RSS

Faţă în faţă cu autonomia

07 Feb

Pentru că este necesar să participăm la o dezbatere ce aprinde multe ofensive, problema autonomiei trebuie să o clarificăm. Perioada aceasta temele la care trebuie să fim parte activă cu propuneri, clarificări şi cu bune metode de comunicare sunt: revizuirea Constituţiei, tema regionalizării şi problema minorităţilor. Mă voi opri acum doar la situaţia minorităţilor, luând în considerare şi ultimele evenimente, nu de ieri sau de azi, dar de vreo câteva luni.

În ultimul timp s-a pus problema tipului de stat pentru România, că nu este un “stat-naţiune”, iar declaraţiile au fost date de lideri politici naţionali (vezi Kelemen Hunor), sau de alţi lideri din Ungaria. Se tot plusează pe subiectul mai sus menţionat. Într-un articol am explicat ce este statul-naţiune şi de ce argumentele împotriva lui nu sunt valabile pentru cazul României. Dacă nu suntem un stat-naţiune, să ni se spună ce suntem, pentru a şti ce trebuie să explicăm şi către cine. Apoi, minoritatea rromă este cea mai mare şi care necesită o sporită atenţie acum în defavoarea celei maghiare. Sunt convins că atitudinele prea naţionaliste există doar ca o formă de stârnire a gâlcevei, aprinse de nejustificate sentimente. Trebuie să luăm în considerare relaţiile bilaterale amicale stabilite între cele două ţări şi apartenenţa lor la două organizaţii cheie (UE şi NATO), apărute după consensuri diplomatice, politice, economice, care nu vizează altceva decât colaborare şi un respect reciproc.

Din perspectiva mea problema autonomiei nu are justificare, dar este nevoie să o dezbatem pentru a-i lămuri pe cei nestăpâniţi de vitalităţile naţionaliste că nu au dreptate şi că nu este nevoie de acest joc public, mediatic, forţat, pentru a dovedi ceva ce nu are explicaţie. Dacă România vrea să mizeze pe aspectele istorice, la fel cum încearcă să facă minoritatea maghiară, suntem într-un avantaj consistent, dar consimt că nu este cazul.

De ce apar declaraţii de acest gen şi ce urmăresc ele?

Trebuie să menţionez că nu doar minoritatea maghiară pune gaz pe foc. Şi pe la Tiraspol, un anumit analist politic, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, sugera că este momentul ca România să se dezmembreze. Şi Vladimir Putin susţine cauza “moldovenismului”, acordând premii “înalte” unor nu ştiu ce istorici, pentru a nu fonda existenţa românilor. Poate nici nu ar trebui să fim atenţi la astfel de declaraţii sau evenimente, dar ele transmit un mesaj cât se poate de clar: coeziunea socio-politică din ţară, pune România sub semnul unui “stat slab” (iau în considerare teoria lui B. Buzan), iar profitorii, extremiştii, nu fac altceva decât să stea la pândă şi să aştepte momentul. El a venit din nou acum, când suntem nevoiţi să dezbatem probleme fundamentale cum sunt revizuirea Constituţiei şi tema regionalizării. Dacă a noastră clasă politică nu îşi revigorează capacitatea de stabiliza economic, social, cultural ţara, atunci să ştiţi că vom mai avea surprize.

Argumentele aduse de minoritatea maghiară nu sunt fondate. De fapt nici ei nu ştiu exact ce vor. Chiar şi “unitatea” lor este pusă sub semnul întrebării, iar un exemplu concret este că nici măcar nu au un partid în adevăratul sens al cuvântului pentru a fi reprezentaţi ca o minoritate. Mai departe, ei trebuie să înţeleagă un lucru, că regionalizarea nu este acelaşi lucru cu autonomia. Se pare că le confundă, intenţionat bineînţeles, dar realitatea conceptuală este alta. Argumentul că nu sunt respectate minorităţile în România este un fals declarat. Doresc să mi se arate în ce alt stat-naţiune din Europa, jumătate de guvern a fost format din reprezentanţi ai unei minorităţi. Ce altă minoritate, a fost aproape an de an la masa negocierilor importante pentru nevoile României. Vă asigur eu că nu mai există alt exemplu.

Ce poate face România?

1. Fie evităm să intrăm în polemica minorităţii maghiare, care nu este una fondată şi nici susţinută.

2. Fie abordăm o atitudine diplomatică bazată pe eleganţă şi fermitate, iar cu multă răbdare să explicăm şi să reacţionăm atunci când este cazul. Însă trebuie să avem o coeziune socio-politică bine definită şi mai puţin destabilizatoare. Eu aş merge pe această variantă, pentru că este nevoie să ne demonstrăm maturitatea şi existenţa ca stat.

Anunțuri
 

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: