RSS

Mai crede Dumnezeu în noi? – Spania

03 Iun

Procentul cetăţenilor la nivel european în şomaj are cea mai mare creştere istorică înregistrată până acum. Spania are cel mai mare procent, peste 24% din populaţia ţării este şomeră. Intenţionat aduc în discuţie aceste date, pentru că filmul despre care voi vorbi, difuzat la Festivalul Multicolor, tocmai acest aspect social, numit ŞOMAJUL, îl tratează şi este adus în centrul atenţiei.

Filmul “Mondays in the sun (sp. Los lunes al sol)”, este o ecranizare spaniolă din anul 2002, regizat de Fernando Leon de Aranoa. Traducerea oferită în română a fost puţin ciudată, dar aş putea spune că reflectă în mare parte subiectul filmului – “Viaţa de după”. Pot face două interpretări ale titlurilor în engleză şi română. “Mondays in the sun” face referire la întâlnirile dintre personaje pe faleza din Vigo, Galicia, dimineaţa, privind soarele şi încercând să depăşească problema lipsei locurilor de muncă. De altfel semnifică şi călătoriile acestora, zi de zi cu feribotul către oraşele mai mari pentru a căuta un loc de muncă.

Viaţa de după” mi se pare un titlu relevant, dar care nu prea face legătura cu cel original. Interpretarea este simplă şi anume că există o altă viaţă după ce rămâi şomer. Totul se tranformă, iar timpul capată o conotaţie dramatică, neîmplinită. Personajele Santa, Jose, Lino, Reina, Amador şi Lazaro sunt uniţi de destinul nefericit al şomajului. Fiecare îşi apără gândurile şi se manifestă diferit faţă de situaţia dată. Dacă filmul de la seara franceză, “Les bureaux de Dieu”, avea clar o semnificaţie feministă, iată că cel spaniol, “Los lunes al sol”, prezintă şi perspectiva “masculocraţiei”. Tot dintr-o perspectivă dramatică, bărbatul, cel care vrea să fie capul familiei, cel care nu îşi găseşte rostul decât în specializarea dobândită pentru a munci, este subiectul care domină scenariul filmului. Nu mi-am dat seama în ce an se desfăşoară acţiunea, dar se pare că pe la sfârşitul anilor ’90.

Acţiunea este plasată în oraşul spaniol Vigo, situat în partea de nord-vest a ţării, în Galicia. Economia oraşului era bazată pe construirea de bărci şi vapoare. Acum în acest oraş, principala companie producătoare este PSA Peugeot Citroen. De asemenea, Vigo are cel mai mare port de pescuit din Europa, unde se fabrică conserve de peşte şi alte mici industrii din acelaşi domeniu. Personajele principale ale filmului erau muncitori pentru construirea de vapoare. După o restructurare şi falimentare a companiei, aceştia rămân fără un loc de muncă, singura lor calificare pentru a munci fiind distrusă. Din acest moment începe o altă viaţă pentru cele şase personaje în lupta pentru un loc de muncă dusă cu noul capitalism şi provocările sociale de care au parte.  Oraşul Vigo, unul industrializat în acele timpuri intră într-o nouă ordine economică, companiile încercând o restructurare de personal şi eventual o privatizare, ceea ce duce la un număr mare de şomeri.

Şocul unor astfel de manevre economice este imens la nivel comunitar. România a fost în aceeaşi situaţie. O ţară puternic industrializată, care începând cu anii ’93-’94 începe un amplu proces de falimentare-privatizare. Problema se pune în specializarea forţei de muncă şi media de vârstă pentru lucrători. Personajele filmului sunt trecute de vârsta de 35 de ani, incapabile de a accepta noile tendinţe şi imposibil de a-şi găsi un alt loc de muncă. Păstrarea, dacă pot spune aşa, a unui “status quo” pe care aceştia îl aveau ca muncitori le era mult mai benefică. Aşa cum se menţionează şi în trailer-ul filmului, “esta pelicula no esta basada en una historia real, esta basada en miles” relevă semnificaţia povestea din spatele scenariului. Când ai la nivelul unui oraş de mărime medie un număr de 200-300 de şomeri problema poate fi soluţionată prin câteva măsuri sociale, dar când ai câteva mii, deja totul are o altă conotaţie şi dimensiunea socială.

Scena poate cea mai emoţionantă şi importantă, a fost când bătrânul Amador, beat, le spune colegilor săi: “Întrebarea nu este dacă noi mai credem în Dumnezeu, întrebarea este dacă Dumnezeu mai crede în noi”. Până acum, din seria filmelor difuzate la Festivalul Multicolor, “Los lunes al sol” este preferatul meu, urmat de “Upperdog”. Filmul merită văzut pentru că scoate în evidenţă o realitate dură a celor care sunt în şomaj şi nu îşi pot găsi un loc de muncă. Acelaşi lucru se întâmplă acum în Europa, în special în Spania.

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: