RSS

Omul “Tele-ghidat”

16 Iun

Ce ar fi dacă am şti să nu ne mai lăsăm păcăliţi? Iată enigma zilelor noastre. Şi nu vorbim aici de cele mai mari conspiraţii, sau cele mai ciudate şi trăsnite poveşti spuse de oameni care gândesc mai fantezist (sunt alte idei aici). Vorbim de o realitate cât se poate de dură şi înfricoşătoare. Da, ştiu că totul este atât de precar pentru înecaţii de frică şi alte minunăţii cotidiene, dar ce pot să spun, “Cu o voce puternică şi o strategie perfidă, câştigi în faţa oricărui adevăr”.

Nu scriu toate acestea doar pentru a-mi îndulci sentimentele, ci pentru că în ultima perioadă mania de a scoate “apocalipticul” din întunericul său pare a cuprinde o mare parte din mass-media şi oamenii politici, care se arată lipsiţi de hăţurile democraţiei şi a unei minunate, dar iluzorii dreaptăţi. Am văzut poveştile de la TVR şi ICR, am văzut cum unii ne învaţă că la noi cultura nu are nevoie de banii statului, că artistul e un furăcios de sentimente, scriitorul un contabil neplătit prin propria muncă şi câte şi mai câte. Recunosc, există şi “controversaţi”. Să nu uit, din nou suntem învăţaţi ce e dreapta, ce e stânga, că parcă nu am şti (şi am tot repetat pe blog) că noi, în ţărişoara noastră avem o stânga de stânga şi o stânga de dreapta.

Pe mine mă preocupă în acest moment televiziunile ad-honc-tronc-Bum! “bum” fiind explozia din capul păcăliţilor. Am înţeles că nu mai are voie statul să dea bani pentru cultură sau manifestări culturale, că unii care mai creează pot deveni sau sunt deja impostori, dar atunci mă întreb la ce pot fi destinaţi banii de la buget? Pe educaţie, sănătate şi agricultură nu avem multe procente date. Vă reamintesc eu unde se pot duce banii: campanii electorale, “premii” sociale, bugetărime fără instituţionalizare (nu prea ştiu ce înseamnă asta, dar mi-a trecut aşa fulgerător prin cap), maşini de lux etc.

Perfect până aici! Să luăm un exemplu. Eu am un prieten, Toto. Nu doar eu, dar şi amicii mei (imaginari) îl consideră un talent pentru nu ştiu ce tip de artă. Săracul nu are capacitatea să îşi desăvârşească talentul, nu ştie de unde să înceapă, sau poate ştie, dar nu are resurse. Sunt convins că trebuie eliminat din cercurile vicioşilor, sau a obsedaţilor de bugete. Toto nu e singurul exemplu de genul acesta. După “liberali” cultura se face doar dacă ai bani se pare, sau se cumpără cum bani, după ăilalţi de stânga se face, dar prin câteva manevre de impotenţă creatoare.

Revenind la scopul acestui articol, vreau să scot în evidenţă “apocaliptizarea” televiziunilor care mai au nevoie şi ele, din când în când de un sens al normalităţii. Avem astăzi parte, într-o majoritate covârşitoare de un nou tip de om. Este vorba de Omul “Tele-ghidat”. Nu este ideea mea, ci provine dintr-un articol citit recent în volumul “Mass-media şi democraţia în România postcomunistă” (coordonatori Daniel Şandru şi Sorin Bocancea). Articolul este semnat de Sabin Drăgulin, “Puterea cuvântului versus puterea imaginii”, unde autorul face o interpretare pe o lucrare a lui Giovanni Sartori, “Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune şi post-gândirea”. Tema principală al acestui articol este explicarea conceptului de “sărăcire a înţelegerii”, fenomen care se abate din ce în ce mai mult asupra raţiunii individuale sau colective. Televiziunea devine astfel o “putere politică” ce se abate asupra conştiinţelor sau inconştienţilor, iar rezultatul este într-o anume manieră vizibil acum, dar va fi şi mai vizibil în viitor.

Dependenţa unora de a rămâne blocaţi în trusturi sau în imaginile televizate, fără a încerca să ofere replică, fără dialog, dezbatere, dovedeşte că suntem ataşaţi de o maşinărie din care cu dificultate o mai poţi părăsi. Se pare că dezbaterea se poate rezuma la două importante elemente: “cuvântul” sau “imaginea”. Depinde unde se poziţionează fiecare. “Cunoaşterea prin concepte înseamnă elitism, în timp ce cunoaşterea prin imagini este democratică”(p. 161). E cât se poate de adevărat. Nu îi poţi interzice unei televiziuni să “informeze” corect, pentru că la urma urmei ce este “corect”? Nu poţi acuza trusturile că devoalează nimic, că atunci nu ar mai exista libertate de exprimare. Şi tot aşa până când prăpastia e demult în faţa noastră. Când spun prăpastie mă refer bineînţeles la “tele-ghidare”. “Televiziunea are un efect exploziv, deoarece ia locul aşa-numiţilor lideri intermediari de opinie şi înlătură din cale mulţimea de <autorităţi cognitive> care stabilesc în mod diferit, pentru fiecare dintre noi, în cine să credem, cine este demn de încredere, şi cine nu”(p. 163). Nu ni se mai oferă nicio o fărâmă de înţelegere. Totul se vede în sânge, în bătaie, în sinucidere (dacă e politică e şi mai grav), în imagini abuzive etc. Tocmai de aici avem şi “sărăcirea înţelegerii”, furată de imagine în schimbul cuvântului. Omul nu mai este capabil să înţeleagă şi nici nu ştie dacă ar mai vrea asta, tocmai din acest motiv “importanţa cuvântului în sensul sartorian al înţelegerii a trecut într-un plan secundar. Ceea ce contează este imaginea. Efectul este că natura omului politic s-a denaturat, chiar dacă scopul a rămas acelaşi. Politica tinde să nu se mai desfăşoare în sediile tradiţionale. Parlamentul, sediile de partid, comiţiile încep să fie înlocuite din ce în ce mai mult cu prezenţele la televiziune. Nu mai avem omul politic, indiferent de natura democratică sau mai puţin nedemocratică a acestuia, care vine să lupte în agora pentru câştigarea adeziunilor, a voturilor. Omul politic se transformă într-un produs de marketing, care este vândut cetăţeanului prin intermediul mass-media. Aici apare diferenţa majoră, este un nou stil de a face politică. Ideea în sine nu implică probleme de tip ideologic, şi asta pentru că obiectivele şi scopurile au rămas neschimbate. Totuşi, ceea ce s-a observat a fost că, în cazul în care piaţa media este controlată de stat apar abuzuri, iar natura fundamentală a celei de-a patra puteri în stat, care este aceea de a informa corect demos-ul, se transformă în aceea de a-l influenţa, cu scopul de a-l controla” (p. 166). Am văzut să un astfel de sistem funcţionează. Scăparea vine de la noi, cei mai tineri, care prin multiplele surse de informare mai putem înlătura prăpastia “tele-ghidării”, dar asta se rezolvă şi printr-o participare civică mai bătăioasă. Până atunci “apocaliptizarea” continuă.

PS: Trebuie să spun adevărul. Toto este doar un căţel, un adept al lătratului şi al leneviei cu burta la soare, dar să ştiţi că mulţi, foarte mulţi oameni se aseamănă cu el. Şi ăsta este un talent.

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: