RSS

„Iluzia cunoașterii” și de ce e bine să gândim și singuri uneori

10 dec.

Omul a generat cunoaștere și și-a crescut rata de inteligență încă de la primele conștientizări de sine. Suntem în pragul în care inteligența nativă va întâlni un adversar interesant – inteligența artificială. Cheia viitorului nostru stă în ideea că trebuie să înțelegem pentru a cunoaște. Iluzia cunoașterii. De ce nu gândim niciodată singuri de Steven Sloman și Philip Fernbach (Editura Publica, 2017) explorează, prin povești, teorii și date științifice, capacitățile noastre (individuale și colective) de a cunoaște și de a înțelege. Vă invit la un dialog despre acest volum, realizat împreună cu Cezara Dima, absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași.

Dragoș Preutescu: Oare putem ajunge la o cunoaștere clară, perfectă, limpede, sau să avem o gândire perfectă? Cunoașterea, cel puțin în ziua de astăzi, este o adevărată știință. Informațiile sunt de n ori multiplicate, cuvintele sunt folosite în n contexte și cu n înțelesuri, iar oamenii comunică într-o diversitate nemaipomenită și sigur nu ne vom opri aici. A cunoaște devine o întreagă rețea de analiză, percepție, empatie, comunicare. Suntem nevoiți în urma acestor schimbări majore, să creăm sisteme de cunoaștere, sau sisteme de gândire a cunoașterii. De aceea, volumul Iluzia cunoașterii. De ce nu gândim niciodată singuri de Steven Sloman și Philip Fernbach, încearcă să ne aducă mai aproape de momentele cunoașterii. Așa cum spun autorii, „mintea omenească este deopotrivă genială și jalnică, sclipitoare și idioată. Oamenii sunt capabili de cele mai remarcabile isprăvi, realizări care îi sfidează pe zei” (p. 11). Omul este singura ființă care poate gândi pentru a construi cunoaștere, ce îi va fi tot de trebuință lui.

20191210_082439

Cezara Dima: Nu cred că se poate ajunge vreodată la ceva asemănător unei gândiri perfecte. Așa cum creierul nostru nu se poate compara cu memoria procesată de computere, nici acestea nu sunt infailibile la rândul lor, deținând o capacitate limitată de memorare și existând mereu o marjă de eroare a  comenzilor procesate. De asemenea, cum poți ști că o decizie pe care o iei este cea corectă, cea morală, cea mai bună dintre toate variantele, în condițiile în care noi nu suntem capabili de obiectivitate pură și perspectivele noastre vor fi întotdeauna limitate? Toate aceste întrebări sunt discutate în Iluzia cunoașterii, încercând să aducă mai multă lumină în această dilemă umană a dorinței de cunoaștere absolută. Ce am apreciat cel mai mult a fost explicarea faptului că cea mai apropiată de absolut este cunoașterea colectivă în detrimentul cunoașterii individuale. Fiecare parte din societatea noastră este o urmare a lucrului în echipă, a multiplelor cunoștințe și perspective ale diverselor minți. Așa cum au arătat și autorii, oamenii foarte încrezători în cunoștințele lor au tendința să creadă că pot explica cu exactitate noțiuni din domenii în care nu sunt specializați, dar pe care le consideră banale, precum funcționarea unui fermoar sau a unei biciclete, doar pentru a li se demonstra contrariul.

Dragoș Preutescu: Rațiunea este cea care îți dă capacitatea de a lua o decizie bună. Rațiunea ține de înțelegere și de contextualizare. Pot fi doar până la un punct de acord cu cei doi autori, care spun că o cunoaștere colectivă este absolută, dar să nu uităm că marile progrese ale umanității s-au realizat în urma unor cunoașteri individuale. Până la urmă ce înseamnă cunoaștere individuală? Este capacitatea de a gândi singur, de a raționa, de a imagina și crea, atât pentru folosul tău, cât și pentru grupul / comunitatea din care faci parte. Cum ar fi arătat lumea dacă Giordano Bruno, Baruch Spinoza, Galileo Galilei, Isaac Newton și mulți alții ar fi urmat cunoașterea colectivă? De altfel, nu pot fi în totalitate de acord cu subtitlul cărții, de ce nu gândim niciodată singuri. E adevărat, o gândire independentă ține cont de variabilele externe (oameni, evenimente, fenomene, opinii etc.) pentru a ajunge la un raționament sau cunoaștere obiectivă, așa cum o numești. Libertatea de gândire este cea care dă valoare unei cunoașteri  individuale, ca mai apoi să se transforme în una colectivă. Explicația nu poate exista în afara înțelegerii. Asta spun eu că este esența ideii de cunoaștere.

Cezara Dima: Tocmai datorită faptului că există oameni talentați, oameni geniali în anumite domenii, omenirea a putut ajunge la mari progrese, într-adevăr. Dar până și astfel de minți au nevoie de ajutor pentru ca ideea lor să se impună. Giordano Bruno, de exemplu, nu ar fi putut să își dezvolte teoriile cu privire la pluralismul cosmologic dacă nu ar fi avut înaintea sa puternica influență a studiilor lui Copernic și a ideilor care circulau în mediul academic în perioada șederii sale în Anglia. De asemenea, persoana care a putut demonstra cu ajutorul formulelor fizice fenomenele planetelor a fost Galilei. Abilitățile lui axate pe științele exacte au putut demonstra aplicat ceea ce Bruno, specialistul în filosofie, a putut doar teoretiza. De aceea autorii vorbesc despre cunoaștere ca un proces care funcționează cel mai bine doar în momentul în care ideile se ciocnesc și devin complementare. Cunoașterea colectivă nu este promovată sub forma unui sistem în care toți oamenii gândesc și acționează la fel, neavând voie să se abată de la normă, ci sub forma unei munci de echipă, în care fiecare om joacă un rol crucial, oricât de mărunt ar părea acesta. Așa cum teoria planetelor care se învârt în jurul unui centru solar ar fi fost, probabil, mai ușor demonstrată și acceptată dacă trei oameni talentați precum Copernic, Bruno și Galilei ar fi putut lucra împreună, și un obiect banal precum un hanorac are nevoie de efortul comun al unui croitor și al mai multor lucrători textilieri care să conceapă bucăți precum un șnur sau un fermoar. De aceea cred că ceea ce încearcă autorii să ne spună nu este că gândim cel mai bine împreună, ci că dacă ne încăpățânăm să gândim și să acționăm singuri, fără idei contradictorii sau suport, nu suntem capabili de a face un lucru complex și complet. Dar probabil că mă abat prea mult de la subiect. Mai devreme ai vorbit despre capacitatea oamenilor de a raționa. Ce părere ai despre capitolul în care se discută despre raționamentul cauzal?

Dragoș Preutescu: Dacă ne gândim la cunoașterea colectivă ca la ceva ce s-a acumulat de-alungul timpului, atunci da, ai dreptate despre felul în a evoluat cunoașterea și gândirea, pentru a da ceva umanității. Una este evoluția cunoașterii și alta este cunoașterea colectivă. Dar ceea ce rămâne valabil, este că prin gândire cunoașterea se maturizează și oricât am încerca să susținem gândirea colectivă, nu este tocmai o realitate. Cât privește întrebarea ta, trebuie să menționez că modelul cauzal la care fac referire cei doi autori, este un amănunt științific al posibilităților date de rațiunea (gândirea) umană. Dar, putem observa că mulți oameni se raportează diferit la această parte a felului de a cunoaște – fenomenul social este motivul pentru care se construiește o cunoaștere socială  de tipul cauză – efect. În primul rând, realitatea este una divizată astăzi, mai puțin concretă și directă, tocmai din acest motiv nu văd raționamentul cauzal un model de cunoaștere colectivă. Noi cunoaștem fenomene (luând în considerare și răspândirea eficientă a informațiilor prin diversele canale de comunicare) ca modele de raționalitate. Dacă observăm că există o mișcare feministă în Germania, atunci construim o gândire care provoacă un anumit tip de rațiune. Raționamentul cauzal este un model bun oferit de autori care confirmă ipoteza lor, că nu gândim niciodată singuri, dar asta nu înseamnă că e singurul model. Acum, te întreb (urmărind și evoluția cărții), crezi că astăzi, noi oamenii, avem un deficit de gândire sau un deficit de cunoaștere?

Cezara Dima: Aș zice că nivelul de cunoaștere al unei persoane, comunități sau societăți este direct proporțional cu disponibilitatea de a gândi. Odată ce decizi că nu merită să îți bați capul prea mult cu o situație, limitându-te astfel la ceea ce știai până în acel punct, ajungi să îngrădești și aria potențială de cunoaștere. Studiile prezentate de cei doi autori demonstrează cum refuzul de a înțelege mai mult dintr-o situație sau din lumea înconjurătoare poate duce la erori și la consecințe destul de grave. Fie că e vorba de inabilitatea noastră de a cere sfatul altei persoane sau de respingerea progresului intelectual, situații precum o neînțelegere în familie, un diagnostic medical, o cercetare științifică sau chiar o criză militară, cer ca noi să ne depășim zona de confort a cunoașterii și să alegem mai des să cooperăm în folosul nostru și al binelui comun.

Dragoș Preutescu: Cunoașterea înseamnă în primul rând dorință de înțelegere. Acest lucru se poate aplica și la nivel colectiv. Mă pot gândi la toate mișcările sociale care au loc în lume. Putem afirma că oamenii au intuit (fiecare în felul lui) că sistemele politice și economice au generat crize imense, unele de încredere, dar nu putem confirma că acești oameni cunosc și de ce s-a ajuns la aceste crize. Dar o idee la care și autorii apelează, este aceea de a vedea „cum îi facem pe oameni mai inteligenți”. Să ne gândim la educație? La instituțiile sociale? La comunitățile de interacțiune la care luăm parte? La internetul care poate fi folosit mai inteligent? Nu știu dacă există un model sigur în această privință, dar te asigur că e foarte greu să îi faci pe oameni să înțeleagă (adică să vadă și să accepte adevărul, schimbarea, lipsa de gândire etc.). Cunoașterea rămâne un subiect deschis și foarte important pentru viitorul omenirii. Să sperăm că nu vom fi învățați să înțelegem și să cunoaștem de roboții încărcați cu inteligență. Mulțumesc pentru frumosul dialog.

Articole similare care te pot interesa

„Furtul” – un roman al percepției

„Stăpânirea” inteligentă a deciziilor

„Statut și anxietate” – cum ne provocăm singuri răni și cum le putem vindeca

Trăim în cutii de imagini care ne modelează gândirea

Realitate și percepție – cât de pregătiți suntem să înfruntăm ceea ce nu știm?

 

Un dialog ce face parte din proiectul Idei și Efecte.

EDUCAȚIA NU SE CUMPĂRĂ. SE CITEȘTE.

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: