Drepturi morale

Startul unei noi campanii electorale oferă de fiecare dată ocazia meritată sau nemeritată (depinde cum ne poziţionăm ofurile) să remarcăm grosolănia  politică de care avem parte, alianţele de mare uzură, vocile binevoitoare care ne spun cât de mult ne “iubesc” şi forţa convulsivă care ne fac să avem milă de săracii candidaţi, ce vor să se regăsească într-un model propriu de administrare a unui oraş. Pe lângă toate isprăvile de care am amintit, eu ca cetăţean al unui oraş care se vrea unul cultural european, al sportului european, am dreptul moral să nu fiu de  acord şi să gândesc pentru o altă strategie, pentru un alt primar (de atâţia ani mergem pe aceeaşi linie politică – este nevoie de curaj pentru a schimba tendinţele).

Nu mă pot poziţiona în aceeaşi categorie cu liberalii ieşeni, care şi ei (vrând-nevrând) au început să creadă şi să susţină ideile politice ale domnului Gheorghe Nichita. Nu pot merge pe ideea susţinerii unei alianţe politice şi să îmi tulbur gândurile cu mesaje ieşite parcă din grădinile marilor prezicători de “lucruri bune făcute”, sau “lucruri importante” (maxim 12 în cazul de faţă) pentru Iaşi.

Nu pot merge pe mână acelor oameni de seamă care susţin un om, la care vedem clar că nu a făcut nimic şi să îmi vând dreptul moral pe care l-am construit în timp, doar pentru o banală poziţie publică, pentru bani, pentru alte interese. Sunt şi acelea, trebuie să recunosc, dar mai trebuie să fie şi conceptul de LIMITĂ într-o versiune mai umană, nicidecum ridiculizată şi transformată în poveşti politice, economice sau culturale de adormit scufiţe roşii, lupi care îşi schimbă părul, dar năravul nu prea, săltăreţi dintr-un loc în (pe) altul, doctori amunzanţi sau cei pierduţi ideologic (politic, existenţial) etc.

Nu pot să am încredere în oameni care au minţit atâţia ani, iar acum ne cer (cu milă, mai puţin sau nu umană) un nou mandat pentru administrarea oraşului. Până la urmă în joc (cel puţin pentru mine) sunt câteva drepturi morale, pe care nu le şterfelesc doar de dragul de a mă complace la o gândire generală sau gândiri tipice de genul că “nu avem pe cine alege”, “nu pot să votez pe altcineva”, „nu există un altul mai bun” etc. etc. Există şi acel “altcineva” pe care să îl alegem, dar trebuie să existe şi ideea unei conştiinţe de asumare a unui vot; trebuie să remarcăm şi să urmărim activitatea politicienilor; trebuie să urmărim realizările lor (iar eu sunt foarte convins că actualul primar Gheorghe Nichita nu are realizări, cu toate că a fost primarul oraşului timp de 9 ani).

Drepturile morale într-o campanie electorală, cum este cea de acum, într-o perioadă politică nedefinită, sunt pentru mine cele mai importante şi nu îi pot lăsa pe alţii să îmi ghideze conştiinţa doar pentru a mă alinia la tentativele lor de a face administraţie. Vreau să mă simt “acasă” la mine în oraş, vreau să lucrez cu oamenii pregătiţi şi vreau să îi urmez dacă este cazul; vreau să am şi eu momente de mândrie şi demnitate că trăiesc într-un oraş sigur, curat, deschis către cultură şi politicile publice bine făcute.

La fiecare ocazie de genul acesta (Campania Electorală) fiecare dintre noi trebuie să ne stabilim câteva drepturi morale, pe care candidaţii să ni le respecte acum şi în viitor. Fiecare trebuie să gândească ce alege şi de ce. Şi eu voi alege pe cineva, şi eu îmi voi asuma un vot, dar vreau să o fac în cunoştinţă de cauză şi să fiu sigur că ceea ce am ales şi susţinut nu este o altă nedreptate la drepturile personale morale pe care mi le asum. Este nevoie să depăşim acea stare de indiferenţă şi să fim capabili de decizii cetăţeneşti calculate în astfel de momente.

În Iaşi totul este la vedere, ce s-a făcut, cum, cu cine, de ce. Dacă spunem că suntem într-o stare bună, atunci înseamnă că nu avem menirea de a gândi şi de a reacţiona. Comportamentul cetăţenesc trebuie să fie unul educat şi respectat. Nu doar Iaşul se află în această situaţie, dar mă bucur pentru tinerii din generaţia mea care reacţionează şi refuză să mai accepte primari cu dosare penale, cu infracţiuni şi obiceiuri ce au dus oraşele în pragul unor şantiere politice, culturale şi economice.

Este timpul să gândim pentru altceva şi altcineva! Curajul stă în demnitate şi morală.

 

Loialitatea de partid!?

Marea migraţie a pinguinilor din politica românească a început. Cum era de aşteptat, întotdeauna înainte de alegeri, foşti, actuali, viitori membri “loiali” de partid fac strategii pentru păstrarea unui loc bine aşezat în viitorul carierei lor politice. Ei nu sunt de vină. Astfel de caractere şi comportamente le întâlnim deseori în acele reguli nescrise despre ce înseamnă a fi politician în România. Problema este în altă parte. Este la partidele care îi primesc, îi laudă, îi aplaudă şi îi recomandă ca cei mai cei dintre cei ce nu au fost. Noi cetăţenii trebuie să acţionăm şi să îi sancţionăm. Cum? Să nu votăm din nou cu ei. Ştiu că opoziţia vrea cât mai multe procente, dar dacă s-au lăudat neîncetat de un an şi ceva că vor câştiga alegerile fără nicio problemă, atunci de ce mai primesc dezertori?

Aceşti politicieni fugiţi din braţele propriilor lor organizaţii, apar ca nişte figuri angelice ce vor să renunţe la ce a fost şi să contribuie la ce va fi, adică LA NIMIC. Plecăm din nou pe un alt drum, dar ajungem la aceeaşi destinaţie. Domnul Victor Ponta ne spune că urmează să depună un proiect legislativ, care va conţine şi articole ce va sancţiona şi problema migraţiei politice. Corect! Cine nu este de acord cu aşa ceva? Problema este că până la o eventuală aprobare a unei astfel de propuneri migraţia va fi foarte masivă şi lucrurile se vor aşeza. Curios şi felul în care s-au împărţit dezertorii. Un pic la PNL, un pic (mai mult) la PSD (ca de obicei).

Dacă domnul Frunzăverde tot ne spune că este un stat poliţienesc de ce nu a stat în PDL să lupte pentru binele României? De ce nu a candidat independent dacă e atât de bun? Sunt unele cazuri care mai pot fi acceptate într-o oarecare măsură: se desfiinţează un partid, eşti dat afară (dacă nu cumva este o înscenare), lansezi un program politic şi nu ai susţinere, pleci mult mai devreme din partid (nu înainte de alegeri) etc. Dar sunt excepţii şi doar puţini şi le pot revendica. Oare PNL nu va fi tras în ţeapă cu domnul Frunzăverde? O să vedem care e treaba şi cu nenea Piedone. Eu nu îi accept pe aceşti politicieni. Cei care au dezertat s-au gândit să fure un nou mandat la următoarele alegeri. Trebuie sancţionaţi indiferent din ce partid vin sau în care vor fi.

Nu există loialitate de partid, despre care tot vorbesc Boc, Udrea şi alte personulităţi, cum le zice Radu Pavel Gheo. Nu există logica unei loialităţi de partid după ce ai dezertat, dacă încearcă sau vor încerca să ne explice domnul Ponta sau domnul Antonescu. Există o singură loialitate: aceea ce spune că trebuie să îi respecţi pe cetăţeni şi să îţi respecţi identitatea politică (cine o are). Mai există o loialitate falsă, aceea de a fi acolo unde este bine, unde este câştig şi unde există putere.

În ultima perioadă sunt folosite cuvinte pompoase ca să ne fie furate gândurile. Pentru a vedea cum funcţionează mecanismul vă recomand să îl citiţi pe Czeslaw Milosz – “Gândirea captivă”, mai ales capitolul despre drogul “Murti-Bing”. Astăzi politicienii ne învaţă ce este loialitatea, ce înseamnă să fii intelectual, ce este respectul, ce este partidul, ce este ideologia (Dreapta nu mai poate susţine atâta pledoarie de greutatea greilor care sunt sau vor fi, sau vor veni). Alo, tovarăşii de dreapta, staţi la locurile voastre!  

Un articol personal – “Identitate politică şi mici credinţe” ne mai poate oferi nişte răspunsuri. Totuşi mă întreb dacă politicienii noştri se uită în oglindă din când în când. Oare îşi ascultă intervenţiile televizate sau de la radio? Cineva trebuie să îi ajute să îşi facă câte un autoportret, poate mai înţeleg că NIMICUL este valoarea lor supremă. Le recomand şi o piesă de teatru – “Oameni de nimic”, în regia lui Ovidiu Lazăr.