RSS

Arhive pe etichete: Educație

Gânduri și idei despre târgul de carte „Gaudeamus” 2019

Timp de două zile am fost prezent la Târgul de carte „Gaudeamus”, ce s-a desfășurat în perioada 20-24 noiembrie 2019 în București. Cunoscut ca fiind cel mai mare târg de carte organizat în România, nu pot spune că cele văzute acolo au ajuns la nivelul așteptărilor avute de mine. Am reușit să fiu prezent la câteva lansări de carte, foarte diverse prin ceea doresc să ofere cititorilor. Lansările de carte la care am participat, sunt următoarele:

  • Romaero. 1951-2008 de Traian Doman (Editura Vremea). Dacă este cineva curios de evoluția aeronautică din România, cartea se bazează pe documente din arhiva companiei românești.
  • 24 martie. Cronica infernului kosovar. Povestire, jurnal, meditație de Fehmi Ajvazi. Editura Corint a venit cu cel mai bine amenajat spațiu pentru lansări și evenimente, dar și cu o ofertă de carte (prin reduceri) foarte bine gândită. Am fost prezent și la alte lansări de la această editură și pot spune că m-am simțit minunat.

20191122_105438

  • Filosofi și teologi actuali de Andrei Marga (Editura Meteor Publishing). Cu un public numeros, dar și o „echipă” de prezentare a cărții reușită, cartea domnului Andrei Marga face o evaluare a felului în care filosofia poate să redevină un punct important în gândirea „actualității”. Nu sunt un mare fan al domnului Andrei Marga, dar apreciez felul în care scrie și gândește filosofic.

20191121_172912

  • Doamna Rodica Baconsky este o traducătoare puțin cunoscută în rândul tinerilor. De fapt, puțini dintre noi acordăm o atenție deosebită traducătorilor, celor care încearcă să ne aducă mai aproape de scrierile străinilor. În prezența traducătoarei deja menționate, am avut parte de o frumoasă prezentare a mai multor cărți traduse de doamna Baconsky: De te duci peste râu de Genevieve Damas (Editura Școala Ardeleană), Dezmoșteniții. Transmiterea – extrema urgență de Francois-Xavier Bellamy (Editura Casa Cărții de Știință),  O limbă venită de departe de Akira Mizubayashi (Editura Casa Cărții de Știință). Am văzut cât de importantă este conexiunea traducător – scriitor, pentru că astfel se pot transmite cât mai bine ideile pe care un scriitor străin le aduce prin cărțile sale.

20191122_133442

Câteva idei importante despre acest târg:

  • Am constatat o lipsă a marcajelor și a spațiilor pentru evenimentele organizate. Fiecare editură a încercat să organizeze lansări și conferințe la propriile standuri. Mulți dintre vizitatori erau dezorientați.
  • Toate editurile au încercat să ofere reduceri consistente pentru cărți.
  • Ploaia și condițiile climatice au reușit să îi oprească pe mulți să vină la acest târg.
  • Editura Corint a venit cu cea mai consistentă ofertă de reduceri pentru cărți.
  • Editura Baroque Books & Arts a avut cea mai frumoasă amenajare a spațiului pentru prezentarea cărților. Este de altfel o editură care se remarcă prin eleganță și stil.
  • Greta Thunberg a fost personajul cel mai important (ca model) pentru cei mici. Meritul pentru acest lucru trebuie să i se acorde Editurii Seneca, editură care a tradus și a publicat sub forma unei cărțulii, mare parte din discursurile acestui tânăr lider care luptă pentru protejarea și conservarea naturii.
  • Este important de știut că unele edituri au reușit să întrețină o atmosferă foarte bună în relația lor cu clienții, fie prin oferta de carte, fie prin evenimente, fie prin scriitorii sau alte personaje prezente la standurile lor.
  • Cele mai consistente oferte de carte (NOUTĂȚI) au venit venit din partea Editurii Litera, Editura ART, Editura Publica și Editura Baroque Books & Arts.

20191122_134040

  • Este o experiență pe care merită să o încercați dacă aveți timpul necesar și plăcerea de a vedea care sunt cele mai importante edituri din țară (mai toate sunt prezente la acest târg) și cu ce oferte vin acestea pentru cititorii lor.

20191126_141541

EDUCAȚIA NU SE CUMPĂRĂ. SE CITEȘTE.

Acest articol face parte din proiectul Idei și Efecte.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Poveste despre Om și Univers

Omul a fost pe rând: povestitor, filosof, credincios, sociolog, psiholog, cercetător, dar în final a ajuns să încerce să determine orice amănunt din viața sa. Iar acum se simte Singur.

„Multe probleme dificile se ivesc în legătură cu procesul de cunoaștere. Este dificilă definirea cunoașterii, este dificil să decidem dacă posedăm vreo cunoștință și, chiar dacă se acceptă că uneori avem cunoștințe, este dificil să descoperim dacă putem vreodată să știm că suntem în posesia unei cunoștințe într-un caz particular sau în altul.” [1]

De aceea, „orice om are de ales între a respira prin invidie și ură, ori prin admirație și iubire”. [2]

20190902_111031

„Dacă, de exemplu, bun înseamnă inteligent, iar virtutea înseamnă înțelepciune; dacă oamenii ar putea fi învățați să-și vadă singuri de propriile interese, să vadă efectele pe termen lung ale faptelor lor, să-și critice și să-și coordoneze dorințele, astfel încât dintr-un haos al autoanulării să rezulte o armonie intenționată și creativă, poate că, doar așa, omul educat și sofisticat va găsi acea moralitate care, pentru cel lipsit de educație, stă în precepte și constrângeri exterioare. Poate că toate păcatele nu sunt altceva decât eroare, vedere fragmentară, nebunie? Omul inteligent poate avea aceleași impulsuri violente și antisociale ca și cel ignorant, dar, cu siguranță, le va controla mai bine și va ceda mai rar tentațiilor grosiere din el. Iar într-o societate administrată inteligent – una care mai mult îi restituie individului puterea decât îi restrânge libertatea – avantajul fiecăruia dintre indivizi ar consta într-o conduită loială și doar o vedere clară ar fi necesară pentru a asigura pacea, ordinea și bunăvoința.” [3]

Deci, să nu uităm că omul a fost la început un povestitor și că dincolo de el este Universul și adevărul liber pe care îl putem găsi acolo.

Referințe

[1] Russell, Bertrand, Credința unui om liber. Scrieri esențiale, vol. 1, Traducere din limba engleză de Dan Crăciun, Editura Vellant, București, 2018, pp. 162-163.

[2] Liiceanu, Gabriel, Caiet de ricoșat gânduri sau despre misterioasa circulație a ideilor de-a lungul timpului, Editura Humanitas, București, 2019, p. 272.

[3] Durant, Will, Povestea filosofiei. Viețile și ideile celor mai importanți filosofi occidentali, Traducere din limba engleză de Doru Căstăian, Editura Herald, București, 2019, pp. 25-26.

EDUCAȚIA NU SE CUMPĂRĂ. SE CITEȘTE.

Susține proiectul Idei și Efecte.

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Respect pentru cultură și educație

Întotdeauna vorbim de educație, cultură și cât de importante sunt ele pentru o societate civilizată sau cel puțin normală într-un context de progres în ale accesului la cunoaștere. Știm că sistemul de educație din România nu este sănătos, că o cultură a ideilor, o „piață a ideilor” (Patapievici) nu există, dar câteva condiții pentru a păși în această direcție sunt elementare. Un exemplu în acest sens sunt bibliotecile publice. Nu am reușit să experimentez calitatea (în materie de titluri) a multor biblioteci și forma lor de lucru. Însă am experimentat timp de câteva luni calitatea unei biblioteci germane (deschisă non-stop, zeci de mii de titluri în foarte multe limbi străine, bibliotecari drăguți, număr nelimitat de cărți pe care le poți împrumuta, spații minunat amenajate pentru studiu etc. etc.) și bibliotecile din Iași. Mai exact, Biblioteca Central Universitară „Mihai Eminescu” și Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi”.

Am să aduc în atenție problemele și lipsa unui mediu deschis pentru educație, cultură, studiu, pe care ar trebui să îl ofere Biblioteca Central Universitară, unde mii de studenți sau alte persoane interesate vin să își satisfacă „poftele” intelectuale.

Mobilierul sălilor de studiu sunt de demult, din vremuri vechi. Dacă vrei să ai probleme ale coloanei vertebrale și nu știi cum, aici e locul perfect. Poate vrei să îți testezi capacitatea de răbdare, de chin.

Lipsa energiei și căutarea alternativei. Știm că într-o lume a tehnologiei avansate, multă lume vine cu laptopul, are nevoie de acces la internet, caută cărți în arhivă, reviste, se scriu licențe, dizertații (mai mult sau mai puțin plagiate, dar e important că se încearcă ceva) încât energia este vitală. Sunt săli unde nu există destule prize și unde de multe ori nu merg. Ori trebuie să stai la rând, ori cauți alternativa. Este un demers contratimp, nu se știe când se va opri curentul sau când nu vor funcționa prizele. Am ajuns la concluzia că funcționează în serie – azi la primul etaj, mâine la al doilea și așa mai departe. E adevărat, păienjenișul de fire de la toate aceste „cutii negre” este fabulos. Din când în când mai sunt unii gânditori care se împiedică, iar atmosfera devine amuzantă sau tragică pentru deținătorul de laptop. Depinde cum te poziționezi.

Cititori care caută în îngrămădeala deja specifică, deloc intimă, un locșor unde să își satisfacă nevoile intelectuale, în tihnă, fără a fi privit de vreun feibucist cu rânjetul în excitație. În situația aceasta am fost pus și eu de multe ori. Intimitatea unui cititor împătimit, curios, îndrăgostit de cărți este esențială. Încă un motiv că spațiul și mobilierul dăunează grav acestei nobile dorințe – de a fi singur sau cu mai multă liniște, doar tu și câteva cărți. Am sugerat la un moment dat ca în Corpul E să se facă o anexă a BCU, unde să existe spații de studiu, de dialog, de petrecere a timpului liber cu prietenii și cărțile în față.

Bibliotecarele demne de o asemănare cu personajul Cruella de Vile, dar cu ceva calmante la bord. Privirea lor distrugătoare, replicile în funcție de starea de sănătate sau salariul primit, sunt elemente cheie la care trebuie să fii atent. Scuipă cu ochii întrebări de genul “ce cauți pe aici?”, “ce vrei de la mine?”, “așteaptă!”. Dacă ai nevoie de o informație (mai clară) trebuie să fii grijuliu să nu deranjezi prea mult. Să nu mai spun că domnul de la “informații” e pus parcă să te pedepsească pentru fiecare incapacitate personală. Mai sunt și personaje simpatice care lucrează acolo, le poți identifica ușor în atmosfera alb-negru.

Mirosurile nu sunt nici ambientale, nici de carte. E un mozaic de transpirație (vara e o atmosferă incendiară), parfumuri (după gust), mâncăruri gătite și negătite pe care studenții le au la ei. De multe ori ești făcut să nu mai știi la ce pagină ai rămas cu cititul.

Privirile unor cititori scot în evidență o gamă largă de noi (re)sentimente. Cu ce au greșit că se află acolo! Pentru unii chiar e un chin să citească sau să se pregătească la unele materii, darămite să mai stea închiși și în sălile unei biblioteci defectuoase. Bine, de multe ori și eu îmi pun întrebarea asta – ce caut într-o astfel de bibliotecă? Sunete de tocuri și pantofi pe o pardoseală greoaie, încât orice mișcare nu are cum să nu fie sesizabilă, depistată, care să îți atragă atenția.

Cărți sunt și nu prea. Adică ce se citește de regulă și ce s-a vândut mai bine, că oricum ce apare nou pe piață (și de calitate) rar găsești. Totuși, vrei să fii în pas cu tonul cultural al vremii, dar pentru asta trebuie să ai importante răspunderi economice și să investești. Până la un punct este corect, dar ce se întâmplă când ești șomer, student sau fost student, o persoană în căutarea liniștii sufletești în paginile unor cărți, care dorește să investească banii în altceva, iar cărțile să le ai la dispoziție prin viza permisului de bibliotecă plătită la zi? Este important să existe un acces deschis la piața de carte pe care nu toți și-o pot permite. Este punctul esențial de a arăta respect pentru cultură și educație.

Pe lângă toate acestea, mobilier vechi, săli puține și mici, din timp în timp se mai organizează și expoziții sau conferințe (vezi cea cu dermatologia), care ocupă sălile și așa puține pentru studiu. Dacă vreau să merg într-un centru comercial, am unde să mă duc, dar eu vin la bibliotecă, vin să citesc, nu să aflu ce fel de pudre au mai apărut pe piață. Nomenclaturiștii (foștii) mi-ar replica urgent: „capitalism și economie de piață!”.

E posibil ca tot ce am spus că fie doar mofturi personale, dar, cu toate acestea consider necesare următoarele:

–          Achiziție de carte

–          Mobilier și săli amenajate ca să fii fericit și împlinit când vii să citești o carte

–          Energie și aerisire

–          Corpul E – o posibilă anexă a BCU

–          Simplificarea modului de împrumut a cărților

–          Accesul (electronic) la cuprinsul cărților, ca să știi dacă ceea ce împrumuți îți va fi util

O bibliotecă este simbolul central prin care arăți că respecți cultura și educația. Restul vin din motivațiile personale.

Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” a început să facă achiziție de cărți, ceea ce e foarte bine, pentru că accesul (ieșenilor) la cărți nu costă nimic, dar e în urmă rău de tot cu spațiile de studiu, lectură. În schimb, la BCU se plătește taxă. Fiind cititor, îți asumi câteva riscuri de nivel înalt dacă dorești să ai parte de serviciile unei biblioteci publice în Iași.

 

Etichete: , , , ,

Interviu – mediul rural și activitatea didactică

În urmă cu ceva timp am participat la un training internațional în contextul Youth in Action pe tema “PBA Go Internationally with rural youth”. Scopul întâlnirii unui grup de tineri din zece țări diferite a fost să identifice nevoile celor din mediul rural și să propună activități la care aceștia să participe. Mediul rural are într-o proporție considerabil de mare aceleași caracteristici în mai multe țări europene: distanța de orașele mari, principala activitate este agricultura, nu există un nivel al educației ridicat, colectarea gunoaielor și reciclarea acestora este o problemă, dar și nivelul sărăciei din familii, violența mare.

Vă propun în această direcţie, un interviu realizat cu trei tinere profesoare, Andreea Apetrăchioaiei, Pavel Mirela, Oana-Gabriela Moraru, fiecare desfăşurându-şi activitatea în câte o localitate din mediul rural. Sunt exemple de bune practici, de intenții didactice inovative și deschise către o educație mai bună în zone unde puțini ar dori să fie activi. Apreciez inițiativele celor care își dedică timpul și creativitatea educării tinerilor, copiilor şi tocmai din acest motiv prin interviul de față doresc să fac cunoscută activitatea lor și astfel să fie un exemplu bun de urmat pentru alți tineri din generația noastră.

De ceva timp lucrați alături de copii. Care este percepția lor față de activitatea voastră? Cum v-ar prezenta și caracteriza ei? În ce localitate profesați și de ce tocmai acolo?

Andreea Apetrăchioaiei:

Copiii nu prea au înţeles prezenţa unui profesor care vine tocmai din Iaşi pentru ei. Predau la Şcoala Gimnazială Hîrtoape şi cel mai apropiat oraş este Paşcani, aşa că toţi se aşteptau să fiu de acolo. Copiii m-ar caracteriza drept un profesor cu care se poate discuta deschis, care acceptă sugestii şi care face posibil să le transmită valori, dincolo de bagajul informaţional. Ei ştiu foarte clar, sau simt, care profesor e bine pregătit sau nu, iar modul în care asimilează ei prezenţa profesorului în viaţa lor depinde mult de acest aspect. Consider că m-au „asimilat”. Mai mult decât atât, ei ştiu că nu mă supăr niciodată dacă trebuie să le explic de mai multe ori până îi fac să înţeleagă.

Pavel Mirela:

Anul 2008 a fost începutul carierei mele. Au trecut deja patru ani şi îmi dau seama că au trecut foarte repede. Au fost nişte ani frumoşi cu rezultate şcolare bune. Pot să spun că m-am ataşat foarte mult de elevii mei. Prin prisma meserii pe care o am, le-am permis elevilor sa depăşească bariera dintre profesor si elev, acea distanţă pe care unii profesori o au faţă de elevi, însă la mine e diferit; elevii îmi pot spune orice, comunicăm foarte bine şi acest lucru ne aduce benefiici atât mie ca profesor cât şi lor, elevilor. Elevii sunt încântaţi şi dornici de activităţile pe care eu le desfăşor, sunt interesaţi şi se implică cu tot sufletul în toate activităţile, iar dacă ar fi după ei nu aş mai pleca din şcoală. Profesez în localitatea Şipote. De ce tocmai acolo? Bună întrebare! Deoarece în oraş nu sunt posturi suficiente pentru toţi şi atunci cineva trebuie să meargă şi în mediul rural.

foto mirela interviu

Oana-Gabriela Moraru:

Lucrez de numai un an în acest domeniu şi simt că lucrez de o viaţă. Copiii îmi sunt alături mereu, sunt atraşi de activităţile frumoase pe care le realizăm, fiind totodată ceva nou pentru ei dar şi atrăgător. Aceste lucruri mici pe care le facem sunt pentru ei deosebite rugându-mă deseori să mai rămânem o oră sau chiar două la şcoală. Este minunat să-i vezi pe ei atât de încântaţi si fericiţi. Pur şi simplu mă încarcă cu energie pozitivă!

Copiii sunt foarte mulţumiţi de mine, atât ei cât şi părinţii lor, spunând că o dată cu venirea mea aici, copiii lor sunt mult mai veseli, au învăţat multe, sunt mai dornici de a învăţa şi nu în ultimul rând mai dornici de a veni la şcoală, spunând că ei se pornesc cu o oră înainte. Copiii cred că m-ar caracteriza ca fiind o persoană plină de viaţă, care îi iubeşte enorm, le este alături şi le ascultă toate necazurile, o persoană care îi ajută şi le dă sfaturi bune şi ca fiindu-le deja o a doua mamă. A trecut puţin timp de când ne cunoaştem însă între noi s-a creat deja o relaţie foarte strânsă. Lucrez în satul Libertatea (judeţul Botoşani) datorită faptului că este satul meu natal, însă în urma acestui timp petrecut alături de copilaşi aş avea mult mai multe motive.

Am încercat să construiesc o altă definiție pentru mediul rural, diferită de cea oferită de DEX. Ne puteți spune ce reprezintă pentru voi mediul rural și cum poate fi el definit? Ce caracteristici prezintă și care îi sunt nevoile?

Andreea Apetrăchioaiei:

Mediul rural reprezintă locul care e prea departe de domiciliul meu, dar care şi-a găsit un loc special în inima mea datorită oamenilor minunaţi pe care îi are. Mediul rural îşi păstrează reticenţa faţă de nou sau modern din dorinţa de a conserva un anumit modus vivendi, dar e un spaţiu care poate fi modelat şi îndreptat spre inovaţie datorită oamenilor care se implică şi se dedică acestei cauze. Nevoile financiare rămân preponderente şi se simte absenţa fondurilor în implementarea multor demersuri, mai ales educaţionale. Cu toate acestea, satul rămâne un loc unde mai există respect pentru profesor, iar satisfacţiile profesionale sunt şi mai mulţumitoare când observi că prin munca elevilor şi a ta obţii rezultate egale sau chiar mai bune ca în mediul urban.

Pavel Mirela:

Pentru mine mediul rural reprezintă o a doua casă. Eu am crescut la ţară, deci nu sunt străină de tot ce se întâmplă acolo. Mă bucur de fiecare moment petrecut în mediul rural şi de fiecare dată plec încărcată cu energii pozitive. Nevoile sunt multe, nu stiu cu ce aş putea începe. La şcoala unde lucrez nu există grupuri sanitare în interior, doar o chiuvetă unde copii se pot spăla. Eu ca profesor de educaţie fizică nu am o sală de sport unde să îmi pot desfăşura activitatea, însă asta nu e o piedică în a reuşi să realizăm tot ce ne propunem, improvizăm şi ne adaptăm la condiţiile pe care le avem.

Oana-Gabriela Moraru:

Consider că mediul rural este cel mai prielnic din foarte multe motive. Aici găseşti oameni cu bun simţ şi foarte sufletişti, mediul este benefic pentru o sănătate deplină, siguranţă şi ajutor reciproc. Peste tot sunt astfel de oameni însă în mediul rural este diferit totul. Copiii sunt diferiţi: sunt învăţaţi să se călească prin muncă, acest lucru determinându-i poate să dea dovadă şi de altruism şi îi va ajuta şi pe viitor să treacă cu uşurinţă peste anumite praguri din viaţă pentru că vrând nevrând toţi întâmpinăm dificultăţi pe care trebuie să le depăşim, iar mediul în care convieţuim şi ne formăm este un factor important !

Știm foarte bine că educația este un pilon important pentru consolidarea unei societăți dezvoltate. Ce potențial are mediul rural în acest sens?

Andreea Apetrăchioaiei:

Potenţialul şi şansele există în egală măsură în ambele medii. Copiii de la ţară îşi doresc să studieze, să aibă meserii şi profesii, au aspiraţii, iar comunitatea, prin şcoală şi dascăli, încearcă să îi îndrume pe calea pe care o doresc. În continuare mediul rural oferă viitori adulţi valoroşi pentru societate şi care intră în competiţie cu cei din mediul urban. Nu există discrepanţe sau inegalităţi. Dimpotrivă, nivelul motivaţiei pentru studiu e mai mare la sat datorită posibilităţilor pe care le oferă un parcurs educaţional bun.

Pavel Mirela:

Participarea activă în procesul de educaţie este o condiţie necesară pentru dezvoltarea cu succes a competenţelor propuse şi a abilităţilor de viaţă. Ne preocupăm să oferim elevilor posibilitatea de a-şi dezvolta o serie importantă de competenţe, să-şi dezvolte creativitatea prin participarea  activă la toate activităţile pe care le desfăşurăm în şcoala noastră. Ne mândrim cu elevii din generaţiile trecute, care au ajuns la licee bune din oraş, unii dintre ei sunt la facultate acum şi ne fac cinste cu rezultate bune. În concluzie, nu contează dacă provii din mediu rural atâta timp cât ai profesori buni care să te îndrume spre cele mai înalte culmi.

Oana-Gabriela Moraru:

În mediul rural sunt foarte mulţi copii datorită faptului că oamenii nu au serviciu care să le ocupe tot timpul precum cei din mediul urban pentru care poate, uneori, serviciul este un impediment. Copiii din mediul rural îşi ocupă timpul liber având activităţi total  diferite de cei din mediul urban: internetul lipseşte, anturajul nu există pentru a-i influenţa să facă anumite fapte grave, se joacă fară frică pe toate străzile, cunosc „traiul” mai greu de la ţară, cum s-ar spune.

poza oana interviu

Urmăresc preocupările voastre educaționale, în special pe canalele de socializare media și pot spune că aveți o activitate constantă și eficientă. Care este acțiunea sau momentul cel mai plăcut rămas în amintirea voastră de până acum?

Andreea Apetrăchioaiei:

Şcoala noastră are colaborări constante cu alte şcoli din mediul rural, cu Primăria sau cu Poliţia. Fiecare din aceste parteneriate este valoros şi contribuie la dezvoltarea educaţiei în mediul rural. Momentul cel mai plăcut sau cel mai încărcat de semnificaţii pentru mine a fost rezultatul obţinut anul acesta de una dintre eleve la faza judeţeană a olimpiadei de Limbă, literatură şi comunicare. Eleva noastră a obţinut premiul al doilea şi a adus cel mai bun rezultat din istoria recentă a şcolii noastre.

Pavel Mirela:

Sunt multe momente frumoase pe care le păstrez în minte, dar cel mai recent moment rămas în amintire este perioada 1-5 aprilie 2013. A fost o săptămână plină de activităţi interesante, am discutat despre alimentaţie, care este importanţa ei in viaţa noastră, elevii au fost foarte interesaţi, iar la final au spus că a fost o temă foarte importantă şi că au aflat multe lucruri de care nu ştiau şi că acum vor avea mai multă grijă la ce vor mânca. Dar cel mai plăcut moment a fost la Iaşi în vizită la I.S.U. (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţe). Nu pot descrie cât de încântaţi  şi fericiţi au fost elevii să fie prezenţi la I.S.U. A fost o zi specială!

Oana-Gabriela Moraru:

Pentru mine, toate activităţile au fost încărcate cu momente inedite şi emoţii pozitive atât din partea mea cât şi din partea lor, asta poate pentru că sunt debutantă în acest domeniu şi mă bucur alături de ei participând cu drag la diverse activităţi. Nu pot face o comparaţie între toate momentele frumoase deocamdată. Doar dansurile pe care le-am învăţat, scenetele şi jocurile de rol, şezătoarea (implicând tradiţiile şi portul popular moldovenesc, dansurile populare etc.) care fac copiii să-şi dezvolte multe laturi şi de ce nu, să-şi dea deja seama ce ar putea face pe viitor; însă munca pe care o depun îmi dă putere să merg mai departe, să fac ceva nou în fiecare zi de dragul lor şi gândindu-mă la zâmbetele lor minunate şi la sclipirea din ochişorii lor inocenţi. Mă simt iarăşi împlinită deoarece am realizat un lucru minunat: am făcut oamenii să zâmbească atunci când la orice sărbătoare creştină copiii au participat cu drag în incinta Bisericii nefiind siliţi să participe, ci doar dorind din propria iniţiativă să mai meargă acolo. Sătenii au rămas impresionaţi că încă se mai poate schimba ceva în această privinţă, copiii fiind motivaţi să ia parte la sărbătorile creştine şi la slujbele bisericii. Am descoperit câteva talente: în domeniile artelor plastice şi muzică!

Ce propuneri pot veni din partea voastră pentru a îmbunătăți sistemul educațional din România? Ce trebuie îmbunătățit în mediul rural?

Andreea Apetrăchioaiei:

Sistemul educaţional din România are nevoie de o racordare lucidă la formele europene si nu doar de aplicare a unor soluţii funcţionale pe hârtie, dar deficitare în practică. În mediul rural ar trebuie centrată atenţia în egală măsură pe elevi şi pe cadrele didactice. Dincolo de motivaţiile profesionale şi morale, rămânem oameni care nu putem depăşi dificultăţile financiare generate de navetă.

Pavel Mirela:

Sistemul educaţional din România are nevoie de multe îmbunătăţiri, programele şcolare sunt prea încărcate, elevii trebuie să parcurgă foarte multă materie într-un timp relativ scurt. Vedem cu toţii că obezitatea din păcate este în număr cât mai mare în rândul elevilor şi de accea cred că ar fi foarte bine să se facă mai multe ore de educaţie fizică la şcoală.

În ceea ce priveşte mediul rural, cel puţin la şcoala unde eu profesez mi-aş dori să existe un psiholog care să ajute elevii cu probleme de comportament, existenţa unui cabinet medical să fie la îndemâna elevilor şi a cadrelor didactice.

Oana-Gabriela Moraru:

Mai multe fonduri ar fi ideale, materiale didactice şi poate un salariu mai rezonabil, având în vedere faptul că această profesie este prost plătită neţinându-se cont de munca depusă  de către  un cadru didactic.

Mulți tineri din generația noastră se feresc să profeseze în mediul rural. De ce credeți că fac asta? Au formate stereotipuri sau pur și simplu este pus în jocul nivelul financiar prea scăzut. Sunt aceste două dimensiuni probleme pe care le putem depăși?

Andreea Apetrăchioaiei:

Nu se feresc mulţi de cariera de dascăl în mediul rural. Majoritatea ştim că trebuie să începem de undeva şi acel “undeva” e la sat. Ţine foarte mult de educaţia şi de personalitatea unui om în momentul în care acceptă sau refuză să predea la ţară. Lipsa motivaţiei financiare ar fi un motiv pentru evitarea unei cariere în mediul rural, dar se mai pot face compromisuri cu privire la acest aspect de dragul copiilor. Distanţa de domiciliu este un factor decisiv, probabil, pentru mulţi. Dar în momentul în care vezi cum înfloresc sub ochii tăi oameni şi caractere simţi că orice obstacol poate fi depăşit.

poza andreea interviu

Pavel Mirela:

Ne plângem că avem o generaţie care vine din spate cu oameni care nu mai cred în nimic, nu mai citesc, nu mai au cultură, nu mai au respect, nu mai au repere. Să punem umărul să sprijinim nişte evenimente care tocmai asta îi învaţă: să fie educaţi şi să aibă respect.

Este adevărat că tinerii din generaţia de astăzi se feresc să profeseze în mediul rural. Ca să fii profesor în mediul rural e greu din cauza fapului că trebuie să faci naveta zilnic cel puţin 100 km dus-întors şi mai este problema decontării transportului. Nu toate primăriile din mediul rural sunt de acord cu decontarea transportului cadrelor didactice şi în cazul acesta aproape jumătate din salariu se duce pe transport. Nu spun că este uşor, dar nici foarte greu nu este să profesezi în mediul rural. Dacă îţi place ceea ce faci întotdeauna reuşeşti să depăşeşti orice obstacol.

Oana-Gabriela Moraru:

Cred că fac acest lucru pentru că aşa s-a pus o etichetă încă de la început: nu sunt locuri de muncă, salariile mici, traiul este rău, condiţiile rele, etc. Însă aşa se crede, pentru că iniţial aşa gândeam şi eu însă acum mi-am schimbat opinia. Poţi trăi decent şi la ţară şi poţi depăşi orice problemă deoarece toţi pornim de jos până la a ajunge pe o treaptă superioară. Răbdarea şi încrederea te pot motiva să mergi mai departe chiar dacă este dificil şi toţi trecem prin momente critice. În primul rând, dacă iţi place ceea ce faci depăşeşti orice barieră.

Ca la fiecare interviu, vă invit și pe voi să le transmiteți un mesaj tinerilor din generația noastră. Unde suntem și unde trebuie să ajungem.

Andreea Apetrăchioaiei:

Suntem la un pas de a asimila ignoranţa şi non-valoarea ca etaloane existenţiale, din păcate. Ar trebui să oferim noi modele elevilor noştri şi tinerilor, care să fie adaptate tendinţelor sau mentalităţii noii generaţii. Deci, o schimbare de paradigmă în educaţie şi o reconsiderare a noţiunii de “valoare” sunt esenţiale.

Pavel Mirela:

Cu multă muncă, cu idei şi obiective înalte împreună avem o misiune foarte importantă, să formăm următoarele generaţii  care să ne ridice la standarde de calitate şi doar cadrele didactice cu har, pot face ceva în această direcţie. Principalul obiectiv din punct de vedere personal şi profesional este să punem în aplicare cât mai multe idei şi metode moderne în procesul instructiv-educativ, ceea ce necesită multă concentrare, dedicare şi perseverenţă. Sunt de părere că este extrem de important să căutăm să fim înconjuraţi de persoane care ne susțin în demersurile noastre pentru îndeplinirea obiectivelor, deoarece încrederea în propriile forțe, dublată de încurajarea celor din jurul nostru, ne duce cu un pas mai aproape de reușită.

De aici, nu trebuie decât să întindem mâinile și să culegem rodul muncii noastre.

Succes în tot ce vă propuneţi!

Oana-Gabriela Moraru:

Trebuie să avem încredere în propriile forţe, să învăţăm din greşeli şi să ascultăm sfaturile unor persoane care sunt în măsură să ni le ofere. Şi dacă ne place ceea ce profesăm, neapărat trebuie să ne auto-realizăm.

 
Un comentariu

Scris de pe 06/03/2013 în Interviu

 

Etichete: , , , , ,

Suntem nişte plagiaţi!?

Dragoş-Andrei Preutescu: Ultimele dezvăluiri despre formele umane personalizate luate sau născute prin metoda plagiatului par să fie singurul adevăr despre ce suntem şi unde suntem la nivel de societate. Modelul plagiatului nu e de ieri sau de azi. El este de foarte multă vreme şi a reuşit să aducă în braţele administrării, conducerii şi a puterii cei mai vicioşi oameni “învăţaţi”, trecuţi printr-o singură schemă academică – “Copy-Paste”. Oare reuşim noi să depăşim acest impediment şi să ne căutăm un drum mai drept? Problema nu este doar la virtuoşii noştri politicieni cu teze de doctorat cumpărate sau copiate, ci o vedem în fiecare zi în facultăţile universităţilor. Sincer să fiu nici până acum nu am avut un întreg seminar (indiferent de disciplină) dedicat învăţării formelor de citare şi sancţionare a plagiatului. Ce facem în situaţia unei ordini sociale educaţionale definită prin plagiat?

Elena Ungureanu: Acest subiect de actualitate, „plagiatul”, precum şi amploarea pe care a luat-o, nu sunt altceva decât tertipuri utilizate în scop de şantaj politic şi compromitere publică, aspecte ce ating inevitabil şi domeniul educaţiei. Construirea unei cariere academice pe baza „furtului intelectual” mi se pare demnă pentru impostori. A clădi ceva pe munca altor persoane este uşor, dar din păcate „nu poţi să prinzi rădăcini picate din cer”. Supramediatizarea plagiatului sper să-şi dovedească şi implicaţiile sociale pozitive, în sensul că trebuie să devină un semnal de alarmă în vederea responsabilizării şi diminuării acesui conflict din sfera academică. Totuşi, de ce se face atât tam-tam referior la plagiat doar în cazul celor care se hotărăsc să iasă din mulţime şi să facă un pas spre public, când exemplele sunt nenumărate?

Dragoş-Andrei Preutescu: Sper că ne dăm seama împreună de golănia politică de care avem parte prin forma de reprezentare a plagiatului. Nu vorbim de X sau de Z, ci de un anumit mod de comportare, care va viza sau nu va viza întreaga societate. Când avem şantajişti în politică e normal să se ducă lupte pe toate fronturile. Nu îţi confisca anumite credinţe pretinzând că unul e mai brav decât altul. E o întreagă joacă dea şoarecele şi pisica între cei care au fost “parteneri”. Acum treaba cu plagiatul e doar un fel de caşcaval sau peşte sărat, depinde cui îi este destinat, pisicii sau şoarecelui. Să înţeleg să plagiatul a devenit metodă de şantaj? Păi ele nu cumva se exclud sau îşi maximizează rolul negativ purtat? Când menţionezi că “nu poţi prinde rădăcini picate din cer” clar poţi deveni un adept al compromiterii şi al unui viitor şantaj (aici fiind politic). Da, ai dreptate, şantajul a devenit un obicei politic frecvent utilizat şi nu doar în această zonă poate fi observat. Mă întreb, cine sunt părinţii fondatori ai şantajului în România? Eu spun un lucru, şantajistul şi plagiatorul au la fel de multe vicii separat, dar dublate împreună. Ce ne facem în situaţia asta? Cui să dăm crezare fără a pica în vreo capcană populistă sau intelectualistă?

Elena Ungureanu: Eu nu caut să dau dreptate niciunei categorii. Vreau doar să mă informez şi prin polemică să încerc să descopăr adevărul. Între şantajist şi plagiator există o diferenţă mare. Plagiator poate fi oricine, şantajist nu. E uşor să dai un Copy-Paste, sau să transcrii un fragment dintr-o carte sau să te foloseşti de orice alt tip de sursă inspiraţională nemenţionând sursa. În schimb, pentru a folosi tehnica şantajului trebuie să dispui de o inteligenţă net superioară. Trebuie abilitate şi un acut simţ al perspicacităţii. Revenind la întrebarea ta: cine sunt fondatorii şantajului în România? nu cred că aş putea găsi un răspuns satisfăcător. E ca şi cum te-aş întreba eu pe tine: ce a fost prima dată: oul sau găina? Şi nici nu cred că dacă am avea un răspuns, ne-ar ajuta cu ceva. De ce să căutăm acul în carul cu fân? Problema e ACUM şi AICI. E vorba despre realitatea care ne înconjoară şi care lasă de dorit. Mă refer la acei oameni care pe noi ne reprezintă în lume, oameni care se vor a fi academicieni cu toate titlurile posibile fără a le merita, oameni care vorbesc despre moralitate şi etică profesională în condiţiile în care le încalcă cu desăvârşire. Oare unde se va ajunge în contextul în care actualmente se pierde foarte mult din credibilitatea sistemului educaţional român?

Dragoş-Andrei Preutescu: Şantajul a devenit o formă de manipulare foarte bine pusă la punct. E adevărat şi susţin ideea ta că un şantajist e mai puternic şi mai vicios decât un plagiator. Dacă realitatea este cea pe care o vedem, trebuie atunci să admitem că noi suntem nişte plagiaţi, atât timp cât trăim într-o societate condusă de plagiatori. Este România o ţară plagiată? Sau societatea românească este plagiată? Sistemul de educaţie nici nu mai contează pentru nimeni în astfel de contexte. Totul e la voia întâmplării acolo. Nici măcar nu mai putem vorbi de o credibilitate. Este distorsionat tot sistemul. În lupta păcătoşilor nu mai avem simţ al raţiunii şi al dreptăţii, pentru că nici măcar lupta nu se duce corect.

Revenind la compromiterea publică, iată că zi de zi ne sunt aduse la cunoştinţă cele mai neaşteptate întâmplări. Acum descoperim cine suntem cu adevărat. Cine ne conduce, cine ne învaţă, cine ne salvează, cine ne judecă, cine ne apără, dar dacă totul este făcut sub forma plagiatului (+ a şantajului), atunci ele nu au nici măcar o minimă valabilitate. Poate mă înşel. Eu aştept să văd că din toate acestea am învăţat ceva şi nu o să mai repetăm nimic, dar tare mă tem că luptele duse ca într-un joc ireal ne vor copleşi.

Elena Ungureanu: În tot acest amalgam referitor la idei prelucrate şi preluate care abundă în realitatea actuală, propun să apelăm la originalitate. În orice domeniu! Ieşirea din tipare! De ce fiecare proiect, idee, reclamă, linie melodică, etc. să aibă o rădăcină în „ceva existent”? Nicolas Boileau– Despréaux spune că “Avant donc que d’écrireapprenez à penser.” / “Înainte de-a scrie, învaţă-te-a gândi”. Să luăm aminte!

 

Etichete: , , , , ,

Omul model pentru mine

Nu ştiu dacă întotdeauna trebuie să fii celebru, sau să fi avut mari realizări în viaţă ca să devii un model, dar eu ştiu sigur care oamenii sunt pe primul loc în lista mea pentru a fi consideraţi exemple de viaţă. Sunt oamenii simpli, care reuşesc să dobândească educaţie, maturitate, omenie prin felul lor natural de a fi şi de a înţelege lumea din jurul lor. Am întâlnit astfel de persoane, le stimez şi le apreciez. De fiecare dată inima îmi tresare cînd le aud poveştile (iar ei nu ştiu asta). S-a întâmplat recent, când am reîntâlnit un fost coleg de la Crucea Roşie. Un băiat care a crescut într-un centru de plasament. Are o mare pasiune pentru muzică şi îi place să cânte la chitară. Cu toate că la prima vedere totul pare simplu, nu este. Când m-am întâlnit cu el mi-a spus că lucrează la nişte bătrâni, are grijă de ei şi în timpul liber mai este invitat să cânte pentru diferite ONG-uri sau prieteni. Mi-a spus un lucru excepţional, pe care de mult l-am reţinut, dar mai am nevoie din când în când de o reîmprospătare a memoriei: “Eu nu vreau să mă îmbogăţesc, ci doar vreau, în timp să am şi eu o casă a mea, să pot să mă gospodăresc singur şi să am ce e al meu pus la locul potrivit”. Ce frumos sună! Ce este bogăţia? Ce este celebritatea?

Ce este viaţa când lipseşte omenia din noi?

Nimic şi absolut nimic. Am văzut oameni bogaţi, cu bani în conturi, nefericiţi, cu familiile destrămate. Pentru mine omul model în viaţă este omul care ştie să fie umil, elegant, educat, matur, muncitor şi alte calităţi oferite de experienţele vieţii. De curând am remarcat începutul unui film (recunosc, nu am avut răbdare să îl văd până la final – “The tree of life”), unde ni se spunea că viaţa are două căi: o cale a suferinţei şi o alta a naturii – “Prin suferinţă nu cauţi plăcerile vieţii. Accepţi să fii neglijat, respins, uitat. Accepţi loviturile şi jignirile. Prin natură nu cauţi altceva decât desfătarea. Îi convingi şi pe ceilalţi să îţi facă pe plac. Îţi place să îi conduci. Să faci doar ce vrei. Găseşti motive să fii nefericit, chiar dacă întreaga lume e fericită, iar iubirea le zâmbeşte tuturor. Însă toţi cei care merg pe calea suferinţei îşi vor găsi fericirea” De ce este aşa? La urma urmei depinde de fiecare ce alege, dar tot vei pune întrebarea “DE CE?”.

Bine, să gândeşti a fi normal astăzi, declarându-te adept al altor valori şi principii (cele care sunt eterne) pare o nebunie pentru alţii, încât vine celebra dilemă a lui Einstein: “E o întrebare care uneori mă pune în încurcătură: eu sunt nebun sau ceilalţi?

La şcoala generală, la fel, am avut o colegă care şi-a petrecut primii ani ai copilăriei într-un centru de plasament, însă am apreciat-o că era foarte pasionată de fotbal (unii băieţi erau minciună pe lângă ea), iar eu nu ţin minte să fi fost demoralizată vreodată de viaţa ei, cel puţin când a ajuns la facultate. De fiecare dată când o întâlnesc ea munceşte. Fie vinde ziare, fie distribuie pliante, dar niciodată nu mi-a părut amărâtă de viaţa ei. Şi să nu îmi spuneţi că ei nu ştiu să lupte cu viaţa! Ştiu să facă asta mai bine ca oricine. Şi la drept vorbind, ei fac ceea ce le place, cântă, joacă fotbal şi nu îşi doresc toate comorile şi iluziile din falsa lume antipatică pe care de multe ori o vedem. Vă asigur că în aceste condiţii poţi ajunge un om respectat, elegant, cu o casă a ta şi o familie frumoasă.

 

Etichete: , , ,