RSS

Ochii pot aduce mai aproape adevărul și iubirea

25 iul.

Romanul Tatianei Țîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi, a reușit să surprindă pe multă lume, datorită poveștii, dar și a stilului în care a fost scris acest roman (episoade poetice despre cum dramele de viață pot fi înlăturate uneori prin regăsirea celuilalt). Vă propun un dialog despre această minunată carte realizat împreună cu Diana Toderaș.

received_335949557349266

Dragoș Preutescu: Atunci când citim un roman ne întrebăm mirați de unde a venit acea poveste, cum a reușit autorul / autoarea să o imagineze sau să o găsească în spațiul social. De multe ori mi-am pus aceste întrebări, poate chiar de prea multe ori atunci când am citit romanul scriitoarei Tatianei Țîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi. Un roman premiat și apreciat mai mult decât ne putem imagina. Și povestea nu încetează să te surprindă cât timp te gândești la ea. Un motiv al reușitei scriiturii din acest roman este că autoarea face din ochii unui om subiectul central, spațiul de regăsire, de împăcare și cugetare asupra vieții. Cum te gândeai la OCHI înainte să citești romanul Tatianei Țîbuleac?

Diana Toderaș: Este o întrebare foarte bună. Înainte să citesc romanul Tatianei Țîbuleac nu am acordat atât de mare atenție ochilor. Mă gândeam doar că pot fi verzi, albaștri sau căprui, dar niciodată nu m-am gândit că ochii pot fi puntea dintre doi oameni. Că în ei se poate concentra toată iubirea, toate dorințele nespuse, copilăria pierdută, resentimentele, dar și afecțiunea. Acest roman m-a purtat într-un carusel al sentimentelor: am trecut de la tristețe la râsete, de la furie la o durere profundă. Încă din primele pagini m-am confruntat cu ura desăvârșită a lui Aleksy, ură destinată mamei sale. Deși era ziua acesteia, băiatul o tratează cu o răutate ieșită din comun care îți dă impresia că are inima înghețată. Treptat am descoperit că nu își detesta doar mama, ura viața cu tot ce conține ea. Ce părere ai despre personajul Aleksy?

Dragoș Preutescu: Aleksy este un personaj plin de ură și resentimente, dar nu am asta m-a interesat la el. Răutatea poate fi ușor sesizată sau poate fi ușor crescută în sufletul și mintea unui om. Pe mine m-a surprins cât de frumos a reușit să descrie ochii mamei. Îi era ușor să observe defectele mamei, dar până și el a fost uimit când a văzut frumusețea din ochii ei, întrebându-se:  „de ce nu începuse mama să moară mai devreme?”. Această frumusețe a ochilor îl deranja, nu o credea posibilă, nu se vedea capabil să mai vadă ceva reușit la aspectul mamei. Transformarea lui Aleksy m-a făcut să dau o altă notă romanului scris de Tatiana Țîbuleac. Un om poate trece de la o moarte statică (pentru că viața este uneori precum un coș de gunoi, așa cum i se întâmplă lui Aleksy), la o surprindere vie, supărătoare, de neînțeles. Iubirea se naște din uimire mai tot timpul, dar iubirea de mamă de unde se naște? Cum ai simțit iubirea și frumosul în acest roman?

20190722_173052

Diana Toderaș: Am simțit iubirea în momentul în care mama băiatului i-a pregătit acestuia mere coapte, deoarece știa că din cauza urii pe care i-o poartă nu va mânca nimic altceva la masa. Am simțit dragostea în momentul în care am descoperit că Aleksy aflat la vârsta maturității avea în casă toate obiectele pe care mama sa le-a cumpărat de la târgul de vechituri în vara lor. Cele trei luni de vară sunt presărate cu multe momente nesemnificative, dar pline de dragoste. Cu fiecare pagină citită se poate observa cum relația mamă-fiu înflorește, cum ura dispare treptat, disprețul se topește și sufletul îmbrățișează iertarea. Începutul toamnei aduce și despărțirea celor doi. Modul în care fiul și mama bolnavă de cancer așteaptă moartea împreună este sfâșietor. Dar moartea a fost și cea care i-a unit. Dacă mama băiatului nu ar fi fost bolnavă de cancer, crezi că lucrurile s-ar fi petrecut la fel?

Dragoș Preutescu: Aleksy ar fi avut un destin mult mai tragic dacă nu exista vara în care să vadă ochii verzi ai mamei. Se putea sinucide, sau în cel mai bun caz ar fi avut o viață destrămată și presărată cu multe drame. Nu a fost scutit nici așa de alte drame, dar a mai înțeles ceva despre viață și despre oameni. Chiar el spune (și e descrierea perfectă pentru a arăta ceea a urmat): „e ciudat cum poți construi o viață nouă din rămășițele altor oameni” (p. 67). Lecțiile învățate de el de pe urma morții mamei sale l-au făcut să se exprime frumos în metafore și în artă. „Ochii mamei erau poveștile mele nespuse”, „ochii mamei erau scoici crescute pe copaci”, „ochii mamei erau cicatrice pe fața verii”, sunt numai câteva momente de inspirație sufletească ce îl fac pe Aleksy să tresalte în fața propriei vieți dramatice. Dramele din viață nasc cele mai reușite metafore. Nu ți se pare așa?

Diana Toderaș: Ba da, sunt total de acord cu tine. Dramele din viață reușesc să răzuiască stratul de superficialitate din sufletul oricui, lăsând să iasă la lumină cele mai frumoase metafore. Suferința, durerile, obstacolele grele din viața unui om scot la iveală geniul din acesta. Așa cum s-a întâmplat și cu Aleksy. Pierderea mamei l-a determinat să se refugieze în pictură – numai așa putea să își atenueze durerea sufletului. A ajuns un pictor renumit ce desena frânturi din vara în care a văzut cu inima ochii verzi ai mamei sale, iar picturile erau căutate în toată lumea. Îmi pare rău că nu am avut mai multe detalii despre Mika, personajul ce pare că a declanșat destrămarea familiei, distrugerea relațiilor dintre membrii acesteia și mutilarea caracterului lui Aleksy.

Dragoș Preutescu: Nu știu dacă acest detaliu ar fi fost semnificativ, era important (și asta a vrut și autoarea) ca toată acțiunea romanului să se desfășoare cu imaginea celor doi, mamă și fiu și relația care se construia între ei. Să nu uităm că a fost o relație care a plecat din ura băiatului pentru mamă. Este o carte ce poate primi multe note de intenție apreciativă, dar povestea rămâne una care ne confruntă, pe noi ca cititori, cu posibilitatea de a învăța că viața este mai mult decât o dramă.

Dialogul face parte din proiectul Idei și Efecte.

Articole similare

„Stăpânirea” inteligentă a deciziilor

Trăim în cutii de imagini care ne modelează gândirea

„Statut și anxietate” – Cum ne provocăm singuri răni și cum le putem vindeca

 

Etichete: , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: