RSS

Interviu Amalia Elena Gîscă – artistă

28 Oct

Te întâlnești cu actul creator, artistic, întâmplător și pot spune că din acel moment rămâi atașat de el. De ce? Un răspuns la această întrebare îl putem regăsi printre ideile și „variațiunile” de sentimente, teme și concepte muzicale clasice venite din partea Amaliei Gîscă, o talentată violonistă din Iași. Câștigătoare a unor premii internaționale și naționale pentru secțiunile interpretare și muzică de cameră, ne va dezvălui câteva dintre momentele unui început de carieră în lumea muzicii clasice și nu numai.

1. După cum se știe, „ochii sunt oglinda sufletului”, dar permite-mi să spun că în cazul tău, vioara reprezintă nu doar sufletul, dar și personalitatea ta. Cine este Amalia, printr-o simplă descriere a instrumentului numit VIOARĂ?

Amalia este o îmbinare de temperament și lirism, care se află în permanentă căutare a unei vibrații optime, rezonând cu gloria și cu drama acestei lumi. Cu riscul asumat al subiectivității implicite, consider că vioara deschide un orizont vast de exprimare a stărilor, de la sensibilități diafane la tensiuni suprarealiste, și asta mă încântă. Mai bine zis, mă provoacă. Menuhin spunea că violonistul este acel fenomen uman constituit dintr-o forță rară – jumătate tigru, jumătate poet. Cred că este una dintre cele mai precise descrieri posibile.

ama 1

2. Filosofie și artă! Ce legătură pot avea cele două și cine le mai urmează îndeaproape pe amândouă? Mai avem nevoie de ele?

Filosofia și arta sunt manifestări imanente ale spiritului uman care devin nevoi printr-un salt de conștiință. Filosofia este cultura centrată pe înțelepciune, iar arta reprezintă cultura centrată pe frumos. În acest sens, chiar dacă din punct de vedere cultural-istoric putem face slalom printre valori, nu înseamnă că ele nu există sau ar putea dispărea vreodată. Cred că nevoia se cultivă prin expunerea sistematică a stimulilor, astfel încât, în lipsa lor, avem impresia că nu avem nevoie, însă această cale conduce la letargii spirituale care, la rândul lor, cauzează reducția individului la stadiul de materie și implicit, anularea sa ca ființă superioară.

3. Se spune că vioara și pianul sunt două instrumente care dau o formă aproape perfectă tonalităților și sunetelor în muzica clasică. Ești de acord cu această idee? Ce alte instrumente pot ajunge la stadiul de finețe al pianului cu vioara, într-un „duet”?

Ceea ce se știe în mod clar despre pian și vioară este faptul că au cel mai înalt grad de dificultate, fiind instrumente foarte complexe. Pentru vioară am și argumentul – este instrumentul care se apropie cel mai zdravăn de vocea umană și cu cât posibilitățile instrumentului cresc, cu atât se dezvoltă necesitatea unei tehnici avansate care să permită exprimarea ideilor muzicale cu acuratețe maximă. Iar ca să punctez mai precis, trebuie sa menționez că tonalitatea în sine constituie un sistem perfect de intervale și relații între sunete, indiferent de instrument. Cât despre sunetul propriu-zis, acesta este perfectibil și fiecare instrument are timbrul său, astfel încât comparațiile ar fi de prisos.

ama 2

4. Știu că epoca romantică a compozitorilor clasici te interesează în mod direct, de aceea aș dori să te întreb ce ai învățat de la Beethoven, Brahms, Sibelius?

Orice producție artistică de valoare propune o apropiere de geniul creator, iar în materie muzicală ni se oferă ocazia de a rezona cu matricea subtilă a valorilor prin intermediul expresiilor acustice ale acestora. Cei trei compozitori invocați sunt absolut diferiți – Beethoven este supranumit ultimul clasic și primul romantic, Brahms este de-a dreptul romantic, iar Sibelius se încadrează în Romantismul târziu, astfel încât intersecția cu fiecare dintre ei este unică în felul său. Spre exemplu, în muzica lui Beethoven se resimte acea tensiune interioară care se acumulează într-o cochilie fără a sparge suprafața, dar care macină ființa până la epuizare. La Brahms întâlnești o explozie de patos, iar alături de Sibelius descoperi ținutul fiordurilor la răsărit. Întâlnirea cu ei n-aș numi-o neapărat o lecție, deși din punct de vedere tehnico-interpretativ are un caracter instructiv, ci o consider mai degrabă o confruntare, întrucât cel mai important aspect îl constituie, după părerea mea, modul în care interpretul rezonează cu ideile și stările marcate de compozitor și felul în care reușește propagarea lor în sala de concert.

5. Eu m-am declarat un fan Mozart. Încă nu am un răspuns foarte clar de ce, dar știu că muzica și compozițiile sale au ceva deosebit. E doar un mit că muzica lui Mozart ar fi mult mai specială? Ce este ficțiune din viața acestui compozitor?

