viața fără un pic de nebunie ar fi ca un act vulgar”. Trebuie un pic de nebunie (în sensul bun al cuvântului) în lumea dansului?

Trebuie un pic de nebunie în viața fiecăruia, mai ales a celui care se exprimă prin dans. Pe ringul de dans suntem liberi să creăm, să ne simțim bine, fără reguli, fără stres, doar cu veselie și bună dispoziție.

Irina Nistor 1

7. Ajută dansul la construirea unor identități sociale și la stabilirea unor raporturi sociale între oameni, mai deschise și mai virtuoase? De ce se întâmplă astfel?

Dansul ajută la construirea unei identități sociale și îmbunătățește comunicarea interpersonală. Dansul este un limbaj comun oriunde ai merge, la un congres, la un festival, la o petrecere latino, nu trebuie să cunoști pe cineva ca să poți merge la un astfel de party, trebuie doar să știi să dansezi. Dansul înseamnă apropiere față de ceilalți. Când mergi într-un club de dans, pot pune pariu că nu știi pe nimeni de acolo decât pe cei cu care ai venit, când mergi într-un club de salsa, deja cunoști mai bine de un sfert din oamenii de acolo de la cursuri, workshop-uri sau festivaluri de gen, iar până pleci acasă o să mai cunoști încă pe atâția. Astfel până la sfârșitul serii este imposibil să nu îți faci prieteni noi și să te simți în largul tău cc și cum ai cunoaște pe toată lumea.

8. Atunci când  ești instructor/ coregraf, tot timpul ești înconjurat de oameni,  de aceea te voi întreba, care a fost cel mai plăcut sau neplăcut mesaj pe care l-ai primit din partea cuiva, în activitatea pe care o desfășori?

Cel mai frumos mesaj primit din partea cursanților sunt aplauzele de la sfârșitul fiecărui curs, asta înseamnă respect și un lucru clar – că ceea ce faci e bine. Menționez și faptul că dacă pui pasiune în ceea ce faci, zâmbești și ești dispus să explici orice nelămurire, e cea mai mare mulțumire ca instructor, și astfel nu întârzie să apără mesajul „vreau să dansez și eu ca tine”.

9. Existând o varietate de dansuri, și o întreagă creație de dansuri prin combinarea diferitelor stiluri și tehnici, nu îmi voi permite să te întreb ce stil de dans te reprezintă, însă ar fi plăcut să știm ce anume ai imagina în materie de dans și cum s-ar numi propriul tău stil de dans?

Ca și o ierarhie în ceea ce privește stilurile de dans pot spune că SALSA ocupă locul 1, urmată de bachata, cha-cha, kizomba. La momentul acesta am un stil propriu creat, ceea ce mă face diferită pe ringul de dans și bineînțeles remarcată, de aici și numele școlii pe care o dețin este SALSA AMAZING. Lady styling-ul este o componentă importantă în viața oricărei dansatoare, pentru mine înseamnă senzualitate, atitudine, eleganță. Stilul meu de dans se poate exprima într un singur cuvânt: AMAZING!

10. Prin dans, am căutat personal să răspund la o componentă social-relațională foarte importantă, aceea dintre bărbat și femeie. În viziunea ta, cum se transpune acest tip de relație prin dans?

Dansul înseamnă pentru mine senzualitate. Vreți să fiți femei senzuale, sexy și să atrageți atenția unui bărbat dintr-o simplă mișcare?! Ei bine, puteți să faceți asta la modul cel mai propriu- în dans puteți avea toată atenția unui bărbat dintr-o mișcare a mâinii, când vă lăsați tot corpul să vorbească, limita o puneți doar voi.

11. În final, te voi ruga să ne oferi câteva definiții personale, sau simple descrieri, pentru următoarele stiluri de dans:

Salsa – Este cea mai populară variație a unui dans latino și s-a dezvoltat rapid într-un fenomen internațional. Tehnic, salsa se dansează în 8 timpi, însă practic se calcă doar 6 pași, 2 fiind pauze. Se poate dansa fără partener, însă de obicei se dansează în cuplu, bărbatul fiind cel care conduce și dirijează mișcările femeii. Mișcările picioarelor (pașilor) sunt lente în comparație cu mișcările brațelor, care trimit în permanență diferite semnale partenerei: semnal de piruetă pe stânga, pe dreapta.

Bachata – Bachata este considerat cel mai senzual dans. De ce? Pentru că partenerii stau foarte apropiați (normal, acest lucru nu este obligatoriu, dar totuși vorbim despre un dans pasional), iar în poziția de bază genunchii fetei țin cât de cât strâns genunchiul băiatului. Astfel picioarele ei se mulează pe piciorul drept al partenerului și acestuia îi va fi mai ușor să o conducă.

Kizomba – Kizomba ca stil de dans a fost influențat major de Semba și Tango-ul argentinian. Partenerii dansează într-o poziție apropiată (close embrace), utilizând în general timpii accentuați (uneori sunt folosiți și pași sincopați). Datorită poziției apropiate a partenerilor, Kizomba reprezintă unul dintre cele mai senzuale dansuri în pereche, conexiunea dintre parteneri formându-se încă de la primele acorduri ale unei melodii. Datorită ritmului simplu și fiind un dans bazat pe mers, Kizomba este un stil care „prinde” partenerii încă de la prima melodie.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 03/14/2016 în Artă, Interviu

 

Etichete: , , , , , , , ,

Tracitas atque Latinitas

IMG_0920

De ceva vreme, în Iaşi, apare o revistă de popularizare a culturii şi civilizaţiei traco-latine. Sub coordonarea profesorului de latină şi greacă veche, Ilie Istrati. Revista „Tracitas atque Latinitas” îşi propune să redescopere istoria, cultura, tradiţiile, limba şi sărbătorile poporului traco-dac, dar şi a părinţilor romani şi latini. Cine este pasionat de istoria antică, de cum a reuşit Imperiul Roman să îşi impună rostul civilizator, aici se pot găsi informaţii şi imagini la îndemâna tuturor.

Fiind unul dintre colaboratorii acestei reviste, până acum am scris despre virtuţile cetăţenilor romani, un sistem pentru statutul social pe care Imperiul Roman l-a promovat prin cetăţenii săi. Lista întreagă de virtuţi şi toate însuşirile acestora au definit caracterul lor de-alungul timpului.

“Virtue, in their view (roman view), is exercised appropriately within some sphere of public activity, could greatly benefit a community and simultaneously enhance the reputation of the virtuous individual.”

(Elizabeth Forbis – Municipal Virtues in the Roman Empire: the evidence of Italian Honorary Inscriptions)

Ultimul număr al revistei l-am dedicat scrierilor lui Cicero. Am tratat problemele dreptăţii şi ale justiţiei în discursurile pe care Cicero le-a ţinut în numele unor cetăţeni romani de la acea vreme. Ce este dreptatea şi cine trebuie să o facă? Ce fel de proces este justiţia? Sunt doar două întrebări la care m-am oprit. Despre acest Cicero, un homo universalis, cum era numit ştim că şi-a dedicat înţelepciunea apărării celor care erau abuzaţi de nedreptăţile societăţii romane. Cicero punea toate aceste virtuţi şi credea în ele prin valoarea îndatoririi publice pe care fiecare trebuia  să o aibă.

În revista „Tracitas atque Latinitas” mai pot fi citite texte despre agricultura romană, despre familia romană, filosofia, literatură şi poezia, oraşe, cetăţi şi zei.

IMG_0924

 

Etichete: , , , , , , , ,

Unde-s teii, mor ciocoii

Amăgiţi cu vestitele politice poveşti,
Arde-n patima civilă
Doar “un singur dor”: de TEI!

Pentru că ciocoii ăştia,
Care nici măcar nu-s de prin Ieşi,
Ne învaţă ce-i morala
Planurilor de tăiat săracii Tei.

Şi din nou ciocoii ăştia,
Într-un static şi partaj local
Îi vedem cum vând în plină iarnă,
nişte simple, pitoreşti idei.
Că din Tei n-avem nimic,
Doar proiecte arhitecturale,
făcute de savanţi mititei.

Dar defel nu poate-aprinde
Într-un suflet de ieşean,
O mai mare nebunie
De a te crede mai viral,
Pentru a salva în mie, Teii, un simbol din Ieşi.

Unde-s teii, mor ciocoii,
Am ajuns şi noi la timpul,
Când ne-am săturat de triburi,
Ce trăiesc în clanuri angajate,
În Palatul Roznovan’.

Cine-ar fi crezut vreodată
Că ai noştri, dragii Tei,
Ne vor învăţa vreodată
Că ciocoii-s nişte clei?

Căutând să luăm laude
De la al nostru Eminescu, drag poet,
Ne permitem să ne batem
Pentru o frumoasă alee de Tei.

Şi încă-odată eu vă spun,
Unde-s Teii, mor ciocoii
Chiar şi cu mărunta lor greşeală,
De a se crede mai presus de Prometei.

 
Un comentariu

Scris de pe 02/10/2013 în Aviz Teoretic, Poezie

 

Etichete: , ,

Ştim că avem un patrimoniu?

Vreau să îmi încep articolul cu două mici poveşti. Prima este despre Palatul Culturii şi Ştiinţei din Varşovia (cunoscut şi după numele de Palatul Culturii şi Ştiinţei Joseph Stalin), o clădire imensă, între primele opt clădiri ca mărime din Uniunea Europeană. Eram ghidat de o colegă, studentă la universitatea din capitala Poloniei şi îmi povestea că a existat şi încă mai există, o dezbatere controversată dacă să distrugă marea clădire a culturii oferită de Stalin “prietenilor” polonezi în anii ‘50. Dezbaterea se purta pe aspecte ce ţin de morală culturală şi identitate, care nu se regăseşte nicidecum în memoria polonezilor. Ce se întâmplă acum în jurul palatului? Se construieşte un mare centru de business. Avea un nume gen “Trade Center”, ce se impunea în faţa colosului cultural. Polonezii nu se recunoşteau şi nu recunoşteau un monument ce nu le  aparţine, dăruit de unul dintre cei mai inumani lideri din lume. E de înţeles reacţia lor.

A doua poveste este despre Ljubljana, capitala Sloveniei, singurul oraş care m-a impresionat în cele mai mici detalii. Fiecare parte a oraşului vechi, fiecare stîlp, rămăşiţă de monument, era păstrată şi amenajată. De la vechi anticariate, la mici poduleţe care treceau peste micul râuleţ ce înconjura oraşul. Sus, pe o colină era Castelul ce domina peste toate şi tot. Acolo aveau loc toate evenimentele culturale importante (intuiţia mea în cele două zile cât am poposit pe acolo).

Avem şi noi la Iaşi un Palat al Culturii. “Zdrenţuit”, cu tablă strălucitoare pe acoperiş şi mai nou înconjurat de o serie de clădiri fără logică estetică sau arhitecturală. Mai mult, la subsol se regăseau situri arheologice de o importanţă pe care doar specialiştii o pot explica. Şi am ajuns unde? Să venerăm un Mall. Să ascundem faţadele Palatului, cele care ofereau oraşului un punct simbolic ce putea fi văzut din mai toate celelalte colţuri ale Iaşului. Este un simbol pe care nu-l apreciem. Cele două poveşti sunt relatate pentru a vedea diferenţa între cum percem noi memoria culturală şi identitară şi cum o percep alţii.

Zi de zi mai aflăm că alte clădiri sunt lăsate în paragină, sunt distruse şi nu reacţionăm cu nimic. Ştiu, comunismul ne-a furat obiceiul MEMORIEI. Nu doar comunismul, ci şi o venetică atitudine capitalistă dezordonată de după ‘89. Patrimoniul reprezintă o moştenire culturală, iar refuzându-l nu facem altceva decât să ne obstrucţionăm identitatea şi să ne torturăm simţurile.

Zilele trecute am participat la o dezbatere organizată de colegii de la Cafeneaua Publică, pe tema: “Avem un patrimoniu, ce facem cu el?” Invitaţi au fost conf.dr. Laurentiu Radvan, profesor la Facultatea de Istorie din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași şi Ing. Virgil Babii, director interimar la Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Iași. Am aflat că avem peste 1600 de clădiri de patrimoniu (biserici, mănăstiri, case memoriale, palate boiereşti etc.), dar din păcate nimeni nu mai contribuie să le întreţină şi să le amenajeze. Acel “nimeni” este Statul (în mare parte), cel care este în posesia clădirilor, prin Ministerul Culturii. Unele se găsesc şi în subordinea autorităţilor locale.

IMG_5629

Iaşul, vrem nu vrem, are o moştenire culturală, nu unitară, aşa cum menţiona un profesor prezent la eveniment, dar variată şi autentică, iar noi nu prea dorim să ne angajăm pentru a le proteja. Trăim într-o lume globalizată, foarte dinamică, agitată, dar cu toţii convieţuim într-o comunitate şi trebuie să ne bucurăm de ceea ce ne-au lăsat cei de dinaintea noastră, pentru că prin aceste monumente s-a format identitatea noastră.

IMG_5624

Ce ne lipseşte şi ce putem face?

  1. Ne lipseşte o organizaţie care să protejeze şi să ajute la conştientizarea oamenilor din comunitate asupra acestor aspecte legate de patrimoniu. Pot lua ca exemple de bună practică proiecte precum “Salvaţi Bucureştiul”, sau oraşul Braga din Portugalia, unde tinerii şi-au asumat responsabilitatea (uniţi printr-o asociaţie), să protejeze clădirile de patrimoniu. Poate fi găsit şi un articol pe acest subiect în numărul 10 al Revistei IUVENTA, un articol scris de colega mea Ines Barbosa.
  2. Este necesar să facem din ce în ce mai public lista cu monumentele din Iaşi, să le cunoască ieşenii, să le viziteze. Sunt colegi care deja, în mediul online au o astfel de iniţiativă, prezentând săptămânal câte un monument istoric.
  3. Mai avem nevoie de o listă, dar partajată, unde să se menţioneze în subordinea cărei autorităţi intră fiecare monument (la nivel judeţean, local, direct la minister). Ieşenii nu ştiu la cine pot apela şi nu îi cunosc pe cei care administrează patrimoniul local. În plus, pentru a nu mai exista o aruncare a vinei de la o instituţie la alta, mai ales atunci când vorbim de sensibilităţi politice.
  4. Trebuie să ne învăţăm să avem o reacţie atunci când nu suntem mulţumiţi de o anumită situaţie. În cazul Palatului Culturii a existat o oarecare împotrivire, dar puteam mult mai mult.
  5. Dacă ştiţi persoane care au poze vechi cu oraşul Iaşi, vă rog să le puneţi la dispoziţia celor care sunt pasionaţi de fotografie, pentru a putea fi arătate publicului. E o necesară împrospătare a memoriei. Să nu mai suferim de această maladie a “fragmentării”.

IMG_5625

Sunt doar câteva idei, dar trebuie să fim mai conştienţi că nu ne putem afunda în birouri de afaceri şi centre comerciale. Trăim într-un oraş cu o moştenire culturală recunoscută, dar mai puţin văzută. Identitatea noastră s-a construit pe supravieţuirea acestor clădiri încă din cele mai vechi timpuri.

Fotografiile sunt realizate de Alexandrina Dinga.

 

Etichete: , , , , , ,