RSS

Arhive pe etichete: gândire

Realitate și percepție – cât de pregătiți suntem să înfruntăm ceea ce nu știm?

Editura Publica ne propune un nou titlu editorial care are ca temă centrală realitatea înconjurătoare. Un profesor de politici publice pe numele său Bobby Duffy încearcă să afle care sunt „Pericolele percepției” și „de ce ne înșelăm în aproape toate privințele”. Într-un nou dialog alături de colegul meu psiholog Alexandru Crețu, încercăm să aflăm cât de pregătiți suntem să înfruntăm realitățile pe care nu le cunoaștem.

Dragoș Preutescu: Înainte să fin conștienți prea mult de noi ca oameni, aveam ca reper o singură realitate – natura înconjurătoare. Ea dădea tonul felului în care noi evoluam, fie că era vorba de hrană, adăpost, sau procreere. Chiar și astăzi mai avem ca reper natura, doar că ne dăm superiori și încercăm să o confruntăm sau să o stăpânim. Ar fi mult mai sigur să pornim dialogul nostru despre cartea Pericolele percepției – de ce ne înșelăm în aproape toate privințele scrisă de Bobby Duffy, încercând să explicăm care dintre următoarele două afirmații este mai aproape de adevăr: Percepția înseamnă realitate sau Realitatea înseamnă percepție? Sunt două idei pe care le poți jongla, dar eu țin să cred că tot ceea ce percepi și cum percepi și de ce percepi, formează o realitate. Prin această afirmație mulți dintre noi își construiesc impresiile despre viață și oameni. Nu știu dacă una sau cealaltă este mai adevărată, dar observ că prima afirmație este mai aproape de realitate.

20190714_212342

Alexandru Crețu: Dacă la începutul vieții pe Pământ realitatea obiectivă era singura realitate – preocupările ființelor vii fiind cele descrise de tine (hrană, apă, adăpost etc.), totul a început să se schimbe din momentul în care a apărut omul modern/homo sapiens. Acest nou animal avea caracteristici ce îl diferenția de majoritatea animalor: era biped, putea folosi cu ușurință mâinile pentru a apuca obiecte sau construi unelte, putea percepe și diferenția între o mai mare varietate de stimuli vizuali și auditivi și, cel mai important, avea un creier suficient de evoluat încât să îi permită utilizarea simbolurilor (limbaj, imagini) pentru comunicarea cu ceilalți membrii ai speciei, rezolvarea de probleme complexe folosind informațiile reținute anterior sau reflecția asupra mediului în care era (Este sigur dealul ăsta? Dar dealul celălalt? Sunt de încredere oamenii din tribul meu?). Dacă la început aceste funcții au ajutat la supraviețuire, ulterior au devenit unelte de expansiune și dezvoltare a civilizației. Ca efect secundar, acest nou creier funcționează diferit la fiecare om: acesta asimilează și filtrează informațiile din mediu în funcție de specificul individului și de experiențele anterioare, reținând unele informații și eliminând pe cele inutile. Și așa s-a născut realitatea subiectivă.

Dragoș Preutescu: Am ajuns la o realitate subiectivă, într-adevăr, dar așa cum confirmă și Bobby Duffy, omul nu mai este capabil să filtreze informația pentru că sunt din ce în ce mai diverse și mai complexe. Homo sapiens își construia percepțiile pe baza observațiilor din natură. Omul post-modern are percepțiile deja construite, pentru că le primește și doar le privește. Astfel nu știu dacă mai construim o realitate subiectivă pentru că „libertatea mințiii”  sau „nebunia de a gândi cu mintea ta” este îngrădită de mecanisme făcute să automatizeze comportamentul nostru și să distorsioneze realitatea pe care am fi dispuși să o percepem. Așa cum foarte bine afirmă și autorul, „facultățile noastre critice sunt anihilate de «răspunsurile emoționale» și «identitățile tribale»” (p. 233). Ca să urmez trendul teoriilor, suntem într-un fel de realitate post-subiectivă. Subiectivitatea e dată de percepțiile eronate cauzate de tehnologiile media și sociale. Mai mult, omul post-modern este asaltat de prejudecăți și forme avansate de dezinformare. Ce rezultă din acest „parteneriat” prejudecată – dezinformare? Și cum mai putem ajunge să rămânem în situația de a exista o realitate subiectivă.

Alexandru Crețu: Mintea umană este complexă și superioară din punct de vedere evolutiv, omul fiind capabil de multe operații precum abilitatea de amânare a recompenselor, de luare a deciziilor pe baza experiențelor trecute sau de focalizare a atenției pe stimuli diferiți ca relevanță. Cu toate aceste avantaje, mintea umană are și anumite limite: procesele cognitive superioare consumă multe resurse fizice și mentale, iar mediul (mai ales mediul digital) solicită din ce în ce mai mult răspunsuri automate din partea individului. Din cauza aceasta, omul modern tinde să apeleze la scurtături mentale pentru a lua decizii mai rapide, precum formarea unor stereotipuri, apelul la emoții în luarea deciziilor, conformarea la norme sociale etc. Faptul că trăim într-o societate digitală care oferă informații mai rapid decât putem să le procesăm ne forțează să căutăm informații adunate și compuse de alte persoane sau instituții, ceea ce în schimb ne fac mai vulnerabili la dezinformare sau manipulare. Iar odată formate atitudinile, ele pot deveni rezistente la schimbare, chiar dacă ele ar putea fi invalidate de puncte de vedere valide sau corecte.

Dragoș Preutescu: Daca este să mă opresc la un concept, ar fi cel de Umwelt („lumea înconjurătoare”), adică ce fel de lume dorim să vedem din ceea ce ni se dă. Dar o lume înconjurătoare virtuală (pentru că deja se vorbește despre o realitate virtuală) nu are limite, iar tu nu reușești să vizualizezi și să creezi o singură realitate subiectivă, ci înglobezi multe altele de care nu ai nevoie și te afectează (supraabundența de informații). Iar percepțiile unor lumi pe care presupunem că le înțelegem și le considerăm realități, conduc către comportamente absurde. Prejudecata, în mod special, se naște dintr-o lipsă de cunoaștere a mediului înconjurător. În ceea ce privește dezinformarea, o altă formă de a obstrucționa și transforma realitatea, aceasta este ambiguă. Cei care reușesc să proceseze informația cel mai bine vor reuși să se ferească de Pericolele percepției.

Alexandru Crețu: Consider că problema nu o reprezintă faptul că percepțile, reprezentările și gândurile noastre de sine, ceilalți și lume ar fi eronate datorită massmediei sau a accesului la lumea digitală, întrucât aceste limitări ale sistemului nostru cognitiv respectiv unele dezavantaje ale naturii noastre sociale avansate (ex.: conformism, stereotipizare) au existat încă de la începutul civilizației. În schimb, problema este că trăim într-o societate digitală și informațională vastă, bogată și nereglementată: avem acces rapid și (relativ) facil la nenumărate surse de informare, însă nu avem nici filtru pentru a deosebi informațiile relevante de cele irelevante sau cele adevărate de cele false și nici nu avem abilitatea de a analiza și de a evalua critic aceste informații. Dacă ar fi să căutăm soluții pentru a ne feri de formarea unor percepții eronate despre realitate, ar trebui să vorbim despre formarea la oameni a unor competențe de tratare eficientă a informațiilor precum gândirea critică, organizarea informației, înțelegerea materialului scris precum și competențe metacognitive.

Dragoș Preutescu: Nu știu dacă vom reuși să ne păzim în totalitate de percepțiile greșite, mai ales dacă luăm în considerare felul în care oamenii gândesc și se comportă, atât de diferit într-o societate tot mai complexă. Autorul Bobby Duffy vine și cu soluții pentru a încerca o „filtrare” a lumii în care trăim: „[…] păstrarea unei înțelegeri a lumii bazate pe fapte” (p. 35). Pentru mine mai există o soluție la fel de bună și pe care o susțin oriunde merg: CITITUL. Și exemplul suntem chiar noi, care am citit cartea Pericolele percepției. De ce ne înșelăm în aproape toate privințele și am încercat să schițăm idei despre cum gândim și simțim realitatea. Să nu ne ferim să admitem că trebuie să înfruntăm și ceea ce nu știm despre noi și lumea înconjurătoare.

Alexandru Crețu: Citind cartea lui Bobby Duffy mi-am amintit că înainte de a accepta o informație ca fiind adevărată, trebuie să o analizăm la modul obiectiv, respectiv să verificăm sursele acelei informații, datele statistice care o susțin – dacă este cazul, precum și nivelul de certitudine sau de adevăr al acelei informații (Este adevărată sau nu? Dacă da, în ce context? Etc.). Sigur că nu putem să ne ferim de convingeri eronate sau distorsionate, dar dacă ne antrenăm curiozitatea și scepticismul intelectual, respectiv gândirea critică, putem deveni mai rezistenți la presiunile venite din partea altora de a gândi la fel ca aceștia și putem deveni mai autonomi, mai eficienți și mai înțelepți. Cititul este doar primul pas. Un alt pas important ar trebui să fie antrenarea abilității de a pune întrebări și utilizarea acesteia când citim ceva nou. Nu în ultimul rând, ar trebui să începem să ne punem la îndoială convingerile majorității, ca și pe cele personale. Nu este nimic rău în a gândi diferit față de ceilalți : marile descoperiri din istorie au venit întotdeauna de la oameni îndrăznit să depășească barierele psihologice și sociale specifice vremii în care trăiau. Trebuie doar să îți permiți să faci primul pas.

Dragoș Preutescu: Eu spun că trebuie să antrenăm și multe altele ca să ne putem feri de informațiile eronate. Putem să încercăm să ne construim un spirit critic față de modul nostru de a gândi și să chestionăm serios convingerile eronate, mai ales ale majorității. Sunt de acord că trebuie să rămânem curioși față de realitatea care ne înconjoară, iar cartea lui Bobby Duffy ne poate ajuta să luăm un start bun. Noi am făcut primul pas în a citi și conștientiza care sunt Pericolele perceției. Să ne îndreptăm sigur spre următorii pași.

Un dialog ce face parte din proiectul Idei și Efecte.

EDUCAȚIA NU SE CUMPĂRĂ. SE CITEȘTE.

Articole similare

„Stăpânirea” inteligentă a deciziilor

„Statut și anxietate” – cum ne provocăm singuri răni și cum le putem vindeca

 

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Cu o voce puternică şi o strategie perfidă, câştigi în faţa oricărui adevăr

România oferă posibilitatea ca toate lucrurile lipsite de sens şi toţi oamenii care au o voce mai puternică, să răstoarne orice logică a conduitei într-o societate. Astăzi este foarte important să ştii cât de bine te poţi impune în faţa celuilalt cu tonalitatea, cu nişte argumente amestecate, sau mestecate, şi un fir al ideilor abuzat şi fără sens (mai poţi pune aici şi lucrurile personale, că dă bine şi te face mai “însufleţit” şi poţi fi dojenit şi câştigi inima celorlalţi, că parcă ar interesa pe cineva ce frustrări ai tu).

Astăzi toată lumea are dreptate, toată lumea a făcut ceva, toată lumea merită ceva, toţi vor şi tot mai puţini fac. Bun, şi oamenii care au făcut cu adevărat ceva, ce se întâmplă cu ei? Mi se pare jenant să aştepţi idei de la alţii sau să le furi şi după tu să faci cele mai “tari” proiecte din ele, sau să te lauzi cu totul, să te baţi în piept. Da, e absurd şi perfid ce fac unii. Unii dau idei, scriu, sunt creativi, fac strategii şi planuri, alţii se laudă cu ele, câştigă bani (tipul acela de om capitalist care se dă mare om de business, sau bun la suflet, dar de fapt el tot un om cu dragoste de bani este). Şmecheria, şantajul şi cooperarea de conjunctură sunt cele mai potrivite valori pentru România lor, nu a noastră, sau cel puţin nu a mea.

Imediat vine acuza: ce, domnule? Ce tot vii tu cu valorile şi principiile tale? Nu numai că nu vor să adere la ele, dar ţi le fură şi te acuză că le dobândeşti şi că ar fi bine să te debarasezi de ele, pentru că nu se merită. Unii sunt sărăciţi mai mult la minte.

Românii au un talent desăvârşit de a da în cap celui care vrea să facă, celui care a muncit şi a avut rezultate. Îl îndepărtează imediat, că e deranjant. Şi mulţi vor spune că nu am dreptate. Păi este şi normal, au ochii şi mintea închise.

Tipul acesta de oameni folosesc o tehnică interesantă. Se folosesc de toate ideile tale ca să îşi atragă “admiratori”. Repetă ca într-un film cu proşti sau pentru proşti (scuzaţi expresia) exact ceea ce spui tu, dar într-un sens negativ şi împotriva ta. E absolut remarcabil şi foarte labil.

Prietenia, prietenii. Acum ţi se dă, ţi se ia, este împrumutată, că parcă ar fi un fel de cont bancar, scoţi profit de pe ea, sau retragi “numerar” când este nevoie. “Fereşte-mă Doamne de prieteni”, un titlu al unei cărţi care dovedeşte că prietenia de obicei nu este la locul ei, când o afişezi prea mult în public. Şi mai sunt genul acela de prieteni, care acum îţi spune ceva, şi peste două minute îşi schimbă părerea (că i s-a şoptit ceva la ureche de către un alt “prieten”). Este o formă foarte simandicoasă de făţărnicie. Când spui ceva, respectă până la capăt! Nu te lovi singur la picioare.

Adevărul nu mai pare a fi un fel de respect între persoane. Nimeni nu poate şti adevărul absolut. Totul se raportează la cât de mult îmi place de X, de Z, sau ce îmi oferă Q în schimb. Nu mai contează ce spune celălalt, poate fi cel mai tare Adevăr din univers, nu i se va permite nici cea mai mică atenţie. Mai este nevoie de adevăr astăzi? Nu cred, este foarte important să fii tare în “clanţă” şi ai rezolvat problema adevărului.

Ce se întâmplă când oamenii fac parte din aceste cercuri vicioase? Se pierd, sunt mustraţi, ideile lor sunt bulversate şi scuipate, sunt “împroprietărite”. Se pare că suntem bolnavi, sau avem o formă de “patologie socială”. “Mama proştilor e mereu gravidă”, ne spune în cartea sa Prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă. Eu aş adăuga că mama proştilor e mereu perfidă şi pregătită oricând să îţi şantajeze eforturile, ideile şi lucrurile bune făcute. Oamenii răi acced mai repede la ipostazele cheie, păcat de un lucru: nu reuşim să ne dăm seama de asta mai repede şi să îi oprim, dar niciodată nu e prea târziu.

Rămân un om al valorilor morale şi al principiilor, decât să ader la prostie, șantaj şi oameni mai “prieteni” decât tata.

 
 

Etichete: ,