Sistemul logico-rațional caracteristic creației mozartiene se înscrie perfect în ideologia iluministă a secolului XVIII. În suita marilor compozitori, Mozart este vârful piramidei clasice, datorită clarității și preciziei melodico-armonice, a structurii discursului muzical, acestea fiind aspecte ce desăvârșesc un melos extrem de rafinat. De aceea, după cum se poate observa în sălile de concert, publicul recunoaște compozițiile mozartiene mai curând decât creații ale altor compozitori. Cu toate acestea, nu putem ierarhiza creatori din perioade diferite fiindcă frumosul este o valoare imponderabilă și singurul registru care poate fi supus analizei este cel stilistic.

6. Prestigiul, actul artistic trebuie susținut/recunoscut de finanțări publice sau de publicul ce participă la spectacole?

Instituțiile publice au responsabilitatea de a veghea asupra bunului mers al culturii, întrucât ar fi riscant să lăsăm câmpul de manifestare artistică în virtutea exclusivă a jocului economic. Artistul trebuie să beneficieze de un context favorabil creației, nu să se preocupe de coordonatele economice de manifestare a talentului. Putem remarca istoric faptul că artiștii permanent au întâmpinat vicisitudini în a-și promova creațiile, datorită condițiilor inerțiale în care au fost nevoiți să activeze. Se poate observa decalajul dintre conștiința publică a importanței artistice și manifestarea artistică propriu-zisă, întrucât s-a încetățenit ideea conform căreia artistul este neînțeles antum și recunoscut postum. În timp, sper că omenirea își va depăși aceste prejudecăți disfuncționale prin înțelegerea faptului că arta trebuie susținută atât de artist, cât și de public.

ama 3

7. DEX-ul oferă multe definiții, dar aș dori din partea ta, luând în considerare și experiența, să ne oferi câteva definiții personale, poate puțin mai concise, pentru:

Simfonie

Sonată

Cvartet

Clasic

Artist

și, de ce nu, pentru Dirijor, dar nu este obligatoriu.

Vă pot oferi câteva nuanțări ale definiițiilor consacrate, derivate din propria percepție asupra muzicii. În primul rând, consider că actul artistic este o formă de exprimare, astfel încât genurile muzicale de tip simfonie, sonată, cvartet ș.a. sunt tipuri de discursuri muzicale care îmbină personaje, idei și trăiri expuse după specificul perioadei căreia aparțin. Dirijorul are din anumite privințe abilitățile unui arbitru, cel care acordează echilibrul dintre intenția compozitorului și expresia muzicianului, iar despre noțiunea de clasic pot spune, ca generalitate, că presupune un sistem de valori bine asamblate, un fundament consacrat pe care ulterior se poate construi. Artistul este creator, actor și orator – el preia un discurs muzical prestabilit (sau inovează prin propriul discurs, dacă avem în vedere compozitorul) și mediază relația dintre muzică și public prin emoție. Artistul se află într-o dinamică perpetuă, în sensul în care muzica, spre deosebire de alte arte, este un fenomen al mișcării, al momentului, solicitându-i astfel interpretului abilitatea de a străbate în timp real un vârtej de stări pe care, la rândul său, le redă publicului într-o expresie particulară. În esență, cred că artistul este acel specimen încărcat de afect.

8. Cum rezonezi cu evoluția muzicii de astăzi? Există oare o confruntare între muzica clasică și evoluția altor genuri de muzică? Poate fi muzica clasică mai comercială?

Consider că fenomenul muzical merge în sincronicitate cu istoria. Puțini sunt cei care reușesc să-și depășească condiționările din prezent. Aceștia sunt cei care rămân de obicei în istorie. În rest, masele constituie un element necesar în remarcarea diferenței specifice. Sunt de acord cu promovarea altor genuri de muzică, eu însămi sunt implicată în proiecte separate de muzica clasică, însă noțiunea de „comercial” în zilele noastre înseamnă, din păcate, distragerea atenției dinspre muzica propriu-zisă spre expunerea vizuală a materiei brute. În acest sens, nu cred că muzica clasică are neapărată nevoie de elementul comercial, ci mai degrabă omul necesită o mai bună sistematizare a valorilor.

9. În final, te rog să transmiți un mesaj tinerilor din generația noastră și mai important, să ne spui ce concerte vei susține în perioada următoare și unde.

În continuarea demersului meu artistic voi participa la o sesiune de înregistrări, voi lucra la câteva proiecte muzicale personale și în curând voi susține un recital de sonate, despre care vă voi comunica detaliile la momentul oportun. Pe tinerii noștri colegi de generație îi sfătuiesc să-și perfecționeze pasiunile, să nu se complacă în nebuloasa cotidianului și să lupte împotriva curenților, pentru a cuceri un real salt calitativ.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 10/28/2013 în Interviu

 

Etichete: , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: